Acasă Blog Pagina 3490

Psihologul Oana Vasiu, despre reîntoarcerea elevilor în bănci în contextul Covid: „Ne putem aștepta să aibă dificultăți de adaptare”

Ne apropiem de deschiderea unui nou an școlar, însă unul care va fi diferit, în care elevii vor trebui să poarte mască și să păstreze distanța față de colegi. Aceste măsuri sunt menite să îi protejeze pe copii de infectarea cu noul coronavirus, dar pot avea și urmări asupra elevilor, spun specialiștii. Psihologul clinician Oana Vasiu crede că elevii pot avea dificultăți de adaptare la aceste reguli, mai ales cei mai mici dintre ei, iar efectele modificării modului în care ei vor fi nevoiți să interacționeze pot să fie multiple, chiar și pe termen lung. Psihologul sibian ne-a vorbit despre începerea școlii în contextul Covid-19, oferind și o serie de sfaturi atât pentru părinți, cât și pentru copii.

Ne aflăm înaintea startului unui an școlar diferit, în care elevii vor trebuie să poarte mască la școală și să păstreze distanța fizică. Credeți că le va fi ușor să se adapteze la aceste reguli, mai ales celor mai mici dintre ei?

Copiii răspund diferit la stres în funcție de vârsta lor, dar și de modelele parentale și ale grupului din care fac parte. Desigur, cei mai mici vor avea dificultăți mai mari de adaptare la o situație stresantă, deoarece nu au avut încă timp să își dezvolte mecanisme de gestionare a stresului. De asemenea, ne putem aștepta să aibă dificultăți de adaptare cei care, în ultima perioadă, au fost mai degrabă feriți de contexte sociale, nefiind astfel obișnuiți cu purtarea măștii și respectarea regulilor de distanțare socială, cei care au fost mult expuși la temerile părinților, la știri și informații alarmante referitoare la situația actuală și efectele noului coronavirus, cei ai căror părinți le-au prezentat cu anxietate contextul reîntoarcerii la școală, dar și cei care, după reluarea școlii, vor fi despărțiți de prietenii lor, făcând parte din grupul diferit celui în care prietenii se află. Pentru toți copiii este extrem de importantă interacțiunea cu alți copii, astfel că le va fi foarte greu să rămână distanțați, chiar dacă vor înțelege motivele necesității acestei măsuri.

Aceste măsuri au rolul de a-i proteja pe copii de noul coronavirus, dar putem vorbi și de efecte pe termen lung ale purtării măștii la școală sau ale păstrării distanței fizice?

Pentru copii, socializarea are un rol important în dezvoltarea abilităților pe mai multe planuri, de manifestare a trăsăturilor caracteriale, de dezvoltare a sentimentului de siguranță prin apartenență și integrare în grup cu alți copii cu trăsături asemănătoare lor. De aceea, efectele modificării modului în care ei vor fi nevoiți să interacționeze pot într-adevăr să fie multiple, chiar și pe termen lung. După o perioadă stresantă în care au fost nevoiți să se ferească de ceilalți, încărcată de temeri asociate interacțiunii sociale, ne putem aștepta la o creștere a nivelului de anxietate la revenirea la școală. Este posibil să fie îngrijorați și temători, reticenți în interacțiune, copleșiți de presiunea pusă pe ei, de a se adapta rapid și corect la noile măsuri. Unii copii se pot feri de ceilalți, cei mici se pot simți însingurați și chiar ne putem aștepta să apară sentimente de abandon, în contextul în care adulții din jur nu reușesc să îi linistească, ba chiar să îi certe dacă nu păstrează distanța față de alți copilași. Pe termen lung, este posibil ca unii dintre copii să rămână cu semne de fobie socială, cu temeri și nesiguranță în interacțiunea cu ceilalți, cu unele dificultăți de atenție și concentrare în rezolvarea de probleme, cu dificultăți de învățare logică și de memorare. Pentru a se putea dezvolta echilibrat, din perspectivă cognitivă și emoțională, copiii au nevoie de un mediu echilibrat și suportiv, de relații încurajatoare și sănătoase, încărcate de înțelegere.

Cum ar trebui să fie pregătiți copiii pentru începutul unui an școlar diferit și ce recomandări le puteți face părinților în acest sens?

Este important ca părinții să le explice toate schimbările, cu răbdare, calm și empatie. Să fie deschiși la întrebările copiilor, la temerile lor, încercând să le răspundă și să caute împreună alternative pentru interacțiunea cu prietenii de la școală, ținând cont de regulile de distanțare fizică. Să îi liniștească, dacă cei mici resimt frica legată de posibilitatea de a se îmbolnăvi, amintindu-le că regulile de igienă și distanțare sunt tocmai pentru a-i proteja, să le amintească de reîntâlnirea cu prietenii și colegii, punând accent pe aspectele pozitive ale reînceperii școlii. De asemenea, le recomand părinților să fie atenți la posibilele semne ale unor probleme psiho-emoționale ale copiilor lor, cum ar fi: dificultăți de somn și alimentare, iritabilitate sau retragere în interacțiunea cu ceilalți sau acasă, plâns facil, tristețe, refuzul de a ieși din casă sau de a se juca, frică declarată, coșmaruri, dificutăți de concentrare sau de învățare, scăderea notelor școlare, orice manifestări comportamentale îngrijorătoare sau diferite față de trecut. Dacă este cazul, le recomand să discute cu multă atenție cu copilul, cu empatie și deschidere, despre ceea ce simte acesta. Să afle cum percepe copilul reluarea orelor, dacă s-a întâmplat ceva anume la școală. Când este necesar, să discute cu învățătoarea sau dirigintele, apoi să găsească împreună soluții sau să apeleze la ajutor specializat (psiholog școlar, psiholog clinician, psihoterapeut).

Elevilor ce le recomandați cu privire la această situație?

Este normal ca în această situație să se simtă speriați, îngrijorați, triști, confuzi, compleșiți sau furioși. Să își amintească tot timpul că nu sunt singuri, că pot apela la adulții din jurul lor pentru sprijin și îndrumare când au nevoie, să pună întrebări referitoare la orice nu înțeleg. Să își amintească faptul că aceasta este o situație trecătoare și este necesar să fie răbdători.
Să se protejeze pe ei și pe ceilalți, spălându-se pe mâini cât mai des, cu săpun, timp de cel puțin 20 de secunde, să nu își atingă fața și să nu împartă sticla de apă, paharul sau mâncarea cu alți copii, să poarte mască acolo unde este necesar și să găsească noi moduri distractive de interacțiune cu prietenii de la școală, păstrând distanța fizică. Să nu îi necăjească pe ceilalți dacă sunt bolnavi, să aibă un comportament corect și prietenesc față de toți colegii, iar dacă observă că cineva nu știe să respecte regulile, să îi explice cu răbdare importanța acestora și cum să le aplice.

În cazul închiderii unor școli din cauza apariției cazurilor de Covid-19, cum credeți că i-ar afecta pe elevi efectuarea cursurilor online?

În această situație, în primul rând trebuie să ne gândim la cei care nu vor avea acces la ore, din cauza lipsei unui computer sau a accesului la internet. Aceștia se vor simți marginalizați și excluși, vor dezvolta sentimente de inferioritate și stimă de sine scăzută. Pentru cei care vor putea participa online, este posibil ca nivelul de concentrare la ore să scadă, să fie neatenți la materia predată, frustrarea în rândul copiilor să crească, toate acestea afectându-le învățarea și rezultatele școlare. În timp ce elevii mai mari, obișnuiți deja cu participarea la ore, vor avea mai puține dificultăți în a se adapta acestui mijloc educațional, cei mici, care încă își mai dezvoltă disciplina necesară în contextul școlar, vor avea dificultăți mai mari în a-și regla și controla comportamentul și reacțiile din timpul orelor, în a-și organiza participarea și învățarea, resimțind astfel neputință, presiune și frustrare. Astfel, este posibil să apară o scădere a motivației în participarea activă la ore și o creștere a participării pasive, poate chiar și a absenteismului școlar.

Conducerea BC CSU Sibiu s-a întâlnit cu Ministrul Tineretului și Sportului

0

Repornirea competițiilor de baschet și toate provocările care le implică acest proces a fost tema discuției dintre Horațiu Floca, președintele BC CSU Sibiu, Laurențiu Buduleci-președintele secției de baschet a Clubului nostru și ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, aflat la Sibiu. Cei trei au dezbătut, în cadrul întrunirii, modul în care se poate produce revenirea la baschet. Provocările echipelor și cluburilor din întreaga țară, pentru sporturile de echipă, în sală, așa cum este cazul baschetului, sunt multiple, dar, în același timp optimiste.
”Mi-am dorit foarte mult să am această întâlnire cu reprezentanții BC CSU Sibiu, un club cu tradiție. Unul dintre cele mai iubite cluburi de baschet masculin din România. Sunt impresionat de atmosfera meciurilor de aici, din Sala Transilvania, de fanii incredibili pe care îi au. În plus, dincolo de partea sportivă, CSU este un club cu un impact major și asupra comunității din oraș, cu proiecte frumoase prin care se implică activ nu doar în viața fanilor, ci și a locuitorilor. Au fost discuții extrem de utile pentru că sporturile de sală, de echipă suferă în continuare foarte mult și pentru mine este important să cunosc și părerea cluburilor, dificultățile pe care le au, pentru că practic aici cresc și se formează jucătorii. Observ că sunt în continuare foarte multe probleme legate de înțelegerea protocolului, de respectarea lui, de felul în care se pot organiza competițiile, știu cât de greu este să ne adaptăm la noua situație, e o provocarea pentru toată lumea, însă, din păcate, situația epidemiologică nu ne permite momentan să revenim la felul în care organizam aceste meciuri înainte de pandemie. De asemenea, am discutat și despre turneele naționale de juniori care încep în septembrie, despre cum vor avea loc propriu-zis, despre testări. Mă bucur că până la un consens la cluburile de seniori privind reluarea competițiilor, baschetul dă drumul la turnee de juniori”, a declarat Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului.
”Am avut o discuție extrem de benefică clarificării unor aspecte legate de cum ne putem desfășura activitatea, în baza reglementărilor existente, Privim cu optimism începea meciurilor și mă bucur că am găsit în domnul ministru o persoană extrem de interesată și implicată în tot ceea ce privește reînceperea competițiilor în sală, în condiții de maximă siguranță. Ne-am bucurat să aflăm că dânsul cunoaște fenomenul BC CSU Sibiu, marea familie care s-a creat între club, suporterii și partenerii echipei și așa cum toată lumea așteaptă, sperăm ca momentul reîntâlnirii noastre, în sala de baschet, să fie cât mai curând”, a delcarat Horațiu Floca, președintele BC CSU Sibiu.
Primii care vor intra în focurile competițiilor, vor fi juniorii  BC CSU Sibiu Under 18, care va participa la Ploiești, în luna septembrie, la turneul final. Tot în prima parte a lunii septembrie, Consiliul Director al Federației Române de Baschet ar urma să se decidă în ce formulă ar urma să înceapă sezonul competițional 2020/2021, atât pentru seniori cât și pentru juniori.

O elevă din Mediaș a câștigat o bursă de patru ani la o școală în sistem Cambridge

0

O elevă a Școlii Gimnaziale „Hermann Oberth” din Mediaș a obținut o bursă de patru ani la o școală privată din Cluj, cu o experiență de aproape 30 de ani și organizată în sistem internațional Cambridge.

Beatrice I. nu va trebui să străbată mii de kilometri pentru a beneficia de educația internațională oferită în sistem Cambridge, ci va avea parte de ea la Cluj, pentru că a câștigat, prin concurs, patru ani de studiu la o școală privată.
„Transylvania College oferă o șansă la alt fel de educație pentru Beatrice I., care a decis să își ia soarta în propriile mâini și să dea examenele necesare pentru a urma cursurile acestei școli în limba engleză, după școala gimazială urmată în limba germană”, spun apropiații lui Beatruce.
Povestea acestei școli începe în 1993, când Simona și Dan Baciu, fondatorii instituției, au decis că e momentul pentru un nou univers al cunoașterii, inovării și schimbării în educație la Cluj. Recunoscută cu statut oficial de Școala Britanică Internațională de către Departamentul de Educație din Marea Britanie și acreditată de către Ministerul Educației Naționale, școala are aproape trei decenii de la înființare și oferă, anual, trei burse de studiu care acoperă taxele de școlarizare din clasa a IX-a și până în clasa a XII-a.
Pe lângă pregătirea academică, elevii au parte de oportunități pentru dezvoltarea personală prin programul de practică și programele extracurriculare, școala făcând parte dintr-o asociație de școli de elită din lume – Round Square – care încurajează implicarea în acțiuni centrate pe șase direcții: internaționalism, democrație, aventură, mediu, implicare în comunitate, leadership.
„Pentru a reuși în țelul ambițios propus, Beatrice a trebuit, în primul rând, să ia bilet, adică a parcurs etapele de selecție ale liceului. Se cere în primul rând o bază solidă de cunostințe, un nivel avansat de competență lingvistică și o atitudine proactivă față de procesul de învățare. Orice elev absolvent al clasei a opta poate aplica la acest tip de bursă, ne spun reprezentanții liceului. Așa că după ce a aflat în luna februarie de bursele oferite, a parcurs etapa I – transmiterea aplicației care cuprinde formularul liceului, un eseu personal, o recomandare de la un profesor și o scrisoare a părinților. Au urmat câteva intâlniri online de acomodare și explicații cu cei 23 de elevi înscriși în cursă, iar după testele naționale a susținut examenul care a constat în trei teste: engleză – scris, matematică – scris – în engleză și testul computerizat pentru abilitațile de gândire CAT4 pentru evaluarea potențialului candidaților. Etapa a treia în care doar o parte dintre cei care au depus dosarele s-au calificat a constat în interviul susținut în limba engleză de către elevii care au ajuns să cunoască astfel comitetul obiectiv de selecție a bursierilor, urmat de o intâlnire a comitetului cu părinții, în aceeași zi. În urma realizării acestui parcurs, a prezentării notelor generale din cei patru ani de studiu de la Școala Gimnazială “Hermann Oberth” unde a obținut media 9,92 în clasa a 7-a și nota 10 în clasele a 5-a, a 6-a și a 8-a, și a portofoliului extracurricular, Beatrice este fericita câstigătoare a uneia dintre cele trei burse “Schollarship Society” – Transylvania College. Ea este convinsă că viața ei s-a schimbat pentru totdeauna, iar direcția pe care a luat-o reprezintă un pas important care o vă ajuta să-și realizeze visul de studia la o universitate de prestigiu din străinătate. Prin faptul că manualele din programă poartă semnăturile Cambridge și Oxford, că elevii au uniformă școlară și că în campus sunt aproape 650 de elevi și 100 de profesori din 35 de țări de pe șase continente, această unitate de învățământ se distinge de departe de sistemul de învățământ tradițional, iar realizările absolvenților sunt oglinda și dovada faptului că acest sistem funcționează”, povestește tatăl fetei.

Lewis Hamilton a obținut a 89-a victorie în Formula 1

0

Dominația celor de la Mercedes a fost la fel de autoritată și în etapa a șaptea din Formula 1. Lewis Hamilton a câștigat Marele Premiu al Belgiei, iar Valtteri Bottas a fost al doilea, adversarii neavând vreo speranță să oprească dubla celei mai bune echipe din campionat.
Lewis Hamilton a câștigat din nou pe circuitul de la Spa Francorschamps. Pilotul britanic a obținut a patra victorie în Grand Prix-ul Belgiei, după cele din 2010, 2015 și 2017. Astăzi, Hamilton a fost nimicitor din primul tur până la final și a obținut a cincilea succes din șapte posibile în actualul sezon. Colegul său, Valtteri Bottas a venit pe II, el neputând să se apropie de Lewis. Podiumul a fost completat de Max Verstappen, olandezul ”suferind” deoarece nu a avut nicio oportunitate să se bată cu Mercedes, iar în campionat s-a îndepărtat la 47 de puncte de Hamilton.
Top 10 a fost completat de către Daniel Ricciardo (Renault), Esteban Ocon (Renault), Alexander Albon (Red Bull Racing), Lando Norris (McLaren), Pierre Gasly (Alpha Tauri), Lance Stroll (Racing Point) și Sergio Perez (Racing Point). Pentru Ferrari, cea mai de tradiție echipă din campionat a fost o cursă de uitat, Vettel și Leclerc venind pe 13 și 14, exact pe locurile din care au plecat în calificări.

Pinguinul Apolodor revine, în septembrie, la „Gong”

0

Cel de-al doilea weekend al toamnei va aduce îl va aduce în curtea interioară a Teatrului „Gong” din Sibiu pe Apolodor, unul dintre cei mai îndrăgiți pinguini din toate timpurile. Reprezentațiile care îl vor avea ca personak principal pe simpaticul pinguin vor avea loc în 11, 12 și 13 septembrie, de la orele 10 și 18.

„Antrenant și plin de umor, spectacolul îi invită pe cei mici într-o aventură muzicală în jurul lumii pentru a-l redescoperi pe Apolodor, unul dintre cei mai îndrăgiți pinguini din toate timpurile. Plecat de la circ în căutarea familiei și a prietenilor lui de la Polul Sud, Apolodor se dovedește un erou ce reușește să treacă peste toate obstacolele din calea sa în drumul plin de dor spre casă. „Apolodor e o joacă hazlie și utilă, un concert în limba germană cu o micro-busolă română pentru orientarea celor care nu știu foarte bine germană”, spune regizorul spectacolului, Ada Milea.
Spectacolul va fi supratitrat în limba română, iar o reprezentație este dedicată unei singure familii.
Un bilet costă 50 de lei și este valabil pentru o familie cu maximum zece persoane.
Biletele pot fi achiziționate atât online, cât și de la Agenția Teatrală. Biletele oferite prin Agenția Teatrală se pot achiziționa doar pe baza unei programări, la numărul de telefon 0269 210 906, miercuri, joi, vineri – orele 11 – 18, sâmbătă -10 – 18, duminică – 10 – 14.

Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, cei din învățământul primar și preșcolar vor avea cursuri numai dimineața

0

 

Potrivit unui Ordin al ministrului Sănătății, publicat vineri în Monitorul Oficial, elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, cei din învățământul primar și de la grădiniță au cursuri numai dimineața. Conform Edupedu.ro, documentul stabilește regulile de sănătate valabile pentru toate unitățile de învățământ și înlocuiește vechiul set de reguli adoptat în 1995.

“Antepreșcolarii, preșcolarii și elevii din învățământul primar (clasa pregătitoare și clasele I-IV) și elevii din clasele a VIII-a și a XII-a au activitate educativă/cursuri numai dimineața”, prevede Ordinul 1.456/2020 la articolul 16, alineatul 4. Documentul abrogă Ordinul 1955/1995, cel care stabilea până acum normele respective. În vechiul document era prevăzut că “elevii din clasele I-IV vor avea cursuri numai dimineaţa”, fără să facă referire și la anii terminali sau la grădinițe și creșe.
Același Ordin arată că ghiozdanul nu trebuie să fie mai greu de 10% din greutatea copilului
Astfel, în articolul 30 scrie că “elevii din ciclul primar si gimnazial folosesc ghiozdane de spate cu fața posterioară întărită”, iar “greutatea conținutului ghiozdanului la toate ciclurile de învățământ nu trebuie să depășească 10% din greutatea copilului”. În vrechiul ordin prevederea era: “Elevii din clasele I-IV vor folosi ghiozdane pentru prevenirea apariţiei deformărilor de coloană vertebrală. Greutatea conţinutului ghiozdanului nu va depăşi 2-2,5 kg”. Aceasta din urmă a fost acum abrogată.
În plus, documentul stabilește că “activitatea de scriere nu se desfășoară la clasa pregătitoare și clasele I-II la prima oră”. Această reglementare era și în vechiul ordin.

Coronavirus: 952 de cazuri noi la nivel național, din 14.670 teste efectuate

Numărul cazurilor noi de Covid-19 a scăzut sub 1000, după o zi de weeekend. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 952 de cazuri noi, în urma a 14.670 de teste efectuate. În aceste momente, în spitalele din țară sunt internate 7.213 bolnavi de Covid-19, 492 dintre acestea fiind internate la ATI.

Până astăzi, 30 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 86.785 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

37.665 de pacienți au fost declarați vindecați și 10.785 de  pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 952 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 454 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos:

Până astăzi, 3.578 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 29.08.2020 (10:00) – 30.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 39 de decese (23 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vaslui, Vrancea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 12 decese la categoria de peste 80 de ani.

32 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar  pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.213. Dintre acestea, 492 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.795.633 de teste. Dintre acestea 14.670 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.904 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 6.766 la cerere.

Pe teritoriul României, 9.132 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.839 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea,  32.955 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 71 de persoane.

Lucrările de modernizare a cartierului Hipodrom I continuă. Care este stadiul acestora

Lucrările de modernizare a cartierului Hipodrom I, zona cuprinsă între străzile N. Iorga – Luptei – b-dul V. Milea – Rahovei – b-dul M. Viteazu, continuă, desfășurându-se etapizat, pe zone mai restrânse, pentru a limita disconfortul locuitorilor, după cum arată reprezentații Primăriei Sibiu.

 
“Am verificat în teren execuția lucrărilor și m-am întâlnit cu locuitorii din zonă. Împreună cu constructorul și echipa tehnică le-am explicat atât celor care solicitau mai multe parcări, cât și celor care erau îngrijorați pentru zonele verzi că amenajările vor fi echilibrate între cele două cerințe. În prima etapă a lucrărilor se vor moderniza rețelele de apă și canalizare, aleile, parcările și iluminatul public, iar la final se vor reamenaja și zonele verzi, o operațiune care se poate realiza toamna târziu sau primăvara devreme, când vegetația este în repaus, iar temperaturile sunt prielnice. Concret, vom amenaja în întreaga zonă de proiect peste 1.100 de locuri de parcare și o suprafață verde de peste 32.000 de metri pătrați, în care vom planta 498 de arbori. Mai mult, proiectul prevede două parcuri cu bănci și alei și două noi locuri de joacă pentru copii. Cetățenii au înțeles intențiile noastre și le stăm în continuare la dispoziție pentru detalii privind acest proiect”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu. 
Potrivit Primăriei Sibiu, în zona dintre bulevardul V. Milea – str. Rahovei – Aleea Călărașilor – str. Luptei, lucrările sunt aproape finalizate. Modernizarea rețelelor de apă și canalizare s-a finalizat, aleile și trotuarele sunt asfaltate, iar parcările au fost amenajate cu pavaj înierbat. Se mai lucrează la iluminatul public și se va amenaja locul de joacă și un mic parc cu bănci și alei. „Zonele verzi vor fi amenajate în septembrie – octombrie când se pot planta arbori, iar iarba nu se va arde din cauza temperaturilor ridicate”, explică Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu. 
În zona Aleea Călărașilor – str. Rahovei – Aleea Roșiorilor – str. Luptei și în zona Aleea Roșiorilor – str. Rahovei – Aleea Artileriștilor – str. Luptei s-a finalizat lucrul la rețelele de apă și canalizare. Pe alei s-a turnat piatra spartă, iar pe trotuare s-a turnat betonul, următoarea etapă fiind asfaltarea acestora. În spațiile de parcare s-a montat pavajul înierbat. În următoarea perioadă se va instala noul iluminat public și se vor amenaja zonele verzi.
De asemenea, au început lucrările și în zona Aleea Geniștilor – str. Rahovei – b-dul M. Viteazu – str. N. Iorga – str. Luptei. În prezent se lucrează la terasamentele aleilor și la rețelele de apă și canalizare pe Aleea Infanteriștilor.
Termenul contractual de finalizare a lucrărilor în întregul cartier de blocuri Hipodrom I este martie 2022, constructorul Geiger fiind deja în avans față de graficul de lucrări.

3 decese și 21 de cazuri noi de Covid-19, la Sibiu

Județul Sibiu a înregistrat, în ultimele 24 de ore, 3 decese și 21 de cazuri noi de îmbolnăvire cu coronavirus. Două femei și un bărbat au decedat în urma infecției cu Covid-19, iar 3 copii și 18 adulți au fost confirmați pozitiv, în urma testării cu SARS CoV-2, anunță Prefectura Sibiu.

De la începutul pandemiei și până acum, la Sibiu s-au raportat 85 de decese din cauza infecției cu Covid-19. Potrivit reprezentanților Prefecturii Sibiu, două din ultimele 3 victime ale noului coronavirus nu aveau alte comorbidități. „Decesul 83, Femeie 75 de ani, fără comorbiditati;  Decesul 84, Bărbat 58 de ani, boala cardiovasculara, HTA, diabet zaharat, boala hepatică; Decesul 85, Femeie 58 de ani, fără comorbiditati”, a transmis Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Totodată, în județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 1437 de persoane (dintre care 1339 adulți și 98 copii). Până la data curentă au fost vindecate 961 de persoane, iar 85 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv 21 persoane acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:

  • 0 – 18 ani 3 persoane
  • 19 – 29  de ani 2 persoane
  • 30 – 39 de ani 5 persoane
  • 40 – 49 de ani 3 persoane
  • 60 – 69 de ani 3 persoane
  • 70 – 79 de ani 5 persoane

Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI, are în monitorizare un număr de 715 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 94 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254 și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 65 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 38 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 118 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Ministrul Tătaru, despre începerea şcolii: Sperăm să avem doar o creştere uşor simţită şi nu la nivelul copiilor

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi-a exprimat speranţa că, după începerea şcolii, va fi o creştere uşoară a numărului de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, dar nu la nivelul copiilor, ci a persoanelor cu risc.

 
„Noi sperăm să avem doar o creştere uşor simţită şi nu la nivelul copiilor, ci la persoanele cu risc. De aceea, medicina muncii ne-a şi recomandat şi am fost de acord ca tot ce înseamnă personal didactic şi nedidactic, peste 60 ani şi cei care au comorbidităţi să poată face cursurile online, precum şi libertatea pe care am lăsat-o autorităţilor locale, inspectoratelor şcolare judeţene, DSP-urilor, de a adapta scenariile pe care le-am gândit la fiecare unitate şcolară”, a declarat Nelu Tătaru vineri, la Miercurea Ciuc.
În legătură cu posibilitatea ca profesorii să transmită boala, ministrul Sănătăţii a arătat că au fost elaborate nişte norme care trebuie respectate.
„Încă din 15 mai, când am avut primele măsuri de relaxare, fiecare măsură de relaxare a fost însoţită de un ordin de ministru (…) care specifica şi anumite norme în vederea funcţionării şi desfăşurării fiecărei activităţi în parte. Şi aici avem aceste norme, odată respectate sunt nişte riscuri asumate. Ţin să menţionez că din ce avem până acum, peste 84.000 cazuri de infectare în România, ieri erau 5.105 de infectări la copii, 1.978 de cazuri la copiii de 0-9 ani, 3.127 la copiii care erau între 10-19 ani. Copiii pot fi nişte purtători, patologia fiind redusă la această vârstă, de aceea trebuie să îmbinăm dorinţa, potenţialul şi capacitatea lor de a învăţa, cu siguranţa pe care trebuie să le-o acordăm noi, inclusiv acei profesori care ar trebui să respecte şi ei regulile”, a mai spus Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătăţii a vizitat Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, s-a întâlnit cu autorităţile locale şi judeţene, cu parlamentarii din zonă şi a discutat despre investiţiile aflate în derulare la această unitate sanitară. (AGERPRES)

CNE: Vom cere amânarea începerii şcolii, dacă nu se iau măsuri clare privind întoarcerea la cursuri

0

Consiliul Naţional al Elevilor ar putea solicita amânarea începerii anului şcolar, în contextul în care autorităţile „nu comunică nicio măsură clară şi concretă” privind reîntoarcerea la cursuri.

 
„Anul şcolar va începe cu dacă şi cu parcă. La momentul de faţă, asta e tot ceea ce am primit din partea statului român: bănuieli, presupuneri şi lipsă de asumare. Dacă situaţia va continua în felul acesta, vom solicita amânarea începerii anul şcolar, până când autorităţile vor lua în serios deschiderea şcolilor şi nu vor mai juca la cacealma siguranţa elevilor din România”, a declarat preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Rareş Voicu, potrivit unui comunicat de presă transmis sâmbătă.
Totodată, Consiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă dezacordul cu privire la declaraţiile „evazive şi incerte” venite din partea autorităţilor, care, susţin reprezentanţii elevilor, cu doar câteva zile înainte de începerea anului şcolar, „nu comunică nicio măsură clară şi concretă” privind reîntoarcerea la cursuri.
CNE consideră că măsurile prezentate până în acest moment de autorităţi denotă „o lipsă acută de responsabilitate”, având în vedere faptul că existenţa materialelor sanitare pentru toţi elevii este „vitală”, în contextul începerii anului şcolar în format fizic, în majoritatea localităţilor din România.
„Într-un sistem de învăţământ de stat, care este, cel puţin în teorie, gratuit, este inadmisibil ca elevilor să nu li se asigure pachetul minim de protecţie pentru întoarcerea la şcoală (…). În acelaşi timp, lipsa dispozitivelor conectate la internet, pe care Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi-a asumat să le achiziţioneze încă de la începutul verii, va avea ca rezultat direct privarea de dreptul la învăţătură a mii de elevi aflaţi în imposibilitatea de a-şi continua parcursul educaţional în format online”, se mai arată în comunicatul amintit. (AGERPRES)

Gaz Metan a transferat un atacant din Giunea-Bissau

0

Gaz Metan transferă la foc automat. Medieșenii au mai bifat, în weekend, un nou transfer. Astfel, Idrisa Sambu este noul jucător al „lupilor negri”.

Atacantul în vârstă de 22 ani, născut în Guinea-Bissau dar care are și cetățenie portugheză, a semnat vineri după-amiaza cu Gaz Metan. Acesta va îmbrăca tricoul alb-negru în următorii doi ani. Idrisa Sambu a evoluat ultima dată pentru Spartak Moscova 2, iar anterior la Mouscron în Belgia. În perioada junioratului acesta a jucat pentru mai multe echipe din Portugalia.