Acasă Blog Pagina 3150

PNL și FDGR au votat în Consiliul Local Sibiu noile tarife pentru ridicarea gunoiului. USR PLUS și PSD au votat împotrivă

Consiliul Local Sibiu a votat Regulamentul de administrare a taxei de salubrizare, astfel că propunerea înaintată de Primăria Sibiu va intra în vigoare, cu noile abonamente de ridicare a gunoiului, majorate.

Sibienii vor plăti gunoiul potrivit noului regulament realizat de serviciul de salubrizare al Primăriei Sibiu, în urma consultării publice și propunerilor de modificare făcute de cetățeni și de partidele politice. Primăria a majorat unele taxe și a acceptat ca persoanele singure să beneficieze de reduceri ale abonamentelor.
Voturile împotriva acestui regulament au fost cele ale USR PLUS și ale PSD (6 voturi împotrivă). PNL a susținut propunerea primarului Astrid Fodor, confirmând astfel alianța pe care partidul și FDGR au anunțat-o după alegerile locale, fiind în total 17 voturi pentru. Reprezentanții USR PLUS au explicat că în acest moment nu poate fi pus în aplicare regulementul, în special în cazul platformelor de la blocurile de locuințe. Raul Apostoiu a cerut un raport privind implementarea acestui noi sistem, după 3 luni de la implementare. Și reprezentantul PSD a precizat că taxele impuse de noul regulament aduce creșteri atât pentru persoanele care stau singure, cu 46%, cât și pentru celelalte familii, cu 27%.
„Modificările din Regulament nu sunt de așa natură încât să nu poată fi citite în 24 de ore”, a declarat Astrid Fodor, la acuzația USR PLUS, potrivit căreia nu era necesară convocarea unei ședințe „de îndată” pentru această ședință.

Ședința Consiliului Local Sibiu poate fi urmărită aici: https://sibiu.ro/consiliu/sedinte_live
După cum prevede noul regulament, sunt stabilite abonamentele cu un număr prestabilit de ridicări, respectiv la 31,5 lei/lună – Eco, 42 de lei pe lună – Practic, 49,5 lei pe lună – Maxi. Ridicările suplimentare vor fi taxate separat. Pentru imobilele în care locuiesc o persoană sau două au fost ajustate prețurile abonamentelor la 12 lei și, respectiv, 24 lei, la Eco, 16 lei pe lună și, respectiv, 32 lei pe lună la Practic. Încadrarea la abonamentul Eco se poate solicita ulterior încheierii anului curent, pentru cei care consideră că îndeplinesc conbdițiile prevăzute de regulament. Suma plătită în plus va fi scăzută din abonamentul pe anul viitor.
De asemenea, noul Regulament introduce sancțiuni pentru diferite fapte referitoare la depunerea declarațiilor de salubrizare, valoarea acestor amenzi fiind între 1.000 de lei (nedepunerea la timp a declarației) și 2.500 de lei (depunerea unei declarații neconforme).
Reamintim că prima propunere  de taxare a ridicării gunoiului din Sibiu a generat reacții vehemente ale opiniei publice, din cauza nivelului taxelor și a sistemului pe care primăria îl propune. Practic, administrația a justificat noul sistem propus prin faptul că există un procent foarte mare de sibieni care nu declară numărul de persoane în declarația de salubrizare. Din acest motiv, noul sistem introducea o plată paușală, indiferent de numărul de persoane din gospodărie. Mai multe propuneri au fost făcute de cetățeni, de asociații de locatari, de partidele din Consiliul Local, PNL și USR PLUS, care urmăreau reducerea taxelor și introducerea unui sistem mai echitabil. Dintre toate propunerile, primăria a ales să reducă parțial taxele și să permită gospodăriilor cu 1 sau 2 persoane să opteze pentru abonamente mai mici.
Potrivit Raportului privind consultarea publică, cele mai multe observații au vizat „inechitatea taxării pe imobil, fără a se ține cont de numărul de persoane” și „valoarea taxei, ca fiind mare, raportată la impozite, puterea de cumpărare a populației, venituri etc.”. Dintre 73 de propuneri de modificare, PMS a ales 20, pe care le-a prezentat și cărora le-a adus contraargumente. Au mai fost și 64 de observații referitoare la infrastructura serviciului de salubrizare.

Peste 37 de milioane de măști de protecție, achiziționate de Ministerul Educației pentru școlile din România

0

 

Elevii care nu vor avea posibilitatea să își schimbe masca de protecție, așa cum este recomandat, la trei ore, vor beneficia de una noua din stocul de peste 37 de milioane al Ministerului Educației și Cercetării.

 
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a precizat că: „Stocul de măști achiziționate de MEC, prin inspectoratele școlare județene, la acest moment, în unitățile de învățământ din România, este mai mare de 37 de milioane. Se adaugă stocurile obținute prin finanțarea, achiziția autorităților locale”, a explicat Cîmpeanu, vineri, în cadrul unei conferințe de presă.
Ministrul a mai precizat că MEC este în curs de a încheia un contract de donație prin care vor fi distribuite, în țară, alte 500.000 de măști de protecție.

România a trecut de 740.000 de cazuri de coronavirus

0

 

73 de decese cauzate de COVID-19 au fost raportate astăzi, pe teritoriul României, de către Grupul de Comunicare Strategică. Conform aceleiași surse, pragul cazurilor noi de COVID se menține sub 3.000.

 
Până astăzi, 5 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 740.732 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
686.692 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.580 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
 

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate(total)Număr de cazuri nou confirmateIncidența  înregistrată la 14 zile
1.Alba14140771,75
2.Arad15940471,03
3.Argeș20405430,65
4.Bacău18904490,94
5.Bihor20298321,23
6.Bistrița-Năsăud8346240,93
7.Botoșani10063391,4
8.Brașov292821372,13
9.Brăila941250,69
10.Buzău9072130,49
11.Caraș-Severin7824351,26
12.Călărași7247220,68
13.Cluj362611552,4
14.Constanța30288751,41
15.Covasna562570,67
16.Dâmbovița16760241,03
17.Dolj17753681,14
18.Galați19163621,24
19.Giurgiu7380170,78
20.Gorj5934391,03
21.Harghita5888280,61
22.Hunedoara13984681,68
23.Ialomița7765300,93
24.Iași31763811,06
25.Ilfov290121152,24
26.Maramureș142581262,96
27.Mehedinți5667220,81
28.Mureș17002451,09
29.Neamț12949361,25
30.Olt10702320,47
31.Prahova26308560,88
32.Satu Mare8665591,7
33.Sălaj7327271,7
34.Sibiu18699371,09
35.Suceava193471041,62
36.Teleorman9140401,05
37.Timiș333832183,29
38.Tulcea6131140,64
39.Vaslui12186450,93
40.Vâlcea11174150,97
41.Vrancea7818110,36
42.Mun. București1200133381,9
43.Cazuri noi nealocate pe județe145463 
 TOTAL740.7322.580 

                                                                                        
*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.
 
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:
 
 
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 750 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
 

 Nr. Crt.JUDEȚProbe pozitive la retestare
1ALBA32
2ARAD13
3ARGEŞ16
4BACĂU20
5BIHOR28
6BISTRIŢA-NĂSĂUD3
7BOTOŞANI17
8BRĂILA1
9BRAŞOV32
10BUZĂU8
11CĂLĂRAŞI10
12CARAŞ-SEVERIN10
13CLUJ17
14CONSTANŢA47
15COVASNA4
16DÂMBOVIŢA11
17DOLJ18
18GALAŢI33
19GIURGIU4
20GORJ22
21HARGHITA9
22HUNEDOARA17
23IALOMIŢA21
24IAŞI26
25ILFOV18
26MARAMUREŞ21
27MEHEDINŢI2
28MUNICIPIUL BUCUREŞTI89
29MUREŞ18
30NEAMŢ13
31OLT8
32PRAHOVA13
33SĂLAJ17
34SATU MARE18
35SIBIU8
36SUCEAVA37
37TELEORMAN12
38TIMIŞ33
39TULCEA3
40VÂLCEA10
41VASLUI9
42VRANCEA2
  TOTAL750

 
Până astăzi, 18.748 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 04.02.2021 (10:00) – 05.02.2021 (10:00) au fost raportate 73 de decese (46 bărbați și 27 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Sibiu,  Suceava, Timiș, Vaslui, Ilfov și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de peste 80 de ani.
68 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.483. Dintre acestea, 954 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.548.136 de teste RT-PCR și 151.566 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.310 teste RT-PCR (16.316 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.994 la cerere) și 7.442 de teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 217 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 5 februarie a.c.
Pe teritoriul României, 39.641 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.154 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 58.489 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 157 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.094 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.049 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 4 februarie, 5.301 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.030.800 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Voluntari-CSU, duelul pentru locul 2 în campionat

0

Elevii lui Dan Fleșeriu revin în campionat după 15 zile de la ultima partidă disputată în competiție. În 6 februarie, CSU Sibiu va evolua în Sala Gabriela Szabo din Voluntari împotriva echipei din localitate. Meciul va începe la ora 19,30 și va fi transmis pe FRB TV. Se anunță un duel tare între cele două formații, ambele fiind în liptă pentru pozițiile înalte în acest moment. În clasamentul Ligii Naționale de Baschet Masculin cele două echipe sunt pe podium cu 9 victorii și 2 înfrângeri. Ilfovenii sunt pe 2, iar ardelenii sunt pe locul 3. Lider este marea rivală a sibienilor, Universitatea Banca Transilvania Cluj Napoca (10-0).
În ceea ce privește statisticile, Voluntariul are al doilea scorer al Ligii, David Joseph (18.2 medie pe meci), are cel mai bun pasator din competiție, Anthony Hickey (7 pe meci), iar ca echipă este pe locul II la recuperări. CSU are al treilea marcator al LNBM, Marquis Addison (17.7 medie pe meci), iar ca echipă sibienii au marcat cele mai multe puncte pe meci, 92.7 medie, sunt cei mai eficienți, 107.5, și sunt cei mai buni la aruncările de 3 puncte, 44.2% medie.

Numărul cazuri noi de coronavirus continuă să scadă în județul Sibiu

0

Este a treia zi consecutivă când numărul cazurilor noi de COVID-19 continuă să scadă, în județul Sibiu. Conform Prefecturii, în ultimele 24 de ore, 37 de sibieni au fost testați pozitiv cu noul coronavirus. În acest interval, au fost efectuate 531 de teste.

 
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate pozitiv 18.699 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 37 de persoane). Până astăzi, s-au vindecat 13.493 de persoane, iar 664 au decedat, dintre care două în ultimele 24 de pre.
Conform aceleiași surse, astăzi, la ora 8, erau spitalizate 140 de persoane, dintre care pe ATI 19 adulți.
În prezent, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare 1000 de persoane aflate în carantină la domiciliu și 369 în izolare la domiciliu.
„Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu oferă în continuare sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 59 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale. În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 40 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 108 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Cum începe școala în județul Sibiu. O singură localitate e în scenariul roșu

Începând de luni, 8 februarie, când va debuta cel de-al doilea semestru al anului școlar 2020 – 2021, elevii se vor întoarce la cursuri. Conform noilor reglementări, redeschiderea școlilor va avea în vedere rata de incidență COVID din fiecare localitate. Astfel, în județul Sibiu o singură localitate se află în scenariul roșu, acest lucru însemnând că doar preșcolarii și elevii din ciclul primar vor reveni, fizic, la ore. Potrivit IȘJ Sibiu, începând de luni, 17.088 elevi, respectiv 25,02% din totalul acestora, vor desfășura, în continuare, cursuri online.

Alma este singura localitate, conform datelor primite din partea Prefecturii Sibiu, în scenariul roșu, având o rată de incidență de peste 3 la mia de locuitori. Aici, doar copiii de grădiniță, din clasele pregătitoare și cei din I-IV vor reveni, fizic, la cursuri.
În scenariul galben, ce presupune o rată de incidență cuprinsă între 1-3/ mia de locuitori, se încadrează municipiile Sibiu și Mediaș, alături de localitățile Cașolț, Micăsasa, Apoldu de Jos, Șelimbăr, Mag, Râu Sadului, Dârlos, Șeica Mică, Scoreiu, Nocrich, Valea Viilor, Bârghiș, Axente Sever, Șura Mică, Sadu, Dobârca, Apoldu de Sus, Hamba, Valchid, Hosman, Dumbrăveni și Copșa Mică. La școală vor reveni, fizic, doar preșcolarii, elevii din ciclul primar, din clasa a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anul III profesională și ultimul an al școlilor postliceale.
Celelalte localități din județ se află în scenariul verde, însemnând că rata de incidență este, cel mult, egală cu 1 la mia de locuitori. Aici, toți preșcolarii și elevii vor merge, fizic, la școală.
„Pentru activitățile ce se vor desfășura cu elevii, în unitățile de învățământ, vor fi respectate cu strictețe prevederile ordinului comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației și Cercetării ce va fi remis în cursul zilei de astăzi. Înainte de reluarea cursurilor, fiecare unitate de învățământ preuniversitar/conexă/instituţie de învăţământ a stabilit spaţiile care pot fi folosite în procesul de învăţământ, precum şi spaţiul necesar ce va fi utilizat pentru izolarea temporară a cazurilor suspecte de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, identificate de cadrul medical din unitatea de învățământ preuniversitar/conexă/instituţia de învăţământ sau persoana desemnată de conducerea unităţii/instituţiei”, a spus Monica Munteanu, inspector școlar general al IȘJ Sibiu.

FOTO: Fără permis, a provocat un accident cu 3 autoturisme. Înainte a fost prins la volan și în Șelimbăr

Un cisnădian a fost reținut de polițiști după ce marți seara a produs un accident rutier în zona localității Arpașu de Jos. Bărbatul nu are permis de conducere, iar cu mai puțin de 24 de ore înainte de a produce accidentul de la Arpașu de Jos, el a fost prins de polițiști la volanul unui autoturism în Șelimbăr.

În privința accidentului rutier din zona Arpașu de Jos, polițiștii rutieri spun că, în timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, bărbatul din Cisnădie a intrat în coliziune cu un autocamion condus regulamentar din sens opus de către un sibian în vârstă de 44 de ani și apoi cu un autoturism care circula în spatele autocamionului, condus regulamentar de către o femeie în vârstă de 44 de ani, din județul Brașov. Impactul a dus la rănirea conducătoarei auto, aceasta fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare. În urma verificărilor efectuate de către polițiștii Serviciului Rutier Sibiu s-a constatat că tânărul care ar fi produs accidentul nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de vehicule.
“În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv vătămare corporală din culpă. De asemenea, pe parcursul cercetărilor efectuate, s-a stabilit că șoferul autoturismului, cu nici 24 de ore înainte de producerea accidentului, mai exact la data de 2 februarie, în jurul orei 3.30, fusese depistat de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr în timp ce conducea autoturismul pe strada Mihai Viteazu din localitatea Șelimbăr, pe numele său fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
În urma administrării probatoriului în cauză, la data de 4 februarie, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au dispus reținerea șoferului în cauză pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de 5 februarie, acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”; a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Gaz Metan trmite trei jucători la Naționala Under 18

0

Trei jucători de la Gaz Metan au fost convocați la Naționala Under 18 a României.

Rareș Dogaru, Daniel Nicula și Gabriel Plumbuitu fac parte din lotul care va desfășura un stagiu de pregătire la Centrul Național de Fotbal Buftea în perioada 10-17 februarie. Naționala Under 18 pregătită de Adrian Văsâi va disputa și două jocuri amicale în compania unor echipe de club U18.
România Under 18 va evolua în toamna acestui an în preliminariile EURO Under 19 din 2022. Naționala noastră este într-o grupă alături de Turcia, Letonia și San Marino. Se califică mai departe la Turul de Elită câștigătoarele celor 13 grupe, ocupantele locurilor secunde și cea mai bună echipă de pe locurile 3. Turul de Elită, format din 7 grupe de câte 4 echipe, va avea loc în primăvara anului 2022. La Euro vor merge cele 7 câștigătoare de grupă.
Turneul final cu 8 participante va fi găzduit de Slovacia în perioada iulie-august 2022.

Prins după o spargere în noaptea de Revelion

0

Un tânăr care în noaptea de Revelion a furat diferite electronice și electrocasnice dintr-o locuință, a fost prins de polițiști.

Tânărul, în vârstă de 20 de ani, a fost reținut joi de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu, fiind bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.
“În fapt, în urma activităților specifice desfășurate, polițiștii specializați în investigații criminale au stabilit că în noaptea de 31.12.2020/01.01.2021, tânărul ar fi pătruns prin efracție într-un imobil din municipiul Sibiu, str. Gladiolelor, de unde ar fi sustras două televizoare și un cuptor cu microunde.
Tânărul a fost reținut ieri pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, urmând a fi prezentat în cursul acestei zile Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de luare a unei măsuri preventive, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu continuă cercetările”; a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Rapel la 8 săptămâni în cazul vaccinului AstraZeneca. El va fi administrat românilor sub 55 de ani

0

Vaccinarea împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca este recomandată pentru grupa de vârstă 18-55 de ani, iar intervalul de timp recomandat între cele două doze este de 8 săptămâni, anunță Comitetul național pentru vaccinare.

Intervalul de vârstă recomandat pentru vaccinare ar putea fi prelungit în funcţie de apariţia noilor date ştiinţifice, potrivit unui comunicat al CNCAV. Potrivit Agenţiei Europene a Medicamentului, vaccinul AstraZeneca poate fi administrat adulţilor cu vârsta peste 18 ani. Vaccinul determină sistemul imunitar al organismului să producă anticorpi şi globule albe specializate care acţionează împotriva virusului, oferind astfel protecţie împotriva COVID-19. Pentru imunizare, se administrează două doze de vaccin, după un interval cuprins între 4 – 12 săptămâni de la prima doză.
„În urma recomandărilor transmise de Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), precum şi de Grupul Ştiinţific din CNCAV, ţinând cont de precizările din Rezumatul Caracteristicilor Produsului (RCP) şi de studiile disponibile până la momentul autorizării condiţionate de punere pe piaţă, în România, vaccinarea împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca este recomandată pentru grupa de vârstă 18 – 55 de ani, cu posibilitatea creşterii acestui interval în funcţie de apariţia noilor date ştiinţifice. De asemenea, intervalul de timp recomandat între cele două doze este de 8 săptămâni”, se arată în comunicatul CNAV.
Vaccinul AstraZeneca este un vaccin monovalent compus dintr-un singur vector adenoviral modificat (un virus inofensiv), care transmite celulelor umane „instrucţiunile” necesare producerii proteinei spike specifice coronavirusului care provoacă COVID-19. Sistemul imunitar al persoanei recunoaşte că această proteină specifică nu ar trebui să se afle în organism şi reacţionează prin producerea de mijloace de apărare naturale împotriva infecţiei SARS-CoV-2.

În ce condiții vor fi suspendate cursurile după redeschiderea școlilor

Ordinul care reglementează modul în care se vor desfășura cursurile în școli începând de luni a fost finalizat joi seara. Ministrul Educației și cel al Sănătății au decis că suspendarea orelor va fi impusă pentru 14 zile dacă în clasele de gimnaziu și liceu vor fi doi elevi confirmați pozitiv, iar la grădiniță și clasele primare, regula se va aplica la depistarea unui singur caz.

„În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după finalizarea procedurilor de dezinfectare a sălii de clasă”, se arată în ordinul citat de Agerpres.
De asemenea, personalul din învățământ care aduce o adeverință de la medicul curant ori de medicina muncii pentru a face dovada unei afecțiuni cronice precum diabetul zaharat sau imunitate deficitară vor scutiți de la orele la clasă. Aceeași regulă se aplică și profesorilor vârstnici, iar aceștia vor fi nevoiți să își desfășoare activitatea în mediul online.
În cadrul universităților, decizia se va lua separat de conducerea instituțiilor în consultarea senatului universitar.
„DSP/DSPMB va efectua ancheta epidemiologică, va stabili contacţii direcţi ai cazurilor confirmate şi va decide împreună cu conducerea unităţii de învăţământ dacă se impune carantinarea celor care nu fac parte din clasa la care s-au suspendat cursurile, inclusiv a personalului didactic/nedidactic/auxiliar”, se mai arată în document.
La apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSP/DSPMB.
În acest caz, DSP/DSPMB, în urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacţii direcţi ai acestora şi va decide împreună cu conducerea unităţii de învăţământ dacă se impune suspendarea activităţilor didactice la nivelul unităţii de învăţământ.

FOTO: Percheziții în Sibiu, Cluj și Mureș la traficanți de droguri de mare risc

0

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au reținut pentru 24 de ore nouă persoane, acuzate de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Potrivit DIICOT, persoanele în cauză au desfășurat activități de comercializare de droguri de risc şi mare risc și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive pe raza județelor Mureș, Sibiu și Cluj.
În 3 februarie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu-Mureș împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Biroului de Combatere a Criminalității Organizate Târgu-Mureș au efectuat, în două dosare penale, un număr de 16 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost identificate diferite cantităţi de produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, cannabis şi cocaină.
Un număr de șapte inculpați au fost prezentați Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, iar faţă de alți doi inculpaţi s-a dispus măsura controlului judiciar.