România a pierdut definitiv arbitrajul internațional de la Washington, după ce Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții (ICSID) a respins, pe 18 februarie 2026, cererea de anulare a despăgubirilor de 42 de milioane de euro acordate investitorilor în energie regenerabilă, relatează Mediafax.
Instituția, aflată sub egida Banca Mondială, a menținut hotărârea arbitrală pronunțată în februarie 2024. România achitase deja în mai 2024 aproximativ 51 de milioane de euro, sumă ce include despăgubirile, cheltuieli de judecată și penalități.
Litigiul privind certificatele verzi
Arbitrajul a fost inițiat în 2018 de zece investitori din sectorul energiei regenerabile, care au contestat reducerea schemei de sprijin prin certificate verzi, în special pentru proiectele fotovoltaice, unde numărul certificatelor a fost diminuat de la șase la două.
Investitorii au solicitat despăgubiri pentru veniturile nerealizate în baza Energy Charter Treaty, tratat internațional care protejează investițiile din domeniul energetic și la care România este parte.
Decizie definitivă și impact financiar
Reclamanții au cerut inițial circa 142 de milioane de euro, însă tribunalul arbitral a acordat 42 de milioane de euro. Ulterior, statul român a încercat anularea hotărârii, dar comitetul ad-hoc al ICSID a respins solicitarea.
Prin această decizie definitivă, România rămâne cu suma deja plătită și fără alte căi de atac în cadrul procedurii arbitrale.
Hotărârea închide unul dintre cele mai importante litigii internaționale privind schema de sprijin pentru energia regenerabilă și certificatele verzi din România.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Organizația Patronală HoReCa Sibiu lansează prima ediție a Săptămânii Gastronomice Sibiu, un eveniment dedicat descoperirii diversității culinare a orașului, care va avea loc în perioada 23–29 martie 2026.
Timp de 7 zile, sibienii și turiștii sunt invitați să exploreze oferta gastronomică locală printr-un format accesibil: un set meniu format din două preparate reprezentative, la preț unic de 50 de lei, disponibil exclusiv în restaurantele participante.
Participă 25 de restaurante
Evenimentul reunește 25 de restaurante membre ale Organizației Patronale HoReCa Sibiu, care își propun să ofere publicului o experiență culinară autentică și să încurajeze explorarea scenei gastronomice locale.
„Săptămâna Gastronomică Sibiu este concepută ca o invitație la descoperire — o oportunitate pentru public de a încerca restaurante noi, de a experimenta preparate reprezentative și de a redescoperi diversitatea gusturilor din oraș, într-un format simplu și prietenos,” a transmis Remus Mocanu, director executiv Organizația Patronală HoReCa Sibiu.
Cum funcționează
Pe durata campaniei:
· fiecare restaurant participant oferă un set meniu format din două preparate reprezentative
· meniul este disponibil la preț unic de 50 lei
· oferta este valabilă exclusiv în restaurant, în perioada 23–29 martie 2026
Programul detaliat și informațiile despre fiecare restaurant sunt disponibile pe pagina oficială a campaniei: https://horeca-sibiu.ro/saptamana-gastronomica
Restaurante participante
La prima ediție a Săptămânii Gastronomice Sibiu participă următorii operatori economici:
Butoiul de Aur, Cabana Valea Aurie, Casa Frieda, Cofetăria Alina, Cofetăria Naty Delice. Crama Sibiana, Crama Sibiul Vechi, Cucina di Paolo, Grădina Restaurant & Terasă, Inspirat, Kombinat, Kulpa, Old Lisbon, Perfect Bite, Rabbit Hole, Restaurant Korona, Restaurant La Turn, Restaurant Leon, Restaurant Zestrea, Sia Fusion, Soul Indian Cuisine, Spic Paste și Vin, Suporter Sports Pub & Grill, The Corner Pub, Turtha.
O inițiativă pentru susținerea gastronomiei locale
Prin această inițiativă, Organizația Patronală HoReCa Sibiu își propune să sprijine restaurantele locale, să stimuleze consumul în sectorul ospitalității și să contribuie la consolidarea identității gastronomice a orașului Sibiu ca destinație culinară.
Evenimentul urmărește, de asemenea, să creeze un context comun de promovare pentru restaurante și să ofere publicului o experiență accesibilă, care să transforme fiecare vizită într-o oportunitate de descoperire.
Despre Organizația Patronală HoReCa Sibiu
Organizația Patronală HoReCa Sibiu reprezintă interesele operatorilor din industria ospitalității locale și susține dezvoltarea sustenabilă a sectorului prin inițiative comune, proiecte de promovare și colaborare între membrii comunității HoReCa.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Secretarul Apărării SUA, Pete Hegseth, a anunțat că Pentagonul a început procesul de declasificare a documentelor privind viața extraterestră, OZN-uri și fenomene aeriene neidentificate (UAP), relatează Mediafax. Decizia vine după o solicitare directă a președintelui american Donald Trump, pe fondul interesului public tot mai mare pentru subiect.
Pentagonul lucrează la declasificarea informațiilor despre extratereștri
Pete Hegseth a confirmat că echipele din cadrul Pentagonului analizează documente clasificate ce vizează existența vieții extraterestre și aparițiile de OZN-uri.
„Avem oameni care lucrează chiar acum. Nu vreau să promit un termen limită, nu știu cât va dura. Căutăm informații și vor apărea mai multe pe parcurs”, a declarat oficialul american.
Anunțul deschide posibilitatea publicării unor documente considerate până acum sensibile, care ar putea clarifica poziția oficială a SUA privind fenomenul OZN și eventuale dovezi legate de viața extraterestră.
Crede șeful Apărării SUA în extratereștri?
Întrebat direct dacă el crede în existența extratereștrilor, Pete Hegseth a răspuns scurt: „Vom vedea”.
Declarația lasă loc speculațiilor, însă oficialii americani susțin că procesul de declasificare va avea la bază criterii de transparență și interes public.
Mesajul lui Donald Trump despre viața extraterestră și UAP
Într-o postare pe platforma Truth Social, Donald Trump a transmis că va instrui Departamentul Apărării și alte agenții guvernamentale să înceapă publicarea documentelor legate de:
viața extraterestră
fenomene aeriene neidentificate (UAP)
obiecte zburătoare neidentificate (OZN)
alte informații conexe considerate de interes major
„Având în vedere interesul enorm manifestat, voi da instrucțiuni secretarului Apărării și altor departamente și agenții relevante să înceapă procesul de identificare și publicare a documentelor guvernamentale referitoare la viața extraterestră”, a transmis Trump.
Barack Obama, declarații despre extratereștri: „Sunt reali, dar eu nu i-am văzut”
Subiectul a fost amplificat după declarațiile făcute de fostul președinte american Barack Obama într-un interviu acordat podcastului realizat de Brian Tyler Cohen.
„Sunt reali, dar eu nu i-am văzut”, a spus Obama, referindu-se la probabilitatea existenței vieții pe alte planete.
Ulterior, fostul lider de la Casa Albă a clarificat că afirmația sa viza probabilitatea statistică a existenței vieții extraterestre, având în vedere dimensiunea universului. El a subliniat că, în timpul mandatului său, nu a văzut nicio dovadă privind contactul direct cu extratereștri.
Ce urmează?
Procesul de declasificare anunțat de Pentagon ar putea aduce în spațiul public informații mult așteptate despre OZN-uri, UAP și posibile dovezi privind viața extraterestră. Rămâne de văzut ce documente vor fi făcute publice și în ce măsură acestea vor confirma sau infirma teoriile care circulă de decenii.
Interesul global pentru extratereștri, OZN și documente secrete ale SUA rămâne ridicat, iar eventualele dezvăluiri ar putea avea un impact major la nivel internațional.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Confirmarea venită de la Institutul Național de Statistică (INS) a oficializat ceea ce analiștii anticipau: România a intrat în recesiune tehnică.
Din punct de vedere statistic, fenomenul este definit prin înregistrarea a două trimestre consecutive de scădere a Produsului Intern Brut (PIB). Cifrele prezentate de INS sunt clare: o contracție de 0,2% în trimestrul III din 2025, urmată de o scădere mai severă, de 1,9%, în ultimul trimestru. Deși media anuală pe 2025 a rămas la un fragil +0,6%, dinamica negativă de la final de an prefigurează un început de 2026 sub semnul incertitudinii.
Pentru orașul nostru, a cărui economie este profund legată de lanțurile de aprovizionare globale, această confirmare nu este doar o știre de business, ci un semnal de alarmă pentru toți actorii locali, de la administrație la micii întreprinzători. Cauzele acestei recesiuni sunt de natură structurală și conjuncturală. Consumul gospodăriilor, motorul principal al creșterii din ultimii ani, s-a diminuat considerabil. Inflația a persistat la niveluri ridicate care au erodat puterea de cumpărare, iar noile măsuri fiscale au indus un comportament de consum ponderat.
În paralel, investițiile private au fost descurajate de dobânzile ridicate, care au scumpit accesul la capital. La nivel guvernamental, ajustările fiscale implementate de cabinetul Bolojan pentru reducerea deficitului bugetar au generat o contracție a activității în sectoarele dependente de achiziții publice și subvenții, creând un efect de domino.
Dincolo de indicatorii macroeconomici, recesiunea tehnică alterează comportamentul social și obiceiurile casnice ale sibianului obișnuit. Presiunea se manifestă printr-o eroziune a bugetului familial: deși salariile nominale nu au scăzut, costul vieții în Sibiu rămâne ridicat, forțând o reconsiderare a priorităților. Observăm o migrare a consumului către bunuri de strictă necesitate și o amânare a cheltuielilor discreționare. Planurile pentru achiziții majore sau renovări sunt puse în așteptare, iar sentimentul de insecuritate economică reduce mobilitatea forței de muncă; sibianul tinde acum să prioritizeze stabilitatea locului de muncă actual în detrimentul unor oferte mai riscante. Această prudență colectivă, deși sănătoasă la nivel individual, alimentează cercul vicios al recesiunii prin reducerea fluxului de numerar în serviciile locale, de la terasele de pe Bălcescu pana la micile afaceri si frizeriile de cartier.
Sibiul prezintă un profil economic atipic, fiind unul dintre cele mai industrializate județe din țară. Zona Industrială Vest reprezintă plămânul” financiar al municipiului, însă dependența sa de industria auto și de componente electronice constituie acum un punct de vulnerabilitate. Recesiunea tehnică se traduce aici printr-o scădere a cererii externe, în special dinspre partenerii germani și francezi, care traversează perioade similare de stagnare.
Reducerea volumului de comenzi forțează marii angajatori locali să adopte strategii de conservare a capitalului. Vedem o prudență extremă în politicile de resurse umane; deși nu sunt anticipate disponibilizări masive imediate, înghețarea recrutărilor și eliminarea orelor suplimentare reduc veniturile disponibile a mii de familii sibiene, afectând indirect comerțul și serviciile locale. Sectorul construcțiilor și piața imobiliară resimt cel mai acut această schimbare.
Sibiul, care a cunoscut o expansiune agresivă către Șelimbăr, Cartierul Arhitecților sau Calea Șurii Mici, se confruntă acum cu o stagnare a cererii. Asistăm la o scădere a accesibilității locuințelor, pe măsură ce costul creditului ipotecar depășește ritmul de creștere a salariilor. Dezvoltatorii imobiliari sunt acum obligați să gestioneze stocuri de unități finalizate într-un context în care lichiditatea pieței a scăzut cu peste 30% față de anul trecut. Rezultatul va fi o corecție a prețurilor, manifestată mai ales prin concesii comerciale semnificative (locuri de parcare incluse, finisaje premium) pentru a menține fluxul de numerar.
Un alt sector esențial pentru economia locală, turismul, resimte la rândul său efectele recesiunii tehnice. Sibiul, consolidat în ultimii ani ca destinație culturală de referință și beneficiind de un flux constant de vizitatori atrași de centrul istoric, de Muzeul Astra și de marile evenimente precum Festivalul Internațional de Teatru, se confruntă acum cu o temperare a rezervărilor și cu o reducere a duratei medii a sejururilor. Turistul român devine mai prudent în cheltuieli, iar cel străin este influențat de încetinirea economică din țările de origine. Hotelierii și operatorii din HoReCa raportează o presiune crescută pe marjele de profit, fiind nevoiți să recurgă la oferte și pachete promoționale pentru a menține gradul de ocupare. Într-un oraș în care serviciile turistice generează mii de locuri de muncă directe și indirecte, orice scădere a fluxului de vizitatori are un impact multiplicator asupra comerțului local, transportului și industriei culturale.
Un punct esențial în ecuația recuperării rămâne execuția investițiilor publice. În perioade de recesiune, investițiile statului trebuie să fie contra-ciclice. Sibiul are în derulare proiecte majore finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), însă succesul depinde acum exclusiv de viteza de execuție. Orice întârziere în implementarea infrastructurii sau a modernizării unităților sanitare înseamnă bani care nu intră în circuitul economic local. Administrația locală trebuie să accelereze decontările pentru a susține sectorul construcțiilor, privat în acest moment de investițiile rezidențiale.
Prognozele principalelor bănci din România pentru 2026 au fost revizuite la o creștere modestă de 0,6% – 1,1%. Prima jumătate a anului va fi marcată de stagnare, o eventuală revenire fiind posibilă abia din trimestrul III, în funcție de evoluția dobânzilor BNR și a contextului geopolitic. Pentru societatea sibiană, recesiunea tehnică funcționează ca un filtru de eficiență. Companiile solide vor supraviețui prin inovație, în timp ce modelele economice fragile vor fi forțate să părăsească piața.
În concluzie, România și Sibiul nu se află în fața unui colaps, ci traversează o perioadă de „frânare” severă necesară pentru ajustarea la noile realități fiscale. În teorie, Sibiul are capacitatea de a absorbi acest șoc datorită diversificării economice, însă reziliența sa va fi testată riguros. Până la finele lui 2026, prioritățile vor fi menținerea locurilor de muncă și continuarea proiectelor publice strategice. Lecția acestui an este maturizarea: creșterea bazată pe credit ieftin a fost înlocuită de realitatea costurilor reale și a eficienței obligatorii.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Polițiștii sibieni vor acționa, astăzi, timp de 4 ore, pe Drumul Național 1, în cadrul unei acțiuni cu efective mărite.
Astăzi, 24 februarie, în intervalul orar 11-15, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, alături de polițiști de ordine publică, vor desfășura acțiuni preventive și de control pe DN 1, în zonele identificate cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere.
La activități vor participa și reprezentanți ai unor instituții partenere, cu atribuții în domeniul siguranței rutiere.
„Acțiunile au ca scop reducerea riscului rutier, prevenirea accidentelor și asigurarea unui climat de siguranță pentru toți participanții la trafic, inclusiv pentru conducătorii auto aflați în tranzit pe această arteră intens circulată.
Recomandăm conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte normele rutiere și să adapteze viteza la condițiile de drum si de trafic”, spune Ana Mureșan, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Gest de o cruzime rară: mai mulți cățeluși au fost abandonați într-un sac, pe câmp, în zona Daia, aceștia fiind descoperiți marți dimineața.
Cazul a fost semnalat de Asociația Animal Life Sibiu în mediul online.
„Avem nevoie urgentă de cazare temporară pentru acești puiuți ce au fost abandonați în sac, pe câmp, în zona Daia.
Asigurăm absolut tot ce au nevoie! Dacă ne puteți ajuta cu cazarea lăsați un mesaj privat.
Cine are informații despre autor este rugat să contacteze poliția animalelor! Dacă astfel de comportamente vor rămâne mereu nepedepsite, nu vor dispărea niciodată”, a transmis Animal Life Sibiu pe pagina oficială de Facebook.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Zone afectate: Carpații Meridionali și local în Carpații de Curbură
În Carpații Meridionali și local în Carpații de Curbură, vântul va avea intensificări cu viteze de 60…85 km/h, temporar va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă, în medie de 10…15 cm și vizibilitatea va fi redusă sub 100 m.
COD GALBEN
24 februarie, ora 10 – 24 februarie, ora 20
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: Banat, Oltenia, local Transilvania, sud-vestul Munteniei
Interval de valabilitate: 24 februarie, ora 10:00 – 26 februarie, ora 08:00
Fenomene vizate: precipitații în general moderate cantitativ, strat de zăpadă și viscol la munte, polei și ghețuș, intensificări ale vântului
În intervalul menționat, vor fi precipitații, marți (24 februarie) în cea mai mare parte a țării, iar până în dimineața zilei de joi (26 februarie) îndeosebi în jumătatea de est.
Vor predomina ploile (ce vor avea și caracter de aversă), dar în centru, în est, iar în noaptea de miercuri spre joi (25/26 februarie) și în sud-est, vor fi perioade cu lapoviță, măzăriche și ninsoare.
Se vor acumula cantități de apă de 10…15 l/mp. În Carpații Meridionali și de Curbură, cantitățile de apă vor fi local de 15…30 l/mp, se va depune strat nou de zăpadă de 10…15 cm, iar la altitudini în general de peste 1700 m de 20…30 cm. Izolat se va forma polei și ghețuș.
În zonele joase de relief și la munte vor fi viteze de 40…55 km/h și pe alocuri de 60…70 km/h, viscolind temporar ninsoarea, în zona montană și pe suprafețe mici în Moldova și Transilvania, iar miercuri (25 februarie) și în noaptea de miercuri spre joi (25/26 februarie) pe suprafețe mai mici și în Muntenia și Dobrogea.
În zona montană înaltă, vor fi rafale de 70…80 km/h și de peste 90…100 km/h în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1500 m, unde va fi viscol și se va reduce vizibilitatea semnificativ.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Un proiect legislativ depus în Parlament propune modificarea Codului muncii astfel încât angajații afectați de violență domestică sau infracțiuni sexuale să primească sprijin concret din partea statului, inclusiv la locul de muncă.
Inițiativa, susținută de mai mulți parlamentari AUR, prevede acordarea a zece zile libere plătite persoanelor care au trecut prin astfel de experiențe traumatizante.
Proiectul vizează completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, prin introducerea unui articol nou care să reglementeze acest drept. Potrivit propunerii, concediul plătit ar putea fi acordat:
-victimelor violenței domestice
-victimelor violului sau agresiunii sexuale
-părinților ai căror copii minori au trecut prin astfel de traume
„Elementul de noutate este instituirea unei reglementări clare, cu caracter universal și plătit, în beneficiul victimelor agresiunilor grave care au nevoie, cel mai adesea, de resurse de timp și de protecție suplimentară pentru a accesa serviciile medicale, juridice sau psihiatrice fără riscul pierderii venitului sau al discriminării.
Regimul propus completează ordinea publică defensivă reprezentată de Legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice (care oferă, în special, instrumente precum ordinul de protecție, măsuri sociale și intervenția autorităților de protecție socială).
Aplicarea dispoziției propuse va genera efecte directe asupra destinatarilor: acces la concediu plătit fără riscul pierderii locului de muncă, protecție sporită împotriva discriminării și stigmatizării, șanse crescute de recuperare psihologică și integrare socio-profesională efectivă.
Pentru copiii-minori ai salariaților victime, măsura extinde sfera protecției parentale în linie cu obligațiile de protecție specială prevăzute de Constituție (art. 49).
Inițiativa se plasează la confluența politicilor publice moderne de tip european, completând lacuna existentă între protecția la nivel penal/social și realitatea pieței muncii.
Raportarea la instrumentele internaționale, la jurisprudența CEDO și a CCR precum și la principiile jurisprudenței constituționale privind proporționalitatea și protecția reală a categoriilor vulnerabile justifică aprecierea noutății și a oportunității reglementării.
Impactul, majoritar pozitiv, va depinde de claritatea normelor de implementare și de capacitatea de dialog social pentru armonizarea intereselor legitime ale victimelor cu cele ale angajatorilor”, scrie juridice.ro.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Aproape 1.000 de sancțiuni au aplicat polițiștii rutieri sibieni în weekend pe șoselele din județ, cele mai multe pentru viteză.
În weekend, polițiștii sibieni au reținut 15 permise de conducere (din care 5 pentru conducere sub influența alcoolului, 4 pentru depășirea vitezei regulamentare cu peste 50 km/h, 6 pentru alte abateri), au retras 60 certificate de înmatriculare și au aplicat peste 962 de sancțiuni contravenționale (din care 241 pentru depășirea regimului legal de viteză și 97 pentru lipsa centurii de siguranță), în valoare de peste 355.000 de lei.
În Sadu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Inocențiu Micu Klein de către un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Râul Sadului.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
Polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Morii din localitatea Cârțișoara de către un localnic în vârstă de 33 de ani.
În cauză, la nivelul Secției nr. 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere având acest drept suspendat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
FOTO: Arhivă
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Prefectura Sibiu a anunțat, marți dimineața, confirmarea unui focar de pestă porcină africană într-o gospodărie din Ghijasa de Sus, comuna Alțâna.
Boala a fost descoperită la două animale din gospodăria respectivă.
A fost instituită o zonă de protecție în jurul focarului, de minim 3 kilometri, pe raza localității Ghijasa de Sus și o zonă de supraveghere de 10 kilometri care cuprinde localitățile Mihăileni, Moardăș, Metiș, Alma Vii, Zlagna, Ighișu Vechi, Vecerd, Bârghiș, Benești, Răvășel, Altana, Nocrich, Ghijasa de Jos și Salcău.
În cursul zilei de astăzi vor fi uciși 30 de porci din respectiva gospodărie, în vederea limitării răspândirii bolii. Acțiunea se va efectua sub supraveghere sanitară-veterinară.
Măsuri care trebuie aplicate în unitățile din zona de restricție:
a) menținerea animalelor din speciile listate (porc domestic), separat de alte animale din speciile nelistate si de animalele sălbatice.
b) implementarea supravegherii suplimentare pentru a identifica orice altă răspândire a bolii de categoria A la alte exploatații, inclusiv orice creştere a morbidităţii sau a mortalităţii sau orice scădere semnificativă a valorii producției; orice astfel de creştere sau de scădere se notifică imediat autorităţii competente;
c ) dacă este cazul, punerea în aplicare a mijloacelor adecvate de control al rozătoarelor şi a altor vectori de transmitere a bolilor în unitate şi în jurul acesteia
e) aplicarea măsurilor corespunzătoare de biosecuritate tuturor persoanelor care vin în contact cu animale deţinute din speciile listate sau care intră sau ies în/din exploatatie, precum şi a mijloacelor de transport, pentru a evita orice risc de răspândire a bolii de categoria A în cauză;
f) ecarisarea cadavrelor întregi sau a părţilor de cadavre ale animalelor deţinute moarte sau sacrificate din speciile listate, în conformitate cu articolul 22 alineatul (3) din Reg. 687/2019.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007
Reportaj de la conferința anuală de presă HARTING, din Espelkamp
La invitația grupului tehnologic HARTING, am participat recent la Conferința Anuală de Presă dedicată presei comerciale (Trade Press Conference), desfășurată chiar în inima operațiunilor companiei, la Espelkamp. Într-o atmosferă definită de precizie germană și viziune globală, am descoperit cum un business de familie început în urmă cu 80 de ani a devenit coloana vertebrală a conectivității industriale moderne, cu un impact major inclusiv în România, prin centrele de producție și cercetare de la Sibiu.
O istorie clădită pe „Performanță prin Pasiune”
Povestea HARTING a început în 1945, într-un mic atelier din Minden, când Wilhelm și Marie Harting au pus bazele a ceea ce urma să devină un lider mondial. Sub deviza „Pushing Performance”, compania a revoluționat industria prin inventarea conectorului Han® (Harting Norm), care a stabilit standardul global pentru conexiuni industriale robuste. De-a lungul deceniilor, HARTING a rămas o afacere de familie, aflată acum la a treia generație, reușind să se extindă pe toate continentele, păstrând în același timp valorile fundamentale de inovație și sustenabilitate.
Agenda unei zile dedicate viitorului
Norbert Gemmeke (Managing Director) despre planurile din acest an
Evenimentul de la Espelkamp a reunit experți și lideri de opinie care au prezentat direcțiile strategice ale grupului. Agenda a fost una densă, deschisă de Norbert Gemmeke (Managing Director), urmat de prezentări tehnice susținute de specialiști precum Jörg Scheer, Davide Montaldo și Danny Hörig.
Jörg Scheer
Discuțiile nu s-au limitat doar la produsele actuale, ci au explorat concepte precum „Application-Roulette” și viitorul automatizării, totul culminând cu sesiuni de networking și prezentări în centrele de inovație, unde am putut vedea „la lucru” parteneriatul dintre tehnologie și viziune umană.
Davide Montaldo
Pilonii inovației: Electrificare, Digitalizare și Automatizare
Sub conceptul de „All Electric Society”, HARTING își concentrează eforturile pe conectarea puterii și a datelor pentru o lume sustenabilă. Direcțiile clare, asumate în urmă cu 2 ani își păstrează cursul și reafirmă necesitatea:
Infrastructura Energetică: Într-o eră în care centrele de date au cunoscut o creștere a consumului de energie de 55% doar între 2022 și 2023, nevoia de soluții „plug-and-play” fiabile este critică. HARTING răspunde prin infrastructuri de înaltă densitate, esențiale pentru dezvoltarea Inteligenței Artificiale și a Cloud Computing-ului.
Modernizarea Rețelelor: Cu rețele electrice îmbătrânite care trebuie să facă față unor cereri record, HARTING propune soluții modulare și scalabile pentru a accelera tranziția către energie regenerabilă și smart farming.
Viitorul Roboticii: Am asistat la o prezentare captivantă despre evoluția roboticii industriale. Dincolo de roboții „clasici” dezvoltați începând cu anii 1970, viitorul aparține platformelor autonome mobile (AGV), dronelor de livrare și roboților umanoizi care vor redefini eficiența în depozite și fabrici.
Eficiență în Producție: Noua abordare pentru asamblarea PCB-urilor (Printed Circuit Boards) promite reducerea greutății, a dimensiunilor și a timpului de montaj prin tehnologii fără unelte (toolless assembly), contribuind indirect la reducerea amprentei de carbon a produselor.
HARTING și România: Sibiul, un punct cheie pe harta globală
Deși inima grupului bate în Espelkamp, România joacă un rol vital în ecosistemul HARTING. Grupul deține la Sibiu două centre de producție majore, unde competența inginerească românească se împletește cu standardele germane. Fabricile din Sibiu nu sunt doar puncte de execuție, ci piloni de producție pentru soluții de conectivitate utilizate la nivel mondial în transporturi, energie și automatizare industrială, confirmând importanța strategică a țării noastre în lanțul de valoare global.
Co-crearea viitorului
Prin abordarea lor de „Innovation Hub”, HARTING nu doar vinde componente, ci co-creează soluții alături de clienți, parcurgând tot drumul de la idee și prototipare până la industrializarea propriu-zisă. Vizita la Espelkamp ne-a demonstrat că, într-o lume în continuă schimbare, capacitatea de a crea conexiuni sigure și eficiente — fie că vorbim de date, energie sau oameni — rămâne fundamentul progresului.
Mai multe informații despre domeniul vast al Tehnologiei în rubrica Știință și Tehnologie din sibiu100.ro
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%.Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Este vorba despre un proiect de 20 milioane de euro din fonduri europene prin care instituția se transformă într-o autoritate digitală de nivel european, complet echipată tehnologic pentru a analiza, supraveghea și interveni în timp real asupra conținutului audiovizual, în special în spațiul online.
Dar estimez că în maxim trei luni vom pune pe picioare proiectul DECA (Digitalizare pentru Eficientizare și o mai bună Comunicare în domeniul Audiovizual) prin care vom putea vedea cu adevărat tot ce se întâmplă în platformele de socializare, și nu doar 10 – 100 link-uri. Ci campaniile în întregimea lor.
Vom putea da jos campanii cu zeci și sute de mii de conturi. Vom fi eficiență“, a declarat pentru Newsweek România, Valeriu Jucan, vicepreședintele CNA.
Giganticele campanii de dezinformare au fost una din problemele uriașe ale societății și statului român care s-a văzut nevoit chiar să ia o măsură extremă în noimebrie 2024 când a decis să anuleze un scrutin prezidențial din cauza interferențelor unui actor statal, Federația Rusă, în favoarea candidatului Călin Georgescu.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007