Acasă Blog Pagina 3484

Rezultatele la probele scrise ale Bacalaureatului vor fi afişate miercuri

0

Rezultatele înregistrate la probele scrise ale examenului de Bacalaureat din sesiunea august – septembrie vor fi publicate miercuri (până la ora 12,00) şi tot în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 14,00 – 20,00, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Conform MEC, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD).
Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/ transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (3 – 4 septembrie), vor fi anunţate sâmbătă. (AGERPRES)

Un test rapid pentru coronavirus, care dă rezultatul în 15 minute, anunțat în luna septembrie

0

Grupul farmaceutic elveţian Roche a anunţat că lansează la sfârşitul lunii septembrie un test rapid de depistare a virusului SARS-CoV-2, care va da rezultatele în 15 minute, relatează AFP, potrivit Agerpres.

 
Testul va fi disponibil mai întâi în ţările care recunosc „marcajul CE”, o etichetă obligatorie pentru produsele care urmează să fie comercializate în Uniunea Europeană. Dar grupul intenţionează, de asemenea, să depună „o cerere de autorizare de urgenţă” la Agenţia americană pentru medicamente (FDA).
„La lansare, 40 de milioane de teste rapide SARS-CoV-2 vor fi disponibile în fiecare lună. Această capacitate va fi mai mult decât dublă la sfârşitul acestui an pentru a răspunde la cererea de teste a sistemelor de sănătate din întreaga lume”, a indicat grupul Roche într-un comunicat.
Testul urmează să fie lansat în parteneriat cu compania sud-coreeană SD Biosensor Inc, care are deja multe teste de depistare şi cu care Roche are un acord de distribuţie la nivel mondial.

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut cu 37%, în primele şapte luni din 2020 (ONRC)

0

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut în primele şapte luni ale anului în curs cu 37%, comparativ cu perioada similară din 2019, la 2.110 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele 2.110 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 4,574 milioane de dolari, în scădere cu 66,3% faţă de ianuarie-iulie 2019. La 31 iulie 2020, cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 49.286 (3,854 miliarde dolari capital subscris), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,764 miliarde de dolari, în 5.470 de firme. În iulie, au fost înmatriculate 436 de societăţi cu participare străină, cu un capital subscris de 732.700 dolari.
Pe domenii, cele mai multe firme înmatriculate au fost înregistrate în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, reparaţii auto şi moto, respectiv 31,42% din total, activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice – 20,87% şi transport, depozitare şi comunicaţii – 12,61%. La finele lunii iulie 2020, în România existau 229.002 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris era de 63,917 miliarde de dolari. (AGERPRES)

Tătaru: UE a contractat 30 de milioane de doze de vaccin anti COVID-19; România va avea asigurate 4% din acestea

0

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi că, în perspectiva apariţiei pe piaţă a unui vaccin împotriva COVID-19, probabil la începutul anului viitor, Uniunea Europeană a contractat 30 de milioane de doze, într-o primă tranşă, iar România, raportat la numărul de locuitori, are asigurat 4% dintre acestea.

„După cum ştiţi, în studiul unui vaccin sunt faza I, faza II, în general sunt pe un eşantion mai mic şi pe persoane sănătoase, fără comorbidităţi. Urmează un stadiu sau o fază III în care sunt eşantioane mai mari şi pentru persoane cu comorbidităţi. În acest moment, din ce ştim noi şi de la partenerii noştri europeni, sunt în jur de 6 firme care fac acest studiu, două dintre ele sunt care au trecut, deja, la faza III.
La nivelul comunităţii europene noi sunt angrenaţi şi suntem, să spunem, prinşi în această iniţiativă, urmând ca din ianuarie, poate, să beneficiem şi de primele doze de vaccin. Comunitatea europeană va primi 30 de milioane într-o primă tranşă, având discuţii şi contracte ferme cu o serie de firme, iar noi urmează să primim o parte din aceste vaccinuri, raportat la numărul de populaţie. S-a decis, din cele 30 de milioane de doze de vaccin care vor fi primite într-o primă tranşă de comunitatea europeană noi suntem cu 4% – 1.290.000 de doze”, a precizat Nelu Tătaru, la Digi 24.
Ministrul a arătat că numărul total de doze de vaccin anti-COVID contractat de comunitatea europeană până în prezent se ridică la „300 de milioane de doze”, adăugând că există discuţii pentru un număr suplimentar.
El a explicat că în situaţia primirii acestor doze de vaccin într-o primă etapă vor fi vaccinate „grupele extreme şi persoanele care lucrează direct cu populaţia, personalul medical, profesorii, personalul didactic”.
„În fiecare lună comunitatea europeană va primi din aceste contractări un număr de vaccinuri din care noi beneficiem de acel 4%”, a spus Tătaru. (AGERPRES)

Caleb Ewan a reușit cea mai impresionantă victorie a sa în Turul Franței

0

Caleb Ewan a obținut a patra sa victorie în cea mai importantă cursă de ciclism ce există pe glob. Australianul s-a impus în etapa de 198 de kilometri ce i-a dus pe participanți de la Nisa la Sisteron.
Caleb Ewan a câștigat etapa a III-a din Turul Franței. Ciclistul de la Lotto Soudal a obținut cel mai mare succes al său în ”Marea Buclă”, diferența față de victoriile din trecut fiind că de data aceasta el a căzut în prima rundă, iar colegii săi, Philippe Gilbert și John Degenkolb au fost nevoiți să abandoneze cursa. Gilbert și Degenkolb erau un mare ajutor pentru auatralian.
Etapa a III-a s-a încheiat la sprint. Irlandezul Sam Bennett (Deceuninck Quick Step) și Giacomo Nizzolo (NTT Pro Cycling) au fost principalii săi adversari, însă au trebuit să se mulțumească cu locurile 2 și 3 la finalul etapei. În ceea ce privește clasamentul general individual, Julian Alaphilippe a rămas pentru a doua rundă în galben. El este urmat la 4 secunde de Adam Yates și la 7 secunde de Marc Hirschi.

DIICOT anunţă cea mai mare captură din istorie de ‘drogul jihadului’ şi haşiş

0

DIICOT şi Poliţia Română au anunţat marţi că au reuşit cea mai mare captură din istorie de haşiş şi pastile de captagon (drogul jihadului), în valoare de 60 milioane euro, drogurile fiind descoperite într-o navă ancorată în Portul Constanţa.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, în luna august, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog şi Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime au efectuat investigaţii într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de risc şi de mare risc.

În urma investigaţiilor, a fost identificată o navă care transporta două containere ce conţineau 40 de tone de produse nealimentare, expediate din Portul Latakia (Siria), care a tranzitat Turcia şi care avea ca destinaţie finală Portul Constanţa.
La data de 30 august, nava a ancorat în Portul Constanţa, iar containerele au fost descărcate. În urma percheziţionării containerelor, într-unul dintre acestea au fost descoperite aproximativ 1,5 tone de haşiş şi 751 de kg de pastile de captagon (4.024.250 de pastile de captagon). Drogurile erau disimulate între recipientele de carton cu marfă transportată legal, astfel încât să se evite descoperirea acestora prin mijloace tehnice specifice de detectare a acestor substanţe. Marfa de acoperire, săpun organic cu o densitate foarte mare, avea menirea de a masca drogurile.
Comprimatele de tip captagon, cunoscut şi sub denumirea de „drogul jihadului”, au, în mod uzual, un conţinut ridicat de amfetamină.
Valoarea de piaţă a drogurilor capturate este de aproximativ 60.000.000 de euro. În prezent, procurorii DIICOT – Structura Centrală efectuează cercetări cu privire la mai multe persoane, cetăţeni români şi străini, pentru a se stabili implicarea acestora în organizarea transportului de droguri. Activităţile au fost efectuate în cooperare cu United States Drug Enforcement Administration (DEA). În cadrul operaţiunii s-a beneficiat şi de sprijinul Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea. (AGERPRES)

Au început înscrierile pentru Bița Urbană 2020

0

Casa de lângă Sinagoga Mediaș organizează pentru al doilea an consecutiv Bița Urbană. De această dată, evenimentul va dura o săptămână și va avea forma unui concurs. A doua ediție a evenimentului de încurajare a mersului pe bicicletă Bița Urbană va avea loc între 7 și 13 septembrie 2020.

După succesul primei ediții, din 23 iunie 2019, echipa Casei de lângă Sinagogă avea planuri mari pentru 2020, dar acestea au fost regîndite din cauza pandemiei de coronavirus, cu siguranța participanților ca prioritatea numărul zero. S-a decis ca evenimentul de o zi, cu tură ciclistă inclusă, să se transforme într-un eveniment tip concurs de o săptămână, la care sunt invitați toți medieșenii, mici sau mari, să iasă pe două roți în fiecare zi, cât mai des: către școală, la serviciu, la cumpărături sau în oraș.
În cazul în care condițiile epidemiologice vor permite acest lucru, va fi organizată o tură lungă, de 5 kilometri, sâmbătă, pe 12 septembrie, acest lucru urmând să fie anunțat în timp util. Evenimentul se adresează atât celor care scot bicicleta la plimbare 365 de zile din 365, cât și celor care au nevoie de un pretext pentru a merge cu bicicleta mai mult.
Medieșenii de toate vârstele sunt invitați să promoveze un stil de viață mai sănătos, să meargă zilnic pe două roți în perioada 7-13 septembrie și să aspire la “Pedala de Aur”, cel mai important premiu pus la bătaie de organizatori. Pe siteul www.casadelangasinagoga.ro cei interesați pot găsi formularul de înscriere la acest concurs.

Medieșeanca Alexandra Hudea, dublă vicecampioană națională la 800 și 1.500 de metri

0

Atleta medieșeană Alexandra Hudea a obținut o performanță excelentă la sfârșitul săptămânii trecute. Sportiva pregătită de profesorul Vasile Ibășfălean a participat, la București, la Campionatele Naționale de Atletism.

Tânăra atletă medieșeană a devenit dublă vicecampioană națională în probele de 800 și 1.500 de metri. Alexandra Hudea va participa la sfârșitul acestei săptămâni, la Cluj Napoca, la Campionatul Național de Seniori, unde va alerga în proba de 3.000 de metri la junioare 3.

Echipele românești și-au aflat oponentele din Europa League

0

Tragerea la sorți a turului II preliminar din Europa League a avut loc astăzi la Nyon. FCSB și FC Botoșani au fost echipele din România ce s-au aflat în urnă, iar ”sorții” au fost buni cu ambele.
Echipele românești și-au aflat oponentele din Europa League. FCSB și FC Botoșani au avut parte de o tragere la sorți bună și ambele sunt favoritr să acceadă în turul III preliminar al Europa League. În turul secund, FCSB va înfrunta pe sârbii de la Backa Topola, iar FC Botoșani va juca cu macedonenii de la KF Shkendija. Bucureștenii vor juca în deplasare, pe terenul locului 4 din țara vecină, pe când moldovenii vor evolua pe teren propriu. Ambele partide vor avea loc într-o singură manșă, iar în caz de egalitate partida va intra în prelungiri și se pot ajunge chiar și la penalty în cazul în care scorul va fi egal după 120 de minute.

Mocănița revine, în weekend, pe Valea Hârtibaciului

0

După mai bine de doi ani, mocănița revine la Cornățel în primele două weekenduri din această lună.
Potrivit Asociației „Prietenii Mocăniței”, traseul va consta, ca de obicei, în cei 7 km dintre stațiile Cornățel și Hosman, noutatea fiind că de data aceasta trenul va fi tractat de o locomotivă Reșița de producție românească, la fel ca în anii ’60, oferită de S.C. Calea Ferată Ingustă SRL.

Trenul va pleca în 5, 6, 12 și 13 septembrie, la orele 9, 11, 13, 15 și 17 din stația Cornățel, iar durata călătoriei dus-întors este de aproximativ o oră și 20 de minute. Pentru a evita aglomerarea trenului sau a stației de plecare, accesul în tren se face pe baza de rezervare prealabilă pe site-ul http://sibiuagnitarailway.com/rezervari/index.php.
În prezent, cei interesați de o astfel de călătorie își pot rezerva locuri pentru trenurile din 5 și 6 septembrie, urmând ca începând de luni, 7 septembrie, să se poată rezerva și pentru trenurile din 12 și 13 septembrie.
„În contextul actual, circulația trenurilor pe liniile feroviare din România se desfășoară cu respectarea prevederilor Ordinului comun al Ministrului Afacerilor Interne și al Ministrului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor nr. 79/988/2020 privind măsuri și reguli în domeniul transporturilor, pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, publicat în MO al României, Partea I, nr. 435, din 22.05.2020. În Anexa 4 a acestui Ordin sunt prevăzute măsuri și reguli în domeniul transportului feroviar și cu metroul. Pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, în secțiunea destinată transporturilor pe calea ferată nu sunt prevăzute măsuri de distanțare socială în privința locurilor din vagoane, doar purtarea măștii de protecție. Soluții dezinfectante pentru mâini vor fi disponibile atât în stația de plecare, cât și în tren, iar suprafețele atinse des vor fi dezinfectate după fiecare cursă. Vă rugăm să purtați masca de protecție pe toată durata călătoriei, precum și pe peroanele stațiilor”, spun organizatorii.

Șeful Poliției Române a demisionat

0

 

Poliția Română a rămas fără șef. Liviu Vasilescu a demisionat din funcție, anunțul fiind făcut marți seară chiar de către acesta.

„Vă rog să-mi permiteți ca de azi să mă retrag din funcția de inspector general al Poliției Române, să rămân ofițer de poliție și să îndeplinesc sarcinile care-mi vor fi încredințate. Atât ca ofițer de execuție, cât și ca manager mi-am făcut datoria cu onoare și bună credință, integritate profesională, fiind principiul care m-a ghidat în întreaga carieră. În ultimul timp, am constatat un atac mediatic concertat asupra Poliției Române și Ministerului AI într-o perioada în care țara are nevoie de liniște și conjugarea tuturor eforturilor pentru protejarea cetățenilor”, a declarat Vasilescu, potrivit Mediafax.
Vasilescu a fost aspru ciriticat în spațiul public după ce s-a întâlnit cu liderii clanului Duduianu, negociind condițiile înmormântării unui fost lider al grupării.
 

Redeschiderea școlilor din Grecia, amânată până în 14 septembrie

0

Autoritățile din Grecia au decis să amâne redeschiderea școlilor până în 14 septembrie, din cauza numărului mare de cazuri confirmate cu COVID-19. Măștile vor fi obligatorii și gratuite, potrivit Agerpres.

Conform aceleiași surse, Stelios Petsas, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a declarat că amânarea este necesară pentru ca familiile să revină din vacanţă în oraşele mari şi să petreacă un timp cu copiii înaintea ca aceştia să se întoarcă la şcoală.
„Îi îndemnăm pe toţi părinţii să se întoarcă acasă împreună cu copiii în zilele următoare şi să se asigure că aceştia rămân sănătoşi (…) până la reluarea cursurilor”, a precizat Petsas.
În plus, măștile vor fi obligatorii pentru elevi și profesori și vor fi puse la dispoziție în mod gratuit.