Miercuri, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un bărbat în vârstă de 27 de ani, domiciliat în localitatea Vurpăr.
Bărbatul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv nerespectarea unei hotărâri judecătorești după ce, marți, s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 100 de metri de locuința fostei concubine, din localitatea Vurpăr, și ar fi lovit doi dintre locatarii imobilului respectiv, rude ale femeii.
Bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările în acest caz continuă la nivelul Secției dePoliție Rurală Șelimbăr.
Reținut pentru că s-a apropiat prea mult de fosta concubină și a lovit două rude ale femeii
„Povestea lui Măzărel” revine, în weekend, la Teatrul „Gong”
În acest sfârșit de săptămână, reîntâlnim pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu „Povestea lui Măzărel”, un spectacol recomandat copiilor ce au peste trei ani.
Spectacolul are la bază o poveste originală de Aurelia Călinescu, iar în distribuția acestuia se află Raluca Răduca. Acesta va fi prezentat vineri, sâmbătă și duminică, la orele 10 și 18.
„De ce este cerul albastru? De ce zboară fluturii? De ce cad frunzele copacilor? De ce, de ce, de ce? Vă invităm în lumea lui „De ce?ʺ alături de Măzărel, un băiețel care începe să descopere lumea din jurul lui și își face prieteni noi. Cu Măzărel vom porni într-o călătorie plină de afecțiune și gingășie, în care vom descoperi bucuria copilăriei, a primelor prietenii sincere, a protecției și a iubirii față de persoanele dragi. Spectacolul este unul interactiv, unde cei mici pot să se joace împreună cu Măzărel și să îi fie alături în aventura sa plină de neprevăzut. Gândit pentru a fi jucat într-un spațui neconvenționale, cu un singur actor, muzica este un element care stă la baza spectacolului și cei mici sunt încurajați să participe în minunata lume a lui Măzărel”, este descris spectacolul de către reprezentanții Teatrului „Gong”.
Un bilet costă 50 de lei și este valabil pentru un grup format din membrii aceleiași familii, dar nu mai mult de zece persoane.
Biletele pot fi achiziționate atât online, cât și de la Agenția Teatrală. Biletele oferite prin Agenția Teatrală se pot achiziționa doar pe baza unei programări, la numărul de telefon 0269 210 906, miercuri, joi și vineri între orele 11 – 18, sâmbătă între 10 – 18 și duminică în intervalul orar 10 – 14.
Un singur elev sibian care a susținut BAC-ul în etapa specială nu a promovat examenul
Un singur elev care a susținut în etapa specială Bacalaureatul nu a fost declarat promovat. Ceilalți patru candidați înscriși în județul Sibiu au obținut medie de trecere.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, candidatul care nu a promovat BAC-ul nu a obținut minimul nota 5 la Matematică.
Cei cinci candidați care au susținut BAC-ul special au fost izolați la domiciliu, din cauza COVID-19, în etapa anterioară a examenului național.
Probele scrise s-au desfășurat în perioada 6 – 9 iulie. Rezultatele finale, după contestații, au fost afișate în 12 iulie.
Coronavirus: vaccinul unei companii americane intră în ultima fază a testelor clinice
Compania americană de biotehnologie Moderna a anunţat marţi că, la 27 iulie, va intra în faza finală a testelor clinice pentru un vaccin împotriva COVID-19, devenind prima firmă din domeniu care a ajuns în acest stadiu la nivel mondial, notează AFP, citată de Agerpres.
În total, 30.000 de persoane vor participa la această fază decisivă în Statele Unite: jumătate dintre ei vor primi o doză de 100 de micrograme, ceilalţi un placebo.
Scopul acestui prim test va fi de a preveni orice simptom al COVID-19. Obiectivele secundare includ prevenirea infectării cu SARS-CoV-2.
Acest studiu urmează să dureze până la 27 octombrie.
Anunţul plasează compania Moderna în fruntea cursei mondiale pentru un vaccin împotriva acestei boli care a contaminat peste 13 milioane de persoane în lume şi a făcut mai mult de 570.000 de morţi.
Oamenii de ştiinţă avertizează însă că primele vaccinuri care vor ajunge pe piaţă nu vor fi obligatoriu şi cele mai eficiente sau cele mai sigure.
Tehnologia folosită de Moderna, bazată pe ARN mesager, vizează să dea corpului omenesc informaţiile genetice necesare pentru a declanşa preventiv protecţia împotriva coronavirusului.
AGERPRES
Ministerul Educației pregătește o Ordonanță de urgență, în cazul în care elevii vor continua, din toamnă, cursurile online
Monica Anisie, ministrul Educației, a declarat că pregătește o Ordonanță de urgență prin care se vor stabili măsurile pe care trebuie să le ia autoritățile când începe școala, dacă vor continua cursurile online.
„Vom pregăti o Ordonanță de urgență prin care să stabilim măsurile pe care trebuie să le luăm în această perioadă dacă situația epidemiologică impune desfășurarea în continuare a cursurilor în sistem online. Ordonanța va cuprinde toate măsurile necesare pentru ca elevul să nu fie în niciun fel prejudiciat și să aibă acces la educație”, a declarat Anisie, potrivit Edupedu.ro, în cadrul dezbaterii online organizată de World Vision România în parteneriat cu Edupedu.ro, despre cele mai importante transformări din cursa celor 30 de ani de educație.
De asemenea, Anisie a vorbit și despre data-limită comunicată de Ministerul Educației, respectiv 10 septembrie, pentru ca cele 250.000 de tablete și laptopuri achiziționate prin licitație să ajungă la copiii și profesorii fără acces la tehnologia necesară pentru desfășurarea orelor online.
Conform aceleiași surse, ministrul a mai anunțat că în prezent se desfășoară cursuri pentru pregătirea cadrelor didactice ca să poată preda online din data de 14 septembrie, în cazul în care se va continua școala de acasă.
S-a urcat la volan după ce a consumat cannabis și cocaină
Miercuri dimineața în jurul orei 3.30, în Dumbrăveni, polițiștii formațiunii rutiere din cadrul Poliției Dumbrăveni au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Zorilor de către un localnic în vârstă de 34 de ani.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul Drugtest, rezultatul a fost unul pozitiv la substanțele THC-5 Cannabis și Cocaină. Astfel, șoferul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în corp. În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni.
Cum pot obține elevii sibieni gratuitate la transportul public în comun
Elevii sibieni vor beneficia de gratuitate la transportul public în comun. Gratuitatea se va aplica tuturor elevilor din învățământul preuniversitar, care vor trebui să urmeze procedura de acordare a acestei falicități.
Ca urmare a noilor reglementări legale, elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat (grădiniţă, clasa pregătitoare, clasele I-VIII, elevii din învăţământul liceal, al şcolilor profesionale şi de ucenici), indiferent de domiciliu, beneficiază de gratuitate la transportul public în comun, anunță reprezetanții Tursib.
Aceștia au transmis un comunicat de presă în care explică procedura de acordare a acestei facilități pentru elevii din Sibiu, menționând că există două situații.
Prima este cea a elevilor care au deja un card Tursib. În cazul acestora, acordarea gratuităţii se va face pe cardul deja existent, în urma unei cereri formulate de titularul cardului sau de reprezentanţii legali ai acestuia (părinţi, tutori legali). Această procedură se poate face online, pe site-ul www.tursib.ro, la capitolul “Abonamente gratuite elevi”. Aici va trebui să fie completată “Cererea pentru acordarea dreptului la transport gratuit pentru elevi”. Tot pe site se ataşează şi documentele necesare – C.I. în cazul elevilor peste 14 ani, respectiv C.I. al părintelui / reprezentantului legal şi certificatul de naştere al copilului în cazul elevilor sub 14 ani.
„Dacă nu doriţi să activaţi gratuitatea pe site-ul nostru, o puteţi face deplasându-vă personal la Agenţia noastră din calea Dumbrăvii nr. 135, sau la Casieria de la sediul central Tursib de pe strada Munchen nr. 1, unde va trebui să completaţi cererea şi vă vor fi solicitate aceleaşi documente ca şi pe site. În cazul în care alegeţi a doua modalitate, gratuitatea vă va fi activată pe loc, de către casieriţele noastre. În cazul transmiterii pe site a cererii respectiv a documentelor ataşate, acestea vor fi procesate la sediul nostru în câteva zile, iar dumneavoastră puteţi verifica pe site când vi se activează abonamentul gratuit la adresa https://tursib.ro/legitimatii. Până la activarea gratuităţii, documentul de călătorie în baza căruia puteţi circula este “Cererea pentru acordarea dreptului la transport gratuit pentru elevi”. Valabilitatea acesteia este de 15 zile de la data completării. Puteţi descărca cererea de pe site-ul nostru, după ce aţi completat-o”, se arată în comunicat.
Cea de a doua categorie de beneficiari ai gratuităţii sunt elevii care nu au un card Tursib, dar doresc să îşi facă. Pentru elevii care nu deţin un card Tursib, se vor emite carduri nominale şi netransmisibile, în baza solicitării.
Cheltuielile privind emiterea cardurilor sunt suportate integral de către TURSIB S.A. Procedura de solicitare a unui card nou se poate face de asemenea în două moduri: online sau personal la agenţia sau casieria Tursib.
„În cazul în care doriţi să parcurgeţi paşii necesari online, va trebui să intraţi pe site-ul Tursib la capitolul “Abonamente gratuite elevi/Dacă copilul dumneavoastră NU are un card Tursib”, unde va trebui să completaţi formularul “Cerere pentru emiterea unui card Tursib de elev”. Se vor ataşa şi documentele necesare: C.I. în cazul elevilor peste 14 ani precum şi poza tip buletin a titularului cardului, sau C.I. a părintelui / reprezentantului legal, certificatul de naştere al copilului în cazul elevilor sub 14 ani şi poza tip buletin a titularului cardului. Cardurile vor fi emise la sediul Tursib în urma procesării cererilor clienţilor şi vor fi distribuite săptămânal unităţilor de învăţământ, în aşa fel încât fiecare copil / părinte / reprezentant legal să le poată ridica direct de la unitatea de învăţământ unde este înmatriculat titularul respectivului card”, mai transmite Tursib.
Cei care nu doresc să parcurgă paşii online, pot solicita eliberarea unui card gratuit deplasându-vă personal la Agenţia noastră din Calea Dumbrăvii nr. 135, sau la Casieria de la sediul central Tursib de pe strada Munchen nr. 1, unde vor trebui să completeze cererea şi le vor fi solicitate aceleaşi documente ca pe site. În cazul în care se alege a doua modalitate, cardul va fi emis pe loc şi va fi încărcat de asemenea pentru prima lună de utilizare.
După prima lună de utilizare a gratuităţii, elevii vor trebui să își reactiveze lunar abonamentul, la fel ca orice abonament de transport în comun. Acest lucru se poate face online, accesând pagina de “Abonamente/Încărcare abonamente online” de pe site-ul Tursib, sau se poate face la unul dintre punctele de vânzare (agenţie, casierie sau chioşcuri de bilete), unde abonamentul va fi activat automat.
Pentru protecţia elevilor şi pentru evitarea aglomeraţiei la punctele de vânzare, reprezentanții Tursib îi sfătuiesc pe beneficiari să depună actele necesare online. Dacă acest lucru nu este posibil, beneficiarii sunt așteptați la punctele de vânzare din oraș.
Astra Film Festival începe în 16 octombrie. Cea de-a 27-a ediție a evenimentului, împărțită între evenimente în săli de spectacol și online
Astra Film Festival vine în această toamnă cu o nouă ediție, programată între 16 – 25 octombrie. Organizatorii spun că o parte din evenimente se vor desfășura în săli de spectacol, cu respectarea măsurilor de protecție, iar altele vor fi prezentate în mediul online.
„Cea de-a 27-a ediție Astra Film Festival va avea loc între 16 și 25 octombrie 2020, într-un format adaptat situației și incertitudinilor generate de pandemie. Programul oficial va prezenta peste 50 de filme de non-ficțiune în selecții curatoriale și programe speciale. O parte dintre filme vor fi proiectate fizic, în săli din Sibiu. Filmele din program vor fi disponibile online pentru publicul de pe teritoriul României pe toată perioada și vor putea fi accesate încă trei săptămâni după încheierea festivalului”, spun reprezentanții Astra Film Festival.
Programul „Astra Film DocTank” dedicat industriei va avea loc între 18 – 23 octombrie, în format online. Potrivit organizatorilor, activitățile vor fi orientate către dezbateri și schimburi de idei și experiență cu privire la situația actuală și previziunile post-pandemie.
De altfel, secțiunea „Astra Film Lab” pentru dezvoltare de proiecte de documentar se va organiza și în acest an, activitățile din workshopuri, mentoring, întâlniri și pitch de proiecte umrând să se desfășoare online.
„Cu doar doi ani în urmă, când aniversam 25 de ani de Astra Film Festival, spuneam că festivalul s-a născut și a crescut sub semnul provocării. Iată-ne azi în fața celei mai dramatice provocări de până acum. E un moment de cotitură, când trebuie să regândim mecanismul elaborat care stă la baza inventării acelui spațiu privilegiat unde cineaștii, filmele, experții și publicul se întâlnesc și trăiesc împreună experiența intensă a zilelor de festival. Ediția care urmează e un proces de învățare din mers și o aștept cu emoție. Singurul meu regret e că, după toate probabilitățile, nu vom putea avea Astra Film Junior în format fizic. Nu vom mai vedea pe străzile Sibiului zeci de mii de copii și adolescenți mergând sau venind de la filmele noastre. Dar sunt optimist și încrezător într-un viitor împreună”, spune Dumitru Budrala, director-fondator al Astra Film Festival.
Programul complet Astra Film Festival 2020 va fi anunțat la începutul lunii septembrie. Tot atunci, spun organizatorii, vor fi comunicate detalii privind accesarea filmelor și evenimentelor din cadrul Festivalului.
Foto – Facebook Astra Film Festival
Dosarul cocainei de pe plajă, finalizat: “Șeicul” din Brazilia a trimis un vapor cu 3 tone de cocaină, în România, dar furtuna le-a dat peste cap planurile
Rețaua de traficanți de droguri botezată “Frații Grimm”, condusă de un libanez aflat în pușcărie în Brazilia, a fost trimisă în judecată de DIICOT, la un an după ce o barcă cu cocaină a fost descoperită pe plajă la Vadu.
Celebrul caz al bărcii cu droguri, care s-a răsturnat în Delta Dunării anul trecut, a fost finalizat de procurorii și polițiștii DIICOT – Antidrog, după o investigație care a presupus colaborarea cu structuri ale polițiilor din Brazilia, Spania, SUA, Serbia, Ucraina și Bulgaria. Din toată rețeaua, unul din lideri, supranumit “Șeicul” este condamnat la închisoare în Brazilia, în alt dosar. În România, niciun membru nu a fost prins, deoarece au fugit cu toții în Spania, după episodul bărcii răsturnate în apele Deltei. Doar doi polițiști au fost arestați, până acum, fiind acuzați de luare de mită pentru că au primit câte 1000 de euro de la șoferul care transporta droguri într-o remorcă. Alte două persoane sunt în arest preventiv în alte două dosare.
Capul rețelei de traficanți era, potrivit DIICOT, N.E.N.J., cetățean libanez care locuia în Brazilia. El a fost angajat de o rețea europeană, Balkan Cartel, pentru a trimite 3 tone de cocaină cu o puritate foarte ridicată, din Brazilia în Marea Neagră, cu destinația Europa de Vest. Așa cum reiese din rechizitoriu, dacă ghinionul și vremea rea nu ar fi stricat planurile traficanților, cele trei tone ar fi fost de mult pe piața neagră a drogurilor din Europa. O bună parte din aceste droguri, au plecat, de altfel, din România, către Europe de Vest.
Transferul cocainei de pe nava aflată în largul Mării Negre în interiorul României, cu ajutorul bărcilor și mașinilor de teren, s-a făcut și printr-o “conicidență”: sistemul de supraveghere prin radar SCOMAR a înregstrat “o defecțiune tehnică”, spune DIICOT. De fapt, localnicii povesteau că braconierii de sturion folosesc de multă vreme “defecțiunile” SCOMAR pentru a-și face treaba liniștiți. Din fericire, furtuna din noaptea de 22 spre 23 martie 2019 a răsturnat două șalupe, o parte din droguri răsturnându-se în mare, iar o parte pe brațul Sfântu Gheorghe. Drogurile au fost descoperite de un pescar, care a găsit o şalupă răsturnată pe mal şi un pachet de droguri. Poliția antidrog a găsit la acel moment 1.040 kilograme de cocaină împrăştiată în pachete pe mal sau în apă, la care s-au adăugat cele 152 kilograme aduse de mare pe ţărm, de la Vadu la Vama Veche, alte câteva sute de kilograme au fost aduse la mal în Bulgaria.
Rechizitoriul procurorilor DIICOT conține date despre mai multe persoane inculpate, din care un brazilian, cinci spanioli, trei sârbi, șapte români, un ucrainian, toți parte a rețelei, și doi polițiști de la rutieră, care au picat ca muștele într-un dosar de trafic de droguri, pentru luare de mită. Structura de traficanți a fost constituită, pe o celebră rețea de traficanți, Balkan Cartel, cu ramuri în toată zona europeană de sud-est. Aceștia au contractat un transport de cocaină de la “Șeicul” libanez din Brazilia, apoi au angat o echipă de spanioli care să se ocupe de transferul drogurilor de pe vasul care venea cu drogurile, pe un vapor care să intre în Marea Neagră și apoi pe vehiculele cu care să penetreze România și Europa. Partea finală a transportului era asigurată de sârbii inculpați în dosar. Rețeaua spaniolă a primit inclusiv sume mari de bani pentru a cumpăra logistica necesară transferului, șalupe și mașini, etlefoane cu SIM-uri prepaid, stații de emisie recepție, saci pentru transportul drogurilor. După accidentul din noaptea transferului de pe mare pe plajă, traficanții au reușit să salveze doar o parte a transportului, circa o tonă, care a părăsit România către Serbia.
Prima navă cu cocaină a plecat pe 9 februarie 2019 din Brazilia, Belem, spre Constanța. În același timp, începând din 11 februarie, membrii rețelei au venit în România și au cumpărat sau închiriat două șalupe de viteză, o mașină 4×4, 6 vehicule de transport marfă și două pensiuni din Delta Dunării, pe brațul Sfântu Gheorghe. Undeva pe teritoriul Turciei, marfa a fost transferată pe o altă navă, care a intrat în Marea Neagră. Transportul din România urma să se facă cu TIR-uri, aparținând ramurii sârbe a rețelei. Furtuna și faptul că nu cunoșteau zona nisipurilor mișcătoare din zona Deltei le-a dat peste cap planurile traficanților. O parte din droguri s-au răsturnat în mare, o parte în Deltă. O parte au fost recuperate din barcă și scoase din țară.
Prețul estimat al cocainei este de 200 milioane de euro, cu un preț de vânzare pe piață de circa 600 milioane de euro.
Libanezul traficant, N.E.N.J., a fost interogat de procurorii români în Brazilia, el fiind condamnat în alt dosar, la sfârșitul lui 2019. Ceilalți inculpați sunt dispăruți, fiind cerută arestarea în lipsă, pentru a fi dați în urmărire internațională.
Cei doi polițiști inclulpați au intrat fără voie în acest dosar. Potrivit rechizitoriului, ei au oprit un vehicul care avea o remorcă cu o barcă, în care se aflau droguri. Pentru că șoferul nu avea permisul în regulă, au cerut mită câte 1000 de euro fiecare, bani pe care i-au primti și au permis mașinii să plece mai departe.
Ședință la Cotroceni pentru măsurile de gestionare a pandemiei
Preşedintele Klaus Iohannis se întâlnește astăzi cu mai mulți membri ai Guvernului pentru a discuta despre măsurile de gestionare a epidemiei Covid-19. Ședința va avea loc la ora 14:00, la Palatul Cotroceni, transmite Administrația Prezidențială.
La şedinţă vor participa prim-ministrul Ludovic Orban, viceprim-ministrul Raluca Turcan, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
Explicațiile epidemiologului Molnar Geza: cum transmit asimptomaticii noul coronavirus
Nivelul de transmitere a coronavirsului de către persoanele asimptomatice diferă de la caz la caz, potrivit epidemiologului Molnar Geza. Acesta a explicat, la Digi 24, că transmiterea este destul de redusă în primele zile de la infectare, devine accentuată după a 4-a zi și scade semnificativ după 10 zile.
Epidemiologl Molnar Geza este de părere că asimptomaticii joacă un rol important în transmiterea noului coronavirus.
„Asimptomaticii joacă un rol destul de important în transmitere. Lumea științifică împarte perioada de asimptomatic în trei etape. În primele trei, patru zile de la momentul infectării transmiterea este destul de redusă. După a patra, a cincea zi și până în a opta a noua zi, transmiterea este accentuată virusul a avut timp suficient să se multiplice în cavitatea oro-faringiană și, prin rezistența naturală a organismului – tânăr sau sănătos – înmulțirea are loc, dar nu are loc debutul simptomatologic care să necesite prezentarea la spital. Asta este perioada cea mai periculoasă.
Iar după cele 10 zile scade semnificativ rata de transmisibilitate”, a declarat epidemiologul Geza.
România este pe cale de a ajunge la vârful epidemiei, mai este de părere epidemiologul.
„Începem să ajungem la vârf. După două, trei săptămâni trebuie în mod biologic să urmeze începere descreșterii morbidității care va avea o durată probabilă de 30, 35 de zile, în descreștere, nu cu dispariția virusului, ci cu dispariția stărilor epidemice din diferite județe”, a mai spus epidemiologul.
Restricții de circulație pe Valea Oltului
De la sfârșitul săptămânii vor fi instituite restricții de circulație pe DN7 în localitatea Câineni, la km 238+000, în județul Vâlcea.
Începând de vineri, 17 iulie 2020, și până la 30 septembrie 2020, se interzice circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă admisă mai mare sau egală cu 7,5 tone, pe Valea Oltului (DN7) pe segmentul Râmnicu-Vâlcea – Veștem, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică după următorul program:
Vineri orele 14 – 22
Sâmbătă orele 6 – 22
Duminică orele 6 – 22
Restricțiile sunt instituite pentru realizarea unui zid de sprijin în zona localității Câineni.
„În zona lucrărilor, semnalizarea este asigurată prin semafoare. Utilizarea traseului cu restricții de către vehiculele cu masa maximă admisă de până la 3,5 tone, este opțională. Pentru aceste vehicule, se poate utiliza varianta ocolitoare:
DN 7 Rm.Vâlcea – Brezoi – DN 7A Voineasa – DN 67C Transalpina – Sebeș
Tg.Jiu – DN 67 Novaci – DN 67C Transalpina – Sebeș.
Vehiculele cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, dar mai mică sau cel mult egală cu 30 tone pot utiliza variante ocolitoare:
Rm.Vâlcea – DN 67 Tg-Jiu – DN 66 Bumbești Jiu – Petroșani – Deva
Filiași – DN 66 Tg-Jiu – Bumbești Jiu – Petroșani – Deva
Vehiculele cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, dar mai mică sau cel mult egală cu 40 tone pot utiliza variante ocolitoare:
Pitești – București – A3 Ploiești – DN 1A – Brașov DN1 – Veștem – Sibiu
Craiova – DN 6 Dr.Tr.-Severin – Caransebeș – DN 68 Hațeg – Deva
Variantele ocolitoare sunt valabile și pentru sensul de retur”, transmite Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov.


