Acasă Blog Pagina 3269

Persoanele cu dizabilități, sărbătorite astăzi

0

Astăzi este sărbătorită Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. La Sibiu, DGASPC o marca, an de an, cu o gală sportivă dedicată acestor oameni speciali. Cum 2020 este un an altfel, acum nu a mai putut avea loc.

“În ciuda pandemiei SARS Cov 2, pentru că mi-am dorit să fiu în mijlocul lor, cu toate riscurile pe care mi le-am asumat în privința propriei mele sănătăți, dar, încrezătoare în măsurile de siguranță și protecție pe care le-am respectat cu sfințenie, am procedat la o acțiune supererogatorie de documentare în centrele rezidențiale pentru adulții cu dizabilități din structura DGASPC Sibiu pentru a vedea cu proprii ochi cum e să trăiești în centre pe timp de pandemie, cum e să muncești în centre pe timp de pandemie, care sunt provocările, frustrările, dar și bucuriile beneficiarilor noștri, discutând atât cu cei cu Covid19 cât și cu cei sănătoși. Astăzi, darul meu este de fapt povestea lor, a celor câteva sute cu care am vorbit în acest periplu pe care l-am inițiat . Am avut parte de momente emoționante, am râs, i-am provocat să jucăm fotbal, am participat la activități de exerciții fizice, m-am deplasat într-un scaun cu rotile pentru a simți pe propria piele barierele fizice pe care le pot avea, le-am ascultat dorințele, le-am înțeles nevoile, expressis verbis, mi-am pus în picioare papucii lor încercând să le simt trăirile, iar calitatea zecilor de ore petrecute împreună cu aceștia este prețioasă pentru mine. Starea lor mentală este surprinzător de bună, perioadele de izolare nu i-a afectat cum ar fi fost de așteptat, pentru că li s-a explicat și au înțeles de ce sunt impuse anumite restricții de mișcare în afara centrului. Solidaritatea lor și grija pentru ceilalți care erau Covid+ este remarcabilă. Sunt tare mândră de ei, de acești eroi nevăzuți ai pandemiei! Intenționez ca aspectele sesizate în centre să fie subiectul unui reportaj care surprinde realitatea vieții de zi cu zi a acestora, dar și a angajaților care au înțeles că munca lor este extrem de importantă, mai ales în situații critice, dând dovadă de devotament, implicare și responsabilitate încă de la începutul stării de urgență. Angajații noștri sunt și ei eroii despre care se vorbește mult prea puțin, eu țin să-i amintesc aici pentru că grație eforturilor depuse, rezidenții noștri au trecut mai ușor peste atâtea luni de izolare și restricții”, spune Laura Vîlsan, directorul DGASPC Sibiu.
Dintre cei 511 beneficiari care au avut Covid-19 , 473 sunt deja vindecați. 25 sunt încă în perioada de 14 zile, iar 13 au decedat cu comorbidități și având vârstă înaintată.
„182 nu au fost atinși încă de coronavirus și sper să rămână în continuare sănătoși.”, a mai declarat directorul general al DGASPC Sibiu, Laura Camelia Vîlsan.

Bâlea Lac rămâne fără curent electric

0

 

Începutul săptămânii viitoare va veni la Bâlea Lac fără curent electric.

Potrivit Societății de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud SA, pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe funrnizarea curentului electric luni, 7 decembrie, în Cârțișoara, la Bâlea Lac, între orele 9 – 16.
„În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate”, spun reprezentanții SDEE Transilvania Sud.
Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929

Fostul arhitect-șef al Șelimbărului, judecat pentru luare de mită. Ce spun procurorii

0

Fostul arhitect-șef al Primăriei Șelimbăr a fost trimis în judecată pentru luare de mită, folosindu-și funcția în scopul favorizării unor persoane. De asemenea, potrivit prim-procurorului Ion Veștemean, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, acesta ar fi efectuat și operațiuni financiare ca acte de comerț.

„Inculpatul HRC (în vârstă de 39 de ani, născut şi domiciliat în jud. Sibiu), în cursul lunilor aprilie 2017 și respectiv noiembrie 2017, în calitatea sa de arhitect șef în cadrul unei unităţi administrativ teritoriale din judeţul Sibiu, așadar funcționar public, în înțelesul art. 175 alin.1 C.pen., a condiționat îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, prevăzute de dispozițiile art. 4 alin. 1 lit. e și art. 7 alin.1 din Legea nr. 50/1991, republicată, dar și de cap. 3 pct. 3 din fișa postului întocmită acestuia, referitoare la procedurile administrative de emitere a autorizațiilor de construire, și apoi pe cele prevăzute de art. 7 alin. 13 din Legea nr. 50/1991, republicată, precum și de cap. 3 pct. 3 lit. m din fișa postului întocmită acestuia, privitoare la eliberarea autorizațiilor de construire, de contractarea și apoi de plata serviciilor de proiectare și arhitectură prestate de o societate comercială din Sibiu, controlată de acest funcționar public specific, context în care, în urma acestei condiționări executate, mituitorul I.I., reprezentant al unui dezvoltator imobiliar din judeţul Sibiu, a renunțat la colaborarea anterioară cu o societate de acest profil de pe piață și a încheiat două contracte de prestări servicii de proiectare cu societatea de arhitectură anterior menţionată, după care a efectuat plățile indicate de inculpat, asigurând astfel un folos necuvenit arhitectului șef, reprezentat de profitul realizat de pe urma plății valorii de proiectare, în sumă de 10.087 de lei, care, în această modalitate de deghizare, a ajuns apoi cu titlu de mită în posesia acestuia”, arată Veștemean.
Potrivit acestuia, în perioada februarie 2017 – decembrie 2019, în cadrul aceleiași rezoluții infracționale, însă prin acte materiale distincte și succesive, acuzatul, în calitatea sa de arhitect șef în cadrul unei unităţi administrativ teritoriale din judeţul Sibiu, având interes personal de natură patrimonială (încheierea și executarea unor contracte de prestări servicii de proiectare de către diferite persoane fizice și juridice, „care au solicitat Primăriei îndeplinirea unor acte administrative în domeniul construcțiilor și urbanismului, cu două societăţi comerciale, ambele controlate de facto de către familia inculpatului, una dintre cele două societăți fiind și administrată în drept de soția funcționarului public, și încălcând prevederile art.79 alin. 1 lit. a și c și alin. 2 din Legea nr. 161/2003, republicată, după ce a verificat din punct de vedere tehnic documentații tehnice provenite de la societățile comerciale controlate de facto de către acesta și de către soția sa”), a semnat și a avizat acte administrative, participând astfel la luarea unor decizii în favoarea sa și a soției sale, situație în care, în baza acestor documentații tehnice, în temeiul art. 4 alin.1 lit. e, cu referire la art. 7 alin. 1 și 13 din Legea nr. 50/1991, republicată, dar și în baza capitolului 3 al fișei postului acestui funcționar, a procedat la emiterea unui număr de 43 de autorizații de construire, „în folosul clienților societăților controlate de acesta și soția sa, care au achitat contravaloare serviciilor de proiectare și arhitectură, și, de asemenea, după ce a verificat din punct de vedere tehnic documentații tehnice provenite de la societățile comerciale controlate de facto de către acesta și de către soția sa, a semnat și a avizat acte administrative, participând astfel la luarea unor decizii în favoarea sa și a soției sale, situație în care, în baza acestor documentații tehnice, în temeiul art. 31 din Legea nr. 350/2001, republicată, a emis avize de oportunitate și respectiv a întocmit rapoarte/referate de specialitate într-un număr de nouă situații, în folosul clienților societăților controlate de acesta, care apoi au achitat contravaloare serviciilor de proiectare și arhitectură, iar, de pe urma îndeplinirii acelor acte administrative, aferente celor 52 de situații anterior menționate, cu încălcare a prevederilor art. 79 alin. 1 lit. c și alin. 2 din Legea nr. 161/2003, republicată, s-a creat un folos patrimonial total în cuantum 2.386.060,26 de lei, reprezentat de prețul acelor prestări de servicii achitat de clienții celor două societăți comerciale”.
De asemenea, după cum arată Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, în perioada decembrie 2016 – ianuarie 2020, a efectuat operațiuni financiare, ca activități de prestări servicii, în cadrul societăţii comerciale „administrate de facto, societatea ce are ca obiect de activitate efectuarea de documentații necesare în domeniul autorizării edificării unor construcții și în domeniul urbanismului, fiind autorizată să efectueze astfel de documentații tehnice, gestionând activitatea, resursele umane și financiare, precum și bunurile acesteia pe care le-a folosit în interes personal, cu sprijinul persoanei interpuse, care figura ca asociat unic și administrator în evidențele autorităților publice, dar și a soției sale, aceștia având rolul unor participanți sub forma complicității”.
Prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 16.01.2020 s-a dispus luarea măsurii reținerii preventive, pe o durată de 24 ore, a suspectului HRC iar prin ordonanţa din data de 17.01.2020 s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul HRC pentru o perioadă de 60 de zile, măsură preventivă fiind prelungită succesiv, cu câte 60 de zile, astfel încât această măsură preventivă a controlului judiciar urmează a expira la data de 10.01.2021.
Prin Rechizitoriul din data de 27.11.2020 s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia, pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus anterior punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat (prin ordonanţele din 17.01.2020, 31.10.2020 şi 13.11.2020): luare de mită, prev. și ped. de art. 289 alin. 1 C.pen., raportat la art. 6 alin. 1 din Legea nr.78/2000, republicată, folosirea funcției în scopul favorizării unor persoane, în formă continuată compusă din 52 de acte materiale, prev. și ped. de art. 301 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. şi efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuă, prev. și ped. art. 12 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.78/2000, republicată, toate cu aplicațiunea art. 38 alin.1 C.pen., privind concursul real de infracțiuni.
Pe parcursul cercetărilor, procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Operaţiuni Speciale Sibiu şi Serviciul Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu

Lucrările de pe autostrada Sibiu – Boița, gata în proporție de 27.3%

Lucrările de pe autostrada Sibiu – Boița sunt finalizate în proporție de 27.3%.

Potrivit Ralucăi Turcan, vicepremierul României, lucrările pe tronsonul de autostradă Sibiu-Boița au un avans de 6-7%, adică sunt la 27,3% din total.
„Acesta este mesajul pe care l-am primit astăzi, la fața locului, de la reprezentanții constructorului. Am insistat să-i felicit nu doar pentru asta, ci și pentru angajamentul de a continua, chiar în condiții de vreme extremă, până pe 18 decembrie. Sunt lucrări care se pot face încă, respectându-se normativele și care, iată, se execută la foc continuu. Urmăresc ca membru al Guvernului României (nu doar așa cum mi-am asumat, ci așa cum este normal) toate lucrările de anvergură, iar autostrada Sibiu-Pitești este cap de listă”, a precizat Turcan.
Potrivit acesteia, proiectul a fost deblocat cu peste 875 de milioane de euro. „Rezultatele din teren sunt o dovadă în plus că seriozității noastre îi răspund în același mod partenerii constructori”, a mai spus vicepemierul țării.
 
 

FOTO: Accident rutier în Mediaș din cauza neacordării de prioritate

Neacordarea de prioritate autoturismelor a fost cauza unui accident rutier produs joi în municipiul Mediaș. Evenimentul rutier a avut loc la intersecția străzilor Gravorilor și Bucegi.

Potrivit Poliției Rutiere, un șofer în vârstă de 57 de ani, din Mediaș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gravorilor, a intrat în intersecția cu strada Bucegi fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Mediaș, acesta din urmă fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. La locul evenimentului rutier au intervenit echipaje de la Descarcerare și SMURD. Polițiștii rutier fac acum cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
 

Un tânăr băut din Constanța, urmărit de polițiști după ce a lovit o mașină și a fugit

0

Un constănțean de 21 de ani, băut la volan, a lovit o mașină în momentul în care a vrut să schimbe banda de mers și a plecat de la locul accidentului, fiind urmărit de polițiști

Miercuri seara, pe Șoseaua Sibiului din Șelimbăr s-a produs un eveniment rutier în următoarele împrejurări: un tânăr de 21 de ani din Constanța, în timp ce conducea autoturismul pe Șoseaua Sibiului din Șelimbăr, din direcția străzii Mihai Viteazu spre strada Doamna Stanca, pe banda 1, a încercat să schimbe banda de circulație fără să se asigure și a acroșat un autoturism care circula pe banda a doua, în aceeași direcție de mers. În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.
„După producerea evenimentului rutier, conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului, fiind observat în trafic câteva minute mai târziu de către polițiști, circulând pe sensul de deplasare dinspre str. Doamna Stanca spre Mihai Viteazu și urmărit în trafic câțiva zeci de metri.
Polițiștii au constatat că cel aflat la volan se afla sub influența băuturilor alcoolice, testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,67 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a precizat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Expoziție de carte franceză din colecția baronului Brukenthal, la Palatul din Piața Mare

0

Cabinetul de Cartografie din cadrul Palatului „Brukenthal” devine gazda unei noi expoziții. „Carte franceză din colecția lui Samuel von Brukenthal” va fi deschisă în 4 decembrie, dar publicul o poate vizita după ce autoritățile vor da undă verde și municipiul Sibiu nu se va mai afla în carantină.

Expoziția din cadrul Palatului din Piața Mare va fi deschisă până în ultima zi a acestui an.

„În secolul al XVIII-lea, pentru Europa se desenează o hartă ideală. În centru, ţara care dădea mai mult decât primea, a cărei limbă oferea diferitelor popoare mijlocul de comunicare pe care îl doreau, a cărei gândire uimea: Franţa. Franceza înlocuia italiana, vorbită încă mult până atunci şi, treptat, latina savantă. Curţile erau toate organizate integral după modelul francez. Oamenii corespondau între ei numai în această limbă. Ea a devenit şi pentru intelectualii burghezi, şi pentru comercianţi, limba străină ce trebuia învăţată. Expresia orală şi scrisă a cosmopolitismului era de acum înainte franceza şi nu latina”, arată dr. Radu Teuceanu, curatorul expoziției.

Potrivit acestuia, Samuel von Brukenthal a avut în biblioteca sa un număr de cărţi în această limbă a culturii europene, inclusiv traduceri ale Coranului, opere ale autorilor antici şi multe altele.
Expoziţia „Carte franceză din colecţia lui Samuel von Brukenthal” oferă publicului câteva dintre cele mai frumoase şi valoroase ediţii de cărţi franceze pe care le-a avut fostul guvernator al Transilvaniei.
 
 

„Gușterland”, numele viitoarei zone de agrement și ecoturism de pe Dealurile Gușteriței

 

Aproape 3.300 de sibieni au votat, în perioada 12-26 noiembrie, una dintre cele cinci denumiri selectate de juriul din cadrul Primăriei Sibiu dintre cele 269 de denumiri propuse tot de sibieni. 42.8% dintre aceștia au preferat „Gușterland”.

“Denumirea cea mai votată a fost Gușterland. Aproximativ jumătate dintre cei care au participat au votat pentru aceasta. De altfel, denumirea a fost propusă de 35 de sibieni în prima fază a concursului și, prin urmare, pentru a stabili câștigătorul, vom organiza o tragere la sorți într-o dată pe care o vom face publică, aceasta urmând să fie transmisă pe pagina noastră de Facebook. Premiul va consta într-un mountain bike multifuncțional, echipat profesionist atât pentru aventură pe teren accidentat, dar și pentru utilizare în mediul urban”, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Rezultatul votului prin formularul Google este următorul: Gușterland – 1.401 voturi – 42,8%; Colinele Gușteriței – 792 voturi – 24,2%; Hermannstadt Adventure Park – 489 voturi – 14,9%; Sibiu City Scape – 471 voturi – 14,4%; ENjoy Sibiu – 123 voturi – 3,8%.

Zece decese și 69 de cazuri noi de coronavirus, în ultimele 24 de ore, în județul Sibiu

0

69 de cazuri noi și zece decese cauzate de COVID-19 au fost raportate, astăzi, de Prefectura Sibiu.

În ultimele 24 de ore, au murit trei femei, de 89, 83 și 72 de ani, și șapte bărbați, de 68, 78, 89, 90 și 81 (doi) și 71 de ani.
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus  14.356 de persoane (dintre care 13832 adulți și 524 copii). Până astăzi, s-au vindecat 8452 de persoane, iar 436 persoane au decedat.
Astăzi, la ora 8, erau spitalizate  389 de persoane, dintre care pe ATI 34 adulți și doi minori.
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv 69 de persoane acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă: 0 – 18 ani 1- o persoană; 19 – 29 de ani – opt persoane; 30 – 39 de ani  -18 persoane; 40 – 49 de ani – 14 persoane; 50 – 59 de ani  -14 persoane; 60 – 69 de ani – șapte persoane; 70 – 79 de ani – șase persoane;  90 – 99 de ani – o  persoană.
În prezent, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare  1707 persoane aflate în carantină la domiciliu și 1370 de persoane în izolare la domiciliu.
„Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254 și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 79 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale. În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 65 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 121 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală”, arată Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

COVID, în România: 211 decese și 7.661 de cazuri noi

0

211 decese și 7.661 de noi cazuri de coronavirus au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, pe teritoriul României.

 
Conform Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 3 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 492.211 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
381.001 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.661 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
 

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate(total)Număr de cazuri nou confirmateIncidența  înregistrată la 14 zile
1.Alba102241284,38
2.Arad116221624,74
3.Argeș144621674,74
4.Bacău134331262,58
5.Bihor144571733,41
6.Bistrița-Năsăud5945582,37
7.Botoșani63991082,46
8.Brașov196022305,38
9.Brăila5879693,02
10.Buzău6714562,17
11.Caraș-Severin4945382,47
12.Călărași4584743,2
13.Cluj225743995,82
14.Constanța183003187,15
15.Covasna4257332,16
16.Dâmbovița117991513,15
17.Dolj125601332,88
18.Galați10996763,22
19.Giurgiu4261932,85
20.Gorj4440361,32
21.Harghita4731341,17
22.Hunedoara91001183,41
23.Ialomița4910963,67
24.Iași208393162,91
25.Ilfov161382427,12
26.Maramureș8787702,37
27.Mehedinți4098632,37
28.Mureș12311863,2
29.Neamț9500531,68
30.Olt75741111,19
31.Prahova196441423,55
32.Satu Mare5785993,51
33.Sălaj5582212,36
34.Sibiu14356695,78
35.Suceava133671261,81
36.Teleorman57381052,36
37.Timiș196372874,00
38.Tulcea3856482,6
39.Vaslui79641082,09
40.Vâlcea8197902,6
41.Vrancea57211151,6
42.Mun. București698217675,42
43.Cazuri noi nealocate pe județe71021867
 TOTAL492.2117.661

 
*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.
 
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.353 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
 

 Nr. Crt.JUDEȚProbe pozitive la retestare
1ALBA22
2ARAD58
3ARGEŞ43
4BACĂU33
5BIHOR31
6BISTRIŢA-NĂSĂUD9
7BOTOŞANI18
8BRĂILA5
9BRAŞOV28
10BUZĂU8
11CĂLĂRAŞI2
12CARAŞ-SEVERIN30
13CLUJ57
14CONSTANŢA62
15COVASNA17
16DÂMBOVIŢA13
17DOLJ27
18GALAŢI34
19GIURGIU14
20GORJ10
21HARGHITA15
22HUNEDOARA18
23IALOMIŢA4
24IAŞI79
25ILFOV58
26MARAMUREŞ13
27MEHEDINŢI20
28MUNICIPIUL BUCUREŞTI215
29MUREŞ18
30NEAMŢ35
31OLT23
32PRAHOVA35
33SĂLAJ16
34SATU MARE28
35SIBIU50
36SUCEAVA48
37TELEORMAN18
38TIMIŞ79
39TULCEA7
40VÂLCEA15
41VASLUI26
42VRANCEA12
Total1353

 
Până astăzi, 11.876 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 02.12.2020 (10:00) – 03.12.2020 (10:00) au fost raportate 211 decese (125 bărbați și 86 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași,  Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9  ani, 2 decese la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 de ani, 9 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 23 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 49 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 62 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 64 decese la categoria de peste 80 de ani.
202 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.156. Dintre acestea, 1.252 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.170.013  teste. Dintre acestea, 32.120 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.420 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.700 la cerere.
Pe teritoriul României, 44.965 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.191 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 68.826 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 63 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.180 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 813 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 2 decembrie a.c., 6.124 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.021.420 de lei.

Rata de incidență COVID în Sibiu continuă să scadă. Municipiul are 8.39/ mia de locuitori

0

Rata de incidență COVID în județul Sibiu continuă să scadă. Astăzi, potrivit Prefecturii, județul Sibiu a ajuns la 5.78/ mia de locuitori.

Și în municipiul Sibiu rata înregistrată astăzi este mai mică, respectiv de 8.39.
Cea mai mare rată de infectare din județ este în Șalcău, comuna Mihăileni, unde doi din cei 95 de localnici au coronavirus. Aici, rata de incidență înregistrează 21.05/ mia de locuitori.
 

UATLOCALITATENUMAR_POPULATIECAZURI CONFIRMATE ULTIMELE 14 ZILECAZURI LA 1000 DE LOCUITORI ÎN ULTIMELE 14 ZILE
Com.MihăileniSat.Şalcău95221,05
Com.PăucaSat.Presaca363719,28
Com.BlăjelSat.Păucea418716,75
Com.LoamneşSat.Loamneş601914,98
Orş.AvrigSat.Glâmboaca238312,61
Com.DârlosSat.Valea Lungă239312,55
Com.LoamneşSat.Mândra334411,98
Com.RacoviţaSat.Sebeşu de Sus767810,43
Com.MihăileniSat.Mihăileni20129,95
Mun.SibiuMun.Sibiu17111714358,39
Com.ŞelimbărSat.Şelimbăr11928998,30
Com.CârţaSat.Cârţa1218108,21
Com.SlimnicSat.Ruşi90077,78
Com.BoiţaSat.Boiţa1457117,55
Com.ChirpărSat.Săsăuş13417,46
Com.Turnu RoşuSat.Sebeşu de Jos55047,27
Mun.MediaşMun.Mediaş550933836,95
Com.RacoviţaSat.Racoviţa2183156,87
Com.Şura MareSat.Şura Mare4172276,47
Com.Turnu RoşuSat.Turnu Roşu2015136,45
Com.SlimnicSat.Slimnic3008196,32
Com.RoşiaSat.Cornăţel47936,26
Com.MoşnaSat.Nemşa64646,19
Com.Şura MicăSat.Şura Mică2662166,01
Com.TârnavaSat.Târnava3418205,85
Com.Axente SeverSat.Şoala34225,85
Orş.CisnădieOrş.Cisnădie240061335,54
Com.PoplacaSat.Poplaca1812105,52
Com.Şura MareSat.Hamba92355,42
Com.OrlatSat.Orlat3364185,35
Com.Arpaşu de JosSat.Nou Român37825,29
Com.BlăjelSat.Blăjel1902105,26
Orş.TălmaciuOrş.Tălmaciu6872365,24
Com.BiertanSat.Biertan172195,23
Orş.AvrigOrş.Avrig10415545,18
Orş.Ocna SibiuluiOrş.Ocna Sibiului4252225,17
Orş.Miercurea SibiuluiOrş.Miercurea Sibiului2149115,12
Com.BrateiuSat.Brateiu2754145,08
Orş.AvrigSat.Mârşa3162165,06
Com.Apoldu de JosSat.Apoldu de Jos103354,84
Orş.TălmaciuSat.Tălmăcel124864,81
Com.RăşinariSat.Răşinari5291244,54
Com.ŞelimbărSat.Veştem176484,54
Com.SlimnicSat.Veseud22114,52
Com.Valea ViilorSat.Valea Viilor157474,45
Com.Arpaşu de JosSat.Arpaşu de Sus135664,42
Com.Porumbacu de JosSat.Porumbacu de Jos113654,40
Com.Axente SeverSat.Agârbiciu142464,21
Com.LudoşSat.Gusu23814,20
Com.AlţinaSat.Alţina144764,15
Com.AţelSat.Dupuş24414,10
Orş.Copşa MicăOrş.Copşa Mică5966244,02
Com.MarpodSat.Marpod76133,94
Com.HoghilagSat.Prod26413,79
Com.Şeica MareSat.Şeica Mare3443133,78
Orş.CisnădieLoc.Cisnădioara82333,65
Com.MicăsasaSat.Micăsasa139953,57
Orş.SălişteSat.Săcel56623,53
Com.Şura MicăSat.Rusciori86433,47
Orş.TălmaciuSat.Colonia Tălmaciu29413,40
Com.Arpaşu de JosSat.Arpaşu de Jos117743,40
Com.Porumbacu de JosSat.Porumbacu de Sus90333,32
Com.DârlosSat.Dârlos241983,31
Orş.Miercurea SibiuluiSat.Dobârca91433,28
Com.RoşiaSat.Caşolţ92433,25
Orş.AvrigSat.Săcădate61823,24
Orş.SălişteOrş.Sălişte3116103,21
Com.PăucaSat.Broşteni31813,14
Com.CristianSat.Cristian4486143,12
Com.BaznaSat.Velţ64423,11
Com.Valea ViilorSat.Motiş65323,06
Com.RoşiaSat.Daia104332,88
Com.Porumbacu de JosSat.Scoreiu70122,85
Com.LasleaSat.Mălâncrav140442,85
Orş.SălişteSat.Galeş35112,85
Com.CârţişoaraSat.Cârţişoara143642,79
Com.LoamneşSat.Alămor73022,74
Orş.Miercurea SibiuluiSat.Apoldu de Sus184552,71
Com.Axente SeverSat.Axente Sever259972,69
Com.SaduSat.Sadu273672,56
Com.BaznaSat.Boian158942,52
Com.MoşnaSat.Alma Vii40112,49
Com.Şeica MicăSat.Şeica Mică125632,39
Com.Gura RâuluiSat.Gura Râului380692,36
Com.TilişcaSat.Rod43012,33
Com.PăucaSat.Bogatu Român43212,31
Com.LasleaSat.Laslea175542,28
Com.BrădeniSat.Retiş46412,16
Com.AţelSat.Aţel147432,04
Com.NocrichSat.Hosman98322,03
Com.LudoşSat.Ludoş50211,99
Com.BârghişSat.Pelişor50611,98
Com.NocrichSat.Nocrich153231,96
Com.BiertanSat.Copşa Mare52811,89
Orş.AgnitaOrş.Agnita9724181,85
Orş.SălişteSat.Mag57411,74
Com.IacobeniSat.Netuş59111,69
Com.Râu SaduluiSat.Râu Sadului60111,66
Com.ŞelimbărSat.Bungard63311,58
Com.RoşiaSat.Nou190731,57
Com.Şeica MareSat.Buia65211,53
Com.LoamneşSat.Haşag66011,52
Orş.AgnitaLoc.Coveş67511,48
Com.HoghilagSat.Hoghilag135621,47
Com.MoşnaSat.Moşna272841,47
Com.PăucaSat.Păuca72811,37
Com.ŞelimbărSat.Mohu74811,34
Com.AlmaSat.Alma80811,24
Com.BiertanSat.Richiş82311,22
Mun.MediaşSat.Ighişu Nou173021,16
Com.AlmaSat.Şmig86711,15
Com.BaznaSat.Bazna182621,10
Com.HoghilagSat.Valchid92611,08
Com.DârlosSat.Curciu96411,04
Orş.DumbrăveniLoc.Şaroş pe Târnave195421,02
Orş.AvrigSat.Bradu115110,87
Orş.AgnitaLoc.Ruja126810,79
Com.RoşiaSat.Roşia175710,57
Com.JinaSat.Jina365720,55
Com.Poiana SibiuluiSat.Poiana Sibiului248610,40
Orş.DumbrăveniOrş.Dumbrăveni591320,34
Com.VurpărSat.Vurpăr298910,33
Com.AlmaSat.Giacăş26000,00
Com.AlţinaSat.Beneşti30600,00
Com.AlţinaSat.Ghijasa de Sus16700,00
Com.Apoldu de JosSat.Sângătin27700,00
Com.BârghişSat.Apoş38900,00
Com.BârghişSat.Bârghiş82500,00
Com.BârghişSat.Ighişu Vechi26000,00
Com.BârghişSat.Vecerd13600,00
Com.BârghişSat.Zlagna21300,00
Com.BlăjelSat.Romaneşti6800,00
Com.BoiţaSat.Lazaret13400,00
Com.BoiţaSat.Lotrioara900,00
Com.BoiţaSat.Paltin100,00
Com.BrădeniSat.Brădeni104300,00
Com.BrădeniSat.Ţeline15500,00
Com.BrateiuSat.Buzd140500,00
Com.BruiuSat.Bruiu54700,00
Com.BruiuSat.Gherdeal3600,00
Com.BruiuSat.Şomartin39900,00
Com.CârţaSat.Poieniţa1700,00
Com.ChirpărSat.Vărd36400,00
Com.ChirpărSat.Chirpăr124800,00
Com.ChirpărSat.Veseud20200,00
Com.IacobeniSat.Iacobeni133600,00
Com.IacobeniSat.Movile35400,00
Com.IacobeniSat.Noiştat59000,00
Com.IacobeniSat.Stejărişu53600,00
Com.LasleaSat.Floreşti15500,00
Com.LasleaSat.Nou Săsesc65000,00
Com.LasleaSat.Roandola31900,00
Com.LoamneşSat.Armeni52100,00
Com.LoamneşSat.Sădinca800,00
Com.MarpodSat.Ilimbav24200,00
Com.MerghindealSat.Dealu Frumos74300,00
Com.MerghindealSat.Merghindeal90000,00
Com.MicăsasaSat.Ţapu77700,00
Com.MicăsasaSat.Chesler6600,00
Com.MicăsasaSat.Văleni700,00
Com.MihăileniSat.Moardăş30800,00
Com.MihăileniSat.Metiş35700,00
Com.MihăileniSat.Răvăşel15700,00
Com.NocrichSat.Fofeldea54300,00
Com.NocrichSat.Ghijasa de Jos11700,00
Com.NocrichSat.Ţichindeal24500,00
Com.Porumbacu de JosSat.Sărata38000,00
Com.Porumbacu de JosSat.Colun20200,00
Com.RăşinariSat.Prislop41900,00
Com.RoşiaSat.Nucet5400,00
Com.Şeica MareSat.Boarta38100,00
Com.Şeica MareSat.Mighindoala100,00
Com.Şeica MareSat.Petiş5400,00
Com.Şeica MareSat.Ştenea16000,00
Com.Şeica MicăSat.Soroştin57500,00
Com.TilişcaSat.Tilişca104100,00
Mun.SibiuLoc.Păltiniş2700,00
Orş.DumbrăveniLoc.Ernea58200,00
Orş.Ocna SibiuluiSat.Topârcea16800,00
Orş.SălişteSat.Amnaş44600,00
Orş.SălişteSat.Sibiel41800,00
Orş.SălişteSat.Fântânele18200,00
Orş.SălişteSat.Vale39900,00
Orş.SălişteSat.Aciliu21000,00

 

Clădirea Prefecturii Sibiu intră în reabilitare

 

Clădirea în care funcționează Prefectura Sibiu intră în reabilitare. Cererile de participare la licitație pot fi depuse până la mijlocul lunii decembrie.

„Trecerea timpului și-a lăsat amprenta asupra clădirii în care își desfășoară activitatea Instituției Prefectului județul Sibiu, fapt pentru care încă din vara acestui an s-au început demersurile pentru reabilitarea acesteia. În 22 octombrie a.c. Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a emis ordinul ce cuprinde obiectivele de investiții din cadrul Subprogramului „Alte obiective de interes public sau social în domeniul construcțiilor”, în baza căruia clădirea intră în reabilitare și modernizare. Vă informăm că în data de 26 noiembrie a.c. a fost lansată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice licitația privind activitatea de construire și amenajare. Precizăm de asemenea faptul că până la data de 15 decembrie a.c. se pot depune ofertele sau cererile de participare la licitație”, arată Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Clădirea a fost construită în jurul anului 1880, de către Franz Szalay, cel care era proprietarul locului pe care este amplasată astăzi. De-a lungul existenței sale, clădirea a avut mai multe funcțiuni și denumiri. În jurul anului 1879, avea funcțiune de Edificiul comitatului sau Casa Comitatului. În 1918, începe să fie menționată Casa județului, Palatul Județean din Sibiu și Palatul Prefecturii.
Imobilul a avut mai multe destinații: locuința comitelui, Sfatul raionului Sibiu, Școala tehnică Sanitară, sediu al Tribunalului Sibiu și al Judecătoriei în perioada comunistă, sediu al Prefecturii județului Sibiu din 1992 până în prezent.
De la finalizarea construcției și până în prezent, clădirea a suferit o serie de modificări ce în mare parte au fost de extindere. În anul 1943 a avut loc prima lucrare de reabilitare, apoi în 1971 și o reabilitare parțială în 2005.
Locul unde s-a scris istorie
Clădirea ce este cunoscută azi cu numele Palatul Administrativ, în care își desfășoară activitatea Instituția Prefectului județul Sibiu, este unul dintre locurile unde s-a scris istorie. În Sala Mare a Prefecturii au avut loc o serie de evenimente istorice care au marcat evoluția României. În perioada în care a funcționat Consiliul Dirigent la Sibiu, în această clădire s-a desfășurat cea de-a doua sesiune a Marelui Sfat Național în urma căruia s-au elaborat două dintre cele mai importante proiecte ale vremurilor de atunci: proiectul de lege electorală și proiectul de lege agrară – cel care a stat la baza reformei agrare.

„Consider să este de datoria noastră să contribuim la menținerea vie a acestor evenimente ce au contribuit la dezvoltarea țării noastre și totodată să acordăm importanța cuvenită locurilor care le-au consacrat. Este o bucurie faptul că am reușit să intrăm în linie dreaptă cu proiectul de reabilitare la care s-a muncit foarte mult, într-o perioadă deloc ușoară pentru Instituția Prefectului. Mulțumiri pentru sprijinul acordat în tot acest demers îi aduc doamnei vicepremier Raluca Turcan și tuturor celor care au contribuit la realizarea sa. Am speranța că în cel mai scurt timp posibil, clădirea Instituției Prefectului județul Sibiu va avea un aer proaspăt și totodată se va ridica la nivelul importanței istorice pe care o are”, transmite Mircea Crețu, prefectul județului Sibiu.