Acasă Blog Pagina 3187

COVID în Sibiu: 157 de teste, dintre care 39 pozitive, în ultimele 24 de ore

0

Un deces și 39 de cazuri noi de coronavirus au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, în județul Sibiu.

 
De la debutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate pozitiv în urma testării cu noul coronavirus 17.928 de persoane (dintre care 17.264 adulți și 664 copii). Până astăzi, s-au vindecat 12.557 de persoane, iar 622 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 8, erau spitalizate 152 de persoane, dintre care pe ATI 13 adulți. La nivelul județului Sibiu, în ultimele 24 de ore, s-au efectuat 157 de teste.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv  39 de persoane, acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă: 0 – 18 ani – trei persoane; 19 – 29 ani – patru persoane;  30 – 39 de ani – nouă persoane; 40 – 49 de ani – nouă persoane; 50 – 59 de ani – 12 persoane; 60 – 69 de ani – patru persoane; 70 – 79 de ani  – cinci persoane; 80 – 89 de ani – două persoane; 90 – 99 de ani -o  persoană.
În prezent, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare 1533 de persoane aflate în carantină la domiciliu și 565 de persoane în izolare la domiciliu.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 61 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale. În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 43 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 118 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală”, a explicat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Peste 200.000 de persoane din etapa a doua, programate pentru vaccinare

0

În perioada 15 ianuarie, ora 15, până duminica, 17 ianuarie, la ora 11, pe platforma informatică programare.vaccinare-covid.gov.ro s-au realizat 209.270 programări pentru persoanele din etapa a II-a de vaccinare (115.954 adulți peste 65 ani, 46.806 persoane cu afecțiuni cronice și 46.510 angajați din domenii esențiale).

Din punctul de vedere al modalității de accesare a platformei, programarea persoanelor din etapa II s-a realizat astfel: individual direct în platformă – 104.655 de persoane; prin intermediul medicilor – 13.343 de persoane; telefonic, prin Call Center – 29.825 de persoane; prin intermediul angajatorului – 61.447 de persoane din domenii esențiale
„Având în vedere că platforma de programare se actualizează conform datelor transmise de INSP, recomandăm cetățenilor să acceseze periodic aplicația pentru a verifica introducerea unor noi centre de vaccinare sau apariția locurilor disponibile pentru vaccinare”, arată Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Persoanele cu afecțiuni cronice pot opta pentru următoarele metode de programare: individual, direct în platformă; prin intermediul unui aparținător – pot fi înscrise și programate maximum nouă persoane incluse în a II-a etapă, prin Adaugă beneficiar; prin intermediul direcțiilor de asistență socială.
„Prin aceste trei metode, sistemul informatic interoghează baza de date a CNAS pentru validarea afecțiunii. Dacă persoana nu se regăsește în evidență, este necesară contactarea medicului cu pacienți cu afecțiuni cronice și furnizarea datelor actualizate de identitate pentru înscriere sau înscriere/programare”, explică reprezentanții STS. De asemenea, programări se pot face și  prin intermediul medicului cu pacienți cu afecțiuni cronice
Acesta poate înscrie și programa persoane cu afecțiuni cronice sau poate doar să le înscrie, urmând ca acestea să se autentifice pe baza CNP și să se programeze individual. În acest caz, nu este obligatorie interogarea bazei de date a CNAS.
O altă variantă de programare este cea telefonică, în Call Center, la numărul 021.414.44.25
„STS a asigurat și va asigura în continuare tot suportul tehnic necesar pentru buna funcționare a platformei de programare programare.vaccinare-covid.gov.ro, în funcție de cerințele operaționale stabilite și transmise de autoritățile medicale”, mai transmit reprezentanții STS.

57 de decese și 2.156 de cazuri noi de coronavirus, în România

0

57 de români au murit, în ultimele 24 de ore, din cauza COVID-19. De asemenea, în acest interval, conform Grupului de Comunicare Strategică, au fost înregistrate 2.156 de cazuri noi de coronavirus.

 
Până astăzi, 17 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 693.644 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
622.414 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.156 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
 

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate(total)Număr de cazuri nou confirmateIncidența  înregistrată la 14 zile
1.Alba13166392,04
2.Arad15050371,71
3.Argeș19756441,58
4.Bacău17828811,72
5.Bihor19189422,15
6.Bistrița-Năsăud7915281,4
7.Botoșani9118351,64
8.Brașov272911002,69
9.Brăila9021141,94
10.Buzău8745180,87
11.Caraș-Severin7227282,28
12.Călărași6849271,33
13.Cluj33377463,86
14.Constanța28629362,72
15.Covasna5369111,24
16.Dâmbovița15899241,7
17.Dolj16599311,74
18.Galați17832432,43
19.Giurgiu6957101,52
20.Gorj5427170,92
21.Harghita5588140,72
22.Hunedoara12736241,85
23.Ialomița7343131,43
24.Iași298941101,29
25.Ilfov270321054,38
26.Maramureș12212682,62
27.Mehedinți5358201,09
28.Mureș16007381,33
29.Neamț11969231,48
30.Olt10171340,72
31.Prahova25269681,34
32.Satu Mare7741341,7
33.Sălaj6714371,83
34.Sibiu17928391,66
35.Suceava17424801,9
36.Teleorman8522121,69
37.Timiș298631594,52
38.Tulcea5854211,46
39.Vaslui11441441,77
40.Vâlcea10605841,52
41.Vrancea7502110,79
42.Mun. București1122537033,62
43.Cazuri noi nealocate pe județe2974*-296 
 TOTAL693.6442.156 

                                                                                        
*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.
 
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:
 

 
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 509 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
 

 Nr. Crt.JUDEȚProbe pozitive la retestare
1ALBA5
2ARAD4
3ARGEŞ6
4BACĂU21
5BIHOR7
6BISTRIŢA-NĂSĂUD2
7BOTOŞANI4
8BRĂILA 
9BRAŞOV14
10BUZĂU4
11CĂLĂRAŞI3
12CARAŞ-SEVERIN5
13CLUJ10
14CONSTANŢA19
15COVASNA 
16DÂMBOVIŢA15
17DOLJ8
18GALAŢI23
19GIURGIU1
20GORJ8
21HARGHITA3
22HUNEDOARA5
23IALOMIŢA4
24IAŞI10
25ILFOV21
26MARAMUREŞ12
27MEHEDINŢI3
28MUNICIPIUL BUCUREŞTI135
29MUREŞ16
30NEAMŢ7
31OLT15
32PRAHOVA11
33SĂLAJ6
34SATU MARE15
35SIBIU7
36SUCEAVA24
37TELEORMAN7
38TIMIŞ13
39TULCEA5
40VÂLCEA19
41VASLUI8
42VRANCEA4
 TOTAL509

 
Până astăzi, 17.221 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 16.01.2021 (10:00) – 17.01.2021 (10:00) au fost raportate 57 de decese (41 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Galați, Hunedoara, Iași, Mureș, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava,  Timiș, Vaslui și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 20 decese la categoria de peste 80 de ani.
55 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.552. Dintre acestea, 1.076 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.164.549 de teste RT-PCR și 43.083 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.524 de teste RT-PCR (6.529 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.995 la cerere) și 3.392 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 37.146 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.426 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 60.554 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 84 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.541 de apeluri la numărul unic de urgență 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 16 ianuarie, 5.337 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 924.857 de lei.

Incendiu la o casă din Sibiu. Copiii s-ar fi jucat cu focul

0

 

O casă de pe strada Simion Mehedinți din Sibiu a luat foc, duminică dimineață. La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Sibiu, pentru localizarea și lichidarea incendiului izbucnit într-o cameră situată la parter.

„La fața locului s-au deplasat prompt două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Trei persoane, un adult și doi copii, s-au autoevacuat înainte de sosirea forțelor. Incendiul a fost localizat și lichidat în aproximativ o oră, fără victime”, a explicat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Conform acesteia, în urma incendiului, au ars elemente de mobilier din camera de aproximativ 15 mp și s-a deteriorat tot parterul de la fumul degajat.
„Cauza probabilă de izbucnire a acestuia a fost determinată de jocul copiilor cu focul”, a mai spus Voina.

FOTO: Acoperișul unei case, distrus de foc

Pompierii din Avrig sprijiniți de un echipaj din cadrul Secției Victoria au intervenit de urgență în localitatea Arpașu de Sus pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă precum, două echipaje SMURD și o autospecială de serviciu. La sosirea forțelor incendiul se manifesta generalizat la întregul acoperiș.
Intervenția rapidă a pompierilor militari a condus la localizarea rapidă a incendiului și înlăturarea pericolului de propagare la anexele gospodărești aflate în imediata apropiere.
Timp de aproximativ două ore au intervenit pompierii militari sprijiniți de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență pentru lichidarea incendiului. Focul a distrus acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, fiind deteriorate și interioarele camerelor.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de utilizarea unui coș de fum deteriorat.
FOTO – ISU Sibiu

 

Coronavirus: Italia înăspreşte din nou măsurile vizând limitarea răspândirii epidemiei

0

Italia înăspreşte din nou regulile destinate combaterii pandemiei noului coronavirus din cauza creşterii numărului cazurilor de infectare, desemnând începând de duminică trei zone drept aşa-numite zone roşii, a anunţat sâmbătă ministrul sănătăţii Roberto Speranza, informează dpa.

În noile zone roşii – Lombardia, Sicilia şi provincia autonomă Bolzano -, populaţiei i s-a impus să nu îşi părăsească locuinţele dacă este posibil, cu excepţia mersului la serviciu, la cumpărături de alimente sau din alte motive urgente. Cea mai mare parte a Italiei a fost clasificată ca zonă portocalie, ceea ce înseamnă că locuitorii sunt îndemnaţi să nu părăsească localitatea, iar magazinele – cu excepţia supermarketurilor -, barurile şi restaurantele trebuie să închidă. Guvernul italian a înăsprit anterior criteriile de clasificare a zonelor.
Aplicarea noilor reguli înseamnă că 70% din sectorul gastronomic italian este închis din nou, potrivit asociaţiei agricole Coldiretti, după ce magazinelor li s-a permit să se redeschidă pentru o scurtă perioadă după sărbătorile de iarnă. Coldiretti a comunicat că restricţiile au afectat puternic întregul sector agricol şi alimentar şi a solicitat subvenţii pentru salvarea locurilor de muncă şi protejarea economiei. Decizia privind înăsprirea măsurilor a fost adoptată în contextul în care autorităţile italiene au înregistrat vineri 16.000 de noi cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 477 de decese cauzate de COVID-19.
În pofida acestor restricţiilor mai dure, muzeele şi expoziţiile din unele regiuni vor putea să deschidă de luni. Regulile se aplică aşa-numitelor zone galbene, unde situaţia epidemiologică este mai puţin gravă decât în alte părţi ale ţării, potrivit unui ordin semnat sâmbătă de premierul Giuseppe Conte. (AGERPRES)

Atenţionare de călătorie: Coduri portocaliu şi galben de temperaturi extreme şi vânt în Spania

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Spaniei că, potrivit autorităţilor spaniole, în perioada 16-17 ianuarie, Peninsula Iberică va fi afectată de un val de frig polar, cu temperaturi de până la -12 grade Celsius şi rafale de vânt ce vor atinge o viteză de până la 100 kilometri / oră în anumite regiuni.

Astfel, conform previziunii Agenţiei Meteorologice de Stat spaniole (AEMET) http://www.aemet.es/es/eltiempo/prediccion/avisos?w=hoy, au fost emise coduri (portocaliu şi galben) de temperaturi extreme şi vânt puternic pentru următoarele zone:
1. Cod portocaliu de alertă de temperaturi scăzute şi vânt puternic, după cum urmează:
– Sâmbătă, 16 ianuarie 2021, pentru comunităţile Madrid, Aragon, Insulele Baleare, Castilla la Mancha şi Catalonia;
– Duminică, 17 ianuarie 2021, pentru comunităţile Madrid şi Castilla la Mancha.
2. Cod galben de alertă de temperaturi scăzute, după cum urmează:
– Sâmbătă 16 ianuarie 2021, pentru comunităţile Castilla y Leon, Extremadura şi Comunitatea Valenciană;
– Duminică, 17 ianuarie 2021, pentru comunitatea Aragon.
Potrivit autorităţilor spaniole, activitatea aeroportului Adolfo Suarez din Madrid a fost reluată parţial începând de duminică, 10 ianuarie 2021, în momentul de faţă fiind operative terminale: T1, T4 şi T4s. Se recomandă pasagerilor contactarea companiilor aeriene pentru verificarea zborului (https://twitter.com/aena).
De asemenea, pe fondul ninsorilor abundente provocate de furtuna Filomena pe teritoriul Regatului Spaniei, mai multe drumuri sunt blocate, circulându-se cu dificultate. Starea drumurilor în timp real poate fi consultată aici: http://infocar.dgt.es/etraffic/.
Cetăţenilor români care urmează să se deplaseze cu trenul li se recomandă verificarea stării călătoriilor lor, întrucât traficul feroviar este în continuare afectat. Mai multe informaţii sunt disponibile aici – https://www.renfe.com/es/es, Twitter: @Renfe, @InfoRenfe.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea în permanenţă a informaţiilor comunicate de autorităţile spaniole şi respectarea cu stricteţe a recomandărilor acestora. De asemenea, se recomandă cetăţenilor români care se află în zonele afectate ca, în caz de urgenţă, să contacteze autorităţile competente, apelând telefonul de urgenţă 112.
Cetăţenii români afectaţi de situaţia din atenţionare pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Secţiei Consulare ale Ambasadei Românei la Madrid: +34 91.734.4004 , apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al oficiului consular: +34 669.362.202.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://www.aemet.es/es/eltiempo/prediccion/avisos?w=hoy, www.madrid.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. (AGERPRES)

Raluca Turcan anunţă că vor fi reluate controalele la primării şi se vor verifica anchetele sociale

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, solicită inspectorilor să controleze anchetele sociale ale primăriilor, verificare care nu s-a mai făcut în ultimii doi ani de zile, potrivit unei postări publicate sâmbătă pe pagina sa de Facebook.

„Am cerut colegilor din Agenţie, celor din Inspecţia Socială, reluarea verificărilor anchetelor sociale ale primăriilor. Sunt doi ani de zile de când astfel de controale nu au mai avut loc. Am un deosebit respect pentru munca funcţionarilor din asistenţă socială a primăriilor, ştiu că uneori lipsa personalului le îngreunează situaţia, însă cred că Inspecţia Socială trebuie să se asigure că datele sunt cele corecte. De altfel, la nivel de guvernare, i-am asigurat pe români că cei care pur şi simplu nu vor să muncească nu o să mai fie duşi în spate de oamenii harnici”, a spus Raluca Turcan, după întâlnirea cu şefii instituţiilor sibiene din subordinea Ministerului Muncii.
Raluca Turcan a adăugat că s-a asigurat că vor fi plătite alocaţiile majorate.
„M-am asigurat, de asemenea, astăzi, că alocaţiile vor intra în plată la nivelul majorat în luna februarie şi am solicitat tuturor colegilor opinii cu privire la stimularea reinserţiei în muncă a proaspetelor mame. Cred că încurajarea revenirii cât mai devreme la serviciu după naştere poate reduce neplăcerile de tot felul, poate contribui la previzionările angajatorului şi poate reduce deprofesionalizarea. Fireşte, măsura rămâne opţională, dar cred că poate fi mai bine stimulată şi în acest sens am solicitat puncte de vedere colegilor de la Sibiu”, a mai arătat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a sesizat „o situaţie stranie” a beneficiarilor moştenitori care nu mai trăiesc în România.
„La nivel naţional – deci şi la Sibiu – ne confruntăm cu o situaţie stranie la evaluarea căreia încă lucrăm: aceea a beneficiarilor (în general beneficiari-moştenitori) care nu mai trăiesc în România. La Sibiu, pe una dintre prevederile legale, 80% dintre posibilii beneficiari se află în afara graniţelor ţării. Aceştia nu au domiciliul în România şi, uneori, nici cetăţenie. Sper că o analiză corectă bazată pe datoria morală a statului şi raportată la efortul bugetar să ne ajute ca la nivel guvernamental să conturăm o decizie cât mai curând”, a mai menţionat ministrul Raluca Turcan. (AGERPRES)

Un nou consilier local va depune jurământul, în Mediaș

0

Consilierii locali medieșeni se reunesc, marți după amiaza, într-o ședință extraordinară a legislativului local. Pe ordinea de zi se află două proiecte de hotărâre.

Este vorba despre depunerea jurământului de către supleantul Oprișor Ionuț-Bogdan, aflat pe lista de candidați a Partidului Național Liberal pentru alegerea Consiliului Local al municipiului Mediaș din data de 27 septembrie 2020. De asemenea, un alt proiect se referă la modificarea Hotărârii Consiliului Local Mediaș 303/2020 pentru stabilirea si organizarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Mediaş pe principalele domenii de activitate.
Ședința extraordinară a Consiliului Local Mediaș este prgramată marți după amiaza, de la ora 16, și se va desfășura în Sala „Daniel Thellmann” a municipalității.

Crucea Roșie Mediaș a împlinit 8 ani

0

Subfiliala Mediaș a Crucii Roșii Sibiu a împlinit 8 ani de la înființare. Au fost 8 ani de zile în care voluntarii Crucii Roșii din Mediaș au ajutat mii de persoane din municipiul de pe Târnava Mare, dar și din multe alte localități din județul Sibiu.

Voluntarii au străbătut mare parte din localitățile din nordul județului și au adus bucurie și speranță în locul suferinței și al deznădejdii. Prin Bazarul de Paști și de Crăciun sau campania “O bucurie de Crăciun”, Crucea Roșie Mediaș a colectat, în urma donațiilor făcute de medieșeni și nu numai, alimente, obiecte de îmbrăcăminte sau jucării care au fost oferite copiilor și familiilor nevoiașe.
La fel, de-a lungul anilor au fost oferite alimente și prin intermediul Programului “Banca de Alimente”. Nu în ultimul rând, Crucea Roșie Mediaș a organizat campania “Donează un ghiozdan” la fiecare început de an școlar, sute de elevi primind rechizite, obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte și ghiozdane pentru a putea merge la cursuri. În ceea ce privește viitorul, reprezentanții Crucii Roșii Mediaș i-au propus continuarea acestor campanii, dar și atragerea de noi voluntari.
„Împlinim 8 anișori, perioadă în care am dăruit din timpul nostru zâmbete, speranțe, bucurii celor care nu au parte de ele în fiecare zi! Toate acestea au fost posibile prin susținerea și implicarea noastră, a voluntarilor și a dumneavoastră, a celor care ne sprijiniți în acțiunile noastre, a celor care ne ajutați să ajutăm și vă mulțumim tuturor. Sperăm să trecem cu bine de această pandemie, să ne revedem cu bine, sănătoși, să continuăm să facem ceea ce știm mai bine – sa ajutăm. La multi ani, Crucea Roşie Subfiliala Mediaş! La multi ani dragi voluntari!”, este mesajul reprezentanților Crucii Roșii Mediaș.

Baronul Brukenthal va avea statuie în Piața Mare

Baronul Samuel von Brukenthal, guvernatorul Transilvaniei, va avea statuie în centrul orașului, respectiv în Piața Mare. Reprezentanții Muzeului care îi poartă numele au anunțat că au dat startul unui concurs dedicat acestui proiect. Rotary Club Sibiu și Boromir SA vor suporta costurile de realizare a monumentului.

Ieri, s-a deschis concursul de proiecte pentru statuia Baronului Samuel von Brukenthal. Inițiatorul și partenerii doresc ca monumentul să fie amplasat în apropierea Palatului „Brukenthal” din Piața Mare din Sibiu.
Organizatorul proiectului este Rotary Club Sibiu, în parteneriat cu Boromir SA și Muzeul Național „Brukenthal”.
Viitorul monument ar trebui să aibă o înălțime de maximum trei metri, cu un soclu de inspirație barocă de maximum 60 cm. Samuel von Brukenthal se dorește să fie înfățișat în picioare înveșmântat, fiind cu Ordinul Sf. Ștefan.

”De Ziua Culturii Naționale, de aici din mijlocul țării, din Sibiu, din cel mai vechi muzeu deschis publicului din România, am avut bucuria să anunțăm că am dat startul la concursul de proiecte pentru viitoarea statuie pe care dorim să o avem în Piața Mare din Sibiu. Acest monument a fost gândit de câțiva ani de către domnul prof. univ. dr. Sabin Adrian Luca, managerul Muzeului Național „Brukenthal”. Avem acum prilejul, la aniversarea celor 300 de ani de la nașterea Baronului, cu sprijinul membrilor și a conducerii Rotary Club Sibiu și a firmei Boromir SA, să realizăm acest deziderat ca în apropierea Palatului Brukenthal din Sibiu să amplasăm într-o manieră majestuosă chipul celui care nu a fost doar o personalitate istorică importantă a Transilvaniei, ci a fost cel care a lăsat moștenire un patrimoniu valoros și un model extraordinar. Este poate cea mai importantă personalitate marcantă a istoriei orașului nostru cu merite deosebite în dezvoltarea orașului și cel mai important colecționar de pe teritoriul actual al României care a pus bazele celui de-al treilea muzeu deschis publicului din lume și primul din România. Așadar, considerăm că realizarea unei statui în onoarea Baronului este cel mai firesc gest pe care noi, cei de astăzi, putem să îl realizăm și să îl lăsăm moștenire viitorului. Este totodată și o bucurie și un respect pe care, în mod firesc, îl arătăm membrilor și prietenilor din Rotary Club Sibiu pentru că, iată, au dorit să își lege pentru eternitate numele prin realizarea acestui monument. În ajutor pentru finanțarea proiectului avem și Boromir SA, un prieten devotat al Muzeului Național Brukenthal și al acțiunilor culturale și sportive din Sibiu. Nu cred că mai e nevoie să menționez aici de amplul proiect ajuns acum în al treilea an intitulat Descoperă noul gust al culturii, un proiect unic în lume, din câte știu eu, în care, iată, în fiecare an sute de mii de biscuiți Divertis sunt dăruiți tuturor vizitatorilor prin generozitatea domnului Mircea Ureche. Să dea Dumnezeu să fim sănătoși și să ne bucurăm împreună, la dezvelirea acestui monument. Sibiul are nevoie de așa ceva! Este un început, să sperăm că în viitor vor mai fi dezvelite și alte monumente și statui, așa cum ar trebui să fie în firea lucrurilor și a comunităților, începând din Antichitate și până în prezent. Să avem monumente cu personalitățile care au contribuit la dezvoltarea orașului și a țării și care ne fac pe noi cei de astăzi să fim mândri să spunem: Sunt Sibian! Și încă odată trebuie să felicităm mediul privat din Sibiu care e receptiv și binevoitor, nu doar acum, cât și în alte momente și pentru alte evenimente”, a declarat dr. Alexandru Constantin Chituță, șeful secției Educație, Marketing, Comunicare și Secretariat din cadrul Muzeului Național „Brukenthal”, cel care a prezentat proiectul ”Statuia Samuel von Brukenthal” membrilor Rotary Club Sibiu în toamna anului 2020.

Președintele Clubului Rotary din Sibiu, ec. Cosmin Mihai Iuga a declarat:
”Este un moment de maximă bucurie că lansăm oficial concursul de proiecte pentru statuia dedicată Baronului Samuel von Brukenthal, una dintre cele mai cunoscute personalități sibiene care ne-a lăsat moștenire nu doar un sistem de gândire și de valori, dar și un patrimoniu extraordinar pe care, chiar dacă noi, localnicii îl uităm, cei care vizitează orașul, atât din țară cât și din străinătate, îl cunosc și sunt uimiți. Am primit cu entuziasm ideea pe care domnul Alexandru Chituță ne-a prezentat-o și am răspuns afirmativ, fără a sta pe gânduri, de prima dată. Este un gest extraordinar pentru fiecare dintre noi, membrii Rotary. Dacă Samuel von Brukenthal și-a pus întreaga avere comunității, cred că este și rândul nostru ca fiecare, după posibilități, să contribuim la realizarea acestui monument. Va dăinui secole de-a rândul, va vorbi tuturor și va fi un model pentru generațiile viitoare. Sperăm să avem idei și soluții frumoase pentru ca juriul format să decidă cea mai bună soluție. Cred că în istoria recentă a Sibiului, după momentul 2007 și a Summit-ului de la Sibiu, amplasarea statuii Baronului Brukenthal este un fapt nu doar important, dar și o reparație istorică și culturală. Este rolul nostru acum, la 300 de ani de la nașterea sa, să putem să realizăm acest monument.”
Conform calendarului concursului, ultima zi de depunere a proiectelor este 26 februarie, urmând ca la data de 1 martie să se anunțe câștigătorul proiectului.
Consursul este destinat artiștilor profesioniști care au experiență în realizarea monumentelor.
În acest timp, organizatorul va face demersurile necesare, conform legislației în vigoare, pentru realizarea documentației și a primirii aprobărilor necesare amplasării statuii în Piața Mare din Sibiu.
Conform organizatorilor, juriul concursului este alcătuit din 13 membri, respectiv reprezentanți ai autorității locale, oameni de cultură, istorici, profesori și artiști.
Suma aferentă acestui monument este deschisă, urmând a fi menționată în urma alegerii proiectului câștigător.
Regulamentul concursului și mai multe detalii se găsesc pe pagina www.brukenthalmuseum.ro.
 
 

49 de cazuri noi de coronavirus și trei decese, în ultimele 24 de ore, în județul Sibiu

0

49 de sibieni au fost diagnosticați pozitiv cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore. De asemenea, în acest interval, au fost înregistrate trei decese cauzate de COVID-19.

 
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate pozitiv în urma testării cu noul coronavirus 17.889 de persoane (dintre care 17228 adulți și 661 copii). Până astăzi, s-au  vindecat 12.543 de persoane, iar 621 persoane au decedat (trei în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 8, erau spitalizate142 de persoane, dintre care pe ATI 15 adulți. La nivelul județului Sibiu, în ultimele 24 de ore, s-au efectuat 378 de teste.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv 49 de persoane acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă: 0 – 18 ani – șapte persoane; 19 – 29 ani – cinci persoane; 30 – 39 de ani – cinci persoane; 40 – 49 de ani -șase persoane; 50 – 59 de ani – nouă persoane; 60 – 69 de ani – cinci persoane; 70 – 79 de ani – două persoane; 80 – 89 de ani – șapte persoane; 90 – 99 de ani  – trei persoane.
În prezent, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare 1485 de persoane aflate în carantină la domiciliu și 573 de persoane în izolare la domiciliu.
„Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 73 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale. În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 31 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 102 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală”, arată Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.