Acasă Blog Pagina 3101

AstraZeneca a redus şi mai mult ţinta privind numărul de vaccinuri pe care le va livra UE în primul trimestru

0

Grupul farmaceutic AstraZeneca şi-a revizuit, la 30 de milioane, estimările privind numărul de vaccinuri COVID-19 pe care le va livra Uniunii Europene în primul trimestru al acestui an, adică o treime dintre obligaţiile sale contractuale şi o reducere de 25% faţă de promisiunile pe care le-a făcut luna trecută, arată un document consultat de Reuters.

Această reducere reprezintă o nouă lovitură dată planurilor de vaccinare ale UE, care au fost afectate de întârzieri repetate în aprovizionarea cu vaccinuri şi progrese lente ale campaniilor de vaccinare în unele state.
În documentul consultat de Reuters, care este datat 10 martie şi a fost comunicat şi oficialilor UE, grupul britanico-suedez susţine că în prezent se aşteaptă să livreze doar 30,1 milioane de doze până la finele lunii martie şi alte 20 de milioane în aprilie.
Comparativ, în data de 25 februarie anul curent şeful de la AstraZeneca, Pascal Soriot, declara în Parlamentul Europeană că firma va încerca să livreze 40 de milioane de doze până la finele lunii martie.
În acelaşi document consultat de Reuters se arată însă că încă de la finele lunii februarie AstraZeneca estima că va putea livra doar 34 milioane de doze de vaccin către UE în perioada ianuarie-martie 2021, cu mult sub ţinta de 90 de milioane de doze prevăzută în contractul semnat cu Bruxelles-ul.
O sursă din apropierea acestui dosar a spus că îmbunătăţirea livrărilor, pe care AstraZeneca miza în primul trimestru al acestui an, nu s-a materializat din cauza dificultăţilor întâmpinate în transferul vaccinurilor de-a lungul lanţurilor globale de aprovizionare.
Washingtonul a informat Uniunea Europeană că nu ar trebui să se aştepte să primească prea curând vaccinuri AstraZeneca produse în SUA, au declarat joi două surse europene. Grupul farmaceutic miza tocmai pe faptul că va putea aproviziona UE cu vaccinuri produse în SUA.
„Văd eforturi, dar nu cele mai bune eforturi. Nu este de ajuns pentru ca AstraZeneca să îşi îndeplinească obligaţiile pentru primul trimestru”, a subliniat comisarul european Thierry Breton într-un mesaj publicat joi seara pe Twitter. „A venit timpul ca boardul AstraZeneca să îşi exercite responsabilitate şi să facă ceea ce trebuie pentru a-şi îndeplini obligaţiile contractuale”, a adăugat Breton.
În acelaşi document consultat de Reuters se mai arată că AstraZeneca se aşteaptă să livreze UE aproximativ 20 de milioane de doze de vaccin în luna aprilie. Documentul nu include estimări pentru lunile mai şi iunie.
Potrivit contractului semnat cu Bruxelles-ul, AstraZeneca s-a angajat să livreze blocului comunitar 180 de milioane de doze de vaccin în trimestrul aprilie-iunie 2021 şi un număr total de 300 milioane de doze începând din decembrie 2020.
Separat, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat joi ”continuarea administrării” vaccinului anti-COVID-19 produs de AstraZeneca, subliniind că la ora actuală nimic nu demonstrează riscul unei coagulări sanguine mai puternice (tromboze) în cazul persoanelor vaccinate cu acest ser, după ce Danemarca, Islanda şi Norvegia au suspendat administrarea vaccinului AstraZeneca, iar Austria şi Italia au retras temporar fiecare câte un lot din acest vaccin. (AGERPRES)

FOTO: Accident mortal la intrarea în Sibiu

0

Un impact violent cu un stâlp a condus la decesul unui șofer, în această dimineață, la intrarea în Sibiu. Echipajele de prim ajutor au ajuns rapid la locul evenimentului, însă pentru șofer a fost prea târziu.

Un șofer de 32 de ani, din Poiana Sibiului, a decedat vineri dimineața, într-un grav accident rutier produs la intrarea în municipiul Sibiu. Șoferul, care conducea dinspre Cristian, a pierdut controlul direcției și s-a izbit violent de un stâlp din beton. Traficul rutier se desfășoară cu dificultate la această oră pe Drumul Naționa 1, pe sensul Cristian-Sibiu.
“Pe DN 1, la intrarea în municipiul Sibiu, șoferul unui autoturism condus dinspre Cristian, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune frontal cu un stâlp din beton. Din păcate, șoferul a decedat. Acesta era singur în mașină. Polițiștii rutieri sunt la fața locului și efectuează cercetări în vederea stabilirii circumstanțelor producerii acestui eveniment. Traficul rutier este îngreunat pe direcția Cristian-Sibiu”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Salvatorii sibieni au intervenit de urgență cu un echipaj de Descarcerare și unul SMURD. Din păcate, din cauza impactului violent, șoferul a decedat.
“ISU Sibiu a intervenit cu un echipaj SMURD și unul de la Descarcerare pe DN 1, la ieșirea din Sibiu înspre localitatea Cristian, în urma producerii unui accident rutier. La fața locului, un bărbat a fost găsit încarcerat de către pompieri. Din nefericire, medical din echipajul SMURD a constatat decesul acestuia”, a spus Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
SURSĂ FOTO: InfoTraficSibiu
 

Marele Spital se sufocă

0

Spitalul Județean din Sibiu pare că agonizează de mai multă vreme. Așa cum titrează ziarul nostru în ediția tipărită din această săptămână, cea mai mare unitate medicală din județ e deja în Terapie Intensivă, unde a fost legată zdravăn de pat, ca să nu se automutileze, apoi a primit și câteva doze de sedativ, pentru siguranță. Cum de la cine? De la politicienii care se tot cred terapeuți, de la unii dintre medicii care se cred deasupra noastră a tuturor, de la personalul auxiliar care face tot ce poate ca mecanismul infernal al spitalului să rămână ruginit. Iar acum asistăm neputincioși cum el, Spitalul, stă să se sufoce, de neputință.

Am un respect imens pentru medici, pentru cei care au decis să-și dedice viața unei meserii nobile. Sunt convins că Spitalul Județean Sibiu este plin de astfel de medici, așa cum sunt convins că adevărul despre Secția ATI nu va fi cunoscut doar dintr-o simplă mărturisire emoționantă. Dar nu despre medicii buni este vorba acum, în noul scandal care terfelește încă o dată imaginea Marelui Spital.
Când a trecut prin oraș USR-istul Ungureanu și a pozat tencuiala mucegăită din subsol, am luat apărarea spitalului, pentru că lucrurile bune făcute acolo erau date la o parte de setea de celebritate a unui politician la început de drum. Când am aflat că directorul Benchea a fost rugat să nu-și anunțe plecarea, în prag de concurs, decât în ultima zi, din motive doar bănuite, am spus că zvonurile nu trebuie să prevaleze în fața informației oficiale. Debandada din spital s-a accentuat în pandemie, iar acuzațiile s-au înghesuit din toate părțile: pacienți, presă, medici nemulțumiți, asistenți nemulțumiți, minister, Tătaru, opoziție, containere, secții mutate cu tărăboi. Tot mai mulți morți și tot mai mulți pacienți teribil de supărați, chinuiți, ținuți în soare, în frig, la cozi, abandonați fără răspunsuri, au suferit acolo unde ar fi trebuit să fie ajutați și îngrijiți. Când a venit controlul de la minister, deja lucrurile luaseră foc, pentru că pacienții de ATI se înmulțeau, ceilalți bolnavi se înmulțeau și ei, și doar numirea unui interimar militar a mai calmat spiritele. Obosiți de-atâta pandemie, am sperat cu toții că lucrurile se vor îndrepta. N-a fost să fie!
Prea multe voci, ale oamenilor care au suferit în spital, ale familiilor care au plâns după cei care au intrat acolo și n-au mai ieșit decât cu capacul pus, au venit și au reclamat nebunia din Spitalul Județean. Sunt sigur că, așa cum spunea și directorul Florin Neag, nimeni nu e perfect. Dar pare că nimeni nu mai răspunde de nimic. Am sesizat două cazuri grave de abuz medical în Spitalul Județean încă de acum un an. Întrebările grele puse de noi au rămas fără răspuns și în ziua de astăzi. „Nu e nimic adevărat, totul e minunat!”. Asta am auzit și săptămâna asta.
Actualul scandal din ATI nu e întâmplător, e doar continuarea celorlalte povești. Nu acuzăm pe nimeni, pentru că nu avem dreptul, dar suntem obligați să scriem despre ce se petrece. Ca și în celelalte cazuri, și acum s-au spus multe adevăruri care ne dor, dincolo de exagerările evidente. Oamenii au citit până li s-a ridicat părul pe mână, până le-au dat lacrimile și au refuzat să mai citească. Iar politicienii s-au arătat șocați. Surprinși. Indignați.
Nu uit nicio secundă că medicii sunt mai mult decât simpli prestatori de servicii. Sunt oameni cu suflet care au promis cândva că vor face bine și au obligația să facă bine, atâta timp cât vor face meseria asta. Nu vor fi niciodată perfecți și mă număr printre cei care susțin că medicii au dreptul să greșească. Dar nici ei, nici politicienii care îi patronează nu au voie niciodată să-și bată joc de cei care vin la ușa lor cu toate speranțele înghesuite într-o pungă de plastic, lângă trei hârtii medicale și un telefon ponosit, cu butoane. Un telefon care într-o bună zi va suna în gol, pentru că nu mai e nimeni să răspundă de la atâtea sedative.

Infotrafic: Restricţii de trafic pe DN7, în judeţul Vâlcea din cauza lucrărilor

Traficul este restricţionat vineri pe DN7, în judeţul Vâlcea, pentru efectuarea unor lucrări la partea carosabilă.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că vineri, până la ora 16, în funcţie de condiţiile meteorologice, pe DN 7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Sibiu, pe raza mai multor localităţi din judeţul Vâlcea, vor avea loc lucrări la partea carosabilă, fiind impuse mai multe restricţii de trafic:
* km 163+400 metri – 163+650 metri, pe raza localităţii Goleşti – turnare grindă în vederea montării parapetului;
* km 186 – 239, între localităţile Bujoreni şi Câineni – reparaţii asfaltice.
În toate aceste zone, circulaţia se va desfăşura pe un fir, alternativ, dirijată cu piloţi de trafic.
Se recomandă reducerea vitezei în zona lucrărilor. (AGERPRES)
FOTO: Arhivă

CNCAV: 106.800 doze de vaccin Moderna ajung la Institutul ”Cantacuzino”

0

Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” va primi, vineri, 106.800 de doze de vaccina Moderna, conform Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19.

„106.800 doze de vaccin Moderna vor ajunge vineri la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional”, se arată într-un comunicat de presă transmis AGERPRES de CNCAV.
Potrivit sursei citate, dozele vor fi distribuite astfel: Centrul Naţional de Stocare Bucureşti – 32.600 doze, Centrul Regional de Depozitare Braşov – 5.600 doze, Centrul Regional de Depozitare Cluj -11.200 doze, Centrul Regional de Depozitare Constanţa – 15.400 doze, Centrul Regional de Depozitare Craiova – 2.800 doze, Centrul Regional de Depozitare Iaşi – 18.200 doze, Centrul Regional de Depozitare Timişoara – 21.000 doze. (AGERPRES)

2.000 de măști de protecție pentru copiii din comuna Păuca donate de Parohia Broșteni

0

Parohia Broșteni, cu sprijinul Crucii Roșii Bavareze și al Parohiei Ortodoxe Române Erlangen (Germania), sprijină şcolile comunei Păuca prin donarea a 2.000 de măști, medicale de unică folosință, măști ce vor fi folosite în cele trei școli din comună, informează site-ul Mitropoliei Ardealului.

Donaţia a fost posibilă prin parteneriatul existent între Parohia Broşteni, păstorită de preotul Toader Vintilă, şi Şcoala Gimnazială Păuca, al cărei director este profesorul Dragomir Dancu.
„Între Școala Gimnazială Păuca și Parohia Broșteni există un parteneriat de colaborare în ceea ce privește activitățile extrașcolare. În acest sens, parohia noastră susține activități cu copiii din localitate cu diferite ocazii (1/8martie, 1 iunie, perioada colindelor etc), formând și un cor de copii coordonat de doamna preoteasă Maria Vintilă, cor care dă răspunsurile la Sfânta Liturghie în fiecare duminică.
Parohia are o colaborare bună şi cu autoritățile locale, cu Primăria comunei condusă de domnul Niculae Dancu, care mereu a sprijinit activitatea parohiei. În această bună colaborare, căutăm împreună posibile soluții de finanțare pentru restaurarea, în viitorul apropiat, a bisericii de lemn din sat, un monument istoric din secolul al XVIII-lea”, a spus preotul Toader Vintilă.

FOTO: Produse alimentare pentru copii din partea Clubului Lions Sibiu Brukenthal

0

Repetând o acțiune similară din luna octombrie, membrii Clubului Lions Sibiu Brukenthal au făcut pe data de 9 martie o nouă donație constând în diverse produse alimentare speciale pentru copii. Acestea au fost predate către Cantina Socială a Primăriei Sibiu, care le va distribui familiilor sărace din oraș.

Cei 4 paleți conținând cutii de alimente, în valoare de aproximativ 14.000 de euro au fost furnizați de către clubul Lions Club Decan București, în parteneriat cu Comisia pentru Hrană Lions.
Clubul Lions Sibiu Brukenthal face parte dintr-o Asociaţie fondată în 1879 de Melvin Jones (S.U.A.), care din 1920 a devenit internaţională, fiind reprezentată la momentul de față în 200 de țări, cu mai mult de 45 000 cluburi în care activează peste 1 300 000 membri.
“Clubul a fost înființat în 2008 , numără în prezent 38 de membri și desfășoară o serie de proiecte și acțiuni cu scop caritabil și de susținere a performanței, din care spicuim înfiinţarea şi susţinerea Clasei de Nevăzători în cadrul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 2, susținerea grădinițelor din Metiş, Retiş şi Chirpăr (jud. Sibiu); dotare cu mobilier şi calculatoare, lucrări de renovare şi modernizare,  susţinerea performanţei la Liceul de Artă Sibiu, Premiile “Învingătorii“ – acordarea anuală a 3 premii unor persoane cu realizări deosebite în domeniile sport,artă și social, screening pentru depistarea diabetului zaharat, a glaucomului, depistarea şi diagnosticarea corecţiilor viciilor de refracţie la copiii de la grădiniţele din Metiş, Retiş şi Chirpăr, precum şi corectarea acestora (ochelari) și “Luna mai pentru vedere“ şi efectuarea de analize medicale la Căminul pentru Persoane Vârstnice, stabilirea diagnosticului şi a tratamentului afecţiunilor depistate”, transmit reprezentanții Clubului Lions Sibiu Brukenthal.

FOTO: Zeci de baloți de paie, distruși în urma unui incendiu

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a intervenit cu două echipaje de pompieri în localitatea Săliște, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească.

În sprijinul salvatorilor sibieni au intervenit și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Săliște. Incendiul a fost lichidat de către pompieri, fără a se extinde la alte anexe gospodărești aflate în apropiere. Nu au existat persoane sau animale surprinse de incendiu. Focul a distrus 20 de baloți de paie, care se aflau depozitate în anexă.

Sibiancă dispărută de acasă. Familia și poliția o caută peste tot

Poliţiştii sibieni fac verificări în vederea identificării unei femeie de 30 de ani, plecată voluntar de la domiciliu.

Joi după amiaza, Serviciul Investigații Criminale Sibiu a fost sesizat de către o femeie, din municipiul Sibiu, cu privire la faptul că fiica sa, Devolescu Andreea-Ioana, în vârsta de 30 ani, ar fi plecat, în cursul zilei de ieri, 10 martie, de la domiciliu, și nu a mai revenit.
La momentul plecării, femeia era îmbrăcată cu o geacă de fâș cu glugă de culoare bej închis, bluză cu guler înalt de culoare neagră, pantalon tip jeans de culoare verde deschis, iar în picioare purta pantofi sport de culoare gri deschis. Femeia are 1,73 metri înălțime, aproximativ 50 de kilograme, păr șaten, tuns scurt cu breton, ochi căprui.
Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea femeii sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Garda de Mediu dă startul campaniei Vinerea Verde – ziua în care mașina stă pe loc

Garda de Mediu Sibiu anunță că, din 12 martie, zi în care își sărbătorește ziua, lansează campania „Vinerea Verde!”, un îndemn prin care sibienii sunt invitaţi să își lase mașina acasă în fiecare vineri, pentru a contribui la reducerea amprentei de carbon produsă de traficul rutier.

Reprezentanții Gărzii de Mediu au transmis, cu această ocazie, că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va introduce etapizat un plan de măsuri prin care autoturismele personale să fie înlocuite de biciclete, trotinete electrice, mașini electrice sau mersul pe jos, de câți mai mulți români. Semnalul va fi dat chiar de angajații instituțiilor publice de la nivel central și local din România, astfel încât cel puțin unul din patru angajați ai fiecărei instituții publice din România va veni la locul de muncă fără autoturismul personal.
„Prin această campanie se doreşte să impulsionăm mobilizarea verde, peste tot în țară. În acest sens, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va introduce etapizat un plan de măsuri prin care autoturismele personale să fie înlocuite de biciclete, trotinete electrice, mașini electrice sau mersul pe jos, de câți mai mulți români.”, a declarat Elena Daniela Anghel Comisar Şef Garda de Mediu Sibiu.

Semnalul va fi dat de angajații instituțiilor publice de la nivel central și local din România, astfel încât, minimum unul din patru angajați ai fiecărei instituții publice din România va veni la locul de muncă altfel decât cu autoturismul personal.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va promova un set de măsuri pentru a genera o mobilizare verde de masă în fiecare Vineri Verde, astfel:
Măsura 1. Impulsionarea mobilității alternative a angajaților din instituțiile publice (măsură voluntară)
– 2021 – unul din patru angajați ai instituțiilor publice din mediul urban se va deplasa cu mijloace alternative de transport în Vinerea Verde
– 2023 – procentul ajunge la 50%.
Măsura 2. Parcări pentru biciclete și infrastructură de alimentare a mașinilor electrice pentru instituțiile publice (măsură obligatorie) – Infrastructura verde este susținută de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor printr-un program dedicat
– 2021 –  toate instituțiile publice amenajează parcări pentru bicicletele angajaților
– 2021-2022 – fiecare instituție publică va avea o stație cu cel puțin două puncte de încărcare rapidă pentru mașinile instituției
– 2023 – stații de încărcare pentru toate mașinile electrice ale angajaților instituției, dar și pentru parcul auto al instituției
Măsura 3. Mașini electrice în parcurile auto ale instituțiilor publice (măsură obligatorie care poate fi cuprinsă în legea achizițiilor publice verzi) – Măsura este sprijinită prin Programul autorității de mediu RABLA PLUS
– 2021 – 2022 – o mașină electrică în fiecare instituție publică din România
Măsura 4. Transport public gratuit în Vinerea Verde peste tot în țară (măsură voluntară prin aderarea marilor orașe la inițiativa Vinerea Verde)
– Autoritatea de Mediu va purta discuții cu primăriile din marile orașe ale țării pentru a adera la acest model de impulsionare a transportului cu emisii scăzute
Măsura 5. Parcuri auto full electrice pentru transportul în comun din orașele din România (măsură obligatorie) – această măsură va fi sprijinită prin Programul finanțat de autoritatea de mediu pentru achiziția de autobuze full electrice destinate transportului în comun
– 2021 – 2023 – 20% din autobuzele din parcurile auto destinate transportului în comun să fie autobuze cu emisii ZERO.
– 2024 – 2025 –  procentul crește la 40%
– 2026 – 2027 – procentul crește la 70%
– 2028 – 2030 – transportul în comun în România devine full electric
Măsura 6. ADER la Vinerea Verde – adeziunea companiilor și a corporațiilor din România (măsură voluntară)
– Companiile din România vor putea să ADERE la Vinerea Verde prin măsuri proprii transmise autorității de mediu
– Acestea vor fi diseminate și promovate ca inițiative private.
Pentru a marca dublul eveniment, Ziua Gărzii Naționale de Mediu şi lansarea campaniei “Vinerea Verde”, parte din angajaţii Comisariatului Judeţean Sibiu al Gărzii Naţionale de Mediu au luat iniţiativa de a utiliza  în data de 12 martie 2021, alte mijloace alternative de transport (biciclete) pentru a da un exemplu de urmat şi altor instituţii publice.

Ateliere pentru sibieni, în weekend, în Muzeul Astra

0

Două activități sunt programate în weekend la Muzeul Astra Sibiu. Astfel, între 12-14 martie, în intervalul orar 9:30-16:30, în cadrul muzeului sibian vor fi desfășurate activitățile „Lada de zestre – atelier de pictură pe lemn” și „Întreabă un muzeograf – ghidaj tematic în sectorul pomicultură-viticultură”.

„Lada de zestre – atelier de pictură pe lemn”
O echipă de muzeografi și restauratori lemn policrom din Muzeul ASTRA va prezenta în acest weekend vizitatorilor informații utile despre florile stilizate și apoi pictate pe mobilierul din Transilvania. Mai mult, cei care doresc pot să se implice și să picteze o placă de lemn cu motive specifice perioadei secolului al XIX-lea.
Și tot în cadrul acestui atelier, vizitatorii vor afla detalii despre o ladă de zestre (pictată), o piesă importantă din colecția Muzeului ASTRA, cu tot cu etapele ei de restaurare. Atelierul are loc în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, de vineri până duminică, 12-14 martie, între orele 9.30-16.30, în Gospodăria de viticultor sas din Șeica Mică, județul Sibiu.
Atelierul de pictură pe lemn se va desfășura cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, cu un număr limitat de participanți. În baza biletului de intrare în muzeu și cu ajutorul unei hărți, vizitatorii vor identifica Gospodăria de viticultor sas din Șeica Mică.
Întreabă un muzeograf – ghidaj tematic pe sectorul pomicultură-viticultură
Întreabă un muzeograf – este o activitate de ghidaj tematic gratuit pe un anumit sector din Muzeul ASTRA. În perioada 12-14 martie, sectorul prezentat va fi cel de pomicultură-viticultură, situat pe partea stângă a lacului din Muzeul în aer liber.
Primele repere din traseu vor fi Crama pomicolă cu etaj, din Polovragi, județul Gorj, Gospodăria de pomicultor, Bălănești, jud Gorj, Gospodăria de pomicultor, Vlădești jud Vâlcea, Teascurile și zdrobitoarele, Gospodăria de viticultor sas din Șeica Mică, județul Sibiu , toate fiind monumente expuse în Muzeul ASTRA. Muzeograful care va face ghidajul va prelua vizitatorii interesați de la Gospodăria de viticultor sas, Șeica Mică. Ghidajul este oferit publicului fără programare.
Cele două activități au un caracter complementar, în sensul că după ce participă la atelierul de pictură, vizitatorii pot opta pentru un ghidaj gratuit în sectorul de pomicultură-viticultură. De asemenea, toți cei care vor aștepta să intre la atelierul de pictură, pot avea parte între timp de ghidajul mai sus menționat.

538 de locuri de muncă pentru sibieni

În această perioadă, la nivelul judeţului Sibiu sunt disponibile 538 locuri de muncă vacante oferite de 123 angajatori. Din totalul locurilor de muncă, 34 posturi sunt pentru persoanele cu studii superioare.

Se caută, printre altele,asistent manager, auditor intern,contabil, dispecer retea distributie, educatoare, hidrolog, inginer automatist, inginer autovehicule rutiere,inginer de sistem software, logistician gestiune flux, manager proiect sau programator. De asemenea, 504 locuri de muncă sunt pentru persoane fără studii superioare.
Mai jos găsiți oferta completă a locurilor de muncă.
Meseria                          Locuri
acoperitor-învelitor tigla, azbociment, tabla 2
administrator societate comerciala 1
administrator societate comerciala 1
agent de asigurare 2
agent de securitate 1
agent de securitate 1
agent de securitate 1
agent de securitate 10
agent de securitate intervenție 1
agent de vânzari 1
agent de vânzari 1
agent de vânzari 1
agent de vânzari 1
agent de vânzari 1
agent imobiliar (broker imobiliar) 1
ajutor bucatar 1
ajutor bucatar 1
ajutor bucatar 1
analist ajutor 1
analist calitate 1
asistent manager 1
asistent medical de farmacie 1
asistent relatii publice si comunicare (studii medii) 2
auditor intern 1
bucatar 2
bucatar 1
camerista hotel 1
camerista hotel 1
casier 11
casier 1
confectioner-asamblor articole din textile 10
consilier economic 1
contabil 1
controlor calitate 5
controlor calitate 2
controlor poarta 3
copywriter publicitate (studii superioare) 1
director departament cercetare-dezvoltare 1
director general societate comerciala 1
director societate comerciala 1
director societate comerciala 1
dispecer 1
dispecer retea distributie 1
dulgher (exclusiv restaurator) 1
educatoare 1
electrician aparate masura-control si automatizare în centrale termoelectrice si nuclearoelectrice 1
electrician constructor montator aparataj si cabluri de joasa tensiune 1
electrician de întretinere si reparatii 1
electrician de întretinere si reparatii 3
electrician echipamente electrice si energetice 1
electrician în constructii 5
electrician montare si reparatii aparataj electric de protectie, relee, automatizare 1
electrician montare si reparatii echipament electric din centrale, statii si posturi de transformare
electrice 3
electrician montare si reparatii echipament electric din centrale, statii si posturi de transformare
electrice 1
electrician montare si reparatii echipament electric din centrale, statii si posturi de transformare
electrice 1
electrician verificari si masuratori electrice în centrale si retele electrice 1
femeie de serviciu 1
femeie de serviciu 1
femeie de serviciu 1
femeie de serviciu 1
femeie de serviciu 1
fochist pentru cazane de abur si de apa fierbinte 1
frezor universal 1
gestionar depozit 1
gestionar depozit 1
gestionar depozit 1
gestionar depozit 2
hidrolog 1
inginer automatist 1
inginer autovehicule rutiere 1
inginer cai ferate, drumuri si poduri 1
inginer de cercetare în echipamente de proces 1
inginer de sistem software 1
inginer electroenergetica 1
inspector exploatare trafic 1
instalator apa, canal 2
instalator instalatii tehnico-sanitare si de gaze 1
instalator instalatii tehnico-sanitare si de gaze 1
instalator instalatii tehnico-sanitare si de gaze 1
instalator instalatii tehnico-sanitare si de gaze 1
izolator termic 5
îngrijitor de copii 2
îngrijitor la domiciliu 2
lacatus mecanic 2
lacatus mecanic 1
lacatus mecanic 2
lacatus mecanic 1
lacatus mecanic de întretinere si reparatii universale 2
legator manual (în poligrafie si ateliere speciale) 1
logistician gestiune flux 1
logistician gestiune flux 1
lucrator bucatarie (spalator vase mari) 1
lucrator bucatarie (spalator vase mari) 2
lucrator comercial 1
lucrator comercial 5
lucrator comercial 1
lucrator comercial 4
lucrator comercial 3
lucrator comercial 8
lucrator comercial 2
lucrator comercial 9
lucrator comercial 1
lucrator comercial 1
lucrator comercial 1
lucrator gestionar 2
lucrator sortator deseuri reciclabile 2
maistru energetician/electrician 2
manager proiect 2
manipulant marfuri 3
manipulant marfuri 1
manipulant marfuri 1
manipulant marfuri 4
manipulant marfuri 1
marochiner-confectioner marochinarie, dupa comanda 1
masinist la masini pentru terasamente (ifronist) 20
mecanic auto 1
menajera 1
montator subansamble 4
montator subansamble 10
montator subansamble 7
montator subansamble 1
montator subansamble 8
montator subansamble 8
montator subansamble 5
muncitor necalificat în industria confectiilor 2
muncitor necalificat în industria confectiilor 16
muncitor necalificat în industria confectiilor 3
muncitor necalificat în industria confectiilor 3
muncitor necalificat în silvicultura 1
muncitor necalificat în silvicultura 2
muncitor necalificat în silvicultura 1
muncitor necalificat la ambalarea produselor solide si semisolide 3
muncitor necalificat la ambalarea produselor solide si semisolide 1
muncitor necalificat la ambalarea produselor solide si semisolide 10
muncitor necalificat la ambalarea produselor solide si semisolide 1
muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor 10
muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor 10
muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor 1
muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor 2
muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor 2
muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor 13
muncitor necalificat la demolarea cladirilor, captuseli zidarie, placi mozaic, faianta, gresie, parchet 5
muncitor necalificat la demolarea cladirilor, captuseli zidarie, placi mozaic, faianta, gresie, parchet 6
muncitor necalificat la demolarea cladirilor, captuseli zidarie, placi mozaic, faianta, gresie, parchet 1
muncitor necalificat la demolarea cladirilor, captuseli zidarie, placi mozaic, faianta, gresie, parchet 5
muncitor necalificat la demolarea cladirilor, captuseli zidarie, placi mozaic, faianta, gresie, parchet 2
muncitor necalificat la spargerea si taierea materialelor de constructii 2
muncitor necalificat la spargerea si taierea materialelor de constructii 15
operator confectioner industrial îmbracaminte din tesaturi, tricotaje, materiale sintetice 20
operator introducere, validare si prelucrare date 1
operator la masini-unelte cu comanda numerica 2
operator la masini-unelte cu comanda numerica 2
operator la masini-unelte semiautomate si automate 1
operator la masini-unelte semiautomate si automate 8
operator la roboti industriali 4
operator la roboti industriali 1
operator mase plastice 3
operator vânzari prin telefon 15
ospatar (chelner) 1
patiser 2
polizator 1
polizator 5
primitor-distribuitor benzina si motorina 10
programator 1
programator 1
programator 3
programator ajutor 1
programator ajutor 1
proiectant inginer electromecanic 1
proiectant inginer mecanic 3
referent casier 1
reprezentant comercial 2
secretara 1
sef birou aprovizionare-desfacere 1
sef restaurant 1
sef sectie 1
sef serviciu 1
sef tura dispecer energetic 1
sofer autobuz 1
sofer autobuz 1
sofer autocamion/masina de mare tonaj 1
sofer autocamion/masina de mare tonaj 1
sofer autocamion/masina de mare tonaj 1
sofer autocamion/masina de mare tonaj 2
sofer autocamion/masina de mare tonaj 10
sofer de autoturisme si camionete 1
sofer de autoturisme si camionete 1
sofer de autoturisme si camionete 1
sofer de autoturisme si camionete 1
sofer de autoturisme si camionete 1
sofer de autoturisme si camionete 4
sofer de autoturisme si camionete 1
sofer de autoturisme si camionete 1
specialist în domeniul calitatii 1
specialist în domeniul securitatii si sanatatii în munca 1
specialist în domeniul securitatii si sanatatii în munca 1
specialist în relatii publice 2
specialist resurse umane 1
stivuitorist 1
subinginer mecanic 1
sudor 1
tehnician constructor 1
tehnician constructor 1
tehnician electromecanic 2
vânzator 1
vânzator 4
vânzator 2
vopsitor industrial 2
zidar pietrar 1
zidar rosar-tencuitor 2
TOTAL 538