Acasă Blog Pagina 3238

Câștigătorii concursurilor organizate în Săptămâna Europeană a Mobilității au intrat în posesia premiilor

Câștigătorii concursurilor organizate cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilității au intrat în posesia premiilor, respectiv a bicicletelor sau a trotinetelor.

 
“Am predat premiile celor șase câștigători ai celor două concursuri pe care le-am organizat în perioada 19-20 septembrie cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilității. Copiii au primit trotinete, iar adulții au primit biciclete echipate pentru mediul urban. Sper ca prin astfel de acțiuni să promovăm mobilitatea alternativă în Sibiu. Bineînțeles că, în paralel, continuăm investițiile pentru a crea infrastructura care să facă mijloacele de deplasare alternative mai atractive pentru sibieni”, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Ieri, reprezentanții Primăriei au predat premiile câștigătorilor desemnați în urma unor trageri la sorți. Astfel, pentru participare la concursul ”Mergi pe jos! E sănătos.” dedicat copiilor, câștigătorii au primit câte o trotinetă: Lăpădat Iulia, Milașcon Elisa Marta și Moldovan Petru Vlad.
Pentru participarea la concursul ”Mobilitate cu Zero Emisii pentru Toți”, următoarele persoane au primit câte o bicicletă: Chiricheș Rodica Maricela, Ognean Corina Daniela și Mihăilă Floarea
Premiile acordate au însumat 4.920 de lei și au fost ridicate de câștigători sau reprezentanți ai acestora.

Au reparat o mașină fără autorizație de reparație și acum au dosare penale

0

Miercuri, în baza sesizării din oficiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au declanșat o anchetă penală având ca obiect infracțiunile de nerespectarea atributilor privind repararea unui autovehicul și instigarea unei persoane de a repara un autovehicul implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, fără autorizație de reparație.

„Vizați sunt doi sibieni, unul în vârstă de 46 de ani, celălalt în vârstă de 60 de ani. Primul ar fi efectuat reparații asupra unui autoturism implicat într-un eveniment rutier pe strada Semaforului, în 10 decembrie, cunoscând faptul că proprietarul mașinii nu deține autorizație de reparație.
Cel de-al doilea sibian, proprietarul autoturismului, l-a instigat pe mecanic să efectueze reparațiile cu toate că, în urma producerii evenimentului rutier, nu s-a prezentat la sediul unei unități de poliție în vederea obținerii documentului care i-ar fi permis să efectueze reparațiile într-un cadru legal. Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Sibiu”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

A băut cu ei apoi i-a bătut și le-a furat banii

0

Polițiștii sibieni au reținut, miercuri, un sibian de 31 de ani, bănuit că a bătut și jefuit alte două persoane după ce ar fi băut în prealabil cu acestea.

Bărbatul este bănuit că, în ziua de 11 decembrie, în jurul orei 18.30, în timp ce se afla într-un spațiu dezafectat de pe Aleea Buia, din municipiul Sibiu, a consumat băuturi alcoolice împreună cu un alt bărbat și o femeie, după care, prin acte de violență asupra celor doi, i-ar fi furat bărbatului suma de 150 de lei.
Agresorul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Prchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive. Polițiștii sibieni continuă cercetările în acest caz.

Sponsorizare de 900.000 de lei de la Romgaz pentru Spitalul Clinic Județean Sibiu

0

Recent a fost semnat un nou contract de sponsorizare între Spitalul Clinic Județean Sibiu și producătorul de gaze naturale Romgaz Mediaș în valoare de 900.000 lei, pentru achiziționarea de materiale în context Covid -19.

Cu aceste fonduri vor fi achiziționate lenjerii de pat de unică folosință, combinezoane și alte materiale necesare în combaterea virusului. Necesitatea achiziționării se justifică prin faptul că, pentru a putea trata pacienții infectați cu noul coronavirus și a respecta normele de siguranță, este necesară dotarea cu materialele de protecție și echipamente specifice.
Acest nou contract de sponsorizare este al doilea din 2020, după ce, tot în primăvara anului curent, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a primit din partea Romgaz o altă sponsorizare de 1,5 milioane de lei, utilizați pentru achiziționarea de echipamente: 8 ventilatoare de ATI în valoare de 900.000 lei, 8 stații cu șase injectomate, în valoare de 410.000 lei, 20 rampe de oxigen în valoare de 90.000 lei. Restul de 100.000 lei au fost utilizați pentru achiziționarea de materiale sanitare CVASIC.
„Mulţumim Romgaz pentru că, în această perioadă deosebit de dificilă generată de pandemia Covid-19, a sprijinit Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu prin sponsorizările alocate. Fondurile primite vor contribui la creşterea calităţii serviciilor acordate pacienţilor şi facilitează activitatea personalului medical, în conformitate cu normele epidemiologice privind siguranța actului medical. Totodată, le mulțumim din tuturor sponsorilor care au fost alături de spital, fie ei persoane fizice, reprezentanți ai societății civile sau companii”, a declarat Constantin Marinel Vlase, managerul interimar al SCJU Sibiu. 
“Mulțumesc încă o dată conducerii companiei Romgaz, care continuă să ne fie alături în această luptă contra cronometru. Sprijinul financiar pe care îl acordă și de această dată Spitalului Județean, ne arată că suntem o comunitate unită, în care spiritul de solidaritate se exprimă prin acțiuni concrete. Așa cum ne-a demonstrat această pandemie, doar împreună vom reuși să fim mai puternici și mai sănătoși.”, a declarat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu. 

Ajutor în criza Covid: Spitalul Județean Sibiu a primit o nouă sponsorizare

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a primit o nouă sponsorizare, în valoare de 900.000 lei, pentru achiziționarea de materiale necesare în contextul pandemiei de Covid-19. Sprijinul financiar a fost oferit de Romgaz, care și în primăvara acestui an a mai ajutat Spitalul Județean cu fonduri în lupta împotriva Covid.

Reprezentanții SCJU Sibiu transmit că în data de 7 decembrie a fost semnat un nou contract de sponsorizare, în valoare de 900.000 lei, pentru achiziționarea de materiale în context Covid -19. Cu aceste fonduri vor fi achiziționate lenjerii de pat de unică folosință, combinezoane și alte materiale necesare în combaterea virusului. Necesitatea achiziționării se justifică prin faptul că, pentru a putea trata pacienții infectați cu noul coronavirus și a respecta normele de siguranță, este necesară dotarea cu materialele de protecție și echipamente specifice.
„Mulţumim Romgaz pentru că, în această perioadă deosebit de dificilă generată de pandemia Covid-19, a sprijinit Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu prin sponsorizările alocate. Fondurile primite vor contribui la creşterea calităţii serviciilor acordate pacienţilor şi facilitează activitatea personalului medical, în conformitate cu normele epidemiologice privind siguranța actului medical. Totodată, le mulțumim din tuturor sponsorilor care au fost alături de spital, fie ei persoane fizice, reprezentanți ai societății civile sau companii”, a declarat Constantin – Marinel Vlase, managerul interimar al SCJU Sibiu.
Acest contract de sponsorizare este al doilea din 2020, după ce, în primăvara acestui an, SCJU Sibiu a primit din partea Romgaz o altă sponsorizare de 1,5 milioane de lei, bani utilizați pentru achiziționarea de echipamente: 8 ventilatoare de ATI în valoare de 900.000 lei, 8 stații cu șase injectomate, în valoare de 410.000 lei, 20 rampe de oxigen în valoare de 90.000 lei. Restul de 100.000 lei au fost utilizați pentru achiziționarea de materiale sanitare CVASIC, transmit reprezentanții Spitalului Județean.
„Mulțumesc încă o dată conducerii companiei Romgaz, care continuă să ne fie alături în această luptă contra cronometru. Sprijinul financiar pe care îl acordă și de această dată Spitalului Județean, ne arată că suntem o comunitate unită, în care spiritul de solidaritate se exprimă prin acțiuni concrete. Așa cum ne-a demonstrat această pandemie, doar împreună vom reuși să fim mai puternici și mai sănătoși”, a declarat Daniela Câmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.
 

Consiliul Naţional al Elevilor: Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi-a desfăşurat activitatea în mod netransparent

0

Consiliul Naţional al Elevilor a acuzat miercuri faptul că Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi-a desfăşurat activitatea „în mod netransparent, ignorând cu desăvârşire partenerii de dialog social”.

 
„În ciuda faptului că ne aflăm la final de an calendaristic, o perioadă foarte importantă pentru educaţia din România, o perioadă în care se conturează bugete şi se pun bazele semestrului al doilea, ministrul Educaţiei este de negăsit. De la încheierea campaniei electorale şi a alegerilor parlamentare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi-a desfăşurat activitatea în mod netransparent, ignorând cu desăvârşire partenerii de dialog social. Consiliul Naţional al Elevilor condamnă ferm atitudinea ministrului Educaţiei şi cercetării, Monica Anisie, care se eschivează de la un dialog cu reprezentanţii elevilor, deşi în luna noiembrie a anului trecut aceasta declara că îşi dedică întregul mandat tinerilor”, afirmă reprezentanţii CNE într-un comunicat de presă.
CNE solicită viitorilor guvernanţi să consulte elevii din România atunci când se iau „decizii majore” pentru sistemul de învăţământ.
„Solicităm viitorilor guvernanţi să consulte elevii din România atunci când se iau decizii majore pentru sistemul de învăţământ, asigurându-se, în acelaşi timp, de faptul că următorul ministru al Educaţiei va fi capabil de un dialog transparent şi productiv cu reprezentanţii societăţii civile”, mai spune CNE. (AGERPRES)

MAE atenţionează asupra pericolului de răspândire a virusului polio sălbatic şi/sau derivat din vaccin

0

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români că Organizaţia Mondială a Sănătăţii – Comitetul de Urgenţă al International Heath Regulation a decis prelungirea măsurii de extindere a stării de Urgenţă de Sănătate Publică de Importanţă Internaţională – USPII, în urma evaluării recente cu privire la pericolul de răspândire a virusului polio sălbatic şi/sau derivat din vaccin.

În urma evaluării de risc, care ţine cont de zona de călătorie, durata şederii, activităţile desfăşurate şi antecedentele vaccinale, s-a actualizat lista cu ţările pentru care se solicită vaccinarea antipoliomielită, astfel: Afganistan, Pakistan, Malaysia, Filipine şi Yemen, precizează MAE. Pentru cetăţenii care nu au fost vaccinaţi anti polio în ultimele 12 luni, vaccinarea se va face cu patru săptămâni înaintea călătoriei sau, în cazuri de urgenţă, chiar înaintea acesteia. Vaccinarea va fi notificată pe certificatul internaţional de vaccinări (conform Regulamentului Sanitar Internaţional 2005) şi va însoţi documentele de călătorie.
Este posibil ca persoanele care intenţionează planificarea unei călătorii să nu aibă dreptul să părăsească teritoriul acestor ţări, indiferent de punctul de trecere a frontierei (rutier, naval, aerian), fără documentele prin care se atestă vaccinarea antipolio. În caz contrar, autorităţile de frontieră ale acestor ţări au dreptul să interzică părăsirea teritoriului. Pentru evitarea acestor situaţii, cetăţenilor din ţările respective, care călătoresc spre România, li se va solicita carnetul internaţional de vaccinări, în care este înregistrată efectuarea vaccinării.
Vaccinarea este recomandată acelor persoane care călătoresc spre şi dinspre: Angola, Benin, Burkina Faso, Camerun, Republica Central Africană, Ciad, Coasta de Fildeş. Guineea, Republica Democratică Congo, Etiopia, Ghana, Mali, Niger, Nigeria, Somalia, Sudan, Sudanul de Sud, Togo şi Zambia. Specialiştii structurilor de sănătate publică din domeniul de implementare al Regulamentului Sanitar Internaţional – 2005 reiterează faptul că răspândirea polio-virusurilor (virusurilor poliomielitei) la nivel internaţional încă se constituie ca un risc şi OMS actualizează periodic „Lista ţărilor pentru care se cere vaccinarea anti polio”, după primirea rapoartelor din ţările respective.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet dedicate: www.cnscbt.ro/index.php/polio, www.who.int/en/, www.who.int/ihr/9789241596664/en, ec.europa.eu/consularprotection/, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”. (AGERPRES)

Percheziţii în Sibiu și alte 9 județe pentru destructurarea unei grupări care deţinea fabrici clandestine de ţigări în ţară şi străinătate

0

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul IGPF, efectuează, joi dimineaţa, 40 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi pe raza judeţelor Iaşi, Bacău, Timişoara, Oradea, Ilfov, Constanţa, Sibiu, Braşov, Galaţi şi Bihor, într-o cauză ce vizează destructurarea unei grupări specializate în săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.

Potrivit surselor citate, gruparea, formată din cetăţeni români şi moldoveni, acţiona în scopul obţinerii ilicite de importante beneficii financiare, în urma punerii în funcţiune a unor fabrici clandestine de producere şi ambalare de ţigarete, precum şi comercializarea ulterioară a acestora.
De asemenea, membrii grupării din România se ocupau de toate detaliile legate de transmiterea de materiale pentru fabricarea ţigaretelor în alt stat membru al UE, unde avea loc activitatea ilegală de producere a ţigaretelor. Prejudiciul în acest caz se ridică la suma de peste 31 milioane euro, conform unui raport întocmit de OLAF. (AGERPRES)

Nelu Tătaru: Vom primi eşalonat doze de vaccin anti-COVID în fiecare lună

0

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, la Digi 24, că primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID care vor sosi în ţară vor fi trimise către secţiile de boli infecţioase pentru imunizarea personalului medical.

Ministrul a reiterat că vaccinarea nu este obligatorie, ci voluntară şi se va efectua gratuit. „Vaccinarea nu împiedică infectarea. Numai că ajungem la acel moment în care putem face cel mult o formă uşoară sau asimptomatică de boală. Nu este cu acea putere de transmitere a unui virus ca la cel care nu este vaccinat. (…) Ajungem la acea imunizare în care 60 – 70% din populaţie prezintă anticorpi, precum şi o apărare celulară şi nu vom avea acelaşi număr de boli exprimate clinic sau acelaşi număr de decese”, a afirmat ministrul.
Potrivit acestuia, în 21 decembrie se preconizează emiterea avizului pentru acest vaccin de către Agenţia Europeană a Medicamentului. „Din acel moment, ele pot ajunge în fiecare ţară membră din cele 27. În perioada dintre Crăciun şi Revelion va veni o primă tranşă simbolică de 10.000 de doze, asta însemnând vaccinare şi rapel pentru 5.000 de persoane, pe care o vom dirija către secţiile de boli infecţioase”, a explicat ministrul Sănătăţii. Ulterior, vor ajunge în ţară, în fiecare lună, eşalonat, doze de vaccin, în luna ianuarie urmând să se primească 600.000 de doze, a precizat el.
„Vom primi eşalonat doze în fiecare lună, începând cu luna ianuarie, 600.000 de doze pentru 300.000 de persoane şi vom începe cu personalul medical din unităţile clinice publice şi private. În general, la fel va fi şi a doua lună, noi sperăm spre un milion şi atunci să putem merge şi spre celelalte categorii, urmând ca populaţia generală să intre din martie-aprilie pentru aceste vaccinări, ajungând până în luna iunie. (…) În primele trei luni intră personalul medical, cei instituţionalizaţi, grupele de risc şi cei care asigură funcţionalitatea societăţii. De abia apoi intră ceilalţi. (…) Acest vaccin poate sta pe urmă cinci zile la temperatură de 2 – 8 grade Celsius, când va putea fi şi vaccinat. Fiecare recipient conţine cinci doze de vaccin”, a indicat Tătaru.
El a precizat că, pentru început, în Bucureşti vor funcţiona 32 de centre de vaccinare.
„În Bucureşti vor fi 32 de centre de vaccinare, la început. S-a ales varianta unor centre de vaccinare mai mari. (…) Ne gândim la Romexpo, ne gândim la Arena Naţională, în care vor fi mai multe cabinete de vaccinare. (…) Preconizăm ca la un centru mare cum este Arena Naţională să fie în jur de 50 de cabinete de vaccinare, fiecare cabinet fiind deservit de doi asistenţi medicali care vor face acel vaccin, având zona de aşteptare, unde se completează acel chestionar, se obţine un consimţământ, medicul verifică bolile concomitente, verifică o stare alergică, iar apoi o altă zonă post-vaccinare în care cel venit la vaccin va rămâne 15 minute pentru a putea fi observat şi evaluat să nu avem evenimente sau simptomatologie imediată”, a afirmat ministrul Sănătăţii.
Tătaru a menţionat că persoanele care au fost infectate cu noul coronavirus se pot vaccina cu condiţia să nu mai fie bolnave la momentul imunizării.
„Dacă nu au în acest moment boala se pot vaccina. În acest moment, vaccinarea se face şi la cei care au avut şi la cei care nu au avut boala, dar nu la cei care trec prin boală în acest moment. Medicii de familie vor face în aceste centre de vaccinare, nu în cabinetul medicului de familie. Sunt medici care vor fi arondaţi acestor centre de vaccinare. În general, la evaluările pe care le-am făcut, peste 1.500 de medici vor fi în aceste centre de vaccinare. (…) În acest moment se face o catagrafiere”, a mai explicat el. (AGERPRES)

Regulile din pandemie nu vor fi modificate de Revelion. Arafat: La miezul nopții ieșim pe balcon, ne uităm pe geam, ne uităm la televizor

0

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat miercuri seară la Digi24 că Guvernul nu ia în calcul relaxarea restricțiilor în noaptea de revelion, prin permiterea circulației până la ora 1:00, existând cereri din partea HoReCa în acest sens. Întrebat totuși ce vom face la trecerea dintre ani, el a răspuns: „Ieșim pe balcon, ne uităm pe geam, ne uităm la televizor”.

„Nu există în acest moment, eu știu că nu avem în acest moment intenția să modificăm regulile. Înțeleg că HoReCa vrea până la ora 1:00, dar este exact situația în care oamenii vor vrea să meargă la petreceri și peste tot, în locuri greu de controlat și să se infecteze. Înțeleg situația lor financiară, dar ei trebuie să înțeleagă că o astfel de recomandare nu este foarte bună pentru populația care vrea să meargă în astfel de locații”, a spus Raed Arafat.
„Regulile care au fost aprobate prin Hotărâre de Guvern rămân. Nu avem intenția să înăsprim regulile, dar nu avem intenția să relaxăm regulile”, a reiterat șeful DSU.
Întrebat ce ar putea face românii la intrarea în anul 2021, Raed Arafat a răspuns: „Ieșim pe balcon, ne uităm pe geam, ne uităm la televizor”.
„Sunt convins că unii vor coborî în fața blocului, dar să iasă cu mască, să respecte regula din spațiul public. Dar nu concerte, nu petreceri, așa ceva nu va fi posibil”, a completat el.
În privința celor care au rezervări la munte în pensiuni și hoteluri, secretarul de stat a spus că „soluția cea mai onorabilă și cea mai corectă” este ca cei care vor să petreacă revelionul este „să ducă mâncarea în cameră, să sărbătorești ca și cum ai fost acasă”, pentru a nu exista contact „intens” între persoane în sălile de evenimente.

Primul român condamnat la închisoare cu executare pentru nerespectarea măsurilor anti-pandemie

0

Prima condamnare la închisoare pentru nerespectarea regulilor din pandemie în România! Un bărbat din județul Buzău a fost condamnat la un an de închisoare cu executare după ce, în primăvară, a fugit din spital înainte să afle rezultatul testului COVID, scrie Digi24. El a fost găsit vinovat de zădărnicirea combaterii bolilor. Sentința nu este definitivă.

Strugurel Matei are 36 de ani și are domiciliul în comuna Grebănu, județul Buzău. În aprilie, s-a simțit rău și s-a dus la spital. Pentru că avea simptome specifice COVID-19 a fost consultat, izolat și testat. Până la urmă, diagnosticul pus de medici a fost TBC, nu COVID-19. Bărbatul nu a așteptat însă rezultatul testului pentru depistarea noului coronavirus și a fugit din spital.
Dosarul penal a ajuns în instanță. Cum bărbatul nu s-a prezentat la niciun termen, judecătorul a decis condamnarea acestuia. Hotărârea instanței poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile. În urmă cu două luni, Judecătoria Buzău a mai dat o sentință de condamnare de 6 luni de muncă în folosul comunității pentru un alt bărbat suspect de COVID-19, care fugise din spitalul județean fără acordul medicilor.

FC Hermannstadt a ratat victoria la Pitești după ce a avut jocul în mână

0

Echipa sibiană a ratat a doua victorie consecutivă în Liga I. Cu puțin timp în urmă, pe stadionul Nicolae Dobrin din Pitești, FC Hermannstadt a încheiat doar la egalitate cu echipa din localitate, scor 2-2.
FC Hermannstadt a obținut numai un punct pe terenul ultimei clasate din Liga I. Alb-roșii au avut o primă oră nemaipomenită în deplasare, însă următoarele 20 de minute au fost groaznice și meciul s-a terminat 2-2 contra lui FC Argeș Pitești. Veniți cu mare încredere după succesul 3-2 în fața Voluntariului, cu golul decisiv al lui Răzvan Dâlbea, sibienii au început excelent jocul disputat pe terenul ce poartă numele marelui fotbalist argeșean, Nicolae Dobrin. Sîntean a fost faultat în careu, iar centralul partidei a arătat imediat punctul cu var. Răzvan Dâlbea a transformat la fel de precis ca în etapa trecută, iar FCH trecea în avantaj, scor 1-0. Scarlatache a avut și el o șansă bună de gol, însă ”a ratat ținta” cu capul. La poarta cealaltă, Malele i-a dat emoții goalkeeper-ului Pop, cu un șut puțin de lângă. Până la pauză se putea face 2-0 pentru oaspeți, numai că Baba Alhassan nu a prins spațiul porții din afara careului și s-a intrat la cabine cu avantaj minim pentru FC Hermannstadt.
În repriza secundă, fotbaliștii lui Ruben Albes au avut un start exact ca în prima, iar Bright Addae a mărit diferența în favoarea Sibiului după o centrare frumoasă a lui Mayoral, unde Alexandru Vodă a ratat întâlnirea cu mingea, însă ghanezul a venit plasat foarte bine și nu l-a iertat pe portarul Argeșului, din 6 metri. Era 2-0 pentru FC Hermannstadt și părea că alb-roșii vor câștiga al doilea meci la rând în Liga I și se vor apropia de locul de play-off. Din păcate pentru fanii sibieni au urmat 25 de minute groaznice pentru formația noastră și cele 3 puncte nu au mai ajuns la Hermannstadt. Sîntean și compania au avut o perioadă oribilă, iar Malele a egalat în minutul 79 la 2. Vîrful de origine africană a marcat un gol după o lansare a unui coleg, în care a câștigat duelul cu Adrian Scarlatache și ”l-a executat” pe Ionuț Pop, iar apoi a egalat din penalty, la o fază la care sibienii s-au apărat rău de tot și Dâlbea a faultat. A fost 2-2 scorul final, deși Claudiu Belu Iordache a avut o ocazie imensă la ultima fază de joc, fundașul dreapta a lui FCH ratând incredibil din 3 metri.
După acest rezultat, FC Hermannstadt a acumulat 15 puncte după 13 meciuri jucate. Sibienii sunt pe locul 11, la egalitate cu echipa de pe poziția a zecea, Dinamo București. FC Argeș este pe 16 cu 10 puncte și numai 2 partide câștigate în acest sezon.