Primoz Roglic a cucerit al doilea mare tur din carieră. Rutierul sloven a obținut victoria în Turul Spaniei 2020, la capătul uneia dintre cele mai spectaculoase ediții din istoria competiției. Sportivul de la Jumbo Visma a avut adversari puternici, iar victoria a fost în discuție și în ultima etapă din munți.
Primoz Roglic a câștigat pentru a doua oară consecutiv Vuelta. După ce în 2019 el s-a impus clar în competiție, în 2020 a avut de luptat pentru tricoul roșu de lider al clasamentului general până la finalul etapei a șaptesprezecea (penultima). La final, Roglic a avut 24 de secunde în fața ecuadorianului Richard Carapaz, plus 1 minut și 15 secunde în fața britanicului Hugh Carthy.
Vuelta 2020 a fost o adevărată bătălie pentru supremație între câștigătorul Turului Italiei 2019, Richard Carapaz și câștigătorul Turului Spaniei 2019, Primoz Roglic. Încă din prima etapă, Roglic a câștigat runda și a preluat tricoul roșu. Din etapa a cincea, adversarul său a recuperat și a ajuns el lider. Roglic a revenit în roșu în runda cu numărul X, Carapaz i-a luat din nou tricoul două etape mai târziu, însă contratimpul din etapa a treisprezecea l-a readus pe Roglic în frunte, cu 39 de secunde avans. Distanță care a fost suficientă, deși a fost atacat în penultima etapă de rivalul său și nu a fost ușor să-și mențină supremația în Turul Spaniei, însă la final a reușit și a triumfat cu 24 de secunde avans. A fost un final de sezon perfect pentru Roglic, care a mai oprit din dezamăgirea cruntă a Turului Franței, unde a pierdut victoria în ultima etapă.
Primoz Roglic a câștigat Turul Spaniei
Trafic blocat pe A1, pe sensul Sebeș-Sibiu. Un șofer este încarcerat
Update:
Din păcate, bărbatul, în vârstă de aproximativ 47 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decedat.
Știre inițială:
Șoferul unui autotren a rămas încarcerat pe A1 Sibiu-Deva, după ce a intrat în glisiera metalică mediană. Coliziunea a avut loc la kilometrul 275, în zona localității Aciliu, informează Centrul Info Trafic din Inspectoratul General al Poliției Române.
În urma coliziunii, șoferul autotrenului este rănit și încarcerat. Traficul rutier este blocat pe a doua bandă, pe sensul dinspre Sebeș către Sibiu, pentru a permite intervenția forțelor MAI.
ISU Sibiu intervine cu un echipaj de pompieri și două echipaje SMURD la fața locului.
„Un autocamion s-a oprit în parapeți, iar conducătorul auto este inconștient. Se efectuează manevre de resuscitare la fața locului”, spun reprezentanții ISU.
Reprezentanții IPJ Sibiu transmit că șoferul ansamblului TIR condus spre Sibiu a pierdut controlul direcției de deplasare, a lovit glisiera din dreapta, apoi a intrat în coliziune cu cea mediană.
„Din primele informații de la fața locului, ar fi vorba de cauze medicale”, precizează reprezentanții IPJ.
Traficul se desfășoară îngreunat, pe banda de urgență și parțial pe banda 1.
„Întrucât și pe acest tronson este ceață, le recomandăm conducătorilor auto să circule prudent și să respecte cu strictețe semnalizarea rutieră”, mai transmit polițiștii sibieni.
Se estimează reluarea circulației, în condiții normale, în 45 de minute.
Ceață densă pe DN 1 și DN 7. Șoferii, sfătuiți de polițiști să circule cu prudență
Polițiștii sibieni au transmis un apel către șoferii care circulă, în această seară, pe DN 1, Bradu – limită cu județul Brașov, respectiv pe DN 7, Tălmaciu – limită cu județul Vâlcea. În acest moment, în aceste zone este ceață densă iar vizibilitatea în trafic este de maxim 25 de metri.
„În aceste condiții, recomandăm șoferilor să circule cu viteză redusă, să mărească distanța între autovehicule, să nu se angajeze în depășiri și să folosească proiectoarele de ceață. Mențineți banda de deplasare fără a vă apropia nici de marcajul de separare a benzilor sau sensurilor, nici de marginea din dreapta a părții carosabile, iar când intenționați să virați, asigurați-vă în prealabil foarte bine”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.
Polițiștii sibieni caută o minoră de 13 ani, dispărută de acasă
Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 13 ani care a plecat de la domiciliu într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
Astăzi, 9 noiembrie, în jurul orei 17,30, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiica sa minoră, Andrada Maria Ghinca, în vârstă de 13 ani, a plecat în aceeași zi, în jurul orei 15:00, de acasă, din municipiul Sibiu, fără a mai reveni.
„Semnalmente: 160 cm înălțime, 49 kg, păr brunet-lung, ochi căprui, ten alb. La data dispariției purta o bluză din material textil de culoare gri, pantaloni jeans de culoare albastru-rupți în genunchi, încălțăminte sport de culoare negru. Semne particulare: nu se cunosc”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre această minoră sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
Weekend prelungit pentru angajații din România, la finalul lunii noiembrie
Salariații din România se vor bucura de un weekend prelungit, la finalul lunii noiembrie, întrucât zilele de 30 noiembrie (Sfântul Andrei) şi 1 decembrie (Ziua Naţională a României), care vor pica luni şi marţi, sunt declarate zile nelucrătoare, conform Codului Muncii.
Astfel, în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie salariaţii vor avea parte de o minivacanță de patru zile. Există, însă, anumite categorii de angajați a căror muncă nu poate fi întreruptă în zilele declarate nelucrătoare, aceștia urmând să fie compensați prin zile libere în perioada imediat următoare, scrie avocatnet.ro. În acestă categorie se încadrează cei care lucrează în unități sanitare sau de alimentație publică, dar și salariaţii a căror activitate nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității.
Conform Codului muncii, salariaţii care nu pot beneficia de liberele legale trebuie să primească compensații în zile libere acordate în următoarele 30 de zile de către angajator, arată sursa citată. Potrivit acesteia, în cazul în care nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru, .
De asemenea, angajatorii care nu acordă liberele legale sau nu-i recompensează pe cei care lucrează în zilele declarate libere riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 lei, mai arată sursa citată.
Profesorii vor primi sprijin pentru predarea online. Sesiunile organizate de Ministerul Educației încep marți
Profesorii vor primi sprijin pentru desfășurarea activității de predare în sistem online. Ministerul Educației și Cercetării a pregătit o serie de sesiuni online de îndrumare și consiliere pentru cadrele didactice din România, în cadrul proiectului „Educația Continuă”, care debutează marți, 10 noiembrie.
Sesiunile online de îndrumare și consiliere „Educația Continuă” vor avea durata de aproximativ o oră și vor fi transmise live, zilnic, de luni până vineri, la ora 15:00, pe canalul de YouTube și pe pagina de Facebook ale Ministerului Educației și Cercetării, fiind coordonate și susținute de experții/autorii reperelor metodologice publicate în luna septembrie 2020 pe site-ul http://educatiacontinua.edu.ro.
Prima sesiune de acest tip va fi susținută marți, 10 noiembrie, de către Gabriela Noveanu, secretar științific în cadrul Unității de Cercetare în Educație. „Sesiunea online va avea ca temă explicarea rolului reperelor metodologice, concepute ca formulă de sprijin în ceea ce privește predarea online, folosirea resurselor digitale și alegerea platformelor de lucru. Reperele metodologice conțin și exemple care să faciliteze utilizarea în predare-învățare-evaluare asistată de tehnologie”, transmite MEC.
Detalii privind evenimentul primei sesiuni online sunt disponibile aici: https://www.facebook.com/events/810240556495557/
Săptămâna aceasta, sesiunile online „Educația Continuă” vor continua miercuri, ora 15:00, cu „Evaluarea online – perspective privind evaluarea formativă”. Joi, de la ora 15:00, tema va fi „Limba și literatura română”, iar vineri „Matematică”.
Christine Thellmann continuă în funcția de viceprimar al Mediașului
Christine Thellmann a fost aleasă în funcția de viceprimar al municipiului Mediaș. Luni după amiaza a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului Local Mediaș, iar unul dintre punctele înscrise pe ordinea de zi se referea la alegerea viceprimarului.
Au fost făcute două propuneri pentru acest post, Christine Thellmann din partea grupului de consilieri PNL și Anca Suciu din partea grupului de aleși locali PSD. La ședința extraordinară au participat 19 consilieri locali, 13 în sala mare de ședințe a Primăriei Mediaș, iar 6 online, iar în urma votului, Christine Thellmann a fost aleasă în funcția de viceprimar al Mediașului cu 17 voturi pentru și continuă astfel în acest post, iar Anca Suciu a primit două voturi.
Guvernul pregătește prelungirea stării de alertă. Orban: „Nu ne dorim să luăm alte măsuri”
Guvernul pregăteşte hotărârea privind prelungirea stării de alertă și, cel mai probabil, nu vor fi introduse restricții suplimentare. „Nu ne dorim să luăm alte măsuri care să instituie alte restricţii”, a declarat, luni, premierul Ludovic Orban, citat de Agerpres.
„Ştiţi foarte bine că starea de alertă se instituie pe 30 de zile şi se prelungeşte printr-o hotărâre de guvern pentru o perioadă de maxim 30 de zile. Pregătim hotărârea de guvern pentru prelungirea stării de alertă. În ceea ce ne priveşte, nu ne dorim să luăm alte măsuri care să instituie alte restricţii. Vrem ca situaţia să evolueze în bine, ca numărul de infectări să scadă şi, treptat, pe măsură ce scade numărul de infectări, să revenim treptat, treptat la o activitate cât mai aproape de normal”, a afirmat Orban după ce a participat în plenul Camerei Deputaţilor la dezbaterea „Ora prim-ministrului”.
Întrebat despre posibila carantinare a Capitalei, premierul a explicat că, în ceea ce priveşte decizia de carantinare a unor mari oraşe sau a Capitalei „este o decizie mai dificil de luat, pentru că sunt extrem de multe considerente legate de carantină”.
„Noi nu ne dorim să ajungem aici, obiectivul nostru este acela de a stăvili creşterea numărului de cazuri. De altfel, în Bucureşti a existat o tendinţă ascendentă, dar o tendinţă ascendentă care nu s-a încadrat în specificul marilor metropole din alte ţări europene, unde progresia a fost mai degrabă geometrică”, a precizat Orban.
Premierul a subliniat că o decizie de carantinare a Bucureştiului este una care se ia de către specialişti în sănătate publică. „Este o decizie care se ia de specialişti în sănătate publică, de epidemiologi, de infecţionişti şi nu mă hazardez eu să dau o dată”, a precizat el.
Orban a fost invitat la dezbaterea „Ora prim-ministrului”din Cameră pe tema proiectului de buget, solicitarea fiind făcută de grupul PSD.
5 pași pentru alegerea anvelopelor de iarnă
Condusul pe zăpadă sau vreme rece este inevitabil. Nu mai este necesar să subliniem importanța anvelopelor – toate mașinile sunt obligate prin lege să aibă anvelope de iarnă instalate în perioadele în care ninge.
Ca orice șofer responsabil, probabil vă întrebați cum să vă dați seama ce anvelope de iarnă să alegeți. Iată un sfat: ignorați-vă prietenii și familia. Cumnatul dvs. s-ar putea lăuda că a găsit niște anvelope de iarnă uimitoare, dar asta nu înseamnă că anvelopele sale sunt potrivite pentru vehiculul dvs. Nu o putem spune suficient de tare – este absolut vital să luați în considerare tipul de vehicul și obiceiurile de condus, atunci când vă alegeți anvelopele.
Iată 5 sfaturi care vă vor ajuta să găsiți un echilibru corect între nevoile și bugetul dvs. la achiziționarea următorului set de anvelope de iarna.
1. Cunoașteți dimensiunea anvelopei
În primul rând, asigurați-vă că știți dimensiunea anvelopelor dvs. – este una dintre primele întrebări pe care ar trebui să vi le puneți. Anvelopele de iarnă și cele de vară trebuie să aibă aceeași dimensiune. Pentru a afla dimensiunea anvelopelor, aruncați o privire la peretele lateral. Veți găsi un cod similar cu acesta: P225 / 60 R17. Iată cum puteți citi codul anvelopei:
- 225 – Acest număr corespunde lățimii benzii de rulare sau a părții anvelopei care atinge drumul, în milimetri.
- 60 – Acest număr reprezintă raportul (procentual) dintre partea superioară a anvelopei (înălțimea peretelui lateral) și lățimea benzii de rulare (lățimea secțiunii).
- 17 – Acest număr indică diametrul interior al anvelopei, în inci.
2. Cunoașteți tipurile de drumuri pe care circulați
Acest lucru este crucial atunci când alegeți anvelopele de iarnă. Conduceți în principal pe drumurile din oraș, drumuri neasfaltate sau pe autostrăzi?
Dacă conduceți mult, asigurați-vă că investiți în anvelope de înaltă calitate. Daca conduceti motociclete sau scutere, asigurati-va ca aveti cele mai noi piese scutere, inclusiv anvelope moto de iarna de calitate superioara. Acest lucru este deosebit de important dacă conduceți o mașină compactă, care este mai probabil să derapeze în condiții proaste. Dacă conduceți în principal în oraș, anvelopele cu un raport bun calitate-preț vor face treaba.
3. Uitați-vă la anvelope
Ar putea părea evident, dar luați-vă timp pentru a merge la magazin. Puteți compara vizual calitatea diferitelor anvelope disponibile, în special canelurile, flexibilitatea și rigiditatea laterală.
Rețineți că canelurile mari oferă o tracțiune mai bună pe suprafețele de iarnă, ajutând în același timp la deplasarea zăpezii și a nămolului. De asemenea, puteți verifica calitatea anvelopelor ieftine. Este posibil să fie mai puțin costisitoare, dar se uzează mai repede și oferă capacități de manipulare mai slabe.
4. Puneți întrebările corecte
Un reprezentant de vânzări sau un magazin online va cunoaște răspunsurile potrivite pentru a vă ajuta să vă alegeți anvelopele de iarnă. Dincolo de utilizarea de rutină a vehiculului dvs., aceștia vă vor întreba despre kilometrajul dvs. anual, unde locuiți și, cel mai important, despre bugetul dvs.
5. Evitați amestecarea tipurilor de anvelope
A avea diferite mărci de anvelope pe un vehicul nu este niciodată o idee bună. Acest lucru vă poate afecta condusul, poate duce la o manipulare slabă și poate provoca uzura prematură a unor piese. Evitați să amestecați cauciucurile, cât mai mult posibil.
Una este sa conduceti o motocicleta, alta sa conduceți un 4×4. Asigurați-vă că instalați anvelope identice de aceeași marcă sau veți adăuga un efort suplimentar diferențialului vehiculului!
Piața Volantă Transilvania rămâne deschisă. Au fost instalate dispensere cu dezinfectant și panouri de informare
Piața Volantă Transilvania va rămâne deschisă, anunță Consiliul Județean Sibiu, care face un apel către sibieni, de a respecta măsurile de protecție pentru a avea un „comerț în siguranță”.
„Piața Volantă Transilvania rămâne deschisă în condițiile prevăzute de Hotărârea nr. 935/2020, adoptată de Guvernul României în data de 05.11.2020. Facem apel la sibieni să participe la eforturile noastre pentru un comerț în siguranță”, transmite CJ Sibiu într-un comunicat de presă, care precizează că „susținerea producătorilor locali și asigurarea sănătății publice a locuitorilor sunt obiective prioritare pentru Consiliul Județean Sibiu”.
Reprezentanții CJ anunță că, pentru a facilita un comerț în siguranță, au achiziționat, prin Serviciul Public Sala Transilvania, dispensere care conțin dezinfectant și care sunt amplasate la intrările și ieșirile din piață, iar în diferite locații din piață au fost montate panouri de informare pentru ca cetățenii să conștientizeze importanța respectării măsurilor de prevenire.
„Asigurăm atât cetățenii cât și producătorii că Piața Volantă Transilvania organizată în aer liber, rămâne un spațiu sigur atâta vreme cât, toți cei care îl frecventăm ținem cont de reguli, precum: obligativitatea purtării măștii de protecție, evitarea creării de aglomerări, păstrarea distanței sociale”, mai transmite CJ.
Este recomandat ca, în intervalul orar 08:00 – 10:00, să se permită accesul în piață cu prioritate persoanelor vârstnice, acestea fiind predispuse la îmbolnăvire.
„Dragi sibieni, în această perioadă trebuie să fim responsabili și să respectăm regulile care ne protejează în lupta cu COVID-19. Susținem și încurajăm consumul de produse locale, pentru a ne putea bucura de gustul bogat al legumelor și preparatelor din piață și am încredere că vom ține cont cu strictețe, de toate normele impuse. Să rămânem sănătoși!”, a transmis președintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.





