Acasă Blog Pagina 327

Sondaj INSCOP: Corupția, principala îngrijorare a românilor. Opiniile sunt împărțite despre războiul din Ucraina și liderii internaționali

Daniela Arnăutu

Ultimul sondaj INSCOP Research, realizat între 28 ianuarie și 6 februarie 2026 la cererea think-tank-ului New Strategy Center, arată că românii consideră corupția drept cea mai mare problemă a țării, urmată de creșterea prețurilor și starea sistemului de sănătate.

Studiul, intitulat „4 ani de război în Ucraina. Impactul asupra opiniei publice din România”, analizează percepțiile populației privind direcția țării, războiul din Ucraina, securitatea națională și încrederea în liderii internaționali, relatează Mediafax.

Direcția României

Doar 22,2% dintre români cred că țara merge într-o direcție bună, în timp ce 73,1% consideră că lucrurile merg greșit, iar 4,7% nu au răspuns.

Optimiști: votanții PNL și USR, tinerii sub 30 de ani, cei cu studii superioare și locuitorii din marile orașe.

Pesimiști: votanții PSD și AUR, persoanele peste 60 de ani, cei cu educație primară și locuitorii din mediul rural.

Problemele principale

Corupția rămâne cea mai mare îngrijorare (32,2%, în creștere față de 21,5% în 2023), urmată de creșterea prețurilor (23,6%), starea de sănătate (13,4%) și educație (11,7%).

Alte preocupări: lipsa locurilor de muncă (9,8%), războiul din Ucraina (6,9%) și infrastructura (0,7%).

Războiul din Ucraina

Opiniile românilor sunt împărțite:

  • 44,5% cred că Rusia va câștiga, iar 23,4% susțin victoria Ucrainei.
  • 35,4% consideră că Ucraina ar trebui să facă concesii pentru a opri conflictul, în timp ce 53,3% cred că Rusia trebuie să se retragă și să returneze teritoriile.
  • 54,9% consideră Rusia responsabilă de declanșarea războiului, 14,1% Ucraina, 7,7% SUA, 9% UE și 3,5% alții.

România și aliații

  • 40,9% susțin respectarea obligațiilor NATO și participarea militară.
  • 27,4% ar trimite doar ajutor umanitar, 19,6% aleg neutralitatea, iar 5,5% sprijină ieșirea din NATO.

În caz de atac rusesc, românii au cea mai mare încredere în protecția NATO (66,6%), urmată de Franța (47,7%), SUA (46,6%), Germania (44,6%) și Marea Britanie (38,1%).

Securitate și apărare

Numai 3,6% consideră România complet pregătită pentru un atac, iar 51,4% cred că țara nu este deloc pregătită.

  • 74,4% susțin creșterea bugetului de apărare și 67,1% sprijină serviciul militar obligatoriu.
  • 92,7% sunt de acord cu cursuri de prim-ajutor pentru persoanele între 15-60 ani, iar 80,8% susțin instruirea în operarea dronelor.

Surse de informare

Românii se informează preponderent din:

  • TV: 44,7%
  • Rețele sociale: 25%
  • Site-uri de știri: 17,8%
  • Radio: 5,9%
  • Prieteni: 2,8%
  • WhatsApp: 1,4%

Încredere în lideri internaționali

  • Donald Trump și Emmanuel Macron: 33%
  • Ursula von der Leyen: 23,7%
  • Volodimir Zelenski: 23,1%
  • Frederick Merz: 20,8%
  • Viktor Orban: 20,5%
  • Vladimir Putin: 17,5%

Sondajul a fost realizat telefonic (CATI) pe 1.100 de persoane, reprezentativ pentru populația adultă din România. Eroarea maximă admisă: ±3%, cu un nivel de încredere de 95%.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Cum l-a prezentat Donald Trump pe Nicușor Dan. „Poporul român este fantastic, fantastic! Tu ești fantastic”

Donald Trump a inaugurat, în cursul zilei de joi, Consiliul pentru Pace, acolo unde participă și președintele Nicușor Dan.

La prezentarea participanților, Donald Trump a făcut o gafă și l-a numit pe Nicușor Dan ”primul ministru al României”.

„Prim-ministrul Dan al României, oameni minunați, poporul român este fantastic, fantastic! Tu ești fantastic (n.r. arătând cu degetul spre Nicușor Dan).

Sunteți fantastici, iar mulți dintre români vin și muncesc în această țară și ne ajută aici, știți, și sunt oameni cu adevărat de încredere”, a spus Donald Trump.

De menționat că Donald Trump a menționat corect numele și funcțiile celorlalți participanți.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Piața imobiliară europeană 2026: De ce devine locuința un lux și cine mai crede în proprietate

Daniela Arnăutu

Aproape jumătate dintre europenii care nu dețin o locuință proprie sunt convinși că nu vor reuși niciodată să cumpere una. Datele apar în cel mai recent raport al companiei RE/MAX Europe privind tendințele pieței imobiliare europene pentru 2025, bazat pe un sondaj realizat în august 2025 în 23 de țări și citat de Euronews.

44% dintre europenii fără casă proprie nu văd achiziția ca pe o opțiune reală

La întrebarea „Când credeți că veți putea cumpăra o locuință, dacă veți putea vreodată?”, răspunsurile conturează o realitate îngrijorătoare pentru piața imobiliară din Europa:

  • 29% dintre respondenți spun că nu vor putea cumpăra niciodată o locuință.
  • 15% declară că nu sunt interesați să devină proprietari.

În total, 44% dintre europenii care stau în chirie fie nu cred că vor avea acces la proprietate, fie nu își mai doresc acest obiectiv, relatează Mediafax.

Tendința confirmă presiunea tot mai mare asupra accesibilității locuințelor în marile economii europene.

Germania și Austria, în topul pesimismului imobiliar

În mai multe state europene, peste jumătate dintre respondenți afirmă că nu pot sau nu doresc să cumpere o locuință:

  • Germania – 59%
  • Austria – 54%
  • Cehia – 54%
  • Țările de Jos – 53%
  • Elveția – 52%

Alte țări se apropie de pragul de 50%:

  • Italia – 49%
  • Malta – 49%

La nivelul mediei europene (44%) se află:

  • Polonia
  • Marea Britanie

În plus, cel puțin o treime dintre respondenți declară că nu vor cumpăra niciodată o locuință în:

  • Slovenia (39%)
  • Irlanda (33%)
  • Ungaria (33%)

De ce renunță europenii la visul unei case proprii

Potrivit lui Michael Polzler, CEO al RE/MAX Europe, creșterea economică lentă a afectat dinamica veniturilor în numeroase state europene, în timp ce prețurile imobiliare au continuat să urce.

Accesibilitatea locuințelor a devenit o provocare majoră, mai ales pentru tineri și pentru cei aflați la prima achiziție. Chiar și în țările cu șomaj redus, diferența dintre venituri și prețurile proprietăților face dificilă obținerea unui credit ipotecar.

În state precum Germania și Austria, cultura închirierii este bine consolidată, iar legislația favorizează chiriașii. Astfel, presiunea socială de a cumpăra o locuință este mai scăzută decât în Europa de Est.

Motivele pentru care europenii evită achiziția imobiliară

Dintre cei care nu vor să cumpere:

  • 53% spun că sunt mulțumiți de situația actuală.
  • 21% evită angajamentele pe termen lung.
  • 19% consideră că locuințele sunt supraevaluate.
  • 16% apreciază flexibilitatea oferită de chirie.

Pentru o parte importantă a populației, mobilitatea profesională și flexibilitatea financiară cântăresc mai mult decât ideea de proprietate.

Turcia, singura excepție pozitivă din Europa

La polul opus se află Turcia, unde doar 18% dintre respondenți afirmă că nu pot sau nu doresc să cumpere o locuință. În contextul inflației și al instabilității financiare, proprietatea imobiliară este percepută drept un instrument de protecție a valorii economiilor.

Pe următorul loc se situează Lituania, cu 28%.

Locuința în Europa: din obiectiv social, în strategie financiară

În ultimele decenii, semnificația proprietății s-a schimbat profund. Dacă pentru generațiile anterioare achiziția unei case reprezenta un obiectiv social și un simbol al stabilității, astăzi locuința este tot mai des privită ca o investiție sau o strategie de protejare a capitalului.

Conform datelor publicate de Eurostat, aproximativ 70% dintre rezidenții Uniunii Europene dețin propria locuință, în timp ce 30% trăiesc în chirie.

Tendințele actuale arată însă că, în lipsa unor măsuri care să îmbunătățească accesul la creditare și echilibrul dintre venituri și prețuri, procentul proprietarilor ar putea scădea în următorii ani, transformând locuința dintr-un drept accesibil într-un privilegiu financiar.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

„Am zis Roz!”. O explorare conceptuală a percepției la Huma Studio

Sibiu, Februarie 2026 – Grupul artistic HUMA invită publicul la vernisajul expoziției transdisciplinare „Am zis Roz!”, care va avea loc vineri, pe data de 28, începând cu ora 18:00, la sediul studioului din strada Crișanei nr. 14A.

Conceptul: Rozul ca filtru, armă și reziliență

Expoziția reunește 10 artiști din sfera artelor vizuale, a poeziei și a ceramicii, invitând la reflecții asupra modului în care percepția ne modelează realitatea. Departe de a fi doar o culoare a inocenței, „rozul” este explorat în toate valențele sale istorice și politice: de la simbolismul florilor de sakura, la triunghiul roz din lagărele naziste, până la estetica revoltei Pussy Riot.

„Rozul funcționează ca un filtru care schimbă percepția: îndulcește, calmează, face lucrurile mai ușor de privit. Este o decizie de a colora lumea înainte ca privitorul nostru interior să reacționeze”,

menționează textul curatorial

Expoziția chestionează modul în care atrocitățile contemporane sunt uneori „ambalate” sub pretexte estetice, dar și forța individuală de a spune „Am zis Roz!” în fața unei realități gri, transformând negația într-un act de creație de tip Fiat Lux.

Despre eveniment și Grupul HUMA

Vernisajul din 28 februarie se vrea o experiență senzorială completă:

Huma Studio este un colectiv artistic din Sibiu, fondat în urmă cu un an, care funcționează ca un spațiu de lucru colaborativ și un hub creativ. Cu un istoric de patru expoziții și numeroase ateliere pentru comunitate, viziunea grupului este de a crea un front de avangardă, bazat pe dialog transdisciplinar, incluziune și inovație.

De salvat în agendă

Vernisaj: 28 februarie, ora 18:00.

Locație: Huma Studio, Str. Crișanei Nr. 14A, Sibiu.

Expoziția rămâne deschisă publicului până la finalul lunii martie. Intrarea este gratuită.

Contact și Social Media:

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Sibienii care își închiriază apartamentele în regim hotelier, amenințați cu Direcția Antifraudă de primărie

Primăria Sibiu, prin Direcția Fiscală Locală, face demersuri pentru identificarea imobilelor exploatate în regim hotelier, dar nedeclarate ca și clădiri nerezidențiale, în vederea stabilirii și aplicării corecte a impozitului pe proprietate.

În 2025, în urma verificărilor Direcției Fiscale, au fost identificate 60 de imobile din municipiul Sibiu care erau folosite pentru cazare turistică, dar care nu erau declarate corect, ca și clădiri nerezidențiale, de către proprietarii lor.

Personale în cauză au omis să depună declarațiile fiscale corespunzătoare și au achitat un impozit mai mic, aferent unui locuințe, deși au desfășurat activitate economică în acestea. Au fost invitați să își clarifice situația și să depună declarația corectă, toți conformându-se solicitării.

Acțiunile de verificare vor continua și în 2026. Direcția Fiscală va solicita informații din partea instituțiilor competente, care dețin date relevante în acest domeniu.

„De asemenea, vor fi verificate și sesizările primite din partea cetățenilor cu privire la astfel de locuințe care se închiriază pentru cazare.

În situațiile în care se constată că în respectivele imobile se desfășoară ilegal această activitate economică, vor fi notificate Direcția Regională Antifraudă Sibiu și Direcția de Control în Turism din cadrul Ministerului Turismului, pentru a fi aplicate măsurile legale.

Primăria Sibiu recomandă proprietarilor care desfășoară activități de închiriere în regim hotelier să își îndeplinească obligațiile legale, înainte de constatarea unor eventuale nereguli.

Aceștia sunt invitați la sediul Direcției amintite de pe str. Turismului, nr. 15A pentru a depune declarația fiscală corectă și pentru a achita impozitul corespunzător pentru un imobil nerezidențial”, a transmis municipalitatea sibiană.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

VIDEO/FOTO: Descinderi la traficanții de droguri de mare risc din Sibiu

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba-Iulia, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu, au documentat activitatea infracțională a două persoane, cu vârste de 27 și 51 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În sarcina persoanei de 51 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive în formă continuată.

De asemenea, a fost dispusă măsura controlului judiciar, față de o altă persoană, care ar fi sprijinit activitatea infracțională a persoanei de 51 de ani.

„Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada octombrie 2025 – februarie 2026, la diferite intervale de timp, persoanele în cauză ar fi procurat, deținut și vândut droguri de mare risc sub formă de substanță cristalizată (4 CMC) către consumatori, din municipiile Sibiu și Piatra Neamț.

Probatoriul administrat a reliefat și faptul că, în intervalul menționat, persoana de 51 de ani ar fi deținut și manipulat, în scopul comercializării, diferite cantități de produse psihoacțive, pe care le-ar fi îngropat sau ascuns în diferite locații, din municipiul Sibiu sau din proximitate.

Astfel, pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate peste 300 de grame de substanțe interzise (NEP, 5F-ADB, 4BMC).

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, la data de 18 februarie 2026, în municipiile Sibiu și Piatra Neamț, au fost descoperite și ridicate peste 330 de grame de drog de mare risc 4 CMC, o parte din cantitate fiind porționată și ambalată în scopul vânzării, o cantitate de substanță vegetală, 3 cântare electronice de mare precizie, obiecte purtând urme de substanță, două arme cu bile de metal supuse autorizării, o sumă de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.

La data de 18 februarie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reținerea a celor două persoane, cu vârste de 27 și 51 de ani.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț și jandarmilor inspectoratelor de jandarmi județene Sibiu și Neamț.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis Alecsandra Rugaci, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Astăzi se discută proiectul pentru creșterea salariului minim

Guvernul discută în ședința de astăzi, în primă lectură, proiectul de hotărâre pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, act normativ care prevede majorarea acestuia la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026.

„începând cu data de 1 iulie 2026, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată (…) se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 4.325 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 166,667 ore pe lună, reprezentând 25,949 lei/oră”, arată proiectul de hotărâre promovat de Ministerul Muncii

La aceeași dată, va fi abrogată Hotărârea Guvernului nr. 1506/2024, care stabilește în prezent nivelul salariului minim la 4.050 de lei brut lunar.

Modificare întâmpină rezistență în interiorul Guvernului. Potrivit unor surse politice, ministrul Finanțelor ar fi dorit amânarea creșterii, însă intrarea în primă lectură pe ordinea de zi a ședinței de azi pune în mișcare mecanismul decizional.

Conform notei de fundamentare, majorarea propusă reprezintă o creștere de 6,8% față de nivelul aplicabil în luna iunie 2026, când salariul minim brut este de 4.050 lei.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

ULTIMA ORĂ: FC Hermannstadt, reacție virulentă împotriva CCA. „Pe cine protejați, domnilor?”

E scandal mare după ce FC Hermannstadt a pierdut partida de pe teren propriu cu CFR Cluj, sibienii acuzând dur unele decizii de arbitraj.

Clubul sibian a dat publicității un comunicat de presă în care acuza lipsa de reacție a Comisiei Centrale a Arbitrilor referitoare la unele faze din partida cu clujenii.

FC Hermannstadt solicită ca înregistrările audio dintre arbitri și convorbirile acestora cu camera VAR și analiza detaliată a CCA despre meci să fie făcute publice.

„A.F.C.Hermannstadt își exprimă public nemulțumirea și indignarea cu privire la lipsa de reacție a Comisiei Centrale a Arbitrilor față de mai multe faze importante din meciul disputat de echipa noastră în etapa nr. 27 din Superliga României.

Mai precis, ne referim aici la refuzul CCA de a prezenta public analiza tuturor momentele litigioase din timpul meciului cu CFR Cluj.

Considerăm că acest fapt este o sfidare la adresa clubului nostru, a competiției, dar și a celorlalte cluburi din Superliga

Pe cine protejați, domnilor?

Cât timp baremurile de arbitraj sunt plătite în mod egal de toate cluburile, dreptatea pe teren trebuie împărțită la fel, adică în mod egal, nu preferențial!

Solicităm public să fie prezentată analiza detaliată a CCA față de meciul FCH vs CFR Cluj, inclusiv înregistrările audio dintre arbitri și convorbirile acestora cu camera VAR”, a transmis clubul sibian pe pagina oficială de Facebook.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Tot mai mulți sibieni se vaccinează antigripal. Date de la DSP Sibiu

Cea de-a șaptea săptămână de monitorizare a activității virale aduce o scădere semnificativă a numărului îmbolnăvirilor de gripă și o scădere ușoară a numărului de cazuri de pneumopatie, în timp ce numărul infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare se plafonează undeva la peste 1900 de cazuri.

În ceea ce privește gripa, în perioada 09-15 februarie 2026, s-au raportat un număr de 148 de cazuri, în scădere cu 150 comparativ cu săptămâna trecută și cu 244 de cazuri comparativ cu perioada similară a sezonului gripal anterior.

Din cele 148 de cazuri raportate în perioada menționată din 2026, 15 au fost confirmate și prin teste de laborator, la 8 bărbați și 7 femei, cu vârste cuprinse între 47 si 83 de ani, toți pozitivi la virus gripal de tip A.

Formele de boală au fost ușoare și medii, cu internare recomandată în 25,67% din cazuri, internări necesare în special în cazul vârstnicilor.

„Ne bucură reducerea numărului de cazuri, dar asta nu înseamnă că trebuie să lăsăm garda jos! Din contră, perioada următoare se anunță una caracterizată de oscilații ale temperaturilor ceea ce va favoriza circulația și multiplicarea virusurilor.

Pentru a trece cu bine și peste ce-a mai rămas din acest sezon gripal, este important să respectăm măsurile de igienă și de protecție împotriva infectărilor.

Deși sezonul gripal actual nu este deloc unul blând, faptul că numărul persoanelor vaccinate este mai mare comparativ cu anii anteriori, este un plus în lupta cu boala.

Persoanele vaccinate fac forme mai ușoare de boală și, în cele mai multe cazuri, nu ajung la deces deși suferă de comorbidități”, a declarat directorul executiv al DSP Sibiu, ec. Horațiu Cojocaru.

De la începutul sezonului gripal actual și până la finele săptămânii trecute s-au vaccinat împotriva gripei un număr de 27.844 de persoane, cu peste 4.300 de persoane în plus comparativ cu sezonul gripal anterior (23527 vaccinați în sezonul 2024-2025).

Numărul infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare este mai mic cu doar 10 cazuri comparativ cu săptămâna trecută, însă scăderea devine importantă prin comparație cu perioada similară a sezonului gripal trecut când se înregistrau cu 788 de cazuri mai mult decât acum.

Formele de boală au fost, din fericire, ușoare, s-a recomandat internarea în doar 2,81% din cazuri, iar cele mai multe îmbolnăviri s-au raportat la copii și la populația încadrată în segmentul de vârstă activă.

În perioada 9-15 februarie, s-au raportat un număr de 462 de pneumopatii, cu 61 de cazuri mai puțin decât în săptămâna trecută și cu aproape 250 de cazuri mai puțin comparativ cu săptămâna similară din sezonul viral anterior.

Formele de boală au fost ușoare și medii însă procentul internărilor rămâne ridicat. În perioada menționată, medicii au recomandat tratamentul în spital în 36,14% din totalul cazurilor.

Cele mai multe cazuri, atât de îmbolnăviri, cât și de internări s-au înregistrat pe segmentul de vârstă de 65 de ani și peste.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Nu ai plătit o amendă de 500 de lei? Ai rămas 10 zile fără permis de conducere. Ce pregătește Guvernul

În reforma administrației publice despre care se vorbește în aceste zile vor fi incluse și sancțiuni mai dure pentru șoferii care nu își achită amenzile.

Astfel, aceștia ar putea rămâne fără permisul de conducere. Noile modificări se regăsesc în proiectul de ordonanță de urgență privind reforma în administrație, în varianta agreată de coaliția de guvernare. Proiectul a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Dezvoltării.

Șoferii care nu își plătesc amenzile în termen de 90 de zile de la data scadentă nu ar mai avea dreptul să conducă.

În funcție de valoarea amenzii, se calculează și perioada de suspendare a permisului de conducere. Spre exemplu, pentru o datorie de 500 de lei, suspendarea ar fi de 10 zile.

Permisul poate fi recuperat, însă numai după ce șoferul dovedește că și-a plătit datoria. Autoritățile vor înștiința șoferul în cazul neachitării amenzilor: prima somație va veni după 30 de zile.

Noile reguli ar urma să intre în vigoare la șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial a noilor prevederi.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Doi sibieni, duși la închisoare după ce au fost condamnați definitiv. Ce au făcut

Doi sibieni, condamnați pentru fals informatic și conducerea unui autoturism sub influența alcoolului, au fost ridicați de polițiști.

Miercuri, în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr au identificat pe raza localității Șelimbăr, un localnic în vârstă de 42 de ani, pe numele căruia, în aceeași zi, Judecătoria Târgu Mureș a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de fals informatic.

Acesta a fost condamnat să execute o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Aiud, în vederea executării pedepsei.

Tot ieri, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Orlat au identificat pe raza localității Jina, un localnic în vârstă de 30 de ani pe numele căruia, la aceeași dată, Judecătoria Săliște a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Acesta a fost condamnat să execute o pedeapsă 9 luni de închisoare cu executare.

Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Aiud, în vederea executării pedepsei.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Trump l-a invitat pe Nicușor Dan să vorbească la Consiliul pentru Pace de la Washington. România participă ca observator

Daniela Arnăutu

Președintele SUA, Donald Trump, l-a invitat pe președintele României, Nicușor Dan, să susțină o intervenție în cadrul reuniunii Consiliului pentru Pace, care are loc la Washington, potrivit unor surse din Administrația Prezidențială, relatează Mediafax.

Reuniunea Consiliului pentru Pace, organizată la Washington D.C.

Întâlnirea se desfășoară la sediul United States Institute of Peace din Washington, D.C.. România va participa în calitate de stat observator, reprezentată la cel mai înalt nivel, prin președinte.

Donald Trump a declarat anterior că la Consiliul pentru Pace vor participa „cei mai mari lideri din lume”, subliniind importanța strategică a reuniunii pentru stabilitatea globală.

Ce înseamnă statutul de observator pentru România

După primirea invitației oficiale, președintele Nicușor Dan a solicitat clarificări privind rolul și atribuțiile unui stat care nu este membru al Consiliului, dar care susține direcția și obiectivele organizației.

În urma discuțiilor purtate cu partea americană, șeful statului a stabilit cadrul exact al participării României. Într-o intervenție la Radio România Actualități, Nicușor Dan a explicat că statutul de observator presupune posibilitatea de a contribui la dezbateri și de a avea „un cuvânt de spus” în direcția strategică a organizației.

Gaza, tema principală pe agenda Consiliului pentru Pace

Prima reuniune a Consiliului va aborda exclusiv situația din Gaza, în contextul acordului de încetare a focului și al unei rezoluții ONU care stabilește direcțiile de evoluție pentru regiune.

Președintele României a subliniat că, deși discuțiile sunt concentrate pe Orientul Mijlociu, toate dosarele internaționale sunt interconectate.

„Suntem interesați de un context internațional de pace în toate regiunile globului. De asemenea, ne dorim menținerea legăturii privilegiate cu Statele Unite ale Americii, un pilon esențial de securitate pentru România”, a declarat Nicușor Dan.

Obiectivele României la reuniunea de la Washington

Potrivit președintelui, discuțiile vor viza pașii concreți pentru stabilizarea situației din teren, inclusiv:

  • măsuri umanitare;
  • organizarea forțelor interne de poliție;
  • posibila implicare a unor forțe internaționale de menținere a păcii.

Participarea României la Consiliul pentru Pace de la Washington confirmă interesul strategic al Bucureștiului pentru stabilitatea regională și consolidarea parteneriatului cu SUA, într-un context geopolitic marcat de tensiuni și negocieri diplomatice majore.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI