Acasă Blog Pagina 3381

FOTO: Un incendiu a provocat pagube uriașe în Arpașu de Sus

Noapte dificilă pentru pompierii sibieni, care au intervenit ore întregi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case.

Vineri dimineața în jurul orei 1:30, ISU Sibiu a fost solicitat să intervină în localitatea Arpașu de Sus, pe strada Principală pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case. Peste 5 ore, pompierii militari au intervenit în forță  pentru localizarea și lichidarea incendiului ce se manifesta generalizat la acoperișul casei, a unei anexe și a unui garaj pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați. Nicio persoană nu a fost rănită în urma evenimentului.
La locul incendiului au intervenit trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale din cadrul Punctului de Lucru Avrig al ISU Sibiu, un echipaj SMURD, membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Arpașu de Sus cu o autospecială, dar și membrii subunității din Victoria, județul Brașov, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
În urma incendiului a ars acoperișul casei, al unei anexe unde se afla centrala termică a locuinței, precum și a garajului. Au mai ars materiale electrice și electrocasnice și mobilier. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un coș de fum necurățat.

Coronavirus: Peste jumătate din statele UE sunt în zona roşie de risc epidemic, potrivit hărţii ECDC

0

Şaptesprezece ţări, între care şi România, din totalul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, precum şi Marea Britanie, sunt marcate cu roşu pe noua hartă europeană de risc epidemic pentru COVID-19 publicată joi de Centrul european pentru prevenirea şi controlul bolilor (ECDC), informează AFP.

Pe această hartă promisă marţi la Luxemburg pentru o mai bună armonizare a recomandărilor de călătorie, doar trei ţări din UE sau din Spaţiul Economic European (Norvegia, Finlanda şi Grecia) sunt în mare parte marcate în verde, în timp ce cinci ţări (Italia, Cipru, Estonia, Lituania şi Letonia) sunt în principal marcate în portocaliu. Totuşi, cinci ţări (Germania, Austria, Suedia, Danemarca şi Islanda) nu au fost evaluate în această hartă cu cod de culori din ‘lipsa datelor de la teste’ dintr-un motiv neprecizat. ECDC nu a putut comenta deocamdată această absenţă.
Potrivit recomandărilor, spre deosebire de cei care vin dintr-o zonă verde, călătorii care vin dintr-o zonă portocalie şi roşie (sau gri) pot fi supuşi măsurilor restrictive la sosire. În total, 16 ţări ale UE, inclusiv Franţa, Spania, Polonia şi România, precum şi Regatul Unit apar în roşu pe această hartă ce arată situaţia epidemiologică europeană. Această cartografiere, detaliată până la nivel regional, are ca scop definirea zonelor de risc, dar nu este constrângătoare. Ea cumulează trei criterii pentru clasificarea ţărilor: rata de noi cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile, numărul de teste la 100.000 de locuitori efectuate în ultima săptămână şi rata testelor pozitive (dacă este mai mare sau mai mică de 4%).
Potrivit compromisului decis marţi la Luxemburg, această hartă trebuie actualizată în fiecare săptămână. Pentru a fi clasificată în verde, o regiune trebuie să înregistreze mai puţin de 25 de cazuri noi la 100.000 de locuitori în ultimele două săptămâni şi un procent de teste pozitive mai mic de 4%. O zonă este marcată în roşu când numărul de cazuri noi depăşeşte 50 la 100.000 de locuitori în decursul a două săptămâni, iar rata cazurilor pozitive depăşeşte 4% sau când criteriul pentru cazurile noi depăşeşte 150. Categoria portocalie grupează două categorii: regiunile cu mai puţin de 50 de cazuri la 100.000 de locuitori, dar o rată de testare pozitivă mai mare de 4%, sau cele unde se înregistrează între 25 şi 150 de noi cazuri la 100.000 de locuitori, dar o rată de teste pozitive mai mică de 4%. (AGERPRES)

Lucrările de pe strada Turda modifică traseele Tursib

0

Începând de luni 19 octombrie, ora 8:30, se închide circulaţia pe strada Turda, în zona pasajului de cale ferată, pentru lucrări la reţeaua de canalizare. În aceste condiții, autobuzele Tursib de pe traseele 111, 113, 114 şi 115 nu mai pot circula pe strada Turda, având traseul deviat.
În sensul de mers spre Marquardt, se va circula pe traseul Șoseaua.Alba Iulia – str.Europa Unită – str.Florian Rieger – giratoriu (str. Florian Rieger – str.Turda – str.Barcelona) – str.Florian Rieger – str.Europa Unită – str. Lyon – str. Monaco – str.Barcelona – Marquardt
Autobuzele vor opri  în toate staţiile de pe şos. Alba Iulia, iar pe str.Florian Rieger doar în staţia TAKATA.
În sensul de mers spre Turnişor, se va circula pe traseul Marquardt – str. Lyon – str. Monaco – str. Europa Unită – str. Florian Rieger – giratoriu (str. Florian Rieger – str.Turda – str.Barcelona) – str. Florian Rieger – str. Europa Unită – şos. Alba Iulia
Autobuzele vor opri pe str. Florian Rieger doar în staţia SIEMENS, iar pe şos. Alba Iulia în toate staţiile de pe traseu.
Termenul de finalizare a  lucrărilor este estimat pentru ziua de vineri 23 octombrie.

Noi modificări în școli și grădinițele din județ: unele vor învăța parțial, altele își schimbă cu totul scenariile de funcționare

Mai multe modificări au survenit în scenariile de funcționare a unor unități de învățământ din județul Sibiu, anunță Prefectura Sibiu. În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, din data de 15 octombrie, s-a aprobat Hotărârea nr. 59/2020, cu care prevede suspendarea cursurilor unor formațiuni de studiu, precum și schimbarea scenariilor în unele unități de învățământ.

Pentru următoarele unități de învățământ se suspendă cursurile unor formațiuni de studiu, începând cu data de 14 octombrie, astfel: Grădinița cu program prelungit nr. 43 Sibiu  – grupa mijlocie A suspendă cursurile ,,față în față” și trece în activitate didactică on-line (educatoare confirmată pozitiv); Școala Gimnazială nr. 4 Sibiu – clasa a IV-a A și C suspendă cursurile ,,față în față” și trece în activitate didactică on-line (elevi confirmați pozitiv); Școala Gimnazială ,,Nicolae Iorga” Sibiu – clasele pregătitoare C și F suspendă cursurile ,,față în față” și trec în activitatea didactică on-line (cadru didactic confirmat pozitiv); Școala Gimnazială nr. 21 Sibiu – clasele a V-a A, a V-a B, a  VII-a C și a VIII-a A suspendă cursurile ,,față în față” și trec în activitate didactică on-line (cadru didactic confirmat pozitiv); Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu – clasele a IX-a I, suspendă cursurile ,,față în față” și trece în activitatea didactică on-line (elev și cadru didactic confirmat pozitiv); Colegiul Național ,,Samuel von Brukenthal” – clasa a XI-a B suspendă cursurile ,,față în față” și trece în activitatea didactică on-line (elev confirmat pozitiv); Școala Gimnazială ,,Octavian Goga” Rășinari – clasa pregătitoare B suspendă cursurile ,,față în față” și trece în activitatea didactică on-line (cadru didactic contact direct cu soțul care a fost confirmat pozitiv); Școala Gimnazială ,, S.P.Barcianu” Rășinari (structura Grădinița cu program prelungit nr. 2) – grupa mică cursurile ,,față în față” și trece în activitatea didactică on-line (educatoare confirmată pozitiv); Școala Gimnazială Râului Sadului – grupa mixtă de grădiniță suspendă cursurile ,,față în față” și trece în activitatea didactică on-line (educatoare contact direct cu soțul care a fost confirmat pozitiv); Centrul Școlar de Educație Incluzivă Turnu Roșu – clasa a VII-a suspendă cursurile ,,față în față” și trece în activitatea didactică on-line (cadru didactic confirmat pozitiv)

Totodată, pentru următoarele unități de învățământ se modifică scenariul de funcționare, începând cu data de 14 octombrie, după cum urmează: Liceul Tehnologic ,,Ilie Măcelariu” Miercurea Sibiului cu toate structurile (Școala Gimnazială Apoldu de Sus, Școala Gimnazială Dobârca, grădinița cu program normal Dobârca) – trece din scenariul 2 în scenariul 3  (trei cadre didactice  și unul nedidactic confirmați pozitiv care au intrat în contact direct cu toți colegii din școală); Școala Gimnazială ,,Mihai Viteazu” Șelimbăr  – trece din în scenariul 2 în scenariul 1 ca urmare a scăderii ratei de incidență la 1000 de locuitori în localitate.

Prefectura Sibiu mai anunță că pentru următoarele unități de învățământ se modifică scenariul de funcționare, începând cu data de 19 octombrie, după cum urmează: Școala Gimnazială ,,Matei Basarab” Turnu Roșu – reia activitatea didactică și trece în scenariul 2 pentru două grupe de grădiniță care au desfășurat activitate online începând cu 01.10.2020; Colegiul Național Pedagogic ,,Andrei Șaguna” Sibiu trece din scenariul 1 în scenariul 2, ca urmare a creșterii ratei de incidență la 1000 locuitori; Liceul de Artă Sibiu – trece din scenariul 1 în scenariul 2, ca urmare a creșterii ratei de incidență de  la 1000 locuitori; Liceul Teoretic ,,Axente Sever” Mediaș trece din scenariul 3 în scenariul 2. 

Coronavirusul închide restaurantele și cafenelele în mai multe localități, iar în municipiul Sibiu restricționează capacitatea la doar 30%

În urma creșterii cazurilor de Covid în județul Sibiu, autoritățile locale au transmis că în mai multe localități vor fi introduse restricții pentru o perioadă de 14 zile, începând din data de 16 octombrie, conform Hotărârii nr. 58/2020 aprobată în cadrul ședintei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

În Apoldu de Jos, Merghindeal, Bârghiș și Racovița, unde rata incidenței a trecut de 3 la 1000 de locuitori, s-a instituit obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani. De asemenea, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă. Totodată, s-au închis restaurantele și cafenelele în interior, fiind interzisă și activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domniul jocurilor de noroc. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare va fi permisă doar pentru persoane cazate în cadrul acestor unităţi.

Totodată, în municipiul Sibiu, precum și în alte 10 localități, fiind vorba de Arpașu de Jos, Boița, Nocrich, Poplaca, Turnu Roșu, Porumbacu de Jos, Șura Mică, Vurpăr, Cisnădie și Sadu, incindeța cazurilor de Covid din ultimele 14 zile a depășit 1,5 la 1000 de locuitori.

Prin urmare, în aceste localități, restaurantele, cafenelele și cinematografele vor putea funcționa fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și între orele 6-23. De asemenea, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare va fi permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6 – 23. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domniul jocurilor de noroc va fi permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

De asemenea, în toate localitățile menționate, organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive–in sunt interzise.

„Măsurile adoptate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu în cadrul hotărârilor anterioare, ce contravin celor din prezenta, îşi vor înceta aplicabilitatea la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”, transmite Prefectura Sibiu.

Rata de incidență a localităților din județul Sibiu:

APOLDU DE JOS4,70
MERGHINDEAL3,76
BÂRGHIŞ3,14
RACOVIŢA3,09
ARPAŞU DE JOS2,83
MUNICIPIUL SIBIU2,53
BOIŢA2,50
NOCRICH2,38
POPLACA2,20
PORUMBACU DE JOS2,17
ŞURA MICĂ2,08
TURNU ROŞU2,03
VURPĂR2,01
ORAŞ CISNĂDIE1,67
SADU1,50
CÂRŢIŞOARA1,48
ŞURA MARE1,40
ORAŞ AGNITA1,29
AŢEL1,21
ORLAT1,19
ORAŞ DUMBRĂVENI1,06
ALŢINA1,06
GURA RÂULUI1,05
MARPOD1,04
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI1,04
CRISTIAN0,90
RĂŞINARI0,88
ORAŞ AVRIG0,84
CÂRŢA0,83
ORAŞ SĂLIŞTE0,83
ROŞIA0,82
HOGHILAG0,81
LOAMNEŞ0,70
TILIŞCA0,69
PĂUCA0,53
SLIMNIC0,50
MUNICIPIUL MEDIAŞ0,48
ORAŞ OCNA SIBIULUI0,46
VALEA VIILOR0,46
ŞEICA MARE0,43
ORAŞ COPŞA MICĂ0,34
IACOBENI0,29
MOŞNA0,26
AXENTE SEVER0,23
ŞELIMBĂR0,15
ORAŞ TĂLMACIU0,12
LASLEA0,00
BRATEIU0,00
BAZNA0,00
JINA0,00
DÂRLOS0,00
BIERTAN0,00
POIANA SIBIULUI0,00
BLĂJEL0,00
MICĂSASA0,00
ALMA0,00
BRĂDENI0,00
MIHĂILENI0,00
LUDOŞ0,00
RAU SADULUI0,00

Guvernul a aprobat înființarea Poliției Animalelor

0

Guvernul a aprobat înfiinţarea Poliţiei Animalelor, care va avea structuri în toate judeţele şi va funcţiona cu 488 de angajaţi şi 88 de medici veterinari, fiind dotată la cel mai înalt nivel, pentru a putea interveni de urgenţă în salvarea animalelor, a anunțat Marcel Vela, ministrul de Interne, potrivit Agerpres.

„Guvernul României a aprobat, miercuri seara, prin ordonanţă de urgenţă, înfiinţarea Poliţiei Animalelor. O dorinţă a noastră a tuturor, un proiect care a fost supus unei dezbateri lungi, unei transparenţe publice, am discutat cu toţi cei care sunt implicaţi în acest domeniu, cu asociaţii pentru protecţia animalelor, cu specialişti”, a declarat Marcel Vela, citat de Agerpres.
Potrivit aceleiași surse, ministrul a menţionat că a discutat şi cu ataşaţi de afaceri interne care sunt detaşaţi la reprezentanţele noastre diplomatice din alte state, pentru a analiza tot ceea ce există la această oră în alte legislaţii, astfel încât să se poată implementa, promova şi adopta un proiect de lege extrem de important.
„Odată cu apariţia acestei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial, Poliţia Animalelor va fi operaţională, va avea 488 de angajaţi plus 88 de medici veterinari, va avea structuri în toate judeţele şi vom aplica legea în acest domeniu în care România a fost extrem de deficitară. În următoarele 60 de zile, este termenul de implementare, de angajare, de organizare a concursurilor, ea vă fi operaţională. Am prevăzut în proiectul de investiţii şi autoutilitare pentru Poliţia Animalelor, astfel încât să dotăm această structură la cel mai înalt nivel, pentru a interveni în timp operativ acolo unde este nevoie pentru a salva un suflet nevinovat”, a conchis Vela.

11 unități de învățământ din județul Sibiu învață online

0

11 unități de învățământ din județul Sibiu învață, în această perioadă, online. Este vorba despre Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 23 Sibiu, Liceul Teologic Baptist ”Betania” Sibiu, Liceul Teoretic ”Axente Sever” Mediaș, Școala Gimnazială ”Constantin Ioan Motaș” Mediaș, Grădinița cu Program Normal Slimnic și Liceul Tehnologic ”Ilie Măcelariu” Miercurea Sibiului cu structurile Școala Gimnazială Apoldu de Sus, Școala Gimnazială Dobârca și Grădinița cu Program Normal Dobârca.

Potrivit IȘJ Sibiu, 271 de unități de învățământ se află în Scenariul 1, iar 51 în Scenariul 2, cel hibrid.
15 persoane au fost depistate pozitiv cu COVID-19: 9 elevi (Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Colegiul Agricol ”Daniil Popovici Barcianu” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 4 Sibiu și Școala Gimnazială Racovița), 3 cadre didactice (grădinița din cadrul Școlii Gimnaziale ”Matei Basarab” Turnu Roșu, Școala Gimnazială Racovița și Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu) și 3 personal nedidactic (Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu, Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu și Școala Gimnazială Apoldu de Sus).
502 persoane sunt carantinate/izolate: 441 elevi, 46 cadre didactice, 6 personal didactic auxiliar și 9 personal nedidactic).
„În comparație cu datele oferite miercuri, 14.10.2020, s-a modificat numărul persoanelor internate (a crescut cu 3 elevi) și al persoanelor carantinate/izolate (a crescut cu 65 elevi, cu 9 cadre didactice, cu 3 cadre didactice auxiliar și cu 2 cadre din personalul nedidactic), în total fiind 502 persoane (față de 423 în 13.10.2020). Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ”, spune Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu.

Biciclist lovit de mașină, în Cimitirul Municipal din Sibiu

0

Un biciclist de 79 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovit de o maşină, în Cimitirul Municipal din Sibiu, în zona Porţii nr. 4.

Potrivit poliţiştilor, acesta a fost acroşat de şoferul unui microbuz de transport marfă, în vârstă de 41 de ani, din Răşinari.
La faţa loculului, a intervenit un echipaj SMURD.
„S-au acordat îngrijiri medicale biciclistului care a fost transportat la UPU Sibiu cu traumatism cranio-facial și escoriații”, transmite Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Polițiștii Biroului Rutier Sibiu continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor și cauzei producerii accidentului.

„Văzduh”, un performance cu Vlad Robaș și Marin Grigore, în premieră la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

0

 

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu este gazda performance-ului muzical „Văzduh”, cu texte de Gordon Byron, John M. Hull și Liviu Oroș, în regia lui Victor Olăhuț, cu actorii-muzicieni Vlad Robaș și Marin Grigore în distribuție. Performance-ul, o producție a Asociației Cultura’n Șură, va avea premiera la Sibiu pe 15 octombrie și, ulterior, va fi prezentat în cadrul unui turneu național în Cluj-Napoca, Alba Iulia, București și Zalău.

 
„«Văzduh» este un performance muzical despre mirarea noastră de a ne afla aici și acum. Concertele din „Patru anotimpuri” au prins sens pentru ceilalți de abia atunci când autorul lor le-a însoțit de sonete descriptive. Noi am făcut drumul invers. Pornind de la text am extrapolat în muzică. N-am găsit încă un răspuns, dar drumul este unul extrem de incitant”, a spus Victor Olăhuț.
Program reprezentații:
· 15 octombrie – Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (premieră)
· 16 octombrie – #reactor, Cluj-Napoca
· 17 octombrie – HangarF, Alba Iulia
· 18 octombrie – Teatrul de Artă București
· 21 octombrie – #reactor, Cluj-Napoca
· 22 octombrie – Sala Porolissum, Zalău
· 14 noiembrie – Replika, București
Asociaţia Cultură’n Şură este o organizaţie non-profit care activează în domeniul cultural încă din anul 2013. Principalul scop al asociaţiei este acela de a duce teatrul în satele româneşti, servind ca o punte de legătură culturală între mediul urban şi cel rural. Începând cu anul 2018, asociaţia a realizat o serie de proiecte teatrale cu temă socială care chestionează probleme insuficient adresate în societatea românească: depresia post-natală, incluziunea socială a minoritarilor etnici, percepţia şi integrarea în societate a persoanelor cu dizabilităţi.
Spectacolul „Văzduh” este creat în cadrul proiectului „Lumina din spatele privirii”, proiect implementat de Asociaţia Cultură’n Şură şi cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Printre partenerii programului se află Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu.
 

E oficial: CNI va finanța construcția bazinului de înot din Mediaș

Municipalitatea medieșeană a fost informată de către Compania Națională de Investiții că va finanța construcția bazinului de înot din cartierul Vitrometan. În acest fel, cel mai probabil anul viitor, va începe și demararea efectivă a acestei investiții.

Viitorul bazin de înot va fi amenajat de către Compania Națională de Investiții pe strada Blajului numărul 4A, din cartierul Vitrometan. Amplasamentul viitorului bazin a fost predat către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, la solicitarea acestuia.
Recent, aleșii locali din Mediaș au aprobat predarea către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației prin Compania Națională de Investiții, a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării respectivului bazin de înot. Proiectul bazinului de înot a fost aprobat de către Guvernul României, iar construcția efectivă a acestuia va demara în 2021.

Tătaru: „De săptămâna viitoare, cazurile medii și ușoare de COVID pot rămâne la domiciliu”

0

 

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi, la Timişoara, că de săptămâna viitoare, în baza unei ordonanţe de urgenţă care este în pregătire, cazurile uşoare şi medii de infectări cu SARS-CoV-2, precum şi cele asimptomatice, vor putea rămâne acasă, sub monitorizarea medicilor de familie, cazurile grave urmând să fie spitalizate, arată Agerpres.

„Avem în pregătire o ordonanţă de urgenţă pentru cazurile medii şi uşoare de boală, asimptomatice, să rămână la domiciliu, sub supravegherea şi monitorizarea medicului de familie, urmând ca mijloacele de transport de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă să-i ia programat pentru investigaţiile suplimentare paraclinice. În momentul în care apare simptomatologia, ei sunt duşi şi internaţi în unităţile spitaliceşti”, a afirmat Nelu Tătaru, citat de Agerpres.
Ministrul a mai spus că medicii de familie, prin contracte separate, suplimentare, cu Casa de Asigurări de Sănătate, pot face monitorizarea prin telemedicină sau pot presta servicii medicale la Direcţia de Sănătate Publică pentru anchete epidemiologice.

Două străzi din Sibiu și Copșa Mică rămân fără curent electric

0

 

Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Sibiu anunță efectuarea unor lucrări programate, astfel că se va întrerupe furnizarea energiei electrice după cum urmează:

VINERI 16 OCTOMBRIE
· între orele 08.30–13.30 în localitatea: COPSA MICA, strada: ALEEA CASTANILOR.
LUNI 19 OCTOMBRIE
· între orele 08.00–10.00 în localitatea: SIBIU, strada: ZIDULUI.
„În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate”, anunță SDEE Transilvania Sud.
Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929