Acasă Blog Pagina 3463

Tânărul înjunghiat noaptea trecută în Terezian avea un conflict mai vechi cu cel care l-a omorât

0

Tânărul de 28 de ani înjunghiat în cartierul Terezian, noaptea trecută, a avut un conflict mai vechi cu atacatorul său. Potrivit prim procurorului adjunct Tatu Călin, în calitate de înlocuitor al purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, cei doi se întâlniseră la un bar, unde au avut un prim schimb de replici.

„În fapt s-a reţinut că în noaptea de 09/10.09.2020 victima S.M.D. (în vârstă de 28 ani, născut şi domiciliat în judeţul Sibiu), împreună cu alte persoane, se aflau pe terasa unui bar din cartierul Terezian, unde consumau băuturi alcoolice. În jurul orei 01:00 prin fața barului a trecut autoturismul marca Opel Corsa, condus de o persoană de sex masculin în care se afla inculpatul A.R.G., autoturismul a încetinit, iar între victimă și inculpatul A.R.G. (în vârstă de 25 ani, născut şi domiciliat în judeţul Sibiu), a existat un schimb de replici, cei doi având un conflict mai vechi. Autoturismul a plecat, iar ulterior, în jurul orei 02:00 victima, împreună cu alte trei persoane s-au deplasat cu autoturismul BMW spre str. Daliei, victima S.M.D. a observat autoturismul Opel Corsa care a virat pe aceasta stradă și i-a spus şoferului BMW-ului să meargă după el”, explică Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Potrivit instituției, după aproximativ 30 de metri, respectiv aproape de intersecția străzilor Daliei și Crăițelor, unde era și domiciliul inculpatului, mașinile au oprit. Cei doi au coborât din mașini, între aceștia având loc un schimb de replici și o îmbrânceală.
„Inculpatul, având un cuțit asupra sa a înjunghiat victima S.M.D. în zona inimii, acesta a mai făcut câțiva pași și s-a prăbușit la pământ, decedând în scurt timp. Cuţitul a fost aruncat ulterior de pe podul peste pârâul Argintului de unde a fost recuperat de organele de cercetare penală. Autorul se află în stare de recidivă postexecutorie”, spune Tatu Călin.
În acest caz, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de omor.
„Urmare a probatoriului administrat, prin ordonanţa din data de 10.09.2020 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reţinerea inculpatului A.R.G, pe o durată de 24 ore, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, urmând a se înainta judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu referat cu propunere de arestare preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 zile”, spune Parchetul.

Motociclist la spital, după ce a fost lovit de mașină pe Calea Gușteriței

0

 

Un motociclist de 49 de ani, care oprise la semafor, a fost lovit de o mașină, joi seară, pe Calea Gușteriței.

Potrivit Poliției Sibiu, incidentul a avut loc la trecerea pentru pietoni semaforizată din apropierea intersecției cu strada Treboniu Laurian.
„Șoferul unui autoturism condus spre centru nu a păstrat distanța de siguranță și a intrat în coliziune cu o motocicletă al cărei conducător oprise la culoarea roșu a semaforului electric aflat în funcțiune, pentru trecerea pietonilor”, spune Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Motoclistul a fost transportat la spital, conștient.
Șoferul vinovat de producerea accidentului are 20 de ani.
Cei implicați în evenimentul rutier sunt sibieni, iar traficul în zonă se desfășoară cu dificultate.

Accident rutier în zona Muzeului din Dumbrava Sibiului. O femeie de 36 de ani, la spital

0

O femeie de 36 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost victima unui accident rutier ce a avut loc pe Calea Dumbrăvii, în zona Muzeului ASTRA.

Potrivit polițiștilor, evenimentul rutier s-a petrecut pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. Două mașini s-au ciocnit, pe sensul Sibiu – Rășinari.
Cel care a produs evenimentul este un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Rășinari.
La volanul celuilalt autoturism se afla o femeie în vârstă de 36 de ani, din Cisnădioara, care a fost rănită ușor.
„În urma accidentului, o femeie de aproximativ 36 de ani care acuza dureri cervicale a primit îngrijiri medicale și a fost transportată la UPU Sibiu pentru investigații suplimentare”, spune Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
În zona producerii accidentului nu sunt probleme de trafic.

„Luceafărul” lui Mihai Eminescu, pe ritmuri de operă rock

0

Un concert vocal-simfonic cu orchestra simfonică a Filarmonicii Sibiu și „Lucifer – A rock opera” sunt propunerile proiectului Sibiu Opera Festival pentru vineri, 11 octombrie. Evenimentele se vor desfășura la Biserica Evanghelică C.A., respectiv Piața Mare din Sibiu.

Chiar dacă se află în plin proces de restaurare, Biserica Evanghelică C.A. din Sibiu va fi gazda unui concert vocal-simfonic susținut de Orchestra simfonică a Filarmonicii Sibiu condusă de dirijorul Tiberiu Soare. Soliștii concertului vor fi soprana Melinda Samson și trompetiștii Medve Sandor și Dumitru Torcin.
Soprana Melinda Samson şi-a început studiile muzicale la Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj Napoca, iar în 2005 a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, specializându-se la masterclassuri în Arta liedului şi Canto baroc. În calitate de solistă, a participat la numeroase concerte vocal-simfonice, camerale, gale de operă, recitaluri de lied şi festivaluri, atât în ţară cât şi peste hotare (Germania, Austria, Ungaria, Republica Moldova, Turcia). În prezent, este lector universitar la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Departamentul de Artă Teatrală. Concertul este programat la ora 18, la Biserica Evanghelică C.A., Piața Huet.
Al doilea eveniment al zilei se va desfășura în Piața Mare, cu începere de la ora 20. Este pentru prima dată când, în proiectul Sibiu Opera Festival, publicul va putea urmări o operă rock. „Lucifer – A Rock Opera” este un proiect realizat de Adrian Tăbăcaru în colaborare cu 22 de muzicieni, actori, oameni de cultură sau pur și simplu artişti. Conceptul vizual al acestei opere este realizat de Costin Chioreanu – desenator, ilustrator şi unul dintre cei mai apreciaţi artişti video în întreaga lume, care a lucrat până acum nume mari ale muzicii rock internaţionale, precum: Emperor, Arch Enemy, Ghost, At The Gates, Corrosion Of Conformity, Paradise Lost, Kataklysm, Napalm Death, Solstafir, Ihsahn și Leprous. Opera este bazată pe traducerea în limba engleză a poemului “Luceafărul” de Mihai Eminescu, traducere realizată de către Dimitrie Cuclin.
Accesul publicului la aceste evenimente este liber, pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile. Rezervările se pot face la numărul de telefon 0735566486.

Dezbatere la Astra Film Festival după un film nerecomandat minorilor

0

Proiecție eveniment urmată de dezbatere, în această seară, la Astra Film Festival. Filmul documentar „În plasa prădătorilor sexuali”, de Vít Klusák, Barbora Chalupová, care a stabilit un record absolut la box-office în Cehia – 115.000 de bilete vândute în primul weekend de proiecție, depășind Joker sau Fast&Furious, va putea fi vizionat în această seară, în premieră națională, la Astra Film Festival, începând cu ora 20:00, la Scena Lac. Vizionarea va fi urmată de o dezbatere la care publicul este invitat să participle. Tot astăzi, în cadrul AFF2020, cinefilii se vor bucura de alte filme de excepție: o premieră mondială, trei premiere naționale.

„În plasa prădătorilor sexuali/ Caught in the net” (eng) Vít Klusák, Barbora Chalupová, Cehia, Slovacia, 2020 este un film documentar care arată abuzurile online asupra minorilor de către bărbați. Trei actriţe, zece zile şi 2.458 de prădători sexuali. Un experiment care dezvăluie cât de gravă şi urgentă este problema abuzurilor sexuale asupra copiilor pe internet. Trei actriţe cu înfăţişare adolescentină spun că au 12 ani pe conturi false de pe reţelele de socializare. Vorbesc cu bărbaţi de toate vârstele, iar cei mai mulţi dintre ei le invită la video sex, le trimit poze cu penisul erect sau link-uri către filme porno. Unii chiar vor să le şantajeze. Şi ce se întâmplă dacă aceşti bărbaţi îşi întâlnesc victimele faţă în faţă? Filmul „În plasa prădătorilor sexual” este un nerecomandat minorilor.
După proiecția din această seară, publicul este invitat la o dezbatere moderată de jurnalista Alexandra Tănăsescu (culturaladubă.ro), cu participarea invitaților Cristian Șimonca (Blogu’ lu’ Ottravă) și Leah Iuliana Cornelia (ANITP Alba Iulia).
Tot astăzi, publicul Astra Film Festival are ocazia de a se întâlni astăzi cu regizorii Tudor Platon, după vizionarea filmului „Casa cu păpuși”, Călin Terțan și Corina Terțan (după „Moartea… punct sau virgulă?”), și cu invitații speciali Alexandra Tănăsescu, Cristian Șimonca și Iuliana Cornelia Leah care vor discuta despre lumea întunecată a pedofililor online, pericolele la care sunt supuși minorii și ce avem de făcut pentru o navigare în siguranță pe net.
„Filmele selectate pentru ediția din acest an dovedesc încă o dată că se lucrează parcă din ce în ce mai bine. Am avut ocazia să vedem în fiecare zi de festival că publicul apreciază așa cum se cuvine talentul realizatorilor și suntem încântați că am putut să oferim și în acest an întâlniri la un nivel atât de înalt între spectatori și regizori”, a declarat Csilla Kato, director artistic Astra Film Festival.
Programul zilei de joi, 10 septembrie prezintă publicului o premieră mondială, trei premiere naționale și un concert „Om la Lună”. De asemenea, trei filme din această seară se află în cursa pentru Premiul Publicului.
16:00 Amfiteatru, Muzeul Astra – „Casa cu păpuși” (Tudor Platon – Romania, 2020 • 80′). Departe de bărbați și de lumea dezlănțuită, Cica, Nana și prietenele lor se izolează voluntar într-o vilă de pe Valea Oltului. Film nominalizat pentru Premiul Publicului. După proiecție, Q&A cu regizorul Tudor Platon.
18:00 Târgul de țară, Muzeul Astra – „Moartea… punct sau virgulă?” (Călin Terțan, Corina Terțan – România, 2020 • 70′). PREMIERĂ mondială. Filmul este nominalizat pentru Premiul Publicului și va fi urmat de Q&A. Zece mărturii ale unor oameni care au supraviețuit morții clinice.
20:00 Piața Mică, Sibiu – „Hai să vorbim despre adulter” (Susanne Kovács – Danemarca, 2019 • 60′). PREMIERĂ națională, film nominalizat pentru Premiul Publicului. Poate că adulterul e plictisitor, dar trădarea e cu siguranță interesantă, nu-i așa?
20:00 Terasa cu flori, Centrul cultural „Ion Besoiu”, Sibiu – „Cântecele represiunii” (Marianne Hougen-Moraga, Estephan Wagner – Danemarca, 2020 • 90′). PREMIERĂ națională. Supraviețuitorii unei secte din Chile rememorează 45 de ani de abuzuri și de viață la limita sclaviei.
20:00 Scena Lac, Muzeul Astra – „În plasa prădătorilor sexuali” (Vít Klusák, Barbora Chalupová – Cehia, Slovacia, 2020 • 100′′). PREMIERĂ națională (film nerecomandat minorilor). O incursiune în lumea întunecată a pedofililor online. Filmul este urmat de o dezbatere cu Alexandra Tănăsescu, Cristian Șimonca și Iuliana Cornelia Leah.
22:00 Târgul de țară, Muzeul Astra – Concert – Om la Lună
Programul complet Astra Film Festival On Air, aici: astrafilm.ro/program-2020/
Biletele pentru AFF2020 sunt puse în vânzare on-line pe https://www.astrafilm.ro/bilete-la-astra-film-festival-2020/ și pe https://eventbook.ro/festival/astra-film-festival și vor fi disponibile la casieriile AFF: la intrarea în Muzeul Astra (str. Pădurea Dumbrava 16), în Piața Mică nr 11 (la intrarea în sediul Astra Film) și la Centrul Cultural Ion Besoiu (str. E. Cioran 1-3) – doar pentru filmele programate la Terasa cu flori.
Proiecțiile și evenimentele din cadrul AFF 2020 se vor desfășura în opt locații: Scena de pe Lac, Târgul de țară, Între Mori de Vânt, Pavilionul de Joc, Amfiteatru și Casele de demult (toate aflate în interiorul Pădurii Dumbrava – Muzeul Astra), respectiv la Terasa cu flori – Centrul Cultural „Ion Besoiu” și în Piața Mică din centrul istoric al Sibiului.
Astra Film Festival 2020 este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Ministerului Culturii și Identității Naționale, al Centrului Național al Cinematografiei, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu și al Uniunii Cineaștilor. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și de Uniunea Europeană prin Programul Europa Creativă.
Astra Film Festival se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
 

Energia electrică, întreruptă vineri pe mai multe străzi din Sibiu

0

Mai mulți sibieni vor rămâne, vineri, fără curent electric.

Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Sibiu a anunțat că, între orele 8 – 14, vor avea loc lucrări programate, astfel că se va întrerupe furnizarea energiei electrice, parțial, pe străzile: Bihorului, Doljului, Ștrandului, Fântânii, Gârlei, Vasile Cârlova și Iosif Velceanu.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate, anunță reprezentanții SDEE Transilvania Sud.
Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.

Focar de pestă porcină, confirmat în Bradu

Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat, miercuri, 9 septembrie, în localitatea Bradu. În urma depistării focarului, specialiștii au pregătit un program de măsuri pentru combaterea acestuia.

Astăzi a avut loc ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor din județul Sibiu, în cadrul acesteia fiind aprobat prin decizia nr. 3/10.09.2020 Programul de măsuri pentru combaterea focarului de Pestă Porcină Africană din  localitatea Bradu, orașul Avrig, într-o exploatație non-profesională.

„Diagnosticul a fost confirmat în data de 09.09.2020 și conform programului de măsuri s-au dispus următoarele: ucidere, ecarisare, dezinfecție si se propune instaurarea zonelor de protecție și supraveghere”, transmite Prefectura Sibiu într-un comunicat de presă.

Astfel, va fi inaugurată o zonă de protecție în jurul focarului, de minim 3 km, pe raza localității Bradu. Totodată, va fi instaurată o zonă de supraveghere în jurul focarului, de minim 10 km, care include și zona de protecție, pe raza localităților: Mohu, Veștim, Colonia Tălmaciu, Tălmaciu, Turnu Roșu, Sebeșu de Jos, Sebeșu de Sus, Racovița, Mârșa, Avrig, Sacadate, Nucet, Cornățel, Cașolț și Daia.                       

În aceste zone, instituțiile parte a CLCB cu atribuții în controlul bolii vor aplica măsurile stabilite în legislația comunitară specifică. „Mișcarea animalelor din zona de protecție este restricționată astfel: deplasarea și transportul porcilor pe drumuri publice sau private sunt interzise, cu excepția cazului în care sunt avizate de autoritatea veterinară locală. Această interdicție nu trebuie aplicată tranzitului porcilor pe șosea sau pe calea ferată dacă tranzitul se face fără descărcare sau oprire; poate fi acordată o derogare în cazul porcilor destinați tăierii, care provin din exteriorul zonei de protecție și se îndreaptă spre un abator situat în zona menționată anterior pentru tăiere imediată”, se mai arată în document.

Nici un animal domestic nu poate intra sau părăsi o exploatație fără autorizarea autorității veterinare locale.

                                                                                                                                                                 

Drumurile județene din Rășinari și Gura Râului, afectate de ploi, vor fi reabilitate

0

Mai multe drumuri județene au fost afectate, în urma precipitaților abundente. Zilele trecute, s-a finalizat achiziția de servicii de proiectare și execuție pentru refacerea podețului de beton aflat pe DJ 106 M în Gura Râului și a zidului de sprijin pe DJ 106 A din Rășinari.

La licitație au participat două firme, respectiv Asocierea S.C Prompt VSP SRL și Zenit Proiect &Consult SRL Cluj – Napoca și firma S.C. Strabag SRL, București, câștigătorul fiind S.C. Strabag SRL.
Astăzi, s-a semnat contractul de proiectare și execuție, urmând ca reprezentanții CJ Sibiu să predea amplasamentul și să se emită ordinul de începere al lucrărilor. Valoarea lucrărilor pentru refacerea podețului de pe beton din localitatea Gura Râului se ridică la suma de 452.198,81 lei cu TVA, iar perioada de execuție a lucrărilor este de 60 de zile. Pentru refacerea zidului de sprijin din localitatea Rășinari valoarea este de 527.095,03 lei cu TVA, iar perioada de execuție a lucrărilor este de patru luni.
”În scurt timp vor începe lucrările de execuție pentru refacerea drumurilor județene afectate de calamități produse în urma precipitaților abundente. Mă bucur că s-au alocat cu rapiditate banii de la bugetul de stat pentru aceste lucrări care afectează circulația rutieră pe două drumuri județene cu important potențial turistic”, spune Daniela Cîmpean, președintele CJ Sibiu.
Fondurile investițiilor este asigurat din fonduri guvernamentale în baza, HG nr. 531/2020 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru unele unități administrativ-teritoriale afectate de calamitățile naturale.
În următoarea perioadă se vor lansa licitații în vederea contractării de servicii de proiectare și execuție pentru încă două drumuri județene, afectate de precipitațiile abundente. Este vorba despre DJ 142 J Șeica Mare – Șeica Mică, unde s-au produs alunecări de teren și DJ 106 E Tilișca-Rod, unde s-au produs eroziuni ale terasamentelor.

Localnicii din Bradu rămân, vineri, fără apă

0

 
Localnicii din Bradu vor rămâne vineri, 11 septembrie, fără apă. 
Apă Canal Sibiu S.A. anunță că vineri, în intervalul orar 8 – 16, va fi întreruptă alimentarea cu apă în localitatea Bradu. Măsura este necesară pentru efectuarea lucrărilor de reparații pe conducta de aducțiune DN 180 a localității.
La reluarea furnizării, este posibil ca apa să fie ușor tulbure.
„Apă Canal Sibiu S.A. va pune la dispoziția abonaților apă de utilizare menajeră prin intermediul unei autocisterne ce poate fi solicitată prin Dispecerat. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel: 0269/222.777, telverde: 0800.820.220”, spun reprezentanții Apă Canal Sibiu.

300 de chitariști din toată țara vor concerta în Piața Habermann

0

Adrian Despot, Mircea Vintilă, Emeric Imre și Alin Dincă de la Trooper se numără printre invitații acestei ediții a Sibiu Guitar Meeting, ce se va desfășura între 18 – 20 septembrie în Piața Habermann.

Festivalul cuprinde și concertul „Manifest”, în care sute de chitariști cântă piesele ediției, dar și alte proiecte integrate, ce cultivă spiritul folk-rock. Potrivit organizatorilor, evenimentul va fi mai restrâns, din motive de siguranță, astfel că totalul chitariștilor care vor lua parte la concert a fost limitat la 300.

„Pentru ediția 2020, Sibiu Guitar Meeting propune tema „Legacy”, ce invită la o celebrare a moștenirii lăsată de mai marii artiști ai muzicii rock, români și internaționali; Moștenirea – un cadou al trecutului, care ajută la crearea unui viitor mai bun. Playlist-ul din acest an este adaptat temei și reunește o serie de 20 de cântece folk-rock etalon, care au format generații la rând. Printre acestea, regăsim unele dintre cele mai cunoscute melodii The Beatles, Pink Floyd, Guns N’ Roses sau Queen, dar și Pasărea Colibri, Mircea Vintilă, Vița de Vie, Compact, Cargo, Antract sau Trooper”, spun organizatorii.

În cadrul concertului „Manifest” vor fi invitați o parte dintre autorii pieselor, care vor cânta pe scenă în duet cu participanții adunați în Piața Habermann.
Pentru cele aproximativ două ore de spectacol, chitariștii încep să repete cu luni bune înainte.

„Fiecare piesă din playlist-ul evenimentului este însoțită de câte un tutorial video dedicat, în care Ilie „Manole” Vlad, chitarist al trupei Antract și mentor al programului, prezintă o lecție deschisă pentru ca învățarea să fie mai ușoară. Toate aceste tutoriale sunt publicate pe canalul de YouTube „Pune Mâna pe Chitară” și pot fi urmărite gratuit. De asemenea, chitariștilor le este pus la dispoziție un Kit de chitară, ce include tabulaturile cântecelor și alte informații relevante. În plus, începând din acest an, toate noutățile și resursele necesare participanților pot fi găsite pe site-ul www.punemanapechitara.ro și pe aplicația mobilă „Pune Mâna pe Chitară”, care se poate descărca gratuit de pe Google Play sau App Store, accesând de pe telefon link-ul punemanapechitara.app.link/instaleaza”, mai spun organizatorii.

Pe lângă concertul „Manifest”, în cadrul Sibiu Guitar Meeting au loc, printre altele, concerte acustice, masterclass-uri de chitară și expoziții de chitare recondiționate.
Printre concertele acustice se numără cele de duminică, 20 septembrie, în Piața Habermann, susținute de Mircea Vintilă, Emeric Imre și membrii formației Trooper. Un alt concert acustic va fi susținut de Adrian Despot și Cezar Popescu de la Vița de Vie, care au pregătit o selecție de piese cunoscute din cariera lor de aproape 25 de ani, pe care le vor interpreta la rece, la chitară și voce, vineri, 18 septembrie, pe terasa Joyme, de la ora 21. Biletele pentru toate concertele se pot achiziționa de pe platforma IaBilet.ro.
O parte din chitarele recondiționate vor ajunge la elevii Liceului de Artă din Sibiu, care le vor picta în timpul Sibiu Guitar Meeting. Restul instrumentelor vor fi recondiționate în cadrul proiectului „Guitar Art Craft”, astfel fiind transformate în noi obiecte decorative: veioze, cuiere, noptiere, rafturi etc.
 

2 persoane au murit din cauza infecției cu Covid-19, la Sibiu

0

2 persoane au murit din cauza infecției cu Covid-19, în ultimele 24 de ore, la Sibiu. Astfel, județul Sibiu a ajuns la o cifră totală de 94 de decese cauzate de noul coronavirus.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ștefan, două persoane au murit din cauza infecției cu SARS-CoV-2. Este vorba de o femeie de 71 de ani și un bărbat de 60 de ani, ambii având și alte comorbidități.
Totodată, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat, în județul Sibiu, 32 de cazuri noi de Covid-19. În total, de la debutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 1660 de persoane, dintre care 1547 adulți și 113 copii.

Crește numărul de cazuri Covid-19 la Sibiu. 32 de persoane s-au îmbolnăvit în ultimele 24 de ore

0

Numărul cazurilor noi de Covid-19 a crescut în Sibiu, în ultimele 24 de ore. Autoritățile au transmis că, în intervalul 9-10 septembrie, în județul Sibiu s-au înregistrat 32 de cazuri noi de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2.

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 1660 de persoane (dintre care 1547 adulți și 113 copii). „Până la data curentă au fost vindecate 1146 de persoane, iar 94 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv”, transmit reprezentanții Prefecturii Sibiu.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv 32 persoane, acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:

  • 0 – 18 ani 1 persoană
  • 19 – 29 de ani 3 persoane
  • 30 – 39 de ani 7 persoane
  • 40 – 49 de ani 7 persoane
  • 50 – 59 de ani 7 persoane
  • 60 – 69 de ani 5 persoane
  • 70 – 79 de ani 1 persoană
  • 80 – 89 de ani 1 persoană

Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI, are în monitorizare un număr de 863 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 79  persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254 și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 83 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 35 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 121 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.