Acasă Blog Pagina 3326

Raed Arafat: „Petrecerile, aniversările sunt interzise, dar nu putem controla locuințele”

0

Raed Arafat, secretarul de stat în MAI, a precizat, vineri, că, deşi vor fi interzise reuniunile cu prilejul unor sărbători, nu pot fi impuse restricţii în interiorul locuinţelor private, menţionând că nu există o legislaţie care să permită acest lucru, dar sfatul este ca invitaţii la astfel de evenimente să poarte mască.

„Nu putem controla locuinţele. Aici, din nou, a fost un apel la parteneriat cu populaţia. Interzicerea este una generală, dar în locuinţă sfatul nostru este ca oamenii să respecte regulile. Chiar dacă ai invitat pe cineva la tine – şi poate că pare ciudat ce spun – chiar dacă ai invitat pe cineva care nu stă la tine, vine cineva în vizită, să se poarte mască. Dar nu s-a pus o cifră, o limită de persoane aici. Petrecerile şi aniversările şi sărbătorile sunt interzise. Dacă cineva totuşi riscă şi vrea să facă ceva în interiorul domiciliului, atunci pe răspunderea lui face acest lucru. Noi nu putem să mergem să spunem că interzicem ceva în interiorul domiciliului. Nu avem o astfel de legislaţie care să permită acest lucru”, a declarat Arafat, întrebat în legătură cu situaţia în care o familie primeşte în vizită alte rude, după cum arată Agerpres.
Arafat a spus că poliţia are dreptul să dea amenzi pentru tulburarea liniştii publice.

Pictorul sibian Bogdan Mihai Radu, decorat de Iohannis cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler

0

 

Pictorul Bogdan Mihai Radu, din Sibiu, a fost decorat de Klaus Iohannis, președintele României, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler.

„Sunt onorat să fiu distins de către președintele României, domnul Klaus Iohannis, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler. Mulțumesc pe această cale și sunt recunoscător președintelui țării mele natale, precum și domnului ambasador Dan Mihalache care este un adevarat suport în evoluția mea pe plan artistic și în reprezentarea cu onoare și mândrie a culturii românești aici în UK. De asemenea, vă mulțumesc și vă sunt recunoscător vouă, prietenilor mei de pretutindeni, care m-ați sprijinit și încurajat în această frumoasă călătorie”, este mesajul sibianului.
Alături de pictorul sibian, a fost distinsă cu același titlu și Simona Ligia Demetrescu Piovan (Nora Blaj).
„În semn de recunoaștere și apreciere pentru importanta şi prestigioasa carieră pusă în slujba artelor plastice, pentru talentul, dăruirea şi profesionalismul care au dus la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale şi pentru contribuţia majoră la promovarea imaginii României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria C – „Artele plastice”, doamnei Demetrescu Piovan Simona Ligia (Nora Blaj), artist vizual, și domnului Radu Bogdan Mihai, artist plastic”, arată Administrația Prezidențială.

20 de studenți de la Medicină ajută DSP Sibiu în efectuarea anchetelor epidemiologice

 

Studenții de la Medicină fac voluntariat la Direcția de Sănătate Publică, ajutând personalul în desfășurarea anchetelor epidemiologice.

 
Potrivit lui Gabriel Budescu, directorul DSP Sibiu, în anchete operează deja zece studenți, împărțiți în cinci echipe.
„Noi avem deja cinci echipe formate din câte doi studenți la Medicină, care deja operează în anchete, iar mâine (n.r. astăzi) o să mai am întâlnire cu încă cinci echipe, deci încă zece studenți, care se alătură celorlalți. Deci, în total vom avea 20 de studenți care sunt pregătiți și au posibilitatea să ne ajute în efectuarea acestor anchete”, a precizat Budescu.
Liliana Coldea, directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, a declarat că și aici este nevoie de voluntari, îndeosebi la UPU.
„Am fost contactată de studenții de la Facultatea de Medicină, pentru că știți foarte bine că sunt și eu cadru didactic universitar, și o să avem în vedere stabilirea unui plan pentru ca acești studenți care sunt doritori să fie voluntari, mai ales în UPU. Ne gândim exact cum să îi includem în echipă și, practic, ce sarcini să le repartizăm. (…) Studentul nu poate avea responsabilitatea unui asistent medical sau unui medic. Practic, trebuie să vedem ce responsabilități le putem da, în linia competenței”, a explicat Coldea.

Peste 5.700 de tablete cu internet din partea Guvernului pentru elevii sibieni

0

Peste 5.700 de tablete din partea Guvernului vor ajunge la elevii din județul Sibiu. Potrivit lui Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, livrarea acestora a început vineri, 6 noiembrie, și sunt vizate îndeosebi localitățile din mediul rural.

Prima tranșă de tablete oferite de Guvernul României va ajunge, în curând, în posesia elevilor sibieni.
Județului Sibiu i-au fost distribuite, joi, aproximativ 5.700 de tablete.
 

„Primele tablete au ajuns la Sibiu. S-a făcut o centralizare prin care s-a stabilit numărul necesar în situația în care părinții au declarat că nu au deloc nici internet, nici dispozitive electronice. Astfel, vom merge cu prioritate către zonele unde nu e internet. Cele mai multe tablete vor ajunge în mediul rural, pentru că în orașele mari, cum este cazul Sibiului, Primăria a dat posibilitatea fiecărei școli să achiziționeze tablete în valoare de 150.000 de lei. Tabletele vin deja cu abonamente de internet și dispozitive de conectare. Ele vor fi date părinților prin contract de comodat, nefiind proprietate personală”, a explicat, pentru Sibiu 100%, Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu.

 
Tabletele vor fi folosite de elevii care se află în izolare/ carantină la domiciliu sau provin din localități unde rata de incidență COVID este mare, astfel încât s-a instituit învățământ online.
Tabletele vor face parte din inventarul școlii, iar contractul de comodat presupune, printre reglementări, că, dacă tabletele vor fi deteriorate, acestea vor fi plătite de elevi / părinții acestora.

Noaptea Cercetătorilor se mută în mediul online

0

 

Anul acesta, „Noaptea Cercetătorilor” Sibiu va avea loc în mediul online, în contextul pandemiei de coronavirus.

Evenimentul, programat în 27 noiembrie, va prezenta o călătorie online către universul științei.
„Așezați-vă confortabil în locul vostru favorit din casă, iar noi vă vom aduce cercetători, experimente, dezbateri și cele mai interesante informații științifice”, spun organizatorii.
Evenimentul este organizat de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, iar printre partenerii proiectului se numără Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Complexul Național Muzeal ASTRA și Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu.

125 de cazuri de coronavirus, în școlile și grădinițele din județ

0

125 de persoane din unitățile de învățământ din județul Sibiu, printre care elevi și profesori, sunt infectate, în prezent, cu COVID-19. Potrivit IȘJ Sibiu, astăzi, 181 de școli și grădinițe se află în scenariul roșu, urmând cursuri online.

Unitățile de învățământ aflate în scenariul roșu sunt: toate unitățile de învățământ din municipiul Sibiu (85), toate unitățile de învățământ din orașul Agnita (4), toate unitățile de învățământ din orașul Cisnădie (8), toate unitățile de învățământ din orașul Avrig (4), Școala Gimnazială Apoldu de Jos cu structurile Grădinița cu Program Normal Apoldu de Jos și Școala Primară Sângătin, Școala Gimnazială Racovița cu structura Școala Primară Sebeșu de Sus, Grădinița cu Program Normal Colun, Școala Gimnazială Bîrghiș, Școala Gimnazială Nocrich, Grădinița cu Programul Normal Nocrich, Școala Gimnazială Roșia, Grădinița cu Program Normal Nou Român, Şcoala Gimnazială Cârţa, Școala Gimnazială ”Viorel Cucu Paltin” Arpașu de Jos, Grădinița cu Program Normal Arpașu de Sus, Școala Gimnazială ”Aurel Popa” Arpașu de Sus, Școala Gimnazială ”Mihai Viteazu” Șelimbăr, Grădinița cu Program Prelungit Șelimbăr, Școala Gimnazială Veștem, Grădinița cu Program Prelungit Veștem, Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Mediaș, Școala Gimnazială Tilișca, Grădinița cu Program Normal Rod, Școala Gimnazială Ocna Sibiului, Școala Gimnazială Poplaca, Școala Gimnazială ”Samuil Micu” Sadu, Școala Gimnazială ”Matei Basarab” Turnu Roșu, Grădinița cu Program Normal Sebeșu de Jos, Centrul de Educație Incluzivă Turnu Roșu, Școala Gimnazială Waldorf ”Hans Spalinger” Roșia, Liceul Tehnologic ”Johannes Lebel” Tălmaciu, Școala Gimnazială Tălmaciu, Grădinița cu Program Prelungit Tălmaciu, Școala Gimnazială Tălmăcel, Școala Gimnazială Cașolț, Școala Gimnazială Daia, Școala Gimnazială Nou, Școala Gimnazială Șura Mică, Grădinița cu Program Prelungit Șura Mică, Liceul Tehnologic ”Ioan Lupaș” Săliște, Grădinița cu Program Prelungit Săliște, Școala Gimnazială Săcel, Grădinița cu Program Normal Săcel, Școala Primară Amnaș, Școala Primară Mag, Grădinița cu Program Normal Sibiel, Școala Primară Netuș, Şcoala Primară Săcadate, Grădiniţa cu Program Normal Ţapu, Grădinița cu Program Normal Nr. 2 Copșa Mică, Școala Gimnazială Ighișu Nou, Școala Gimnazială Hoghilag, Școala Gimnazială Valchid, Colegiul ”Școala Națională de Gaz” Mediaș, Școala Gimnazială ”Ioan Ban Dascălu” Poiana Sibiului, Grădinița cu Program Normal Poiana Sibiului, Liceul „Timotei Cipariu” Dumbrăveni, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1 Dumbrăveni, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 2 Dumbrăveni, Grădiniţa cu Program Normal Nr. 3 Dumbrăveni, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Dumbrăveni, Şcoala Gimnazială Agârbiciu, Grădiniţa cu Program Normal Agârbiciu, Şcoala Primară Presaca, Şcoala Gimnazială Biertan, Grădiniţa cu Program Normal Biertan, Şcoala Primară Şoroştin, Şcoala Gimnazială „Badea Cârţan” Cârţişoara, Liceul Tehnologic ”Ilie Măcelariu” Miercurea Sibiului, Școala Gimnazială Apoldu de Sus, Școala Primară Giacăș, Grădinița cu Program Normal Daia, Școala Gimnazială Daia, Grădinița cu Program Normal Roșia, Școala Gimnazială ”Ioan Albescu” Boița, Grădinița cu Program Normal Boița, Școala Gimnazială ”Aurel Decei” Gura Râului, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Gura Râului, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Gura Râului, Liceul Tehnologic Mârșa, Școala Gimnazială ”Andrei Șaguna” Șura Mare, Grădinița cu Program Prelungit Șura Mare, Școala Gimnazială Loamneș, Școala Primară Hașag, Școala Primară Ernea, Grădinița cu Program Normal Vurpăr.
125 de persoane au fost depistate pozitiv cu SARS-Cov-2: 54 de elevi (Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Colegiul Tehnic ”Cibinium” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 2 Sibiu, Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu, Colegiul ”Școala Națională de Gaz” Mediaș, Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, Liceul Tehnologic ”Ioan Lupaș” Săliște, Colegiul Național Pedagogic ”Andrei Șaguna” Sibiu, Liceul Tehnologic Mârșa, Liceul Teoretic ”Stephan Ludwig Roth” Mediaș, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu, Liceul Tehnologic ”Johanes Lebel” Tălmaciu, Liceul Tehnologic ”Automecanica” Mediaș, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 18 Sibiu, Școala Gimnazială ”Bathory Istvan” Mediaș, Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Liceul Teoretic ”Axente Sever” Mediaș, Liceul Tehnologic de Construcții și Arhitectură ”Carol I” Sibiu, Liceul de Artă Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu), 58 cadre didactice (Școala Gimnazială Nocrich, Școala Gimnazială Roșia, Colegiul Tehnic ”August Treboniu Laurian” Agnita, Școala Gimnazială Bârghiș, Liceul Teoretic ”Gustav Gündisch” Cisnădie, Școala Gimnazială Cașolț, Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, Liceul Teoretic ”Gheorghe Lazăr” Avrig, Școala Gimnazială Hosman, Liceul Tehnologic ”Ioan Lupaș” Săliște, Liceul Tehnologic Iacobeni, Grădinița cu Program Prelungit ”Dumbrava Minunată” Mediaș, Colegiul Economic ”George Barițiu” Sibiu, Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” Sibiu, Școala Gimnazială Șura Mică, Şcoala Gimnazială Nr. 7 Mediaş, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Mediaş, Grădinița cu Program Normal Nr. 2 Copșa Mică, Școala Gimnazială Tilișca, Colegiul Național Pedagogic ”Andrei Șaguna” Sibiu, Școala Gimnazială ”Viorel Cucu Paltin” Arpașu de Jos, Școala Gimnazială ”Matei Basarab” Turnu Roșu, Școala Gimnazială Ighișu Nou, Școala Gimnazială Hoghilag, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 29 Sibiu, Școala Gimnazială Alma, Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Liceul Tehnologic ”Independența” Sibiu, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 1 Sibiu, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu, Școala Gimnazială Veștem, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu, Grădinița cu Program Normal Nocrich, Liceul Tehnologic ”Automecanica” Mediaș, Școala Gimnazială ”Samuil Micu” Sadu, Școala Gimnazială Apoldu de Sus, Școala Gimnazială Șmig, Școala Primară Giacăș, Liceul de Artă Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Școala Gimnazială Vurpăr, Școala Gimnazială Nr. 10 Sibiu, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit ”Piticot” Mediaș, Școala Gimnazială ”Sava Popovici Barcianu” Rășinari, Liceul Teoretic ”Axente Sever” Mediaș, Școala Gimnazială Bruiu, Liceul Tehnologic de Construcții și Arhitectură ”Carol I” Sibiu, Grădinița cu Program Normal Vurpăr, Liceul Tehnologic ”Stănescu Valerian” Târnava, Liceul Teoretic ”Stephan Ludwig Roth” Mediaș), 5 personal didactic auxiliar (Școala Gimnazială Nr. 5 Mediaș, Liceul Tehnologic ”Johannes Lebel” Tălmaciu, Liceul de Artă Sibiu, Grădinița cu Program Normal Nr. 5 Mediaș) și 8 personal nedidactic (Grădinița cu Program Prelungit Nr. 36 Sibiu, Grădinița cu Program Normal ”Prichindel” Micăsasa, Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 29 Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit ”Dumbrava Minunată” Mediaș, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 42 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 11 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 7 Mediaș);
În prezent, 730 de persoane sunt carantinate/izolate: 637 elevi, 65 cadre didactice, 15 personal didactic auxiliar și 13 personal nedidactic.
20 de unități de învățământ din județul Sibiu învață în Scenariul 2, iar 132 în Scenariul 1, cu predare față în față.
„În comparație cu datele oferite joi, 05.11.2020, s-a modificat numărul persoanelor infectate (a crescut cu un elev, 3 cadre didactice și un personal didactic auxiliar) și al persoanelor izolate (a crescut cu 6 elevi, cu 3 cadre didactie și un personal nedidactic, dar a scăzut cu 2 personal didactic auxiliar), în total fiind 730 persoane (față de 722 în 05.11.2020). Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ”, a explicat Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu.

Record COVID în județul Sibiu: 416 cazuri noi și cinci decese

 

416 cazuri noi de coronavirus au fost raportate, astăzi, de către Prefectura Sibiu. De asemenea, cinci sibieni au murit în ultimele 24 de ore, fiind vorba despre două femei de 69 și 82 de ani și trei bărbați de 61, 63 și 77 de ani.

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 6882 de persoane (dintre care 6142 adulți și 324 copii). Până astăzi, s-au vindecat 3357 de persoane, iar 236 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.
La ora 8, astăzi, erau spitalizate un număr de 339 de persoane, dintre care pe ATI 17 adulți și un minor.
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv 416 de persoane acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă: 0 – 18 ani – 12 persoane; 19 – 29 de ani – 45 de persoane; 30 – 39 de ani – 81 de persoane; 40 – 49 de ani – 94 de persoane; 50 – 59 de ani- 91 de persoane; 60 – 69 de ani- 51 de persoane; 70 – 79 de ani – 32 de persoane; 80 – 89 de ani – nouă persoane; 90 – 99 de ani – o persoană.
În prezent, 1.464 de persoane se află în carantină la domiciliu și 818 în izolare.
„Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 82 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale. În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 47 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 145 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală”, a explicat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Record de îmbolnăviri de coronavirus, în România. 10.260 de cazuri noi și 123 de decese, în ultimele 24 de ore

0

România a înregistrat, astăzi, un nou record de îmbolnăviri cu coronavirus, zilnic. 10.260 de cazuri noi au fost raportate, în ultimele 24 de ore. De asemenea, 123 de oameni au murit din cauza COVID-19.

 
Până astăzi, 6 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 287.062 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
195.971 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 10.260 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
 

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate(total)Număr de cazuri nou confirmateIncidența  înregistrată la 14 zile
1.Alba61101915,09
2.Arad65002684,02
3.Argeș80622432,13
4.Bacău91782212,14
5.Bihor81753785,04
6.Bistrița-Năsăud33791113,13
7.Botoșani38591022,42
8.Brașov110304123,53
9.Brăila3719531,6
10.Buzău44101491,62
11.Caraș-Severin3005792,2
12.Călărași1965281,55
13.Cluj117407225,92
14.Constanța71172572,69
15.Covasna2516483,1
16.Dâmbovița74271722,82
17.Dolj78622263,38
18.Galați68861161,61
19.Giurgiu2171501,75
20.Gorj3274571,71
21.Harghita3480912,74
22.Hunedoara49771962,62
23.Ialomița2487532,02
24.Iași123633072,23
25.Ilfov73573172,63
26.Maramureș55232903,37
27.Mehedinți2426681,64
28.Mureș65762483,97
29.Neamț6835792,27
30.Olt41281091,44
31.Prahova109722542,1
32.Satu Mare23631362,29
33.Sălaj36791796,01
34.Sibiu68824164,86
35.Suceava102171452,0
36.Teleorman3619662,37
37.Timiș116756655,76
38.Tulcea1699471,25
39.Vaslui5541951,92
40.Vâlcea58391963,18
41.Vrancea3776901,2
42.Mun. București408776294,5
43.Cazuri noi nealocate pe județe5386*1701 
 TOTAL287.06210.260 

 
*Aplicația de colectare a datelor, gestionată de Ministerul Sănătății, se află momentan în procedură de actualizare. Cazurile nealocate unui județ vor fi repartizate în zilele următoare pe județe.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 2.035 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
 

 Nr. Crt.JUDEȚProbe pozitive la retestare
1ALBA16
2ARAD36
3ARGEŞ29
4BACĂU32
5BIHOR35
6BISTRIŢA-NĂSĂUD16
7BOTOŞANI22
8BRĂILA20
9BRAŞOV51
10BUZĂU17
11CĂLĂRAŞI3
12CARAŞ-SEVERIN40
13CLUJ109
14CONSTANŢA78
15COVASNA10
16DÂMBOVIŢA47
17DOLJ30
18GALAŢI32
19GIURGIU10
20GORJ19
21HARGHITA13
22HUNEDOARA30
23IALOMIŢA36
24IAŞI43
25ILFOV109
26MARAMUREŞ16
27MEHEDINŢI7
28MUNICIPIUL BUCUREŞTI649
29MUREŞ66
30NEAMŢ12
31OLT18
32PRAHOVA65
33SĂLAJ6
34SATU MARE22
35SIBIU39
36SUCEAVA36
37TELEORMAN18
38TIMIŞ135
39TULCEA4
40VÂLCEA18
41VASLUI29
42VRANCEA12
 TOTAL2035

 
Până astăzi, 7.663 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 05.11.2020 (10:00) – 06.11.2020 (10:00) au fost raportate 123 de decese (69 bărbați și 54 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 36 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 35 decese la categoria de peste 80 de ani.
119 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.133. Dintre acestea, 1.001 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.418.245 de teste. Dintre acestea, 38.389 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 21.568 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 16.830 la cerere.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 238 de   teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 6 noiembrie.
Pe teritoriul României, 40.615 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.186 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 66.563 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 14 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.535 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 918 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 8.334 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.057.005 lei.

1.128 de copii din județul Sibiu au unul sau ambii părinți plecați în străinătate

Peste 79.500 de copii au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Mai mult de 7.100 dintre aceștia sunt din Regiunea de dezvoltare Centru. 1.128 de copii provin din județul Sibiu.

Consecințele fenomenului copiilor rămași singuri acasă în urma migrației economice a părinților sunt agravate pe fondul crizei sanitare și sociale pe care o traversăm atât din punct de vedere al bunăstării emoționale, cât și al integrării lor sociale și educaționale. În total, 79.500 de copii au rămas în grija rudelor sau a unui părinte, în țară, arată statisticile oficiale, care includ doar copiii aflaţi în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială. Peste 7.100 dintre aceștia provin din Regiunea de dezvoltare Centru.
În acest context, vineri, a avut loc dezbaterea regională “Protecția copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate – aspecte legale și bune practici de intervenție”, eveniment organizat de Organizația „Salvați Copiii”, în parteneriat cu Consiliul Județean Sibiu. La eveniment au luat parte alături de Gabriela Alexandrescu, președinte executiv „Salvați Copiii” România, și Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, și Raluca Turcan, vicepremierul României, Sandra Pralong, consilier de Stat Administrația Prezidențială, Maria Mădălina Turza, președintele Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, Alexandru Petru Dumbravă, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, precum și alți invitați cu atribuții relevante în domeniu.
Dintre copiii în această situație din Regiunea Centru, 1.249 sunt din județul Alba, 1.236 copii din județul Braşov, 503 din judeţul Covasna, 1.844 din județul Harghita, 1.197 din judeţul Mureş şi 1.128 din judeţul Sibiu.
”Acești copii suferă de un sentiment acut al abandonului, chiar dacă știu că părinții muncesc departe pentru că nu și-au putut găsi locuri de muncă în țară. Emoțional, ar prefera să fie împreună, mai ales în această criză care cauzează anxietăți sporite. E necesar să le fim alături, lor și familiilor, cu sprijin didactic, psihologic și mai ales uman”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președintele executiv „Salvați Copiii” România.
”Aproape 80 000 de copii din România au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. Ei au nevoie de sprijinul nostru, al tuturor, de empatie și implicare pentru a le oferi susținere și înțelegere, ajutor și speranță. Este cât se poate de limpede că acești copii nu pot fi lăsați în urmă. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că statul nu va putea face acest lucru de unul singur. Avem nevoie de sprijinul societății civile, de ajutorul comunităților locale, de implicarea instituțiilor de asistență socială sau medicală și chiar de siguranță. Guvernul României a venit deja cu măsuri dedicate acestor copii, printre care și un apel dedicat de proiecte cu finanțare europeană, cu un buget de 30 de milioane de euro, precum și măsuri de prevenire a abandonului școlar: transport gratuit, programe pilot de masă la școală și vouchere educaționale. Vor urma alte măsuri și proiecte convergente, din punct de vedere social, educațional și sanitar, care să contribuie la protecția acestor copii, la respectarea drepturilor lor la o viață demnă și un viitor predictibil”, a declarat Raluca Turcan, vicepremierul României.
”Fenomenul copiilor care au părinții plecați în străinătate este unul de mare interes pentru noi ca autoritate județeană și pentru care ne dorim să găsim atât local, dar și cu sprijinul Guvernului cele mai bune soluții care să preîntâmpine amploarea acestuia. Salut inițiativa Salvați Copiii România de a organiza la Consiliul Județean Sibiu conferința centrată pe problematica respectării drepturilor copilului în contextul actual în care pandemia ne obligă și mai mult să ne îndreptăm atenția asupra celor vulnerabili. Vă felicit pentru întreaga activitate, dar și pentru deschiderea cu care veniți în întâmpinarea autorităților în rezolvarea unor probleme atât de sensibile”, a spus Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.
Temele principale abordate în cadrul conferinței, au vizat serviciile destinate protecției copiilor cu părinții plecați în străinătate și amploarea fenomenului copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate face necesară dezvoltarea unei rețele de servicii specializate destinate acestor copii.
Organizația „Salvați Copiii” a creat astfel de servicii, adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, începând cu anul 2010, prin intermediul a 17 programe locale. Peste 9.500 de copii şi 6.600 de adulţi, persoane în grija cărora au rămas sau părinți, au beneficiat până acum de servicii de intervenție directă. Peste 124.000 de persoane, părinți, copii și specialiști, au fost informate cu privire la impactul negativ pe care plecarea părinților îl are asupra copiilor rămași acasă, precum și cu privire la obligațiile ce le revin părinților la părăsirea țării.
 
 

Șeful IPJ Sibiu, diagnosticat pozitiv cu coronavirus

 

Tiberiu Ivancea, inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, a fost confirmat pozitiv în urma testării SARS CoV-2.

Acesta s-a testat după ce prezenta simptome specifice COVID-19.
Potrivit Andreei Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Direcția de Sănătate Publică a demarat o anchetă epidemiologică, iar până în acest moment a fost identificat un contact de serviciu care este în carantină la domiciliu. De asemenea, a fost efectuată dezinfecția în spațiul de lucru.
„În ceea ce privește starea de sănătate, aceasta este stabilă. Inspectorul șef se află în izolare sub tratament specific”, a declarat Ștefan.
Atribuțiile de serviciu au fost preluate de adjunctul său, comisar șef de poliție Lucian Tarnu.

FOTO: Accident într-o intersecție din Mediaș. Un șofer a fost rănit

Un șofer medieșean a fost rănit în intersecția de la Podul CFR în urma unui accident rutier.

În noaptea de joi spre vineri, pe strada Unirii, în intersecție cu strada Andrei Saguna din municipiul Mediaș, un șofer de 45 ani, din Mediaș, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Unirii, dinspre Spitalul Municipal Mediaș spre Autogara din oraș, la ieșirea din intersecția cu strada Andrei Șaguna, nu s-a asigurat la schimbarea benzii de rulare și s-a izbit de un autoturism condus de un șofer de 50 de ani din Mediaș. În urma impactului, șoferul de 50 de ani a fost ușor rănit. Polițiștii rutieri medieșeni au deschis o anchetă pentru a clarifica toate împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Sibiancă transportată la spital în urma unui accident rutier

0

Neacordarea de prioritate auto a fost cauza unui accident rutier produs vineri în jurul amiezii în municipiul Sibiu. O femeie a fost transportată la spital în urma impactului dintre două autoturisme.

„Accident rutier la intersecția Bulevardului Victoriei cu strada Transilvaniei, două autoturisme fiind implicate. Din primele cercetari efectuate, polițiștii rutieri au stabilit că accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate auto. O femeie de 65 de ani, pasager în unul din vehicule, este rănită ușor. Polițiștii Biroului Rutier Sibiu continuă cercetările”, a declarat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
La locul accidentului rutier a intervenit și un echipaj SMURD. Una dintre persoane rănite a fost transportată la spital pentru investigații medicale.
„ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj de descarcerare și un echipaj de prim-ajutor medical calificat SMURD în municipiul Sibiu, pe Bulevardul Victoriei (zona căminelor studențești) la un accident rutier produs între două autoturisme. La fața locului s-au acordat îngrijiri medicale pentru două persoane implicate iar una dintre persoane, o femeie de aproximativ 65 de ani a fost transportată la UPU Sibiu, conștientă, cu dureri lombare”, a spus Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.