Acasă Blog Pagina 3302

Mediașul este împodobit pentru Sărbătorile de Iarnă

Municipalitatea medieșeană a demarat pregătirile pentru împodobirea orașului cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă.

De câteva zile, angajații societății care se ocupă de iluminatul public în municipiu au început amplasrea plaselor luminoase, a ghirlandelor și figurinelor pentru sărbători. De asemenea, vor fi împodobiți și trei brazi de Crăciun, în cartierul Vitrometan, în centrul istoric al municipiului, dar și în satul aparținător Ighișu Nou. Vor fi singurele lucruri pregătite pentru aceste sărbători.
Municipalitatea medieșeană adoptă strategia prudentă pentru perioada Sărbătorilor de Iarnă, când în oraș se organiza Târgul de Crăciun, erau programate concerte sau alte evenimente care strângeau mii de medieșeni. Pentru a preveni creșterea numărului de îmbolnăviri cu coronavirus în rândul medieșenilor, Primăria Mediaș a decis să nu mai organizeze în această iarnă Târgul de Crăciun sau concertele de colinde. De aemenea, nici patinoarul artificial nu va mai funcționa în zona Pieței Regele Ferdinand.
„În această săptămână a început în municipiul Mediaș pregătirea pentru montarea iluminatului de sărbători, care se va efectua atât pe arterele principale, cât și pe cele secundare din oraș. Echipamentele de iluminat festiv au fost achiziționate anii anteriori și vor fi montate în municipiu de către societatea care se ocupă de iluminatul stradal.
Aceste echipamente constau în instalații de iluminat ornamental festiv, ghirlande decorative precum și alte obiecte specifice sărbătorilor de iarnă. De asemenea, vor fi împodobiți și amplasați brazi tradiționali în Piața Regele Ferdinand I, în parcul din cartierul Vitrometan și în satul aparținător Ighișu Nou”, spune AnaMaria Prodan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaș.

Se reiau examinările pentru redobândirea permisului de conducere

Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a anunțat, astăzi, că se reia activitatea de examinare pentru redobândirea permisului de conducere, respectiv reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere.

„Date fiind prevederile Hotărârilor CJSU Sibiu cu nr. 87, 88, respectiv 89 din 16.11.2020, prin care se permite deplasarea persoanelor în spațiul public din localitățile carantinate la sediile instituțiilor publice, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu informează că activitatea de examinare pentru redobândirea permisului de conducere, respectiv reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere se reia”, transmite IPJ Sibiu într-un comunicat de presă.
Examinările vor avea loc în zilele de vineri, 20, respectiv 27 noiembrie, începând cu ora 12:00, la sediul Centrului de Analiză și Prevenire a Criminalității al I.P.J. Sibiu, situat în municipiul Sibiu, pe str. Ludoș nr. 33 (cartierul Valea Aurie).
„La accesul în instituţie, conform prevederilor privind limitarea răspândirii virusului gripal Covid-19, persoanele care doresc să susțină acest test au obligaţia de a purta mijloace de protecţie individuale (mănuşi, mască, pix propriu), precum şi de a respecta regulile şi de a utiliza mijloacele puse la dispoziţie în incinta instituţiei (păstrarea distanţei de siguranță, utilizarea dezinfectantului disponibil în holul de acces, prezentarea documentelor la solicitarea polițiștilor)”, informează IPJ Sibiu.
În funcție de numărul persoanelor care se prezintă, testarea va fi efectuată în serii, în vederea respectării tuturor măsurilor de distanțare socială dispuse prin ordonanțele militare.
De asemenea, persoanele care doresc să se înscrie pentru susținerea testării trebuie să se prezinte la sediul Centrului de Analiză și Prevenire a Criminalității cu 30 de minute înainte de începerea acesteia.
Candidații sunt rugați să respecte regulile de distanțare socială și cele impuse de restricțiile de circulație, în condițiile instituirii carantinei.

Dr. Liliana Coldea: „Numeroasele presiuni care s-au făcut asupra mea m-au determinat să îmi înaintez demisia”

Medicul Liliana Coldea a demisionat, astăzi, din funcția de manager al Spitalului Clinic Județean Sibiu, precizând că principalul motiv al deciziei îl reprezintă „numeroasele presiuni” care s-au făcut asupra sa. Mai mult, Coldea a subliniat că nu s-a lăsat influențată de constrângeri și nici nu a intrat în „jocuri politice”.

Conf. univ. dr. Liliana Coldea a venit cu o serie de lămuriri, după ce în cursul zilei de astăzi și-a înaintat demisia de la conducerea SCJU Sibiu. Fostul manager al spitalului județean din Sibiu a precizat că a respectat procedurile și legislația în vigoare și că sistemul sanitar sibian nu a avut de suferit din cauza managementului său.
Medicul Liliana Coldea a menționat, de asemenea, că deși a avut un mandat scurt, a reușit să aducă mai multe îmbunătățiri în interesul pacienților. 
Aceasta a amintit și faptul că, pe parcursul mandatului de manager al SCJU Sibiu, unele cadre medicale au sprijinit-o, altele mai puțin sau deloc. 
Redăm conținutul integral al comunicatului de presă transmis de SCJU Sibiu privind activitatea derulată de conf. univ. dr. Liliana Coldea în cadrul spitalului:

„Numeroasele presiuni care s-au făcut asupra mea, m-au determinat să îmi înaintez demisia din funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. 

Sunt un om responsabil și un profesionist care a făcut tot ce a fost posibil astfel încât lucrurile în spital să se desfășoare în interesul pacienților și cu protejarea cadrelor medicale. Nu m-am lăsat influențată de constrângerile venite pe mai multe canale și nici nu am intrat în jocurile politice, pentru că mai presus de toate este sănătatea oamenilor.

Sistemul sanitar din Sibiu nu a avut de suferit din cauza procesului de management pe care I-am desfășurat, am respectat toate procedurile și legislația în vigoare. În niciun caz munca medicilor nu a fost compromisă — fiecare dintre noi am depus un jurământ și suntem în permamență în serviciul oamenilor. Sunt sigură că încrederea în spital nu a fost zdruncinată acum și în nicun caz sănătatea și viața pacienților nu au fost puse în pericol. Interesul pacienților este mai presus de orice.

Am preluat funcția de manager al spitalului într-o perioada greu încercată pentru toți, când nimeni nu și-a dorit această funcție, fiind singurul candidat la concursul de ocupare a funcției de manager.

Chiar dacă mandatul meu a fost unul scurt am reușit să aduc mai multe îmbunătățiri în interesul pacienților:

  • redeschiderea activității medicale pentru Clinicile Medicală, Diabet, Endocrinologie, Gastroenterologie, ORL, Dermatologie, Chirurgie Generală, Ortopedie, Urologie, Bloc operator, Recuperare, Medicină fizică și Reabilitare (care nu au funcționat pe perioada stării de urgență);
  • dotarea materială a unor secții sau compartimente;
  • îmbunătățirea condițiilor de cazare ale pacienților spitalului prin achiziție de paturi noi;
  • deschiderea structurilor modulare;
  • avizarea Secției ATI pentru includerea în programul de tratament monitorizat al pacienților critici cu Covid 19.

În luarea deciziilor am avut consultări cu cadrele medicale, unii dintre aceştia m-au sprijinit, alții mai puțin sau deloc. Mulțumesc cadrelor medicale din spital care și-au dat concursul și au fost alături de mine și au contribuit proactiv la demersurile de schimbare în bine a sistemului medical.

În cotinuare mă voi dedica activității medicale și universitare și voi fi în permanență în serviciul pacienților”.

CJ Sibiu va desemna un manager interimar
Consiliul Județean Sibiu a anunțat, astăzi, că a primit demisia dr. Coldea Liliana din funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, din motive personale, începând cu data de 19 noiembrie. CJ  va emite dispoziția cu desemnarea unui manager interimar până la ocuparea postului prin concurs.
Reamintim că vicepremierul Raluca Turcan i-a solicitat în două rânduri demisia medicului Liliana Coldea de la conducerea SCJU Sibiu.
 

Coronavirus în Sibiu: 330 de persoane confirmate pozitiv și șapte decese, în ultimele 24 de ore

Județul Sibiu a ajuns la un total de 11.091 de persoane confirmate pozitiv cu Covid-19, după ce, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 330 de cazuri noi. Printre sibieni recent confirmați se numără și 18 copii și tineri, se arată în raportul Prefecturii Sibiu. De asemenea, șapte persoane au decedat din cauza infecției cu noul coronavirus.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv 330 de persoane, acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă: 0-18 ani 18 persoane; 19 – 29 de ani 48 persoane; 30 – 39 de ani 45 persoane; 40 – 49 de ani 76 persoane; 50 – 59 de ani 57 persoane; 60 – 69 de ani 56 persoane; 70 – 79 de ani 23 persoane; 80 – 89 de ani 6 persoane; 90 – 99 de ani 1 persoană.

Totodată, șapte persoane au murit în urma infecției cu Covid-19, fiind vorba de cinci bărbați cu vârste cuprinse între 53 și 81 de ani, precum și de două femei de 53, respectiv 81 de ani.

„În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 11091 de persoane (dintre care 10642 adulți și 449 copii). Până la data curentă au fost vindecate 5001 de persoane, iar 309 persoane au decedat (7 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv”, transmite Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Potrivit acesteia, în spitalele Covid din județul Sibiu erau internate, la ora 08:00, 516 de persoane, dintre care pe ATI  24 adulți și 4 minori.

De asemenea, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1805 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 1946 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 86 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 41 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 167 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Biblioteca Astra pune la dispoziția sibienilor serviciile online BiblioSuport și Cloud Library

Biblioteca Județeană Astra pune în continuare la dispoziția utilizatorilor serviciile BiblioSuport și Cloud Library menite să sprijine activitățile de studiu și lectură ale comunității sibiene. Cadre didactice, cercetători, elevi, studenți, părinți sunt încurajați să solicite sprijinul bibliotecarilor în vederea obținerii documentelor necesare pentru buna desfășurare a activităților didactice și întocmirea proiectelor, pentru parcurgerea în condiții optime a bibliografiilor și, în egală măsură, pentru recreere.

BiblioSuport este un serviciu personalizat care funcționează la cerere. Utilitatea acestuia s-a dovedit din plin în ultimele luni, având în vedere că, activitățile cu publicul au fost temporar restricționate în contextul epidemiologic global. Utilizatorii interesați sunt încurajați să trimită mesaje la adresa de e-mail bibliosuport[at]bjastrasibiu.ro, în care să specifice lucrările pe care doresc să le consulte. În cel mai scurt timp, echipa de bibliotecari pune la dispoziția acestora, o serie de documente scanate, în conformitate cu legislația în vigoare în ceea ce privește drepturile de autor.

Cloud Library oferă o variantă excelentă de lectură la distanță. Cărțile din Cloud sunt disponibile în varianta electronică, așadar toți cei care preferă dispozitivele digitale vor avea ocazia să experimenteze lectura confortabilă care nu necesită deplasare pentru împrumut. Condiția pentru a accesa acest serviciu modern este ca cei interesați să dețină Permisul de acces la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu sau să devină utilizatori temporari ai acestui serviciu, trimițând o cerere în acest sens la adresa de e-mail menționată.

„CloudLibrary este, fără îndoială, biblioteca viitorului. Si, ca înspre orice viitor, privim cu speranță, dar și cu o oarecare teamă. Cu teama editorului, care va trebui să editeze cartea viitorului, cu teama librarului, care va trebui să creeze librăria viitorului, cu teama bibliotecarului, care va trebui să găsească îndrăzneala de a-și adapta serviciile pentru a întemeia o bibliotecă a viitorului, chiar și cu nostalgia cititorului, care va trebui să renunțe la mirosul de carte veche, dar care va putea avea acces oricând, în orice loc și în cel mai scurt timp la informație, la cunoaștere. Este un trio necesar pentru această rețetă de succes. Așa cum este la fel de necesar să găsim curajul de a face acest pas, în acest necunoscut, și de a renunța la tot ceea ce ne este comod și la îndemână, la vechi tipare și obișnuințe, pentru a îmbrățișa timpul în care trăim și pentru a fi în perfectă sincronicitate cu acesta”, subliniază Laura Bucătaru, coordonatorul colecției Cloud Library la Biblioteca Județeană Astra Sibiu.

În ultima perioadă, platforma Cloud Library a fost îmbogățită cu o colecție impresionantă de volume electronice. Beletristica, științele educației, istoria, studiile culturale, antropologia, medicina, psihologia și dezvoltarea personală sunt reprezentate în această colecție. Regăsim aici numeroase apariții ale prestigioaselor edituri Humanitas, Polirom și Nemira. Margaret Atwood, Orhan Pamuk, Mircea Cărtărescu, Umberto Eco, Ian McEwan sunt câțiva dintre autorii consacrați ale căror cărți le puteți citi accesând Cloud Library, pe site-ul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.

„Așadar, chiar dacă suntem într-o perioadă marcată de numeroase restricții, avem libertatea de a alege lectura pentru a petrece timpul cu folos. Vă invităm să (re)descoperiți colecțiile noastre accesând serviciile online ale Bibliotecii ASTRA. Lectura de la distanță e opțiunea pe care o recomandăm tuturor pasionaților de cărți și citit. Să ne păstrăm vie speranța într-un viitor apropiat mai bun și mai blând!”, transmit reprezentanții Bibliotecii Astra.

Bilete virtuale la Gaz Metan – FCSB. Banii vor fi donați unei familii din Mediaș

0

Gaz Metan joacă luni seara de la ora 21, pe teren propriu cu FCSB, într-o partidă care va închide runda cu numărul 11 a Casa Liga 1.

Din păcate, nici de această dată, fanii nu vor putea încuraja echipa din tribune în contextul pandemiei de coronavirus. Pot fi însă alături de jucători şi pot susţine echipa, de acasă, din faţa televizorului, achiziţionând un bilet virtual la meci, în valoare de 10 lei, de pe bilete.ro. Acțiunea va avea de această dată un caracter caritabil. Toate încasările obţinute din vânzarea biletelor virtuale vor fi direcţionate către o familie cu mai mulți copii din municipiul Mediaș, cu o situație materială dificilă.
„Ne puteți ajuta să ajutăm la rândul nostru prin achiziționarea unui bilet virtual și printr-un gând bun care va ajunge cu siguranță la destinație”, susțin reprezentanții clubului medieșean.

Noul director al DSP Sibiu, primele declarații: „Am încredere că împreună vom depăși cu bine această situație”

Medicul colonel Daniel Chelcea a susținut astăzi primele declarații din funcția de director al Direcției de Sănătate Publică Sibiu. Alături de acesta s-a aflat și prefectul Mircea Crețu.

Noul director executiv al DSP a transmis că a avut deja câteva discuții cu o parte din angajați în încercarea găsirii unor soluții pentru gestionarea crizei Covid de la Sibiu. Totodată, colonelul Daniel Chelcea a asigurat că va încerca să gestioneze cât mai bine activitatea instituției pe care a preluat-o.
„Este în mod evident o situație dificilă. Vă asigur că personal voi depune toate eforturile necesare pentru a gestiona cât mai bine activitatea Direcției de Sănătate Publică Sibiu. Am avut în această dimineață discuții cu o parte din angajați, urmând ca pe tot parcursul zilei să vedem exact care este situația și unde se impune găsirea urgentă de soluții. Am încredere că împreună vom depăși cu bine această situație! Sănătatea oamenilor este principalul scop asupra căruia vom lucra neîncetat. Vă doresc tuturor multă sănătate!”, a declarat directorul DSP Sibiu.
Prefectul Mircea Crețu, revenit în funcție după ce a lipsit din cauza infectării cu Covid-19, i-a urat succes noului director executiv al DSP Sibiu.
„Începând de azi, domnul colonel dr. Daniel Valerian Chelcea a preluat conducerea Direcției de Sănătate Publică Sibiu, având funcția de director executiv, conform ordinului ministrului apărării naționale.
Am toată încrederea că activitatea Direcției de Sănătate Publică va fi coordonată cu succes și astfel vom reuși împreună să depășim aceste zile critice din punct de vedere epidemiologic. Îi urez domnului colonel doctor Chelcea multă putere de muncă și multă sănătate. Pe această cale, aduc mulțumiri doamnei Vicepremier Raluca Turcan pentru implicare și pentru sprijinul acordat în rezolvarea rapidă a acestei situații, astfel încât colaborarea între instituții să fie una cât mai bună”, a spus prefectul.
El a precizat că autoritățile sibiene se concentrează pe rezolvarea dificultăților generate de pandemia de Covid și își doresc să vină în fața cetățenilor cu „fapte”.
„În acest moment cu toții ne concentrăm pe rezolvarea urgentă și cât mai eficientă a tuturor dificultăților generate de evoluția situației epidemiologice. Vă mulțumim pentru sprijinul acordat și vă asigur că vă ținem la curent cu tot ce vom face. Vrem, mai mult ca oricând să venim în fața cetățenilor cu fapte, cu soluții implementate, nu cu vorbe! Vă doresc multă sănătate”, a mai spus prefectul Mircea Crețu.

România înregistrează din nou peste 10.000 de cazuri de Covid-19 într-o singură zi

România înregistrează din nou peste 10.000 de cazuri de Covid-19 într-o singură zi. De asemenea, în ultimele 24 de ore, 168 de persoane au decedat din cauza noului coronavirus, iar 1.174 sunt internate la ATI, transmite GCS.

Până astăzi, 18 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 383.743 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 261.387 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 10.269 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate(total)

Număr de cazuri nou confirmate

Incidența  înregistrată la 14 zile

1.

Alba

8283

233

6,25

2.

Arad

9150

183

5,85

3.

Argeș

10496

217

3,78

4.

Bacău

11021

181

2,61

5.

Bihor

11579

310

5,87

6.

Bistrița-Năsăud

4780

97

4,38

7.

Botoșani

4939

55

2,6

8.

Brașov

15092

422

6,63

9.

Brăila

4634

121

2,76

10.

Buzău

5543

101

2,46

11.

Caraș-Severin

3971

93

2,86

12.

Călărași

3155

57

2,99

13.

Cluj

16955

501

7,52

14.

Constanța

11921

528

5,81

15.

Covasna

3434

75

3,34

16.

Dâmbovița

9376

186

3,32

17.

Dolj

10157

192

3,57

18.

Galați

8329

129

2,22

19.

Giurgiu

2968

70

2,27

20.

Gorj

3876

44

1,85

21.

Harghita

4152

53

2,17

22.

Hunedoara

6962

280

3,12

23.

Ialomița

3536

102

3,19

24.

Iași

15969

437

3,24

25.

Ilfov

11220

347

6,81

26.

Maramureș

7151

172

3,79

27.

Mehedinți

3195

103

2,79

28.

Mureș

9631

243

4,98

29.

Neamț

8223

95

2,43

30.

Olt

5876

113

1,73

31.

Prahova

15614

278

4,2

32.

Satu Mare

4091

61

4,77

33.

Sălaj

4825

109

5,34

34.

Sibiu

11091

330

9,01

35.

Suceava

11768

186

2,21

36.

Teleorman

4602

95

2,8

37.

Timiș

15855

373

6,59

38.

Tulcea

2686

120

2,78

39.

Vaslui

6594

131

2,03

40.

Vâlcea

6964

69

3,13

41.

Vrancea

4610

76

1,82

42.

Mun. București

53130

1141

5,45

43.

Cazuri noi nealocate pe județe

6339*

1560

TOTAL

383.743

10.269

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:


 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.207 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 Nr. Crt.

JUDEȚ

Probe pozitive la retestare

1

ALBA

32

2

ARAD

61

3

ARGEŞ

17

4

BACĂU

22

5

BIHOR

26

6

BISTRIŢA-NĂSĂUD

10

7

BOTOŞANI

19

8

BRĂILA

9

9

BRAŞOV

32

10

BUZĂU

10

11

CĂLĂRAŞI

3

12

CARAŞ-SEVERIN

34

13

CLUJ

75

14

CONSTANŢA

40

15

COVASNA

12

16

DÂMBOVIŢA

27

17

DOLJ

28

18

GALAŢI

8

19

GIURGIU

12

20

GORJ

11

21

HARGHITA

12

22

HUNEDOARA

9

23

IALOMIŢA

18

24

IAŞI

68

25

ILFOV

48

26

MARAMUREŞ

18

27

MEHEDINŢI

15

28

MUNICIPIUL BUCUREŞTI

142

29

MUREŞ

30

30

NEAMŢ

26

31

OLT

31

32

PRAHOVA

49

33

SĂLAJ

6

34

SATU MARE

17

35

SIBIU

54

36

SUCEAVA

42

37

TELEORMAN

8

38

TIMIŞ

98

39

TULCEA

9

40

VÂLCEA

7

41

VASLUI

11

42

VRANCEA

1

TOTAL

1207

Până astăzi, 9.429 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 17.11.2020 (10:00) – 18.11.2020 (10:00) au fost raportate 168 de decese (102 bărbați și 66 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 42 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 62 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 44 decese la categoria de peste 80 de ani.

163 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.179. Dintre acestea, 1.174 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.771.316  teste. Dintre acestea, 37.906 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 23.269  în baza definiției de caz și a protocolului medical și 14.637 la cerere.

Pe teritoriul României, 46.875 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.285 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 80.763 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 19 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.494 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 747 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 17 noiembrie a.c., 7.768 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.357.090 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 7 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Medicul Liliana Coldea a demisionat de la conducerea Spitalului Județean Sibiu

Medicul Liliana Coldea și-a înaintat astăzi demisia din funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Reprezentanții Consiliului Județean Sibiu au transmis că conf. univ. dr. Liliana Coldea a demisionat din motive personale, începând cu data de 19 noiembrie.

„Astăzi, 18 noiembrie 2020, la ora 12:52, a fost înregistrată demisia cu nr. 19002/18.11.2020 a doamnei dr. Coldea Liliana din funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, din motive personale, începând cu data de 19.11.2020”, informează reprezentații CJ Sibiu.

Aceștia au precizat că imediat ce vor emite dispoziția cu desemnarea unui manager interimar până la ocuparea postului prin concurs, vor face publică informația. 

Reamintim că vicepremierul Raluca Turcan i-a solicitat în două rânduri demisia medicului Liliana Coldea de la conducerea SCJU Sibiu.
Reprezentanții Spitalului Județean au transmis că, în cursul zilei de astăzi, managerul SCJU Sibiu, conf. univ. dr. Liliana Coldea va trimite un comunicat de presă privind activitatea în cadrul spitalului.

Aproape 700 de locuri de muncă pentru sibieni

La nivelul judeţului Sibiu sunt disponibile în această perioadă un număr de 683 de locuri de muncă vacante oferite de 88 de angajatori. Din totalul locurilor de muncă, 37 de posturi sunt pentru persoanele cu studii superioare. Se caută, printre altele, asistent medical generalist, analist calitate, contabi director vânzări, funcţionar administrativ, inginer automatist, inginer electromecanic, inginer mecanic, inginer mecanică fină, programator producţie, proiectant inginer mecanic, şef ferma agricola sau traducător. În același timp, 646 sunt pentru persoane fără studii superioare.

12 joburi sunt pentru șoferi de autoturisme, camionete și autobuze, iar 9 posturi sunt oferite pentru femei de serviciu. Alte 63 de locuri de muncă sunt disponibile sunt pentru muncitorii necalificați la ambalarea produselor solide și semisolide, iar 16 locuri de muncă pentru agenți de securitate.
13 posturi sunt oferite pentru ambalator manual, iar 39 de locuri de muncă sunt pentru muncitorii necalificați la asamblarea și montarea pieselor. Ofertă de locuri de muncă se înregistrează și la manipulant marfuri unde sunt oferite 22 de joburi, 8 locuri de muncă fiind oferite electricienilor. În același timp sunt oferite 25 de posturi pentru lucrători comerciali și 77 de joburi pentru montatori subansamble. Sibienii aflați în căutarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de operatori mase plastice, tâmplari, programatori, stivuitoriști sau vânzători.
Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.

Două asociaţii cer Ministerul Justiției sesizarea Comisiei de la Veneţia privind noile proiecte de modificare a legilor Justiţiei

0

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie solicită ministrului Cătălin Predoiu să sesizeze Comisia de la Veneţia privind noile proiecte de modificare a legilor Justiţiei.

„Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie remarcă faptul că vechile metehne sunt în continuare esenţiale pentru activitatea ministrului Justiţiei, indiferent de schimbarea de atitudine clamată public cu obstinaţie, evitându-se orice expunere în faţa organismelor internaţionale relevante, ale căror opinii sunt ignorate în aspectele care nu convin iniţiatorului proiectelor de lege”, se precizează într-un comunicat al Asociaţiei Forumul Judecătorilor.
Astfel, spune sursa citată, deşi prin Raportul MCV din 15 noiembrie 2017 Comisia Europeană a solicitat „punerea în practică a unui sistem robust şi independent de numire a procurorilor de rang înalt, pe baza unor criterii clare şi transparente, cu sprijinul Comisiei de la Veneţia, recomandând inclusiv revizuirea prevederilor art. 132 alin. (1) din Constituţia României şi modificarea Legii 303/2004, astfel încât avizul CSM să capete caracter obligatoriu”, procedurile de numire a procurorilor de rang înalt propuse prin noile proiecte de lege, anunţate la 30 septembrie, „nu respectă recomandările formulate constant prin rapoartele Comisiei Europene, rapoartele Grupului de State împotriva Corupţiei (GRECO) privind România şi avizele Comisiei de la Veneţia şi Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE).
„Factorul politic continuă să păstreze rolul crucial în alegerea/revocarea procurorilor de rang înalt, în condiţiile în care recomandările tuturor entităţilor internaţionale relevante au fost în sensul ca numirea în funcţiile cele mai înalte din parchete să se facă printr-o procedură transparentă şi bazată pe criterii obiective (‘sistem robust şi independent de numire a procurorilor de rang înalt’), în cadrul căreia Consiliului Superior al Magistraturii să i se acorde un rol mult mai important.
De altfel, prin Raportul MCV din 13 noiembrie 2018, Comisia Europeană a solicitat expres ‘respectarea avizelor negative ale CSM cu privire la numirea în posturi de conducere a procurorilor sau la revocarea procurorilor care ocupă posturi de conducere, până la instituirea unui nou cadru legislativ’. Întărirea sistemului de control şi echilibru din cadrul procedurilor de numire a procurorilor în cele mai înalte funcţii din Ministerul Public nu se poate baza pe buna credinţă a unor politicieni”, menţionează sursa citată.
Potrivit reprezentanţilor asociaţiilor, se impune revizuirea sistemului de numire şi revocare a procurorilor-şefi, procurorilor şefi-adjuncţi şi limitarea rolul ministrului Justiţiei în aceste proceduri, simultan cu creşterea atribuţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, şi este necesară sesizarea Comisiei de la Veneţia pentru a aprecia asupra proiectelor de modificare a legilor Justiţiei prezentate la 30 septembrie de ministrul Cătălin Predoiu.
„Potrivit art. 11 din Constituţia României, statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. România a aderat la Consiliul Europei ca urmare a deciziei de la 4 octombrie 1993, formulată prin Rezoluţia 37/1993 a Comitetului de Miniştri.
Aderarea la Consiliul Europei, organizaţie fondată pe principiile respectului pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, pentru valorile democraţiei şi ale statului de drept, a constituit o etapă obligatorie în promovarea demersurilor României de aderare la Uniunea Europeană (UE) şi la Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO). Executarea obligaţiilor internaţionale care rezultă dintr-un tratat în vigoare pentru un anumit stat revine tuturor autorităţilor statale, inclusiv ministrului Justiţiei”, precizează sursa menţionată. (AGERPRES)

Autoturism răsturnat pe DN 1 după ce șoferul a adormit la volan

Un autoturism s-a răsturnat, miercuri dimineața, pe Drumul Național 1, în zona localității Arpașu de Jos. Autoturismul era condus spre Sibiu și cel mai probabil, șoferul ar fi adormit la volan. Traficul rutier în zona producerii accidentului se desfășoară cu dificultate.

“Șoferul unui autoturism, în vârstă de 41 de ani, din București, în timp ce conducea spre Sibiu, ar fi adormit la volan si s-a răsturnat în afara carosabilului. Un pasager in vârstă de 46 de ani, tot din București, primește îngrijiri medicale și va fi transportat la spital, conștient”, a declarant Elena Welter, purtătorul de cuvânt al poliției sibiene
Un echipaj SMURD din cadrul ISU Sibiu a intervenit la locul accidentului.
“ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj SMURD pe DN 1, în afara localității Arpașu de Jos unde un autoturism a ieșit de pe partea carosabilă și s-a răsturnat. La fața locului s-au acordat îngrijiri medicale pentru o persoană de sex masculin, conștientă. Bărbatul a fost transportat la UPU Sibiu cu traumatism cranio-cerebral și dureri toracice”, a precizat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.