Acasă Blog Pagina 3099

Bilanț COVID: 105 persoane infectate în Sibiu, iar rata incidenței s-a dus la 3,5 la mie. În țară au fost 79 de decese

Cele mai noi date privind infectările cu COVID-19 din ultimele 24 de ore, din Sibiu și din țară, arată că orașul și județul se mențin la un nivel de alertă din punct de vedere epidemiologic.

Rata incidenței a mai crescut puțin de ieri, la 3,50 cazuri la 1000 de locuitori, în municipiul Sibiu, cu 596 de cazuri în 14 zile, în timp ce pe întreg județul rata incidenței a trecut de 2 și a ajuns la 2,22 la mie. Rate mari au fost calculate și în comuna Orlat, 4,50 la mie, cu 15 cazuri, comuna Șelimbăr, 56 de cazuri, 3,66 la mie, comuna Cârța, 4 persoane, 3,27 la mie, și oraș Cisnădie, 72 de persoane infectate, cu 2,88 la mie.
În ultimele 24 de ore au fost depistate 105 persoane infectate, în tot județul, iar 4 pacienți COVID-19 au murit.
La ora 08.00 erau spitalizate un număr de 255 de persoane testate pozitiv cu SARS-COV-2, dintre care pe ATI 35 adulți. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 555 de teste.
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 21175 de persoane. Până acum, au fost vindecate 15299 de persoane, iar 766 persoane au decedat (din rândul celor confirmate pozitiv.
Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 751 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 843 persoane în izolare la domiciliu.
Date la nivel național
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.964 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
În intervalul 12.03.2021 (10:00) – 13.03.2021 (10:00) au fost raportate 79 de decese (39 bărbați și 40 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 28 decese la categoria de peste 80 de ani.
77 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.435. Dintre acestea, 1.203 sunt internate la ATI.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 1.718 teste RT-PCR și 17.396 teste rapide antigenice, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 13 martie a.c.
Până astăzi, 13 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 855.326 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 781.154 de pacienți au fost declarați vindecați. Până astăzi, 21.439 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

FC Hermannstadt a terminat la egalitate cu Viitorul

0

Fotbaliștii sibieni au oprit seria de trei eșecuri consecutive în Liga I. Astăzi, pe stadionul Gaz Metan din Mediaș, FC Hermannstadt a remizat cu Viitorul Constanța. Partida din orașul de pe Târnava Mare s-a încheiat fără goluri.
FC Hermannstadt a obținut din nou punct în Liga I după trei runde în care nu câștigase nimic la finalul partidelor. Alb-roșii au încheiat la egalitate cu Viitorul, scor 0-0. Cristiano Figueiredo, Claudiu Belu Iordache, Adrian Scarlatache, Ousmane Vieira, Raul Opruț, Bilal Sebaihi (Petrișor Petrescu min.56), Bright Addae (Ante Aralica min.73), Alexandru Oroian (Stanley Elbers min.32), Drazen Bagaric (Aias Aosman min.73) și David Mayoral au fost jucătorii ce au evoluat în acest meci pentru echipa noastră. De partea cealaltă, Mircea Rednic a trimis următorii fotbaliști în teren: Cojocaru, Mladen, Benzar, Boboc, Dobroslavevici, Matei, Artean, Jo Santos, Ciobanu, Tsoumou și Ganea. Gaztanaga, Pitu și Grădinaru au intrat pe parcursul disputei de la Mediaș.
Prima repriză a disputei a avut mare legătură cu numărul 2: două ocazii pentru Viitorul, cap puțin pe lângă a lui George Ganea și lovitură liberă bătută de Jo Santos pe care Figueiredo a reținut-o fără probleme, iar de partea cealaltă, Drazen Bagaric a cerut de două ori lovitură de la unsprezece metri la două faze în care fundașul advers a avut mâna pusă pe el, însă arbitrul partidei nu a acordat nimic la niciuna.
În partea secundă, echipa noastră a fost cu ocaziile, pe când oaspeții nu au mai putut crea pericol la poarta apărată de Cristiano. Belu Iordache a centrat, portarul Cojocaru a ieșit neinspirat și a greșit, dar și-a răscumpărat greșeala la șutul lui Mayoral. Pe finalul meciului, Aosman a ajuns în poziție bună însă a tras pe lângă și partida s-a terminat fără gol.
După acest rezultat, FC Hermannstadt rămâne penultima în clasament. Sibienii au acumulat 23 de puncte în 27 de etape. De partea cealaltă, Viitorul Constanța este pe unsprezece, cu 31 de puncte. Șansele la play-off pentru formația lui Rednic sunt minime.

FOTO: Incendiu într-un bloc din Sibiu. Două persoane s-au intoxicat cu fum

0

Doi sibieni s-au inoxicat cu fum înurma unui incendiu produs sâmbătă după amiaza în municipiu. Una dintre persoane a fost transportată la spital pentru investigații medicale.

Pompierii sibieni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospeciala de salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD de la Detașamentul Sibiu, în municipiul Sibiu, pe strada Școala de Înot, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o încăpere dintr-un apartament, la etajul 3.
Incendiul s-a manifestat la o canapea, fiind lichidat în scurt timp de către pompieri fără a se extinde și fără a necesita evacuarea locatarilor. O femeie de 83 de ani și un bărbat de aproximativ 25 ani, au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind intoxicați cu fum.
„Pacienta de 83 de ani a fost transportată de către echipajul SMURD la Spitalul Județean Sibiu. Cealaltă persoană refuză transportul la spital”, a precizat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

FOTO: Campanie de donații pentru Secția COVID de la Spitalul Municipal Mediaș

0

În contextul creșterii numărului infectărilor cu noul coronavirus SARS COV 2, edilul șef al Mediașului a dat startul unei noi campanii de donații pentru Spitalul Municipal Mediaș și pentru secția de COVID din cadrul acestei instituții.

Astfel, vineri, primarul Gheorghe Roman, alături de viceprimarul Dan Sima și deputatul Christine Thellmann au făcut donații constând în alimente de bază și produse de igienă, care vor ajunge la persoanele internate în secția COVID din cadrul spitalului. În declarația oferită, primarul Mediașului a îndemnat locuitorii municipiului să se alăture acestui demers, dată fiind prelungirea stării cauzate de infectarea cu COVID, precum și permanenta nevoie de a asigura dotarea corespunzătoare a secției special amenajate pentru tratarea acestor pacienți.
„Având în vedere faptul că și în orașul nostru numărul îmbolnăvirilor cu noul coronavirus este tot mai mare, consider că gestul de a face o mică donație pentru oamenii internați la secția COVID din Mediaș este binevenit. Ca primar, am făcut tot ce este posibil pentru ca această secție să fie una modernă și să dispună de toată aparatura necesară. În astfel de perioade grele pentru noi toți, este important să ne solidarizăm și să venim în sprijinul celor care au nevoie de ajutorul nostru. Dragi medieșeni, vă îndemn pe toți cei care aveți posibilitatea să luați legătura cu conducerea spitalului și să faceți astfel de donații“, a declarat Roman.
„Consider că asemenea gesturi sunt firești, cu atât mai mult cu cât traversăm o perioadă foarte complicată. Alături de primarul Gheorghe Roman și la inițiativa dânsului, am participat împreună cu viceprimarul Dan Sima, la această acțiune. Am donat o serie de produse necesare secției COVID și consider că indiferent dacă suntem în campanie electorală sau nu, trebuie să dăm dovadă de solidaritate. Voi răspunde mereu pozitiv la astfel de inițiative și m-aș bucura ca exemplul dat să fie urmat“, a precizat deputatul Christine Thellmann.

Întreruperi în alimentarea cu energie electrică în Sibiu și Șelimbăr

0

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
SAMBATA 13 MARTIE
· între orele 8-10 în SELIMBAR strazile: TEBEA–partial, M. VITEAZUL–partial, BOBALNA, ZONA DJ106–partial, STEJARULUI, ALEEA STEJARULUI, FAGULUI, PINULUI, CARPENULUI, ARINULUI, ALEEA CALARETILOR, TINERETULUI.
· între orele 8-16 în SELIMBAR ZONA DN1 –partial.
MARTI 16 MARTIE
· între orele 9-14 în SIBIU, strazile: MOARA DE SCOARTA – partial, TEILOR, PETRILA, ANINA, RESITA – partial.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.

Gaz Metan 2 a învins FC Hermannstadt 2, scor 2-0

0

Echipa secundă a Gazului Metan a disputat vineri după-amiază primul meci oficial din 2021.

Alb-negrii au întâlnit la Copșa Mică, FC Hermannstadt 2, de care au trecut cu 2-0. Partida a contat pentru etapa cu numărul 11 a Seriei a 7-a din Liga 3. Gaz Metan a evoluat în formula Albert Popa, Ismail Kanda, Daniel Pop, Bogdan Jica (căpitan), Tudor Oltean, Cristian Avram, Carlo Danciu, Dragoș Iancu, Gabriel Plumbuitu, Paul Costea și Luis Nițu.
Alb-negrii au controlat ostilitățile în teren, însă nu au găsit drumul spre gol în prima repriză încheiată cu scor alb. Lucrurile au mers în aceeași direcție și în repriza a doua, cu Gaz Metan la timona jocului. Golurile au venit în ultimul sfert de oră. Atacantul Alin Moldovan, jucător introdus după pauză a deschis scorul în minutul 75, iar apoi același jucător a făcut dubla peste doar trei minute și a stabilit scorul final al întâlnirii.

A cincea înfrângere consecutivă: Gaz Metan – Universitatea Craiova 0-2

0

Gaz Metan a pierdut și partida de pe tern propriu cu Universitatea Craiova și a ajuns la cinci eșecuri consecutive în campionat. Medieșenii au primit două goluri în mai puțin de un sfert de oră la începutul reprizei secunde, pe fondul unor greșeli în defensivă, iar apoi nu au avut forța să revină în meci.

Gaz Metan a avut prima ocazie în minutul 2, atunci când Nasser Chamed a șutat cu stângul din marginea careului de 16 metri, iar mingea a lovit bara din stânga porții. La poarta cealaltă, șutul lui Nicușor Bancu din minutul 6 a trecut peste poarta lui Răzvan Pleșca. După o jumătate de oră de joc, Marius Constantin a înscris cu o lovitură de cap, dar jocul fusese oprit după ce fundașul Craiovei l-a faultat în atac pe Ionuț Larie.
Universitatea Craiova a deschis scorul la patru minute de la reluarea jocului, după o nouă greșeală în defensiva Gazului. Mingea a ajuns la Andrei Ivan în zona punctului cu var, iar acesta a șutat și a înscris. În minutul 60 s-a făcut 2-0 pentru olteni, după ce Andrei Ivan a pătruns în partea dreaptă, a centrat iar Cicîldău a pus latul și a marcat. În minutul 63, Gaz Metan a avut șansa de a reduce din avantajul oaspeților, dar lovitura de cap a lui Adama Sarr după un corner a trecut foarte puțin pe lângă stâlpul din stânga la porții adverse. În minutul 79, alb-negrii au rămas în zece oameni după ce Nasser Chamed a văzut cartonașul roșu pentru un gest nesportiv la adresa lui Camara.
În urma acestui rezultat, Gaz Metan rămâne cu 28 de puncte în clasamentul Ligii I, iar etapa viitoare medieșenii vor juca în deplasare cu Sepsi Sfântul Gheorghe. Partida este programată duminică, 21 martie.

FOTO: Prăpăd în nordul județului. Zeci de hectare de vegetație, în flăcări

Vineri s-a produs cel mai mare incendiu de vegetație din această primăvară, 20 de hectare de begetație fiind mistuite de flăcări în nordul județului.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a intervenit, vineri, cu un echipaj de pompieri de la Detașamentul Mediaș, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Micăsasa și Ocolul Silvic Mediaș, în localitatea Țapu, în apropiere de granița cu satul Soroștin, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată înaltă.
Intervenția a fost îngreunată de vântul ce favoriza incendiul. S-a acționat cu mijloace manuale de stingere, având în vedere că zona este deluroasă și abruptă, fiind inaccesibilă autospecialelor. Pompierii au limitat extinderea arderii și au evitat propagarea la pădurea din apropiere sau la zona caselor din sat. În urma incendiului au ars aproximativ 20 de hectare de vegetație.

Anunț angajare Consilier asistent

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SIBIU, cu sediul în Sibiu, Piața Mică, nr.25, anunță concurs pentru ocuparea  următoarei funcții publice de execuţie vacante, pe perioadă nedeterminată  la  Serviciul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu:

1 post – Consilier asistent

 
Cerinţe:

  • Studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul urbanism, arhitectură sau construcţii
  • Vechime în specialitatea studiilor- minim 1 an
  • Cunoştinţe operare pe calculator- nivel mediu

Proba eliminatorie de calculator și proba scrisă a concursului se vor desfasura în data de 31.03.2021, ora 9,00, respectiv proba scrisă la ora 12,30,  la sediul Primăriei Municipiului Sibiu, Piata Mică, nr.25, cam.109, iar interviul în data de 06.04.2021, ora 11,00, la sediul instituţiei noastre.
Dosarele de înscriere la concurs se depun în perioada 26.02.2021-17.03.2021 la sediul Primăriei Municipiului Sibiu din Piata Mică, nr.25, cam.109.
Relaţii suplimentare se pot obţine la Serv.Managementul și Integritatea resurselor umane, telefon nr. 0269/208800 interior 835, sau pe www.sibiu.ro.

Liiceanu șterge pe jos cu Dinescu: „La rampă a apărut scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric locuit de patima căpătuielii”

Cunoscutul filosof și proprietar al Editurii Humanitas Gabriel Liiceanu a publicat un atac extrem de virulent la adresa lui Mircea Dinescu, supărat fiind de faptul că poetul-revoluționar a criticat-o dur pe Ana Blandiana, a cărei carte fusese publicată la editura pe care o conduce filosoful.

Conflictele intelectualilor români ating câteodată vârfuri de aciditate greu de imaginat, după perioade de acalmie în care pare că toată lumea se iubește cu toată lumea. Mircea Dinescu, poetul care a reușit să-și tăvălească prin cerneală mai toți amicii sau cunoscuții scriitori și oameni de cultură, l-a stârnit de data aceasta pe Gabriel Liiceanu să-i aplice o corecție verbală plină de usturime: „comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarității, a țopeniei obraznice și infatuate”, spune Liiceanu despre Dinescu.
Textul lui Liiceanu vine după schimbul de replici dintre Dinescu și Blandiana. Cea din urmă a scris o carte, „Soră lume”, publicată recent de editura Humanitas, în care spune că Mircea Dinescu i-ar fi numit „Hitlerjungend” („Tineretul lui Hitler”) pe tinerii morţi la Intercontinental în zilele Revoluţiei. Dinescu a sărit ca ars, căreia îi reproșează că „suferă de amnezie”.
Liiceanu a scris un text pe măsura atacului lui Dinescu și l-a publicat pe platforma Contributors.ro:

 „…am în minte un ins care, în ultimele decenii, a marcat populația românească din Câmpia Dunării (ceea ce ardelenii numesc generic „Sudul”) printr-un model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarității, a țopeniei obraznice și infatuate, a cabotinismului lucrativ, a închinării vieții profitului făcut cu prețul unei nerușinări fără margini. Faptul că un asemenea individ a aspirat la rangul de „simbol al revoluției” dă măsura felului în care ceea ce a început în iarna lui ʼ89 ca act de demnitate și sacrificiu a sfârșit, prin contribuția lui, ca prostituare a istoriei” îl descrie textul lui Liiceanu pe inconfundabilul Dinescu.

Și cuvintele lui Liiceanu nu ocolesc perioada Revoluției, cea care l-a făcut celebru pe Dinescu:

„În preajma lui ʼ90, poetul intră în rolul de disident oficial, dar tot ce face (și mai ales cum face) în zilele revoluției din decembrie și în continuare ne obligă să recurgem la scenarii de culise nedescâlcite nici până în ziua de azi. Cândva se va afla poate că a făcut parte din casting-ul unei cacialmale istorice, că a fost agentul trasformării unui moment sublim într-o farsă. Căci a văzut vreodată cineva un disident care, după ce se presupune că, mânat de virtuți nobile, s-a aruncat în lupta cu Răul, să se lăfăiască apoi într-un comportament de pușlama ordinară?”.
„Cert e că, în locul personajului nimbat de aura disidentului, la rampă a apărut scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric locuit de patima căpătuielii” este fraza care îi ștampilează lui Dinescu un șir de epitete.

Iar verbul lui Gabriel Liiceanu nu obosește deocamdată, în atacul împotriva lui Dinescu:

„Pentru că nu știe de existența argumentului rațional, te tabără cu gura, cu datul amplu din mâini, cu ochii pe care ți-i holbează în față de la câțiva centimetri și cu acel stropit aferent pe obraji care însoțește patosul isteric al vorbirii. Rar mi-a fost dat să cunosc o alcătuire cu chip de om care să facă harcea-parcea centrul de greutate al umanului printr-un comportament bezmetic și cupid de o asemenea anvergură.
„În istoria ponosită a acestor ani va rămâne omul care a predat poporului român, cu har și vervă, bădărănia, transformând estetica și morala mahalalei în stil de viață comunitar.” își încheie Gabriel Liiceanu atacul la adresalui Mircea Dinescu.

Textul poetului Dinescu, publicat pe Facebook, cel care l-a provocat pe Liiceanu, conține atacuri cel puțin la fel de virulente la adresa Anei Blandiana:

„Intitulându-și o carte post-decembristă <<Proiecte de trecut>>, Ana Blandiana și-a dat singură în vileag meteahna de care suferă, căci, plutind pe aripile amneziei, continuă și astăzi să-și reșapeze trecutul, bazîndu-se pe proiectul unei devastatoare iubiri de sine la care a lucrat cu osârdie toată viața.”a scris Mircea Dinescu pe Facebook despre scriitoarea Ana Blandiana.
„Ce blestem ispășește oare această doamnă bîntuită de demonul antropofagiei?! Al tatălui care, proaspăt întors din pușcăriile comuniste, a ars ca o torță în curtea bisericii, pe cînd își spăla hainele preoțești cu neofalină?! Sau blestemul poeziei despre tătucul Stalin, publicată la puțină vreme după acea tragedie în tentativa, reușită de altfel, de a-și spăla originea „nesănătoasă”, înrădăcinată în trecutul legionar al nefericitului său părinte?!” mai împroașcă Dinescu în direcția scriitoarei.

Rețea nouă de distribuție a apei pe strada Ceferiștilor din municipiul Sibiu

Apă Canal Sibiu SA anunță că luni, 15 martie 2021, în intervalul orar 11,00 – 16,00, vor fi cuplate la noua rețea de distribuție a apei de pe strada Ceferiștilor, blocurile cu numerele 3, 5, 7, 9 și 11. Pe durata lucrărilor se va sista furnizarea apei pentru toți consumatorii de pe strada Ceferiștilor. Abonații sunt rugați să-și asigure rezervele necesare de apă potabilă.
Apă Canal Sibiu SA va pune la dispoziția consumatorilor apă de utilizare menajeră, prin intermediul unei autospeciale ce poate fi solicitată prin Dispecerat.
La reluarea furnizării este posibil ca apa să fie ușor tulbure.
Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269.222.777.
 

Lucrări de igienizare a rezervoarelor Uzinei de apă ”Dumbrava” Sibiu

Apă Canal Sibiu SA anunță că în intervalul 15 – 19 martie a.c.,  vor avea loc lucrări de spălare – igienizare a rezervoarelor de apă potabilă de la Uzina de tratare ”Dumbrava”. Pe durata acestora și în funcție de consumul din rețea, pot apărea ușoare scăderi ale presiunii în zona înaltă a orașului (cartier Valea Aurie, Calea Poplăcii, Bd. Victoriei, Centru).
Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269.222.777.