Acasă Blog Pagina 3073

COVID-19 Număr constant de infectări zilnice, în ultimele zile, în România. În Sibiu, din nou peste 100 de cazuri

România se află pe un platou al infectărilor, cu o o constantă a numărului de infectări care nu s-a mai înregistrat până acum. Astăzi au fost anunțate 6.115 cazuri, cu 41 mai puține decât ieri.

În ultimele 2 săptămâni, bilanțul COVID în România a însemnat că, în nouă zile, au fost peste 6.000 de cazuri, dar în numai două zile s-au depășit 6.500 de cazuri. În același timp, în 12 zile din 14 au fost peste 100 de decese, cu două „vârfuri” peste 170. Ieri au decedat 136 pacienți, iar în ATI erau internați peste 1.400 de persoane. Numărul celor internați în spitale, în secții COVID, este relativ constant în ultima săptămână, cu o creștere importantă de la începutul lunii, când erau sub 10.000 de pacienți. Vârful internărilor a fost în noiembrie, când erau aproape 13.700 de pacienți COVID spitalizați în România.

Date oficiale

Până astăzi, 1 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 958.918 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 856.405 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.115 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Decese

Până astăzi, 23.674 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 31.03.2021 (10:00) – 01.04.2021 (10:00) au fost raportate 136 de decese (76 bărbați și 60 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 18 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 decese la categoria de peste 80 de ani.

122 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 8 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.252. Dintre acestea, 1.434 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.744.605 teste RT-PCR și 615.745 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 29.901 teste RT-PCR (18.430 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.471 la cerere) și 12.081 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 68.893 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.288 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.147 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 108 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.077 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 605 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

ULTIMA ORĂ Carantină în Cinsnădie, pentru 14 zile

Prefectura Sibiu a anunțat că în ședința extraordinară a CJSU Sibiu s-a decis instituirea carantinei pentru următoarele 14 zile, în orașul Cisnădie, ca urmare a creșterii numărului de cazuri de persoane infectate cu SARS COV 2.

„Ținând cont de evoluția situației epidemiologice înregistrată în orașul Cisnădie și având în vedere analiza de risc efectuată de Direcția de Sănătate Publică Sibiu, cu respectarea prevederilor art. 12 din Legea 136/2020 s-au aprobat Hotărârea nr. 35 privind solicitarea către Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției de emitere a Ordinului Comandantului Acțiunii pentru instituirea măsurii de carantină zonală pentru orașul Cisnădie, începând cu data de 02.04.2021, ora 00:00, pentru o perioadă de 14 zile. Precizăm faptul că măsura se aplică doar pentru orașul Cisnădie, nu și pentru satul Cisnădioara.

Circulația și staționarea în spațiile publice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza Declarației pe proprie răspundere (Anexă), legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.” Transmite Instituția Prefectului.

Textul complet al Hotărârii nr. 35 precum și Declarația pe propria răspundere, Declarația pe timp de noapte precum și Modelul de adeverință dată de angajator sunt publicate pe site-ul Instituției Prefectului la secțiunea Activități – Situații de urgență.

( https://sb.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/ )

FOTO: Căruță spulberată de un autoturism pe DN 1, la ieșirea din Cristian

O căruță a fost spulberată de un autoturism, joi, pe Drumul Național 1, la ieșirea din Cristian spre Săcel, înainte de Hula Săcelului.

Un căruțaș a intrat în DN 1 fără să acorde prioritate si s-a izbit de o autoutilitară condusă spre Alba. În urma coliziunii, căruțașul, în vârstă de 69 de ani, aflat singur în căruță, a fost rănit. Acesta a suferit un traumatism la picior și a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu pentru un control medical amănunțit. De asemenea, în urma coliziunii, calul a fost rănit grav.

Traficul se desfășoară îngreunat pe direcția Sibiu-Alba.

Răspunsul imun al celulelor T la COVID-19 oferă protecţie şi împotriva noilor variante de coronavirus (studiu)

0

O componentă esenţială a sistemului imunitar, aşa-numitele celule T, care răspund prin combaterea infecţiei în versiunea iniţială a noului coronavirus par să protejeze, de asemenea, împotriva a trei dintre cele mai îngrijorătoare variante ale virusului, conform unui studiu de laborator efectuat în Statele Unite, ale cărui constatări au fost publicate săptămâna aceasta, relatează Reuters.

Mai multe studii recente au demonstrat că anumite variante ale noului coronavirus pot submina protecţia oferită de anticorpi şi vaccinuri.

Însă, potrivit unui studiu realizat de cercetători de la Institutul Naţional de Alergii şi Boli infecţioase (NIAID) din Statele Unite, pe lângă anticorpi – care împiedică virusul să atace celulele umane – celulele T par să joace un important rol suplimentar de protecţie.

”Datele noastre, precum şi rezultatele de la alte grupuri, demonstrează că răspunsul celulelor T la COVID-19 în cazul persoanelor infectate cu variantele virale iniţiale pare să recunoască pe deplin noi variante importante identificate în Marea Britanie, Africa de Sud şi Brazilia”, a declarat conducătorul studiului, Andrew Redd, de la NIAID şi Universitatea de Medicină Johns Hopkins.

Cercetătorii au analizat probe de sânge recoltate de la 30 de persoane care s-au recuperat după COVID-19 înainte de apariţia noilor variante mai contagioase. Specialiştii au identificat în aceste probe o formă specifică de celulă T care era activă împotriva virusului şi au analizat reacţia acestor celule T faţă de variantele îngrijorătoare din Africa de Sud, Marea Britanie şi Brazilia. Cercetătorii au constatat că răspunsul celulelor T a rămas în mare parte intact, dovedindu-se astfel capabile să recunoască toate mutaţiile din variantele studiate.

Aceste constatări se adaugă celor rezultate în urma unui studiu anterior care a sugerat, de asemenea, că răspunsul protector oferit de celulele T pare să rămână intact împotriva variantelor. Cercetătorii NIAID au menţionat că sunt necesare studii mai ample pentru confirmarea acestor concluzii. Redd a precizat că este necesară monitorizarea continuă pentru variante care scapă atât protecţiei oferite de anticorpi, cât şi a celulelor T. Studiul a fost evaluat de alţi oameni de ştiinţă şi acceptat pentru publicare în Open Forum Infectious Diseases. (AGERPRES)

Șoșoacă, Simion și Târziu, amendați după protestele împotriva restricțiilor

0

Vine “nota de plată” pentru unii politicieni după protestele de la începutul săptămânii. George Simion, Diana Șoșoacă sau Claudiu Richard Târziu, lideri ai partidului AUR, vor fi amendați de forțele de ordine, din cauza nerespectării legislației privind starea de alertă, susțin surse citate de Digi 24. Amenda prevăzută de lege pentru faptele lor este de 15.000 de lei.

Mai multe persoane implicate în protestele din București vor fi amendate de jandarmerie cu câte 15.000 de lei, susțin jurnaliștii de la Digi 24, citând surse din Jandarmerie. Pentru a patra seară la rând, câteva sute de oameni s-au adunat în Piaţa Universităţii din București, dar și în alte orașe din țară. Oamenii protestează împotriva obligativității de a purta mască și împotriva restricțiilor impuse de autorități.

George Simion, unul dintre cei vizați de amenzi, spune că vinovaţii de violenţă de la aceste proteste trebuie traşi la răspundere, adăugând că membrii AUR vor participa la protestele din toată ţara în funcţie de decizia proprie. George Simion și AUR au chemat lumea la proteste, luni, la ora 17, în fața prefecturilor, pentru „a opri nebunia” și pentru „a ne lua țara înapoi”, după cum sunau îndemnurile la proteste.

„Am participat, în continuare membrii AUR vor participa la protestele din toată ţara, în funcţie de decizia proprie, este opţiunea de a lupta pentru libertate. Noi ne-am asumat să fim alături de români la aceste proteste, nu organizăm, dar participăm. Românii sunt îndreptăţiţi să iasă în stradă, este protestul lor, este protestul românilor simpli”, a spus George Simion.

FOTO: Doi pui de urs rămași fără mamă, salvați la Biertan și duși în sanctuarul din Zărnești

Șansa a doi pui de urs a fost o familie din Biertan, acolo unde s-au adăpostit. Un localnic din Biertan s-a trezit în curte cu doi ursuleți care s-au pierdut de ursoaică. Pentru că ursuleții ar fi fost în mare pericol dacă i-ar fi alungat, bărbatul din Biertan a cerut ajutorul specialiștilor de la sanctuarul de urși AMP Libearty din Zărnești.

Cele două ursoaice, de doar două luni, erau înfometate și speriate când au fost descoperite lângă o casă a unui localnic din Biertan. Proprietarul casei le-a adăpostit în așteptarea ursoaicei și pentru că mama puilor nu a mai apărut, a cerut ajutorul specialiștilor de la sanctuarul de urși de la Zărnești, care au preluat cei doi pui.

„Două fetițe pufoase, orfane la numai 2 luni de viață, au ajuns aseară în grija echipei sanctuarului AMP Libearty. Micuțele ursulice au fost găsite lângă o casă din Biertan, județul Sibiu. Erau singure, înfometate și extrem de speriate! În zadar a așteptat-o omul pe mama urs…aceasta nu a venit, deși micuțele au strigat-o neîncetat. Pentru a le feri de pericole, să cadă pradă câinilor sau altor animale din zonă, omul le-a lăsat peste noapte în curtea lui, sperând că ursoaica va apărea.

Nu a apărut nici peste noapte și nici a doua zi. Văzând că ursulicele sunt slăbite, deshidratate, iar viața lor era în pericol și pentru că nu aveau nicio șansă singure, omul a decis să ne solicite ajutorul. Datorită unei bune colaborări cu președinta Asociației Prietenii Berzelor, din Sibiu, micuțele au ajuns la timp în grija echipei sanctuarului și a medicului. Bun venit în pădurea de stejar AMP Libearty, micuțelor!”, au scris pe Facebook reprezentanții AMP Libearty.

Se întrerupe energia electrică în Sibiu și Benești

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:

JOI 1 APRILIE

· între orele 9-15 în BENESTI, strada: PRINCIPALA – total sat.

LUNI 5 APRILIE

· între orele 8.40-16 în SIBIU, strazile: BELDICEANU; POPA AUREL; COTRUS ARON; ALBABEI ION; MOGA IOAN; CANTEMIR D –partial; SACEL –partial.

În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.

GALERIE FOTO&VIDEO Cum sunt mutați arborii de pe Calea Dumbrăvii. Au început lucrările de modernizare

Compania care a câștigat contractul de modernizare a Căii Dumbrăvii, Terra Building, a început să scoată arborii care vor fi protejați, prin mutare în alte locuri din oraș. Pe artera modernizată vor fi plantați noi arbori.

Modernizarea demarată de Primăria Sibiu pe Calea Dumbrăvii include și transferarea arborilor existenți în alte amplasamente din oraș. Terra Building și-a cumpărat un vehicul cu care copacii pot fi relocați, fără să fie pusă în pericol sănătatea lor. Primii copaci au fost deja scoși din pământ și transferați către noile locații. Pentru început, au fost scoți manual 20 de arbori, alți 60 de copaci urmând să fie scoși cu noul utilaj.

„Lucrările pe această stradă au început cu protejarea vegetației existente. O parte dintre arbori, care nu sunt situați în zona lucrărilor, vor rămâne în teren. Cei care sunt amplasați în zonele în care se va interveni cu lucrări vor fi transplantați în alte spații din oraș, fiind extrași fie manual, fie mecanic. Relocarea mecanică se va realiza cu un utilaj special, pentru a proteja rădăcinile, astfel încât arborii să nu fie afectați. Este singurul utilaj din țară de aceste dimensiuni și prima dată când se folosește în România. Majoritatea acestora vor fi replantați pe strada Maramureșului, o parte urmând să fie mutați în incinta Cimitirului Municipal. Subliniez că relocarea arborilor și protejarea vegetației a fost prevăzută de Primăria Sibiu de la bun început în caietul de sarcini și în contractul de lucrări, iar la finalul lucrărilor este prevăzută plantarea a peste 200 de arbori noi pe Calea Dumbrăvii.”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Lucrările de modernizare a arterei presupun și înlocuiri ale rețelelor de apă și canalizare. Constructorul a început și aceste intervenții, la intersecția străzii Calea Dumbrăvii cu strada Bahluiului, în zona de trotuar, pentru extinderea și reabilitarea sistemului de canalizare menajeră, fără a afecta traficul. Canalizarea se va extinde până la intersecția cu strada N. Filimon, urmând să se instaleze tubulatura, să se amenajeze 7 cămine de vizitare și să se realizeze racordurile la proprietățile private. 

Lucrările vor continua cu reabilitarea rețelei de distribuție a apei pe zona cuprinsă între intersecția cu străzile Privighetorii și Nicolae Filimon. Conducta existentă de fontă, veche de mai bine de 20 de ani, va fi înlocuită cu una nouă.

Calea Dumbrăvii va avea, la finalul procesului de modernizare, o bandă specială pentru autobuze, trotuare refăcute complet, cu spațiu verde ce va avea o lățime de 2 metri, pe ambele părți, parcări, dar și piste de biciclete și rasteluri. De asemenea, noi bănci, coșuri de gunoi și stâlpi de iluminat vor completa arhitectura modernă a străzii.

FOTO: Proiectil de război, descoperit de un sibian

Un proiectil perforant de război, calibrul 100 mm cu focosul activ a fost ridicat de echipa pirotehnică din cadrul ISU Sibiu de pe Valea Avrigului.

Miercuri după amiaza, în urma unui apel venit pe numărul de urgență 112, echipa pirotehnică din cadrul ISU Sibiu a intervenit de urgență în zona de pădure de pe Valea Avrigului, unde un bărbat a găsit un element de muniție în timp ce trecea prin acea zonă.

Echipajul pirotehnic a identificat la fața locului un element de muniție proiectil perforant de război calibrul 100 mm, cu focosul activ. Pirotehniștii au ridicat și depozitat proiectilul, în vederea distrugerii.

Pirotehniștii le reamintesc sibienilor câteva reguli care trebuie respectate în care în care este descoperită muniție neexplodată. Astfel, nu atingeți aceste elemente, nu le loviți sau nu le mișcați din locul în care le-ați găsit, nu încercați să le demontați componentele muniţiei sau le transportați, depozitați în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi și
anunțați ISU sau Poliţia prin telefonul de urgenţă #112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.

S-a stabilit formula de start a României în meciul cu Armenia

0

Mirel Rădoi a făcut multe schimbări în primul unsprezece al naționalei față de meciul cu Germania. Selecționerul primei reprezentative va începe meciul de la Erevan cu 6 jucători noi: Mogoș, Bancu, Cicâldău, Maxim, Man și Pușcaș. Ei îi vor înlocui pe Popescu, Camora, Tănase, Hagi, Mihăilă și Keseru. Niță, Chiriches, Toșca, Stanciu și Marin sunt fotbaliștii care rămân titular pentru jocul care va începe la ora 19,00. Armenia-România va fi transmis în direct pe Pro TV.

De-a lungul istoriei, România și Armenia s-au întâlnit de 4 ori. Tricolorii au câștigat 3 meciuri și au terminat un meci la egalitate. România a înscris de zece ori, pe când armenii au marcat o dată. Va fi prima oară când armenii sunt în fața României ca puncte, ei având 6 față de 3 pentru echipa noastră.

Fotbaliștii lui Rădoi joacă în această seară la Erevan

0

Nicușor Stanciu și colegii săi au un meci important în această seară. Ei vor evolua la Erevan contra naționalei Armeniei. Echipă ce este surpriza grupei J din preliminariile Campionatului Mondial de fotbal, după 2 meciuri disputate.

Naționala de fotbal a României caută a doua victorie în preliminarii mondialului din Qatar. Tricolorii vor juca pe terenul Armeniei, formație ce a câștigat ambele partide din grupă. Armenii sunt pe 2, la egalitate de puncte cu liderul Germania, după victorie în Liechteinsteinch și un succes acasă în fața Islandei. De partea cealaltă, România este doar pe 4, cu 3 puncte, după victoria de acasă cu Macedonia și eșecul cu Germania.

Armenia-România va începe la ora 19,00. Partida va fi transmisă în direct pe Pro TV. Jocul va fi arbitrat la centru de letonul Andris Treimanis. Germania-Macedonia de Nord și Liechteinsteinch-Islanda sunt celelalte două meciuri din grupă ce au loc astăzi. Cele două jocuri vor începe la ora 21,45.

Prim-ministrul Florin Cîțu nu ia în calcul ridicarea restricțiilor: „Măsurile din România sunt cele mai relaxate din Europa”

Premierul Florin Cîţu a declarat miercuri că nu are în vedere o relaxare a restricţiilor actuale impuse în contextul pandemiei SARS-CoV-2, deoarece aşteaptă rezultatele măsurilor, adăugând că „România încă păstrează măsurile cele mai relaxate din Uniunea Europeană”.

„În acest moment vrem să vedem rezultatele acestor măsuri pe care le-am luat. Am ajuns la peste 100 de decese în fiecare zi legate de coronavirus. Situaţia în ATI este complicată, am ajuns la peste 1.400 de persoane în ATI, cel mai mare număr de la începutul pandemiei”, a spus Cîţu la finalul şedinţei de guvern.

El a adăugat că „este complicat să vorbim acum de o relaxare, dar singurul mod prin care putem să discutăm de relaxare este să putem să discutăm de o campanie de vaccinare de succes”.

Potrivit şefului Executivului, restricţiile din România „sunt cele mai relaxate din Uniunea Europeană”.

„Nu printre cele mai relaxate, sunt cele mai relaxate din Uniunea Europeană. România încă păstrează măsurile cele mai relaxate din Uniunea Europeană astăzi”, a subliniat prim-ministrul.

Totodată, a vorbit şi de susţinerea mediului economic în această perioadă.

„Am susţinut tot anul trecut şi susţin în continuare că nu vreau să închidem economia. Da, avem nevoie de oameni sănătoşi pentru a avea o economie puternică, dar avem nevoie de o economie puternică pentru a avea oameni sănătoşi”, a spus premierul. AGERPRES