Acasă Blog Pagina 3510

Peste 200 de polițiști și jandarmi au verificat respectarea măsurilor împotriva COVID-19

Ieri, nu mai puțin de 210 polițiști, jandarmi și polițiști locali au fost angrenați în acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă.

Astfel, au fost verificate 833 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse. De asemenea, au fost verificate 38 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 26 de mijloace de transport în comun.
„În cadrul acțiunilor, au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, din care cinci pentru lipsa sau purtarea necorespunzătoare de către pasageri, a măștii de protecție, în mijlocul de transport pe toată durata călătoriei”, a explicat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Tot ieri, în urma verificărilor efectuate de DSVSA, în cadrul a șase societăți comerciale, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.400 lei pentru depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare.

22 de sibieni, diagnosticați pozitiv cu COVID-19, în ultimele 24 de ore

22 de sibieni au fost confirmați, în ultimele 24 de ore, cu coronavirus. De la debutul pandemiei și până în prezent, au fost diagnosticați pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 1270 de persoane (dintre care 1189 adulți și 81 copii). Până la data curentă, au fost vindecate 790 de persoane, iar 75 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv 22 persoane, acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă: 0 – 18 ani – o persoană, 30 – 39 de ani – cinci persoane, 40 – 49 de ani – cinci persoane, 50 – 59 de ani – patru persoane, 60 – 69 de ani – trei persoane, 70 – 79 de ani – trei persoane și 80 – 89 de ani – o persoană.
În ultimele 24 de ore a fost înregistrat și un deces în județul Sibiu. Este vorba despre un bărbat de 86 de ani, care suferea și comorbidități: FIA, HTA, infarct miocardic vechi, Stimulator cardiac.
„Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI are în monitorizare un număr de 893 de persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 130 persoane în izolare la domiciliu”, spun reprezentanții Prefecturii Sibiu.
În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat 79 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.
De asemenea, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 40 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu la 122 de solicitări. Potrivit Prefecturii Sibiu, intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Soluții pentru extinderea școlilor din Sibiu: un corp al Colegiului Economic „George Barițiu”, reabilitat

Un corp al Colegiului Economic „George Barițiu” de pe strada Oituz din Sibiu va fi reabilitat. Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Sibiu din această lună, primarul Astrid Fodor propune aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru reabilitarea unui corp al Colegiului Economic de pe strada Oituz, în urma finalizării documentației pentru proiect.

“Am inițiat și continuăm să identificăm soluții pentru extinderea spațiilor unităților de învățământ. Prin reabilitarea acestui corp de clădire vom amenaja 13 săli de clasă, o cameră IT, o sală pentru consiliere și grupuri sanitare. Un etaj va fi utilizat de Colegiul Economic, iar în celălalt se va extinde Colegiul „Andrei Șaguna”, situat la mică distanță de această clădire, pe Aleea Turnu Roșu. În paralel, continuă lucrările de extindere a Școlii „Nicolae Iorga” și procedurile de achiziție pentru construcția a două creșe în Ștrand și respectiv Țiglari și pentru extinderea școlii <<I.L. Caragiale>>”, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Astfel, prin acest proiect se vor reabilita etajul I și II al unui corp de clădire, parterul fiind deja reabilitat. Valoarea estimată a investiției se ridică la 4,5 milioane de lei și include: amenajarea fațadelor și izolarea termică a acestora, refacerea scărilor de acces, refacerea terasei, amenajarea sălilor de clasă și a laboratoarelor, inclusiv prin recompartimentări, înlocuirea tâmplăriei existente, reabilitarea pardoselilor și modernizarea instalațiilor sanitare, electrice, termice, de protecție împotriva incendiilor, de supraveghere video, de detecție efracție, precum și a instalațiilor de semnalizare și alarmare
În această săptămână se va semna contractul pentru realizarea proiectului tehnic care va fi predat Serviciului de Administrare a Unităților de Învățământ Preuniversitar în termen de trei luni. Următorul pas va fi contractarea execuției lucrărilor, programate să înceapă anul viitor.

Patru bărbați, reținuți pentru comercializarea de droguri, în urma unor percheziții în Cisnădie

Patru bărbați din Cisnădie au fost reținuți, în urma unor percheziții privind implicarea într-o grupare specializată în comercializarea drogurilor de risc.

„La data de 20 august 2020, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu și procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, cu sprijinul Serviciului Antidrog Alba – Iulia, au efectuat patru percheziții domiciliare pe raza orașului Cisnădie, județul Sibiu, la persoane bănuite că ar fi procurat, deținut  și comercializat substanțe cu efect psihoactiv”, arată Poliția Română.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate cinci comprimate, un plic cu masa vegetală, 38 de plicuri cu resturi vegetale, șase telefoane mobile, cinci cartele telefonice, o pipă și un cântar.
Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 22 şi 35 de ani, au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu pentru audieri, față de aceștia fiind luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Sibiu.

Școlile din România vor primi 500.000 de tablete și materiale de protecție sanitară

Profesorii din unitățile de învățământ preuniversitar vor primi 500.000 tablete școlare și echipamente IT, în valoare de 100 milioane euro, necesare pentru buna desfășurare a cursurilor, ca urmare a situației generate de pandemia Covid-19. Totodată, școlile vor fi dotate cu materiale de protecție sanitară, finanțările fiind prevăzute în cadrul Ordonanței de Urgență adoptată pe 19 august de Guvern.

Guvernul a adoptat miercuri o Ordonanță de Urgență care prevede alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfășurării în condiții de prevenție a activităților didactice aferente anului școlar 2020-2021 în contextul riscului de infecție cu virusul SARS-Cov-2.

„Din cele 100 milioane euro destinate echipamentelor IT, 87,5 milioane euro sunt din fonduri europene nerambursabile și 12,5 milioane este contribuția statului român”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Fondurilor Europene. Totodată, școlile vor fi dotate cu echipamente de protecție medicală și dezinfectanți, în valoare de 50 milioane euro, precum și containere sanitare mobile, în care se vor investi alte 25 milioane euro. „Celelalte tipuri de echipamente de protecție și containerele sanitare vor fi achiziționate prin Programul Operațional Infrastructură Mare”, mai transmite Ministerul Fondurilor Europene.

Achiziționarea de containere mobile sanitare este eligibilă pentru unitățile școlare care nu au asigurat accesul la rețeaua de apă și canalizare, cu condiția contractării în condițiile legii a serviciilor de vidanjare pe toată durata utilizării containerelor, în limita valorii de 5.000 euro. Decontarea cheltuielilor cu containere mobile sanitare urmează regimul de cost simplificat, cu obligația beneficiarului finanțării de a depune documente justificative privind costul de achiziție al acestora.

Echipamentele vor fi finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare și vor putea fi achiziționate de către autoritățile publice locale, unitățile școlare, dar și de cele două în parteneriat.

Beneficiarii măsurilor de finanțare vor fi unitățile de învățământ preuniversitar de stat, autoritățile publice locale pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, dar și parteneriatele dintre cele două.

AUTOMEDICAŢIA: Unele tratamente aplicate fără avizul medicului pot duce la pierderea vederii

0

iMed Oftalmologie, echipa care redă lumina ochilor

Trăim în secolul vitezei, unde totul se derulează prin fața ochilor cu mare repeziciune. Dar oare am fost noi creați să facem față acestor presiuni informaționale, vizuale? Cum ne putem proteja ochii de factorii nocivi sau cum putem depista bolile “tăcute”, ne vor spune medicii din cadrul Clinicii iMed Oftalmologie din Sibiu. Pentru că prevenția este foarte importantă, clinica situată pe strada N. Iorga Nr.50A (în spatele Dispensarului Cedonia) oferă consultații oftalmologice GRATUITE, cu bilet de trimitere de la medicul de familie. Tot ce trebuie să faceți pentru a vedea viața cu ochi este să sunați la numărul 0369.435.804 sau 0770.801.854 și să vă faceți o programare. Indiferent că aveți nevoie de tratament medicamentos, ochelari sau intervenție chirurgicală, nu veți fi puși pe drumuri deoarece aici există aparatura necesară și specialiștii pentru a găsi soluții pentru fiecare caz în parte.
Reporter: Dacă avem ochii roșii, îi simțim uscați și avem senzația de „nisip în ochi” ar trebui să mergem la medic sau ne putem trata acasă?
Dr. Pașca Bianca: Dacă apar aceste simptome, este necesară prezentarea la un consult oftalmologic. Ochii roșii pot fi semn al unei conjunctivite sau al unui sindrom de ochi uscat, dar pot totodată să apară în afecțiuni oculare grave, precum keratită sau glaucom. Din păcate, automedicația la pacientul care prezintă aceste simptome este foarte frecventă și poate să ducă la agravarea bolii și chiar la apariția complicațiilor. Conjunctivitele pot fi de mai multe feluri: alergice, bacteriene, virale sau fungice, iar tratamentul eficient poate fi instituit corect doar de către medicul oftalmolog, după o examinare riguroasă în cadrul consultației. Așadar, este recomandată prezentarea la medic încă de la debutul acestor simptome și evitarea administrării oricăror alte remedii (lapte, miere, substanțe care albesc ochiul, ceai de mușețel, etc.) care pot interfera cu vindecarea afecțiunii, ducând la complicații sau chiar pierderea vederii.
Reporter: De la copii de câteva luni până la adulți, tot mai multe persoane își petrec ore bune din zi în fața telefonului, tabletei, calculatorului, televizorului, etc. Au de suferit ochii?
Dr. Pașca Bianca: Da. Expunerea îndelungată la lumina albastră emanată de aceste aparate poate afecta ochiul. Manifestările care pot apare sunt diverse, de la uscăciune oculară severă, înroșirea ochiului, oboseală oculară, dureri de cap, vedere încețoșată până la scăderea vederii prin afectarea celulelor retiniene. Pentru a reduce incidența acestor simptome, în primul rând trebuie controlat screen-time-ul, adică durata petrecută privind fix la ecrane care emană radiație albastră. Dacă totuși nu se poate reduce durata, este recomandat să facem pauze de privit în depărtare, clipit des și să adoptăm o postură corectă. Este recomandată efectuarea unei consultații oftalmologice complete, medicul oftalmolog fiind în măsură să recomande și alte metode de protecție atunci când apar simptomele descrise mai sus (administrarea lacrimilor artificiale sau ochelari cu filtru de protecție).
Reporter: Auzim tot mai des că soarele este dăunător pentru piele. Este dăunător și pentru ochi?
Dr. Laslău Bianca: Marea majoritate a radiațiilor ultraviolete solare (UV-B) sunt absorbite de cornee și cristalin, în timp ce sub 1% ajung la nivelul retinei. Expunerea frecventă și prelungită la lumina solară poate să ducă la apariția unor afecțiuni oculare, datorita efectului cumulativ pe care aceasta îl are. Poate să cauzeze afecțiuni acute de tipul keratoconjunctivitei (o arsură oculară ce apare în condițiile expunerii la lumina puternică atunci când e zăpadă sau a reflectării luminii de către nisip sau apă), arsură a celulelor retinei (este ireversibilă și apare dacă privim eclipsa solară fără ochelari de protecție). Poate să determine apariția pingueculei (o ingroșare a conjunctivei) sau a pterigionului (o îngroșare și o proliferare a conjunctivei spre cornee), a cataractei, a unor tumori de conjunctivă, a degenerescenței maculare legate de vârstă. Pielea de la nivelul pleoapelor, în special de la nivelul pleoapei inferioare, este foarte expusă razelor soarelui. Ca urmare, o expunere cronică și excesivă poate să ducă la apariția tumorilor palpebrale benigne sau maligne (canceroase).
Reporter: Există afecțiuni ale ochilor care nu dau simptome, dar pot avea urmări grave?
Dr. Popa Dorina: Da, sunt boli oculare sau boli generale cu manifestări oculare, tăcute, care nu dau niciun simptom. De exemplu, glaucomul cu unghi deschis este o boala tăcută, nu doare, dar care duce la orbire printr-o distrugere lentă a nervului optic de o presiune oculară mare. De aceea, noi măsurăm tensiunea oculară tuturor pacienţilor care se prezintă pentru consult oftalmologic, fie că este pentru prescriere de ochelari, fie că este pentru o altă patologie. Presiunea oculară poate fi crescută şi de cortizonul din anumite picături, uneori găsim presiune oculară mare la pacienţi care au pus picături pentru conjunctivită. De aceea, orice tratament trebuie prescris de medic şi urmărit de medic. Am avut copii cu glaucom secundar avansat, chiar recent, un caz care a ajuns la chirurgie, pentru că a pus picături cu cortizon şi nu a fost urmărită presiunea oculară. Un alt exemplu este diabetul care poate să afecteze foarte grav retina şi uneori, deşi la fundul de ochi sunt modificări avansate, vederea este încă bună şi pacientul nu urmează niciun tratament. Este foarte periculos să aştepţi un simptom cum este scăderea vederii ca să faci un tratament pentru că, uneori, nu mai putem recupera şi leziunile sunt ireversibile. De aceea se fac consultaţii preventive, de depistare activă a anumitor boli oculare „tăcute” şi totul trebuie urmărit de medicul oftalmolog într-un ritm bine stabilit prin niste ghiduri şi norme foarte clare. Nimic nu se face la întâmplare, pentru a avea rezultate bune.
Reporter: Cât de mult a evoluat tehnologia?
Dr. Popa Dorina: Asistăm la o adevărată explozie a aparaturii medicale în oftalmologie.Acum nici nu mai concepem un consult medical fără a fi completat de investigaţii. De exemplu, nu mai prescriem ochelari fără o autorefractometrie computerizată şi fără foropterul automat unde lentilele sunt schimbate automat. În cazul astigmatismelor, verificăm corneea cu topografie corneeană care ne aduce informaţii despre anumite boli ale corneei cum este keratoconusul. Sunt foarte mulţi pacienţi cu afecţiuni retiniene cum este retinopatia diabetică şi degenerescenţa maculară sau pacienţi cu glaucom la care tomografia de retină şi de nerv optic (OCT-ul) este o investigaţie indispensabilă pentru a pune un dignostic corect, întrucât ne aduce informaţii de ordinul micronilor. Bineînţeles că aceste informaţii trebuie corect interpretate pentru că dacă nu ştii să le interpretezi, degeaba ai aparatura performantă. În acest scop noi suntem pregătiţi, am participat la cursuri şi am făcut stagii de pregătire în străinătate şi în alte centre universitare, avem diplome de certificare şi atestate, nu lucrăm „după ureche”. Este foarte importantă pregătirea clinică şi coroborarea acestor rezultate cu aspectul clinic.
Reporter: În ceea ce priveste operaţiile de cataractă şi nu numai, tehnologia modernă a evoluat şi ea?
Dr. Popa Dorina: Da, pentru operaţiile de cataractă trendul este acum de intervenţii miniminvazive, cu incizii mici de 1-2 milimetri, cu anestezie cu picături, cu cristaline foldabile şi preîncărcate, care permit un timp scurt, de 10-15 minute al operaţiilor şi o recuperare foarte rapidă. Este şi laserul YAG care înlocuieşte anumite operaţii, cu el se face capsulotomia laser în cazul cataractei secundare şi iridotomia laser în cazul glaucomului cu unghi îngust.
Reporter: Cum se realizează în zilele noastre o operație de extirpare a unei tumori a pleoapei?
Dr. Laslău Bianca: În momentul în care suspicionăm o tumoră canceroasă indicăm și plănuim în cel mai scurt timp intervenția chirurgicală prin care aceasta va fi îndepărtată. De cele mai multe ori operația se face cu anestezie locală. Tumora va fi excizată, iar defectul rămas va fi reconstruit în funcție de cât de mare este, prin sutura directă (în cazul celor mici), sau prin utilizarea de lambouri și grefe din țesuturile învecinate (atunci când defectul rămas este mare). Țesutul îndepărtat va fi trimis la laborator pentru examen histopatologic. La baza chirurgiei pleoapei stau tehnici descrise în urmă cu mulți ani, dar care au suferit de-a lungul timpului numeroase modificări, devenind astfel mai puțin agresive cu țesuturile învecinate, mai delicate cu suprafața ochiului, având totodată și un rezultat bun din punct de vedere estetic. Chirurgul oculo-plastician are în vedere îndepărtarea completă a tumorii, minimalizând astfel riscul unei recidive, alegerea tehnicii operatorii potrivite cazului, dar și protejarea sănătății globului ocular.
Cât de des trebuie să mergem la oftalmolog?
Consultația oftalmologică se recomandă cel puțin odată pe an. Desigur, există și afecțiuni care necesită prezentarea cu o frecvență mult mai crescută la medicul oftalmolog.
Consultația de bază constă în determinarea dioptriilor prin autorefractometrie computerizată, realizarea corecției optice și a prescripției rețetei de ochelari, măsurarea tensiunii intraoculare, examinarea structurilor anterioare ale globului ocular, examinarea fundului de ochi. La copii sunt necesare examinări suplimentare (instilarea picăturilor pentru cicloplegie, determinarea vederii în spațiu, evaluarea prezenței strabismului, evaluarea motilității oculare). Clinica iMed este singurul loc unde se face exerciţii ortoptice la SINOPTOFOR pentru evaluarea vederii binoculare, foarte importantă la copii deoarece procesul se încheie la 6 ani şi poate fi reeducat între vârsta de 3 şi 6 ani, prin excerciţii la acest aparat.

Cabinet de planificare familială, la SCJU Sibiu. Unele persoane beneficiază de gratuitate

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu funcționează, din 1994, un cabinet de planificare familială. În cadrul acestuia, medicii acordă consiliere pentru alegerea unei metode contraceptive cât mai potrivite, îngrijirea sănătății sexuale sau planificarea sarcinii. Unele dintre aceste servicii sunt gratuite, transmit reprezentanții instituției.

Toți pacienții beneficiază gratuit de consiliere în vederea planificării familiale și de consult ginecologic în vederea contracepției. Printre serviciile oferite în cadrul cabinetului se mai numără și montarea și/sau extracția de sterilet, caz în care manopera este gratuită pentru mai multe categorii de persoane și se achiziționează doar steriletul la un preț de 12,5 lei. În serviciile cabinetului intră și ecografia pelvină.

De gratuitate pentru aceste servicii pot beneficia elevii (pe baza carnetului de elev); studenții (pe baza carnetului de student); șomerii (pe baza carnetului de șomer); femeile cu domiciliul rural (pe baza buletinului de identitate); persoanele cu handicap; persoanele care beneficiază de ajutor social; femeile care efectuează un avort la cerere într-o unitate sanitară publică; alte categorii de persoane fără venit (declarație pe proprie răspundere).

Pentru persoanele care realizează venituri și locuiesc în mediul urban, manopera de extracție sterilet are un preț de  50 lei iar cea de montare sterilet 60 lei.

În cadrul cabinetului se recoltează și examenul Babeș – Papanicolau. Acesta este gratuit în cadrul subprogramului de depistare precoce activă a cancerului de col uterin la populaţia feminină eligibilă în regim de screening, pentru persoanele de sex feminin în vârstă de peste 25 de ani până la cele de 64 ani care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin. Pentru persoanele care nu îndeplinesc aceste criterii, examinarea se face contra cost – 40 de lei. 
În cadrul cabinetului se poate efectua și recoltarea examenului de secreție vaginală, însă doar cu plată, prețul unui astfel de test fiind 40 de lei. Totodată, din cabinet se pot achiziționa contraceptive și teste de sarcină, contraceptivele hormonale si nehormonale fiind la preț de achiziție fără adaosul comercial practicat de farmacii.

„Prin activitatea din cadrul cabinetului facem eforturi pentru organizarea și optimizarea serviciilor de planning familial în Sibiu, axându-ne pe acţiuni de prevenire, îngrijire şi supraveghere a infecţiilor cu transmitere sexuală. Ne adresăm tuturor segmentelor sociale iar activitatea noastră se realizează cu respectarea drepturilor omului, a intimității și demnității persoanelor astfel încât să eliminăm eventuala reticență a persoanelor care pot apela la serviciile noastre”, a declarat dr. Camelia Petre, medic coordonator al cabinetului de planificare familială.

Programul cabinetului funcționează în două ture, de luni până vineri, cu doi medici de medicină generală și un ginecolog cu o jumătate de normă. Programările se fac telefonic la nr. 0269215050 interior 334.

Unii dintre cei mai apreciați artiști sibieni, în Orașul Artiștilor

0

Artiștii sibieni Alexandru Cînean, Sofian Albert și Dan Raul Pintea colaborază din acest an cu Orașul Artiștilor și oferă iubitorilor de artă posibilitatea de a le cumpăra lucrările atât în original cât și tipărite în serie limitată. Tehnica Fine Art Prints este tot mai căutată în lumea iubitorilor de artă din întreaga lume, fiind o modalitate de a achiziționa tablouri de artist la prețuri accesibile.
Alexandru Cînean

În prezent, Orașul Artiștilor găzduiește expoziția Summer Vibes a sibianului Alexandru Cînean. La doar 32 de ani, artistul este o prezență tot mai convingătoare pe scena artistică locală, națională, și internațională. Până acum a expus în România, Belgia, Franţa, Germania, Italia, Anglia și Australia, iar acum revine acasă cu o expoziție de pictură în Galeria Art Point din Orașul Artiștilor. Expoziția marchează începutul unei colaborări ce oferă pasionaților de artă posibilitatea de a-i cumpăra lucrările și în varianta Fine Art Prints.
În acest sfârșit de săptămână, Alexandru Cînean transformă expoziția personală din cadrul Orașul Artiștilor într-un happening de artă vizuală, cu scopul de a ne transpune în propriile tablouri. Câteva spray-uri, o combinație de stenciluri și culoare vor transforma plăci de surfing în obiecte de artă. Trecătorii sunt invitați să ia parte la realizarea unui nou obiect de artă, placa de surfing pictată de către artist fiind apoi expusă în Galeria Art Point din Piața Mică, alături de binecunoscutele tablouri “Surfing in the sky”, “Summer vibes” sau “Selfie on a pink flamingo”.
Happeningul va avea loc sâmbătă, 22 august, începând cu ora 13:00, pe platoul pietonal din fața Turnului Sfatului.
Sofian Albert

Alături de Alexandru Cînean, în Orașul Artiștilor expune și Sofian Albert, doctor în arte vizuale. Acesta prezintă o serie de schițe ce pot fi colecționate de către iubitorii de artă sub formă de Fine Art Prints. Schițele, un studiu de anatomie ce reprezintă cai în diverse ipostaze, sunt realizate în serie limitată, cumpărătorii primind alături de lucrare și un certificat de autenticitate înseriat.
Tehnica Fine Art Prints este tot mai căutată în lumea iubitorilor de artă din întreaga lume, fiind o modalitate accesibilă oricui de a intra în posesia unor lucrări de artă ce de multe ori sunt colecționate de oameni înstăriți. Prin această tehnică, fiecare lucrare este multiplicată într-o serie limitată și este semnată de către autor. De multe ori, artistul intervine pe pânzele tipărite astfel încât fiecare să devină unică. Posesorii de Fine Art Prints primesc și un certificat ce autentifică lucrarea și semnătura în original a artistului.
De săptămâna viitoare, lucrările de tipul Fine Art Prints se vor putea achiziționa și online, de pe site-ul www.ArtPoint.ro.
Dan Raul Pintea

Din acest an, brandul „Dragoste” poate fi găsit și în Orașul Artiștilor. Cunoscut pe plan național și internațional din anul 2017, după ce Dan Raul Pintea a fost ales câștigător al unui accelerator de proiecte de design, brandul “Dragoste” a artistului sibian a avut un parcurs lung, de peste zece ani, în care lucrările i-au fost purtate de către mii de persoane, de vedete naționale și internaționale.
Conceptul “Dragoste” se găsește în Orașul Artiștilor din Piața Mică serigrafiat pe piese vestimentare cum ar fi tricouri, hanorace, șepci, căciuli.
Orașul Artiștilor
Oraşul Artiştilor este deschis până în 18 octombrie 2020 în Piaţa Mică, în faţa Turnului Sfatului, şi aşteaptă curioşii cu o galerie de artă adusă în stradă, cu ateliere de pictură amenajate chiar aici, în spaţiul public, cu workshopuri pentru copii şi adulţi, cu ateliere cu părinţii şi chiar şi cu o bibliotecă din care puteţi răsfoi cărţi despre artă. Zilnic, căsuţele expoziționale vă aşteaptă să le treceţi pragul pentru a vă cumpăra o amintire din Sibiu, susţinând astfel un artist.
Proiectul Orașul Artiștilor este cofinanțat de către Primăria Muncipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu.

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe cupola Bisericii din Lazaret

Un bărbat murit pe loc după ce a căzut, joi, de pe cupola Bisericii din Lazaret. 

La fața locului a intervenit ISU Sibiu, cu un echipaj de prim-ajutor calificat SMURD și două echipaje de pompieri cu autospeciala de salvare și intervenție la înălțime.
„Un bărbat de aproximativ 40 de ani a căzut de pe cupola unei biserici de la o înălțime de peste 3 metri, pe acoperișul acesteia. Salvatorii au găsit pe acoperiș bărbatul decedat”, a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
 

Prestații excelente pentru sibieni la Raliul de casă

0

Sportivii născuți în Sibiu și aceia care au reprezentat cluburile din orașul nostru au avut o evoluție foarte bună la competiția de casă. Ei au urcat pe podium la multe probe, iar la aceea principală, noul echipaj al Sibiul Rally Team, Dan Gîrtofan-Tudor Marza s-a clasat pe locul secund, iar câștigătorul de anul trecut, sibianul Sebastian Barbu a ocupat ultima treaptă a podiumului. Barbu a fost la prima întrecere după o pauză de aproape opt luni de zile.
Podium pentru Sibiu Racing Team
Raliul Sibiului s-a desfășurat în zilele de 14 și 15 septembrie. Competiția de anul acesta i-a dus pe piloți pe probe celebre precum ”Șanta” și ”Călugărul”, și mai ales pe macadam, suprafață care a diferențiat concursul nostru față de restul, pe plan național. Piloții născuți în Sibiu și cei care au reprezentat cluburile sibiene s-au descurcat excelent.
Sibiu Racing Team a ocupat locul II în clasamentul general al echipelor, pe când Sibiu Rally Team a terminat pe IV. Raul Badiu și Rareș Fetean au fost cei mai buni la Cupa Dacia, iar în clasamentul ”Roților Motrice Față”, cei doi au terminat pe III cu a lor Dacie Sandero. Paul Popa și Laszlo Csegzy (Suzuki Swift Sport) au fost cei mai buni în Cupa Debutanților și au terminat pe locul III în clasamentul juniorilor. La Cupa Swift, Alexandru Ardelean și Horațiu Baltador (Suzuki Swift Sport) au ocupat ultima treaptă a podiumului de premiere.

Un sibian s-a dus la discuții cu polițiștii, în stare de ebrietate

Un sibian s-a dus să clarifice câteva aspecte reclamate într-o petiție la poliție, în stare de ebrietate.

Ba mai mult, nu s-a dus pe jos, ci cu mașina.
„La data de 19 august, în jurul orei 14, un sibian a fost invitat de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu, la sediul instituției, în vederea clarificării unor aspecte reclamate într-o petiție. Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, s-a prezentat conform solicitării în jurul orei 16.51, și, întrucât avea un mers greoi și emana miros de alcool, polițiștii rutieri l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul testării fiind 1,07 mg/l alcool pur în aer expirat”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Bărbatul s-a deplasat la sediul Poliției cu autovehiculul.
Potrivit IPJ Sibiu, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală

Sibienii, invitați să vină cu propuneri privind construcția magazinului LIDL din zona Trei Stejari

 

Sibienii sunt invitați să vină cu propuneri privind viitorul LIDL ce se va construi pe strada Fabricii din Sibiu, în zona Trei Stejari.

Aceștia își pot transmite observațiile pe adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de telefon 0269 / 208800, interior 897.
„Observațiile sunt necesare în vederea stabilirii cerințelor de elaborare a Planului Urbanistic de Detaliu „Demolare construcții existente, construire parc retail, amenajare incintă și împrejmuire proprietate”. Răspunsul proiectantului la observațiile transmise va fi trimis în copie către toate persoanele care au depus sesiatări în scruis înregistrate la Primăria municipiului Sibiu până la data estimată de 25.08.2020”, se arată într-un anunț, pe site-ul Primăriei Sibiu.
Terenul propus pentru studiu are o suprafață de 7.561,60 mp și, conform memoriului tehnic, în urma unor analize, au fost identificate disfuncționalități ale amplasamentului în raport cu zonele învecinate. Potrivit sursei, fondul construit pe terenurile ce formează amplasamentul, aparținând fostului ansamblu industrial SC Bere Trei Stejari SA, se află într-un stadiu avansat de degradare, abandonat.
Totodată, în cadrul acestui proiect, vor fi construite 109 locuri de parcare, inclusiv patru locuri rezervate persoanelor cu handicap și două rezervate celor cu copii.