Acasă Blog Pagina 3366

FOTO: Acoperișul unei case, în flăcări

Acoperișul unei case de pe strada Micu Klein din Mediaș a fost cuprins de flăcări, joi după amiază. Pompierii Secției Mediaș au intervenit rapid cu două echipaje de stingere cu apă și spumă, la locul incendiului fiind prezent și un echipaj SMURD.

Potrivit primelor informații trasmise de ISU Sibiu, incendiul s-a manifestat generalizat la acoperișul casei pe o suprafață de 150 de metri pătrați. Intervenția rapidă a salvatorilor medieșeni a condus la localizarea incendiului fără ca acesta să se extindă și la imobilele învecinate. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită în urma incendiului. În urma incendiului ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați precum și elemente de mobilier din locuință. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul termic al unei lumânări aprinse nesupravegheate.
FOTO: ISU Sibiu

Un jandarm sibian, la Ștafeta Veteranilor: „Am alergat în memoria bunicului meu!”

0

 

Plutonierul major Petrică Țerbea din cadrul IJJ Sibiu a participat, alături de alți doi voluntari, la Ștafeta Veteranilor, un eveniment aflat la cea de-a șaptea ediție și organizat în contextul sărbătoririi Zilei Armatei Române, pe 25 octombrie.

Ștafeta galbenă, reprezentând una dintre culorile drapelului tricolor, a fost purtată în alergare pe traseul Alba Iulia – Aiud – Câmpia Turzii.
„Scopul participanților la această activitate este de a purta ștafetele, care reprezintă culorile drapelului tricolor: roșu, galben și albastru, pe trasee diferite, iar misiunea va fi îndeplinită de Ziua Armatei în data de 25 octombrie a.c., atunci când vor reîntregi drapelul în orașul Carei”, arată IJJ Sibiu.
După cursa de durată în memoria eroilor căzuți la datorie, care au luptat pentru această țară, plutonierul major Petrică Țerbea a declarat, ieri, că a alergat „în memoria bunicului meu Suciu Iancu, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, iar sentimentele ce nutresc în mine după terminarea cursei sunt pansament pe rană”.
 
 

Peste 80 de persoane, amendate din cauză că nu au purtat mască de protecție

0

82 de persoane au fost amendate, într-o singură zi, din cauză că nu au purtat mască de protecție.

Potrivit Prefecturii Sibiu, în ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului coronavirus, la activităţile de verificare participând 123 de forţe ale poliției și poliției locale.
Astfel, au fost verificate 2.150 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse; de asemenea, au fost verificate 106 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 137 mijloace de transport, din care 123 de mijloace de transport public în comun.
Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 83 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.000 de lei, din care 82 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv purtarea măștii de protecție și una pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.
Cinci șoferi ai mijloacelor de transport în comun, fără mască de protecție
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în mijloacele de transport în comun, polițiștii au avertizat în scris 29 de pasageri și cinci conducători auto pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare a măștii de protecție, în mijlocul de transport, pe toată durata călătoriei.
Conform Andreei Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, polițiștii locali sibieni au verificat 487 de persoane și au avertizat în scris 12 persoane pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv purtarea măștii de protecție. În urma verificărilor efectuate în mijloacele de transport în comun, polițiștii locali au avertizat în scris trei pasageri pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare a măștii de protecție, în mijlocul de transport, pe toată durata călătoriei.
„Totodată în data de 21.10.2020, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au efectuat șase controale în locurile aglomerate din municipiul Sibiu în vederea verificării respectării măsurilor de protecţie împotriva Covid-19. Cu acest prilej, s-au identificat patru nereguli privind nerespectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii noului Sars-Cov-2 și s-au aplicat patru avertismente”, a explicat Ștefan.
Ieri, 28 de jandarmi sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza localităților Racovița și Turnu Roșu, în zone aglomerate, piețe și stații de autobuz din municipiile Sibiu și Mediaș. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat acțiuni de verificare pe raza stațiunii montane Bâlea.
În urma desfășurării acțiunilor au fost aplicate 14 avertismente scrise și două amenzi în valoare de 1000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19.
Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic. Au fost verificate cinci persoane, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.
„De asemenea, doi polițiști de frontieră au efectuat o acțiune pe raza municipiului Sibiu fiind verificate 117 persoane aflate în carantină și 47 persoane aflate în izolare. În data de 21 octombrie 2020, inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de patru controale la unități de alimentație publică și de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare din județul Sibiu. Nu au fost constatate încălcări ale legislației sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor”, a mai explicat Ștefan.

Prefectul Sibiului, despre rata de incidență COVID în Sibiu: „Am încercat să nu luăm măsuri peste cele care sunt impuse prin legislația în vigoare”

 

Mircea Crețu, prefectul Sibiului, a comentat, la solicitarea jurnaliștilor, de ce nu s-au luat măsuri în municipiu, având în vedere că rata de incidență COVID a atins, astăzi, 2.99/ mia de locuitori. La rata de incidență de 3/ mia de locuitori, municipiul Sibiu va intra în Scenariul Roșu.

„Am încercat să nu luăm măsuri peste cele care sunt impuse prin legislația în vigoare. Eu nu pot, ca prefect, sau Comitetul Județean să venim cu altceva decât cu ceea ce au propus specialiștii în domeniu. Unii dintre noi respectă măsurile. Poate chiar mai mult decât atât, poartă mască oriunde se află. Dar sunt și alte persoane care nu fac acest lucru. Noi așteptăm măsurile propuse de specialiști și le vom lua imediat. Dacă mâine vom avea peste 3 rata de incidență, vom lua măsurile care se impun”, a precizat Mircea Crețu.
Prefectul Sibiului a mai declarat că nu va putea lua măsuri drastice anti-COVID în tot județul, pentru că sunt localități unde nu sunt cazuri active de coronavirus.
„Da, județul Brașov a luat măsuri pentru tot județul. Dar sunt încă localități unde rata de incidență este mică sau chiar zero. Nu ar fi normal să luăm măsuri în acele localități unde nu e nicio persoană infectată cu COVID. Cele mai mari probleme le au județele cu economie puternică, dezvoltată, cu o mare circulație a persoanelor. La țară nu sunt persoane care vin din alte părți. Nu știu dacă este echitabil să luăm măsuri și asupra persoanelor sau localităților unde nu sunt asemenea probleme”, a mai explicat Crețu.
Potrivit DSP Sibiu, au existat plângeri în instanță din partea comunităților unde măsurile nu au fost cele prevăzute de Guvern. „Zilnic facem analiză. De îndată – și probabil că în curând – se va întâmpla și în Sibiu: se vor pune în aplicare alte măsuri mai drastice”, au spus reprezentanții DSP Sibiu.

COVID-19 la Gaz Metan Mediaș. Afectați sunt jucătorii de la copii și juniori

0

Mai mulți jucători care activează în cadrul Centrului de Copii și Juniori al Clubului Gaz Metan Mediaș au fost depistați pozitiv în urma testării COVID-19 din această săptămână.

Aceștia sunt asimptomatici și au fost izolați la domiciliu. Conform protocolului medical elaborat de Federația Română de Fotbal și Ministerul Tineretului și Sportului, toate echipele angrenate în competițiile oficiale, efectuează testări la un interval de 14 zile.
În acest sens, Clubul Gaz Metan Mediaș efectuează lunar 250 teste COVID-19. Reprezentanții clubului medieșean menționează faptul că în toată această perioadă, Centrul de Copii și Juniori al Clubului și-a desfășurat separat activitatea de cea a echipei mari, care nu a înregistrat niciun caz pozitiv de la începutul pandemiei și până în prezent.

Mediașul marchează Ziua Armatei Române

Primăria Municipiului Mediaș alături de Unitatea Militară 01810 Mediaș va marca, și în acest an, Ziua Armatei Române , o sărbătoare dedicată unei instituții emblematice a Statului Român, de a cărei sacrificii și fapte de arme sunt legate multe momente de referință ale istoriei noastre moderne și contemporane.
Duminică, 25 octombrie 2020, de la ora 13, în Cimitirul Eroilor din Mediaș vor avea loc ceremonialurile militare și religioase prilejuite de sărbătorirea Zilei Armatei Române prin care vor fi cinstiți cei care au nobila misiune de a apăra unitatea, libertatea și integritatea statului român. Deși semnificația Zilei Armatei Române amintește de luptele din toamna anului 1944 de la Carei și Satu Mare, pentru eliberarea ultimul colț de pământ românesc aflat sub ocupația străină, această sărbătoare a devenit în timp o evocare a bătăliilor purtate de ostașii români de-a lungul istoriei noastre, un prilej prin care națiunea română își celebrează Armata și militarii care au fost și sunt în slujba ei.
Având în vedere contextul epidemiologic existent, medieșenii care vor participa la acest eveniment sunt rugați să respecte normele și restricțiile stabilite de organizatori în vederea limitării răspândirii coronavirusului.

120 de noi cazuri și trei decese cauzate de COVID-19, în județul Sibiu

0

120 de noi cazuri de coronavirus au fost confirmate, în ultimele 24 de ore, în județul Sibiu. De asemenea, în acest interval, au fost raportate trei decese cauzate de COVID-19. Este vorba despre trei femei, de 56, 58 și 90 de ani, cea din urmă fiind de la UAMS Săliște.

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 3927 de persoane (dintre care 3712 adulți și 215 copii).Până la data curentă au fost vindecate 2268 de persoane, iar 166 de persoane au decedat.
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv  120 de persoane acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă: 0 – 18 ani -14 persoane; 19 – 29 de ani  -19 persoane; 30 – 39 de ani – 21 persoane; 40 – 49 de ani – 21 persoane; 50 – 59 de ani – 28 persoane; 60 – 69 de ani – 10 persoane; 70 – 79 de ani  – trei persoane ; 80 – 89 de ani 3 persoane; 90 – 99 de ani – o persoană
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției  are în monitorizare, în prezent,1586 persoane aflate în carantină la domiciliu și  540 în izolare la domiciliu.
„Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 72 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale. În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 40 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 127 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală”, a declarat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Municipiul Sibiu, la un pas de a intra în Scenariul Roșu. 2.99, rata de incidență COVID

Municipiul Sibiu se află la un pas de a intra în Scenariul Roșu.
Potrivit unui raport al Prefecturii Sibiu, astăzi, rata de incidență COVID în municipiu este de 2.99.
Conform normelor în vigoare, când atinge rata de 3/ mia de locuitori, localitatea intră în Scenariul Roșu.
Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 1,85/1000 de locuitori în ultimele 14 zile (07.10 – 21.10).
Potrivit Prefecturii Sibiu, 17 localități din județ au rata de incidență peste 3/ mia de locuitori.
În ceea ce privește rata de incidență cumulată în localitățile din județul Sibiu este următoarea:
 

UATLOCALITATECAZURI CONFIRMATE ULTIMELE 14 ZILECAZURI LA 1000 DE LOCUITORI ÎN ULTIMELE 14 ZILE
Com.Apoldu de JosSat.Apoldu de Jos76,77
Orş.Ocna SibiuluiSat.Topârcea15,85
Com.Şura MareSat.Hamba55,45
Com.ŞelimbărSat.Mohu45,36
Com.Arpaşu de JosSat.Nou Român25,26
Com.Porumbacu de JosSat.Colun14,95
Com.BârghişSat.Bârghiş44,84
Com.LudoşSat.Gusu14,22
Com.MerghindealSat.Dealu Frumos34,01
Com.NocrichSat.Nocrich63,92
Com.TilişcaSat.Tilişca43,80
Com.RacoviţaSat.Racoviţa83,65
Orş.SălişteSat.Săcel23,52
Com.MerghindealSat.Merghindeal33,33
Orş.AgnitaOrş.Agnita323,28
Com.AlţinaSat.Beneşti13,26
Com.RoşiaSat.Caşolţ33,25
Mun.SibiuMun.Sibiu5122,99
Com.Arpaşu de JosSat.Arpaşu de Sus42,95
Com.Turnu RoşuSat.Turnu Roşu62,95
Com.ŞelimbărSat.Şelimbăr342,87
Com.Porumbacu de JosSat.Scoreiu22,85
Com.ŞelimbărSat.Veştem52,84
Com.BoiţaSat.Boiţa42,74
Orş.SălişteSat.Vale12,57
Com.Arpaşu de JosSat.Arpaşu de Jos32,55
Orş.TălmaciuOrş.Tălmaciu172,47
Com.PăucaSat.Bogatu Român12,34
Orş.SălişteOrş.Sălişte72,28
Com.Şura MicăSat.Şura Mică62,26
Com.SaduSat.Sadu62,19
Orş.Miercurea SibiuluiSat.Apoldu de Sus42,16
Orş.CisnădieOrş.Cisnădie512,13
Com.RoşiaSat.Nou42,10
Com.RoşiaSat.Cornăţel12,07
Com.LoamneşSat.Armeni11,92
Com.BiertanSat.Copşa Mare11,89
Com.Porumbacu de JosSat.Porumbacu de Jos21,75
Com.RoşiaSat.Roşia31,71
Com.PoplacaSat.Poplaca31,65
Orş.AvrigSat.Săcădate11,61
Orş.AgnitaLoc.Ruja21,58
Com.RăşinariSat.Răşinari81,51
Com.OrlatSat.Orlat51,49
Orş.AgnitaLoc.Coveş11,49
Com.Şura MareSat.Şura Mare61,44
Orş.Ocna SibiuluiOrş.Ocna Sibiului61,41
Com.CârţişoaraSat.Cârţişoara21,39
Orş.Miercurea SibiuluiOrş.Miercurea Sibiului31,39
Com.AlţinaSat.Alţina21,38
Com.LoamneşSat.Alămor11,36
Com.MarpodSat.Marpod11,31
Com.Gura RâuluiSat.Gura Râului51,31
Orş.CisnădieLoc.Cisnădioara11,22
Com.CristianSat.Cristian51,12
Orş.Miercurea SibiuluiSat.Dobârca11,09
Com.HoghilagSat.Valchid11,08
Com.VurpărSat.Vurpăr31,00
Orş.AvrigSat.Mârşa30,95
Orş.Copşa MicăOrş.Copşa Mică50,84
Orş.TălmaciuSat.Tălmăcel10,80
Com.Poiana SibiuluiSat.Poiana Sibiului20,80
Orş.AvrigOrş.Avrig80,77
Com.IacobeniSat.Iacobeni10,75
Com.HoghilagSat.Hoghilag10,74
Com.BrateiuSat.Buzd10,71
Com.MicăsasaSat.Micăsasa10,71
Orş.DumbrăveniOrş.Dumbrăveni40,68
Com.SlimnicSat.Slimnic20,66
Mun.MediaşMun.Mediaş340,62
Com.Axente SeverSat.Axente Sever10,39
Com.MoşnaSat.Moşna10,37
Com.Şeica MareSat.Şeica Mare10,29
Com.AlmaSat.Alma00,00
Com.AlmaSat.Giacăş00,00
Com.AlmaSat.Şmig00,00
Com.AlţinaCom.Alţina00,00
Com.AlţinaSat.Ghijasa de Sus00,00
Com.Apoldu de JosSat.Sângătin00,00
Com.AţelSat.Dupuş00,00
Com.AţelSat.Aţel00,00
Com.Axente SeverSat.Agârbiciu00,00
Com.Axente SeverSat.Şoala00,00
Com.BârghişSat.Apoş00,00
Com.BârghişSat.Ighişu Vechi00,00
Com.BârghişSat.Pelişor00,00
Com.BârghişSat.Vecerd00,00
Com.BârghişSat.Zlagna00,00
Com.BaznaSat.Bazna00,00
Com.BaznaSat.Boian00,00
Com.BaznaSat.Velţ00,00
Com.BiertanSat.Biertan00,00
Com.BiertanSat.Richiş00,00
Com.BlăjelSat.Blăjel00,00
Com.BlăjelSat.Păucea00,00
Com.BlăjelSat.Romaneşti00,00
Com.BoiţaSat.Lazaret00,00
Com.BoiţaSat.Lotrioara00,00
Com.BoiţaSat.Paltin00,00
Com.BrădeniSat.Brădeni00,00
Com.BrădeniSat.Retiş00,00
Com.BrădeniSat.Ţeline00,00
Com.BrateiuSat.Brateiu00,00
Com.BruiuSat.Bruiu00,00
Com.BruiuSat.Gherdeal00,00
Com.BruiuSat.Şomartin00,00
Com.CârţaSat.Cârţa00,00
Com.CârţaSat.Poieniţa00,00
Com.ChirpărSat.Chirpăr00,00
Com.ChirpărSat.Săsăuş00,00
Com.ChirpărSat.Vărd00,00
Com.ChirpărSat.Veseud00,00
Com.DârlosSat.Curciu00,00
Com.DârlosSat.Dârlos00,00
Com.DârlosSat.Valea Lungă00,00
Com.HoghilagSat.Prod00,00
Com.IacobeniSat.Movile00,00
Com.IacobeniSat.Netuş00,00
Com.IacobeniSat.Noiştat00,00
Com.IacobeniSat.Stejărişu00,00
Com.JinaSat.Jina00,00
Com.LasleaSat.Floreşti00,00
Com.LasleaSat.Laslea00,00
Com.LasleaSat.Mălâncrav00,00
Com.LasleaSat.Nou Săsesc00,00
Com.LasleaSat.Roandola00,00
Com.LoamneşSat.Haşag00,00
Com.LoamneşSat.Loamneş00,00
Com.LoamneşSat.Mândra00,00
Com.LoamneşSat.Sădinca00,00
Com.LudoşSat.Ludoş00,00
Com.MarpodSat.Ilimbav00,00
Com.MicăsasaSat.Chesler00,00
Com.MicăsasaSat.Ţapu00,00
Com.MicăsasaSat.Văleni00,00
Com.MihăileniSat.Metiş00,00
Com.MihăileniSat.Mihăileni00,00
Com.MihăileniSat.Moardăş00,00
Com.MihăileniSat.Răvăşel00,00
Com.MihăileniSat.Şalcău00,00
Com.MoşnaSat.Alma Vii00,00
Com.MoşnaSat.Nemşa00,00
Com.NocrichSat.Hosman00,00
Com.NocrichSat.Fofeldea00,00
Com.NocrichSat.Ghijasa de Jos00,00
Com.NocrichSat.Ţichindeal00,00
Com.OrlatCom.Orlat00,00
Com.PăucaSat.Broşteni00,00
Com.PăucaSat.Păuca00,00
Com.PăucaSat.Presaca00,00
Com.Porumbacu de JosSat.Porumbacu de Sus00,00
Com.Porumbacu de JosSat.Sărata00,00
Com.RacoviţaSat.Sebeşu de Sus00,00
Com.RăşinariSat.Prislop00,00
Com.Râu SaduluiSat.Râu Sadului00,00
Com.RoşiaSat.Daia00,00
Com.RoşiaSat.Nucet00,00
Com.Şeica MareSat.Boarta00,00
Com.Şeica MareSat.Buia00,00
Com.Şeica MareSat.Mighindoala00,00
Com.Şeica MareSat.Petiş00,00
Com.Şeica MareSat.Ştenea00,00
Com.Şeica MicăSat.Soroştin00,00
Com.Şeica MicăSat.Şeica Mică00,00
Com.ŞelimbărSat.Bungard00,00
Com.SlimnicSat.Ruşi00,00
Com.SlimnicSat.Veseud00,00
Com.Şura MicăSat.Rusciori00,00
Com.TârnavaSat.Târnava00,00
Com.TilişcaSat.Rod00,00
Com.Turnu RoşuSat.Sebeşu de Jos00,00
Com.Valea ViilorSat.Valea Viilor00,00
Com.Valea ViilorSat.Motiş00,00
Mun.MediaşSat.Ighişu Nou00,00
Mun.SibiuLoc.Păltiniş00,00
Orş.AvrigSat.Bradu00,00
Orş.AvrigSat.Glâmboaca00,00
Orş.DumbrăveniLoc.Ernea00,00
Orş.DumbrăveniLoc.Şaroş pe Târnave00,00
Orş.SălişteSat.Aciliu00,00
Orş.SălişteSat.Amnaş00,00
Orş.SălişteSat.Fântânele00,00
Orş.SălişteSat.Galeş00,00
Orş.SălişteSat.Mag00,00
Orş.SălişteSat.Sălişte00,00
Orş.SălişteSat.Sibiel00,00
Orş.TălmaciuSat.Colonia Tălmaciu00,00

 
 
Modalitatea de calcul a ratei de incidență din prezentul comunicat de presă este făcută de Direcția de Sănătate Publică Sibiu, în baza dispozițiilor alin 4 Art.4 din Anexa nr. 2 a H.G. nr 856/14.10.2020.

27 de unități de învățământ din județul Sibiu învață online

0

27 de unităţi de învăţământ din judeţul Sibiu se află în Scenariul Roşu, elevii participând la cursuri online.

Este vorba despre Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu, Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 23 Sibiu, Liceul Teologic Baptist ”Betania” Sibiu, Grădinița cu Program Prelungit a Forumului German, Școala Gimnazială ”Constantin Ioan Motaș” Mediaș, Colegiul Tehnic ”August Treboniu Laurian” Agnita, Liceul Tehnologic ”Ilie Măcelariu” Miercurea Sibiului cu structurile Școala Gimnazială Apoldu de Sus, Școala Gimnazială Dobârca și Grădinița cu Program Normal Dobârca, Școala Gimnazială Apoldu de Jos cu structurile Grădinița cu Program Normal Apoldu de Jos și Școala Primară Sângătin, Școala Gimnazială Merghindeal cu structura Școala Primară Dealul Frumos, Școala Gimnazială Racovița cu structura Școala Primară Sebeșu de Sus, Liceul Teoretic ”Gheorghe Lazăr” Avrig, Școala Gimnazială Bîrghiș, Școala Gimnazială Nocrich, Grădinița cu Programul Normal Nocrich, Școala Gimnazială Roșia, Școala Gimnazială Cașolț, Grădinița cu Program Normal Nou Român, Grădinița cu Program Normal Hamba și Grădinița cu Program Prelungit Cristian.
255 de unități de învățământ se află în Scenariul 1, iar 51 în Scenariul 2, cel hibrid.
Potrivit IȘJ Sibiu, 24 de persoane din unitățile de învățământ din județ sunt depistate cu COVID-19: 13 elevi (Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Colegiul Tehnic ”Cibinium” Sibiu, Școala Gimnazială Racovița Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, Școala Ocna Sibiului, Colegiul Tehnic ”August Treboniu Laurian” Agnita, Școala Gimnazială Nr. 2 Sibiu, Liceul Teoretic ”Onisifor Ghibu” Sibiu), opt cadre didactice (Școala Gimnazială Racovița, Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, Școala Gimnazială Nocrich, Școala Gimnazială Roșia, Colegiul Tehnic ”August Treboniu Laurian” Agnita, Școala Gimnazială Bârghiș și Liceul Teoretic ”Gustav Gündisch” Cisnădie) și două cadre nedidactice (Liceul Tehnologic Cisnădie și Școala Gimnazială Apoldu de Sus).
1.131 de persoane sunt carantinate ori izolate: 1.113 elevi, 62 de cadre didactice, șapte angajați din rândul personalului didactic auxiliar și nouă cadre nedidactice.
„În comparație cu datele oferite miercuri, 21.10.2020, s-a modificat numărul persoanelor internate (a crescut cu 3 elevi și un cadru didactice) și al persoanelor carantinate/izolate (a crescut cu 73 elevi și cu 1 personal didactic auxiliar, dar a scăzut cu 1 cadru didactic), în total fiind 1 131 persoane (față de 1118 în 21.10.2020). Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ”, spune Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu.

Gabriel Tischer renunță la mandatul de la Aeroport

Gabriel Tischer renunță la mandatul de președinte al Consiliului de administrație al Aeroportului Internațional Sibiu, în urma dobândirii calității de consilier județean. Cele două funcții fiind incompatibile, reglementările legale îl obligă ca, în termen de 15 zile, de la depunerea jurământului să renunțe la mandatul de la Aeroport.

 
„Mulțumesc pe această cale colegilor din Consiliul de administrație, directorilor din echipa executivă și tuturor colegilor din echipa aeroportului pentru colaborarea din ultimii trei ani. Împreună am reușit creșterea numărului anual de pasageri care au tranzitat Aeroportul Internațional Sibiu de la 390.000 în anul 2016 la 726.000 în anul 2019, ceea ce a însemnat o creștere a veniturilor de la 19 milioane lei la 29 milioane lei în aceeași perioadă. Reproiectarea și reconstruirea parcării aeroportului și reconfigurarea terminalului de pasageri au dus la creșterea confortului călătorilor și, în primul rând, la o scădere importantă a timpilor de așteptare. Aeroportul internațional Sibiu a avut un rol important în desfășurarea Summitului șefilor de state și de guvern din Uniunea Europeană, precum și rolul de gazdă a ceremoniei de plecare a Sanctității Sale Papa Francisc, evenimente care au contribuit la creșterea notorietății Sibiului, și, implicit, a aeroportului. Din nefericire, contextul actual generat de efectele pandemiei a făcut imposibilă creșterea în continuare a traficului aerian și atingerea obiectivului de 1.000.000 de pasageri prevăzut pentru anul 2021. Cu toate acestea, sunt convins că profesionalismul, implicarea și devotamentul colegilor de la aeroport constituie o premisă esențială a dezvoltării acestuia, odată ce lumea își va reveni la normalitatea pe care o așteptăm și ne-o dorim cu toții”, a declarat Tischer.
Acesta a spus că, pentru el,  Aeroportul reprezintă „un obiectiv strategic în dezvoltarea economică a județului nostru și în contextul Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est NATO de la Sibiu, dar, mai presus de toate, un proiect de suflet căruia îi voi rămâne fidel”.

Mașină furată de mai mulți minori din Timișoara, descoperită în Sibiu după o urmărire ca în filme

0

Polițiștii rutieri sibieni au urmărit un autoturism care nu a oprit la semnalele lor din Apoldu de Sus până în Sibiu, unde mai multe echipaje au reușit blocarea mașinii. Surpriza a apărut când persoanele au început să coboare din autoturism.

Joi dimineața, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, în timp ce se aflau în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe DN 1, în localitatea Apoldu de Sus, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism condus dinspre județul Alba. Persoana aflată la volan nu a oprit și urmărit de polițiști, și-a continuat deplasarea pe DN 1 până în municipiul Sibiu, pe strada Zaharia Boiu, unde mai multe echipaje de polițiști au reușit blocarea autoturismului.
Imediat după ce autoturismul a fost oprit, din acesta au coborât și au fugit mai mulți tineri, în zonă fiind prinși și identificați ulterior cinci minori cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani, toți domiciliați în județul Timiș. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul în cauză fusese reclamat ca sustras din municipiul Timișoara în cursul zilei de 19 octombrie.
„La nivelul I.P.J. Sibiu se fac cercetări pentru stabilirea identității persoanei care a condus autoturismul în vederea continuării cercetărilor penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis. Cei cinci minori urmează a fi predați polițiștilor din cadrul I.P.J. Timiș pentru continuarea investigațiilor privind sustragerea autoturismului în cauză”, au precizat reprezentanții IPJ Sibiu.

98 de decese şi 4.902 noi cazuri de coronavirus, în România

0

Un nou record de decese cauzate de COVID-19 a fost înregistrat, astăzi, la nivel naţional. 98 de persoane au murit din cauza coronavirusului. De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost conformate 4.902 cazuri noi.

 
Până astăzi, 22 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 196.004 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
141.089 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.902 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
 

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate(total)Număr de cazuri nou confirmate
1.Alba383996
2.Arad4144118
3.Argeș624465
4.Bacău7067132
5.Bihor5024127
6.Bistrița-Năsăud210551
7.Botoșani249260
8.Brașov8233137
9.Brăila309937
10.Buzău344643
11.Caraș-Severin218762
12.Călărași131618
13.Cluj6653338
14.Constanța4610102
15.Covasna182240
16.Dâmbovița5546137
17.Dolj4913107
18.Galați565167
19.Giurgiu161729
20.Gorj256524
21.Harghita2299121
22.Hunedoara3515120
23.Ialomița180821
24.Iași8757311
25.Ilfov5010206
26.Maramureș3359128
27.Mehedinți182024
28.Mureș3694151
29.Neamț5177161
30.Olt292971
31.Prahova8368144
32.Satu Mare129836
33.Sălaj175887
34.Sibiu3927120
35.Suceava8348112
36.Teleorman252912
37.Timiș6549205
38.Tulcea129235
39.Vaslui436896
40.Vâlcea4026122
41.Vrancea317830
42.Mun. București29283804
43.–139-5*
 TOTAL196.0044.902

 
*Numărul total de cazuri fără alocare pe județe a fost rectificat
 
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor este următorul:
 
 
Notă: rata de incidență cumulată a cazurilor nu a fost actualizată  pentru județul Dâmbovița, datele fiind cele furnizate în data de 21.10.2020.
 
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 939 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
 

 Nr. Crt.JUDEȚProbe pozitive la retestare
1ALBA14
2ARAD20
3ARGEŞ6
4BACĂU21
5BIHOR30
6BISTRIŢA-NĂSĂUD11
7BOTOŞANI10
8BRĂILA2
9BRAŞOV40
10BUZĂU9
11CĂLĂRAŞI14
12CARAŞ-SEVERIN3
13CLUJ28
14CONSTANŢA28
15COVASNA3
16DÂMBOVIŢA19
17DOLJ33
18GALAŢI8
19GIURGIU10
20GORJ12
21HARGHITA38
22HUNEDOARA24
23IALOMIŢA6
24IAŞI57
25MARAMUREŞ6
26MEHEDINŢI10
27MUREŞ9
28NEAMŢ23
29OLT21
30PRAHOVA34
31SĂLAJ19
32SATU MARE5
33SIBIU40
34SUCEAVA29
35TELEORMAN15
36TIMIŞ19
37TULCEA1
38VÂLCEA14
39VASLUI62
40VRANCEA7
41MUNICIPIUL BUCUREŞTI169
42ILFOV10
 TOTAL939

 
Până astăzi, 6.163 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 21.10.2020 (10:00) – 22.10.2020 (10:00) au fost raportate 98 de decese (55 bărbați și 43 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria 40-49 de ani, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 decese la categoria de peste 80 de ani.
95 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.354. Dintre acestea, 778 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.961.452 de  teste. Dintre acestea, 34.466 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 21.260 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.206 la cerere.
Pe teritoriul României, 23.455 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.755 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 51.169 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 52 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.513 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 923 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.