Acasă Blog Pagina 3442

Din octombrie, sibienii nu vor mai putea plăti taxele pentru permisele auto și certificatele de înmatriculare în numerar, la ghișee

0

Plățile aferente emiterii certificatelor de înmatriculare, a autorizațiilor provizorii și a permiselor de conducere nu se vor mai putea încasa în numerar la ghișeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. Modificarea va intra în vigoare de la data de 1 octombrie, anunță reprezentanții Prefecturii Sibiu.

„Conform O.U.G nr.152/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative în vederea extinderii categoriilor de plăți care pot fi efectuate prin intermediul Sistemului național electronic de plată online, în scopul încasării contravalorii permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a autorizațiilor de circulație provizorie este operațional contul RO94RNCB0082000367331018 deschis la BCR-sucursala Unirii, de către RA-APPS”, transmite Prefectura Sibiu într-un comunicat de presă.

Pentru evitarea neplăcerilor cauzate de imposibilitatea efectuării plăților, în numerar, la ghișeele serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, se vor menține modalitățile de încasare actuale  până la data de 30 septembrie. După această dată, plățile nu vor mai putea fi efectuate, în numerar, la ghișee.

„De asemenea precizăm faptul că taxele mai sus menționate trebuie achitate în mod obligatoriu pe numele titularului”, mai precizează reprezentanții Prefecturii.

 

Ministerul Sănătății a depus 4 proiecte pentru decontarea testelor RT-PCR din fonduri europene

0

Ministerul Sănătății a anunțat că România va recupera, din fonduri europene, banii cheltuiți pentru decontarea testelor RT-PCR efectuate la nivel național în vederea identificării infecțiilor cu virusul SARS-CoV 2.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Sănătății, au fost depuse spre finanțare 4 proiecte europene în cadrul apelului privind consolidarea capacităţii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 lansat în luna mai 2020 de Ministerul Fondurilor Europene prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.
Activitațile principale ale proiectelor vizează decontarea din fonduri europene a costurilor cu servicii medicale de testare RT-PCR pentru identificarea infecțiilor active cu virusul SARS-CoV 2 la nivel național realizate sau ce se vor realiza în cadrul Programului național de supraveghere si control a bolilor transmisibile prioritare în perioada februarie 2020- ianuarie 2021.
„Proiectele depuse de Ministerul Sănătății, atât retrospective, dar si care privesc cheltuieli viitoare, au ca obiectiv și cresterea numarului de teste RT-PCR efectuate la persoanele eligibile, la nivel national, în vederea identificării infecțiilor active cu virusul SARS-CoV 2 si controlul evoluției sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19). Evaluarea proiectelor va începe după 30 septembrie 2020, estimându-se ca în luna martie să fie aprobată finanțarea”, se arată în comunicatul MS.

Bugetele celor patru proiecte însumează aproximativ 949 milioane lei (aprox.200 milioane de euro).

„Am început lupta în această pandemie în condiții de austeritate și am fost nevoiți ca în câteva luni să recuperăm pentru a putea gestiona în condiții de siguranță prima etapă. Vom solicita ca banii pe care îi vom recupera în cadrul acestor proiecte retrospective de la UE să fie redirecționați pentru a fi utilizați tot în sectorul sanitar”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Rata de infectare cu Covid-19, în județul Sibiu. Slimnic și Mihăileni, printre cele mai afectate localități

0

Cele mai afectate localități din județul Sibiu de noul coronavirus sunt Slimnic, Mihăileni, Apoldu de Jos și Bruiu, potrivit datelor transmise de Prefectura Sibiu.

Reprezentanții Prefecturii Sibiu au transmis rata incindenței culumate pe UAT-uri, în perioada 7-21 septembrie. Potrivit autorităților locale, situația în localitățile din județul Sibiu este următoarea:

MUNICIPIUL SIBIU1,43
MUNICIPIUL MEDIAS0,25
ORAS AGNITA0.43
ORAS AVRIG0.84
ORAS CISNADIE0.81
ORAS COPSA MICA–
ORAS DUMBRAVENI–
ORAS MIERCUREA SIBIULUI–
ORAS OCNA SIBIULUI0.93
ORAS SALISTE0.50
ORAS TALMACIU0.60
ALMA0.53
ALTINA0.53
APOLDU DE JOS2.35
ARPASU DE JOS1.42
ATEL–
AXENTE SEVER–
BAZNA–
BIERTAN–
BIRGHIS–
BLAJEL–
BOITA0.24
BRADENI–
BRATEIU0.83
BRUIU2.22
CARTA0.23
CARTISOARA–
CHIRPAR1.58
CRISTIAN–
DARLOS–
GURA RAULUI0.27
HOGHILAG–
IACOBENI0.35
JINA–
LASLEA–
LOAMNES–
LUDOS0.89
MARPOD–
MERGHINDEAL0.53
MICASASA0.53
MIHAILENI2.35
MOSNA1.42
NOCRICH–
ORLAT–
PAUCA–
POIANA SIBIULUI1.65
POPLACA0.31
PORUMBACU DE JOS–
RACOVITA0.70
RASINARI–
RAU SADULUI0.33
ROSIA0.37
SADU0.75
SEICA MARE0.86
SEICA MICA0.95
SELIMBAR0.40
SLIMNIC2.67
SURA MARE0.69
SURA MICA–
TARNAVA–
TILISCA0.34
TURNU ROSU–
VALEA VIILOR–
VURPAR1.65

Profesorii ar putea primi stimulente de risc de 2000 de lei pe perioada stării de alertă

Profesorii ar putea primi stimulente de risc în valoare de 2000 de lei. Propunerea legislativă a trecut de Senat și urmează să fie dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Senatul a adoptat luni propunerea legislativă prin care se acordă în perioada stării de urgenţă şi de alertă stimulente de risc cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar de 2.000 de lei lunar şi personalului nedidactic şi auxiliar – 1.500 de lei lunar. S-au înregistrat 85 voturi „pentru”, 25 împotrivă şi 13 abţineri, informează Agerpres.
Propunerea legislativă pentru acordarea unui stimulent de risc pentru personalul din învăţământ pe întreaga durată a stării de alertă şi urgenţă, ca urmare a riscului răspândirii coronavirusului SARS-COV 2, a fost iniţiată de parlamentarii PSD Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Alfred Simonis, Robert Cazanciuc şi Radu Preda.
„Cadrele didactice şi personalul didactic auxiliar şi cel nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, din învăţământul particular acreditat şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior vor primi un stimulent de risc în cuantum de 2.000 lei lunar, respectiv de 1.500 lei lunar, acordat pe toată durata stării de alertă şi a stării de urgenţă pentru implicarea şi expunerea în faţa riscului răspândirii coronavirusului”, prevede propunerea legislativă amendată în Senat.
Potrivit propunerii legislative, stimulentul de risc nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asigurătorii pentru muncă.
În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii, guvernul va emite normele de aplicare ale legii, se mai arată în proiectul de act normativ.
Liderul grupului PSD din Senat, Radu Preda, a apreciat că personalul din învăţământ merită ajutorul, „pentru că educă şi cresc oameni”. „Am învăţat în aceste luni că solidaritatea şi respectul pot face diferenţa şi că ei care sunt numiţi eroii zilelor noastre pot şi trebuie să fie recompensaţi. (…) Este un ajutor pe care acest eroi îl merită, pentru că cresc şi educă oameni, dincolo de salarii tăiate sau promisiuni nerespectate. Pentru că azi se vrea ca şcoala să fie un servitor electoral şi un (…) agent de propagandă pentru Guvernul PNL. Repet: România are nevoie de medici buni şi de profesori dedicaţi, dar şi ei, la rândul lor, au nevoie de sprijin şi de recunoştinţă. De aceea, în numele parlamentarilor PSD, le spun ‘Mulţumim că faceţi România bine!'”, a afirmat Preda la dezbaterea proiectului, în plenul Senatului, potrivit sursei citate.

DGASPC Sibiu caută asistenți maternali profesioniști

0

 

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu își dezvoltă rețeaua de asistenți maternali și face o selecție în vederea atestării și angajării persoanelor interesate.

„Asistentul maternal profesionist este o persoană fizică, atestată, care asigură prin activitatea pe care o desfășoară la domiciliul său, creșterea, îngrijirea și educarea copilului pe care îl primește în plasament”, spun reprezentanții DGASPC Sibiu.
Condițiile pe care persoanele interesate trebuie să le îndeplinească sunt următoarele: nivel de instruire-studii medii; domiciliul pe raza județului Sibiu; spațiu suficient pentru copil; să nu aibă probleme medicale; să nu aibă cazier
Asistenții maternali sunt obligați să asigure integrarea copilului în viața socială (înscrierea la grădiniță, școală etc.), să asigure creșterea și îngrijirea copilului (înscrierea la medicul de familie, regim alimentar corespunzător vârstei, respectarea tratamentului medicamentos, evaluarea medicală periodică a copilului), să participe la întâlnirile copiilor cu familia naturală sau adoptivă, să pregătească copilul în vederea integrării în familia naturală sau adoptivă și să păstreze confidențialitatea informațiilor despre copii.
Cei interesați să devină asistenți maternali trebuie să treacă prin procesul de atestare, respectiv evaluarea socială, psihologică, cursul de formare inițială și atestarea.
Asistenții maternali primesc un salariu de bază + sporuri (vechime, plasament copii cu handicap etc), iar copilul luat în plasament primește alocație de stat și alocație de plasament.
Persoanele apte de muncă, cu domiciliul pe raza județului Sibiu, ce dispun de spaţiu locativ, nu au probleme de sănătate şi doresc să îngrijească la domiciliul propriu un copil pot suna la numărul de telefon 0751174404 – expert implementarea Adela Demian sau 0269/232066 – interior 31 -Serviciul Management de Caz pentru Asistență Maternală.
Activitățile sunt finanțate prin intermediul proiectului POCU/480/4/19/127169 „TEAM – UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei. Prioritatea de investiție 9.iv: Creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, apel de proiecte POCU/480/4/19/19/Operațiune compozită OS. 4.5, 4.14 – Reducerea numărului de copii și tineri plasați în instituții, prin consolidarea rețelei de asistenți maternali.
Proiectul este derulat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) in calitate de Beneficiar, în parteneriat cu cele 47 de Direcții Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Masca nu va mai fi obligatorie în spațiile deschise din Miercurea Sibiului și Arpașu de Sus

Masca de protecție nu va mai fi obligatorie începând din această noapte în spațiile deschise din Miercurea Sibiului și Arpașu de Sus.

 
„Astăzi, 21 septembrie a.c. orele 24:00 Hotărârea nr 42/2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu își încetează aplicabilitatea în localitățile Miercurea Sibiului și Arpașu de Sus, întrucât rata incidenței cumulate la nivelul unităților administrativ teritoriale din care fac parte cele două localități este sub pragul de 1,5/1000 de locuitori. Drept urmare, purtarea măștii în toate spațiile deschise de pe raza localităților Miercurea Sibiului și Arpașu de Sus nu va mai fi obligatorie, începând de mâine, 22.09.2020, orele 00:00”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Cu toate acestea, Prefectura Sibiu recomandă în continuare tuturor cetățenilor să respecte măsurile de prevenire și limitare a răspândirii SARS CoV-2 pentru protejarea sănătății și pentru a nu crește numărul de îmbolnăviri în comunitate și impunerea de noi restricții.

Copiii primesc vouchere de 300 de lei pentru a practica sportul de performanță

0

Începând cu acest an, copiii pot beneficia de ajutor din partea statului pentru a practica sport de performanță.

„Instituția Prefectului Județului Sibiu informează cluburile sportive de pe raza județului Sibiu că Guvernul României acordă din acest an prin intermediul Ministerului Tineretului și Sportului, sprijin copiilor în practicarea sportului de performanță, în baza O.U.G. nr. 157/2020 și a Ordinului Ministrului Tineretului și Sportului nr. 1199/ 15.09.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 853/ 17.09.2020. Ministerul Tineretului și Sportului prin Direcția pentru Sport și Tineret a județului Sibiu va acorda un ajutor financiar sub formă de voucher în cuantum de 300 de lei doar în vederea achiziționării de echipament sportiv”, a explicat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Beneficiarii de voucher sunt copiii născuți în perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2014, care se legitimează pentru prima dată la un club sportiv deținător de certificat de identitate sportivă, în perioada 8 septembrie 2020 – 30 noiembrie 2020, în vederea practicării sportului de performanță.
Solicitarea acordării voucherului se face pe baza următoarelor documente: cerere pentru acordarea ajutorului financiar sub formă de voucher, certificat de naștere (original și copie), act de identitate părinte/reprezentant legal (original și copie), legitimație sportivă (original și copie) și o declarație privind acordul prelucrării datelor cu caracter personal.
Cluburile sportive transmit la D.J.S.T.-uri și la D.S.T.M.B. situația centralizată a solicitărilor de acordare voucher la sfârșitul fiecărei săptămâni în care au avut loc solicitări, în format electronic (excel) și în format letric (document asumat de către reprezentantul legal al clubului sportiv). Data ultimei transmiteri este 4 decembrie 2020
Detalii legate de modalitatea acordării acestui sprijin pentru copiii din județul Sibiu care vor să practice sportul de performanță se găsesc pe site-ul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Sibiu – www.tineretsibiu.ro.

Marquardt continuă parteneriatul cu BC CSU Sibiu

0

Marquardt își reafirmă sprijinul pentru BC CSU Sibiu și își crește contribuția financiară, o dată cu sezonul 2020/2021. În al treilea an de parteneriat, compania aflată între producătorii de vârf mondiali de mecatronică este alături de comunitatea galben-albastră, atât pentru echipa de seniori, cât și la nivelul Centrului de Copii și Juniori ai BC CSU Sibiu.
Început în 2018, parteneriatul dintre Clubul de baschet și compania Marquardt a crescut de la an la an, dezvoltându-se firesc datorită filozofiei comune. Pe lângă implicarea atentă în proiectele educative și sociale ale comunității sibiene, managementul Marquardt s-a arătat mereu dornic să sprijine baschetul sibian și dovedește, încă o dată, că indiferent de vremuri, împreună putem reuși. ”Marquardt continuă să sprijine echipa de baschet BC CSU Sibiu și în sezonul 2020 – 2021, chiar și în această perioadă dificilă. Oferim acest sprijin financiar de mai mulți ani și ne bucurăm să vedem performanțele tot mai bune ale CSU. Vedem cu câtă pasiune sprijină sibienii echipa lor, vedem că sprijinul nostru îi bucură și pe angajații noștri și asta ne motivează să punem umărul și pe mai departe. Am văzut câtă bucurie au adus sibienilor meciurile și rezultatele CSU în ultimii ani. Atunci când angajații noștri urmăresc cu bucurie meciurile echipei și când întreaga comunitate este satisfăcută, atunci ne merge și nouă bine, ca firmă. Asta este filozofia noastră. Le urăm succes Vulturilor și în acest sezon”, a declarat cu această ocazie Mourad Halilou, Manager General al Marquardt România.
”Suntem privilegiați să avem alături parteneri de încredere, parteneri care, în ciuda contextului actual deloc simplu, reușesc să continue alături de noi și, mai mult, să crească sprijinul financiar și să se implice și în proiectul Centrului de Copii și Juniori al Clubului nostru. E o dovadă în plus că proiectul nostru este unul solid și suntem mândri să continuăm dezvoltarea lui alături de parteneri de încredere”, a spus Horațiu Floca, director al BC CSU Sibiu.
Marquardt Schaltsysteme SCS Sibiu România este cea mai mare filială a Grupului Marquardt, o companie fondată în 1925 și aflată în proprietate de familie. Grupul are sediul principal în Germania și este unul din producătorii de vârf mondiali de sisteme de comutare electronice și electromecanice. Produsele de mecatronică inovative – incluzând componente de operare, sisteme de acces în vehicule și sisteme de autorizare a șoferului – sunt folosite de mulți producători de vârf din industria automobilului. Sistemele de comutare Marquardt sunt folosite și în aparatura electrocasnică, în aplicații industriale, în mașinile-unelte de mare putere. Acestor produse li s-au adaugat în ultimii ani sistemele de management al bateriilor pentru automobilele electrice. Grupul are peste 10.000 de angajați în cele 19 locații din Europa, America de Nord, Africa și Asia.  Marquardt investește anual  10% din venituri în cercetare și dezvoltare.

300 de chitariști din toată țara au cântat la unison, în Piața Habermann

0

Weekendul trecut, Sibiul a devenit din nou polul de întâlnire al chitariștilor români la festivalul dedicat lor, Sibiu Guitar Meeting. Concertul Manifest, dar și restul activităților din program, au reușit să reunească sute de persoane din diferite generații în jurul pasiunii lor comune: cântatul la chitară.

Concertul colectiv al celor 300 de chitariști veniți la Sibiu din toate colțurile țării a fost cel mai de impact moment din întregul festival. Deși publicul a fost restrâns, evenimentul a fost transmis pentru prima dată online, integral. Până în acest moment, înregistrarea concertului a adunat aproape 50.000 de vizualizări.
O serie de artiști mari, autori ai pieselor din playlist, au urcat, sâmbătă, pe scenă de-a lungul serii și au acompaniat sutele de chitariști cu vocea. Adrian Despot de la Vița de Vie a interpretat cunoscutul cântec “Praf de stele”, Mircea Vintilă a încântat cu două piese etalon – “Vinovații fără vină” și “Adio, deci pe curând” de Pasărea Colibri, Emeric Imre a participat pentru prima dată la eveniment și a cântat “Nebun de alb”, frații Dincă de la formația Trooper au urcat pe scenă, unde au interpretat piesa “Trec anii (Zi după zi)”, Paul Radu de la Antract a cântat “Trebuie să crezi” și “Iubirea”, iar Florin Grigoraș de la Riff a pregătit cântecul “În loc de bun rămas”. Alături de ei, o serie de artiști cunoscuți și iubiți pe plan local și nu numai, au preluat microfonul și instrumentele de-a lungul serii: Maria Cojocaru, Sofia Murăruș, Diana Toader, Moldovan Adrian, Marius Borcoman și alții.
Manole, chitaristul trupei Antract și mentor al programului “Pune Mâna pe Chitară”, este artistul care a pus în scenă întregul show și, totodată, profesorul care, prin intermediul tutorialelor video online, a ajutat chitariștii din toată țara să învețe toate cele 20 de cântece folk și rock incluse în playlist.
Tema ediției 2020 a Sibiu Guitar Meeting a fost “Legacy”, ce a invitat la o celebrare a moștenirii lăsată de mai marii artiști ai muzicii rock, români și internaționali; moștenirea fiind un cadou al trecutului, care ajută la crearea unui viitor mai bun.

Sibiu Guitar Meeting este un proiect complex, care reușește an de an să contureze un program de interes pentru comunitatea de chitariști și nu numai. O serie de proiecte unice s-au desfășurat și la această ediție, de-a lungul celor trei zile de festival.
Astfel, „Sibiu Acoustic Nights” a adus publicului consumator de muzică bună o serie de 4 concerte acustice desfășurate în aer liber. Vineri, Adrian Despot și Cezar Popescu de la Vița de Vie au pregătit o selecție de piese cunoscute din cariera lor de aproape 25 de ani, pe care le-au interpreta la chitară și voce. Sâmbătă, membrii formației Trooper au încântat publicul cu un show energic, iar duminică artiștii folk Mircea Vintilă și Emeric Imre au susținut fiecare câte un concert în Piața Habermann, în fața sutelor de persoane din public.
„Guitar After Life Expo” este finalitatea unui proiect de colectare a chitarelor vechi și de recondiționare a acestora. O parte dintre instrumente au fost pictate în cadrul acțiunii „Painted Sounds” de către elevi ai Liceului de Artă din Sibiu, în timpul Concertului „Manifest”, pe baza sunetelor ascultate. Restul instrumentelor au fost recondiționate în cadrul proiectului Guitar Art Craft, astfel fiind transformate în noi obiecte decorative, pe principiul do-it-yourself: veioze, cuiere, noptiere, rafturi și accesorii pentru pereți. În final, toate creațiile au fost expuse timp de două zile în Piața Habermann.
Anul acesta, cântările de stradă din seria Street Guitar au pus într-o lumină nouă trei zone cheie din Sibiu. O serie de grupuri de chitariști din Craiova, Făgăraș și Sibiu au pregătit momente muzicale unice, pe care le-au pus în scenă în Piața Mică, Piața Schiller și strada Centumvirilor, reușind să oprească zeci de trecători.
De asemenea, pentru al treilea an consecutiv, Cezar Popescu și Cosmin Lupu au revenit la Sibiu pentru a susține workshop-ul de creație și producție muzicală „Chitarist 2.0.”. Atelierul s-a desfășurat duminică, 20 septembrie, și a implicat nu numai explicații teoretice, cât mai ales exerciții practice. Finalitatea masterclass-ului este o piesă la care toți participanții și-au adus aportul muzical.
În final, proiectul „Young Revolution” este o continuare firească a activităților organizate sub același nume în cadrul ultimelor ediții ale festivalului. În timp ce anii trecuți trupele tinere din toată țara erau invitate la Sibiu, unde cântau în prima seară de eveniment, anul acesta tinerii artiști sunt promovați intens, prin diferite canale de comunicare. Sibiu Guitar Meeting a lansat deja CD-ul „Young Revolution”, o compilație muzicală ce reunește piese originale ale unor trupe tinere din toată țara.
„Fiind un produs cultural unic, acesta a fost vândut în cele trei zile de festival, dar va fi distribuit și în alte locații partenere din toată țara. Banii încasați vor ajunge în contul Fondului „Pune Mâna pe Chitară” și vor fi folosiți pentru a susține educația muzicală a copiilor, prin proiectele demarate de Asociația Culturală Play”, spun organizatorii.
 

 

Festivalul Brânzei și al Țuicii de la Rășinari, model de bună practică la nivel european

0

Festivalul Brânzei și al Țuicii de la Rășinari a fost acceptat în cadrul platformei Interreg Europe ca model de bună practică în domeniul ecoturismului și al produselor tradiționale locale, în cadrul proiectului internațional RAMSAT “Revitalizarea zonelor defavorizate și a zonelor montane prin turism alternativ durabil”, proiect finanțat prin programul INTERREG EUROPE 2014-2020 și în cadrul căruia este partener și Primăria Rășinari.

„Mărginimea Sibiulul este recunoscută în România ca o destinație ecoturistică și un furnizor de produse locale tradiționale. Festivalul Brânzei și al Țuicii de la Rășinari, precum și alte evenimente din Mărginime, reflectă aceste valori. Acesta este motivul pentru care în cadrul grupului tehnic de lucru al proiectului au fost selectate câteva exemple de bună practică din domeniul ecoturismului, Festivalul de la Rășinari fiind printre acestea. Faptul că modelul de bună practică transmis de noi a fost acceptat pe platforma europeană Interreg Europe ne bucură și ne oferă garanția faptului că împreună organizăm evenimente de calitate în Rășinari și Mărginimea Sibiului”, spune Bogdan Bucur, primarul comunei Rășinari.
Festivalul reunește actori importanți precum autorități publice locale, asociații și producătorii locali cu scopul de a promova patrimoniul culinar și cultural local. În acest sens, peste 5.000 persoane participă anual la acest festival. Evenimentul reprezintă și o oportunitate pentru 80 de producători din zonă de a-și vinde produsele, încurajând astfel dezvoltarea unui lanț scurt de valorificare a produselor. Mai mult, evenimentul a fost unul dintre manifestările care au contribuit la câștigarea pentru Mărginimea Sibiului a premiului EDEN de la Comisia Europeană – Destinație de excelență în turism și gastronomie locală 2015.
Evenimentul a fost acceptat în cadrul platformei Interreg Europe pentru a fi luat drept exemplu și multiplicat și în alte regiuni ale UE.
 

Un transport agabaritic va traversa, zilele acestea, Sibiul

0

 

Un transport agabaritic va traversa, zilele acestea, Sibiul. Potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii SA, transportul cu depășiri va fi efectuat între 21 – 25 septembrie, pe ruta: Sibiu – A1 – Veștem – DN1 – Centura Brașov – DN1A – Ploiești – DN1B – DN1 – A3 – DN Centura București – Intersecție A2 – Centura București – DN Centura București – DN 6 – Ghimpați – DN 5 B – Giurgiu – DN5 – Giurgiu PTF.

Vehiculul transportă echipament industrial.
„Lățimea maximă a vehiculului este 2,90 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic. Menționăm că în conformitate OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră”, spun reprezentanții CNAIR.
Potrivit acestora, etapele de desfășurare ale transportului sunt stabilite de poliția rutieră, care asigură însoțirea vehiculului cu depășiri. Transportul nu se va desfășura în perioadele și pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roșu.

808 noi cazuri de coronavirus și 23 de decese, raportate astăzi în România

0

23 de decese și 808 noi cazuri de COVID-19 au fost raportate astăzi, pe teritoriul României, de către Grupul de Comunicare Strategică.

 
Până astăzi, 21 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 113.589 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
90.649 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 808 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate(total)Număr de cazuri nou confirmate
1.Alba152222
2.Arad24125
3.Argeș538611
4.Bacău385536
5.Bihor325512
6.Bistrița-Năsăud13891
7.Botoșani153928
8.Brașov552523
9.Brăila22028
10.Buzău26509
11.Caraș-Severin11305
12.Călărași73714
13.Cluj286038
14.Constanța233729
15.Covasna10761
16.Dâmbovița372115
17.Dolj24832
18.Galați384937
19.Giurgiu9905
20.Gorj18327
21.Harghita883-1*
22.Hunedoara2074–
23.Ialomița11698
24.Iași427135
25.Ilfov291814
26.Maramureș177930
27.Mehedinți13368
28.Mureș16606
29.Neamț28576
30.Olt17103
31.Prahova533830
32.Satu Mare5301
33.Sălaj5901
34.Sibiu196311
35.Suceava618516
36.Teleorman949–
37.Timiș347218
38.Tulcea7537
39.Vaslui255227
40.Vâlcea191946
41.Vrancea26076
42.Mun. București15205228
43.–119–
 TOTAL113.589
 
808

*Numărul total de cazuri aferent județului Harghita a fost rectificat
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 232 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
 

Nr.crt. JUDEȚProbe pozitive la retestare
1ALBA7
2ARAD4
3ARGEŞ8
4BACĂU5
5BIHOR19
6BISTRIŢA-NĂSĂUD1
7BOTOŞANI0
8BRĂILA0
9BRAŞOV6
10BUZĂU2
11CĂLĂRAŞI7
12CARAŞ-SEVERIN0
13CLUJ13
14CONSTANŢA5
15COVASNA1
16DÂMBOVIŢA5
17DOLJ3
18GALAŢI2
19GIURGIU0
20GORJ5
21HARGHITA2
22HUNEDOARA0
23IALOMIŢA2
24IAŞI2
25MARAMUREŞ2
26MEHEDINŢI0
27MUREŞ2
28NEAMŢ0
29OLT4
30PRAHOVA7
31SĂLAJ0
32SATU MARE1
33SIBIU29
34SUCEAVA1
35TELEORMAN12
36TIMIŞ4
37TULCEA3
38VÂLCEA5
39VASLUI0
40VRANCEA3
41BUCUREŞTI54
42ILFOV6
 TOTAL232

 
Până astăzi, 4.458 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 20.09.2020 (10:00) – 21.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 23 de decese (12 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Buzău, Caraș-Severin, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria 50-59 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la categoria de peste 80 de ani.
22 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.240. Dintre acestea, 464 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.231.402 teste. Dintre acestea 6.348 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.264 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.084 la cerere.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 1.592 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 21 septembrie.
Pe teritoriul României, 11.228 de  persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.829 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 33.810 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 7 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 611 apeluri la numărul unic de urgență 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 826 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 209.350 de lei.