Acasă Blog Pagina 3406

„Micul Prinț” se joacă în premieră la Teatrul „Gong” din Sibiu

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 18:00, premiera spectacolului „Micul Prinț” după Antoine de Saint-Exupéry, în regia lui Bobi Pricop. Vor avea loc 5 reprezentanții, în acest weekend, biletele fiind deja epuizate.

„Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry este una dintre cele mai cunoscute povești din  întreaga lume, o aventură fascinantă cu asteroizi, personaje extraordinare, stele care știu să râdă și inimi pregătite să fie îmblânzite.

„În versiunea propusă de regizorul Bobi Pricop la Teatrul Gong, călătoria prin galaxie a micului prinț devine o spectaculoasă experiență senzorială și o întâlnire plină de tandrețe cu bucuria, curiozitatea, nerăbdarea, râsul limpede și „de ce”-urile unei minți scânteietoare pentru care întreg universul e teren de joacă și de mirare nesfârșită”, transmit reprezentanții Teatrului „Gong”.

Ignorând zgomotul lumii, minunându-se de tot ce li se pare important regilor, lampagiilor, geografilor, astronomilor, oamenilor de afaceri și tuturor vanitoșilor din sistemul nostru solar, copilul călăuzit de stele, care-și caută drumul cu inima, se împrietenește cu vulpile și vorbește cu șerpii, visează să revină pe asteroidul B612. Acolo îl așteaptă tot ce contează cu adevărat: o floare fragilă, vulcani care trebuie curățați și niște baobabi care trebuie smulși, înainte să sufoce planeta.

Folosindu-se de mecanisme scenotehnice inventive, proiecții și păpuși ingenioase, montarea navighează printre toate absurditățile care nu-i lasă pe oamenii mari să doarmă noaptea și ne provoacă să regăsim drumul către acea parte luminoasă din noi, care ar recunoaște oricând un elefant mistuit de un șarpe boa.

Alături de micii prinți – Matei (11 ani) și Carol (6 ani) – și de actorii Teatrului Gong, spectacolul beneficiază de participarea actorilor Victor Rebengiuc, Alexandru Potocean, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer, Vlad Ivanov, Mihai Smarandache și a regizorului Alexandru Dabija, aceștia fiind vocile celor pe care micul prinț îi întâlnește în drumul său către stelele înflorite.      

„O parabolă deșteaptă și emoționantă, pentru copiii de toate vârstele, despre dorul de planeta noastră și despre cum <<riști să plângi un pic, dacă te-ai lăsat îmblânzit>>”, descriu reprezentanții teatrului sibian noul spectacol.

Toate biletele pentru cele cinci reprezentații din acest weekend au fost deja epuizate. Spectacolul va fi prezentat cu casa închisă vineri, 9 octombrie, de la ora 18:00, sâmbătă, 10 octombrie, de la orele 12:00 și 18:00, precum și duminică, 11 octombrie, de la orele 11:00 și 18:00.

Spectacolul are o durată de aproximativ 1h 15min.

MICUL PRINȚ

după Antoine de Saint-Exupéry

REGIA ȘI DRAMATURGIA: Bobi Pricop;

DECOR ȘI LIGHT DESIGN: Velica Panduru;

COSTUME ȘI PĂPUȘI: Oana Micu;

ASISTENT REGIE:  Andrei Ostrowski;

ASISTENT SCENOGRAFIE: Sabina Reus, Adrian Vlad, Diana Ribana, Claudia Benchea;

MUZICA: Alexei Țurcan;

VIDEO: Dilmana Yordanova, Ovidiu Eftimie;

ÎN DISTRIBUȚIE: Matei Jeler, Carol Pușcariu, Paul Bondane, Alexandra Șerban, Eliza Păuna;

VOCE: Victor Rebengiuc, Emilian Oprea, Alexandru Potocean, Conrad Mericoffer, Vlad Ivanov, Alexandru Dabija, Mihai Smarandache;

  

Premii de la ”Apă Canal Sibiu” pentru clienții cu plata la zi

0

Luna octombrie aduce premii pentru 15 abonați ai Apă Canal Sibiu SA care și-au achitat la zi facturile pentru serviciile de apă și canalizare.

 
Ei sunt:
Municipiul Sibiu: Angela Marin, str. Bungardului nr. 12; Ioan Țînț, Calea Turnișorului nr. 39A și Camelia Nicoară, str. Rahova nr. 83;
Municipiul Făgăraș: Octavian Tobias, str. Ciocanului nr.6; Aurelia Cornea, str. Iazul Morii nr.11; Silvia-Ioana Guess, str. Câmpului bl. G, ap. 16;
Oraşul Avrig: Gabriel Vasile Vlaicu, str. Tudor Vladimirescu nr. 82; Irimie Vasile, str. Cloșca bl. 13, ap. 2; Maria Oancea, str. Avram Iancu nr. 53;
Oraşul Cisnădie: Gabriela Iancu, str. Wernigerode nr. 13; Marian Stama, str. Șelimbărului bl. 24, ap. 9; Andreea Burghelea, str. Țesătorilor nr. 19;
Orașul Săliște: Ioan Moga, str. București nr. 32; Ioan Găuruș, str. Băii nr. 14, ap. 2; Maria Dragomir, Vale, str. Maxinești nr. 345.
Premiile acordate constau într-o baterie de cadă-duş pentru locurile I, o baterie de lavoar pentru locurile II și un joc educațional „Drumul apei” pentru locurile III. Câştigătorii sunt aşteptaţi să-şi ridice premiile la sediile „Apă Canal” din localităţile participante.
La extragerea din 1 octombrie  a concursului „Apa este viață ” organizat de Apă Canal Sibiu SA au participat 903 persoane, care au achitat factura lunii septembrie şi au completat taloane de participare distribuite în casierii.
Următoarea extragere va avea loc luni, 2 noiembrie, ora 9. 30, putând participa toţi abonaţii cu plata la zi a serviciilor de apă şi canalizare. 

Amenzi de 4000 de lei, în Sibiu, pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid

Oamenii legi au dat amenzi de 4000 de lei în urma acțiunilor de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă, în județul Sibiu. În cursul zilei de luni, 4 octombrie, 208 polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în astfel de controale.

Potrivit Prefecturii Sibiu, au fost verificate 711 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse. De asemenea, au fost verificate 44 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 188 de mijloace de transport, din care 35 mijloace de transport public în comun. În cadrul acțiunilor, au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale în valoare de 1.500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
De asemenea, polițiștii locali sibieni au verificat 240 de persoane și au aplicat 13 sancțiuni contravenționale în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
„În cursul zilei de 4 octombrie a.c., 8 jandarmi sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă, în stațiunile montane Bâlea Cascadă și Bâlea Lac, în zonele de îmbarcare / debarcare ale telecabinei, pe raza stațiunii Păltiniș, în stațiile mijlocului de transport în comun”, transmite Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Potrivit acesteia, jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare în piața Cibin și în zona centrală a municipiului Sibiu. În urma desfășurării acțiunilor au fost aplicate 2 avertismente verbale și o amendă în valoare de 2000 lei.
Totodată, personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.

Cod galben de ploi și vânt, în județul Sibiu

Județul Sibiu va intra sub Cod galben de ploi și vânt, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Avertizarea ANM este valabilă de azi, de la ora 15:00, până mâine, la ora 18:00.

Meteorologii au emis o nouă avertizare de Cod galben, valabilă pentru cea mai mare parte din țară. În județul Sibiu sunt vizate perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, cantități însemnate de apă și intensificări ale vântului.
„În intervalul menționat, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în întreaga regiune. Vor fi perioade cu averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, vijelii și grindină, îndeosebi în cursul nopții și al zilei de mâine. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și izolat 50…60 l/mp. Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste (rafale de peste 85…95 km/h), iar local și temporar și în vest și în nord-est (rafale în general de 50…60 km/h)”, transmite ANM.

Oaspeții săptămânii în Stațiunea Muzicală Brukenthal: dirijorul David Miller și violonistul Horia Văcărescu

În a doua săptămână de sejur, oaspeții Stațiunii Muzicale Brukenthal sunt dirijorul David Miller și violonistul Horia Văcărescu. Aceștia invită sibienii la un concert simfonic, joi, 8 octombrie, de la ora 17.00 și de la ora 19.00, la Sala Thalia.

David Miller a studiat la Universitatea din Tel Aviv și a colaborat cu orchestre precum: Orchestra Simfonică Ashdod, Sinfonietta Berlin, Orchestra Simfonică din Lecce.

Horia Văcărescu a concertat pe scene cunoscute ale lumii, precum: Queen Elizabeth Hall,  Saint Martin-in-the-Fields, Purcell Room, iar programele sale includ mereu repertoriu românesc sau contemporan. Alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, cei doi vor interpreta: Antonio Vivaldi – La Stravaganza nr.8, re minor RV249, Charles de Bériot – Scène de ballet, Fritz Kreisler – Praeludium și Allegro (în stilul lui Pugnani), J. Haydn – Simfonia nr.100 în Sol Major, ”Militară”.

Joi, aceștia vor încânta publicul sibian în cadrul unui concert simfonic organizat în cea de-a doua săptămână a noului sezon al Stațiunii Muzicale Brukenthal.

„Pentru a putea continua să ne bucurăm de muzică, vă reamintim că accesul în sala Thalia se face exclusiv pe la casa de bilete. Accesul se face cu 30 de minute înaintea începerii concertului, pentru a evita aglomerația. Vă rugăm să folosiți dezinfectantul pus la dispoziție și să purtați corect masca pe toată durata sejurului muzical. Vă rugăm să păstrați distanța de minim 1,5 metri față de alte persoane. Mai multe informații privind siguranța dumneavoastră găsiți în programul de sală”, au transmis reprezentanții Filarmonicii de Stat Sibiu, organizatorii evenimentului.

Coronavirusul a cauzat moartea a patru sibieni, în ultimele 24 de ore

Patru sibieni au decedat, în ultimele 24 de ore, din cauza infecției cu noul coronavirus. Cei patru bolnavi aveau vârste cuprinse între 77 și 85 de ani, transmite Prefectura Sibiu. Totodată, au fost raportate și 12 cazuri noi de Covid-19, în județul Sibiu.

În ultimele 24 de ore, coronavirusul a mai făcut patru victime la Sibiu, fiind vorba de trei femei de 77, 81 și 83 de ani, dar și un bărbat de 85 de ani. Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ștefan, toți aveau comorbidități.
De asemenea, 12 persoane au fost confirmate pozitiv în urma testării, acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:

  • 19 – 29 de ani 1 persoană
  • 30 – 39 de ani 4 persoane
  • 40 – 49 de ani 4 persoane
  • 50 – 59 de ani 1 persoană
  • 60 – 69 de ani 2 persoane

„În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 2386 de persoane (dintre care 2244 adulți și 142 copii). Până la data curentă au fost vindecate 1663 de persoane, iar 126 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv”, a precizat Ștefan.

Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI, are în monitorizare un număr de 494 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 135 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 71 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 32 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 104 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Coronavirus: 1591 de persoane, confirmate pozitiv, în ultimele 24 de ore. 45 de pacienți au decedat, iar 592 sunt internați la ATI

Peste 1500 de persoane au fost confirmate pozitiv cu SARS-CoV-2, în ultimele 24 de ore. Potrivit CGS, alți 249 de pacienți au fost reconfirmați pozitiv, în urma retestării. Totodată, conform ultimului bilanț transmis de autorități, la nivel național au fost raportate 45 de decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

Până astăzi, 5 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 137.491 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 108.526 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.591 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos:

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate(total)

Număr de cazuri nou confirmate

1.

Alba

2042

27

2.

Arad

2852

12

3.

Argeș

5601

14

4.

Bacău

4964

38

5.

Bihor

3752

19

6.

Bistrița-Năsăud

1570

–

7.

Botoșani

1752

18

8.

Brașov

6411

42

9.

Brăila

2500

23

10.

Buzău

2874

12

11.

Caraș-Severin

1439

–

12.

Călărași

895

12

13.

Cluj

3765

83

14.

Constanța

3215

29

15.

Covasna

1315

2

16.

Dâmbovița

4239

30

17.

Dolj

3104

36

18.

Galați

4503

65

19.

Giurgiu

1210

17

20.

Gorj

2085

17

21.

Harghita

1103

10

22.

Hunedoara

2460

11

23.

Ialomița

1337

4

24.

Iași

5673

116

25.

Ilfov

3603

44

26.

Maramureș

2215

23

27.

Mehedinți

1456

7

28.

Mureș

2041

33

29.

Neamț

3625

69

30.

Olt

1980

2

31.

Prahova

6213

59

32.

Satu Mare

786

–

33.

Sălaj

806

-1*

34.

Sibiu

2386

12

35.

Suceava

6779

14

36.

Teleorman

1505

19

37.

Timiș

4298

24

38.

Tulcea

969

8

39.

Vaslui

3341

29

40.

Vâlcea

2531

39

41.

Vrancea

2775

11

42.

Mun. București

19389

562

43.

–

132

–

TOTAL

137.491

1.591

*Numărul total de cazuri aferent județului Sălaj a fost rectificat

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 249 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos:

 Nr. Crt.

JUDEȚ

Probe pozitive la retestare

1

ALBA

25

2

ARAD

7

3

ARGEŞ

12

4

BACĂU

8

5

BIHOR

16

6

BISTRIŢA-NĂSĂUD

4

7

BOTOŞANI

2

8

BRĂILA

3

9

BRAŞOV

0

10

BUZĂU

1

11

CĂLĂRAŞI

14

12

CARAŞ-SEVERIN

0

13

CLUJ

11

14

CONSTANŢA

12

15

COVASNA

0

16

DÂMBOVIŢA

7

17

DOLJ

2

18

GALAŢI

6

19

GIURGIU

0

20

GORJ

2

21

HARGHITA

0

22

HUNEDOARA

1

23

IALOMIŢA

0

24

IAŞI

1

25

MARAMUREŞ

8

26

MEHEDINŢI

0

27

MUREŞ

3

28

NEAMŢ

5

29

OLT

1

30

PRAHOVA

7

31

SĂLAJ

0

32

SATU MARE

0

33

SIBIU

1

34

SUCEAVA

13

35

TELEORMAN

7

36

TIMIŞ

0

37

TULCEA

0

38

VÂLCEA

2

39

VASLUI

0

40

VRANCEA

1

41

MUNICIPIUL BUCUREŞTI

61

42

ILFOV

6

 

TOTAL

249

Până astăzi, 5.048 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 04.10.2020 (10:00) – 05.10.2020 (10:00) au fost raportate 45 de decese (27 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 20 decese la categoria de peste 80 de ani.

42 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.001. Dintre acestea, 592 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.516.746 de teste. Dintre acestea 6.537 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.454 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.083 la cerere.

Pe teritoriul României, 11.283 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.629 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.014 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 28 de persoane.

Polițiștii rutieri au dat amenzi de peste 10.000 de lei pe șoselele din județ

A fost un alt sfârșit de săptămână în care polițiștii rutieri au avut mult de lucru pe șoselele din județul Sibiu. În weekend, polițiștii au constatat pe raza județului un număr de 10 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 37 de permise de conducere și au aplicat 520 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 10.300 de lei.

Duminică dimineața, pe Valea Avrigului, un alt șofer a fost depistat conducând un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Agnita, a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,49 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au deschis deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Tot duminică, în afara localității Ludoș, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Sibiului au identificat un bărbat în vârstă de 30 de ani, domiciliat în Păuca, în timp ce conducea un autoturism fără a deține acest drept. Pe numele celui în cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală pentru conducere fără permis.

O mexicancă de 103 ani s-a vindecat de Covid-19. Femeia suferea și de o boală pulmonară cronică

O mexicancă în vârstă de 103 ani care suferea de o gravă boală pulmonară cronică s-a vindecat de COVID-19 după ce a fost internată timp de 11 zile, a informat Institutul mexican de securitate socială (IMSS), potrivit AFP, citat de Agerpres.

Dona Maria a fost testată pozitiv cu noul coronavirus, însă nu suferea de factori agravanţi precum hipertensiune, diabet şi obezitate. „Acest detaliu a contribuit la succesul tratamentului său”, au declarat reprezentanţii IMSS într-un comunicat, sâmbătă.
Dona Maria a fost internată pe 22 septembrie la spitalul general regional din Guadalajara, în statul Jalisco, cu nasul înfundat, un puseu de febră şi dificultăţi de respiraţie, dar nu necesita conectarea la ventilator.
„A fost întotdeauna foarte veselă, conştientă, vorbind cu medicii. Chiar şi la final, ne-a recomandat să ne îngrijim. Evoluţia ei a fost foarte bună, iar simptomele au dispărut”, a declarat directorul spitalului, David Sanchez, citat în comunicat. Femeia s-a întors acasă vinerea trecută. În imaginile date publicităţii de IMSS se poate vedea cum medicii o aplaudă când părăseşte spitalul într-un scaun cu rotile.
Mexicul a raportat 757.953 de cazuri de COVID-19 şi 78.880 de decese asociate noului coronavirus de începutul epidemiei în această ţară în luna februarie.
Pe 11 august, 78 de persoane de peste 100 de ani fuseseră diagnosticate cu COVID-19 în Mexic, dintre care 23 decedaseră (29,3%), potrivit datelor publice despre pandemie.
Unul dintre cele mai surprinzătoare cazuri este cel al unui bărbat din statul Tabasco, despre care jurnaliştii de la AFP afirmă că ar avea vârsta de 118 ani şi care, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19 pe 25 iulie, s-a vindecat.
 

Doi jucători au plecat de la Gaz Metan Mediaș

0

Doi jucători și-au încetat contractele cu Gaz Metan Mediaș. Clubul a anunțat, luni, pe site-ul oficial despărțirea de cei doi fotbaliști. Astfel, medieșenii s-au despărțit de Răzvan Popa și Fernander Kassai. Cei doi jucători și-au reziliat pe cale amiabilă contractele cu Gaz Metan.

„Pe această cale dorim să le mulțumim pentru evoluțiile avute în tricoul alb-negru. Vă dorim mult succes pe mai departe în cariera voastră!”, a fost mesajul postat pe site-ul formației Gaz Metan.

La 73 de ani, prins la volan băut și fără permis

În cursul zilei de sâmbătă, pe Drumul Național 14 A, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus dinspre Blăjel spre Mediaș de către un medieșean în vârstă de 73 de ani.

În urma cercetărilor, polițiștii au constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Mai mult decât atât, testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,55 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul s-a ales cu dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.
În weekend, polițiștii au constatat pe raza județului un număr de 10 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 37 de permise de conducere și au aplicat 520 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 10.300 de lei.

Băută la volan, o femeie a lovit un autoturism

O medieșeancă băută la volan a pierdut controlul direcției și a lovit un autoturism parcat pe stradă. S-a întâmplat sâmbătă, în municipiul Mediaș.

În timp ce conducea un autoturism pe strada Greweln, o localnică în vârstă de 44 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a izbit de un autoturism parcat pe partea dreaptă a părții carosabile. Evenimentul s-a soldat cu avarierea celor două autoturisme.
În urma testării alcoolscopice a conducătoarei auto, s-a constatat că femeia ar fi consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan, având o concentrație de 0,86 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Polițiștii medieșeni au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.