Acasă Blog Pagina 3274

Gabriel Budescu, fostul șef al DSP Sibiu, propus pentru funcția de director medical al Spitalului TBC

 

Gabriel Budescu, fostul director al Direcției de Sănătate Publică Sibiu, este propus pentru funcția de director medical interimar al Spitalului de Pneumoftiziologie.

Budescu și-a înaintat demisia din funcția de șef al DSP Sibiu, invocând motive de sănătate, în dimineața în care vicepremierul Raluca Turcan și Raed Arafat, șeful DSU, i-au cerut demisia managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, Liliana Coldea. Cu o zi înainte de vizita oficialilor, Guvernul l-a demis din funcția de subprefect al Sibiului pe Rareș Macrea.
În ședința de Consiliu de Administrație a Spitalului TBC din Sibiu, organizată în 26 noiembrie, directorul medical Ioan Drăghilă a anunțat din nou că vrea să se dedice doar activității medicale propriu-zise și că nu dorește să îi mai fie prelungit mandatul de director medical.

„În ședința amintită, domnia sa l-a propus Consiliului de Administrație ca director medical pe domnul dr. Gabriel Budescu, ținând cont de faptul că acesta a fost de mult timp membru al Consiliului de Administrație, cunoaște foarte bine spitalul și ne-ar putea sprijini temporar în această perioadă de pandemie”, a explicat, pentru Sibiu100%, Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Managerul Spitalului nu a participat la ședința din 26 noiembrie a C.A., acesta fiind în concediu medical, după ce a fost confirmat cu noul coronavirus. De asemenea, nici dr. Gabriel Budescu nu a participat la ședință, deoarece nu mai are calitatea de membru ori președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.
Propunerea privind deținerea de către Gabriel Budescu a funcției de director medical interimar a fost transmisă de C.A. către Consiliul Județean Sibiu. CJ va analiza și va decide pe cine va numi director medical interimar, până la ocuparea acestui post prin concurs.
Această propunere a fost transmisă de C.A. către Consiliul Județean Sibiu care va analiza și va decide pe cine va numi director medical interimar, până la ocuparea acestui post prin concurs.
Procedura de concurs pentru ocuparea funcției de director medical a fost reluată după ce, în luna martie, când s-a organizat primul concurs, nu s-a înscris niciun candidat.

COVID, în România: 199 de decese și 4.272 de cazuri noi

0

199 de decese și 4.272 de cazuri noi de coronavirus au fost raportate, astăzi, de Grupul de Comunicare Strategică, pe teritoriul României.

Până astăzi, 1 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 479.634 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
360.934 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.272 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
 

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate(total)Număr de cazuri nou confirmateIncidența  înregistrată la 14 zile
1.Alba10020634,97
2.Arad11374875,16
3.Argeș141102795,25
4.Bacău13149912,75
5.Bihor141741083,93
6.Bistrița-Năsăud5842563,17
7.Botoșani6214742,48
8.Brașov192321845,96
9.Brăila5752573,31
10.Buzău6601292,39
11.Caraș-Severin4862392,75
12.Călărași4458633,45
13.Cluj219051846,2
14.Constanța175433127,48
15.Covasna4207132,45
16.Dâmbovița11499643,34
17.Dolj12308763,02
18.Galați105551643,08
19.Giurgiu4119212,8
20.Gorj4376281,42
21.Harghita4686271,42
22.Hunedoara8901623,71
23.Ialomița4733443,83
24.Iași202821273,27
25.Ilfov157042846,91
26.Maramureș8648432,68
27.Mehedinți4000342,76
28.Mureș12143744,68
29.Neamț9395391,93
30.Olt7436431,71
31.Prahova19352934,1
32.Satu Mare5636594,15
33.Sălaj5551173,12
34.Sibiu141821206,47
35.Suceava13181861,96
36.Teleorman5574192,47
37.Timiș191771054,32
38.Tulcea3755443,75
39.Vaslui78071002,22
40.Vâlcea8064232,9
41.Vrancea5521521,66
42.Mun. București683478086,2
43.Cazuri noi nealocate pe județe5259-23 
 TOTAL479.6344.272 

 
*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 455 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
 

 Nr. Crt.JUDEȚProbe pozitive la retestare
1ALBA35
2ARAD9
3ARGEŞ9
4BACĂU6
5BIHOR7
6BISTRIŢA-NĂSĂUD 
7BOTOŞANI14
8BRĂILA2
9BRAŞOV7
10BUZĂU7
11CĂLĂRAŞI7
12CARAŞ-SEVERIN4
13CLUJ12
14CONSTANŢA24
15COVASNA 
16DÂMBOVIŢA9
17DOLJ14
18GALAŢI17
19GIURGIU3
20GORJ13
21HARGHITA8
22HUNEDOARA7
23IALOMIŢA4
24IAŞI16
25ILFOV9
26MARAMUREŞ8
27MEHEDINŢI5
28MUNICIPIUL BUCUREŞTI37
29MUREŞ19
30NEAMŢ1
31OLT9
32PRAHOVA11
33SĂLAJ 
34SATU MARE1
35SIBIU19
36SUCEAVA15
37TELEORMAN4
38TIMIŞ7
39TULCEA5
40VÂLCEA2
41VASLUI6
42VRANCEA63
  TOTAL455

 
Până astăzi, 11.530 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 30.11.2020 (10:00) – 01.12.2020 (10:00) au fost raportate 199 de decese (130 bărbați și 69 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași,  Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 51 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 66 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 53 decese la categoria de peste 80 de ani.
178 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 16 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.438. Dintre acestea, 1.259 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.122.192 de teste. Dintre acestea, 14.588 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 9.551 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.037 la cerere.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 37 de  teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 1 decembrie.
Pe teritoriul României, 45.863 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.186 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 65.772 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 63 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.851 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 661 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 30 noiembrie a.c., 6.653 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.175.080 de lei.

Ziua Națională, la Sibiu, în imagini. Ceremonie restrânsă a autorităților

Autoritățile sibiene au adus un omagiu eroilor, de Ziua Națională a României. Ziua de 1 decembrie a fost sărbătorită anul acesta printr-o ceremonie restrânsă, din cauza pandemiei de Covid-19.

Ziua de 1 decembrie 2020 a fost sărbătorită marți printr-o ceremonie restrânsă la Sibiu, fără public, la care au participat primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, președintele Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, prefectul Mircea Crețu, comandantul și rectorul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Ghiță Bârsan, precum și alte autorități locale.

„De Ziua Națională a României, în contextul generat de situația epidemiologică actuală, la Sibiu au fost omagiați eroii care şi-au jerfit viaţa pentru ca astăzi să trăim liberi, uniţi și demni, prin depuneri de coroane și jerbe de flori de către autoritățile publice locale în fața clădirii unde a funcționat Consiliul Dirigent al Transilvaniei între 9 decembrie 1918 și toamna anului 1919, și la „Monumentul ostasului din toate timpurile”, amplasat în fata Cercului Militar. La mulţi ani, România”, au transmis reprezentanții AFT Sibiu.

 
Credit foto: Elena Andrei

FOTO: Incendiu puternic provocat de o țigară aruncată la întâmplare

O țigară aprinsă aruncată la întâmplare a produs un uncendiu puternic la o șură din Chirpăr.

Marți dimineața în jurul orei 6, pompierii militari din cadrul Stației Agnita au fost solicitați să intervină în localitatea Chirpăr pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o șură. La fața locului au fost trimise trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
Incendiul se manifesta violent cu flacără deschisă și a fost stins de pompieri în aproximativ o oră. În urma incendiului a ars acoperișul și șura pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați precum și aproximativ 30 de lăzi goale pentru stupi. Din fericire, nu au fost înregistrate victime în urma evenimentului. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul termic al unei țigări aruncată aprinsă.
FOTO – ISU Sibiu

25 de tone de materiale antiderapante pe șoselele din județ

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a acționat, în noaptea de luni spre marți, pe drumurile din zona centrală a țării pentru a împrăștia material antiderapant.

Secția Drumuri Naționale Sibiu a acționat cu un număr de 11 utilaje și a răspândit 21 de tone de sare și alte materiale antiderapante pe rumurile naționale 1, 7, 7C, Drumul Național 14, 14A și 14B. De asemenea, Secția Autostrăzi Sibiu a acționat cu 8 utilaje pe A1 și A3, fiind împrăștiate 4 tone de sare.

Ziua Naţională a României – sărbătorită în 2020 fără public

0

Ziua Naţională a României va fi sărbătorită marţi în ceremonii restrânse, fără public, din cauza măsurilor restrictive impuse de pandemia de coronavirus.

Pe 12 noiembrie, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a propus, prin hotărârea adoptată privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe teritoriul României, aprobarea organizării ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naţionale în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti cu participarea a cel mult 400 de persoane, precum şi în municipiile reşedinţă de judeţ, cu participarea a cel mult 100 de persoane, fără public şi cu respectarea mai multor măsuri.
Aceste măsuri sunt:
* purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;
* dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul delimitat în care se desfăşoară ceremonia;
* menţinerea distanţei fizice de minimum un metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil, precum şi delimitarea prin semne vizibile a perimetrului;
* aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;
* efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/ sosesc în spaţiul în care se desfăşoară ceremonia. (AGERPRES)

Egal și înfrângere pentru Gaz Metan Under 19 și Under 17 cu CFR Cluj

0

Echipele sub 19 ani, respectiv sub 17 ani ale Gazului Metan au remizat, respectiv pierdut, cu CFR Cluj.

Gaz Metan U19 a încheiat anul 2020 cu o remiză. Formația lui Dumitru Solomon a terminat la egalitate, scor 1-1, partida cu CFR Cluj, disputată duminică la Mediaș.Golul gaziștilor a fost reușit de mijlocașuL Sebastian Bîrsan. În urma acestui rezultat, Gaz Metan a acumulat 20 puncte după primele 10 etape și va ierna pe locul 2 în Seria de Vest a Ligii Elitelor U19. Următoarea partidă oficială pentru Gaz Metan este programată la jumătatea lunii martie a anului viitor, atunci când va întâlni în deplasare liderul seriei, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc.
Gaz Metan U17 a încheiat anul cu o înfrângere. Medieșenii au pierdut cu scorul de 3-1 partida disputată duminică după-amiază pe teren propriu cu CFR Cluj. A fost 2-0 pentru clujeni după primele 45 de minute de joc, iar apoi în actul secund ambele formații au mai marcat câte un gol.

Viitoarea adversară a lui Hermannstadt a rămas fără antrenor

0

Patru victorii, patru rezultate de egalitate și trei înfrângeri după unsprezece etape, plus locul 7 în campionat și 17-15 golaveraj nu a fost suficient pentru Ruben de la Barrera să-și păstreze postul de antrenor principal al Viitorului Constanța. Următoarea adversară a lui FC Hermannstadt în Liga I, în 6 decembrie a anunțat că vor merge într-o altă direcție în ceea ce privește banca tehnică. Mai mult, Viitorul va aduce un tehnician român, vestea fiind confirmată de Gică Popescu pentru Prosport. ”Am reziliat cu Ruben. Ne-am strâns mâinile și ne-am mulțumit. Noi pentru munca lui, el pentru că i-am dat o șansă să antreneze o echipă de Liga I. De acum începem negocierile pentru noul antrenor. Nu va fi simplu, pentru că el trebuie să fie un adevărat manager. Să aiba în vedere și echipa secundă a clubului. Va fi cel mai probabil un român fiindcă este greu în plin campionat să aduci un străin care să nu cunoască Liga 1”, a declarat Gică Popescu.

Încă un vaccin împotriva COVID-19. Se așteaptă avizul final

0

 

Compania americană Moderna a anunţat că va depune luni cererea de autorizare în regim de urgenţă a vaccinului său dezvoltat împotriva maladiei COVID-19 la Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite şi la Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), după ce rezultatele complete ale unui studiu clinic au confirmat o eficienţă a vaccinului său ce a fost estimată la 94,1%, informează AFP şi DPA, conform Agerpres.

La două săptămâni după ce a anunţat o eficienţă de 94,5% calculată pe baza rezultatelor preliminare, compania Moderna a raportat că dintre cei 196 de participanţi la studiul său clinic de fază 3 care s-au îmbolnăvit de COVID-19, 185 făceau parte din grupul placebo şi 11 din grupul vaccinat. În urma acestor precizări, eficienţa vaccinului Moderna a fost calculată la 94,1%. Nicio formă gravă a bolii nu a apărut în grupul de participanţi care au fost vaccinaţi.
Reprezentanţii companiei Moderna au anunţat că au iniţiat deja procesele ce vizează analizarea vaccinului său de către EMA, dar şi demersurile pe lângă autorităţile cu rol de reglementare pe piaţa medicamentelor din Canada, Elveţia, Marea Britanie, Israel şi Singapore, cu scopul de a accelera astfel procedurile de autorizare.
Totodată, Moderna a publicat rezultatele studiului său clinic de fază 3 COVE, realizat pe 30.000 de participanţi, care arată că vaccinul pe care l-a dezvoltat are o eficienţă de 94,1% în prevenirea infectării cu COVID-19.
Prin demersul său de luni, Moderna va deveni prima companie farmaceutică din lume care depune în mod oficial o cerere de autorizare a unui vaccin anti-COVID-19 în cadrul UE.

Italia interzice petrecerile în aer liber, în seara de Revelion

0

Italienii vor trebui să sărbătorească Anul Nou în interior, a avertizat luni un ministru din Guvernul de la Roma, care a exclus posibilitatea adoptării unor excepţii de la interdicţia ce vizează deplasările pentru data de 31 decembrie, informează DPA, conform Agerpres.

 
„Dacă vom decide că oamenii nu vor putea să rămână în exterior dincolo de o anumită oră, atunci cu toţii vom trebui să ne întoarcem la casele noastre indiferent de lucrurile pe care le-am avea de făcut”, a declarat ministrul pentru Afaceri Regionale, Francesco Boccia, pentru televiziunea publică italiană (RAI).
„Cât despre petrecerile de Revelion? Vom sărbători acasă”, a adăugat el.
Guvernul condus de prim-ministrul Giuseppe Conte va avea de luat o decizie dificilă în această săptămână în privinţa gradului în care restricţiile impuse pentru a limita răspândirea noului coronavirus vor putea fi relaxate înainte de sezonul sărbătorilor de iarnă.
Guvernul italian va anunţa noi măsuri de combatere a epidemiei de coronavirus cel mai târziu până joi, data la care vor expira actualele restricţii. Executivul italian va discuta aceste măsuri cu preşedinţii regionali în cursul zilei de marţi.

Hram la Catedrala Mitropolitană Sibiu, de Sf. Andrei

0

Sfântul Ierah Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, şi Sfântul Apostol Andrei au fost sărbătoriţi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, astăzi, prin Sfânta Liturghie arhierească.

 
Potrivit Mitropoliei Ardealului, Soborul slujitor a fost condus de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi format din vicarul-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, pr. conf. univ. dr. Daniel Buda, cadre didactice de la aceeaşi facultate.
Răspunsurile liturgice au fost date de o parte a Coralei „Timotei Popovici” a Catedralei mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan-Alexandru Streza.
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre Sfântul Apostol Andrei, primul chemat de Mântuitorul Iisus Hristos la apostolat, şi despre Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, socotit a fi Apostolul românilor din Transilvania.
„Cinstim astăzi doi sfinţi mari ai Bisericii noastre, un Apostol Sfânt al Bisericii Ortodoxe şi un Sfânt Apostol al Transilvaniei. Sfântul Apostol Andrei are legătură directă cu ţara noastră, fiind primul chemat de Mântuitorul la misiunea apostolică. El a ajuns până în Dobrogea şi a adus aici cuvântul Evangheliei, poporul român născându-se ortodox. Sfântul Ierarh Andrei Şaguna a fost primul mitropolit care a reînfiinţat Mitropolia Ardealului. Există foarte multe asemănări între cei doi şi suntem conştienţi că Dumnezeu le rânduieşte pe toate în înţelepciunea Sa. La proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna a rânduit Dumnezeu ca Apostolul Andrei să fie prezent printre noi prin moaştele sale. Capul său a fost adus în această Catedrală la proclamarea canonizării Sfântului Andrei Şaguna. De asemenea, moaştele Sfântului Andrei Şaguna se află aici, în Catedrala pentru care a început adunarea de fonduri când păstorea românii din Transilvania, iar capul său păstrat într-o raclă a fost dus spre cinstire în toate parohiile şi mănăstirile unde am liturghisit în anii de după canonizare”, a subliniat ierarhul.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a acodat distincţia „Crucea şaguniană pentru preoţi” părintelui vicar Ioachim Tomoiagă, protosinghelului Emilian Man, eclesiarhul Catedralei mitropolitane din Sibiu şi pr. lect. univ. dr. Petru Pantiş, slujitor al locaşului de cult şi cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu.
Credincioşii care au ascultat slujba de hram în curtea Catedralei mitropolitane au avut posiblitatea la final să intre în locaşul de cult pentru a se închina moaştelor Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, respectând măsurile de siguranţă sanitară din această perioadă de carantină.
 
 

„Dar din dar” pentru 90 de copii din centrele de plasament din Sibiu

0

Maria și Gheorghe Boldijar continuă și în acest an să aducă un strop în plus de bucurie pe chipurile oamenilor nevoiași. Cei doi desfășoară, cu sprijinul oamenilor cu suflet mare, o nouă campanie „Dar din dar pentru nevoiași”, un proiect început în anul 2014.

În acest an, 90 de copilași fără părinți vor beneficia de darurile adunate de Maria și Ghiță, un cuplu care s-a cunoscut într-un centru de plasament și care, astăzi, formează o frumoasă familie, alături de cei doi băieței ai lor.
Campania „Dar din dar” a început în 25 noiembrie și se va termina în 24 decembrie, când toate cadourile trebuie să fie împachetate, pentru a fi dăruite de Crăciun.
„Anul acesta vrem să dedicăm această campanie unor copii orfani, aflați în două centre de plasament. Dragii noștri, pentru ca noi să reușim să ajungem de Crăciun cu un cadou la acești copii avem nevoie de sprijinul dumneavoastră. În cadouri, copiii vor primi duciuri, dar și câteva produse de igienă, iar costul pentru un singur copil este de 50 lei. De aceea, avem nevoie de dumneavoastră, ca împreună să ne gândim la ei ca la copilașii noștri și săț le oferim un zâmbet de Crăciun”, este mesajul Mariei și al lui Ghiță.
Donații pot fi făcute pe toată perioada campaniei. Pot fi donate dulciuri, produse de igienă sau bani. Produsele pot fi aduse în cartierul Magnolia din Sibiu, pe strada Calea Șurii Mici, Vila 6, iar dacă nu se poate ajunge până acoloMaria și Gheorghe vor veni după ele. Pentru orice detalii cu privire la campanie sau la scopul acesteia puteți suna la numerele de telefon 0742.937.829 sau 0758.932.098.
Donații în bani pot fi făcute și în contul BRD: RO39BRDE330SV85723253300 – Boldijar Gheorghe.