Acasă Blog Pagina 3271

Dr. Lavinia Danciu, noul director medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu

 

Medicul pneumolog Lavinia Danciu a fost numit director medical interimar al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, prin dispoziția președintelui Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean. Postul a rămas vacant după ce în data de 1 decembrie a expirat mandatul de director medical interimar al dr. Ioan Drăghilă, medic pneumolog în cadrul Spitalului. Acesta nu a mai dorit prelungirea contractului, motivând că dorește să se dedice în această perioadă doar activității medicale.

 

„Am apreciat-o dintotdeauna pe doamna doctor Lavinia Danciu pentru competența și devotamentul cu care își îndeplinește munca de medic. Mă bucur că acum va ajuta echipa pe care o conduc și din poziția de director medical, deoarece este un profesionist desăvârșit și sunt sigur că în această perioadă dificilă va avea o contribuție importantă în gestionarea activității medicale desfășurate în cadrul spitalului. De asemenea, țin să îi mulțumesc public domnului doctor Ioan Drăghilă pentru munca desfășurată ca director medical în ultimii ani”, a declarat Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Dr. Lavinia Danciu este în prezent și coordonatorul Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei din județul Sibiu, fiind angajată a Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu încă din anul 1994.

„Doresc să sprijinim populația din județul Sibiu pentru a trece cu bine peste această perioadă de pandemie. Astfel, vom continua demersurile pentru a ne spori capacitatea de oxigenoterapie, întrucât cazurile care se internează în prezent sunt din ce în ce mai grave și vom depune toate eforturile pentru a oferi servicii medicale cât mai eficiente și prompte tuturor pacienților care ni se adresează”, spune dr. Lavinia Danciu.

După ce în luna martie a fost organizat concurs pentru ocuparea funcției de director medical, la care nu s-a înscris niciun candidat, unitatea sanitară a început în luna octombrie demersurile pentru organizarea unui nou concurs de ocupare a funcției de director medical. Conform Metodologiei de organizare și desfășurare a concursurilor/examenelor pentru ocuparea funcțiilor specifice comitetului director din spitalele de sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu, în primă fază trebuie organizată comisia de concurs/examen, respectiv comisia de soluționare a contestațiilor, cu cel puțin zece zile înainte de data publicării anunțului de concurs.
Comisiile de concurs sunt formate din trei membri: doi reprezentanți ai Consiliului Județean Sibiu, desemnați prin Hotărâre de Consiliul Județean și un reprezentant al președintelui Consiliului Județean Sibiu, desemnat prin Dispoziție a președintelui Consiliului Județean Sibiu, precum și din câte un reprezentant ai organizațiilor profesionale și de sindicat, care au rolul de observatori în comisia de concurs/examen.

„Până în prezent, în conformitate cu prevederile Art.II din Legea nr. 203/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei Covid-19 cu privire la posibilitatea organizării concursurilor pe durata stării de alertă, prin adresa nr.6466 din 27.10.2020, transmisă către Consiliul Județean Sibiu, am solicitat aprobarea scoaterii la concurs a postului de director medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu. Ulterior, prin adresa 1751 din 24.11.2020, transmisă Consiliului Județean Sibiu, am solicitat desemnarea a doi reprezentanți ai Consiliului Județean Sibiu și a unui reprezentant al președintelui Consiliului Județean Sibiu care să facă parte din Comisia de concurs și a doi reprezentanți ai Consiliului Județean Sibiu și a unui reprezentant al președintelui Consiliului Județean Sibiu, care să facă parte din Comisia de soluționare a contestațiilor”, arată conducerea Spitalului TBC.

După ce vor fi desemnați toți membrii Comisiei de concurs și după ce Comisia de concurs va fi avizată de către CJ, vor fi stabilite în ședință de lucru tematica, bibliografia de concurs și temele de proiect. După constituirea Comisiei, în maximum zece zile, va fi publicat anunțul de concurs.
Pentru funcția de director medical al Spitalului TBC din Sibiu, în ședința din 26 noiembrie a Consiliului de Administrație a instituției sanitare, fusese propus fostul director al DSP, Gabriel Budescu, care a demisionat din funcția de șef al Direcției de Sănătate Publică la mijlocul lunii noiembrie.

1 Decembrie, sărbătorit de Junii Sibiului la TVR cu „Noi suntem români” și un film documentar dedicat iei

0

Junii Sibiului au sărbătorit 1 Decembrie alături de români din țară și de peste hotare, în cadrul programului special al Televiziunii Naționale.

Proiectul cultural „Noi suntem români!” a adus, ieri, pe micile ecrane spectacolul folcloric extraordinar „Noi suntem români!” și filmul „Port Valoare și Splendoare”, primul documentar dedicat iei.
„Mulțumim Consiliului Județean Sibiu, Primăriei Municipiului Sibiu și Televiziunii Române, pentru susținerea acordată în acest proiect. Mulțumim Iulianei Tudor, pentru cuvintele atât de frumoase adresate nouă, pentru că a crezut și crede în Junii Sibiului și pentru faptul că ne consideră un brand de țară! Asemenea aprecieri ne onorează, iar dragostea românilor este cea care ne dă forță de fiecare dată când suntem pe scenă! Mulțumim telespectatorilor noștri dragi, care ne-au urmărit programele speciale dedicate Zilei Naționale a României. Îmi doresc din suflet ca, în această perioadă grea pe care o traversăm cu toții, să fiți sănătoși dumneavoastră și familiile dumneavoastră; sperăm ca următoarele noastre programe să ajungă la inimile tuturor, oferindu-vă alinare!”, a spus Silvia Macrea, managerul CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu.
Proiectul cultural „Noi suntem români!” a fost inițiat de Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu şi Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, din subordinea Consiliului Județean Sibiu, alături de Televiziunea Română, fiind o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu.
https://www.facebook.com/sibiusutalasuta/videos/1027794427720241

Gura Râului și o stradă din Orlat rămân fără curent electric

0

Mai mulți localnici din Orlat și gurenii vor rămâne joi, 3 decembrie, fără curent electric.

Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud SA anunță că, pentur efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice joi, între orele 10 – 12.30, pe strada Nouă nr. 777-862 din Orlat și în întreaga localitate Gura Râului.
„În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate”, arată SDEE Transilvania Sud.
Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929

Licitație pentru spațiile rămase libere în piețele din Sibiu

 

S.C. PIEŢE SIBIU S.A. organizează în 17 decembrie o licitaţie pentru închirierea spaţiilor şi terenurilor rămase libere în pieţele din Municipiul Sibiu precum și spații pentru comerțul stradal de legume, fructe și flori.

Aceasta va avea loc la ora 12, la sediul societăţii din str. Calea Şurii Mari, nr. 16A (Piaţa Obor).
Documentaţia pentru licitaţie va fi pusă la dispoziţia solicitanţilor la sediul societăţii din data de 7 decembrie.
Termenul limită pentru înscrierea la licitaţie este 15 decembrie, ora 12.
Cei care vor să afle mai multe informații pot apela numărul de telefon 0736.440.349.

Centru Multifuncțional pentru locuitorii din Lazaret. Proiectul va fi gata într-un an

Începe construcția Centrului Multifuncțional dedicat comunității din zona Henri Coandă – Oțelarilor. Primarul Astrid Fodor a semnat miercuri, 2 decembrie, contractul pentru proiectarea și construcția Centrului, valoarea proiectului fiind de peste 4 milioane de lei.

„Comunitatea din cartierul Lazaret va avea la dispoziție în aproximativ un an un centru multifuncțional în care copiii și vârstnicii din familii cu o stare materială precară pot găsi sprijin. Copiii vor putea pregăti temele în acest Centru, vor participa la activități educative și recreative, iar vârstnicii vor avea aici un centru pentru socializare și activități recreative de grup. Am lucrat bine și pe alte proiecte cu firma Balor Cons, constructorul contractat în urma procedurii de achiziție, și sper ca și în cazul acestui contract vor executa lucrări de calitate și la timp”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Constructorul are la dispoziție 3 luni pentru proiectarea construcției și avizarea documentației, iar apoi, în termen de 12 luni, va ridica clădirea centrului.
Centrul va fi construit lângă Liceul Henri Coandă, accesul urmând să se facă din strada Oțelarilor. Terenul pe care se va ridica construcția măsoară 435 de metri pătrați. Clădirea va avea o suprafață desfășurată de 1350 mp și va fi structurată pe parter, etaj și mansardă. Zidăria va fi construită din carămidă, se vor amenaja instalațiile electrice și sanitare și se vor instala inclusiv obiectele sanitare în băi. De asemenea, clădirea va fi echipată cu un sistem de climatizare centralizat, cu recuperare de căldură astfel că va fi mai eficientă energetic.
Clădirea va cuprinde două săli dedicate activităților pentru vârstnici, o sală de sport, două săli de activități pentru copii și tineri, trei săli multimedia, o ludotecă cu diverse jocuri, birouri pentru personal și alte spații administrative și de depozitare, serviciile urmând să fie asigurate prin Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Sibiu.
Valoarea investiției se ridică la suma de 4,15 milioane de lei, fonduri care provin din finanțarea nerambursabilă din fonduri europene acordate pe Axa 4 a Programului Operațional Regional, prioritatea 4.3. „Îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunităților marginalizate în municipiile reședință de județ din România”.

În ce condiții recomandă OMS purtarea măştilor sanitare în locuinţe

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recomandat purtarea măştilor sanitare în locuinţe pentru a preveni infectările cu noul coronavirus atunci când sunt primiţi vizitatori şi când nu poate fi respectată distanţarea fizică, scrie Agerpres.

Potrivit unui nou ghid de recomandări publicat de OMS miercuri la Geneva, măştile ar trebui purtate în locuinţe în timpul vizitelor atunci când nu este clar dacă încăperile au fost aerisite corespunzător.
OMS recomandase anterior purtarea măştilor în spaţiile cu dimensiuni reduse, însă nu precizase liniile directoare pentru spaţiile private, arată sursa citată.
De asemenea, agenţia pentru sănătate din cadrul ONU recomandă în prezent o utilizare mai largă a măştilor în centrele medicale. Astfel, personalul administrativ şi alţi angajaţi care nu sunt implicaţi în acordarea de îngrijiri medicale au fost adăugaţi pe lista persoanelor care ar trebui să poarte în permanenţă măşti sanitare. Pacienţii ar trebui, de asemenea, să poarte măşti în situaţiile în care intră în contact strâns cu alte persoane.
La începutul pandemiei de COVID-19, OMS îşi exprimase scepticismul cu privire la purtarea măştilor şi nu a susţinut pe deplin utilitatea acestora, chiar dacă mai multe ţări din Europa au început să copieze exemplul unor state din Asia unde măştile sunt utilizate la scară largă pentru a preveni răspândirea virozelor respiratorii.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a reiterat miercuri avertismentul său potrivit căruia măştile le-ar putea oferi oamenilor un fals sentiment de siguranţă, făcându-i să uite de alte măsuri esenţiale de prevenţie.

Klaus Iohannis a anunțat redeschiderea piețelor la interior

Piețele vor fi deschise la interior de la sfârșitul acestei săptămâni, a anunțat președintele Klaus Iohannis. Șeful statului a spus că decizia a fost luată după ce a purtat discuții cu mai mulți experți, scrie Digi 24.

„Am putut să constatăm că, în ultimele săptămâni, numărul de persoane nou infectate în fiecare zi a scăzut semnificativ. Da, este adevărat că în perioada sărbătorilor poate s-a testat un pic mai puțin. Totuși, scăderea este clară și dați-mi voie să vă spun, fiindcă și aici sunt tot felul de interpreți politici: această scădere se poate constata cam peste tot în Europa.

Deci, nu numai noi am luat măsurile juste, corecte, ci și alții, și această scădere nu este o întâmplare, nu este o „șurubare” la date, ci este o realitate în Europa și, din fericire, facem parte din țările unde se constată o reducere. Asta fiind constată, am discutat aceste chestiuni cu experții, cu specialiștii, și am decis ca, de la sfârșitul acestei săptămâni, să fie redeschise piețele”, a spus Klaus Iohannis.

El a mai precizat că aceasta este o veste bună atât pentru producătorii care vor să vândă în piețe, cât și pentru românii care vor să-și facă provizii din timp pentru sărbătorile de iarnă.

15 clienți bun-platnici primesc premii de la Apă Canal Sibiu SA

În cadrul tombolei lunare organizată în 5 localități, pentru clienții cu plata la zi a facturilor au fost desemnați următorii câștigători:
 

  • Municipiul Sibiu: Marius-Vasile Bichiș, Bd. Mihai Viteazul nr. 19, bl. V9, ap.31; Alicsandru Neculai, str. Verzăriei nr.21 – Rusciori; Moise Stoica, str. Orzului nr. 9A;
  • Municipiul Făgăraș: Marilena Dan, str. Oxigenului nr. 10; Maria Săbădaș, str. Aurel Vlaicu nr. 16; Lidia Maniuc, str. Câmpului bl. ANL, ap.1;
  • Oraşul Avrig: Gheorghe Bădilă, str. Unirii nr. 89; Ioana Coțofană, str. Eroilor nr. 36; Vasilica Orza, str. Eroilor nr. 43;
  • Oraşul Cisnădie: Luciana Baltador, str, Băilor nr. 35; Carmen Stanciu, str. Lungă nr. 66; Aurelia Viorica Roman, str. Măgurii nr. 76;
  • Orașul Săliște: Ioan Sorin Sârbu, str. Principală nr. 101A, Galeș; Ioan Păculea, str. Morii nr. 15, Vale; Viorica Popa, str. Andrei Șaguna nr. 14.

Premiile acordate constau într-o baterie de cadă-duş pentru locurile I, o baterie de lavoar pentru locurile II și un joc educațional „Drumul apei” pentru locurile III. Câştigătorii sunt aşteptaţi să-şi ridice premiile la sediile „Apă Canal” din localităţile participante.
La extragerea din  2 decembrie 2020 a Concursului „Apa este viață ” organizat de Apă Canal Sibiu SA, au participat 839 persoane, care au achitat factura lunii noiembrie şi au completat taloane de participare distribuite în casierii.
 
 

Muzeul Astra rămâne închis până pe 7 decembrie

Muzeul Astra va rămâne închis până când va expira măsura carantinei în municipiul Sibiu, au anunțat, astăzi, reprezentanții instituției.

Astfel, Muzeul Astra va rămâne închis până în data de 7 decembrie.

„Pe ceastă cale, vă aducem la cunoștință că Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, va rămâne închis și în perioada cu care s-a prelungit carantina de către autorități, adică până în data de07.12.2020. Rămânem încrezători că totul va fi bine!”, a transmis Cosmin Călinescu, purtătorul de cuvânt al Muzeul Astra Sibiu.

 

Primăria Sibiu a semnat un contract de 30 de milioane de lei pentru reparațiile străzilor, în următorii 4 ani

Primăria Sibiu anunță că a contractat lucrările de reparații ale străzilor pentru următorii patru ani. Vor fi efectuate mai multe tipuri de reparații, iar suma maximă estimată este de 30 de milioane de lei, anunță reprezentanții municipalității.

Pentru asigurarea acestor servicii, Primăria Sibiu a optat pentru încheierea unui acord-cadru care se întinde pe o perioadă de 4 ani, cu o valoare maximă estimată de aproximativ 30 de milioane de lei, plățile urmând să se efectueze în funcție de lucrările care se vor realiza efectiv.
Acest tip de contract se semnează cu primii doi ofertanți clasați în procedura de achiziție și are scopul de proteja beneficiarul: în cazul în care primul ofertant cu care se încheie contract subsecvent nu realizează lucrările calitativ și la timp, atunci beneficiarul are posibilitatea de a încheia contract cu cel de-al doilea ofertant, fără a mai fi nevoie de procedură de achiziție.
„După o procedură de achiziție care s-a întins pe 8 luni, ajungem în sfârșit să semnăm acest contract. Reparațiile și întreținerea străzilor din Sibiu sunt una dintre prioritățile noastre. În paralel cu modernizările ample, străzile orașului trebuie întreținute. Aștept din partea firmelor cu care am semnat astăzi contractul să execute lucrările la termen, respectând, bineînțeles, standardele tehnice și de calitate”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Primul contract subsecvent se va încheia cu SC Comtram SA pentru o perioadă de 6 luni. În prima comandă emisă în baza contractului vor fi incluse reparații extinse pe bulevardul Victoriei, str. Ștefan cel Mare – Broscărie și str. Siretului, precum și reparații ale gropilor izolate.
Contractul acoperă toate lucrările necesare pentru desfășurarea traficului rutier și pietonal în condiții optime. În funcție de complexitate, lucrările se grupează astfel: reparații pentru remedierea defectelor izolate care afectează suprafețe de carosabil; reparații pe suprafețe extinse; Reparații cu caracter de urgență.
În ceea ce privește reparațiile pe suprafețe extinse, acestea vor fi efectuate atât pe carosabil, cât și pe trotuarele de pe arterele principale. Spre exemplu, se va interveni pe str. Semaforului, str. Constituției, str. N. Teclu, str. Abatorului, str. M. Kogălniceanu, str. Maramureșului, precum și în zonele rezidențiale de case sau în zonele de blocuri unde nu s-au desfășurat lucrări de investiții (Broscărie, str. Siretului, etc). „O atenție deosebită se va acorda și Zonei Industriale Vest, urmând a se continua reparațiile de pe str. Europa Unită și refacerea covoarelor asfaltice și a trotuarelor și pe celelalte artere”, transmit reprezentanții Primăriei Sibiu.
Reparațiile cu caracter de urgență vor fi efectuate în urma unor defecțiuni apărute în carosabil, trotuare sau piste pentru biciclete ca urmare a cedării fundației drumului, a gropilor apărute pe străzi pavate în urma unor ploi abundent, a unor intervenții neautorizate sau accidentale în drum. Acestea cazuri vor fi tratate ca urgențe, termenul pentru reparații prevăzut în contract fiind de maxim 24 de ore. Contractul prevede, de asemenea, ca în regim de urgență să fie tratate și defecțiunile apărute în zonele pietonale din centrul istoric al Municipiului Sibiu.
Comenzile de lucrări se vor emite de Primăria Sibiu în urma constatărilor din teren a inspectorilor Direcției Tehnice. Reamintim că și cetățenii pot sesiza astfel de defecte fie pe adresa de e-mail a Primăriei – [email protected], fie prin Sibiu City App, modului Raportări Incidente.

Rata incidenței, în scădere în municipiul Sibiu: 9,29 la mia de locuitori în ultimele 14 zile

Rata incidenței a scăzut în municipiul Sibiu, ajungând la 9,29 la mia de locuitori. De asemenea, a scăzut și în județul Sibiu, fiind 6,32 la mia de locuitori în ultimele 14 zile (18.11 – 1.12), transmite Prefectura Sibiu.

În ceea ce privește rata de incidență cumulată în localitățile din județul Sibiu, situația este următoarea:

UATLOCALITATENUMAR_POPULATIECAZURI CONFIRMATE ULTIMELE 14 ZILECAZURI LA 1000 DE LOCUITORI ÎN ULTIMELE 14 ZILE
Com.MihăileniSat.Şalcău95221,05
Com.PăucaSat.Presaca363719,28
Orş.AvrigSat.Glâmboaca238416,81
Com.LoamneşSat.Loamneş601914,98
Com.BlăjelSat.Păucea418614,35
Com.DârlosSat.Valea Lungă239312,55
Com.RacoviţaSat.Sebeşu de Sus767810,43
Com.MihăileniSat.Mihăileni20129,95
Com.ŞelimbărSat.Şelimbăr119281129,39
Mun.SibiuMun.Sibiu17111715899,29
Com.Turnu RoşuSat.Sebeşu de Jos55059,09
Com.LoamneşSat.Mândra33438,98
Com.BoiţaSat.Boiţa1457128,24
Com.RacoviţaSat.Racoviţa2183177,79
Com.SlimnicSat.Ruşi90077,78
Mun.MediaşMun.Mediaş550934167,55
Com.ChirpărSat.Săsăuş13417,46
Com.CârţaSat.Cârţa121897,39
Orş.TălmaciuOrş.Tălmaciu6872497,13
Com.Şura MareSat.Şura Mare4172296,95
Com.Turnu RoşuSat.Turnu Roşu2015146,95
Com.OrlatSat.Orlat3364236,84
Com.Şura MicăSat.Şura Mică2662186,76
Com.PoplacaSat.Poplaca1812126,62
Com.SlimnicSat.Slimnic3008196,32
Com.MoşnaSat.Nemşa64646,19
Com.TârnavaSat.Târnava3418216,14
Orş.AvrigSat.Mârşa3162196,01
Com.Axente SeverSat.Şoala34225,85
Orş.CisnădieOrş.Cisnădie240061405,83
Com.BrateiuSat.Brateiu2754165,81
Com.Apoldu de JosSat.Apoldu de Jos103365,81
Orş.AvrigOrş.Avrig10415585,57
Com.Şura MareSat.Hamba92355,42
Com.Arpaşu de JosSat.Nou Român37825,29
Com.BiertanSat.Biertan172195,23
Orş.Ocna SibiuluiOrş.Ocna Sibiului4252225,17
Orş.Miercurea SibiuluiOrş.Miercurea Sibiului2149115,12
Com.ŞelimbărSat.Veştem176495,10
Com.Axente SeverSat.Agârbiciu142474,92
Com.AlţinaSat.Alţina144774,84
Orş.TălmaciuSat.Tălmăcel124864,81
Com.Şura MicăSat.Rusciori86444,63
Com.SlimnicSat.Veseud22114,52
Com.Valea ViilorSat.Valea Viilor157474,45
Com.Arpaşu de JosSat.Arpaşu de Sus135664,42
Com.Porumbacu de JosSat.Porumbacu de Jos113654,40
Com.RăşinariSat.Răşinari5291234,35
Com.LudoşSat.Gusu23814,20
Orş.Copşa MicăOrş.Copşa Mică5966254,19
Com.RoşiaSat.Cornăţel47924,18
Com.PăucaSat.Păuca72834,12
Com.AţelSat.Dupuş24414,10
Com.Şeica MareSat.Şeica Mare3443144,07
Com.ŞelimbărSat.Mohu74834,01
Com.MarpodSat.Marpod76133,94
Orş.Miercurea SibiuluiSat.Apoldu de Sus184573,79
Com.CristianSat.Cristian4486173,79
Com.HoghilagSat.Prod26413,79
Com.MicăsasaSat.Micăsasa139953,57
Orş.SălişteSat.Săcel56623,53
Orş.SălişteOrş.Sălişte3116113,53
Orş.TălmaciuSat.Colonia Tălmaciu29413,40
Com.Arpaşu de JosSat.Arpaşu de Jos117743,40
Com.Porumbacu de JosSat.Porumbacu de Sus90333,32
Com.DârlosSat.Dârlos241983,31
Com.RoşiaSat.Caşolţ92433,25
Com.BlăjelSat.Blăjel190263,15
Com.PăucaSat.Broşteni31813,14
Com.BaznaSat.Velţ64423,11
Com.Valea ViilorSat.Motiş65323,06
Com.RoşiaSat.Daia104332,88
Com.Porumbacu de JosSat.Scoreiu70122,85
Com.LasleaSat.Mălâncrav140442,85
Orş.SălişteSat.Galeş35112,85
Com.CârţişoaraSat.Cârţişoara143642,79
Com.ChirpărSat.Vărd36412,75
Com.LoamneşSat.Alămor73022,74
Com.AţelSat.Aţel147442,71
Com.Axente SeverSat.Axente Sever259972,69
Com.RoşiaSat.Nou190752,62
Com.SaduSat.Sadu273672,56
Com.BaznaSat.Boian158942,52
Com.MoşnaSat.Alma Vii40112,49
Orş.CisnădieLoc.Cisnădioara82322,43
Com.Şeica MicăSat.Şeica Mică125632,39
Com.Gura RâuluiSat.Gura Râului380692,36
Com.TilişcaSat.Rod43012,33
Com.PăucaSat.Bogatu Român43212,31
Com.LasleaSat.Laslea175542,28
Orş.AgnitaOrş.Agnita9724222,26
Orş.Miercurea SibiuluiSat.Dobârca91422,19
Com.NocrichSat.Hosman98322,03
Com.BârghişSat.Pelişor50611,98
Com.NocrichSat.Nocrich153231,96
Com.BiertanSat.Copşa Mare52811,89
Orş.SălişteSat.Mag57411,74
Mun.MediaşSat.Ighişu Nou173031,73
Com.IacobeniSat.Netuş59111,69
Com.Râu SaduluiSat.Râu Sadului60111,66
Orş.AvrigSat.Săcădate61811,62
Com.ŞelimbărSat.Bungard63311,58
Com.Şeica MareSat.Buia65211,53
Com.LoamneşSat.Haşag66011,52
Orş.AgnitaLoc.Coveş67511,48
Com.HoghilagSat.Hoghilag135621,47
Com.MoşnaSat.Moşna272841,47
Com.AlmaSat.Alma80811,24
Com.BiertanSat.Richiş82311,22
Com.AlmaSat.Şmig86711,15
Com.BaznaSat.Bazna182621,10
Com.HoghilagSat.Valchid92611,08
Com.DârlosSat.Curciu96411,04
Orş.DumbrăveniLoc.Şaroş pe Târnave195421,02
Orş.AvrigSat.Bradu115110,87
Orş.AgnitaLoc.Ruja126810,79
Com.IacobeniSat.Iacobeni133610,75
Com.VurpărSat.Vurpăr298920,67
Com.RoşiaSat.Roşia175710,57
Com.JinaSat.Jina365720,55
Com.Poiana SibiuluiSat.Poiana Sibiului248610,40
Orş.DumbrăveniOrş.Dumbrăveni591320,34
Com.AlmaSat.Giacăş26000,00
Com.AlţinaSat.Beneşti30600,00
Com.AlţinaSat.Ghijasa de Sus16700,00
Com.Apoldu de JosSat.Sângătin27700,00
Com.BârghişSat.Apoş38900,00
Com.BârghişSat.Bârghiş82500,00
Com.BârghişSat.Ighişu Vechi26000,00
Com.BârghişSat.Vecerd13600,00
Com.BârghişSat.Zlagna21300,00
Com.BlăjelSat.Romaneşti6800,00
Com.BoiţaSat.Lazaret13400,00
Com.BoiţaSat.Lotrioara900,00
Com.BoiţaSat.Paltin100,00
Com.BrădeniSat.Brădeni104300,00
Com.BrădeniSat.Retiş46400,00
Com.BrădeniSat.Ţeline15500,00
Com.BrateiuSat.Buzd140500,00
Com.BruiuSat.Bruiu54700,00
Com.BruiuSat.Gherdeal3600,00
Com.BruiuSat.Şomartin39900,00
Com.CârţaSat.Poieniţa1700,00
Com.ChirpărSat.Chirpăr124800,00
Com.ChirpărSat.Veseud20200,00
Com.IacobeniSat.Movile35400,00
Com.IacobeniSat.Noiştat59000,00
Com.IacobeniSat.Stejărişu53600,00
Com.LasleaSat.Floreşti15500,00
Com.LasleaSat.Nou Săsesc65000,00
Com.LasleaSat.Roandola31900,00
Com.LoamneşSat.Armeni52100,00
Com.LoamneşSat.Sădinca800,00
Com.LudoşSat.Ludoş50200,00
Com.MarpodSat.Ilimbav24200,00
Com.MerghindealSat.Dealu Frumos74300,00
Com.MerghindealSat.Merghindeal90000,00
Com.MicăsasaSat.Ţapu77700,00
Com.MicăsasaSat.Chesler6600,00
Com.MicăsasaSat.Văleni700,00
Com.MihăileniSat.Moardăş30800,00
Com.MihăileniSat.Metiş35700,00
Com.MihăileniSat.Răvăşel15700,00
Com.NocrichSat.Fofeldea54300,00
Com.NocrichSat.Ghijasa de Jos11700,00
Com.NocrichSat.Ţichindeal24500,00
Com.Porumbacu de JosSat.Sărata38000,00
Com.Porumbacu de JosSat.Colun20200,00
Com.RăşinariSat.Prislop41900,00
Com.RoşiaSat.Nucet5400,00
Com.Şeica MareSat.Boarta38100,00
Com.Şeica MareSat.Mighindoala100,00
Com.Şeica MareSat.Petiş5400,00
Com.Şeica MareSat.Ştenea16000,00
Com.Şeica MicăSat.Soroştin57500,00
Com.TilişcaSat.Tilişca104100,00
Mun.SibiuLoc.Păltiniş2700,00
Orş.DumbrăveniLoc.Ernea58200,00
Orş.Ocna SibiuluiSat.Topârcea16800,00
Orş.SălişteSat.Amnaş44600,00
Orş.SălişteSat.Sibiel41800,00
Orş.SălişteSat.Fântânele18200,00
Orş.SălişteSat.Vale39900,00
Orş.SălişteSat.Aciliu21000,00

Polițiștii au aplicat amenzi de 100.000 de lei în vacanța de Ziua Națională

În vacanța de 1 decembrie, polițiștii rutieri au desfășurat ample acțiuni în vederea prevenirii accidentelor rutiere. Astfel, au constatat 12 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 15 permise de conducere și au aplicat 502 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 100.000 de lei. Din cele 15 permise de conducere reținute, 4 au fost pentru traversarea pe culoarea roșie a semaforului electric și 3 pentru consumul de băuturi alcoolice. Cele mai multe sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru depășirea vitezei (22 de permise de conducere), pentru lipsa centurii de siguranță (13 permise de conducere), iar 6 pietoni au fost sancționați pentru traversare neregulamentară.

În localitatea Avrig, polițiștii rutieri au oprit pentru control în trafic un autovehicul care se deplasa în zig-zag. La volanul mașinii a fost identificat un localnic, în vârstă de 36 de ani, a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,99 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În acest caz s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În Dumbrăveni, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Crișan de către un bărbat din localitate, în vârstă de 49 de ani. Polițiștii au constatat că cel aflat la volan se afla sub influența băuturilor alcoolice, testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,76 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Un alt conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice a fost descoperit de către polițiștii rutieri din Copșa Mică. Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 34 de ani din Răvășel, a fost oprit pentru control în trafic pe Drumul Naționaș 14, în Copșa Mică. Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,43 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.