Acasă Blog Pagina 3548

Abonamente gratuite elevi – reîncărcarea lunară a abonamentului gratuit

Începând cu luna iunie 2020, toţi elevii, indiferent de domiciliu, beneficiază de gratuitate la transportul public în comun.
Tursib SA, doreşte să le mulţumească tuturor celor care au completat deja cererile în acest sens pe site-ul sau la agenţia noastră. Acestora le-au fost emise carduri noi, sau le-a fost activată gratuitatea pe cardurile pe care deja le deţineau. Îi rugăm însă pe toţi să nu uite faptul că pentru a beneficia în continuare de această gratuitate, trebuie să îşi reactiveze lunar abonamentul, la fel ca la orice abonament de transport în comun.
Acest lucru se poate face online, accesând pagina https://tursib.ro/abonament/gratuit de pe site-ul Tursib, sau se poate face deplasându-vă personal la oricare dintre punctele noastre de vânzare (agenţie, casierie sau chioşcuri de bilete), unde abonamentul vă va fi activat automat. Nu uitaţi să aveţi în acest caz şi cardul la dumneavoastră pentru a putea efectua procedura de activare.
De asemenea dorim să îi invităm pe toţi elevii care doresc să beneficieze în mod gratuit de serviciile de transport public să facă o cerere în acest sens pe site-ul nostru sau la Agenţia de pe Calea Dumbrăvii nr. 135 zilnic între orele 6.30 – 21.00, asta dacă nu au făcut-o deja. Îi asigurăm că depunem toate eforturile pentru ca aceste cereri să fie procesate în cel mai scurt timp, iar toţi cei care solicită acest drept, să poată circula gratuit cu autobuzele Tursib ori de câte ori au nevoie.
Vă mulţumim tuturor celor care utilizaţi serviciile noastre de transport!

Festivalul „Cântecele Munților” duce ateliere de dans popular și spectacole folclorice, în Muzeul ASTRA

Șase ateliere de dans popular și un spectacol folcloric se numără printre evenimentele din acest sfârșit de săptămână, în Muzeul din Dumbrava Sibiului. Acestea fac parte din agenda Festivalului „Cântecele Munților”, organizat de CJCPCT „Cindrelul – Junii Sibiului”.

Evenimentele vor debuta joi, 30 iulie, la ora 16, cu un atelier de dansuri tradiționale din Mărginimea Sibiului, la Gospodăria – atelier de confecționat straie din Tilișca. Totodată, la aceeași oră, va începe și atelierul de dansuri tradiționale din Moldova, la Gospodăria – atelier de olari din Marginea, județul Suceava.
Ora 17 va veni cu alte două ateliere, respectiv cel de dansuri tradiționale din Bihor şi Ţara Moţilor, la Gospodăria de vărar, Dragu-Brad, judeţul Hunedoara, și cel de dansuri tradiționale din Oltenia, la Duplex de gospodării –atelier de olari, Găleşoaia, judeţul Gorj.
O oră mai târziu, vot avea loc o prezentare și degustare de vinuri, însoțite de un spectacol folcloric susținut de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” și soliștii: Nicu Mâță, Stana Stepanescu, Bojidar Ciobotin, Robert Târnăveanu, Andreea Haisan, Alexandru Brădățan, Alina Bîcă, Oana Tomoiagă, Gabriel Dumitru. Conducerea muzicală îi aparține lui Gabriel Popescu, iar asistentul coregraf este Alesea Sas. Coregrafii spectacolului sunt Theodor Vasilescu şi Silvia Macrea.
Sâmbătă, 1 august, ziua începe la ora 11 cu un spectacol folcloric la Târgul de Țară, susținut de Ansamblul de Jocuri „Kazacioc”, Călin Brăteanu și Taraful „Obcina”, dar și de Ansamblul Folcloric „Plaiurile Pojorâtei”. La ora 12.30, vor continua ateliere de dans, de această dată originare din Bucovina, la Gospodăria-atelier de olari din Marginea, judeţul Suceava.
Ultima zi a weekendului va aduce la ora 11 un atelier de dansuri tradiționale dobrogene, la Gospodăria de pescari cu moară de vânt, Mahmudia, judeţul Tulcea.
Accesul la atelierele de dans se face pe bază de programare telefonică, la numărul 0745/ 588003, în limita a 20 persoane, iar accesul la spectacolele de la Târgul de Țară se face în limita a 200 de persoane.
Conform organizatorilor, Festivalul „Cântecele Munților” se desfășoară cu avizul DSP Sibiu, cu respectarea măsurilor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.
 

????????????????????????????????????

Premierul Ludovic Orban vine mâine la Sibiu

Prim-ministrul Ludovic Orban și alți membri ai Guvernului vin mâine la Sibiu, unde vor vizita inclusiv terenul pe care se va construi viitorul spital județean.

Premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloș și ministrul Sănătății Nelu Tătaru vor fi prezenți joi, 30 iulie, la Sibiu și vor vizita amplasamentul noului spital județean.
„Membrii Guvernului vor vizita amplasamentul noului Spital Județean pe Calea Șurii Mici”, anunță Consiliul Județean Sibiu.

La ora 13:00, membrii Guvernului vor participa la ședința de Consiliu Județean, în care consilierii județeni vor vota indicatorii tehnico-economici pentru proiectul noului spital, primul pas pentru atragerea finanțării europene nerambursabile.

După vizita de la Sibiu, premierul Ludovic Orban se va deplasa la Mediaș, unde se va întâlni cu primarul Gheorghe Roman, pentru a discuta despre proiectele municipiului finanțate din fonduri guvernamentale, urmând ca apoi meargă la platforma Automecanica.

Incendiu la o bucătărie de vară din Rusciori

O anexă gospodărească, din lemn, a luat foc, miercuri dimineață, în Rusciori.
La fața locului au intervenit pompierii pentru a lichida incendiul.

„ISU Sibiu a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și SVSU Șura Mică, în localitatea Rusciori, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, construită din lemn, de aproximativ 10 metri pătrați (bucătărie de vară). Incendiul a fost localizat și lichidat în scurt timp, fără a se extinde la vecinătăți. Au ars materiale existente în anexă. Nu au existat victime surprinse de incendiu”, spune Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Potrivit acesteia, sursa probabilă de aprindere a incendiului a fost stabilită ca fiind jar, provenit de la o sobă pe lemne, care a aprins materialele combustibile depozitate în apropierea ei.

FC Hermannstadt joacă astăzi cu Viitorul Constanța

0

Echipa sibiană întâlnește în această seară cea mai bună echipă din play-out. Începând cu ora 19,00, pe stadionul Municipal din Sibiu, FC Hermannstadt va juca contra Viitorului Constanța. Echipa ”regelui” se află pe prima poziție în clasament, iar alb-roșii sunt pe locul 4, la 14 puncte distanță de lider.
FC Hermannstadt primește vizita celor de la Viitorul Constanța. Partida se va juca în această seară de la ora 19,00 și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1, Look Sport și Telekom Sport. Pentru FC Hermannstadt meciul cu Viitorul este important deoarece, în cazul unei victorii, sibienii se pot apropia și mai mult de rămânerea în Liga I. De partea cealaltă, Viitorul nu are vreo grijă în această privință și vizează a șaptea victorie în play-out.
Sibienii au pierdut doar un meci din ultimele zece pe teren propriu, la fel ca Viitorul, în deplasare. FCH are 28 de puncte după 9 etape disputate în play-out și are 5 puncte distanță față de Poli Iași, formația ce ocupă locul de baraj și care are două jocuri în plus.
 
 

Vâlcean prins cu marfă contrafăcută, în Iacobeni

Un vâlcean a rămas fără toată marfa pe care o oferea spre vânzare și s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști, în Iacobeni.

Marți în jurul amiezii, polițiștii Postului de Poliție Iacobeni au descoperit în localitate un tânăr în vârstă de 20 de ani, din județul Vâlcea, în timp ce comercializa articole de îmbrăcăminte purtând însemne specifice unor mărci înregistrate.
“În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de comercializare de produse contrafăcute, iar cele 9 produse pe care tânărul le avea asupra sa au fost confiscate în vederea continuării cercetărilor”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Scăderi de presiune în unele zone ale localităților Mohu și Veștem

Apă Canal Sibiu S.A. anunță că pe fondul lucrărilor de remediere la conducta de transport apa Dn 400 din Sibiu, zona Frezorilor – Henri Coandă, aflate în curs de execuție,  sunt posibile scăderi  de presiune pentru zonele înalte din localitățile  Mohu și Veștem, alimentate din rețeaua de apă potabilă a municipiului Sibiu.
Lucrările se vor încheia astăzi, 29.07.2020, la ora 20.00.
Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777, telverde 08008.202.202.

Un număr record de 212 apărători ai mediului, inclusiv doi pădurari români, au fost ucişi în 2019 (raport)

Cel puţin 212 apărători ai mediului au fost ucişi în 2019, un nou record, relevă miercuri un raport al organizaţiei neguvernamentale britanice Global Witness, care menţionează şi omorârea a doi pădurari în România, singurele crime de acest fel din Europa.

„Într-o perioadă în care avem în mod special nevoie să protejăm planeta împotriva industriilor distructive şi care emit CO2, crimele asupra apărătorilor mediului şi ai pământurilor nu au fost niciodată atât de numeroase” de la începutul realizării bilanţului, în 2012, conform Global Witness.
Bilanţul anual depăşeşte precedentul record, din 2017, când fuseseră înregistrate 207 decese. Şi, ca în fiecare an, „cifrele noastre sunt aproape sigur subevaluate”, avertizează ONG-ul, potrivit AFP. Printre victime se numără lideri ai populaţiilor indigene, pădurari sau activişti obişnuiţi. În 2019, jumătate din crime s-au produs doar în două ţări: Columbia, care cu cele 64 de victime se plasează detaşat pe prima poziţie într-o Americă Latină care reprezintă două treimi din acest bilanţ, şi Filipine, cu 43 de morţi.
În cele două ţări, la fel ca în restul lumii, reprezentanţii populaţiilor indigene (40% dintre cei ucişi în 2019) care trăiesc cel mai aproape de natură „sunt supuşi unui risc disproporţionat de represalii” în contextul în care se luptă pentru a-şi apăra „pământurile ancestrale”. Mineritul este sectorul unde s-au înregistrat cele mai multe victime printre apărătorii mediului (50 de decese). Urmează industria agricolă, cu uciderea a 34 de militanţi care s-au opus exploatărilor de ulei palmier, de zahăr sau de fructe tropicale, în mare parte în Asia. Lupta împotriva exploatărilor forestiere a făcut la rândul său 24 de victime, o creştere de 85% comparativ cu 2018, în contextul în care pădurile sunt esenţiale în combaterea încălzirii climatice.
Global Witness notează de asemenea că 33 de militanţi au fost ucişi în Amazonia (în mare majoritate în Brazilia), luptând contra defrişărilor determinate în special de mari proiecte miniere şi agricole. Însă apărarea pădurilor poate costa viaţa şi în Europa, continent unde au avut loc totuşi cele mai puţine crime asupra apărătorilor mediului – două, ambele în România, precizează raportul.
Astfel, în România, unde unele dintre cele mai importante păduri virgine din Europa sunt victima unei exploatări sălbatice, pădurarul Liviu Pop a fost ucis în octombrie după ce a surprins tăietori ilegali de lemne. O lună mai devreme, un altul a fost ucis cu o lovitură de topor în cap. Raportul mai subliniază că anul trecut în România au fost înregistrate sute de ameninţări şi atacuri asupra pădurarilor. În privinţa autorilor violenţelor asupra apărătorilor mediului în lume, chiar dacă „impunitatea şi corupţia generalizate” fac dificilă identificarea lor, raportul arată cu degetul crima organizată, bande locale, organizaţii paramilitare şi chiar forţe de securitate oficiale, cărora le-au fost atribuite 37 de decese în 2019.
„Numeroase încălcări ale drepturilor omului şi ale mediului sunt generate de exploatarea de resurse naturale şi de corupţia sistemului politic şi economic mondial”, a denunţat Rachel Cox, de la Global Witness, care observă că firmele responsabile sunt aceleaşi „care ne duc spre o schimbare climatică incontrolabilă”.
„Dacă vrem cu adevărat o relansare verde care să pună în centru securitatea, sănătatea şi bunăstarea populaţiei, trebuie să abordăm rădăcinile atacurilor asupra activiştilor şi să urmăm exemplul acestora pentru a proteja mediul şi pentru a încetini criza climatică”, a insistat ea. (AGERPRES)

Începe perioada electorală pentru alegerile locale. Partidele și candidații independenți se pot înscrie de azi în competiție

Perioada electorală aferentă alegerilor locale programate în data de 27 septembrie începe astăzi. Tot de azi, partidele și candidații independenți se pot înscrie în competiție.

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a precizat că, începând de miercuri, toate partidele care doresc să se înscrie în competiţie, precum şi candidaţii independenţi îşi pot înregistra mandatarii financiari, deschide şi declara conturile la AEP.
El a amintit că mai multe localităţi sunt carantinate, însă a adăugat că ar trebui să nu fie probleme cu organizarea procesului electoral în aceste circumscripţii, deoarece ar urma să iasă din carantină înainte de a se constitui birourile de circumscripţie.
Potrivit unui comunicat al AEP, transmis AGERPRES, principalele repere calendaristice ale perioadei electorale aferente alegerilor locale sunt următoarele:
* 2 august – constituirea Biroului Electoral Central;
* 7 – 11 august – perioada de înregistrare a alianţelor electorale;
* 7 – 18 august – perioada de depunere a candidaturilor;
* 8 august – constituirea birourilor electorale de circumscripţie;
* 24 august – rămânerea definitivă a candidaturilor;
* 22 septembrie – tipărirea buletinelor de vot, desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora, prin tragere la sorţi computerizată;
* 26 septembrie, ora 7,00 – încheierea campaniei electorale;
* 27 septembrie, ora 7,00 – începerea votării;
* 27 septembrie, ora 21,00 – încheierea votării.
Alegerile locale ar fi trebuit să se desfăşoare în luna iunie, însă au fost amânate din cauza pandemiei de COVID-19.
Parlamentul a decis, la mijlocul lunii iunie, prelungirea mandatelor aleşilor locali până la 1 noiembrie. Prin acelaşi act normativ s-a prevăzut ca data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 să se stabilească prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea votării.
La începutul lunii iulie, Senatul şi Camera Deputaţilor au adoptat legea care prevede organizarea localelor pe 27 septembrie.
(AGERPRES)

Sibiu Fashion Days – Editia a 9-a

Sibiu Fashion Days, eveniment ajuns la ediția cu numărul 9, readuce printre sibieni timp de două zile universul plin de culoare și de eleganță al modei. Între 31 iulie și 1 august, Habermann Markt devine un uriaș catwalk pe care vor fi prezentate cele mai recente colecții ale celor mai importanți designeri din România.
Anul acesta evenimentul va avea loc in Habermann Markt, spatiu ce ajuta organizatorii sa respecte toate masurile impuse de lege, pentru combaterea raspandirii COVID – 19.
Intrarea se face pe baza de rezervare, pe pagina de facebook Sibiu Fashion Days, in limita locurilor disponibile.
Gasiti mai jos programul detaliat pentru cele 2 zile:
Designeri precum Minelli, Curly Boutique, Alexandra Calafeteanu, Anemona Stanchi, Yipee Boutique, Anca Margineanu – colecție inspirată din costume populare, Nagun, Alexandra – Diana Bucur – Sabau, Mahomed Al Dleme – Tookzik își vor prezenta colecțiile 2020 în Habermann Markt, pe muzica mixata de DJ Cipi Hampu, în data de 31 iulie, începând cu ora 20:30.
Sâmbătă, 1 august, începând cu ora 20:30, ne vom putea bucura de colecțiile designerilor: Zetta, Mihaela Cirlugea, Lena Criveanu, Kinga Varga, Kaind, Palaria Dadarlat, CM creation de mode, Amos Midas, George Hojbota. Toți ne vor prezenta noile colecții dedicate anului 2020, în Habermann Markt, pe muzica mixată de Alex Zara DJ.
la fel ca în fiecare an Sibiu Fashion Days se încheie cu un concert al unui artist pe care publicul îl iubește, atât pentru muzica sa, cât și pentru aparițiile fără cusur în spațiul public. La această ediție, seara de sâmbată, de la ora 22:00, va fi marcată printr-un concert live susținut de Sore & Band.
„Sibiu Fashion Days este un eveniment care a devenit tradițe pentru orașul nostru. Muzica si culorile din prezentarile de moda, creeaza o stare de basm pe care o traiesc toti cei prezenti la eveniment.” – Liliana Tempean, Organizator Sibiu Fashion Days.
Unul dintre cele mai aşteptate evenimente de profil din tara, Sibiu Fashion Days, se desfășoară in Habermann Markt Sibiu. Vineri 31 iulie și sâmbătă 1 august, publicul sibian și nu numai este invitat la 2 evenimente inedite de fashion.
Prezentator: Andreea Dobrota
Organizator: APCF Heart
Detalii:  https://www.facebook.com/sibiufashiondays/
Email: [email protected]    / Telefon: 0746 937 154
Actiune cofinantata de Consiliul Local Sibiu prin Primaria Municipiului Sibiu.

A început numărătoarea inversă până la ediția online a festivalului Săptămâna Haferland

București, 28 iulie 2020 – Cea de-a opta ediție a celui mai mare festival dedicat culturii și tradițiilor săsești din Transilvania, Săptămâna Haferland, va avea  loc online, în perioada 31 iulie – 2 august, aducând în prim-plan valorile autentice și frumusețea meleagurilor din Țara Ovăzului.
Tematica acestui an, Tradiția continuă, a ambiționat cu atât mai mult organizatorii pentru a promova în mediul online cele mai reprezentative inițiative din zonă, dar și pentru a oferi în continuare o platformă tinerilor artiști și celor ce duc mai departe tradițiile săsești.
Astfel, participanții virtuali la festival vor putea ajunge la Archita, Cloașterf, Homorod, Rupea, Saschiz, Criț, Bunești, Roadeș, Meșendorf și Viscri, unde se vor bucura de clipuri video cu pitorescul localităților; înregistrări ale unor concerte de muzică clasică, lansarea cărții „Vecinătăți la sașii din Criț. Regulamente scrise de la 1615 la 1991” scrisă de Ruxandra Hurezean, clipuri savuroase ce vor scoate în evidență rețete tradiționale vechi, săsești; testimoniale ale unor personalități publice; precum și alte tipuri de conținut interesant și interactiv.
Bineînțeles, turiștii sunt așteptați și fizic în satele săsești, dar separat, pe tot parcursul anului, respectând normele de distanțare socială. Ediția online își propune să îi atragă în zonă și să le prezinte ecosistemul de mici antreprenori și localnici, care au dezvoltat oferta de cazare și activități din regiune.


Desigur, realizarea acestei ediții inedite nu ar fi posibilă fără implicarea unor parteneri cu tradiție precum Rompetrol, Automobile Bavaria, MHS Truck&Bus Group, Transferoviar Călători, AQUA Carpatica și Domeniile Sâmburești, a căror misiune ca organizații se regăsește în conceptul festivalului.
Rompetrol îi îndeamnă pe români să ajungă mai departe, în locurile din țara noastră care îi inspiră sau pe care își doresc să le viziteze pentru prima oară, așa cum este și Haferland sau Țara Ovăzului, iar, pe parcursul călătoriei lor să își ia energia din stațiile Rompetrol unde vor fi în siguranță pentru a parcurge drumul mai ușor.
Automobile Bavaria este cea mai mare rețea de dealeri BMW din Europa Centrală și de Sud-Est și unic furnizor al automobilelor speciale BMW pentru corpuri și misiuni diplomatice. De asemenea, grupul deține 12 dealeri BMW în România, trei centre de vânzări MINI și singurul service Rolls-Royce din Sud-Estul Europei. Implicarea companiei în organizarea fiecarei ediții a festivalului a conferit excelență mobilității, ilustrând poziționarea companiei, de lider al performanței și, totodată, al eleganței.
MAN, marca germană de autovehicule comerciale, cu tradiție de peste 100 de ani, este reprezentată în România de MHS Truck & Bus Group. Filozofia mărcii de a simplifica business-ul clienților săi prin produsele și serviciile oferite, se extinde și în zona comunității în care grupul activează. Implicarea în susținerea și dezvoltarea comunității au reprezentat întotdeuna o prioritate pentru MHS Truck & Bus Group. Anul acesta este unul special având în vedere situația cauzată de pandemie, care determină compania să se adapteze unor situații și obiceiuri noi. Pe lângă susținerea constantă și activă a transporturilor vitale în această perioadă pentru asigurarea bunurilor necesare, asigurarea locurilor de muncă ale angajaților săi și crearea unor noi locuri de muncă, grupul se implică activ în promovarea și dezvoltarea turismului intern, contribuind astfel și la susținerea economiei.
Tranferoviar Călători este un operator feroviar cu capital privat care transportă lunar peste 415.000 călători și care oferă servicii de cea mai bună calitate la standarde europene și prețuri românești. Mai mult, T.F.C. este și o companie implicată social, organizația având multiple inițiative sociale care sprijină sportul, educația, activitățile ecologice și alte domenii de interes pentru comunitățile locale din zonele în care activează
AQUA Carpatica, un brand vizionar și totodată ambasador al României, ia parte la festival an de an, potolind setea de cultură și tradiții a participanților, iar Domeniile Sâmburești, care perpetuează tradiția vinurilor românești cu renume și, în același timp oferă arome unice rezultate prin îmbinarea tehnicilor moderne cu cele tradiționale, este sponsorul oficial al iubitorilor de momente de relaxare în Haferland.
 
 

Tătaru: A început acel test de seroprevalenţă; rezultatele vor veni în septembrie

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi seară că a început testarea la nivel naţional care va arăta gradul de imunizare a populaţiei la infecţia cu SARS-CoV-2, urmând ca rezultatele să vină în toamnă.

„A început acel test de seroprevalenţă şi au început recoltările de la diverse laboratoare din judeţe şi continuă această recoltare. În acest moment a scăzut ritmul, pentru că trebuie să gestionăm o a doua cocoaşă a primului val pandemic, dar acel test merge în continuare. Rezultatele vor veni la începutul lunii septembrie”, a precizat Tătaru, la Digi 24.
Potrivit ministrului Sănătăţii, testul va arăta cam ce imunizare avem în acest moment şi poate previziona şi „un eventual val doi”.
„Trebuie să ne obişnuim să convieţuim cu acest virus, cel puţin un an, doi. Orice pandemie ne-a dat această experienţă, dar acesta este anul cel mai important şi în virtutea faptului că ne vom obişnui cu acest virus şi în speranţa unui vaccin anul viitor, şi în contextul în care toţi, chiar dacă e ceva nevăzut, am început să ne obişnuim”, a mai spus Tătaru. (AGERPRES)