În noaptea de 24 spre 25 de decembrie, copiii din întreaga lume îl aşteaptă pe Moş Crăciun. Nu contează că îl numesc Santa Claus, Samichlaus, Pere Noël, Sinter Klaas, Babuşka, Joulupukki ori Viejito Pascuero, fiecare dintre copii e bucuros ştiind că va primi un dar de la Moş Crăciun.

Tradiţia legată de Moş Crăciun, care împarte daruri copiilor cuminţi în noaptea de 24 spre 25 decembrie, a apărut în secolul al IX-lea – el fiind prezentat ca un bătrânel cu barbă, îmbrăcat într-un costum roşu cu blăniţă albă pe margini, cizme negre şi o căciulă roşie – dar marele secret al adresei lui Moş Crăciun a fost divulgat abia în 1927, la un post de radio finlandez, de către Markus Rautio („Uncle Markus”), gazda emisiunii „Ora Copiilor”. El a afirmat atunci că Moş Crăciun locuieşte în Munţii Korvatunturi (în traducere „Muntele Ureche”), care se află în ţinutul Savukoski, la graniţa Finlandei cu Rusia, precizează volumul „Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).
La locuinţa moşului sosesc zilnic o mulţime de scrisori trimise de copii din toată lumea. Cel mai cunoscut dintre renii lui Moş Crăciun este Rudolph, cel cu nasul roşu. El îi conduce pe ceilalţi reni: Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer şi Vixen. În SUA există 34 de locuri care poartă numele renilor.
Bradul de Crăciun
Prima referire la un brad decorat pentru Crăciun a apărut la Riga, în Letonia, în 1510. Doi ani mai târziu, în 1521, prinţesa Helene de Mecklembourg a împodobit primul brad de Crăciun din Paris, după căsătoria cu ducele de Orleans. O altă menţiune scrisă referitoare la împodobirea unui pom de Crăciun, în Germania, datează din 1531, se arată în volumul „Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).
Bradul de Crăciun a ajuns în Statele Unite în anul 1749, odată cu coloniştii germani stabiliţi în Pennsylvania. În anul 1804, soldaţii din Fort Dearborn au tăiat brazi din pădure cu care şi-au decorat adăposturile în timpul sărbătorilor de iarnă, dedicate Naşterii Mântuitorului. Se consemnează că sărbătoarea Crăciunului cu împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în statul Alabama, în anul 1836. Tot din secolul al XIX-lea s-a păstrat tradiţia, iniţiată de un cofetar din statul Indiana (SUA), care propunea folosirea unor acadele în formă de baston alb, simbolizând puritatea. În literatură, prima menţionare a bradului împodobit datează din 1774, în „Suferinţele tânărului Werther” a lui Goethe, în care Werther o găseşte pe Lotta decorând bradul în duminica dinaintea Crăciunului. În Statele Unite, cartea pentru copii „Kriss Kringle’s Christmas Tree”, publicată la Philadelphia în 1845, a contribuit la răspândirea popularităţii bradului de Crăciun.
În 1798, poetul britanic Samuel Taylor Coleridge a descris, după ce a petrecut Crăciunul în Germania, frumuseţea brazilor împodobiţi de sărbătoare. În 1844, Hans Christian Andersen a publicat trista poveste a bradului, iar în 1848 Feodor Dostoievski a scris „Un pom de Crăciun şi o nuntă”.
În Anglia, bradul de Crăciun a apărut prima dată în anul 1841, când prinţul Albert (de origine germană) a dăruit un brad soţiei sale, regina Victoria, şi l-a instalat în castelul Windsor. În vârful bradului era instalat un înger, care ulterior a fost înlocuit cu o stea, pentru a aminti de steaua văzută de cei trei magi veniţi de la răsărit, potrivit volumului amintit.
Obiceiuri de Crăciun în diferite ţări
Germania
”Christklots” reprezintă obiceiul de a arde un butuc toată noaptea de Crăciun, care, conform tradiţiei, se crede că ar apăra casa de hoţi şi de nenorociri tot restul anului. Ajunul Crăciunului este cea mai importantă zi de sărbătoare, atunci se adună familia pentru cină şi pentru a merge împreună la biserică, scrie ”Cartea de Crăciun” de Sorin Lavric (Editura Humanitas, 1997).
Elveţia
Butucul ars în noaptea dinspre 24 spre 25 decembrie este cunoscut sub numele de ”Bouche de Noel”. ”Samichlaus” (Moş Crăciun) are întotdeauna sarcina grea de a aduce şi pomul de Crăciun în casele elveţienilor. Acest obicei se păstrează încă din 1775. O altă tradiţie a elveţienilor este ”Parada ridichilor luminate”, obicei preluat de la mexicani. Copiii ajutaţi de părinţi se înarmează cu ustensile specializate şi scobesc cu mare grijă câte o ridiche mare de lună, pe care apoi o împodobesc cu diferite crestături şi forme.
Anglia
În fiecare dintre cele patru duminici dinainte de naşterea lui Iisus se aprinde o lumânare, aşezată într-o cutie. Au loc procesiuni reprezentându-i pe cei trei magi şi naşterea lui Hristos. Un alt obicei vechi este şi acela de a atârna ciorapi de şemineu în aşteptarea cadourilor, în casă se atârnă vâsc, iar în jurul casei – crenguţe de brad. Anticii druizi credeau că vâscul posedă puteri magice şi că aduce noroc şi prosperitate alungând spiritele rele. Faimoasa şi tipica budincă englezească ”hackin” era pregătită, în secolul al XVII-lea, chiar în dimineaţa de Crăciun şi era stropită cu brandy şi flambată la servire, precizează volumul amintit.
Italia
Crăciunul începe cu opt zile înainte şi este cunoscut sub denumirea de ”Novena”. Copiii merg din casă în casă să recite poezii şi să cânte, însă darurile le primesc de-abia pe 6 ianuarie. Conform tradiţiei, există obiceiul ca, înainte de Moş Crăciun, să vină Baba Cloanţa (Befana), călare pe mătura ei, care verifică atentă cine a fost cuminte şi cine nu. Ea este foarte bună cu copiii, se strecoară pe hornuri şi lasă cadourile lângă bradul împodobit.
Suedia
Cea mai importantă zi este Ajunul Crăciunului. O masă specială este pregătită în acest scop – şuncă, peşte şi fasole – prilej cu care rudele îşi oferă daruri. Moşul de pe aceste meleaguri este un pitic îmbrăcat în roşu, cu barbă albă, mare amator de orez cu lapte, tradiţionala mâncare suedeză de Crăciun. Copiii suedezi descoperă surprizele de Crăciun într-un sac îngropat adânc în zăpadă.
Islanda
Aici vin 13 Moşi Crăciuni! Cu 13 zile înainte de Crăciun, primul Moş Crăciun coboară din munţi, ocoleşte fiecare casă şi apoi pune dulciuri în ghetuţele copiilor, în vreme ce aceştia dorm. A doua zi, vine al doilea Moş şi tot aşa până la 6 ianuarie. Această zi este numită şi ”Al treisprezecelea” şi este considerată de islandezi ultima zi de Crăciun, pentru că în această zi vine ultimul Moş.
Finlanda
Familiile se reunesc în Ajun, iar copiii aşteaptă sosirea lui Moş Crăciun care pune mereu aceeaşi întrebare: ”Sunt cumva copii cuminţi aici?”. Moşul are o desagă plină de cadouri, iar în timp ce ”spiriduşii” îl ajută să le împartă, el povesteşte celor mici despre călătoria grea pe care o face din Laponia. Printre mâncărurile servite de Crăciun se numără: şunca sau curcanul, cartofii, morcovul, pateul de ficat, orezul care conţine o singură migdală. Persoana care mănâncă migdala se va căsători în anul ce urmează.
Grecia
Masa de Crăciun are în mijloc o pâine tradiţională, iar după ospăţ masa nu se strânge pentru ca Iisus să aibă cu ce-şi potoli foamea. Moş Crăciun împarte cadouri şi dulciuri copiilor.
Polonia
Aici se păstrează obiceiul ca, în cinstea stelei de la Bethleem, masa de Crăciun să înceapă după ce apare pe cer prima stea ”Gwiazdka” (”mica stea”). Toţi brazii de Crăciun sunt împodobiţi cu îngeraşi, steluţe şi păsări, se mai arată în ”Cartea de Crăciun”..
Rusia
Moş Crăciun (”Babuşka”) este însoţit de Albă-ca-Zăpada (”Snegurocika”), iar copiii primesc prăjituri şi jucării, printre care celebrul set de păpuşi ”Matrioşka”.
Ungaria
Masa festivă de Crăciun este completă doar dacă are tradiţionala carne de porc prăjită, curcanul copt la cuptor, maioşul şi cozonacul cu nuci.
SUA
Cu cinci săptămâni înainte de Crăciun, în fiecare duminică, americanii aprind câte o lumânare, fiecare reprezentând câte ceva. În seara Crăciunului, toate acestea sunt reaprinse pentru a sărbători Naşterea Domnului. La masă se mănâncă curcan, iar specialitatea Crăciunului este o prăjitură cu fructe confiate.
Cuba
Cea mai importantă zi este Ajunul Crăciunului, denumită ”nochebuena” (”Noaptea cea bună”). Masa tradiţională constă în friptură de porc, fasole neagră cu orez şi plante tradiţionale (Yuca) sub formă de piure.
Chile
Copiii şi adulţii confecţionează sau cumpără mici figurine din lut, pe care le aşează sub brad. Aceste figurine se numesc ”pasebre”. Moş Crăciun (”Viejito Pascuero”) îşi alege şi el câte o figurină de sub fiecare brad.
Japonia
Locuitorii celebrează Crăciunul cu lanterne, păpuşi şi aranjamente florale şi cu ”Jizo” (”Moş Crăciun”).
Vâscul, plantă sacră
Vâscul era considerat o plantă sacră atât de norvegieni şi druizii celţi, cât şi de indienii nord-americani. Atârnat deasupra uşii, vâscul aduce noroc în casă, bunăstare şi fericire. Îşi menţine prospeţimea verde şi în timpul iernii, rezistând la ger şi întuneric. Pentru că nu-şi pierde frunzele niciodată, ca şi bradul, se crede că aduce spor şi sănătate în familie. Este simbol în stabilitatea şi fericirea cuplurilor de îndrăgostiţi, existând credinţa că o crenguţă de vâsc aduce cu ea un înger ce păzeşte dragostea.
Celţii au fost cei care au iniţiat un adevărat cult al acestei plante pe care o considerau de esenţă divină. În viziunea lor, cel mai preţios vâsc era cel crescut pe stejar – îl numeau ”lacrima stejarului” şi însoţeau culegerea unui astfel de vâsc de ceremonii fastuoase, precizează volumul „Cartea de Crăciun”.
Vikingii divinizau vâscul, îl considerau un simbol al păcii, era ca un spirit ce-i proteja de cele rele. Grecii au spus că Eneas a păşit în lumea cealaltă pe o poartă deschisă cu o mlădiţă de vâsc. Romanii l-au aşezat sub formă de coroniţă pe capul zeiţei Diana, simbol al fertilităţii. (AGERPRES)