Acasă Blog Pagina 3119

Total NSA a câștigat contractul pentru renovarea de la Neurologie, abandonată de Construcții SA

Reluarea lucrărilor de renovare la secția de Neurologie a Spitalului Județean, mai are mult până va deveni realitate, după cum a transmis Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean.

Sibiul va avea o secție de Neurologie funcțională, în vechiul sediu din Pompeiu Onofreiu, peste cel puțin un an, după cum reiese din informațiile prezentate de președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, jurnaliștilor. Contractul cu cei de la Construcții SA, care și-au mai bătut astfel joc de încă un proiect valoros pentru oraș,  a fost reziliat în vara lui 2020, iar de atunci s-au derulat procedurile pentru o nouă licitație.
Acum, Daniela Cîmpean a anunțat că s-a finalizat evaluarea ofertelor depuse în cadrul noii licitații. Proiectul ”Reabilitarea, modernizarea și echiparea secției clinice de Neurologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu – rest de executat” va fi realizat de Asocierea Total NSA AG Construct SRL – Hospital Technical Solutions SRL – Pro Hart Group SRL, asta dacă în urma contestației depuse de un alt competitor nu va fi schimbat rezultatul. CJ spune că firma care a contestat la CNSC, NV Const SRL, a avut o ofertă nevconformă, pentru că nu a prezentat toate documentele solicitate prin caietul de sarcini. Din acest motiv, oferta lor nici nu a mai fost deschisă.
Au fost analizate doar ofertele celor din Asocierea Balor Cons SRL – SC Energotehnica SRL și din Asocierea Total NSA AG Construct SRL – Hospital Technical Solutions SRL – Pro Hart Group SRL, care a fost declarată câștigătoare a licitației.
Criteriul de atribuire a fost prețul cel mai mic ofertat față de valoarea estimată a contractului de 16.217.846,11 lei fără TVA, iar oferta asocierii declarate câștigătoare a fost de 14.498.540,60 lei fără TVA.
Reprezentanții Consiliului Județean spun că se așteaptă la o soluție abia peste o lună, moment în care ar putea începe lucrările de realibilitare. Durata de execuție, potrivit contractului este de 12 luni.
Finanțarea lucrărilor de renovare se face prin programul PNDL, cu suma de 29.4 milioane lei, diferența până la valoarea totală a lucrării fiind asigurată de CJ. Proiectul prevede și achiziția unor dotări în valoare de circa 13 milioane lei.

Sibian omorât și aruncat în Cibin. Pompierii și polițiști au început căutările cadavrului

Un sibian despre care polițiștii presupun că a fost omorât este căutat la această oră în râul Cibin de către pompieri și polițiști. La fața locului se află și un procuror criminalist care coordonează întreaga operațiune.

„În municipiul Sibiu, în râul Cibin, mai multe echipaje din cadrul ISU și IPJ Sibiu efectuează activități de căutare a unui bărbat cu privire la care există suspiciunea ca ar fi fost victima unei infracțiuni de omor.
La fața locului, echipa de cercetare este condusă de către un procuror criminalist din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, fiind formată din criminaliști si specialiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu”, a precizat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Potrivit unor informații de ultimă oră, poliția areușit să identifice un suspect în acest caz, persoana fiind dusă la audieri.

FOTO: Tată și fiică, la spital, după ce mașina în care se aflau a lovit un cap de pod

Un bărbat și fiica lui au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent de un cap de pod, în Șeica Mare, pe Drumul Național 14.

Evenimentul s-a produs joi după amiaza, iar în urma primelor cercetări, polițiștii spun că șoferul ar fi adormit la volan. Autoturismul era condus de un bărbat de 47 de ani din Sighișoara, iar în mașină se afla și fiica acestuia, în vârstă de 17 ani. Mașina era condusă pe direcția Sibiu-Mediaș, iar la un moment dat, șoferul a pierdut controlul direcției și s-a izbit de un cap de pod.
Două echipaje SMURD și unul de la Descarcerare au intervenit în Șeica Mare pentru acordarea primelor îngrijiri medicale celor două persoane rănite. Atât bărbatul cât și adolescenta au suferit mai multe traumatisme și contuzii și au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean Sibiu pentru investigații suplimentare.
Polițiștii rutieri se află la locul accidentului și au demarat o anchetă.

Începe distribuirea pachetelor alimentare de la UE pentru sibienii defavorizați

0

Prefectura Sibiu începe distribuirea pachetelor alimentare care sunt acordate în cadrul Programului operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate.

Pentru județul Sibiu cele 26.323 de pachete cu ajutoare alimentare se vor livra de către doi furnizori, motiv pentru care livrarea se va face în perioade diferite de timp. Astfel, prima livrare se va efectua în următoarele localități: Mediaș, Dumbrăveni, Laslea, Hoghilag, Biertan, Brateiu, Ațel, Dârlos, Blăjel, Bazna, Târnava, Moșna, Merghindeal, Copșa Mică, Șeica Mare, Loamneș, Iacobeni, Bârghiș, Agnita, Brădeni, Chirpăr, Nocrich, Marpod, Bruiu. În luna martie se va efectua livrarea pachetelor alimentare și în celelalte localități din județ.
Un pachet alimentar conține următoarele produse: 5 kilograme de făină de grâu albă, 4 kilograme de făină de mălai, două pungi a câte 400 de grame de paste făinoase, 4 litri de ulei, două kilograme de zahăr, 4 kilograme de orez, 5 bucăți a câte 300 de grame conserve din carne de vită, 3 bucăți a câte 300 de grame conserve carne de porc, 5 bucăți a câte 200 de grame conserve pate de ficat, compot de fructe, gem de fructe, și gem fructe dietetic.
Beneficiarii acestui program guvernamental la nivelul județului Sibiu sunt familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare și persoanele sau familiile aflate temporar în situații critice de viaţă, respectiv victime ale calamitaților, persoane dependente, definite conform prezentei ordonanțe de urgență, şi în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanele care locuiesc în așezările informale.
O persoană beneficiază de un pachet de produse alimentare o singură dată și pentru o singură categorie de persoane defavorizate căreia îi aparține la data distribuirii ajutoarelor, chiar dacă persoana se regăsește la data respectivă în mai multe dintre categoriile enumerate mai sus.

Zeci de cadre didactice, preșcolari și elevi din județ, confirmați cu COVID

0

64 elevi din județul Sibiu vor învăța, de astăzi, în sistem online. De asemenea, din cauza creşterii ratei de incidenţă cumulată, peste pragul de 3 la 1000 de locuitori, unitățile de învățământ din localitatea Apoldu de Jos trec din scenariul 2 în scenariul 3 – roșu (preșcolarii și elevii din ciclul primar se vor prezenta la școală), doi elevi din clasa a VIII-a urmând să învețe în sistem online. Ei se adaugă celor 33 de elevi din Școala Gimnazială Apoldu de Jos care învățau în sistem online.

Orele se desfășoară în sistem online și la clasa a IV-a D de la Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” Sibiu, unde un elev este confirmat pozitiv, iar 28 elevi vor învăța în sistem online, la clasa a IV-a de la C.S.E.I. Nr. 2 Sibiu, unde un cadru didactic este confirmat pozitiv, iar 7 elevi vor învăța în sistem online, precum și la grupa mare A de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 22 Sibiu, unde un cadru didactic afost confirmat pozitiv, iar 27 de preșcolari vor învăța în sistem online.
Astfel, de la debutul semestrului II al anului școlar 2020-2021, un număr de 20 cadre didactice (16 au desfășurat ore față în față) și 31 preșcolari și elevi (25 dintre ei au participat la cursuri) au fost depistați pozitivi la virusul SARS-CoV-2. Astăzi, în județul Sibiu, un număr de 19 262 preșcolari și elevi (29,77% din cei existenți în unitățile de învățământ), desfășoară orele în sistem online.

Cazurile de Covid-19 încep să crească din nou: aproape 4.000 în ultima zi. La Sibiu, a crescut numărul de pacienți din ATI

Tendințele sesizate în ultimele zile se confirmă: numărul de cazuri de covid-19 a crescut aproape de 4.000, în ultimele 24 de ore, la nivel național. În Sibiu, numărul se menține sub 100 de cazuri pe zi.

Sibiul a raportat 67 de persoane confirmate cu Covid-19 în ultimele 24 de ore, dar la nivel național totalul testelor pozitive a crescut rapid, la 3923, peste 1.000 de cazuri în plus, față de săptămâna trecută. Cauzele nu sunt cunoscute, dar pot fi bănuite: noua tulpină britanică și începerea școlilor.
În Sibiu au fost anunțate două decese în ultima zi, în timp ce la ATI a crescut din nou numărul de persoane internate, la 23.
Potrivit comunicatului oficial, până astăzi, 25 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 791.971 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
Un număr de 733.616 pacienți au fost declarați vindecați, până acum.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.923 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 20.167 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 24.02.2021 (10:00) – 25.02.2021 (10:00) au fost raportate 81 de decese (39 bărbați și 42 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 21 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de peste 80 de ani.
77 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.640. Dintre acestea, 985 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.959.349 teste RT-PCR și 279.446 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 28.141 de teste RT-PCR (18.390 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.751 la cerere) și 8.706 teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 38.907 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.850 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.541 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 133 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.044 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 606 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

FOTO: Reîncep incendiile de vegetație în județul Sibiu. Ce recomandări au pompierii

Pompierii sibieni au intervenit în ultimele 24 de ore la unnumăr de 35 de solicitări, în cazul a patru intervenții fiind vorba despre incendii. De asemenea, 26 de persoane au primit asistență medicală de urgență din partea echipajelor de prim-ajuor medical calificat SMURD. De asemenea, 26 de persoane au primit asistență medicală de urgență din partea echipajelor de prim-ajuor medical calificat SMURD.

Miercuri dimineața, pompierii militari din cadrul Stației Agnita au intervenit în localitatea Ruja pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta mocnit la coșul de fum al unei locuințe. Incendiul a fost lichidat în scrut timp fără pagube semnificative. A ars hornul și aproximativ doi metri pătrați din acoperișul situat ăn jurul acestuia.
În cursul serii de miercuri, pompierii militari ai Detașamentului Sibiu au fost solicitați să intervină de urgență pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la acoperișul unei case de locuit din zona Tropinii Noi. A ars acoperișul în totalitate pe o suprafață de aproximativ 180 de metri pătrați și a fost deteriorat interiorul casei atât la etaj cât și la parter. O persoană, cu atac de panică, o femeie de 65 de ani, proprietara casei, a primit îngrijiri medicale și a refuzat transportul la spital.
De asemenea, în cursul zilei de miercuri s-a intervenit pentru stingere a două incendii de vegetație uscată și resturi vegetale în municipiul Sibiu, în zona străzilor Henri Coandă și Atena unde au ars în total aproximativ 10 hectare de vegetație uscată și resturi vegetale.
Având în vedere că arderile necontrolate pot provoca adevărate dezastre, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu transmite locuitorilor județului să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor. Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea mi multor reguli. Este vorba despre condiţii meteorologice fără vânt, colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată sau executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile.
În același timp se recomandă curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri, desfăşurarea arderii numai pe timp de zi, asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii, supravegherea permanentă a arderii și stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.
Potrivit Hotărârii Guvernului României 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de arderi a resturilor vegetale fără întrunirea condițiilor legale și, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.

Ambasadorul Israelului, în vizită la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

0

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a fost onorat de ambasadorul Israelului în România, Excelența Sa David Saranga, cu o vizită oficială.

Întâlnirea din 24 februarie dintre Constantin Chiriac și Excelența Sa, domnul David Saranga, ambasadorul Israelului în România, a prilejuit o serie de discuții centrate, în special, pe impactul FITS la nivel internațional și pe potențialul cultural și turistic al Sibiului și al împrejurimilor sale. Totodată, prezența Israelului în programul Scenei Digitale și al ediției Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu din acest an au marcat subiecte importante ale întrevederii care certifică continuarea acestui parteneriat de excepție între Sibiu și statul israelian.
Întrevederea de ieri dintre ambasadorul Israelului în România și Constantin Chiriac, director general TNRS și președinte FITS, a pornit din dorința Excelenței Sale, domnul David Saranga de a discuta despre premisele unui proiect de promovare a Sibiului ca destinație cultural-turistică. Dialogul dintre cei doi a vizat elaborarea unei strategii de lungă durată, în vederea susținerii culturii orașului Sibiu și împrejurimilor sale, bazându-se pe popularitatea Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu care a atras în cele 28 de ediții de până acum numeroși turiști israelieni. În acest sens, FITS trebuie văzut nu numai ca un fenomen de anvergură la nivel european, ci ca un punct de reper pe harta culturală mondială care a contribuit la transformarea Sibiului într-una dintre cele mai atractive destinații cultural-turistice.
O contribuție importantă în această direcție, prin intermediul parteneriatului deja existent între FITS și ULBS, constă în elaborarea unei mobilități Erasmus cu Jerusalem Academy of Music and Dance (JAMD), coordonat de Amir Kolben, fost decan al facultății israeliene. Astfel, se vor pune bazele unui Masterat dedicat patrimoniului cultural al bazinului mediteraneean la care vor mai contribui, pe lângă cadrele didactice din ULBS și JAMD, și profesorii din European University din Cipru. Temele de discuție care au urmat au vizat viitorul apropiat al Scenei Digitale și al secțiunilor sale nou implementate, în vederea atragerii unui număr cât mai mare de iubitori de artele spectacolului din întreaga lume. Astfel, cadourile oferite abonaților Scenei Digitale vor cuprinde și spectacole de dans contemporan reprezentative din repertoriul companiilor israeliene.
De asemenea, prezența companiilor de dans, teatru de stradă și circ din Israel este o certitudine a programului ediției din acest an. Spectatorii din întreaga lume vor avea, astfel, șansa de a intra în contact online sau fizic cu producții israeliene importante ale momentului, în celebrarea internațională a artelor spectacolului găzduită la Sibiu și în acest an.
Nu în ultimul rând, discuția dintre cei doi a atins și unele dintre producțiile recente ale Naționalului sibian, în special, proiectul „RO.avant.gar.DE”, realizat de Secția Germană a TNRS. Centrat pe activitatea artistică a câtorva dintre marii creatori și gânditori ai secolului al XX-lea, confruntați cu experiența (auto)exilului sau cu dubla lor apartenență etnică româno-israeliană, acest proiect își propune să marcheze printr-o serie de performance-uri rolul esențial pe care nume precum Marcel Iancu, Paul Celan, Max Blecher, Tristan Tzara sau Victor Brauner l-au avut în evoluția culturii mondiale.
„Sunt mai mult decât încântat să continuăm și în acest an o prietenie și un parteneriat de excepție cu statul israelian atât prin promovarea unor producții de excepție ale unor companii de dans israeliene excelente, cât și prin promovarea patrimoniului artistic și cultural al orașului Sibiu. Faptul că, prin bunăvoința Excelenței Sale, domnul David Saranga, vom reuși să oferim abonaților Scenei Digitale și tuturor celor care vin la FITS prilejul de a intra în contact cu experiențe artistice cu totul unice, faptul că vom dezvolta un parteneriat universitar internațional, faptul că ne propunem să facem din Sibiu un mare centru cultural-turistic sunt tot atâtea motive de bucurie care ne dau nouă, celor din echipa TNRS și FITS, energia de a merge mai departe, în ciuda tuturor piedicilor impuse de contextul sensibil actual”, a precizat Constantin Chiriac, director general TNRS și președinte FITS.

Coronavirus: EMA a început analizarea medicamentului Regdanvimab împotriva COVID-19

0

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a început miercuri analizarea în timp real a datelor privind Regdanvimab, un medicament pentru tratarea COVID-19 cu anticorpi monoclonali, dezvoltat de compania farmaceutică sud-coreeană Celltrion, relatează EFE.
Potrivit EMA, decizia de a lansa procesul de „revizuire continuă” se bazează pe rezultatele preliminare ale unui studiu în curs care analizează capacitatea medicamentului de a trata boala provocată de coronavirus, deşi acest pas nu presupune ca agenţia europeană de evaluare să emită o concluzie asupra beneficiilor şi a riscurilor medicamentului.
Experţii EMA nu au evaluat ansamblul datelor complete, astfel încât este prea curând pentru a emite concluzii privind siguranţa, eficienţa şi calitatea acestui medicament pentru a autoriza comercializarea sa în Uniunea Europeană (UE).
EMA a început să evalueze primul lot de date care provin de la testele pe animale (date neclinice) şi teste clinice, pe lângă datele privind calitatea medicamentului, a precizat agenţia, care va analiza informaţia asupra acestui tratament cu anticorpi pe măsură ce compania farmaceutică le va publica. Agenţia nu a anunţat încă o dată exactă pentru concluziile asupra acestui medicament, dar procesul de evaluare continuă va permite să se câştige timp comparativ cu evaluarea regulată, din perspectiva unei revizuiri generale şi a unui studiu de licenţă condiţionată pentru UE.
Regdanvimab este un anticorp monoclonal ce permite reducerea capacităţii virusului de a ajunge la celulele din corp, reducând necesitatea de spitalizare la pacienţii cu COVID-19. Regdanvimab se alătură altui tratament aflat în evaluare în timp real de EMA – REGN-COV2 – o combinaţie de anticorpi monoclonali dezvoltat de compania farmaceutică americană Regeneron şi care reduce cantitatea de virus din sânge (încărcătura virală) la pacienţii spitalizaţi .(AGERPRES)

Coronavirus: 3.800 de cadre didactice, vaccinate în prima zi, în Bucureşti şi 22 de judeţe

0

Autoritățile au demarat campania de vaccinare a profesorilor din România, cu două dintre vaccinurile disponibile pe piață în acest moment.

Un număr de 3.800 de persoane au fost vaccinate, miercuri, în Capitală şi 22 de judeţe, în prima zi a campaniei de imunizare a cadrelor didactice, potrivit unui anunţ postat pe pagina oficială a Platformei naţionale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.
„Dascălii din România au început să se vaccineze de astăzi, în Bucureşti şi alte 22 de judeţe din ţară. 3.800 de cadre didactice au fost vaccinate cu AstraZeneca (1.748) şi Pfizer (2.052), reprezentând 20,8% din totalul persoanelor vaccinate astăzi cu prima doză (18.262)”, se precizează în postare.
Potrivit sursei citate, acţiunea de imunizare destinată personalului didactic va continua în perioada următoare, la nivel naţional, până pe 10 martie. (AGERPRES)

FOTO: 3 autoturisme implicate într-un accident în zona Bavaria

0

Trei persoane au fost implicate într-un accident rutier produs joi dimineața în zona Bavaria, pe Drumul Județean 106, trei autoturisme fiind avariate în urma evenimentului.

La fața locului au fost trimise două echipaje SMURD, dar și o echipă de la descarcerare, una dintre persoanele implicată fiind blocată în autoturism. Toate cele trei persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar doi bărbați au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu pentru investigații medicale suplimentare.
“ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj de descarcerare și două echipaje SMURD în municipiul Sibiu, pe Drumul Județean 106, la un accident rutier produs între 3 autoturisme în care au fost implicate 3 persoane. La fața locului s-a intervenit prompt pentru descarcerarea unei persoane. Toate trei persoanele implicate au primit îngrijiri medicale, iar la spital au fost transportați doi barbați de aproximativ 36 de ani cu diverse traumatisme și contuzii, conștienți”, a spus Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Polițiștii sibieni susțin că evenimentul s-a produs din cauza nepăstrării distanței de siguranță în mers. În plus, șoferul responsabil de producerea evenimentului era băut.
“Pe Drumul Județean 106, șoferul unui autoturism condus pe direcția Agnita-Sibiu nu păstrează distanța de siguranță și intră în coliziune cu autoturismul condus regulamentar în fața sa de către un sibian în vârstă de 35 de ani, poe care îl proiectează într-un alt autoturism condus regulamentar din sens opus de către un sibian în vârstă de 36 de ani. Cei doi șoferi care circulau regulamentar au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital conștienți. Șoferul care nu ar fi păstrat distanța de siguranță are 36 de ani, este din Roșia și prezintă o concentrație alcoolică de 0,40 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat”, a declarant Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

FOTO: InfoTraficSibiu


 

USR a stabilit numele subprefectului de Sibiu: unul dintre consilierii locali

USR și-a adjudecat poziția de subprefect al județului Sibiu în cadrul negocierilor cu PNL, precum și al celor interne din alianța cu PLUS, și-l va desemna pe actualul consilier local Laurențiu Theodoru în această funcție, potrivit unor informații neoficiale.

Negocierile partidelor aflate la guvernare au stabilit ca județul Sibiu să aibă prefect din partea PNL, iar subprefect din partea Alianței USR PLUS. Între cele două partide care formează alianța înțelegerea a fost ca USR să ia acest post, în timp ce PLUS să primească alte funcții de prefect și subprefect, printre care și cea de prefect al Bucureștiului.
Alegerea pentru Sibiu a fost una ușoară, dat fiind faptul că USR l-a desemnat numai pe Laurențiu Theodoru, fiind astfel singurul candidat calificat potrivit negocierilor. PLUS a desemnat două persoane, care mai degrabă au fost o formalitate, Eleonora Scarlet Ritter și Roxana Fediuc, deoarece postul era deja negociat. La nivel național, USR a primit două treimi din funcții, potrivit algoritmului intern al alianței.

Laurentiu Theodoru

Laurențiu Theodoru este vicepreședinte al organizației USR Sibiu și a fost ales consilier local pe listele partidului. Theodoru este absolvent de Electronică și Telecomunicații la Iași, a lucrat în acest domeniu timp de 30 de ani, după care a devenit evaluator autorizat.
La rândul său, PNL urmează să desemneze numele noului prefect, cel mai probabil urmând să fie desemnat tot Mircea Crețu, actualul deținător al portofoliului.
Partidul Național Liberal a ales județul Sibiu în cadrul negocierilor din coaliția de guvernare, în detrimentul Bucureștiului și al altor județe mai mari. Șefii PNL, printre care Raluca Turcan, ministru al muncii și președinte PNL Sibiu, au vrut să securizeze procentajele foarte bune obținute de partid la alegeri, în județul nostru.
În baza algoritmului negociat, PNL va avea prefect în 23 de județe, USR în 9 județe, PLUS în 5 județe, iar UDMR, în 5 județe. PNL va avea subprefect în județele în care prefectul aparține USR PLUS și invers. La București sunt 3 subprefecți, care vor fi numiți de PNL și UDMR. În județele USR PLUS, împărțirea s-a făcut pe algoritmul intern.