Acasă Blog Pagina 3046

Minori cu tupeu: au făcut schimb de locuri la volan, însă tot s-au ales cu dosare penale

Doi minori s-au ales cu dosare penale după ce au fost descoperiți într-un autoturism, iar unul dintre ei se afla la volanul mașinii.

În noaptea de joi spre vineri, cei doi se plimbau cu o mașină pe strada Doamna Stanca din Șelimbăr. Când au văzut un echipaj de Poliție, minorul care se afla la volana oprit și l-a lăsat pe celălalt tânăr să conducă. După ce autoturismul s-a pus în mișcare, polițiștii i-au făcut semn celui aflat la volan să oprească, în timpul manevrei acesta lovind un autoturism parcat. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

„În urma verificărilor efectuate cu privire la cei doi ocupanți ai vehiculului, s-a constatat că niciunul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiind vorba despre doi tineri în vârstă de 16, respectiv 17 ani, ambii domiciliați în județul Galați. Pe numele celor doi s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Anunț începere proiect „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” pentru firma MITY TRANS SRL”

Proiect finantat in cadrul masurii „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” pentru firma MITY TRANS SRL

Societatea MITY TRANS SRL cu sediul in localitatea Poiana Sibiului, str.- , nr.403,  jud.Sibiu, înregistrata la Registrul Comertului sub nr. J32/1787/2005, CUI  18199403 anunta lansarea proiectul cu titlul „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” proiect  nr. RUE  M2-6518 din 08-04-2021 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020.

Proiectul se derulează pe o perioada de maxim 12 luni, începând cu data semnării contractului de finanțare cu Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri/ AIMMAIPE , respectiv 08.04.2021

Obiectivul proiectului îl reprezintă sprijinirea Societatii MITY TRANS SRL prin acordarea ajutorului de stat sub forma de grant pentru capital de lucru

Proiectul are printre principalele rezultate, următoarele:

-menținerea activității pe o perioada de minim 6 luni,

-menținerea numărului locurilor de munca față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni, la data acordării granturilor.

Valoarea proiectului este de 253.691,955 (valoarea totala) din care : 220.601,70 lei grant si  33.090,255 lei cofinanțare.

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020]

Date de Contact

Persoana contact:  Dumitru Sufana

Denumire firma: MITY TRANS SRL

Adresa: Romania, judetul Sibiu, localitatea Poiana Sibiului, str.- , nr.403

Tel. +40 745 985 964, E-mail: [email protected]

Impact pe DN 1: șofer de 72 de ani, transportat la spital

Un șofer de 72 de ani a fost rănit, vineri după amiaza, pe Drumul Național 1, în Săliște, di cauza neacordării de prioritate.

Polițiștii rutieri au stabilit în urma cercetărilor că șoferul unui autoturism care circula pe strada Gării a pătruns în Drumul Național 1 fără să acorde prioritate și s-a izbi de un autoturism condus dinspre Alba de către un sibian în vârstă de 46 de ani. În urma impactului, șoferul care a provocat accidentul rutier, un cetățean străin de 72 de ani, a fost rănit, fiind transportat la spital pentru investigații medicale amănunțite.
Nu au fost semnalate probleme mari de trafic în zona producerii accidentului rutier.

Doi tineri care au bătut un cal au dosare penale

Doi tineri, dintre care unul minor, au dosare penale pentru rănirea sau schingiuirea animalelor după ce au bătut un cal.

În noaptea de joi spre vineri, un bărbat a anunțat IPJ Sibiu despre faptul că două persoane lovesc un cal pe strada Principală din localitatea Cârțișoara. La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos și polițiștii Biroului Protecția Animalelor.

„După efectuarea cercetărilor, polițiștii au stabilit că, joi noaptea, proprietarului calului a înhămat animalul la căruță și l-a încredințat unor consăteni, doi tineri în vârstă de 16 și 19 ani, pentru a merge să cumpere băuturi alcoolice. Întrucât calul s-a oprit, cei doi i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu mai multe corpuri dure pentru a-l determina să meargă.

Calul a fost încredințat în continuare proprietarului, iar polițiștii Biroului Protecția Animalelor au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor, urmând ca, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, să se stabilească toate circumstanțele săvârșirii faptei în vederea aplicării măsurilor legale care se impun”, a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Secțiile ATI din județul Sibiu sunt sufocate de pacienți. Județul a trecut deja de 900 de decese COVID

În timp ce România, în ansamblul ei, trece printr-o scădere vizibilă a numărului de persoane infectat, județul Sibiu oscilează deocamdată între valori peste 100 și sub 100 de cazuri ale persoanelor cu teste pozitive, zilnic, fără o scădere simțitoare. Nici municipiul Sibiu nu reușește să iasă dintr-o rată de peste 4 la mie, cu valori de peste 750 de cazuri în 14 zile, cumulate. Decesele din ultima zi s-au redus la două, iar în spitale este în continuare aglomerație, în special în secțiile ATI care sunt deja supraaglomerate.

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 24866 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 87 de persoane). Până la data curentă au fost vindecate 18847 de persoane, iar 906 persoane au decedat (2 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 337 de persoane, dintre care pe ATI 43 adulți și 4 minori. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 838 de teste.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1034 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 944 persoane în izolare la domiciliu.

Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 3,13/1000 de locuitori în ultimele 14 zile. Rata de incidență în principalele localități afectate de virus este următoarea:

Municipiul Sibiu – 4,45 la mie, cu 758 de cazuri, Cisnădie – 5,33 la mie, 134 cazuri, Orlat – 7,22 la mie, 24 de cazuri, Șura Mică – 5,05 la mie, 18 cazuri.

Scădere în viteză a cazurilor COVID în România. În ATI am coborât sub 1.500 de cazuri, în spitale – sub 13.000 de pacienți

Numărul cazurilor de persoane infectate cu SARS COV 2 din România a scăzut cu peste 1000, față de ziua similară din săptămâna anterioară, confirmând astfel tendința de ameliorarea rapidă a pandemiei pe teritoriul României. Și ceilalți indicatori statistici s-au îmbunătățit ușor, cea mai mare scădere fiind la numărul pacienților internați în spitale, care a scăzut, după mai multe săptămâni, sub pragul de 13.000.

Până astăzi, 16 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.023.565 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

930.942 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.264 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ   Număr de cazuri confirmate(total)    Număr de cazuri nou confirmate            Incidența  înregistrată la 14 zile

1.         Alba    19761  62        3,50

2.         Arad    22394  102      3,34

3.         Argeș  25601  87        2,44

4.         Bacău  24872  82        1,88

5.         Bihor   27163  94        3,22

6.         Bistrița-Năsăud          11153  50        2,51

7.         Botoșani         13529  40        1,61

8.         Brașov 41705  127      3,90

9.         Brăila  12512  45        2,48

10.       Buzău  11766  34        1,78

11.       Caraș-Severin 10334  48        2,28

12.       Călărași          9532    37        1,84

13.       Cluj     54244  241      5,54

14.       Constanța       41061  150      3,28

15.       Covasna          7810    59        2,92

16.       Dâmbovița      21658  43        1,92

17.       Dolj     25296  66        2,22

18.       Galați  26035  107      2,90

19.       Giurgiu           10491  28        2,62

20.       Gorj    8962    10        0,96

21.       Harghita         7547    24        1,40

22.       Hunedoara      21687  88        3,86

23.       Ialomița          10272  31        2,43

24.       Iași      40748  128      2,02

25.       Ilfov    42991  112      6,33

26.       Maramureș     19857  13        1,00

27.       Mehedinți       7764    18        1,82

28.       Mureș 22252  98        2,72

29.       Neamț 17700 88        1,81

30.       Olt       13788  50        1,66

31.       Prahova          32532  80        2,58

32.       Satu Mare       12490  43        1,59

33.       Sălaj    10316  35        2,35

34.       Sibiu   24866  87        3,13

35.       Suceava          23517  36        0,84

36.       Teleorman      12825  40        2,86

37.       Timiș  51991  108      3,76

38.       Tulcea 7947    30        2,19

39.       Vaslui 15398  37        1,29

40.       Vâlcea 15506  22        2,75

41.       Vrancea          10013  28        1,55

42.       Mun. București          173966            571      5,47

43.       Cazuri noi nealocate pe județe         

1713*  -15     

 TOTAL          1.023.565        3.264  

Până astăzi, 25.937 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 15.04.2021 (10:00) – 16.04.2021 (10:00) au fost raportate 137 de decese (71 bărbați și 66 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 30 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 41 decese la categoria de peste 80 de ani.

123 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 10 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.887. Dintre acestea, 1.493 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.086.549 de teste RT-PCR și 760.991 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.630 teste RT-PCR (13.564 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.066 la cerere) și 11.838 de teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 53 teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 16 aprilie a.c.

Pe teritoriul României, 55.374 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.598 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 45.426 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 120 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.080 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 591 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Sibienii care au depus cereri în februarie și martie pentru cărți noi de identitate, așteptați să le ridice

Serviciul de Evidență a Persoanelor Sibiu anunță că Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, București a furnizat materiile prime necesare pentru tipărirea cărților de identitate pentru care s-au depus cereri până în 31 martie 2021. În aceste condiții, în municipiul Sibiu s-au tipărit un număr de 2.000 de cărți de identitate, soluționându-se cererile cetățenilor preluate de către Serviciul de Evidență a Persoanelor Sibiu în perioada 9 februarie-31 martie 2021.

De asemenea, ca măsură suplimentară în sensul evitării aglomerației, Serviciul de Evidență de Persoanelor își extinde programul la ghișeul de eliberare a cărților de identitate și în zilele de sâmbăta, respectiv în 17 și 24 aprilie, în intervalul orar 9-13. Sibienii care se prezintă pentru eliberarea cărților de identitate trebuie să aibă asupra lor vechile acte de identitate, care le-au fost lăsate în posesie, acestea urmând să fie predate la ridicarea noilor cărți de identitate.

Astfel, sibienii care au depus cereri privind eliberarea cărții de identitate în perioada menționată sunt invitați să se prezinte la ghișeele Serviciului de Evidență a Persoanelor Sibiu, de pe Bulevardull Victoriei nr. 1-3, ghișeul P 44 pentru a-și ridica noua carte de identitate. Pentru a evita aglomerația la ghișee și pentru asigurarea distanțării fizice, a fost stabilit programul de eliberare a noilor cărți de identitate.

Persoanele care au depus cererile între 9 februarie și 12 martie sunt așteptate în 17 aprilie între orele 9-13 și în 19 aprilie între orele 15.30-16.30 să își ridice cărțile de identitate, iar sibienii care au depus cereri între 15 și 19 martie își pot ridica noile acte de identitate în 20 aprilie între orele 15.30-16.30. Sibienii care au depus cereri între 22 și 26 martie sunt așteptați să își ridice noile documente de identitateîn 21 aprilie între orele 8.30-10 și în 22 aprilie între orele 17.30-18.30 și 15.30-16.30. De asemenea, cei care au depus cererile între 29 și 3 martie își pot ridica documentele în 23 aprilie între orele 12-13.30. În 24 aprilie, între orele 9-13 vor fi eliberate documentele pentru care au fost depuse cereri între 9 februarie și 31 martie.

Reabilitarea Podului Maria Tereza (Podul de Piatră) înaintează cu greu. Primăria licitează încă o dată serviciile de proiectare

Podul Maria Tereza, care lega cândva strada Ocnei de strada Gladiolelor, mai are de așteptat până își va recăpăta frumusețea de altădată. Proiectul Primăriei Sibiu, demarat în urmă cu trei ani, care are ca scop repararea acestui pod, a ajuns la a doua încercare de licitație pentru proiectare. Abia apoi urmează reparațiile.

Primăria Sibiu a scos la licitație, pentru suma de 143.695 de lei, servicii de proiectare pentru proiectul „Reparație capitală Pod Strada Gladiolelor (Maria Tereza)”. Proiectanții ar trebui să predea proiectul cu detalii de execuție la trei luni de la semnarea contractului. Data de deschidere a ofertelor este pe 26 aprilie, adică peste numai 10 zile. Asta înseamnă că la finalul verii, august septembrie, Primăria Sibiu va putea să înceapă licitația pentru serviciile de reparații propriu-zise. Cu puțin noroc, Sibiul ar putea să-și recapete Podul Maria Tereza la adevărata sa strălucire abia în 2022, dar asta numai dacă licitația va avea succes. Primăria a mai lansat o dată această licitație, în decembrie 2020, însă ea a fost anulată, deoarece nicio companie nu a depus vreo ofertă. Față de prima încercare, prețul estimat de primărie a rămas neschimbat, la fel și condițiile de participare.

Podul Maria Tereza este cel mai vechi pod din Sibiu, la acest moment, și este afectat atât de traficul mașinilor cu tonaj mare, care nu respectă restricțiile de circulație în vigoare, dar și de salciile care au crescut și au acoperit aproape complet detaliile podului.

Potrivit istoricului Răzvan Pop, podul a fost inaugurat în 24 octombrie 1864 și făcea legătura între poarta Ocnei (cetatea medievală) şi cartierul Terezian. Este primul pod de peste Cibin din interiorul oraşului construit din alt material, piatră, decât lemnul folosit până la acel moment. Se pare că în forma actuală a fost adus la 1908.

Podul are o lungime totală de 41,8 metri, are două deschideri și o lățime de 10 metri. Calea de rulare este realizată din caroiaj de piatră cubică pe umplutura realizată peste bolțile de piatră.

Administrația sibiană a încercat să recupereze și porțiunea de stradă (prelungirea str. Ocnei) care astăzi se află pe terenul fostei Independența, ce aparține acum companiei Casa Albă Independența SA. În anul 2019, Primăria a demarat un proces în instanță pentru revendicarea terenului pe care se afla strada care făcea legătura între pod și Ocnei.

Capcana autostrăzilor chinezești, în care a picat Muntenegru. China va deveni proprietarul unor terenuri din UE, dacă datoriile nu sunt plătite la timp

Autoritățile din Muntenegru au transmis Uniunii Europene o cerere de ajutor financiar, pentru a-și putea plăti datoriile față de China și astfel să evite pierderea unor terenuri în fața Chinei. Terenurile au fost puse gaj în cadrul unor împrumuturi care erau destinate construcției de autostrăzi, realizate, evident, de companii chineze. Acum există amenințarea executării gajurilor.

Vicepremierul din Muntenegru, Dritan Abrazovici, avertizează oficialii UE că, pentru o datorie de 1 miliard de dolari, țara sa ar putea pierde mai multe terenuri, potrivit cotidianului francez „Liberation”, care citează Financial Times. Relatările vorbesc despre felul în care Muntenegru a căzut în capcana Beijingului, în perioada 2024, când la conducerea țării se afla un alt partid. La acel moment, guvernul muntenegrean a acceptat semnarea unui contract de împrumut cu China Eximbank, banca de stat pentru comerț exterior, banii fiind necesari pentru plata construcției unei autostrăzi ce urma să fie realizată tocmai de o companie chineză. Muntenegru se află acum în situația de a nu putea plăti ratele creditului, condițiile în care a fost acesta contractat fiind controversate.

În 2014, Muntenegru era condus de Partidul Socialist Democrat (DPS), care nu mai este la putere din august anul trecut. Noul guvern de la Podgorica se află în plin proces de negociere pentru aderarea la UE, Muntenegru fiind țara cu cele mai avansate șanse de aderare, având ca țintă anul 2025.

Premierul Abrazovici spune acum că predecesorii săi „au pus țara într-o poziție de dependență față de China”, criticând „influențe străine nocive”.

Împrumutul de 1 miliard de dolari avea ca scop construirea unei autostrăzi între Bar, pe coasta adriatică, și Boljare, în Serbia. Proiectul a fost atribuit companiei China Road and Bridge Corporation, fără licitație, iar prima tranșă a rambursării este prevăzută pentru luna iulie. Dacă suma nu va fi achitată, China va deveni proprietarul unor mari terenuri din Muntenegru și, în curând, din Uniunea Europeană.

Vlad Voiculescu îl acuză, în prima conferință de presă după demitere, pe premierul Florin Cîțu

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu, a susținut vineri dimineața o conferință de presă, la două zile după ce a fost demis din funcție de premierul Florin Cîțu. Vlad Voiculescu a declarat că mandatul său la Ministerul Sănătăţii a fost de 113 zile, „113 zile de mandat şi de ciocniri de mentalităţi”.

„În continuare mi-e teamă pentru oamenii din ţara asta, pentru cei care au nevoie de ajutor, pentru cei care sunt văzuţi de politicieni ca electorat, pentru oamenii din sistem, cei care aşteptau o schimbare. (…) Am preluat un minister al Sănătăţii în colaps”, a spus Voiculescu, într-o conferinţă de presă.

Premierul Florin Cîţu nu a discutat aproape niciodată cu Ministerul Sănătăţii şi s-a transformat „în primul epidemiolog al ţării”, a mai spus Voiculescu, adăugând că s-a înşelat atunci când a crezut că „epoca epoleţilor a trecut”.

„Cred că am greşit în anumite aspecte atunci când m-am aşteptat la o anumită decenţă (…) în vremuri de pandemie, la decenţă din partea multor politicieni sau din partea unei părţi a presei, cred că am greşit. Am crezut de asemenea ca premierul numit de o coaliţie în care s-au stabilit reguli clare nu va folosi forţa pe care i-au dat-o pentru raţiuni care ţin mai degrabă de cariera sa politică, aşa cum dânsul s-a exprimat. (…) Am crezut că am ieşit din epoca epoleţilor, a specialilor, a privilegiilor nemăsurate. M-am înşelat, mai avem ceva drum până acolo, dar sunt sigur şi suntem siguri că acesta este drumul”, a afirmat Voiculescu, într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.

Potrivit acestuia, „dacă deranjezi anumite privilegii, sistemul va acţiona împotriva ta”.

„Deschiderea şcolilor (…) s-a transformat într-o pasare continuă a vinei către Ministerul Sănătăţii, premierul României discutând aproape niciodată cu Ministerul Sănătăţii, premierul României lansând ţinte fără să discute cu nimeni, premierul României transformându-se în primul epidemiolog al ţării, vorbind despre lucruri pe care nu le cunoştea, despre lucruri despre care nu s-a sfătuit nici cu comisiile de specialitate, nici cu experţii”, a spus Voiculescu. 

Vlad Voiculescu a afirmat vineri că „există diferenţe fundamentale” între numerele raportate şi cele reale în ceea ce priveşte decesele din spitalele COVID şi a spus că Unifarm reprezintă „unul dintre cele mai mari jafuri ale pandemiei”.

El l-a invitat pe premierul Florin Cîţu să preia aceste probleme şi să revadă raportarea deceselor din spitalele COVID.

„Avem un ministru al Sănătăţii, care nu ştiu cat timp are, dar sunt câteva lucruri la care lucram, respectiv investigam. O să îl rog pe domnul ministru interimar, care ocupă de asemenea funcţia de prim ministru, să revadă metodologia făcută sub conducerea partidului dumisale anul trecut cu privire la raportarea deceselor din spitalele COVID-19. N-aş vrea să arunc cu numere, pentru că nu am reuşit să documentăm acest lucru, dar investigaţia noastră arată că există diferenţe fundamentale între numerele raportate şi cele reale”, a declarat Voiculescu într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.

Fostul ministru a făcut totodată un apel către premier să urmărească situaţia Unifarm.

„De asemenea, dacă tot avem un ministru interimar, care cunoaşte istoria anului trecut, o rugăminte care e în interes public e să urmărim care este situaţia Unifarm. (…) E una dintre companiile în pericol de dispariţie ale statului român, este unul dintre marile jafuri ale pandemiei, cel mai mare cu siguranţă. Ar fi bine dacă în acest interimat aceste două lucruri ar fi clarificate, mai ales că sunt legate direct de partidul care l-a susţinut şi îl susţine pe domnul premier”, a adăugat Vlad Voiculescu. (AGERPRES)

Anunț începere proiect „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” pentru firma TRENDY CARUL CU FLORI S.R.L.

Proiect finantat in cadrul masurii „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” pentru firma TRENDY CARUL CU FLORI S.R.L.

Societatea TRENDY CARUL CU FLORI S.R.L.cu sediul in SIBIU, localitatea Sibiu, str. HIPODROMULUI,  nr. 29, jud.Sibiu, înregistrata la Registrul Comertului sub nr. J32/1067/1992, CUI  784277 anunta lansarea proiectul cu titlul „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” proiect  nr. RUE  M2-7796 din 07-04-2021 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020.

Proiectul se derulează pe o perioada de maxim 12 luni, începând cu data semnării contractului de finanțare cu Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri/ AIMMAIPE , respectiv 07.04.2021

Obiectivul proiectului îl reprezintă sprijinirea Societatii TRENDY CARUL CU FLORI S.R.L. prin acordarea ajutorului de stat sub forma de grant pentru capital de lucru

Proiectul are printre principalele rezultate, următoarele:

-menținerea activității pe o perioada de minim 6 luni,

-menținerea numărului locurilor de munca față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni, la data acordării granturilor.

Valoarea proiectului este de 280.329,9225 (valoarea totala) din care : 243765,15 lei grant si  36564,7725 lei cofinanțare.

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020]

Date de Contact

Date beneficiar: Beatrice-Christine Irimie-Zweier

Denumire firma:TRENDY CARUL CU FLORI S.R.L

Adresa: Romania, judetul Sibiu, localitatea Sibiu, str. HIPODROMULUI,  nr. 29

Tel. +40 744 550 315, E-mail: t[email protected]

Secretar de stat în Ministerul Educaţiei: Există o reticenţă din partea familiilor elevilor pentru testare

Principala piedică în testarea elevilor pentru depistarea COVID-19 o constituie reticenţa familiilor privind administrarea testelor rapide, pe care le consideră invazive, a declarat joi, la Slatina, la lansarea campaniei „Vaccinare şi testare pentru învăţare”, secretarul de stat în cadrul Ministerului Educaţiei Maria Ştefania Manea.

Manea a spus că numărul cabinetelor medicale şcolare este mic raportat la numărul de structuri şcolare, exemplificând că în judeţul Olt sunt 48 de cabinete medicale şcolare şi 409 structuri şcolare.

„Acum, mergând prim mai multe judeţe, vorbind cu specialiştii de la Direcţia de Sănătate Publică, atunci când am atins subiectul testare, s-au găsit soluţii în teritoriu acolo unde nu existau aceste cabinete şi nu exista resursa umană. (…) În ciuda acestor lipsuri, recunoscute de altfel, nu vorbim de aceasta ca fiind principala piedică în testare.

Cred că de foarte multe ori, principala piedică în testare o reprezintă reţinerea familiilor de a le fi administrate aceste teste (elevilor – n.r.). În teritoriu, părinţii, reprezentanţi ai părinţilor, care au participat la întâlniri, mi-au spus că există o reticenţă din partea familiilor elevilor de a fi administrate testele, pe care le consideră invazive şi care produc disconfort copiilor şi de aici reţinerea sau multe alte motive pentru care se raportează aşa la testare”, a afirmat secretarul de stat.

Maria Ştefania Manea a adăugat că în cadrul campaniei „Vaccinare şi testare pentru învăţare” specialiştii, medicii explică importanţa testării, mai ales că aceasta se face focalizat, pentru elevii şi personalul care prezintă simptome de boală.

Potrivit medicului Maria Magdalena Mateică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică, în unităţile de învăţământ din judeţul Olt au fost distribuite 15.530 de teste rapide şi au fost folosite 433, dintre acestea 35 fiind pozitive.

În urma folosirii testelor rapide distribuite în şcoli, în judeţul Olt au fost testaţi pozitiv pentru infectarea cu SARS-CoV-2 un număr de 13 elevi, 16 cadre didactice şi şase salariaţi din rândul personalului nedidactic sau didactic auxiliar. (AGERPRES)