Acasă Blog Pagina 3186

Astăzi este Blue Monday, cea mai deprimantă zi a anului

0

Luni, 18 ianuarie, este „Blue Monday” (lunea tristă), o denumire din engleză ce desemnează cea mai deprimantă zi a anului 2021. Această titulatură se atribuie celei de-a treia zi de luni a fiecărui an. Stabilită după criterii mai mult sau mai puțin științifice în urmă cu 15 ani, această marcare a celei mai triste zi a anului este, de fapt, un prilej de a reflecta asupra uneia dintre bolile acestui secol: depresia.

De „boala secolului” suferă unul din zece români. Așa numesc specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății noua maladie mondială: depresia, scrie Digi 24. Studiile făcute în urmă cu mai mulți ani arătau că până în 2030, depresia risca să devină principala cauză a mortalității. Între timp, a apărut pandemia, lockdown-ul, izolarea care a accentuat acestei stări. În Japonia, de pildă, în octombrie 2020 au murit mai mulți oameni pentru că s-au sinucis decât oamenii care au murit de COVID în tot anul. Iar sinuciderile s-au înregistrat în special în rândul femeilor, relata CNN.
Teoria despre „Blue Monday” a apărut în 2005 și îi aparține psihologului britanic Cliff Arnall. Acesta a creat o formulă matematică elaborată pentru a calcula care este ziua cea mai deprimantă din an. A luat în considerare mai mulți factori: condiţiile meteorologice, nivelul datoriilor acumulate, câte zile au trecut de la sărbătorile de iarnă, câte zile au trecut de la încălcarea obiectivelor trasate pentru noul an şi nivelul scăzut de motivaţie.
În ianuarie, organismul uman se resimte după consumul de alcool şi dulciuri din luna decembrie, conturile bancare sunt aproape de cota de avarie din cauza cadourilor de Crăciun şi a petrecerilor de Revelion. În plus, vor mai trece câteva luni până când lumina diurnă va creşte considerabil și nivelurile de vitamina D din organism vor putea să se regenereze prin expunerea naturală la razele solare.
Un alt motiv de depresie: vacanţele reprezintă deja doar o amintire îndepărtată. Nu în ultimul rând, se ia în considerare şi faptul că mulţi oameni urăsc zilele de luni. La toate acestea, în 2021 se adaugă condițiile speciale de pandemie, un factor pe care autorul teoriei nu l-a luat, desigur, în calcul.

Handbalistele CSȘ Mediaș, la un turneu în Râmnicu Vâlcea

0

Jumătatea lunii ianuarie a anului 2021 a adus reluarea competițiilor la handbal feminin junioare 1. În acest sens handbalistele Clubului Sportiv Școlar Mediaș, pregătit de antrenorii Mihai Moldovan și Maria Popovici au participat la un turneu oficial găzduit de municipiul Râmnicu Vâlcea în perioada 15-18 ianuarie.

Echipa CSȘ Mediaș face parte din Seria E, alături de formațiile Dinamo Brașov, Corona Brașov și Sepsi Sfântu Gheorghe. CSȘ Mediaș a obținut o victorie și două înfrângeri in turul de campionat de la Râmnicu Vâlcea și au șansa de a se califica la turneul final. Returul acestor partide se va desfășura la jumătatea lunii februarie.
Față de perioada de dinaintea pandemiei, lotul formației CSȘ Mediaș cuprinde mai multe eleve ale Liceului Teoretic Axente Sever. Cele mai multe componente sunt eleve in clasa a XI-a, referindu-ne aici la Andreea Duma, Alexia Jiga și Denisa Szabo de la Științele Naturii intensiv Engleză, Andreea Popescu și Cristina Țârca de la clasa de Instructor Sportiv și Andreea Roman din clasa de Științe Sociale, Adina Tudor de la Filologie fiind in acest moment accidentată.
Lor li se adaugă Teodora Păucean din clasa a XII-a Științele Naturii intensiv Engleză și un grup de eleve din clasa a IX-a. Este vorba de Andreea Albu și Vanessa Micu din clasa de Instructor Sportiv, respectiv de Mihaela Berchi din clasa de Matematică Informatică.

Debut fără gol la primul meci cu Liviu Ciobotariu

0

FC Hermannstadt a obținut primul punct din acest an. În urmă cu puțin timp în urmă, Liviu Ciobotariu a debutat pe banca sibienilor, iar echipa sa a avut o evoluție bună, însă golurile au lipsit din jocul cu Academica Clinceni și meciul s-a terminat 0-0.
FC Hermannstadt a remizat cu Academica Clinceni în cel de-al patrulea meci al etapei din Liga I. Alb-roșii au început mai bine duelul de la Călărași, însă Addae și Sîntean nu l-au putut învinge pe goalkeeper-ul advers, cu două lovituri de cap. Nici Pashov de la gazde nu a găsit drumul către gol, el ratând din careu pentru Academica. Până la pauză, echipa noastră a mai avut două ocazii, însă Sîntean și Dâlbea nu au putut schimba scorul de pe tabelă și s-a intrat la pauză cu 0-0.
În repriza secundă, cele două formații nu și-au creat faze importante până în minutul 78, moment în care Addae a avut o oportunitate bună de la 22 de metri, însă a tras slab și balonul s-a dus pe lângă poartă. Sibiul putea pleca de la Clinceni cu 3 puncte, după o pasă superbă între linii a lui Mayoral, însă Karanovic nu a profitat de aceasta și meciul s-a încheiat 0-0.
După acest rezultat, FC Hermannstadt a ajuns la 16 puncte în competiție și este pe locul 13. De partea cealaltă, Academica Clinceni are cu 10 mai multe și se află pe poziția a cincea.

Mâine ajunge în țară cea de-a cincea tranșă de vaccin anti-COVID

Mâine, 18 ianuarie, va sosi în România a cincea tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech, care constă în 87.750 doze. Acestea vor ajunge pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.
Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, fiind distribuite 87.750 de noi doze, după cum urmează: Centrul Regional de Distribuție București: 33.930 doze; Centrul Regional de Distribuție Brașov: 11.700 doze; Centrul Regional de Distribuție Cluj: 9.360 doze; Centrul Regional de Distribuție Constanța: 8.190 doze; Centrul Regional de Distribuție Craiova: 7.020 doze; Centrul Regional de Distribuție Iași: 10.530 doze; Centrul Regional de Distribuție Timișoara: 7.020 doze.
 

„În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București. Reamintim că în data de 15 ianuarie a debutat Etapa a II-a a campaniei de vaccinare, destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, persoanelor cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum și personalului-cheie care desfășoară activități în domenii esențiale. În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, săptămânal, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației. Pe măsură ce noile tranșe ajung în România, aplicația de programare și adresa se actualizează și permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaționale aflate în etapa curentă”, arată autoritățile naționale.

 
În ceea ce privește calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunțat revenirea la programul inițial de livrări către Uniunea Europeană începând cu săptămâna 25 ianuarie, cu cantități crescute începând cu săptămâna 15 februarie.

Minoră de 12 ani din Sibiu, dispărută de acasă

0

Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 12 ani care a plecat de la domiciliu într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

În cursul zilei de duminică, polițiștii sibieni au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, sâmbătă după amiază în jurul orei 14, nepoata sa minoră, Roth Cristina Ramona, în vârstă de 12 ani, a plecat de la domiciliul său din municipiul Sibiu, fără a mai reveni.
Tânăra are 1,50 metri înălțime, aproximativ 50 de kilograme, ochi căprui, păr castaniu deschis, lung, drept, ten alb, constituție atletică. La data dispariției, minora purta o geacă din fâș cu glugă de culoare neagră, pantaloni tip leggings de culoare neagră, pantofi sport de culoare neagră. Nu prezintă semne particulare.
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre această minoră sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.

Egal în deplasare: FC Argeș – Gaz Metan Mediaș 1-1

0

Gaz Metan a obținut un punct în partida cu FC Argeș de duminică, de la Pitești, într-un meci în care medieșenii au făcut o primă repriză slabă, reușind să echilibreze disputa după pauză.

FC Argeș a controlat jocul în prima repriză a partidei din etapa cu numărul 17 a Casa Liga 1. După ce în minutul 3, Yuri Matias a respins cu capul în corner la șutul lui Ionuț Șerban, formația gazdă a deschis scorul peste alte cinci minute, atunci când Andrei Tofan a centrat de pe partea dreaptă, iar Alexander Maes a reușit să înscrie cu o lovitură de cap.
Pauza a fost un sfetnic bun pentru alb-negrii. Acest aspect, coroborat cu schimbările de jucători făcute, au făcut ca alb-negrii să arate altceva în repriza a doua și să fie chiar foarte aproape de a se întoarce la Mediaș cu toate cele puncte puse în joc. Gaz Metan a egalat în minutul 63 atunci când Ronaldo Deaconu a executat o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri, iar Ionuț Șerban a deviat mingea cu capul în propria poartă. Gaziștii puteau pleca cu toate punctele de la Argeș, dar portarul Alexandru Greab la șutul lui Ondrej Baco și un apărător al lui FC Argeș la șutul lui Idrisa Sambu, au făcut ca scorul să rămână 1-1.
În urma acestui rezultat medieșenii acumulează 20 de puncte în clasamentul Ligii I. Pentru Gaz Metan urmează partida de pe teren propriu cu Politehnica Iași, contând pentru etapa cu numărul 18 a Casa Liga 1. Meciul va avea loc duminică, 24 ianuarie, de la ora 18.

COVID în Sibiu: 157 de teste, dintre care 39 pozitive, în ultimele 24 de ore

0

Un deces și 39 de cazuri noi de coronavirus au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, în județul Sibiu.

 
De la debutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate pozitiv în urma testării cu noul coronavirus 17.928 de persoane (dintre care 17.264 adulți și 664 copii). Până astăzi, s-au vindecat 12.557 de persoane, iar 622 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 8, erau spitalizate 152 de persoane, dintre care pe ATI 13 adulți. La nivelul județului Sibiu, în ultimele 24 de ore, s-au efectuat 157 de teste.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv  39 de persoane, acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă: 0 – 18 ani – trei persoane; 19 – 29 ani – patru persoane;  30 – 39 de ani – nouă persoane; 40 – 49 de ani – nouă persoane; 50 – 59 de ani – 12 persoane; 60 – 69 de ani – patru persoane; 70 – 79 de ani  – cinci persoane; 80 – 89 de ani – două persoane; 90 – 99 de ani -o  persoană.
În prezent, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare 1533 de persoane aflate în carantină la domiciliu și 565 de persoane în izolare la domiciliu.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 61 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale. În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 43 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 118 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală”, a explicat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Peste 200.000 de persoane din etapa a doua, programate pentru vaccinare

0

În perioada 15 ianuarie, ora 15, până duminica, 17 ianuarie, la ora 11, pe platforma informatică programare.vaccinare-covid.gov.ro s-au realizat 209.270 programări pentru persoanele din etapa a II-a de vaccinare (115.954 adulți peste 65 ani, 46.806 persoane cu afecțiuni cronice și 46.510 angajați din domenii esențiale).

Din punctul de vedere al modalității de accesare a platformei, programarea persoanelor din etapa II s-a realizat astfel: individual direct în platformă – 104.655 de persoane; prin intermediul medicilor – 13.343 de persoane; telefonic, prin Call Center – 29.825 de persoane; prin intermediul angajatorului – 61.447 de persoane din domenii esențiale
„Având în vedere că platforma de programare se actualizează conform datelor transmise de INSP, recomandăm cetățenilor să acceseze periodic aplicația pentru a verifica introducerea unor noi centre de vaccinare sau apariția locurilor disponibile pentru vaccinare”, arată Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Persoanele cu afecțiuni cronice pot opta pentru următoarele metode de programare: individual, direct în platformă; prin intermediul unui aparținător – pot fi înscrise și programate maximum nouă persoane incluse în a II-a etapă, prin Adaugă beneficiar; prin intermediul direcțiilor de asistență socială.
„Prin aceste trei metode, sistemul informatic interoghează baza de date a CNAS pentru validarea afecțiunii. Dacă persoana nu se regăsește în evidență, este necesară contactarea medicului cu pacienți cu afecțiuni cronice și furnizarea datelor actualizate de identitate pentru înscriere sau înscriere/programare”, explică reprezentanții STS. De asemenea, programări se pot face și  prin intermediul medicului cu pacienți cu afecțiuni cronice
Acesta poate înscrie și programa persoane cu afecțiuni cronice sau poate doar să le înscrie, urmând ca acestea să se autentifice pe baza CNP și să se programeze individual. În acest caz, nu este obligatorie interogarea bazei de date a CNAS.
O altă variantă de programare este cea telefonică, în Call Center, la numărul 021.414.44.25
„STS a asigurat și va asigura în continuare tot suportul tehnic necesar pentru buna funcționare a platformei de programare programare.vaccinare-covid.gov.ro, în funcție de cerințele operaționale stabilite și transmise de autoritățile medicale”, mai transmit reprezentanții STS.

57 de decese și 2.156 de cazuri noi de coronavirus, în România

0

57 de români au murit, în ultimele 24 de ore, din cauza COVID-19. De asemenea, în acest interval, conform Grupului de Comunicare Strategică, au fost înregistrate 2.156 de cazuri noi de coronavirus.

 
Până astăzi, 17 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 693.644 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
622.414 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.156 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
 

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate(total)Număr de cazuri nou confirmateIncidența  înregistrată la 14 zile
1.Alba13166392,04
2.Arad15050371,71
3.Argeș19756441,58
4.Bacău17828811,72
5.Bihor19189422,15
6.Bistrița-Năsăud7915281,4
7.Botoșani9118351,64
8.Brașov272911002,69
9.Brăila9021141,94
10.Buzău8745180,87
11.Caraș-Severin7227282,28
12.Călărași6849271,33
13.Cluj33377463,86
14.Constanța28629362,72
15.Covasna5369111,24
16.Dâmbovița15899241,7
17.Dolj16599311,74
18.Galați17832432,43
19.Giurgiu6957101,52
20.Gorj5427170,92
21.Harghita5588140,72
22.Hunedoara12736241,85
23.Ialomița7343131,43
24.Iași298941101,29
25.Ilfov270321054,38
26.Maramureș12212682,62
27.Mehedinți5358201,09
28.Mureș16007381,33
29.Neamț11969231,48
30.Olt10171340,72
31.Prahova25269681,34
32.Satu Mare7741341,7
33.Sălaj6714371,83
34.Sibiu17928391,66
35.Suceava17424801,9
36.Teleorman8522121,69
37.Timiș298631594,52
38.Tulcea5854211,46
39.Vaslui11441441,77
40.Vâlcea10605841,52
41.Vrancea7502110,79
42.Mun. București1122537033,62
43.Cazuri noi nealocate pe județe2974*-296 
 TOTAL693.6442.156 

                                                                                        
*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.
 
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:
 

 
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 509 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
 

 Nr. Crt.JUDEȚProbe pozitive la retestare
1ALBA5
2ARAD4
3ARGEŞ6
4BACĂU21
5BIHOR7
6BISTRIŢA-NĂSĂUD2
7BOTOŞANI4
8BRĂILA 
9BRAŞOV14
10BUZĂU4
11CĂLĂRAŞI3
12CARAŞ-SEVERIN5
13CLUJ10
14CONSTANŢA19
15COVASNA 
16DÂMBOVIŢA15
17DOLJ8
18GALAŢI23
19GIURGIU1
20GORJ8
21HARGHITA3
22HUNEDOARA5
23IALOMIŢA4
24IAŞI10
25ILFOV21
26MARAMUREŞ12
27MEHEDINŢI3
28MUNICIPIUL BUCUREŞTI135
29MUREŞ16
30NEAMŢ7
31OLT15
32PRAHOVA11
33SĂLAJ6
34SATU MARE15
35SIBIU7
36SUCEAVA24
37TELEORMAN7
38TIMIŞ13
39TULCEA5
40VÂLCEA19
41VASLUI8
42VRANCEA4
 TOTAL509

 
Până astăzi, 17.221 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 16.01.2021 (10:00) – 17.01.2021 (10:00) au fost raportate 57 de decese (41 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Galați, Hunedoara, Iași, Mureș, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava,  Timiș, Vaslui și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 20 decese la categoria de peste 80 de ani.
55 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.552. Dintre acestea, 1.076 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.164.549 de teste RT-PCR și 43.083 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.524 de teste RT-PCR (6.529 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.995 la cerere) și 3.392 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 37.146 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.426 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 60.554 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 84 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.541 de apeluri la numărul unic de urgență 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 16 ianuarie, 5.337 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 924.857 de lei.

Incendiu la o casă din Sibiu. Copiii s-ar fi jucat cu focul

0

 

O casă de pe strada Simion Mehedinți din Sibiu a luat foc, duminică dimineață. La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Sibiu, pentru localizarea și lichidarea incendiului izbucnit într-o cameră situată la parter.

„La fața locului s-au deplasat prompt două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Trei persoane, un adult și doi copii, s-au autoevacuat înainte de sosirea forțelor. Incendiul a fost localizat și lichidat în aproximativ o oră, fără victime”, a explicat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Conform acesteia, în urma incendiului, au ars elemente de mobilier din camera de aproximativ 15 mp și s-a deteriorat tot parterul de la fumul degajat.
„Cauza probabilă de izbucnire a acestuia a fost determinată de jocul copiilor cu focul”, a mai spus Voina.

FOTO: Acoperișul unei case, distrus de foc

Pompierii din Avrig sprijiniți de un echipaj din cadrul Secției Victoria au intervenit de urgență în localitatea Arpașu de Sus pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă precum, două echipaje SMURD și o autospecială de serviciu. La sosirea forțelor incendiul se manifesta generalizat la întregul acoperiș.
Intervenția rapidă a pompierilor militari a condus la localizarea rapidă a incendiului și înlăturarea pericolului de propagare la anexele gospodărești aflate în imediata apropiere.
Timp de aproximativ două ore au intervenit pompierii militari sprijiniți de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență pentru lichidarea incendiului. Focul a distrus acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, fiind deteriorate și interioarele camerelor.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de utilizarea unui coș de fum deteriorat.
FOTO – ISU Sibiu

 

Coronavirus: Italia înăspreşte din nou măsurile vizând limitarea răspândirii epidemiei

0

Italia înăspreşte din nou regulile destinate combaterii pandemiei noului coronavirus din cauza creşterii numărului cazurilor de infectare, desemnând începând de duminică trei zone drept aşa-numite zone roşii, a anunţat sâmbătă ministrul sănătăţii Roberto Speranza, informează dpa.

În noile zone roşii – Lombardia, Sicilia şi provincia autonomă Bolzano -, populaţiei i s-a impus să nu îşi părăsească locuinţele dacă este posibil, cu excepţia mersului la serviciu, la cumpărături de alimente sau din alte motive urgente. Cea mai mare parte a Italiei a fost clasificată ca zonă portocalie, ceea ce înseamnă că locuitorii sunt îndemnaţi să nu părăsească localitatea, iar magazinele – cu excepţia supermarketurilor -, barurile şi restaurantele trebuie să închidă. Guvernul italian a înăsprit anterior criteriile de clasificare a zonelor.
Aplicarea noilor reguli înseamnă că 70% din sectorul gastronomic italian este închis din nou, potrivit asociaţiei agricole Coldiretti, după ce magazinelor li s-a permit să se redeschidă pentru o scurtă perioadă după sărbătorile de iarnă. Coldiretti a comunicat că restricţiile au afectat puternic întregul sector agricol şi alimentar şi a solicitat subvenţii pentru salvarea locurilor de muncă şi protejarea economiei. Decizia privind înăsprirea măsurilor a fost adoptată în contextul în care autorităţile italiene au înregistrat vineri 16.000 de noi cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 477 de decese cauzate de COVID-19.
În pofida acestor restricţiilor mai dure, muzeele şi expoziţiile din unele regiuni vor putea să deschidă de luni. Regulile se aplică aşa-numitelor zone galbene, unde situaţia epidemiologică este mai puţin gravă decât în alte părţi ale ţării, potrivit unui ordin semnat sâmbătă de premierul Giuseppe Conte. (AGERPRES)