Acasă Blog Pagina 3391

Trei pistoale și o pușcă cu aer comprimat, ridicate din casa unui bărbat din Turnu Roșu

Luni dimineața, o femeie a sesizat Postul de Poliție Turnu Roșu cu privire la faptul că un bărbat deține ilegal mai multe arme și muniție. Polițiștii au ajuns rapid la locuința bărbatului unde au descoperit mai multe arme, pe care le-au și ridicat pentru expertiză.

„Polițiștii postului de poliție, precum și cei din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu s-au deplasat de urgență la locuința indicată de pe raza localității Turnu Roșu, unde au identificat mai multe arme neletale supuse autorizării și muniție aferentă.
Este vorba despre o pușcă cu aer comprimat cu lunetă, trei pistoale și 237 de alice, care ar aparține unui sibian în vârstă de 35 de ani și care au fost ridicate de polițiști în vederea expertizării. În cauză, la nivelul S.A.E.S.P. din cadrul I.P.J. Sibiu, s-au întocmit acte premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de deținere ilegală de arme și muniții”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Ludovic Orban vrea ca cei care nu au simptome de Covid să nu mai vină la spital

0

Ludovic Orban a declarat că vrea ca persoanele infectate cu noul coronavirus, dar care nu au simptome specifice bolii, să nu mai fie obligate să vină la spital pentru a le fi evaluată starea de sănătate.

Potrivit Digi24, premierul a fost întrebat la finalul unei declarații de presă dacă se impune modificarea Legii nr 136 sau dacă e necesar un ordin de ministru pentru a modifica procedura care obligă pacienții cu Covid-19 să se prezinte la o unitate medicală, în ciuda faptului că nu prezintă simptome.
„Suntem în analiză dacă e necesară modificarea legii, dacă nu se poate pe baza prevederilor actuale. Crescând numărul de cazuri, dacă toţi cei care sunt infectaţi cu Covid se duc la spital, există un timp de aşteptare. Vă spun de ieri de la Direcţia de Sănătate Publică, aveam 150 de persoane diagnosticate cu Covid, care încă nu puteau avea acces şi trebuiau programate într-un timp de 24 de ore pentru evaluarea stării de sănătate. Pentru că evaluarea stării de sănătate nu înseamnă în mod obligatoriu analize. Se face o evaluare dacă persoana nu are simptome, nu e necesar, de exemplu, să faci radiografie pulmonară, este decizia pe care o ia medicul care evaluează starea de sănătate. Şi aici pentru a permite spitalelor să primească cazurile care într-adevăr necesită şi o evaluare şi un tratament sub supraveghere medicală în spital, cei care nu au simptome pot să li se facă evaluarea stării de sănătate fără să se deplaseze până la spital”, a afirmat Orban, conform aceleiași surse.

Organizația Tinerilor din Sibiu caută voluntari

0

Cei care vor să se implice în comunitate, să își facă prieteni și să cunoască mai bine neamul și portul românesc se pot înscrie, ca voluntari, în Organizația Tinerilor din Sibiu.

OTS este una dintre cele mai active asociații sibiene pentru elevi și studenți, oferindu-le acestora șansa de a se implica activ în promovarea tradițiilor și valorilor românești, da și a credinței ortodoxe.
Înscrierile în OTS au loc până în 20 octombrie.
„Stâlpii organizației noastre sunt simpli, dar foarte stabili: credința, tradiția, prietenia și cultura. Vrei să îți faci prieteni noi și de durată? Hai la OTS! Vrei să îți cunoști mai bine neamul și portul? Hai cu noi! Activitățile organizației sunt atât de divesificate încât o să vrei sa vii la toate… de la activități de voluntariat, la Liturghii îmbrăcați în costume populare, muzică folk și psaltică, excursii și drumeții, conferințe și concerte de colinde, seri culturale și de joc și cunoaștere”, spun reprezentanții OTS.
Cei care vor să afle mai multe despre activitatea OTS pot accesa pagina oficială de Facebook, https://www.facebook.com/otsibiu.
Procedura de înscriere presupune completarea formularului de înscriere –
https://forms.gle/ZVv3wqzcJmm6xeXx5  – și  participarea la o întâlnire cu membrii asociației, pentru o primă interacțiune.

Bărbat din Ernea fără permis și băut, a intrat cu mașina într-un șanț

În weekend, pe raza localității Tălmăcel, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din satul Ernea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Principală, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a oprit în șanțul de pe marginea șoselei. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,73 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul are acum dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Călătorie în viitor, la Sala Thalia

0

Stațiunea Muzicală „Brukenthal” invită sibienii și nu numai să ia parte la o călătorie în viitor. Festivalul „Minunata Muzică Nouă – Brave New Music”, aflat la prima ediție, este vehiculul care ne transportă în viitor. Ediția, din perioada 13 – 15 octombrie, aniversează centenarul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

Festivalul este o călătorie de la Urmuz la Deep Purple și promovează cu inspirație noile descoperiri în arta muzicală, oferind mostre din sonoritățile viitorului.
„Vom pendula în duo-ul voce – violoncel sau ludicul duo pian percuție, până la reinterpretări ale unor clasice rock – Smoke on the Water. Vom asculta muzică inspirată din poeți precum Urmuz sau Ezra Pound și ne vom bucura de prezența poeților contemporani: Ștefan Baghiu, Rita Chirian, Teodora Coman, Ana Donțu, Bogdan Federeac. Cătălina Stanislav, Andrei C. Șerban,Sînziana Șipoș, invitați de către cunoscutul poet Radu Vancu, invitatul special al Festivalului. Festivalul este și ultima ocazie de a mai vedea expoziția de fotografie ForMe, a fotografului Ștefan Neagu, găzduită în foyerul Sălii Thalia”, spun organizatorii.
Programul festivalului:
Marți, 13 octombrie, ora 19 – Sala Selbing a Filarmonicii Sibiu (Sala Mică)
RECITAL CAMERAL
Antonela Bârnat – mezzosoprană Andreea Țimiraș – violoncel
În program:
Adrian Iorgulescu – Șase cântece de dragoste Dan Dediu – Tazt die Orange. Violeta Dinescu – Dona nobis pacem (după Urmuz) Sorin Marinescu – Nu-i de ajuns? (fragment din opera de cameră Salvarea nu vine de sus) poezii cu Radu Vancu și invitații săi
Miercuri, 14 octombrie, ora 19 – Sala Selbing a Filarmonicii Sibiu (Sala Mică)
RECITAL CAMERAL – Mai în glumă, mai în serios Sorin Petrescu – pian
Doru Roman – percuție În program: Miklos Maros – Rush
Doina Rotaru – Geyser
Laura Manolache – Plecarea (după Urmuz)
Arvo Part – Spiegel Im Spiegel
Aurel Stroe – Două epitafuri (după Ezra Pound)
Horst Lohse – Moments de Passion
Lucian Mețianu – Attracteur etrange
Violeta Dinescu – Innenglocken
Gabriel Mălăncioiu – ThunderBach poezii cu Radu Vancu și invitații săi
Joi, 15 octombrie, ora 19 – Sala Thalia a Filarmonicii Sibiu
CONCERT SIMFONIC
MINUNATA MUZICĂ NOUĂ – BRAVE NEW MUSIC Dirijor – Cristian Lupeș Soliști: Andreea Olariu – pian Simina Croitoru – vioară Carla Stoleru – flaut
În program: Adrian Iorgulescu – Rondoul de Noapte Violeta Dinescu – Certo-Incerto-Concerto Concert pentru Pian și Orchestră (versuri de Gellu Naum) Gabriel Almasi – Fragments Of a Purple Vinyl (pe tema Smoke on the Water) Dan Dediu – Plastic Rock Concerto pentru vioară, flaut și orchestră
Parteneri strategici: Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din România (UCMR), Lions Club Millenium Sibiu
Parteneri: Muzeul Brukenthal, Hotel Împăratul Romanilor
Evenimentele organizate de Filarmonica Sibiu sunt realizate cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.
Accesul în Sala Thalia se face exclusiv pe la casa de bilete. Accesul se face cu 30 de minute înaintea începerii concertului, pentru a evita aglomerația.
„Vă rugăm să folosiți dezinfectantul pus la dispoziție și să purtați corect masca pe toată durata sejurului muzical. Vă rugăm să păstrați distanța de minimum 1,5 metri față de alte persoane. Mai multe informații privind siguranța dumneavoastră găsiți în programul de sală”, spun organizatorii.

11 elevi din județul Sibiu, internați din cauza COVID-19

11 elevi și două cadre didactice au, în prezent, coronavirus. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, două unități de învățământ din județ urmează Scenariul Roșu, respectiv cursuri online, în această perioadă. Este vorba despre Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu și ciclul gimnazial al Școlii Gimnaziale Racovița.

Elevii confirmați cu COVID-19 și momentan spitalizați provin de la Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu, Colegiul Agricol ”Daniil Popovici Barcianu” Sibiu și Liceul Tehnologic ”Avram Iancu” Sibiu. Cele două cadre didactice infectate cu coronavirus sunt de la Grădinița din cadrul Școlii Gimnaziale ”Matei Basarab” Turnu Roșu și Școala Gimnazială Racovița. De asemenea, trei cadre nedidactice, de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu, Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu și Școala Gimnazială Apoldu de Sus au COVID-19.
În prezent, 396 de persoane sunt carantinate/izolate: 360 elevi, 25 cadre didactice, trei angajați din rândul personalului didactic auxiliar și opt cadre nedidactice.
294 de unități de învățământ din județul Sibiu se află în Scenariul 1, iar 41 în Scenariul 2, urmând scenariul hibrid.
„În comparație cu datele oferite vineri, 09.10.2020, s-a modificat numărul persoanelor internate (a crescut cu 2 elevi și 1 cadru nedidactic) și al persoanelor carantinate/izolate (a crescut cu 106 elevi, 8 cadre didactice și 3 cadre nedidactice, dar a scăzut cu 2 cadre didactice auxiliare), în total fiind 396 persoane (față de 281 în 09.10.2020). Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ”, a explicat Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu.

2.069 de noi cazuri de coronavirus și 56 de decese, înregistrate în ultimele 24 de ore, în România

0

56 de decese și 2.069 de cazuri noi de coronavirus au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, pe teritoriul României.

 
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 12 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 157.352 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
118.912  pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.069 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
 

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate(total)Număr de cazuri nou confirmate
1.Alba263052
2.Arad325648
3.Argeș580617
4.Bacău581199
5.Bihor408841
6.Bistrița-Năsăud1734–
7.Botoșani197932
8.Brașov697037
9.Brăila273562
10.Buzău306316
11.Caraș-Severin17094
12.Călărași104232
13.Cluj449569
14.Constanța375241
15.Covasna1466–
16.Dâmbovița466669
17.Dolj369153
18.Galați498368
19.Giurgiu135030
20.Gorj22789
21.Harghita138424
22.Hunedoara285518
23.Ialomița152730
24.Iași6805164
25.Ilfov401728
26.Maramureș257759
27.Mehedinți159318
28.Mureș249782
29.Neamț418928
30.Olt22311
31.Prahova7016110
32.Satu Mare9242
33.Sălaj11133
34.Sibiu295551
35.Suceava722018
36.Teleorman187220
37.Timiș503252
38.Tulcea10946
39.Vaslui376374
40.Vâlcea313468
41.Vrancea296221
42.Mun. București22950413
43.–138–
 TOTAL157.3522.069

 
 
 
Județele în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste  pragul de 1,5 sunt următoarele:
 

  • București – 2,66
  • Alba – 2,35
  • Vâlcea -2,32
  • Iași – 1,96
  • Bacău – 1,99
  • Neamț – 1,91
  • Teleorman – 1,74
  • Sălaj – 1,80
  • Sibiu – 1,73
  • Caraș-Severin – 1,64
  • Cluj – 1,66
  • Brașov – 1,55
  • Timiș – 1,56
  • Vaslui – 1,57
  • Ilfov – 1,50

 
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 246 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
 

 Nr. Crt.JUDEȚProbe pozitive la retestare
1ALBA13
2ARAD10
3ARGEŞ1
4BACĂU6
5BIHOR6
6BISTRIŢA-NĂSĂUD0
7BOTOŞANI7
8BRĂILA0
9BRAŞOV4
10BUZĂU1
11CĂLĂRAŞI3
12CARAŞ-SEVERIN0
13CLUJ6
14CONSTANŢA7
15COVASNA0
16DÂMBOVIŢA3
17DOLJ0
18GALAŢI2
19GIURGIU2
20GORJ6
21HARGHITA1
22HUNEDOARA0
23IALOMIŢA1
24IAŞI3
25MARAMUREŞ5
26MEHEDINŢI3
27MUREŞ11
28NEAMŢ6
29OLT2
30PRAHOVA11
31SĂLAJ0
32SATU MARE0
33SIBIU24
34SUCEAVA2
35TELEORMAN16
36TIMIŞ4
37TULCEA1
38VÂLCEA3
39VASLUI0
40VRANCEA0
41MUNICIPIUL BUCUREŞTI68
42ILFOV8
 TOTAL246

 
Până astăzi, 5.467 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 11.10.2020 (10:00) – 12.10.2020 (10:00) au fost raportate 56 de decese (37 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Vaslui și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 21 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.365. Dintre acestea, 628 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.682.588 de teste. Dintre acestea, 10.051 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 6.605 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.446 la cerere.
Pe teritoriul României, 14.446 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.866 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 31.314  persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.197 de apeluri la numărul unic de urgență 112.
 

Două decese și 51 de cazuri noi de COVID-19, raportate astăzi în județul Sibiu

0

Județul Sibiu a înregistrat, de la începutul pandemiei de COVID-19 și până în prezent, 136 de decese cauzate de coronavirus. În ultimele 24 de ore, doi sibieni au murit, fiind vorba despre o femeie de 57 de ani și un bărbat de 51 de ani, ce aveau comorbidtități, și au fost confirmate 51 de noi cazuri.

Potrivit Prefecturii Sibiu, în județ, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 2955 de persoane (dintre care 2787 adulți și 168 copii). Până azi, s-a  vindecat 1832 de persoane, iar 136 persoane au decedat.
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv  51 de persoane acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă: 0 – 18 ani – cinci persoane; 19 – 29 de ani – șapte persoane; 30 – 39 de ani – 11 persoane; 40 – 49 de ani – zece persoane; 50 – 59 de ani – opt persoane; 60 – 69 de ani – șapte persoane; 70 – 79 de ani – trei persoane.
CJCCI are în monitorizare 1160 de persoane aflate în carantină la domiciliu și 247 de persoane în izolare la domiciliu.
„Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 77 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale. În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 35 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 101 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală”, transmit reprezentanții Prefecturii Sibiu.
Acțiunile polițiștilor
În cursul zilei de duminică,  221 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă.
Cu această ocazie, au fost verificate 1.541 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse; de asemenea, au fost verificate 90 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 216 mijloace de transport, din care 105 mijloace de transport public în comun.
„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 2.000 de lei administratorului unei societăți comerciale pentru nerespectarea programului de funcționare stabilit în Anexa 3 din H.G. nr. 782/2020 și Hotărârea CJSU nr. 39/13.08.2020, la ora efectuării controlului fiind încă în desfășurare un eveniment privat”, a explicat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 189 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 31.000 de lei, din care 186 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și trei pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în mijloacele de transport în comun, polițiștii au avertizat în scris 30 de persoane pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare de către pasageri, a măștii de protecție, în mijlocul de transport pe toată durata călătoriei. 10 conducători auto au fost avertizați în scris pentru nepurtarea sau purtarea corespunzătoare a măștii de protecție.
Polițiștii locali sibieni au verificat 268 de persoane și au aplicat șapte sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.000 de lei, din care 6 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și una pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.
Totodată, ieri, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au efectuat 5 controale împreună cu alte structuri ale M.A.I. controalele pe raza județului Sibiu în vederea verificării respectării măsurilor de protecție împotriva Covid-19.
Cu  acest prilej s-au identificat patru  nereguli privind nerespectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii noului Sars-Cov-2 și  au fost aplicate patru sancțiuni (avertismente).
De asemenea, tot ieri,  27 de jandarmi sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza localităților Cârțișoara și Șelimbăr, zona centrală a municipiului Sibiu și în Târgul Obor.
ȚDe asemenea, jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare pe raza stațiunilor montane Păltiniș și Bâlea. În urma desfășurării acțiunilor au fost aplicate 39 de avertismente scrise și 9 amenzi în valoare de 4500 lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic. Au fost verificate 5 persoane și 3 societăți comerciale, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale. Menționăm faptul că misiunile au cu preponderență un caracter preventiv, scopul urmărit nefiind aplicarea sancțiunilor ci conștientizarea cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de protecție instituite de autorități”, mai arată Prefectura Sibiu.
 

Centrul multifuncțional-educațional din Mediaș prinde contur

Aleșii locali din Mediaș sunt convocați, marți după amiaza, în cadrul unei ședințe extraordinare, pentru actualizarea proiectului care prevede realizarea unui centru multifuncțional-educațional în Corpul E al fostei Școli de Aviație din municipiul de pe Târnava Mare.

Resposanbilii municipalității și-au propus odată cu implementarea acestui proiect, să împlice medieșenii în activitățile cultural-recreative care vor fi organizate. Viitorul centru va găzdui săli de teatru și spectacole, sală de canto, ateliere pentru machetare și printare tridimensională, ateliere meșteșugărești, săli expoziționale și săli de conferințe. Valoarea acestui proiect este de aproximativ 16,2 milioane de lei.

Peste 14 milioane de lei pentru reabilitarea drumului dintre Mediaș și Ighișul Nou

Peste 14 milioane de lei este valoarea unui proiect câștigat de către municipalitatea medieșeană pentru reabilitarea drumului care face legătura cu satul aparținător Ighișul Nou.

Într-o ședință extraordinară a Consiliului Local, aleșii medieșenilor vor discuta asupra actualizării proiectului privind această investiție, prin intermediul căreia se va asfalta drumului din Șoseaua Sibiului și până la intrarea în Ighișul Nou.
Potrivit documentației care însoțește acest proiect, responsabilii primăriei și-au propus reabilitarea sistemului rutier, realizarea de trotuare pentru trafic pietonal, amenajarea unei piste pentru bicicliști, reabilitarea podețelor, a rețelei de canalizare pluvială, consolidări ale zidurilor de sprijin și extinderea rețelei de iluminat. Valoarea acestui prim proiect este de 14,3 milioane de lei.

Cod galben de ceaţă densă în Sibiu și alte județe, luni dimineaţa

0

Meteorologii au emis, luni dimineaţa, mai multe avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă densă, valabile în localităţi din 12 judeţe.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 10:00, în localităţi din judeţele Bacău, Galaţi, Neamţ, Vrancea, Iaşi, Vaslui, Braşov şi Sibiu se va semnala ceaţă care reduce vizibilitatea, local, sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri. De asemenea, ceaţa va persista, până la ora 9:00, în mai multe zone din judeţele Cluj, Alba, Covasna şi Harghita. Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM. (AGERPRES)

FOTO: Accident între două microbuze de pasageri și un autoturism, în Mediaș

0

Accident în lanț în municipiul Mediaș, luni dimineața. Un autoturism și două microbuze de transport persoane s-au ciocnit pe strada Gării din municipiu. Potrivit primelor informații primite, în fiecare dintre cele două microbuze se aflau câte 8 persoane și șoferii.

Echipaje de prim ajutor din cadrul Ambulanței și SMURD Mediaș intervin la locul accidentului. Un echipaj de la Ambulanța Mediaș a preluat doi bărbați, de 45 și 47 de ani, care au fost transportați la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal din oraș. Prima victimă prezintă un traumatism toracic, iar al doilea bărbat s-a ales cu un traumatism cranio cerebral acut închis. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui tânăr de 23 de ani care a refuzat transportul la spital. Polițiștii rutieri se află la fața locului și au demarat o anchetă în acest caz.