Acasă Blog Pagina 3306

Orban, despre un eventual al treilea val al pandemiei: Facem eforturi constante, pentru a face faţă şi mai bine

0

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că Guvernul face eforturi să se pregătească pentru un eventual val trei al pandemiei, menţionând că, deşi orice măsură de restricţie generează extrem de multă opoziţie în societate, şi-a asumat introducerea de astfel de restricţii tocmai pentru că sunt absolut necesare.

„Facem eforturi constante pentru a ne pregăti pentru a face faţă şi mai bine. Practic, puteţi vedea că am făcut progrese, sigur, nu pot să zic că sunt la nivelul nevoilor, dar am făcut progrese pe toate liniile şi în materie de echipamente de protecţie, de aparate de diagnosticare Real Time PCR. Acum achiziţionăm şi 3 milioane de teste rapide pentru a fi folosite pentru personalul medical, pentru beneficiarii serviciilor din căminele cu vârstnici, cu persoane cu dizabilităţi, centre cu copii. Încercăm şi aici să creştem capacitatea de testare cu noul tip de teste rapide. În ceea ce priveşte creşterea capacităţii de tratare în secţiile de terapie intensivă, vedeţi cu precizie că, deşi nimeni nu ar fi crezut, astăzi există în terapie intensivă aproximativ 1.180 şi ceva de pacienţi care beneficiază de tratament medical şi creştem în continuare capacitatea de tratare”, a afirmat Orban, întrebat în legătură cu apariţia unui eventual al treilea val al pandemiei în luna februarie.
El a spus că, împreună cu echipa de conducere a Ministerului Sănătăţii, a făcut un plan de creştere a capacităţii de tratare, prin introducerea de noi spitale în dispozitivul anti COVID.
„Sigur că avem o limită dată de lipsa de personal, de pe o parte, şi de condiţiile tehnice. Pot să spun că în materie de aprovizionare cu oxigen facem eforturi permanente pentru a creşte capacitatea. La Spitalul Colentina, de exemplu, consumul de oxigen a crescut faţă de luna iunie de cinci ori. În foarte multe spitale a crescut şi, pe măsură ce se înfiinţează noi secţii de terapie intensivă, creşte în continuare consumul de oxigen şi trebuie să facem faţă pentru a asigura. La Spitalul Malaxa, pentru a putea pune în funcţiune cele nouă paturi de la Secţia ATI, este nevoie de un rezervor suplimentar de oxigen care să furnizeze oxigenul necesar. Facem eforturi constante, dar nu ne dorim situaţia în care să ajungem aproape de limită sau la limită. Dacă oamenii înţeleg, respectă măsurile, putem să oprim creşterea numărului de cazuri şi să ajungem pe un trend descendent, astfel încât să se reducă numărul de persoane care să aibă nevoie de tratament, mai ales în secţiile de terapie intensivă”, a adăugat Orban.
Premierul a precizat că Executivul şi-a asumat introducerea de restricţii, deşi acestea generează opoziţie în societate.
„Orice măsură de restricţie vedeţi că generează extrem de multă opoziţie în societate. Ne-am asumat introducerea de restricţii, fiind în campanie electorală, tocmai pentru că am considerat absolut necesară introducerea acestor restricţii pentru a opri numărul de cazuri”, a afirmat premierul, după o vizită de lucru, împreună cu primarul general, Nicuşor Dan, şi cu prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, pentru evaluarea spitalelor din Bucureşti. (AGERPRES)

Federaţia SANITAS organizează marţi în faţa sediului Guvernului o manifestaţie de comemorare a victimelor sistemului sanitar

0

Federaţia SANITAS organizează, marţi, în Piaţa Victoriei, o manifestaţie prin care îi comemorează pe pacienţii care şi-au pierdut viaţa din cauza stării de degradare a sistemului de sănătate, dar şi pe angajaţii sistemului sanitar care au decedat, potrivit unui comunicat al organizaţiei sindicale.

Iniţial, Federaţia SANITAS avea programat pentru marţi un miting în faţa sediului Guvernului, în semn de protest faţă de lipsa de reacţie a autorităţilor la solicitările sale de sprijin financiar, logistic şi de resurse umane, însă, în contextul incendiului produs la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ, organizaţia sindicală a modificat tema mitingului.
„Federaţia SANITAS din România întrerupe şirul protestelor planificate, iar mâine, 17 noiembrie 2020, ora 11:00, se va afla în Piaţa Victoriei într-o acţiune a tăcerii, a doliului, a respectului faţă de toate victimele de până acum ale sistemului sanitar românesc aflat în paragină, fie că sunt pacienţi ce nu au mai putut fi salvaţi, fie că sunt salariaţi din sistem care au pierdut lupta pentru supravieţuire!”, se arată comunicat.
În cadrul manifestaţiei, membrii Federaţiei SANITAS intenţionează să critice autorităţile responsabile de administrarea instituţiilor de sănătate.
„Acţiunea va fi una care condamnă total indiferenţa şi inconştienţa autorităţilor care sunt responsabile de managementul instituţiilor de sănătate din România. Va fi o reacţie publică de nemulţumire totală faţă de lipsa unei strategii naţionale reale şi coerente de reformare a sistemului de sănătate. În acelaşi timp, Federaţia SANITAS va lansa un ‘Manifest pentru dreptul cetăţeanului român la servicii publice de sănătate performante’ la care invităm să se alăture şi alte organizaţii interesate. Este un demers necesar, fără conotaţie politică, determinat exclusiv de faptul că nu este normal să mai acceptăm situaţia dezastruoasă în care se află sistemul de sănătate din ţara noastră”, se menţionează în documentul citat. (AGERPRES)

Percheziții în județul Sibiu, într-un dosar de contrabandă cu țigări. Un bărbat din Tălmaciu și o femeie din Cisnădie, reținuți

0

Un bărbat din Tălmaciu și o femeie din Cisnădie au fost reținuți, astăzi, într-un dosar de contrabandă cu țigări. Potrivit cercetărilor polițiștilor, aceștia ar fi achiziționat țigări din străinătate și le-ar fi comercializat în România.

 
În cursul zilei de astăzi, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, au efectuat opt percheziții domiciliare în județul Sibiu și în județul Arad, într-o cauză penală care are ca obiect infracțiunea de contrabandă cu țigări. În acest dosar, au fost puse în aplicare cinci mandate de aducere.
În urma celor opt percheziții domiciliare efectuate (șapte în județul Sibiu și una în județul Arad), au fost ridicate în vederea confiscării 43.760 de țigarete, 108.261 de lei și 3.250 de euro. De asemenea, un autoturism a fost indisponibilizat.
„Din cercetări a reieșit faptul că, în cursul acestui an, persoane din județul Sibiu ar fi achiziționat ilegal țigarete din diferite județe de graniță din România, comercializându-le apoi într-un cerc restrâns de cunoscuți.  În urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii sibieni au reținut 24 de ore pe bază de ordonanță un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Tălmaciu, și o femeie în vârstă de 40 de ani, din Cisnădie”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.
Mâine, cei doi urmează a fi prezentați instanței în vederea aplicării unei măsuri preventive.
 

Sibiul, în carantină: creșele și afterschool-urile rămân deschise, iar serviciul de Permise și Pașapoarte își continuă activitatea

Creșele și afterschool-urile din Sibiu vor rămâne deschise în perioada carantinei, iar serviciul de Pașapoarte și Permise își continuă activitatea, potrivit normelor din contextul pandemiei de COVID-19.

În cursul zilei de astăzi, a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în cadrul căreia s-a prezentat Planul de acțiune integrat pentru asigurarea măsurilor specifice pe timpul instituirii carantinei asupra Municipiului Sibiu (cu includerea localității Șelimbăr și Cartierul Arhitecților-Cisnădie) și a orașelor Cisnădie și Tălmaciu. Totodată s-au făcut clarificări cu privire la anumite aspecte semnalate din momentul aprobării Hotărârilor nr. 84, 85 și 86.
Astfel, potrivit Prefecturii Sibiu, în ceea ce privește activitatea creșelor și afterschool-urilor, aceasta este permisă numai cu respectarea condițiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educației și cercetării, al ministrului muncii și protecției sociale și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
În ceea ce privește activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări precum și a Serviciului Pașapoarte, aceasta se desfășoară conform programului stabilit cu respectarea măsurilor de protecție împotriva SARS CoV-2.
Drumul spre Aeroport
De altfel, cei care au drum către Aeroportul Internațional Sibiu, deplasarea se poate face în baza biletului de avion ca document justificativ, precum și declarația pe propria răspundere pentru persoanele care transportă călătorii la aeroport.
Livrările la domiciliu pot continua non-stop
Operatorii economici care au ca activitate prepararea de alimente/băuturi, își încetează activitatea cu publicul la ora 20, însă activitatea poate continua non-stop pentru livrările la domiciliu.
În ceea ce privește declarația pe propria răspundere, aceasta se poate completa și în format electronic și pe hârtie (printată sau olograf).
Cum puteți circula în interes de serviciu 
În ceea ce privește adeverința eliberată de angajator, ea nu are un model tip, precum declarația pe proprie răspundere. Pentru verificarea deplasării în scop profesional este necesară prezentarea unuia dintre cele 3 documente justificative: declarația pe proprie răspundere, legitimația de serviciu vizată la zi, adeverința de la angajator.
„Precizăm faptul că este esențial să înțelegem cu toții că măsura de carantină este instituită pe o perioadă de doar 14 zile, și pentru a depăși cu bine această situație este nevoie de un efort comun din partea fiecărui cetățean, angajator și autoritate public”, a spus Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

8.83 la mia de locuitori, rata de infectare COVID în județul Sibiu

0

Județul Sibiu a atins, astăzi, o rată de infectare de 8.83 la mia de locuitori.

Municipiul Sibiu a ajuns, conform Prefecturii, la 13.43.
 
 

UATLOCALITATENUMAR_POPULATIECAZURI CONFIRMATE ULTIMELE 14 ZILECAZURI LA 1000 DE LOCUITORI ÎN ULTIMELE 14 ZILE
Com.RoşiaSat.Nucet54237,04
Com.OrlatSat.Orlat33647121,11
Orş.CisnădieLoc.Cisnădioara8231518,23
Com.SlimnicSat.Veseud220418,18
Com.LudoşSat.Ludoş502815,94
Com.LoamneşSat.Mândra334514,97
Com.ChirpărSat.Săsăuş134214,93
Com.Turnu RoşuSat.Sebeşu de Jos550814,55
Com.ŞelimbărSat.Şelimbăr1189916914,20
Mun.SibiuMun.Sibiu171229229913,43
Com.RoşiaSat.Daia10481413,36
Com.BoiţaSat.Boiţa14571913,04
Com.Şura MareSat.Hamba9211213,03
Com.Turnu RoşuSat.Turnu Roşu20162512,40
Com.Porumbacu de JosSat.Porumbacu de Jos11381311,42
Com.PoplacaSat.Poplaca18151910,47
Orş.TălmaciuOrş.Tălmaciu68767110,33
Com.Şura MareSat.Şura Mare41744310,30
Orş.AvrigSat.Mârşa31603210,13
Orş.SălişteSat.Vale398410,05
Orş.CisnădieOrş.Cisnădie239812209,17
Com.RacoviţaSat.Racoviţa2194209,12
Com.ŞelimbărSat.Veştem1764169,07
Com.AlţinaSat.Alţina1449138,97
Com.SaduSat.Sadu2737248,77
Com.Apoldu de JosSat.Apoldu de Jos103598,70
Com.LasleaSat.Laslea1754158,55
Com.LoamneşSat.Loamneş60058,33
Orş.AvrigOrş.Avrig10416868,26
Com.Arpaşu de JosSat.Arpaşu de Sus1354118,12
Orş.SălişteOrş.Sălişte3122258,01
Mun.MediaşMun.Mediaş551414377,93
Com.Porumbacu de JosSat.Porumbacu de Sus90277,76
Com.Gura RâuluiSat.Gura Râului3814287,34
Com.Şura MicăSat.Şura Mică2658197,15
Com.Valea ViilorSat.Valea Viilor1573116,99
Com.PăucaSat.Bogatu Român43036,98
Com.AlţinaSat.Beneşti30726,51
Com.Poiana SibiuluiSat.Poiana Sibiului2494166,42
Com.LasleaSat.Floreşti15716,37
Com.RoşiaSat.Cornăţel48236,22
Com.Arpaşu de JosSat.Arpaşu de Jos117775,95
Com.AlmaSat.Şmig87055,75
Orş.Ocna SibiuluiOrş.Ocna Sibiului4256245,64
Orş.TălmaciuSat.Tălmăcel124475,63
Com.Şeica MicăSat.Şeica Mică125975,56
Orş.SălişteSat.Fântânele18115,52
Com.PăucaSat.Păuca72845,49
Com.SlimnicSat.Slimnic3009165,32
Orş.SălişteSat.Săcel56835,28
Com.Porumbacu de JosSat.Sărata38025,26
Com.RacoviţaSat.Sebeşu de Sus76645,22
Com.BrateiuSat.Brateiu2755145,08
Com.RăşinariSat.Răşinari5289264,92
Com.CârţişoaraSat.Cârţişoara143374,88
Orş.SălişteSat.Sibiel41724,80
Com.BlăjelSat.Păucea41924,77
Orş.SălişteSat.Aciliu21014,76
Com.AţelSat.Aţel147574,75
Com.TilişcaSat.Rod43024,65
Com.Şeica MareSat.Şeica Mare3442164,65
Com.NocrichSat.Nocrich152874,58
Com.LoamneşSat.Haşag66234,53
Com.Axente SeverSat.Axente Sever2596114,24
Com.DârlosSat.Valea Lungă24014,17
Com.NocrichSat.Ţichindeal24514,08
Com.MerghindealSat.Dealu Frumos74234,04
Com.CristianSat.Cristian4483184,02
Com.RoşiaSat.Roşia175573,99
Com.MarpodSat.Marpod76133,94
Com.MicăsasaSat.Ţapu77933,85
Com.TilişcaSat.Tilişca104343,84
Com.AlmaSat.Giacăş26113,83
Com.LoamneşSat.Armeni52223,83
Orş.Miercurea SibiuluiSat.Apoldu de Sus184573,79
Com.IacobeniSat.Stejărişu53623,73
Com.Apoldu de JosSat.Sângătin27713,61
Com.MicăsasaSat.Micăsasa140153,57
Com.Axente SeverSat.Agârbiciu142753,50
Orş.SălişteSat.Mag57323,49
Com.Şura MicăSat.Rusciori86433,47
Orş.DumbrăveniLoc.Ernea58123,44
Orş.TălmaciuSat.Colonia Tălmaciu29313,41
Com.MihăileniSat.Moardăş30713,26
Com.RoşiaSat.Caşolţ92733,24
Orş.AvrigSat.Săcădate61923,23
Com.TârnavaSat.Târnava3419113,22
Orş.AgnitaOrş.Agnita9727313,19
Com.ŞelimbărSat.Bungard63323,16
Orş.AgnitaLoc.Ruja126743,16
Com.PăucaSat.Broşteni31913,13
Com.MoşnaSat.Nemşa64523,10
Orş.Copşa MicăOrş.Copşa Mică5970183,02
Com.BiertanSat.Biertan172052,91
Orş.SălişteSat.Galeş35312,83
Orş.Miercurea SibiuluiOrş.Miercurea Sibiului215962,78
Com.PăucaSat.Presaca36412,75
Com.LoamneşSat.Alămor73422,72
Orş.DumbrăveniOrş.Dumbrăveni5913162,71
Com.Arpaşu de JosSat.Nou Român37912,64
Com.BlăjelSat.Blăjel190352,63
Com.RoşiaSat.Nou190852,62
Orş.AvrigSat.Bradu115332,60
Com.BruiuSat.Şomartin39912,51
Com.MoşnaSat.Alma Vii40312,48
Com.DârlosSat.Dârlos242262,48
Com.AlmaSat.Alma80822,48
Com.CârţaSat.Cârţa121932,46
Com.BiertanSat.Richiş82322,43
Mun.MediaşSat.Ighişu Nou173242,31
Com.SlimnicSat.Ruşi89822,23
Com.MerghindealSat.Merghindeal90022,22
Orş.Miercurea SibiuluiSat.Dobârca91522,19
Com.BrateiuSat.Buzd141332,12
Com.NocrichSat.Hosman98422,03
Com.BârghişSat.Pelişor50711,97
Com.BruiuSat.Bruiu54711,83
Com.Şeica MicăSat.Soroştin57511,74
Com.MoşnaSat.Moşna273241,46
Com.Porumbacu de JosSat.Scoreiu69711,43
Com.VurpărSat.Vurpăr298841,34
Com.BrădeniSat.Brădeni104210,96
Com.IacobeniSat.Iacobeni133410,75
Com.HoghilagSat.Hoghilag135710,74
Orş.DumbrăveniLoc.Şaroş pe Târnave195210,51
Com.AlţinaSat.Ghijasa de Sus16700,00
Com.AţelSat.Dupuş24400,00
Com.Axente SeverSat.Şoala34200,00
Com.BârghişSat.Apoş38900,00
Com.BârghişSat.Bârghiş82700,00
Com.BârghişSat.Ighişu Vechi26100,00
Com.BârghişSat.Vecerd13600,00
Com.BârghişSat.Zlagna21300,00
Com.BaznaSat.Bazna182900,00
Com.BaznaSat.Boian158700,00
Com.BaznaSat.Velţ64500,00
Com.BiertanSat.Copşa Mare52800,00
Com.BlăjelSat.Romaneşti6800,00
Com.BoiţaSat.Lazaret13400,00
Com.BoiţaSat.Lotrioara1000,00
Com.BoiţaSat.Paltin100,00
Com.BrădeniSat.Retiş46400,00
Com.BrădeniSat.Ţeline15400,00
Com.BruiuSat.Gherdeal2600,00
Com.CârţaSat.Poieniţa1700,00
Com.ChirpărSat.Chirpăr125100,00
Com.ChirpărSat.Vărd36400,00
Com.ChirpărSat.Veseud20000,00
Com.DârlosSat.Curciu96400,00
Com.HoghilagSat.Prod26300,00
Com.HoghilagSat.Valchid92600,00
Com.IacobeniSat.Movile35400,00
Com.IacobeniSat.Netuş59100,00
Com.IacobeniSat.Noiştat59000,00
Com.JinaSat.Jina366200,00
Com.LasleaSat.Mălâncrav140200,00
Com.LasleaSat.Nou Săsesc65000,00
Com.LasleaSat.Roandola32000,00
Com.LoamneşSat.Sădinca800,00
Com.LudoşSat.Gusu23800,00
Com.MarpodSat.Ilimbav24300,00
Com.MicăsasaSat.Chesler6600,00
Com.MicăsasaSat.Văleni700,00
Com.MihăileniSat.Metiş35600,00
Com.MihăileniSat.Mihăileni20100,00
Com.MihăileniSat.Răvăşel15700,00
Com.MihăileniSat.Şalcău9500,00
Com.NocrichSat.Fofeldea54500,00
Com.NocrichSat.Ghijasa de Jos11700,00
Com.Porumbacu de JosSat.Colun20200,00
Com.RăşinariSat.Prislop41700,00
Com.Râu SaduluiSat.Râu Sadului60200,00
Com.Şeica MareSat.Buia65300,00
Com.Şeica MareSat.Boarta38100,00
Com.Şeica MareSat.Mighindoala100,00
Com.Şeica MareSat.Petiş5400,00
Com.Şeica MareSat.Ştenea16000,00
Com.ŞelimbărSat.Mohu74800,00
Com.Valea ViilorSat.Motiş65600,00
Mun.SibiuLoc.Păltiniş2700,00
Orş.AgnitaLoc.Coveş67400,00
Orş.AvrigSat.Glâmboaca23800,00
Orş.Ocna SibiuluiSat.Topârcea16400,00
Orş.SălişteSat.Amnaş44700,00

 

Accident între Avrig și Mârșa. Șoferul vinovat nu are permis de conducere

0

UPDATE: 
Cei doi conducători auto au fost transportați la spital constienți.
Din primele cercetări, a rezultat faptul că șoferul care circula dinspre Avrig spre Mârșa, în vârstă de 37 de ani, ar fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de către un bărbat în vârstă de 72 de ani.
Cel care ar fi produs accidentul nu deține permis de conducere.
Cei doi bărbați sunt din Avrig.
 
 
Știre inițială:

Doi șoferi au fost răniți în urma unui accident rutier ce a avut loc, luni seară, pe  DJ 105G, între Avrig și Mârșa.

 
Potrivit primelor informații, a avut loc o coliziune între două autoturisme care circulau din direcție opusă.
„Ambii conducători auto primesc îngrijiri medicale la fața locului”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
La locul accidentului, ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj de descarcerare și două echipaje SMURD.
„La fața locului s-au acordat îngrijiri medicale pentru două persoane de sex masculin, implicate, conștiente, care au fost transportate la UPU Sibiu. Un bărbat de aproximativ 37 de ani cu traumatism cranio-celebral și un bărbat de aproximativ 72 de ani cu traumatism toracic au fost transportați la UPU Sibiu”, a explicat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
În zona producerii accidentului, traficul este complet blocat.
 

Clădirea în care funcționează Secția ATI a Spitalului Județean Sibiu nu are autorizație ISU

0

Clădirea în care se află Secţia ATI cu pacienţi COVID-19, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, nu are autorizație ISU și nici nu poate obține acest document, deoarece este veche.

Secția ATI a SCJU Sibiu are 12 paturi.

„În momentul de faţă, pentru pavilionul Chirurgical al SCJU Sibiu, unde se regăseşte şi Secţia ATI, nu poate fi obţinută autorizaţia ISU, întrucât clădirea este una veche şi nu corespunde normelor actuale pentru obţinerea autorizaţiei. Pentru a putea obţine autorizarea ISU conform solicitărilor actuale este necesară reabilitarea completă a pavilionului. Unitatea de Primiri Urgenţe, situată la parterul pavilionului în discuţie, are autorizaţia ISU din 13.06.2017 obţinută în urma extinderii acesteia”, a transmis conducerea SCJU Sibiu, potrivit Agerpres.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu este format din mai multe clădiri, majoritatea foarte vechi, dar reabilitate. Există foarte multe secţii în clădiri ale spitalului care au autorizaţii şi avize ISU. Astfel, au autorizaţie ISU: Secţia de Infecţioase cu pacienţi COVID-19, clădirea cu secţia de Recuperare, Ambulatoriul, Centrul de Cercetare în domeniul cardiac şi vascular, extinderea UPU. Au avize ISU, printre altele, secţiile de Neurochirurgie şi Oftalmologie, etajare corp nou ATI, cuprinzând bloc chirurgical, secţii chirurgicale, Urologie, Ortopedie, mai precizează spitalul sibian.

Șofer sibian, cu permisul suspendat, pe străzile din Alba Iulia

0

Un tânăr de 27 de ani din comuna Roșia este cercetat de polițiști, după ce a fost surprins, în Alba Iulia, la volan, acesta neavând dreptul de a conduce.

„La data de 15 noiembrie 2020, în jurul orei 10.20, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene l-au depistat pe un tânăr de 27 de ani, din comuna Roșia, județul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Alexandru Ioan Cuza din Alba Iulia, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat”, au explicat poliștii din Alba.
Potrivit acestora, cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.

Sibienii ies din casă doar pe baza declarației pe propria răspundere. Cum o pot completa

0

Începând de astăzi și până la finalul lunii noiembrie, municipiul Sibiu se află în carantină. Astfel, sibienii se pot deplasa în afara locuinței doar pe bază de adeverință de serviciu sau de declarație pe propria răspundere.

Modelul aprobat de autorități este:
 

Între orele 6 – 22, sibienii pot circula în afara locuinței pe bază de declarație pe propria răspundere.
Aceștia vor nota în declarație un motiv justificat, precum: deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani în intervalul 10:00-13:00, iar pentru persoanele cu vârsta mai mică de 65 de ani în intervalele orare 06:00-10:00, respectiv 13:00-20:00; deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță; deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice; deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină; deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat; deplasarea pentru realizarea de activități agricole deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare; îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi; participare la programe sau proceduri în centrele de tratament; pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu; alte motive justificative precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Sute de sibieni s-au ales cu amenzi, duminică, din cauza nerespectării măsurilor anti-COVID

0

În ultima zi de dinainte de carantinarea Sibiului, polițiștii au aplicat sute de amenzi pentru nerespectarea măsurilor împotriva COVID-19.

 
„Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19, la activităţile de verificare participând 161 de forţe ale poliției și poliției locale”, a precizat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Astfel, au fost verificate 3.230 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse; de asemenea, au fost verificate 99 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 258 de mijloace de transport, din care 87 de mijloace de transport public în comun.
În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 244 de sancțiuni contravenționale în valoare de 20.500 de lei, astfel: 234 de sancțiuni în valoare de 18.500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție. Dintre acestea, 31 au fost aplicate în mijloacele de transport în comun (9 conducători auto și 22 de pasageri); două sancțiuni în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind carantina; opt sancțiuni în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea.
Polițiștii locali sibieni au verificat 507 persoane și au avertizat în scris două persoane pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv purtarea măștii.
„În cursul zilei de 15 noiembrie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu, în zone aglomerate, piețe și stații de autobuz din municipiile Sibiu și Mediaș. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe raza stațiunilor montane Păltiniș și Bâlea. În urma desfășurării acțiunilor au fost aplicate 12 avertismente scrise și o amendă în valoare de 500 lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală”, a mai spus Ștefan.
Tot ieri, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au efectuat zece controale în locurile aglomerate din municipiul Sibiu în vederea verificării respectării măsurilor de protecţie împotriva Covid-19. S-au identificat patru nereguli privind nerespectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii noului coronavirus și s-au aplicat trei avertismente și o amendă în cuantum de 2500 de lei.
De asemenea, echipaje de pompieri militari din cadrul subunităților au continuat desfășurarea pe raza județului Sibiu a acțiunilor de informare a cetățenilor cu privire la măsurile impuse și transmiterea acestora prin intermediul sistemului audio.
Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic. Au fost verificate patru persoane și o societate comercială, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale. De asemenea, doi polițiști de frontieră au efectuat o acțiune pe raza municipiului Sibiu, fiind verificate 133 persoane aflate în carantină și 104 persoane aflate în izolare.
Conform lui Ștefan, reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu continuă să efectueze verificări ale agenților economici cu privire la măsurile restrictive impuse.

Centru de inovare digitală, inițiat de ULBS și selectat pentru a face parte din rețeaua europeană

0

 

Centrul de inovare digitală inițiat de Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, „Leveraging Administration and Business for a Smart Community” (LAB4COM , a fost selectat de către Autoritatea pentru Digitalizarea României ca Centru European de Inovare Digitală ce va reprezenta țara noastră alături de alte 11 inițiative regionale în competiția la nivel European.

Câștigătorii ce vor fi selectați de Comisia Europeană în cadrul rețelei europene a centrelor de inovare digitală vor putea accesa un buget propus de 9,2 miliarde euro, prin programul „Europa Digitală” pentru îmbunătățirea competitivității UE la nivel internațional prin investiții importante în dezvoltarea capacităților strategice ale Uniunii, susținând dezvoltarea unor domenii cheie precum inteligența artificială (2,5 miliarde euro), calculul numeric de înaltă performanță (high-performance computing – HPC) (2,7 miliarde euro), securitate cibernetică (2 miliarde euro), competențe digitale avansate (700 milioane euro), digitalizarea administrației publice și interoperabilitate (1,3 miliarde euro).
„LAB4COM își propune sprijinirea transformării digitale în regiunea Centru pentru o mai bună competitivitate internațională având la bază colaborarea cu toți actorii comunității locale și regionale interesați, atât din mediul de afaceri sau din cel public. În prezent, LAB4COM reprezintă un ecosistem format din 27 de organizații din județele Sibiu, Alba și Brașov, provenind din domenii diverse, precum: industrie, clustere și asociații, instituții de cercetare și educație, centre de competențe, incubatoare, acceleratoare, administrație locală și județeană, investiții, brokeraj financiar, expertiză contabilă sau consultanță de business, consultanță juridică și proprietate intelectuală”, arată reprezentanții ULBS.
Echipa ULBS care a coordonat proeictul LAB4COM este compusă din conf. dr. ing. Bogdan-Constantin Pîrvu, prof. univ. dr. Claudia Ogrean, prof. univ. dr. Mihaela Herciu și prof. dr. ing. Constantin-Bălă Zamfirescu.
LAB4COM se numără printre inițiativele strategice ale ULBS pentru sporirea capacității de cercetare dezvoltare și inovare în domeniul internetului viitorului.

Șelimbărenii de pe strada Doamna Stanca rămân fără curent electric

0

O parte din locuitorii străzii Doamna Stanca din Șelimbăr vor rămâne miercuri, 18 noiembrie, fără curent electric.

Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Sibiu anunță că, pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice miercuri, între orele 9-15, parțial, pe strada Doamna Stanca din Șelimbăr.
„În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate”, arată SDEE Transilvania Sud.
Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-92