Acasă Blog Pagina 3420

Studiu: Nouă din zece pacienţi vindecaţi de COVID-19 se confruntă cu efecte secundare

0

Nouă din zece pacienţi vindecaţi de COVID-19 au declarat că s-au confruntat cu efecte secundare precum oboseala, simptome psihologice, dar şi pierderea mirosului şi a gustului, potrivit unui studiu preliminar realizat în Coreea de Sud, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, cercetarea vine în contextul în care bilanţul deceselor la nivel global din cauza COVID-19 a trecut marţi de 1 milion, un prag sumbru într-o pandemie care a devastat economia globală, a supraîncărcat sistemele de sănătate şi a schimbat stilul de viaţă al oamenilor.
În cadrul unui sondaj online la care au participat 965 de pacienţi vindecaţi de COVID-19, 879 de persoane, echivalentul a 91,1%, au răspuns că au suferit cel puţin un efect advers în urma bolii, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Kwon Jun-wook, un oficial în cadrul Agenţiei Coreene pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (KDCA). Oboseala a fost cel mai frecvent efect secundar, întâlnit la 26,2% dintre participanţi, urmat de dificultate în concentrare, manifestată la 24,6%, a spus Kwon. Alte simptome au inclus efecte secundare psihologice sau mintale, precum şi pierderea gustului şi a mirosului.
Kim Shin-woo, profesor de medicină internă la Facultatea de Medicină a Universităţii Naţionale Kyungpook din Daegu, a discutat cu 5.762 de pacienţi vindecaţi din Coreea de Sud şi 16,7% dintre aceştia au participat la sondaj, a spus Kwon. Deşi cercetarea a fost realizată online într-o primă etapă, Kim Shin-woo, cercetătorul principal, a precizat că va publica în curând studiul însoţit de o analiză detaliată.
Coreea de Sud va conduce totodată anul viitor un studiu separat la care participă 16 organizaţii din domeniul medical despre complicaţii potenţiale ale bolii şi care va conţine o analiză detaliată cuprinzând tomografii ale pacienţilor recuperaţi, a spus Kwon în cadrul conferinţei de presă.
În Coreea de Sud au fost înregistrate 38 de noi cazuri de infectare luni până la miezul nopţii, în cea de-a cincea zi cu bilanţ de ordinul zecilor, totalul pe plan naţional ajungând la 23.699 de cazuri şi 407 decese.

Tampa Bay Lightning a cucerit Stanley Cup

0

Tampa Bay Lightning este cea mai bună echipă din National Hockey League (NHL). Echipa lui Victor Hedman a câștigat trofeul Cupei Stanley. A fost a doua oară în istoria echipei când au reușit acest lucru, după victoria din 2004, 4-3 în fața lui Calgary Flames.
În 2020, Tampa Bay Lightning, campioana Estului a întâlnit în marea finală pe Dallas Stars, campioana Vestului. Dallas a reușit să câștige primul meci, dar apoi Tampa Bay a răspuns cu trei victorii la rând. Stars s-au impus în jocul 5 și sperau ca azi-noapte să ducă meciul în decisiv cu a treia victorie din serie și să egaleze la 3-3. Nu a fost cazul, hockeiștii din Tampa Bay au fost mult prea buni pe gheață și au câștigat 2-0, scorul finalei la general fiind 4-2 pentru Lightning. Brayden Point și Blake Coleman au fost autorii reușitelor ultimului meci. La final, jucătorii au sărbătorit câștigarea întrecerii ce s-a încheiat în Edmonton, Canada.

Sorana Cîrstea a pierdut fără drept de apel la Roland Garros

0

Sorana Cîrstea a suferit una din cele mai dure înfrângeri la un turneu de Mare Șlem. Tenismena noastră a fost învinsă fără drept de apel de Elena Rybakina. Ea a cedat în 2 seturi, reușind să-i ia numai 3 game-uri adversarei, care a dominat în totalitate jocul. A fost 6-0, 6-3 pentru Rybakina. Jucătoarea din Kazahstan a controlat jocul cu serviciul și datorită forței, ea lovind nimicitor cu forehand-ul și backhand-ul, iar Sorana nu a avut răspuns. Partida a durat numai o oră și 5 minute. Datorită participării pe tabloul principal, Cîrstea va primi 10 puncte în clasamentul WTA și 60.000 de Euro.

Site-ul de patrimoniu al Sibiului a fost relansat după actualizare

Site-ul patrimoniu.sibiu.ro a fost actualizat, iar de astăzi este disponibil online cu un nou aspect și o funcționalitate îmbunătățită, fiind optimizat inclusiv pentru mobil.

„Am luat pe rând site-urile din portalul sibiu.ro și le-am actualizat ca aspect, ca și conținut, îmbunătățindu-le și funcționalitatea. Site-ul dedicat patrimoniului orașului este ultimul din cadrul portalului căruia i-am dat un aspect mai proaspăt, fiind mai prietenos cu utilizatorul. Aici veți găsi informații despre istoria și arhitectura clădirilor istorice și bisericilor orașului, detalii despre sistemul de fortificații ale orașului istoric și o secțiune dedicată istoriei orașului, conținând și o cronologie a premierelor pe care le-a marcat Sibiul în țară și în Europa”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Ce e nou?

Aspectul site-ului a fost complet schimbat, fiind mai prietenos cu utilizatorul și mai bine structurat. De asemenea, a fost adăugată o secțiune nouă, separată, dedicată premierelor marcate de Sibiu de-a lungul istoriei. Pe site se găsește, de astăzi, și o secțiune nouă intitulată „Hărți istorice”, unde utilizatorii vor putea consulta harta Sibiului așa cum era în 1699, 1735, 1845 sau 1914. Totodată, fotografiile cu clădirile istorice au fost înlocuite cu unele mai noi, la o rezoluție mai bună, iar la  unele imobile istorice au fost adăugate informații noi, inclusiv planuri vechi ale clădirilor, acolo unde au fost disponibile.

Ce urmează?

Reprezentanții Primăriei spun că se concentrează și pe îmbogățirea conținutului site-ului. „Se lucrează în prezent la o secțiune nouă care va fi o cronologie a tuturor evenimentelor importante care au avut loc în Sibiu din 1191 până în prezent. Secțiunea va fi gata în aproximativ 2 luni și va permite inclusiv căutarea după an sau după cuvinte cheie, pentru o navigare mai ușoară prin istoria orașului nostru”, transmite Primăria Sibiu într-un comunicat de presă.


311 cazuri active de Covid-19, în județul Sibiu

0

În județul Sibiu sunt active, la data de 29 septembrie, 311 cazuri de Covid-19. În municipiul Sibiu sunt 176, iar următoarea localitate pe listă, ca număr de cazuri active, este Șelimbăr, cu 22. În 30 de localități nu este niciun caz activ, potrivit Prefecturii Sibiu.

Reprezentanții Prefecturii Sibiu au transmis distribuția pe localități a celor 311 cazuri active de Covid-19. Totodată, aceștia au precizat că, pe lângă cele 311 cazuri active, mai este un număr de 14 persoane confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, care deși nu au domiciliu pe raza județului Sibiu, s-au infectat și sunt internate în județul nostru.

MUNICIPIUL SIBIU176
MUNICIPIUL MEDIAS11
ORAS AGNITA8
ORAS AVRIG13
ORAS CISNADIE8
ORAS COPSA MICA1
ORAS DUMBRAVENI0
ORAS MIERCUREA SIBIULUI0
ORAS OCNA SIBIULUI1
ORAS SALISTE3
ORAS TALMACIU7
ALMA0
ALTINA1
APOLDU DE JOS0
ARPASU DE JOS1
ATEL0
AXENTE SEVER0
BAZNA1
BIERTAN0
BIRGHIS0
BLAJEL0
BOITA1
BRADENI0
BRATEIU1
BRUIU0
CARTA1
CARTISOARA4
CHIRPAR1
CRISTIAN0
DARLOS0
GURA RAULUI9
HOGHILAG0
IACOBENI0
JINA1
LASLEA0
LOAMNES0
LUDOS0
MARPOD0
MERGHINDEAL1
MICASASA0
MIHAILENI0
MOSNA0
NOCRICH0
ORLAT5
PAUCA0
POIANA SIBIULUI0
POPLACA0
PORUMBACU DE JOS2
RACOVITA4
RASINARI6
RAU SADULUI0
ROSIA4
SADU1
SEICA MARE1
SEICA MICA0
SELIMBAR22
SLIMNIC3
SURA MARE2
SURA MICA3
TARNAVA0
TILISCA2
TURNU ROSU1
VALEA VIILOR0
VURPAR5

Doi primari din județul Sibiu nu au avut concurență la alegerile locale: “Probabil, dacă nu s-au înscris, nu au avut curaj!”  

Doi primari din județul Sibiu au avut 100% din voturile valabil exprimate, la alegerile locale. Acest lucru a fost posibil pentru că nu au avut contracandidați. Este vorba despre Niculae Dancu, primarul comunei Păuca, și despre Emil Urian, primarul comunei Șeica Mică. Aceștia ne-au mărturisit, așadar, că nu au avut emoții în 27 septembrie, fiind cert că ei vor câștiga mandatul, dar că prezența mare la vot a localnicilor îi responsabilizează să meargă mai departe și să dezvolte proiecte frumoase pentru comunele pe care le reprezintă.

 

 

Niculae Dancu este cel mai longeviv primar din județul Sibiu. În 1992 a câștigat primul mandat la cârma Primăriei comunei Păuca, iar de atunci și până în prezent de patru ori nu a avut contracandidat la alegerile locale.
“E a patra oară când candidez singur. În 1992 am fost doi candidați, în ’96 singur, în 2000 și 2004 patru, în 2008 singur, în 2012 doi, iar în 2016 și 2020 singur. Din opt mandate, de patru ori nu am avut contracandidat. Cred că sunt unic în țară”, spune Niculae Dancu.
L-am întrebat de ce crede că nimeni nu vrea să mai ducă această luptă pentru Primărie. Le e teamă că vor pierde? “Ei, nu pentru că aș fi cel mai deștept, cel mai frumos, șarmant. Cred că poate sunt mai muncitor decât alții, mai dedicat muncii administrative decât alții. Poate și perseverența mea în atingerea unor obiective, în realizarea unor proiecte au dus la dezarmarea unor posibili candidați. Mă gândesc… Dacă pot să nu fiu modest, poate e o recunoaștere a valorii. Dacă ai un pic de rațiune, înainte de a intra într-o competiție, ar trebui să te autoevaluezi. Dacă nu vei face mai mult decât cel în funcție, nu ai nicio șansă să câștigi”, a spus Dancu.
Primarul comunei Păuca a mai precizat că nu a avut emoții în ziua votului.
“Sincer, nu am avut emotii nici atunci când am fost mai mulți în competiție. Eu eram sigur pe mine”, a adăugat Dancu.

Potrivit acestuia, prezența la vot în comuna Păuca a fost de aproximativ 75%, fără a lua în considerare cei aproape 300 de sași plecați peste hotare.
Printre proiectele pe care le are în vedere primarul comunei Păuca se numără finalizarea unei noi școli – în decembrie 2020, continuarea modernizării străzilor și a extinderii rețelei de gaz, precum și restaurarea monumentelor istorice și a Bisericilor din lemn din Broșteni și Presaca, reabilitarea și extinderea Căminului Cultural din Broșteni, construirea Căminului Cultural în Presaca, construirea unor puncte sanitare în Broșteni și Presaca, amenajarea spațiilor verzi în comună, construirea unui parc panouri fotovoltaice – producere energie electrică pentru iluminat public, restaurarea Bisericii Evanghelice și a Bisericii Ortodoxe din Păuca, construirea unei capele mortuare în Păuca, Bogatu Român, Presaca și Broșteni, construirea unui cămin pentru persoane vârstnice și a unui bazin de înot în Păuca și amenajarea unui parc industrial pe o suprafață de șase hectare, tot în Păuca.
De asemenea, autoritățile locale își propun construirea unui centru medical care să deservească zona. “Vrem să construim acest centru medical în viitor, la Păuca. O să fie și un serviciu de permanență pentru zona noastră, inclusiv pentru localități din Alba, județ cu care ne învecinăm”, a explicat primarul comunei.
 
Primarul din Șeica Mică, la al cincilea mandat
 
Primarul comunei Șeica Mică, Emil Urian, nu a avut nici el contracandidat la alegerile locale din 27 septembrie. Acesta se află la cel de-al cincilea mandat de primar.
“Probabil, dacă nu s-au înscris, nu au avut curaj. Eu nu le-am zis nimic! La alegerile din 2016 am fost doi candidați. La alte alegeri eram câte patru-cinci”, a spus Emil Urian.
Prezența la vot în comuna Șeica Mică a fost de 48.72%.

Printre proiectele pe care le va derula în acest mandat primarul Emil Urian se numără finalizarea lucrărilor de apă și canalizare, reabilitarea Grădiniței din Șeica Mică, realizarea unui teren de fotbal și amenajarea trotuarelor.
“Mai avem un proiect de dezvoltare locală, în parteneriat cu școala și două firme private, pentru a crea noi locuri de muncă. De asemenea, derulăm un proiect pentru combaterea sărăciei împreună cu Ministerul Muncii, al Educației. Primăria Șeica Mică este partener”, a explicat Urian.

Cardul de sănătate redevine obligatoriu din 1 octombrie

Din 1 octombrie cardul de sănătate redevine obligatoriu, cu excepția consultațiilor la distanță, potrivit unui comunicat transmis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Consultațiile la distanță se vor menține până la finalul anului, în cazul acestora nefiind necesară validarea cu cardul de sănătate.

OUG 162/2020 aprobată de Guvern pentru completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 70/2020 prevede prelungirea aplicabilității măsurilor în domeniul sănătății până la data de 31 decembrie2020.
Astfel, se mențin până la finalul anului consultațiile la distanță acordate de medicii de familie și de medicii specialiști din ambulatoriul clinic, pentru care nu este necesară validarea cu cardul de sănătate. În urma consultațiilor acordate la distanță medicul de familie/medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripțiile medicale. Documentele sunt transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică.
În cazul consultațiilor acordate la cabinet, este obligatorie validarea cu cardul de sănătate a primirii serviciilor.
„Reintroducem utilizarea cardului de sănătate în toate situațiile în care pacientul se deplasează fizic la unitatea medicală pentru a primi servicii medicale, pentru a avea o evidență cât mai exactă  și a gestiona cât mai eficient fondurile din sistem. Consultațiile la distanță rămân o alternativă benefică, atât pentru pacienți cât și pentru medici, prin care se asigură accesul la tratamentele necesare fără a se expune riscurilor de infectare. Recomandăm în continuare pacienților programarea consultațiilor, medicul fiind cel care decide modul în care va fi acordată consultația, la distanță sau în cadrul unei vizite la cabinetul medical”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.
De asemenea, s-a prelungit până la data de 31 decembrie 2020 termenul de valabilitate pentru următoarele documente a căror valabilitate expiră până la această dată: biletele de trimitere pentru specialități clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare; biletele de trimitere pentru specialități paraclinice; recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive – ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate; deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor și dispozitivelor asistive.
„Printre măsurile al căror termen de valabilitate s-a prelungit prin aprobarea OUG 162/2020 se numără și posibilitatea ca medicii de familie să poată prescrie în continuare pentru pacienții cronici inclusiv medicamentele restricționate din Lista de medicamente compensate și gratuite care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, cu mențiunea că pentru medicamentele care se eliberează în baza unor protocoale terapeutice și a unor formulare specifice (medicamente notate cu (**)1, (**)1Ω și (**)β în Lista de medicamente compensate și gratuite) este necesară evaluarea periodică a medicului de specialitate pentru a confirma sau modifica schema de tratament, la termenele prevăzute în protocoalele terapeutice sau în scrisorile medicale”, mai transmite CNAS.

Ana Bogdan a câștigat duelul româno-maghiar cu Timea Babos

0

Ana Bogdan este a patra tenismenă din România ce a acces în turul secund al competiției de la Paris. După ce Simona Halep, Patricia Țig și Irina Begu s-au calificat mai departe la Roland Garros, Ana a reușit accederea în t2 după un joc consistent.
Primul set a fost început bine de sportiva născută în Sinaia. Ana a câștigat primele două game-uri. A urmat o perioadă neagră în care românca a făcut 5 greșeli neforțate, iar Babos a câștigat 4 game-uri la rând, ducând scorul la 4-2 pentru unguroaică. La 2-4 a fost momentul decisiv al disputei. Bogdan a schimbat tactica, jucând mai multe mingi lungi și mai atent, iar tenismena noastră a câștigat puncte după puncte, luând setul cu 6-4. În secvența a doua, Ana Bogdan a menținut jocul bun din ultimele patru game-uri, a servit bine și a făcut unul din cele mai bune partide cu reverul, ea distanțându-se rapid la 4-1. Babos a avut o ultimă zvâcnire câștigând un game, însă la 5-2, la prima oportunitate avută, românca a pus capăt disputei.
În turul următor, Ana Bogdan va juca cu învingătoarea partidei dintre americanca Sofia Kenin și rusoaica Liudmila Samsonova.

81.000 de măști, 25 de termometre digitale și 300 de combinezoane vor ajunge în centrele sociale și școlare din județul Sibiu

 

Consiliul Județean Sibiu a primit o donație de materiale sanitare de la compania sibiană Jaeggi Industries SRL, parte a grupului Güntner, lider mondial în industria frigotehnică și în tehnologia de refrigerare și aer condiționat. Donația constă în 81.000 de măști chirurgicale, 25 de termometre digitale și 300 de combinezoane de protecție. Materialele vor ajunge în centrele pentru copii și adulți din subordinea DGASPC Sibiu, în centrele școlare de educație incluzivă din Sibiu, Mediaș, Turnu Roșu și Dumbrăveni, respectiv în unitățile de asistență medico-sociale din Sibiu și Săliște, aflate în subordinea Consiliului Județean Sibiu.

Materialele vor fi distribuite în cursul acestei săptămâni.
„Pandemia continuă să afecteze activitatea centrelor sociale și educaționale care deservesc cele mai vulnerabile categorii de adulți și copii din județ, așa că suntem recunoscători firmei Jaeggi pentru această importantă donație. Mediul privat continuă să fie solidar pentru Sibiu și să vină în completarea eforturilor bugetare, iar acesta este un semn bun”, a spus Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.
Potrivit CJ Sibiu, respectarea și susținerea valorilor sociale este unul dintre principiile primordiale ale companiei.
„Ultimele luni au avut un impact major asupra vieții fiecărui individ și a întregii comunități, dar și asupra pieței muncii, fie că vorbim de companii private sau instituții publice. Pandemia ne-a confruntat cu o situație nouă la care a trebuit să reacționăm rapid fără a ne putea baza pe modele de practică precedente, dar în același timp, tot pandemia a demonstrat că reconfirmarea valorilor comune este esențială pentru toată societatea. Solidaritatea și empatia au fost pârghiile cele mai importante cu care am reușit să gestionam această situație. Datorită cooperării între mediul privat, cel instituțional și comunitate, am putut depăși multe din obstacole”, a spus Antonia Muntean, director general adjunct al Jaeggi Industries Sibiu.
Grupul Güntner Europa a fost printre pionierii măsurilor extensive de prevenire și evitare a răspândirii epidemiei de Covid-19, acționând foarte devreme la nivel global cu standarde de igienă și siguranță foarte ridicate pentru protejarea angajaților și a familiilor lor și a comunităților din care face parte.

Accident pe DN1, în zona Hula Bradului. Trei persoane rănite, trafic blocat

UPDATE: Traficul a fost reluat în condiții normale. Echipajele SMURD au transportat la UPU Sibiu un bărbat de aproximativ 62 de ani și o femeie de aproximativ 55 de ani, conștienți, ambii cu contuzii. Pacientul preluat de echipajul SAJ prezintă traumatism de piramidă nazală și traumatism toracic.
„Pacientul este transportat la UPU Sibiu în stare stabilă”, spun reprezentanții SAJ Sibiu.
Știre inițială: 

Traficul este blocat la această oră pe DN1, la Veștem, în zona Hula Bradului, unde a avut loc un accident rutier, trei persoane fiind rănite.

 
Din primele cercetări ale polițiștilor, se pare că un șofer de 56 de ani, din Buzău, se deplasa spre Brașov, iar într-o curbă ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism.
La fața locului intervin un echipaj SAJ Sibiu și forțe ale ISU Sibiu, cu două echipaje SMURD și un echipaj de pompieri militari cu autospeciala de stingere cu apă și spumă.
„Din primele informații, sunt implicate trei persoane, conștiente, neîncarcerate. Intervenția se află în dinamică”, spune Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
De asemenea, polițiștii rutieri sunt la fața locului.
 

Studenții Facultății de Teologie au deschis anul universitar la Catedrala Mitropolitană din Sibiu

0

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” a deschis noul an universitar în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, prin Sfânta Liturghie arhierească și un Te Deum. Cadrele didactice și studenții teologi s-au rugat pentru ocrotire în toate activitățile academice și duhovnicești.

 
Cu toate că activitățile academice din noul an universitar se vor desfășura în mediul online, totuși, conducerea Facultății de Teologie a decis ca și în acest an să aibă loc o ceremonie de deschidere prin care cadrele didactice și studenții să primească binecuvântare.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi condus de decanul Facultății de Teologie din Sibiu, pr. conf. univ. dr. Daniel Buda, și din care au făcut parte cadre didactice și slujitori ai Catedralei Mitropolitane. La Sfânta Liturghie au fost prezenți Înaltpreasfințitul Laurențiu, arhiepiscopul Sibiului și mitropolitul Ardealului, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, prof. univ. dr. Sorin Radu, cadre didactice și o parte din studenții teologi.
Potrivit Mitropoliei Ardealului, cuvântul de învățătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de arhid. prof. univ. dr. Ioan I. Ică jr., care a tâlcuit Evanghelia citită în cadrul slujbei religioase și a evidențiat chemarea pe care o au școlile de Teologie de a forma oameni următori ai lucrării apostolice.
„Toate școlile Bisericii își încep noul an cu Sfânta Liturghie pentru că Hristos este marele Învățător, pe El trebui să-L urmăm și lucrarea Lui trebuie să o continuăm prin școală, prin orice lucrare pe care suntem obligați să o facem în numele Domnului nostru Iisus Hristos”, a subliniat părintele profesor.
La finalul Sfintei Liturghii, ÎPS Mitropolit Laurențiu s-a adresat studenților teologi și i-a îndemnat să trateze cu multă seriozitate noua modalitate de predare și de organizare a activităților.

„Este o mare bucurie de a ne vedea, chiar și doar în parte și în condiții speciale, pentru a ne ruga lui Dumnezeu împreună cu profesorii Facultății de Teologie pentru acest nou început al universității noastre. (…) De la început vă îndemn să faceți pași serioși, cu multă încredere, pentru că suntem într-o facultate specială, mai riguroasă din punct de vedere al disciplinei și decât o instituție de învățământ militar, unde și studenții poartă haina militară. Voi nu aveți haină militară, dar ați îmbrăcat o haină duhovnicească din momentul în care v-ați înscris la Facultatea de Teologie”, a spus ierarhul.

După Sfânta Liturghie, ÎPS Mitropolit Laurențiu și soborul slujitor au oficiat un Te Deum pentru începutul noului an universitar. În cuvântul festiv, rectorul Sorin Radu a subliniat rolul Facultății de Teologie în universitatea sibiană:
„Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu nu este doar cea mai veche din țară, ci este cea care dă tonul în ceea ce înseamnă învățământul teologic. Îndrăznesc să spun că acest corp didactic al Facultății de Teologie din Sibiu este unul de excelență, o realitate recunoscută de colegii noștri din întreaga țară, dar și de profesori din străinătate”.
Ceremonia s-a încheiat cu un cuvânt al părintelui decan Daniel Buda.
„Începem anul universitar online și acest lucru implică din partea noastră multă disciplină. Vă rugăm să rămâneți în contact cu Facultatea pentru a vă crea conturile prin care să puteți audia cursurile și seminariile. Vom continua în acest mod cel puțin în prima parte a semestrului. Vreau să vă asigur de un lucru: deși predarea nu se face cum suntem noi obișnuiți, ci în mediul online, calitatea cursurilor și a seminariilor nu va avea nimic de suferit. De asemenea, lipsește o parte fundamentală a pregătirii noastre, rugăciunea la capelă. Lipsește doar prin faptul că dumneavoastră nu puteți fi toți acolo, însă rugăciunile vor avea lor zilnic și o mică parte din studenți, sau cei care trăiesc în împrejurimile Sibiu, vor fi invitați pe rând să participe, astfel încât focul rugăciunii să nu înceteze. Aceste rugăciuni vor fi transmise online, astfel încât o grupă de comuniune să fie păstrată și prin aceste mijloace moderne”, a spus pr. conf. univ. dr. Daniel Buda.
Părintele decan i-a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea acordată și i-a oferit, din partea, Facultății de Teologie, un buchet de flori.

Sibiul reciclează. Campania de colectare a deșeurilor, derulată până în 26 octombrie

0

Sibiul se implică, pentru a treia oară, în organizarea Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice, alături de Asociația RoRec și partenerii locali de colectare. Campania de colectare a acestor deșeuri are loc până în 26 octombrie.

Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice este inițiativa WEEE Forum, o asociație internațională non-profit a organizațiilor colective ale producătorilor de echipamente electrice și electronice. Evenimentul reprezintă o ocazie pentru a atrage atenția consumatorilor asupra importanței colectării selective a aparatelor uzate, cu scopul de a spori reutilizarea, recuperarea și reciclarea lor.
Potrivit Asociației RoRec, în ultimii cinci ani, rata de producere a deșeurilor electrice a crescut cu 21%. Este esențial să înțelegem că ”deșeurile electrice reprezintă un flux care ridică o provocare din ce în ce mai mare: numărul de dispozitive electrice și electronice este în continuă creștere, precum și nevoia de materiale necesare pentru fabricarea produselor”,după cum spun reprezentanții WEEE Forum.
În Sibiu, are loc o campanie de colectare a acestor deșeuri în perioada 28 septembrie-26 octombrie.
„În intervalul 28 septembrie-25 octombrie, deșeurile grele și voluminoase vor fi preluate de la domiciliu sau sediu de firmă pe baza comenzilor telefonice la TelVerde 0800 444 800, un serviciu gratuit, apelabil de luni până sâmbătă, între orele 9-17. Cetățenii interesați să scape gratuit de aparatele electrice vechi sau stricate, le pot aduce la unul din următoarele puncte provizorii de colectare deschise în 9 și 10 octombrie, între orele 10 – 16.30: ștrand – magazinul Profi, Cedonia – Farmacia San Marco, Valea Aurie – Școala Gimnazială nr. 25, Terezian – Magazinul Profi, Lidl, Lazaret – Magazinul Trans Agape”, arată reprezentanții Asociației.
În data de 26 octombrie, la Centrul de Colectare DEEE din strada Henri Coandă nr. 69, începând cu ora 13, va avea loc o tombolă pentru toți deponenții din campanie. Pentru deșeurile electrice predate, deponenții pot câștiga prin tragere la sorți unul dintre premiile oferite cu ocazia acestei acțiuni de colectare. Premiile sunt: 3 x fier de călcat, 3 x set nivelă, 3 x cafetieră, 1 x cuptor cu microunde digital, 1 x aspirator.
 
FOTO: Facebook Asociatia RoRec