Acasă Blog Pagina 3412

Nelu Tătaru: Nu se impune instituirea stării de urgenţă, ci respectarea regulilor de protecţie sanitară

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că, în acest moment, nu se impune instituirea stării de urgenţă, ci respectarea regulilor de protecţie sanitară pentru a limita creşterea progresivă de cazuri de infectare cu noul coronavirus, scrie Agerpres.

„Starea de urgenţă, în acest moment, nu se impune. Se impune respectarea acestor reguli pentru a limita această creştere progresivă, deocamdată, pe care o avem pe numărul de cazuri noi. Nu putem limita această creştere decât respectând regulile, scăzând transmiterea în comunitate şi, efectiv, şi numărul de cazuri de la o zi alta”, a precizat Nelu Tătaru, într-o conferinţă de presă la Ministerul Educaţiei.
Întrebat dacă ar trebui să fie îngrijorător faptul că şi vineri au fost raportate peste 2.000 de cazuri de COVID 19, ministrul a spus: „Pe o parte dintre noi care nu credem şi nu înţelegem, ar trebui să ne îngrijoreze, ceilalţi ar trebui să avem o precauţie accentuată”.
„Fiecare activitate, fiecare reglementare care s-a făcut odată cu revenirea la normalitate, începând cu 1 septembrie, are şi norme de aplicare, haideţi să le aşteptăm şi să le vedem că sunt puse în practică”, a spus Tătaru, potrivit sursei citate.
Ministrul a precizat că aplicarea normelor privind protecţia sanitară a fost discutată cu inspectorii şcolari în cadrul unei reuniunii la Ministerul Educaţiei, la care a participat şi premierul Ludovic Orban.
„Astăzi am discutat la Ministerul Educaţiei, tocmai acest lucru cu toţi inspectorii şcolari judeţeni, avem un parteneriat, atît noi, părinţii, profesorii, fiecare avem o parte pe care trebuie să o respectăm”, a mai spus Tătaru.
 

Situația Covid-19 în școli: 4 cazuri noi, printre elevii sibieni

Patru elevi au fost confirmați cu Covid-19, în ultimele 24 de ore, din unitățile de învățământ din județul Sibiu fiind acum 14 persoane depistate pozitiv și internate. În ceea ce privește numărul persoanelor carantinate/izolate, acesta a scăzut, anunță Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.

În comparație cu datele oferite joi, 1 octombrie, de IȘJ Sibiu,  s-a modificat numărul persoanelor spitalizate, crescând cu 4 elevi. În schimb, numărul persoanelor carantinate/izolate a scăzut cu 61 de elevi și cu 1 cadru didactic și a crescut cu 1 la personal didactic auxiliar, în total astăzi fiind 629 persoane, față de 690, ieri.

Conform IȘJ, astăzi, 2 octombrie, în conformitate cu datele transmise de unitățile de învățământ din județul Sibiu, se înregistrează următoarea situație: 298 de unități de învățământ sunt în Scenariul 1 (S1); 36 de unități de învățământ sunt în Scenariul 2 (S2); 2 unități de învățământ sunt în Scenariul 3 (S3);
De asemenea, situația elevilor și personalului din unitățile de învățământ din județul Sibiu, internate și izolate/carantinate este următoarea:

  • 14 persoane depistate pozitiv cu SARS-Cov-2 și internate: 10 elevi (Liceul Teoretic ”Stephan Ludwig Roth” Mediaș, Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Colegiul Național ”Samuel von Brukenthal” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Şcoala Militară de Maiștrii Militari și Subofițeri pentru Comunicații,  Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică Sibiu), 2 cadre didactice (Colegiul Tehnic ”Mediensis” Mediaș și grădinița din cadrul Școlii Gimnaziale ”Matei Basarab” Turnu Roșu) și 2 personal nedidactic (Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu, Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu);
  • 629 persoane carantinate/izolate: 614 elevi (inclusiv din unitățile de învățământ și clasele aflate în scenariul 3), 7 cadre didactice, 3 personal didactic auxiliar și 5 personal nedidactic).

„Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori”, transmite prof. Constantin Dincă, purtător de cuvânt al ISJ Sibiu.

Târgul de îmbrăcăminte și încălțăminte „Expotricotex” revine în perioada 07-11 octombrie

0

În perioada 07-11 octombrie, la Sala Transilvania,  are loc o nouă ediție a Târgului de îmbrăcăminte și încălțăminte „Expotricotex”. Iubitorii de shopping găsesc vestimentație damă și bărbați, încălțăminte, marochinărie, articole pentru copii, accesorii și multe, multe alte produse pentru toată familia. Se va organiza și o tombolă cu premii. Programul evenimentului este de miercuri și până sâmbătă de la 10:00 la 19:00 și duminică de la 10:00 la 15:00.

Scenarii schimbate în mai multe unități de învățământ din județul Sibiu

Mai multe școli din județul Sibiu și-au schimbat scenariul de funcționare, începând cu 1 octombrie. O altă instituție de învățământ își va schimba scenariul din 5 octombrie, au anunțat reprezentanții Prefecturii Sibiu.

Astăzi a avut loc Ședința Extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în cadrul căreia s-a adoptat Hotărârea 49/2020 cu privire la modificarea scenariilor în cadrul unor unități de învățământ.

Conform Hotărârii 49/2020 a CJSU Sibiu, pentru următoarele unităţi de învăţământ s-au suspendat cursurile unor formaţiuni de studiu, începând cu 1 octombrie, după cum urmează: Şcoala Gimnazială nr. 1 Sibiu – clasa I C; Şcoala Gimnazială nr. 18 Sibiu – clasele a III-a D şi a IV-a C; Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” Sibiu – clasa a IX-a A; Şcoala Gimnazială „Matei Basarab” Turnu Roşu – trei grupe de grădiniţă.

Totodată, pentru următoarele unităţi de învăţământ s-a modificat scenariul de funcţionare, începând cu data de 1 octombrie, după cum urmează: Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară  „Terezianum” Sibiu – trece din scenariul 1 în scenariul 2; Şcoala Gimnazială Cristian – trece din scenariul 2 în scenariul 1; Şcoala Gimnazială Jina- trece din scenariul 2 în scenariul 1; Şcoala Gimnazială Şeica Mare- trece din scenariul 2 în scenariul 1; Şcoala Gimnazială Poplaca- trece din scenariul 2 în scenariul 1; Şcoala Gimnazială  „Mihai Viteazu” – trece din scenariul 1 în scenariul 2;
Începând cu data de 5 octombrie, Centrul şcolar de Educaţie Incluzivă nr. 2 Sibiu trece  din scenariul 3 în scenariul 1, mai anunță Prefectura Sibiu.

          

1 deces și 37 de cazuri noi de coronavirus, la Sibiu

O persoană a murit și alte 37 au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore, la Sibiu. Astfel, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 2278 de persoane, dintre care 2142 adulți și 136 copii.

„Până la data curentă au fost vindecate 1614 de persoane, iar 119 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv”, a transmis Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Ultimul deces cauzat de Covid-19 la Sibiu este al unei femei de 81 de ani, care avea și alte comorbidități.
Totodată, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv 37 persoane, acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:

  • 0 – 18 ani 3 persoane
  • 19 – 29 de ani 11 persoane
  • 30 – 39 de ani 8 persoane
  • 40 – 49 de ani 5 persoane
  • 50 – 59 de ani 5 persoane
  • 60 – 69 de ani 1 persoană
  • 70 – 79 de ani 3 persoane
  • 80 – 89 de ani 1 persoană

Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI, are în monitorizare un număr de 553 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 120 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 75 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 39 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 123 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Nou record de cazuri Covid-19. Peste 2.300 de persoane s-au infectat, în ultimele 24 de ore

Pentru a 3-a zi la rând, România a înregistrat peste 2.000 de cazuri Covid-19. În ultimele 24 de ore, 2343 de persoane au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus, iar 53 au decedat din cauza infecției cu SARS-CoV-2. Potrivit CGS, 571 de bolnavi Covid-19 se află, în aceste momente, la ATI.

Până astăzi, 2 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 132.001 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 105.582 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.343 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos:

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate(total)

Număr de cazuri nou confirmate

1.

Alba

1928

44

2.

Arad

2774

37

3.

Argeș

5561

16

4.

Bacău

4721

168

5.

Bihor

3671

50

6.

Bistrița-Năsăud

1541

17

7.

Botoșani

1708

24

8.

Brașov

6200

78

9.

Brăila

2433

28

10.

Buzău

2823

23

11.

Caraș-Severin

1406

24

12.

Călărași

855

9

13.

Cluj

3566

66

14.

Constanța

3048

76

15.

Covasna

1285

44

16.

Dâmbovița

4110

32

17.

Dolj

2939

58

18.

Galați

4359

24

19.

Giurgiu

1168

28

20.

Gorj

2022

22

21.

Harghita

1057

27

22.

Hunedoara

2407

25

23.

Ialomița

1282

8

24.

Iași

5258

107

25.

Ilfov

3499

102

26.

Maramureș

2139

32

27.

Mehedinți

1436

6

28.

Mureș

1938

44

29.

Neamț

3329

70

30.

Olt

1909

37

31.

Prahova

6027

77

32.

Satu Mare

745

17

33.

Sălaj

760

17

34.

Sibiu

2278

37

35.

Suceava

6649

47

36.

Teleorman

1396

44

37.

Timiș

4129

79

38.

Tulcea

929

17

39.

Vaslui

3163

78

40.

Vâlcea

2397

68

41.

Vrancea

2740

18

42.

Mun. București

18285

517

43.

–

131

1

TOTAL

132.001

2.343

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 569 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos:

 Nr. Crt.

JUDEȚ

Probe pozitive la retestare

1

ALBA

18

2

ARAD

10

3

ARGEŞ

11

4

BACĂU

32

5

BIHOR

13

6

BISTRIŢA-NĂSĂUD

5

7

BOTOŞANI

4

8

BRĂILA

15

9

BRAŞOV

32

10

BUZĂU

1

11

CĂLĂRAŞI

3

12

CARAŞ-SEVERIN

2

13

CLUJ

20

14

CONSTANŢA

19

15

COVASNA

7

16

DÂMBOVIŢA

9

17

DOLJ

19

18

GALAŢI

4

19

GIURGIU

6

20

GORJ

10

21

HARGHITA

3

22

HUNEDOARA

1

23

IALOMIŢA

0

24

IAŞI

40

25

MARAMUREŞ

4

26

MEHEDINŢI

7

27

MUREŞ

4

28

NEAMŢ

25

29

OLT

1

30

PRAHOVA

26

31

SĂLAJ

4

32

SATU MARE

8

33

SIBIU

17

34

SUCEAVA

16

35

TELEORMAN

15

36

TIMIŞ

5

37

TULCEA

5

38

VÂLCEA

31

39

VASLUI

5

40

VRANCEA

4

41

MUNICIPIUL BUCUREŞTI

95

42

ILFOV

13

 

TOTAL

569

Până astăzi, 4.915 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 01.10.2020 (10:00) – 02.10.2020 (10:00) au fost înregistrate 53 de decese (36 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de peste 80 de ani.

51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.795. Dintre acestea, 571 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.471.499 de teste. Dintre acestea 26.011 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.436 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.575 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.697 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.452 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.138 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 28 de persoane.

Radiografia alegerilor locale: Fodor și Cîmpean rămân în funcție, PNL își adjudecă cele mai multe locuri în Consiliul Local și CJ Sibiu, iar USR PLUS câștigă în premieră un primar

În conducerea administrației locale și județene, mari schimbări nu au avut loc, în urma alegerilor locale din 27 septembrie. Astrid Fodor și Daniela Cîmpean conduc în continuare Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean, dar modificări au survenit în componența Consiliului Local și CJ, unde majoritatea aparține Partidului Național Liberal. În ceea ce privește UAT-urile de pe lângă Sibiu, primarii au rămas, de asemenea, aceiași. În Șelimbăr și Cisnădie, Marius Grecu și Gheorghe Huja se mențin în funcție, la fel întâmplându-se și în nordul județului, unde primarul Mediașului, Gheorghe Roman, a obținut un nou mandat. Legat de prezența la urne, Sibiul a fost codaș, plasându-se în topul ultimelor 10 județe în care alegătorii și-au exprimat dreptul de vot. Prezența la vot a fost de 42,57%, sub media națională – 46,02%.

Consiliul Județean Sibiu păstrează aceeași conducere

Electoratul sibian a decis să îi ofere Danielei Cîmpean un al doilea mandat în funcția de președinte al Consiliului Județean. Aleasă cu 46,89%, adică 72.757 de voturi, conform rezultatelor finale oferite de Biroul Electoral Județean, Daniela Cîmpean va conduce Consiliul Județean pentru încă 4 ani.
„Aș vrea să le mulțumesc sibienilor care au ieșit la vot, deși contextul actual al pandemiei ar fi putut fi un motiv ușor de invocat pentru absenteism. Am fost din nou solidari pentru Sibiu. Opțiunile alegătorilor îmi arată că m-am orientat spre proiecte dorite de întreaga comunitate, care fac diferența. Angajamentul meu ferm rămâne același ca și până acum, și anume: că voi munci doar pentru binele comunității și că voi risca să ridic standardele. Aș vrea să vă mulțumesc tuturor pentru încrederea cu care m-ați susținut în număr atât de mare. (…) De asemenea, îi mulțumesc vicepremierului României pentru neobosita susținere a proiectelor importante pentru județul Sibiu”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Pe locul 2 la președinția CJ s-a clasat candidatul PSD, Bogdan Trif, care a obținut 15,6%, adică 24.218 de voturi, urmat de Gabriel Tischer, de la FDGR, care a reușit să convingă 11,57% din electorat, adică 17.954 de alegători, să-i ofere votul.

Care este componența Consiliului Județean Sibiu

Potrivit BEJ, pentru Consiliul Județean Sibiu, numărul total de voturi valabil exprimate a fost de 153.776. PNL a obținut majoritatea voturilor, respectiv 71.457, și va trimite în CJ 18 consilieri județeni: Marcel-Constantin Luca, Gheorghe Sterp Vingărzan, Gheorghe Silvian Sorici, Vlad-Alexandru Vasiu, Marcela-Maria Răulea, Aurel Tiriba, Florin-Adrian Popa, Mihai Mircea, Otilia Man, Ovidiu-Nicolae Spătari, Alexandru-Ștefan Boboia, Maria-Simona Sima, Adrian Aldea, Ilie Troancă, Nicolae Cernea, Mircea-Nicolae Frățilă, Grigore Popescu și Maria-Valeria Isaicu.
PSD a obținut 21.372 voturi și va fi reprezentat de cinci consilieri județeni: Bogdan Gheorghe Trif, Daniel-Ioan Cermonea, Laura-Ionela Barac, Pavel Bichicean și Dana-Maria Morăraș.
De asemenea, FDGR s-a ales cu 5 mandate, în urma celor 19.903 voturi obținute: Gabriel Tischer, Christine Manta-Klemens, Paul-Jurgen Porr, Friedrich Gunesch și Beatrice Ungar.
Totodată, Alianța USR PLUS a fost votată de 15.573 sibieni, câștigând patru locuri în CJ Sibiu: Claudiu Mureșan, Ruxandra Cibu Deaconu, Adrian Echert și Anca Malaiu.

Astrid Fodor rămâne primarul Sibiului

Și conducerea Primăriei Municipiului Sibiu rămâne neschimbată, după ce Astrid Fodor a obținut cel mai mare procentaj, peste 43%. „Primele mulțumiri aș vrea să le adresez sibienilor, care au înțeles că împreună avem cele mai bune șanse pentru a duce la bun sfârșit proiectele pe care le-am propus în această campanie precum și cele care deja sunt în curs de derulare. Vă mulțumesc pentru sprijin și vă asigur că vom depune toate eforturile pentru a ne atinge ținta. Apoi, aș vrea să mulțumesc echipei FDGR, care s-a mobilizat în jurul acestor proiecte și idei de dezvoltare, sunt convinsă că rezultatele nu vor întârzia să apară. Felicit ceilalți contracandidați, sunt idei bune în programele lor electorale și asigur toate forțele politice locale că suntem deschiși la orice colaborare ce pune Sibiul și sibienii pe primul loc. Urmează patru ani dificili, criză economică ne da târcoale, bugetul orașului va trebui administrat cu chibzuință, însă sunt convinsă că vom reuși împreună să ducem la bun sfârșit toate proiectele pe care ni le-am propus și asumat”, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Principalul competitor al acesteia, Adrian Bibu, chiar dacă s-a clasat pe locul 2, a obținut cel mai bun scor electoral al PNL Sibiu la alegerile locale din ultimii 20 de ani, fiind votat de peste 31% din sibieni. La polul opus, cele mai puține voturi au fost obținute de Dorin Cioabă, candidatul Partida Romilor Pro Europa, care a convins doar 80 de alegători să-i acorde votul.
În ceea ce privește componența Consiliului Local Sibiu, PNL a obținut și aici majoritate, câștigând nouă locuri: Adrian-Cosmin Bibu, Tiberiu Cornel Drăgan, Alexandru Petru Dumbravă, Corina-Simona Dăncilă, Mircea Vicențiu Săceleanu, Ciprian Gheorghe Fulea, Monica Adriana Munteanu, Adrian Casian Vlașcu și Răzvan Codruț Pop.
FDGR are opt consilieri locali: Corina Bokor, Zeno-Karl Pinter, Helmut Lerner, Bianke-Marion Grecu, Paul-Constantin Mezei, Wolfgang-Alexander Guib, Paul Kuttesch și Sara Konnerth.
USR PLUS a câștigat patru locuri: Diana Mureșan, Raul Andrei Apostoiu, Ionuț Ghișe și Laurențiu Teodoru.
PSD are doi consilieri locali: Cătălin Dorian Nicolae Stanciu și Alexandru Popa.

Situația pe județ: câte mandate au obținut partidele

Pentru funcția de primar, numărul voturilor valabil exprimate a fost de 158.273 și s-au obținut 64 mandate, precizează BEJ. PNL Sibiu a câștigat cele mai multe primării din județul Sibiu, 43 la număr, cu 9 mai multe decât cele pe care le conduceau liberalii până la alegerile din 27 septembrie. Partidul Social Democrat a obținut 15 mandate, Partidul Mișcarea Populară 2 mandate, Partidul Ecologist Român 1 mandat, Forumul Democrat al Germanilor din România 1 mandat, iar candidatul independent Ioan Florin Barbu a câștigat Primăria Apoldu de Jos. De asemenea, pentru prima dată de când participă la alegerile locale, Alianța USR PLUS a obținut un mandat de primar, în Micăsasa. Este vorba despre Timotei Păcurar, acesta fiind cel mai tânăr primar ales în funcție, în județul Sibiu.
Pentru funcțiile de consilier local din întregul județ, numărul voturilor valabil exprimate a fost de 156.282, fiind obținute în total 800 de mandate, după cum urmează: PNL – 371 mandate; PSD – 193 mandate; PMP – 76 mandate; Alianța USR PLUS – 61 mandate; Partidul ALDE – 21 mandate; Partidul Pro România – 20 mandate; Forumul Democrat al Germanilor din România – 13 mandate; Partidul Ecologist Român – 12 mandate; Partidul Verde – 10 mandate; Alianța pentru Unirea Românilor – 4 mandate; Uniunea Democrată a Maghiarilor din România – 4 mandate; Partidul Neamul Românesc – 4 mandate; Blocul România Mare – 2 mandate; Partidul Oamenilor Liberi – 1 mandat; Asociația Partida Romilor Pro Europa – 1 mandat; candidați independenți – 7 mandate.

Conducere neschimbată și la vecinii Sibiului

Localitățile învecinate ale Sibiului au rămas și ele cu aceeași conducere. În Cisnădie, primar a rămas Gheorghe Huja. Acesta se află la cel de-al treilea mandat.
„Vă mulțumesc pentru încredere și apreciez că ați făcut diferența între rezultate palpabile și demagogie. Cisnădia a înregistrat o dezvoltare extraordinară în ultimii ani și vă asigur că vom continua pe același drum. Îi asigur pe toți locuitorii că mă preocupă toate problemele comunității, iar la finalul acestui mandat vom reuși să contabilizăm multe alte investiții”, a fost mesajul lui Huja, candidat din partea PNL. În Cartierul Arhitecților, învingătoare a fost Rodica Velțan, din partea USR Sibiu.
Și în Șelimbăr lucrurile au rămas neschimbate. Marius Grecu continuă în funcția de primar al comunei: „Dragi șelimbăreni, mohani, bungărzeni și veștemeni, țin să vă mulțumesc pentru că mi-ați acordat votul pentru un nou mandat. Mulțumesc echipei. Doamne ajută!”.

Mediaș continuă cu Roman

De asemenea, primarul în exercițiu al Mediașului, Gheorghe Roman, a mai câștigat un mandat de edil șef al municipiului de pe Târnava Mare. Potrivit numărătorii paralele efectuate de filiala locală a Partidului Național Liberal, Gheorghe Roman a obținut un procent de 73,64% din voturile exprimate. De asemenea, liberalii au obținut la Consiliul Local peste 61% din voturi. Acest lucru înseamnă că PNL Mediaș are majoritate absolută în Consiliul Local, obținând 16 mandate de consilieri locali. Alte trei mandate a obținut Partidul Social Democrat, iar USR PLUS Mediaș va avea doi consilieri în legislatura 2020-2024.
„Dragi medieșeni, vă mulțumesc tuturor celor care ați participat la vot. În mod special, vă mulțumesc celor care ați votat masiv pentru continuitate. Rezultatul obținut îmi confirmă că aveți încredere în mine și în echipa mea. Consider că acest rezultat mă îndreptățește să solicit conducerii partidului ca Mediașul și zona de nord a județului Sibiu să primească un loc eligibil pe listele candidaților la alegerile pentru Parlamentul României (Camera Deputaților sau Senat). Vă asigur că voi face tot ce pot pentru ca proiectele începute să fie duse la bun sfârșit. Voi fi în continuare primarul care va avea un dialog constant cu dumneavoastră. Închei prin a le mulțumi atât colegilor mei din administrația locală, cât si celor din PNL Mediaș și tuturor susținătorilor mei”, a fost mesajul transmis de primarul reales al Mediașului în conferința de presă.

Doi primari din județul Sibiu, fără concurență

Doi primari din județul Sibiu au avut 100% din voturile valabil exprimate, la alegerile locale. Acest lucru a fost posibil pentru că nu au avut contracandidați. Este vorba despre Niculae Dancu, primarul comunei Păuca, și despre Emil Urian, primarul comunei Șeica Mică. Aceștia ne-au mărturisit, așadar, că nu au avut emoții în 27 septembrie, fiind cert că ei vor câștiga mandatul, dar că prezența mare la vot a localnicilor îi responsabilizează să meargă mai departe și să dezvolte proiecte frumoase pentru comunele pe care le reprezintă.
Niculae Dancu este cel mai longeviv primar din județul Sibiu. În 1992 a câștigat primul mandat la cârma Primăriei comunei Păuca, iar de atunci și până în prezent de patru ori nu a avut contracandidat la alegerile locale. „E a patra oară când candidez singur. În 1992 am fost doi candidați, în ’96 singur, în 2000 și 2004 patru, în 2008 singur, în 2012 doi, iar în 2016 și 2020 singur. Din opt mandate, de patru ori nu am avut contracandidat. Cred că sunt unic în țară”, a spus Niculae Dancu.
Întrebat de Sibiu100% de ce crede că nimeni nu vrea să mai ducă această luptă pentru Primărie, Dancu a adăugat: „Ei, nu pentru că aș fi cel mai deștept, cel mai frumos, șarmant. Cred că poate sunt mai muncitor decât alții, mai dedicat muncii administrative decât alții. Poate și perseverența mea în atingerea unor obiective, în realizarea unor proiecte au dus la dezarmarea unor posibili candidați. Mă gândesc… Dacă pot să nu fiu modest, poate e o recunoaștere a valorii. Dacă ai un pic de rațiune, înainte de a intra într-o competiție, ar trebui să te autoevaluezi. Dacă nu vei face mai mult decât cel în funcție, nu ai nicio șansă să câștigi”. Potrivit acestuia, prezența la vot în comuna Păuca a fost de aproximativ 75%, fără a lua în considerare cei aproape 300 de sași plecați peste hotare.
Primarul comunei Șeica Mică, Emil Urian, nu a avut nici el contracandidat la alegerile locale din 27 septembrie. Acesta se află la cel de-al cincilea mandat de primar. „Probabil, dacă nu s-au înscris, nu au avut curaj. Eu nu le-am zis nimic! La alegerile din 2016 am fost doi candidați. La alte alegeri eram câte patru-cinci”, a spus Emil Urian. Prezența la vot în comuna Șeica Mică a fost de 48.72%.

Primarul ales din Șeica Mare, amendat cu 1.400 de lei

Ziua votului nu a fost lipsit de incidente. Unul dintre cele mai importante se referă la Nicolae Șușa, primarul din Șeica Mare, care a fost amendat chiar în 27 septembrie cu 1.400 de lei. Acesta a fost filmat în timp ce i-ar fi învățat pe oameni pe ce să pună ștampila. În urma verificărilor efectuate de polițiști, faptele au fost confirmate, iar primarul a fost amendat cu 1.400 lei. În ciuda incidentului, Nicolae Șușa a câștigat un nou mandat la cârma Primăriei Șeica Mare.
Alte incidente în ziua votului s-au referit la faptul că o societate comercială din Roșia a oferit spre vânzare alcool, aceasta fiind amendată cu 3.000 de lei, precum și la faptul că la o secție din Agnita patru persoane au introdus câte patru buletine de vot, în urna pentru alegerea primarului.
Redactori: Andra Marinescu/Ana-Maria Mătușoiu

Primăria oferă o bicicletă mountain bike pentru sibianul care alege cea mai bună denumire a zonei de agrement din Dealul Gușteriței

0

Până în data de 16 octombrie sibienii sunt invitați să propună o denumire a viitoarei zone de agrement și ecoturism care va fi amenajată de Primăria Sibiu pe dealurile Gușteriței. Proiectul a fost inițiat prin alcătuirea unui concept de bază privind amenajările care se doresc în zonă, acestea urmând să fie analizate din punct de vedere tehnic atunci când se va întocmi studiul de fezabilitate de către o firmă specializată.

Propunerile sibienilor sunt așteptate prin completarea formularului electronic de pe următorul link: https://forms.gle/mGdvqCZFQnH5Q6jr7.
Autorul propunerii care va obține cel mai mare număr de voturi va fi premiat de Primăria Sibiu cu o bicicletă de tip mountain bike pe care câștigătorul o va putea utiliza inclusiv pentru a se bucura de viitoarele trasee cicloturistice care vor fi amenajate pe Dealul Gușteriței.
Cei interesați de acest concurs găsesc mai multe detalii în regulamentul aprobat: https://www.sibiu.ro/ro2/hotarari/prohot2020/24.09.2020/3s.pdf
Pentru a putea alege o denumire reprezentativă, municipaliteta sibiană reamintește amenajările propuse de Primăria Sibiu pentru această zonă. Astfel, se are în vedere amenajarea a două trasee de cicloturism și drumeție și anume un traseu cu grad de dificultate scăzută, amenajat pe o lungime de 3-4 km și un al doilea cu grad mediu de dificultate, amenajat pe aproape 15 km, cu câteva zone intermediare de popas. Acest ultim traseu va conecta Sibiul cu rețeaua pentru cicloturism și drumeții din Colinele Transilvaniei (Podișul Hârtibaciului, în zona Sibiu – Sighișoara – jud. Brașov), urmând văile sau vechile drumuri de căruţe ce legau satele în Evul Mediu. Astfel, aceste trasee vor alcătui un obiectiv de ecoturism care va fi amenajat cu respectarea și punerea în valoare a cadrului natural
De asemenea, va exista un roller coaster de tip montan care va avea traseul cu plecare din vârful Dealului Gușteriței, urmând configurația terenului până la piciorul Dealului, oo pârtie de schi cu suprafață artificială pentru începători, un obiectiv de recreere pe tot parcursul anului, care ar crea posibilitatea antrenamentelor de schi, indiferent de anotimp și un parc de joacă tematic cu instalații educative și distractive în care copii vor învăța în mod non-formal; parte din acest parc va fi o tiroliană cu grade diferite de dificultate. Primăria mai are în vedere amenajarea proximității turnului amplasat în Dealul Gușteriței, lângă cruce, prin crearea unei terase panoramice în acest punct de belvedere cunoscut al Sibiului. Accesul se va face și prin intermediul unor scări care pornesc din strada Viilor și, eventual, printr-un funicular de mici dimensiuni
“Îmi doresc ca sibienii să vină cu plăcere în această zonă și să se identifice cu ea și de aceea dorim să implicăm comunitatea de la bun început în proiect. Cei care au idei creative sunt rugați să ne transmită propunerea lor pentru denumirea acestui nou obiectiv de agrement și sport, în natură. Un juriu va alege dintre denumirile primite pe cele mai reușite, pe care le vom spune apoi votului sibienilor”, a precizat primarul Sibiului, Astrid Fodor.

Un fotbalist de la FC Hermannstadt are coronavirus

0

Unul dintre fotbaliștii de la FC Hermannstadt a fost testat pozitiv la testul COVID-19. Anunțul a fost făcut vineri dimineața pe site-ul formației FC Hermannstadt.

Potrivit oficialilor echipei sibiene, fotbalistul se află in izolare, este asimptomatic și urmează întocmai toate recomandările specialiștilor DSP Sibiu. În același mesaj se mai menționează faptul că programul echipei se desfășoară normal, jucătorii pregătindu-se pentru partida de duminică seara, de la Mediaș, cu Gaz Metan.
“Din păcate, acest virus blestemat nu ne ocolește… În urma testului COVID-19, efectuat în conformitate cu protocolul sanitar în vigoare, unul dintre fotbaliștii noștri a fost depistat pozitiv. Din fericire, acesta este asimptomatic, iar acum se află în izolare și respectă toate recomandările specialiștilor DSP Sibiu.
Precizăm că toți ceilalți fotbaliști, precum și staff-ul FCH, au primit rezultate negative la testarea COVID-19. Echipa își desfășoară activitatea sub program normal și se pregătește pentru următorul meci”, este mesajul postat pe site-ul oficial al clubului sibian.

Ludovic Orban: Secţia ATI a Spitalului Witting trebuie operaţionalizată

0

Premierul Ludovic Orban le-a solicitat, joi, miniştrilor Sănătăţii şi Transporturilor, Nelu Tătaru şi Lucian Bode, operaţionalizarea secţiei de ATI de la Spitalul Witting, menţionând că managerul instituţiei sanitare trebuie să ia măsurile necesare în acest sens sau să plece „acasă”.

Orban a cerut şi posibilitatea reutilizării Spitalului Colentina pentru suport COVID, adăugând că, după evoluţia numărului de infectări, situaţia este extrem de dificilă.
„Împreună cu Ministerul Transporturilor, operaţionalizaţi Spitalul Witting, pentru că acolo secţia ATI este o investiţie făcută de curând, la un nivel de înzestrare extrem de mare, trebuie asiguraţi medici prin detaşare. (…) Împreună cu dl ministru, chemaţi pe domnul director al spitalului să ia toate măsurile pentru operaţionalizarea secţiei. Dacă nu, să se ducă acasă”, a transmis Orban, la începutul şedinţei de Guvern. (AGERPRES)

Preşedintele american Donald Trump a anunţat că a fost testat pozitiv la COVID-19

0

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat pe Twitter că el şi Prima Doamnă, Melania Trump, au fost testaţi pozitiv la noul tip de coronavirus, informează vineri AFP şi Reuters.

„În seara aceasta, Prima Doamnă şi eu însumi am fost testaţi pozitiv la COVID-19”, a anunţat pe Twitter preşedintele primei puteri mondiale. „Intrăm imediat în carantină şi în procesul nostru de recuperare. Vom reuşi ÎMPREUNĂ”, şi-a exprimat convingerea Donald Trump.
Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat joi seara că intră în carantină împreună cu soţia sa în aşteptarea rezultatelor testului COVID-19. Mai devreme, Trump afirmase la canalul Fox News că şi-a făcut un test pentru COVID-19, dar încă nu are rezultatele, după testul pozitiv al unei colaboratoare apropiate, consiliera sa Hope Hicks. Hope Hicks se afla la bordul Air Force One împreună cu preşedintele american când acesta a zburat marţi la Cleveland, în statul Ohio, pentru a participa la dezbaterea electorală cu Joe Biden. De asemenea, ea a mers cu el miercuri în Minnesota pentru un miting de campanie.
Medicul Casei Albe a anunţat, la rândul său, că Donald Trump a fost testat pozitiv la COVID-19, dar „se simte bine”. Potrivit medicului, Donald Trump va rămâne la Casa Albă în timpul „convalescenţei sale”. Casa Albă a anunţat de asemenea că preşedintele Donald Trump şi-a anulat deplasarea în Florida, ce ar fi trebuit să aibă loc vineri. (AGERPRES)

Maşină lovită de trenul Bucureşti-Viena, în Blaj

0

Un autoturism a fost lovit, joi seara, pe raza municipiului Blaj, de un tren care circulă pe relaţia Bucureşti – Viena, IR 346, fără a rezulta victime, şoferul reuşind să iasă din maşină înaintea impactului.

Potrivit cercetărilor efectuate de Poliţie, un bărbat de 66 de ani, din Blaj, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu, la intersecţia cu trecerea la nivel cu calea ferată din zona Câmpul Libertăţii, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea virajului peste liniile ferate şi ar fi părăsit platforma căii ferate rămânând blocat, moment în care barierele au fost coborâte.
Până la sosirea trenului, şoferul a părăsit autoturismul, care a fost lovit de trenul internaţional de persoane 346 Bucureşti – Viena, condus de un bărbat de 42 de ani, din comuna Prejmer, judeţul Braşov.
Atât conducătorul auto, cât şi mecanicul locomotivei au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Momentul impactului a fost surprins de o cameră de filmat aflată la bordul unui autoturism care aştepta la barieră, iar pe fundal se aude cum mecanicul atenţionează acustic în mod repetat. Trenul a fost deplasat în gara Blaj pentru a se schimba locomotiva şi a-şi putea continua traseul.
În urmă cu o săptămână, locomotiva trenului care circulă pe relaţia Bucureşti – Viena a fost cuprinsă de flăcări, lângă Blaj, în gara Crăciunelul de Jos. (AGERPRES)