Acasă Blog Pagina 3181

COVID în Sibiu: 522 de teste, dintre care 44 pozitive, în ultimele 24 de ore

0

44 de sibieni au fost diagnosticați pozitiv cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore. De asemenea, în acest interval, au fost înregistrate două decese cauzate de COVID-19.

 
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate pozitiv în urma testării cu noul coronavirus 18.042 de persoane (dintre care 17.375 adulți și 667 copii). Până astăzi, s-au vindecat 12.725 de persoane, iar 629 persoane au decedat (2 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 8, erau spitalizate 137 de persoane, dintre care pe ATI 15 adulți. La nivelul județului Sibiu, în ultimele 24 de ore, s-au efectuat 522 de teste.
De asemenea, în acest interval, au fost confirmate pozitiv 44 de persoane, acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă: 19 – 29 ani – șase persoane; 30 – 39 de ani – șase persoane; 40 – 49 de ani – nouă persoane; 50 – 59 de ani -11 persoane; 60 – 69 de ani – cinci persoane; 70 – 79 de ani – două persoane; 80 – 89 de ani – cinci persoane.
În prezent, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare  984 de persoane aflate în carantină la domiciliu și  441 de persoane în izolare la domiciliu.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 64 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.
În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 39 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 121 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Bărbați din Mediaș și Moardăș condamnați la închisoare, reținuți de polițiști

În cursul zilei de marți, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu au reținut doi bărbați urmăriți în baza mandatelor de executare a pedepsei cu închisoarea.

Astfel, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Agnita au descoperit un bărbat de 31 de ani, din Moardăș, pe numele căruia Judecătoria Mediaș a emis în 19 ianuarie un mandat de executare a pedepsei închisorii. Bărbatul a fost condamnat la un an și patru luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și uz de fals.
Al doilea bărbat, în vârstă de 44 de ani, domiciliat în Mediaș, descoperit de polițiștii de la investigații criminale, a fost condamnat de către Judecătoria Oradea la șapte luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.
Ambele persoane au fost încarcerate în Penitenciarul Aiud.

3.000 de cazuri noi de coronavirus și 116 decese, în România

0

116 decese și 3.000 de cazuri noi de coronavirus au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, pe teritoriul României.

 
Până astăzi, 20 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 700.898 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
635.871 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.000 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
 

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate(total)Număr de cazuri nou confirmateIncidența  înregistrată la 14 zile
1.Alba13313501,72
2.Arad15173541,43
3.Argeș19848441,15
4.Bacău18029731,62
5.Bihor19400821,89
6.Bistrița-Năsăud7977341,23
7.Botoșani9278781,54
8.Brașov275571502,51
9.Brăila9089291,74
10.Buzău8783160,68
11.Caraș-Severin7307351,95
12.Călărași6904261,22
13.Cluj338881863,49
14.Constanța290181212,43
15.Covasna5408250,91
16.Dâmbovița16021441,3
17.Dolj16767481,59
18.Galați18066671,96
19.Giurgiu7060741,3
20.Gorj5495280,9
21.Harghita5650320,69
22.Hunedoara12877631,47
23.Ialomița7406211,19
24.Iași301741251,21
25.Ilfov273311203,48
26.Maramureș12460642,61
27.Mehedinți5395130,95
28.Mureș16153651,21
29.Neamț12092581,42
30.Olt10250460,57
31.Prahova25423731,13
32.Satu Mare7895731,7
33.Sălaj6824751,98
34.Sibiu18042441,54
35.Suceava177501141,84
36.Teleorman8620351,71
37.Timiș303791944,07
38.Tulcea5892151,15
39.Vaslui11563541,56
40.Vâlcea10684241,45
41.Vrancea7556300,71
42.Mun. București1138252572,96
43.Cazuri noi nealocate pe județe2276*141
 TOTAL700.8983.000

                                                                                        
*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.
 
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:
 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 857 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
 

 Nr. Crt.JUDEȚProbe pozitive la retestare
1ALBA9
2ARAD13
3ARGEŞ13
4BACĂU23
5BIHOR13
6BISTRIŢA-NĂSĂUD10
7BOTOŞANI41
8BRĂILA2
9BRAŞOV31
10BUZĂU6
11CĂLĂRAŞI2
12CARAŞ-SEVERIN4
13CLUJ27
14CONSTANŢA62
15COVASNA4
16DÂMBOVIŢA8
17DOLJ10
18GALAŢI27
19GIURGIU9
20GORJ18
21HARGHITA3
22HUNEDOARA11
23IALOMIŢA8
24IAŞI77
25ILFOV32
26MARAMUREŞ18
27MEHEDINŢI1
28MUNICIPIUL BUCUREŞTI118
29MUREŞ16
30NEAMŢ9
31OLT16
32PRAHOVA38
33SĂLAJ19
34SATU MARE19
35SIBIU11
36SUCEAVA30
37TELEORMAN37
38TIMIŞ36
39TULCEA1
40VÂLCEA5
41VASLUI11
42VRANCEA9
TOTAL857

 
Până astăzi, 17.485 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 19.01.2021 (10:00) – 20.01.2021 (10:00) au fost raportate 116 decese (71 bărbați și 45 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor,  Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș,  Neamț, Olt, Prahova, Sibiu,  Satu Mare, Suceava, Teleorman,  Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 35 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani.
113 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.240. Dintre acestea, 1.054 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.220.200 de teste RT-PCR și 57.634 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.768 de teste RT-PCR (18.424 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.344 la cerere) și 6.026 de teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 15 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 20 ianuarie a.c.
Pe teritoriul României, 48.894 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.691 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 69.947 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 157 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.132 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 848 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 19 ianuarie, 4.532 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 754.020 de lei.

Termenele de emitere a cărților de identitate se prelungesc din motive tehnice

 
Termenul de eliberare a cărților de identitate de către Serviciul Public de Evidență a Persoanelor Sibiu a fost prelungit de la zece zile lucrătoare la 30 de zile, prin decizia Direcției Generale de Evidență a Persoanelor București.
Decizia acestei autorități este motivată lipsa materialelor pentru producerea și tipărirea acestora care trebuie asigurate de către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date București, subordonată Ministerului Afacerilor Interne. Această instituție este responsabilă pentru achiziționarea materialelor necesare producerii acestor documente pentru toate structurile de evidență a persoanelor din țară.
„Ca procedură, Serviciul de Evidență a Persoanelor din subordinea Consiliului Local Sibiu preia de la cetățeni dosarele pentru eliberarea cărții de identitate, realizează fotografia, actualizează baza de date națională, dar producția efectivă a cărților de identitate se realizează de către structurile teritoriale ale Direcției Județene pentru Administrarea Bazelor de Date. Având în vedere că materialele pentru producția acestor documente sunt livrate în cantități insuficiente în această perioadă, Biroul Județean pentru Administrarea Bazelor de Date Sibiu a raționalizat numărul zilnic de documente eliberate. Astfel, pentru municipiul Sibiu vor fi produse doar 24 de buletine față de 100 cât se produceau în mod uzual, ceea ce duce la o decalare a termenelor de eliberare”, a explicat Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.
Serviciul de Evidență a Persoanelor cu sediul pe bulevardul Victoriei nr. 1-3 a anunțat că va prelua în continuare dosare pentru cărți de identitate, conform programărilor realizate de cetățeni.
De asemenea, ca măsură de atenuare a acestei situații actele de identitate valabile vor fi lăsate în posesia titularului până la eliberarea noii cărți de identitate. Prin “acte de identitate valabile” se înțelege și actele expirate în perioada stării de urgență, stării de alertă precum și în perioada de 90 de zile de la încetarea stării de alertă.

Mica Unire, sărbătorită prin povești românești la Teatrul „Gong”

0

Ziua Unirii Principatelor Române din 24 ianuarie va fi sărbătorită de Teatrul „Gong” începând cu ora 11, când instituția va prezenta spectacolul „Sarea-n bucate”, după Petre Ispirescu.

 
„Mica Unire din 24 ianuarie 1859 a fost primul pas spre România de azi. Suntem bucuroși să marcăm această sărbătoare națională printr-o poveste populară despre dragoste, în diferitele ei forme”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.
„Sarea în bucate” este o adaptare după basmul cules de Petre Ispirescu, în regia Mihaelei Grigoraș. În producția teatrului sibian lumea fantastică se întrepătrunde cu lumea reală cu ajutorul Menestrelului, într-o aventură minunată ce vorbește despre iubire, adevăr și prietenie. Din distribuția acestui spectacol fac parte actrițele Mihaela Grigoraș și Monica Baldea. „Sarea-n bucate” este unul dintre cele mai apreciate spectacole ale teatrului sibian, cu peste 200 de reprezentații jucate atât pe scena de la Sibiu, cât și în Azerbaidjan, India, Spania și SUA. Spectacolul are o durată de 50 de minute și este recomandat copiilor cu vârsta peste cinci ani.
Accesul publicului
Accesul publicului se face pe baza biletelor puse în vânzare online, pe teatrulgong.ro, în limita a maxim 30% din numărul de locuri disponibile, ca măsură de siguranță sanitară. Prețul unui bilet este de 12 lei, tarif unic cu opțiune flexibilă, pentru a permite anularea locului și relocarea acestuia pentru un alt spectacol al teatrului, o singură dată, în limita locurilor disponibile în momentul cererii, astfel încât spectatorii să se poată bucura fără griji de evenimente culturale. Cererea de anulare a unui bilet flexibil se poate face la sediul teatrului sau prin telefon, dar nu mai târziu cu 15 minute înainte de ora de începere a evenimentului, așa cum apare aceasta tipărită pe bilet, fără a specifica detalii despre motivul anulării. Rezervarea unui alt loc la un eveniment în următoarele 6 luni, de la data înregistrării celui anulat, este valabilă doar prin prezentarea biletului flexibil în format tipărit. Pentru mai multe detalii, puteți folosi numărul de telefon 0269 210 906.
Accesul în teatru este permis numai în condițiile unui triaj observațional, ce presupune măsurarea temperaturii fiecărui vizitator/spectator. La intrarea în teatru, este obligatorie folosirea dezinfectanților pentru mâini. Masca de protecție este obligatorie pe toată durata vizitei atât în interiorul, cât și în exteriorul, teatrului. Toate spațiile teatrului sunt dezinfectate în mod sistematic.

10 oameni au murit anul trecut din cauza intoxicațiilor cu monoxid de carbon

0

Un număr de 13 cazuri de intoxicații cu monoxid de carbon au fost înregistrate, anul trecut, în aria de activitate a companiei Delgaz Grid, iar în urma acestora 10 persoane au murit și alte 22 au fost la un pas de a-și pierde viața. Incidentele au avut loc în județele Sibiu, Mureș, Maramureș, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin și Harghita și au avut ca numitor comun nerespectarea unor reguli minime în utilizarea surselor de încălzire.

Din păcate, o situație similară este consemnată la începutul acestui an, până în prezent fiind înregistrate trei cazuri de intoxicații cu monoxid de carbon, în județele Arad, Mureș și Sibiu, din care au rezultat patru victime. Folosirea aragazului pentru încălzirea locuinței, racordurile neetanșe la sistemul de evacuare a gazelor arse al centralelor termice și al sobelor, coșuri de fum colmatate sau defecțiuni la sobe (plite crăpate, sobe de teracotă neetanșe) sunt principalele cauze ale intoxicațiilor cu monoxid de carbon.
”Pierderea unor persoane dragi provoacă multă durere și este regretabil că oamenii continuă să facă greșeli care duc la astfel de tragedii. Acestea pot fi evitate cu ușurință dacă pregătirea pentru sezonul rece se face corespunzător, apelând la specialiști. Vorbim, în mod special, de verificarea și remedie-rea defecțiunilor care apar la aparatele de încălzire, la coșurile de fum și la canalele de evacuare a gazelor arse”, afirmă Petre Stoian, Director General Adjunct al Delgaz Grid.
Pe fondul diferitelor defecțiuni la aparatele de încălzire sau la cele de evacuare a gazelor arse, monoxidul de carbon – un gaz asfixiant, foarte toxic – se acumulează în încăpere și duce la intoxicarea persoanelor. Fiind fără culoare și miros, este greu de depistat, dar există câteva simptome care ne pot da indicii cu privire la o posibilă intoxicație cu monoxid de carbon, respectiv senzația de greață, cea de amețeală și durerile de cap. De aceea, în cazul în care avem suspiciuni cu privire la o posibilă intoxicație cu monoxid de car-bon, trebuie să scoatem victimele la aer curat, să aerisim încăperile şi să contactăm serviciul medical de urgenţă. De multe ori, însă, intoxicația intervine în timpul nopții când durata expunerii este mai mare și din acest motiv șansele de supraviețuire pentru cei care au inhalat monoxid de carbon sunt minime.
De aceea, preferabil este să nu ajungem în situații extreme și să apelăm la specialiști pentru verificarea aparatelor de încălzire și a canalelor de evacuare a gazelor arse.
Pentru siguranța consumatorilor, Delgaz Grid recomandă următoarele:

  • Cei care locuiesc la casă trebuie să verifice coşurile de fum şi hornurile. Acestea trebuie curăţate de cel puţin două ori pe an, obligatoriu o dată înainte de începerea sezonului rece, numai de către persoane autorizate. Totodată, trebuie să fie verificate şi îmbinările între aparatele de încălzire şi coşurile de evacuare, deseori fiind necesară refacerea acestor îmbinări dacă prezintă neetanșeități. La fel de importante sunt garniturile de etanşare de la focare, care trebuie schimba-te periodic, deoarece trebuie să reziste la temperaturi ridicate.
  • Cei care locuiesc în blocuri de locuințe trebuie să se asigure că apartamentele au în bucătării, unde sunt instalate mașini de gătit de tip aragaz, canale sau grile de ventilare pentru evacuarea gazelor de ardere spre exterior şi să verifice dacă aceste goluri nu sunt obturate, iar în cazul în care se observă probleme, să fie remediate cu specialişti autorizaţi.
  • Nu trebuie să uităm de aragazuri, care trebuie supravegheate în timp ce preparăm hrana, existând riscul ca flacăra să se stingă provocând în acest fel acumulări de gaze. De asemenea, aragazurile nu trebuie utilizate pentru încălzirea locuinţei.
  • Să nu lăsăm copiii nesupravegheați în încăperi în care sunt aparate de încălzire sau de preparare a hranei, în funcțiune.
  • O importanță deosebită o reprezintă aportul de oxigen necesar arderii

gazelor naturale, întrucât prin arderea gazelor se consumă oxigen din încăperile unde există amplasate aparate de încălzire sau de preparare a hranei. Din acest motiv, încăperile în care sunt amplasa-te aparate consumatoare de combustibili gazoși și care nu au prevăzut orificiu pentru accesul aerului necesar arderii, trebuie aerisite periodic.
Recomandarea este să avem în locuinţe montate detectoare de monoxid de carbon, care emit semnale sonore şi ne avertizează cu privire la eventuale riscuri legate de intoxicațiile cu monoxid de carbon. Detectoarele de monoxid de carbon nu trebuie confundate cu detectoarele automate de gaze naturale. Acestea din urmă au rolul de sesiza eventuale concentrații de gaze naturale în interiorul clădirilor, ca urmare a scăpărilor de gaze din sistemele de alimentare cu gaze naturale, de a avertiza sonor prezența concentrațiilor de gaze și de a întrerupe automat alimentarea cu gaze naturale pe instalațiile interioare.
Este obligatoriu să avem montate detectoare automate de gaze naturale în încăperile în care există aparate care funcționează cu gaze naturale, în cazul în care geamurile au o grosime mai mare de 4 mm sau sunt de construcție specială (securizat, tip termopan etc.).

Program infernal pentru Gaz Metan: 4 meciuri în 11 zile

0

Se anunță o perioadă extrem de încărcată pentru fotbaliștii Gazului Metan, care vor juca mai multe partide la sfârșitul lunii ianuarie și începutul lui februarie.

Gaz Metan va avea un program foarte încărcat în perioada imediat următoare. Alb-negrii vor disputa nu mai puțin de patru meciuri într-un interval de 11 zile.
Astfel, pe 24 ianuarie aceștia vor întâlni pe teren propriu FC Politehnica Iași,  iar trei zile mai târziu se vor deplasa în Ștefan cel Mare pentru confruntarea cu Dinamo București. Peste alte trei zile, pe 30 ianuarie, va veni la Mediaș Academica Clinceni, după care pe pe 3 februarie vor întâlni tot pe teren propriu FC Hermannstadt. Derby-ul județean la fotbal va avea formația sibiană în calitate de gazdă.

Dr. Valeriu Gheorghiţă despre decesele din Norvegia: Vaccinarea anti-COVID-19 nu previne decesul prin alte cauze

0

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi, referitor la decesele din Norvegia dintr-un cămin de bătrâni, că imunizarea nu previne moartea prin alte cauze, iar în acest moment nu există vreun semnal privind o relaţie de cauzalitate între imunizare şi instalarea acelor decese, o analiză fiind în curs.

„Pot să vă spun că în Norvegia, zilnic, în centrele rezidenţiale se înregistrează, din nefericire, circa 400 de decese la această categorie de persoane extrem de fragile, persoane cu vârstă de peste 80 de ani, persoane cu boli terminale. Trebuie să reamintim faptul că vaccinarea împotriva COVID-19 previne îmbolnăvirea prin COVID-19 şi nu previne, din păcate, decesul prin alte cauze, prin alte boli”, a afirmat Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.
El a adăugat că, la nivel european, zilnic, se înregistrează peste 12.000 de decese în astfel de centre medico-sociale. Potrivit lui Valeriu Gheorghiţă, există o analiză în curs privind situaţia din Norvegia.
„Asocierea întâmplătoare (…) între momentul vaccinării şi instalarea decesului din alte cauze medicale poate să ridice această suspiciune pe care şi colegii din Norvegia au ridicat-o. Este o analiză în curs, însă la acest moment nu există semnal sau vreun semnal că ar exista o relaţie de cauzalitate între vaccinare, respectiv instalarea acelor decese. Şi vă dau o situaţie ipotetică: o persoană se poate vaccina şi peste două zile, indiferent de vârsta ei, poate să aibă un accident rutier şi să-şi piardă viaţa. Nu înseamnă că s-a întâmplat din cauza acelui vaccin.
Din păcate, sunt boli terminale, sunt boli foarte grave, care practic au parcursul lor natural, care este puţin influenţat sau mai puţin influenţat de actul medical propriu-zis. Din acest punct de vedere, nu s-a stabilit la acest moment o relaţie de cauzalitate. Vom aştepta rezultatele din Norvegia şi, în momentul în care Agenţia Europeană a Medicamentului va face precizări în acest sens, cu siguranţă, ele vor fi cunoscute şi de noi şi de opinia publică. Dar, repet, nu avem semnale de existenţa unei relaţii de cauzalitate”, a precizat Gheorghiţă. (AGERPRES)

Protocol de colaborare pentru implementarea unui proiect privind încurajarea lecturii în grădiniţă şi familie

0

Ministerul Educaţiei, Ministerul Culturii şi Asociaţia OvidiuRo au semnat marţi un protocol de colaborare pentru implementarea Programului „Citeşte-mi 100 de poveşti!”, care are rolul de a încuraja lectura în familie şi la grădiniţă.

Potrivit unui comunicat remis presei, după semnarea protocolului a avut loc lansarea online a programului naţional „Citeşte-mi 100 de poveşti!”. Astfel, copiii vor avea oportunitatea de a participa la ateliere de lectură şi de a-şi dezvolta atenţia, vocabularul, imaginaţia şi mai ales motivaţia pentru învăţare. Grădiniţele vor fi dotate cu un important fond de carte tipărită şi în format digital, iar copiii vor primi cărţi pentru acasă, pentru a încuraja lectura în familie”, afirmă sursa citată.
„Reducerea inechităţii este una dintre cele mai importante provocări ale educaţiei. Cele mai eficiente măsuri sunt cele care se iau încă din primii ani de viaţă ai copilului. De aceea, este esenţială asigurarea unei educaţii de calitate în creşe şi grădiniţe, sprijinind inclusiv familia pentru a putea oferi copiilor sprijinul necesar. În Proiectul „România Educată”, atât echitatea, cât şi educaţia timpurie sunt domenii cheie, cu obiective şi soluţii specifice. Proiectul OvidiuRo transformă aceste deziderate în practică, insuflând copiilor dragostea pentru lectură”, a afirmat Ligia Deca, consilier prezidenţial – Departamentul Educaţie şi Cercetare, potrivit comunicatului de presă.
Ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu, a declarat că astfel de proiecte îi apropie pe copii de şcoală.
„Înlăturăm barierele din calea educaţiei, ajutând preşcolarii să acceseze modalităţi moderne de educaţie, indiferent de mediul din care provin. Mulţi copii nu învaţă din cauza sărăciei, discriminării, sau accesului redus la mijloace de învăţare. Aceşti copii părăsesc şcoala înainte de a dobândi abilităţile şi cunoştinţele de bază necesare pentru a prospera în societate. Astfel de proiecte îi vor apropia de şcoală şi vor da startul esenţial în viaţă”, a spus Cîmpeanu, potrivit aceluiaşi comunicat.
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a susţinut că educaţia timpurie este cheia unei societăţi educate.
„Suntem încântaţi că facem parte din astfel de proiecte care se adresează viitorului României. Educaţia timpurie este cheia unei societăţi educate, care îşi valorifică în mod corespunzător resursele. Fără cultură ne pierdem identitatea, valorile şi nu evoluăm cu adevărat vreodată. Viitorul se construieşte astăzi, plecând de la cea mai importantă resursă: copiii. Mulţumim OvidiuRo că valorifică potenţialul preşcolarilor şi că rămâne pe acest drum al implicării”, a afirmat Bogdan Gheorghiu, citat în comunicat.
Parteneri ai proiectului sunt Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Culturii, Asociaţia Cu Alte Cuvinte, Asociaţia Lectura şi Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice România, Fundaţia Noi Orizonturi. Programul este înscris sub egida Proiectului „România Educată”, derulat de Administraţia Prezidenţială. (AGERPRES)

Sibiul, din nou în competiția celor mai bune destinații turistice europene în 2021. Cum puteți vota

Pentru al doilea an consecutiv, Sibiul a fost nominalizat pe lista celor mai bune 20 de destinații turistice europene de către Asociația European Best Destinations. Primăria Sibiu a înscris orașul în această competiție cu scopul de a menține destinația Sibiu în atenția turiștilor, printr-o promovare constantă.

În perioada 20 ianuarie – 10 februarie se va desfășura competiția pentru stabilirea topului 20 al orașelor turistice de top, în funcție de voturile primite de fiecare oraș participant.
“Apariția vaccinului anti-COVID ne dă speranța că, în curând, mobilitatea locuitorilor, inclusiv în scopuri turistice, se va relua. Din acest motiv, trebuie să ne pregătim pentru a reporni turismul în Sibiu, grav afectat de restricțiile necesare pentru protecția cetățenilor. Anul acesta, în prezentarea orașului pe site-ul European Best Destinations, am pus accent pe activități prin care turiștii pot respecta distanțarea și se pot simți în siguranță. Am scos în evidență centrul istoric, modalitățile de petrecere a timpului în aer liber, gastronomia regiunii și drumețiile în zonă, Sibiul urmând să fie anul acesta capitala europeană a drumeției și gazdă a celui mai mare forum pe această temă – Eurorando”, a precizat Astrid Fodor, primarul Sibiului.
Toți cei care iubesc Sibiul și doresc să îl încurajeze în această competiție, pot acorda un vot orașului pe:  www.vote.ebdest.in.
Se poate vota o dată la 24 de ore de pe același IP.
Printre orașele și regiunile selectate alături de Sibiu în această competiție se numără Viena, Paris, Roma, Florența, Lofoten (Norvegia), Ghent (Belgia), Cornwall (Marea Britanie), Dordogne (Franța), Cappadocia (Turcia), Kotor (Muntenegru), Soca (Slovenia), Braga (Portugalia), Tubingen (Germania), Insulele Canare (Spania,  Capri (Italia) și Kefalonia (Grecia).
Reamintim că în ediția 2020, Sibiul s-a clasat pe locul 6 cu 30.178 de voturi exprimate. Pe locurile 1-5 s-au situat orașele Colmar (Franța), Atena (Grecia), Tbilisi (Georgia), Viena (Austria) și Cascais (Portugalia). Orașul nostru a devansat în clasament destinații turistice precum Paris, Roma sau Cork (Irlanda).

DIICOT, despre cânepă: Orice produs care conţine THC, indiferent de concentraţie, se încadrează noţiunii de drog

0

DIICOT atrage atenţia, după ce tot mai multe magazine sau firme din mediul online comercializează produse din cânepă, că orice produs care conţine Tetrahidrocanabinol (THC) – o substanţă psihotropă, biosintetizată de planta canabis, indiferent de concentraţie, se încadrează noţiunii de drog de risc şi intră sub incidenţa dispoziţiilor penale.

Precizarea este făcută de DIICOT într-un comunicat transmis marţi, după ce procurorii au efectuat 23 de percheziţii în judeţele Braşov, Timiş, Sibiu şi Cluj, la domiciliile unor persoane acuzate că vindeau droguri de risc prin intermediul unor societăţi comerciale/magazine, care promovau produse obţinute din cânepă, pretinzând că ar avea efecte benefice pentru sănătate.
Potrivit DIICOT, în cursul anului 2020, mai multe persoane au desfăşurat activităţi de trafic de droguri de risc, prin intermediul unor societăţi comerciale ce puneau în vânzare produse ce conţineau Tetrahidrocanabinol (THC), substanţă psihotropă, biosintetizată de planta canabis.
DIICOT precizează că 9 – Tetrahidrocanabinol (9 – THC) este o substanţă psihotropă, biosintetizată de planta canabis, iar canabisul face parte din Tabelul-Anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare, fiind un drog de risc.
Procurorii arată că, în cursul anului 2020, pe teritoriul României au început să funcţioneze magazine care promovează produse obţinute din cânepă, conţinând canabidiol (CBD), ale cărui efecte pentru sănătate s-ar considera a fi benefice. În prezentarea acestor magazine, care în scurt timp au ajuns să se dezvolte şi în spaţiul online, se foloseşte drept siglă planta de canabis.
„În timp ce modalitatea de înfăţişare îmbracă forma unei plante care creează aparenţa unei similitudini cu magazinele de droguri permise (spre exemplu în anumite zone din Olanda), furnizorii promovează produse care au o concentraţie maximă de 0,2% THC, despre care inoculează ideea că ar fi admisă de legislaţia europeană. În prezent, în România, nu există legislaţie specifică privind punerea pe piaţă a produselor alimentare ce conţin diferite componente/derivate ale plantei canabis sativa (seminţe, ulei, făină), nici limite minime/maxime permise sau niveluri de consum zilnic care să fi fost stabilite/însuşite pentru conţinutul de CBD şi THC al produselor alimentare (inclusiv suplimentele alimentare).
Conţinutul autorizat de THC de 0,20% se aplică plantei de canabis (cultivată în mod autorizat), nu produsului finit rezultat din aceasta. Nu există, de asemenea, nici reglementări la nivelul Uniunii Europene care să permită comercializarea de produse din cânepă cu conţinut de THC, indiferent de concentraţie. În consecinţă, orice produs care conţine THC se încadrează noţiunii de drog de risc şi intră sub incidenţa dispoziţiilor penale”, atrage atenţia DIICOT.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe produse alimentare pe bază de cânepă, aproximativ 400 de grame de canabis, ciuperci halucinogene, 7 comprimate de ecstasy, precum şi sumele de 7.500 de euro şi 7.900 de lei.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Braşov vor fi conduse, în vederea audierii, 11 persoane. (AGERPRES)

Sindicaliştii afiliaţi Federaţiei Publisind participă, miercuri, la un miting în faţa Ministerului Justiţiei

0

Sindicaliştii afiliaţi Federaţiei Publisind organizează, miercuri, un miting în faţa Ministerului Justiţiei şi alte acţiuni similare în faţa prefecturilor din Constanţa, Prahova şi Mureş, a anunţat organizaţia sindicală.

În urmă cu o săptămână, membrii federaţiei Publisind au pichetat Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi prefecturile din Bacău, Timiş şi Cluj, iar acţiunile vor continua în fiecare miercuri, până pe data de 24 februarie, conform calendarului. Revendicările generale ale sindicaliştilor sunt: eliminarea inechităţilor salariale din sistemul public, aplicarea legii-cadru privind salarizarea bugetarilor şi un salariu minim corelat cu creşterea preţurilor de consum.
Federaţia Publisind include 35.000 de membri de sindicat din domeniile administraţie publică centrală şi locală, asistenţă socială, poliţie şi poliţie de frontieră, grefă judiciară, penitenciare şi probaţiune, sport şi tineret, finanţe şi control financiar, mediu şi RA-APPS şi a declanşat proteste începând cu data de 31 decembrie 2020 – data la care sindicatele afiliate au organizat mitinguri la prefecturi şi la sediul MAI – în reacţie la adoptarea OUG nr. 226/2020 prin care salariile angajaţilor din sistemul public sunt plafonate la nivelul lunii decembrie 2020, fiind astfel suspendată aplicarea Legii 153/2017.
În aceste condiţii, sindicaliştii cer Guvernului să renunţe la aceste măsuri şi să aplice legea, aşa cum a fost adoptată de Parlamentul României.
„Publisind include în structura sa sindicate reprezentative din familia ocupaţională „justiţie” sau din instituţii subordonate Ministerului Justiţiei, totalizând 16.000 de membri de sindicat din penitenciare, grefa judiciară şi probaţiune. Revendicările principale ale personalului din aceste domenii sunt: tratament egal în materie de drepturi salariale între poliţişti şi poliţiştii de penitenciare (acordarea titlului de specialist de clasă în Poliţia Penitenciară); modificarea legii-cadru pentru eliminarea inechităţilor salariale din grefa judiciară şi probaţiune, precum şi o salarizare corectă a personalului”, se arată în comunicatul organizaţiei.
Federaţia Publisind avertizează că, în cazul nerezolvării solicitărilor, acţiunile de stradă vor continua pe termen nedeterminat. (AGERPRES)