Acasă Blog Pagina 3571

Asociația “Al 6-lea Jucător” i-a scris lui Adrian Bibu

0

Campania „FII PRIMARUL SIBIULUI!” inițiată de platforma „SIBIBU-Sibiul lui Adrian Bibu” continuă să centralizeze recomandări cu privire la dezvoltarea orașului, dar și opinii cu privire la administrarea sa. Mesajele transmise până în prezent pe adresa [email protected] sunt  semnate de sibienii preocupați de infrastructura rutieră, de cea școlară, de locuitori interesați de mari proiecte și de îmbunătățirea calității vieții, în general.
Între cei care au dat curs îndemnului de a-i scrie lui Adrian Bibu se afla și Asociația „Al 6-lea Jucător”:
În atenția domnului Adrian Bibu,
Asociația „Al 6-lea jucător” a fost înființată din dragostea fanilor pentru baschet, din dorința de a ajuta la promovarea baschetului sibian la toate nivelurile, de a susține și a stimula activitățile în acest sport. Mai mult decât atât, considerăm că, pentru a putea duce o viață sănătoasă, sportul și mai ales infrastructura sportivă din oraș trebuie susținute și dezvoltate indiferent de cine anume se va afla în fruntea primăriei orașului Sibiu. Din acest motiv, am acceptat propunerea dumneavoastră de a vă transmite câteva propuneri, dar și întrebări:

  1. Renovarea terenurilor de baschet existente din oraș (ex.: parcul Tineretului, cartierul Ștrand) cu materiale și la mărimi adecvate;
  2. Care este situația terenurilor de baschet de la stadion (actualmente se sunt folosite pe post de parcare mai mult decât pe post de teren de sport)? Acest spațiu este ideal pentru construirea câtorva terenuri de baschet 3×3, date în folosință gratuit, iar mașinile să nu mai aibă acces pentru parcare;
  3. Construirea de noi terenuri de baschet 3×3 în fiecare cartier din oraș. Asociația „Al 6-lea Jucător” a inițiat acum mai bine de 10 ani o campanie de strângere de semnături, ce au fost depuse la primărie, prin care a cerut drept de folosință a unor terenuri publice nefolosite pentru a amenaja acolo terenuri de baschet, dar, fără rezultat:

https://www.turnulsfatului.ro/2010/08/18/al-6-lea-jucator-pune-panouri-de-baschet-printot-sibiul-4764;

  1. Renovarea și dotarea sălilor de sport ale școlilor astfel încât grupele de juniori ale cluburilor să se poată antrena în condiții optime. Asociația „Al 6-lea Jucător” a inițiat în trecut un memoriu semnat și de alte asociații și cluburi sportive din Sibiu prin care a cerut acest lucru: http://www.mesageruldesibiu.ro/alungati-din-sala-transilvania-sportivii-sibieni-cero-noua-polivalenta-si-sali-de-sport-in-fiecare-cartier/;
  2. Construirea unor baze/parcuri sportive care să cuprindă terenuri pentru mai multe sporturi, nu doar un singur teren multifuncțional;
  3. Construirea unei noi săli polivalente mai mari și cu toate dotările necesare (spre ex.: să aibă și o sală de antrenament în interior separată de terenul principal);
  4. Ce s-a întâmplat cu proiectul construirii unei săli de sport pe terenul din spatele bazinului Olimpia?: https://www.arhimus.ro/sala-de-sport-clubul-sportiv-scolar-sibiu-complexsportiv-arena-varianta-i_p70.html
  5. Amenajarea parcului „Sub Arini” cu: a. Piste de alergare pe suprafață din tartan; b. Piste de biciclete separate față de cele pietonale (a se vedea propunerile celor de la „Tură în Natură”); c. Salubrizarea pârâului Trinkbach și echiparea acestuia cu ecluze/ mori de apă/ instalații care funcționează pe bază de apă astfel încât copiii să se poată juca și învăța; https://sibiu100.ro/administratie/196173-tura-in-natura-i-a-scris-lui-adrian-bibu/
  6. Separarea pistelor de biciclete din oraș față de spațiul destinat autoturismelor. Acest aspect însă nu înseamnă mutarea bicicletelor pe trotuar, ci crearea unor culoare speciale pentru biciclete pe carosabil. Astfel, s-ar încuraja și mai mult folosirea bicicletelor. În trecut, asociația „Al 6-lea Jucător” a derulat un proiect prin care a încercat să promoveze acest aspect: http://cemerita.ro/bicicleta-zilnica/;
  7. Construirea unui centru cultural cu mai multe săli de spectacole de diferite mărimi. Astfel, sălile de sport s-ar elibera și ar fi mai mult disponibile pentru cluburile sportive;
  8. Construirea unui complex cu un bazin olimpic de 50 m pentru înot și unul pentru sărituri în apă cât și a sălilor de pregătire specifice pentru aceste sporturi;
  9. Constituirea unui parteneriat CSM-CSU pentru susținerea financiară mai simplă a mai multor ramuri sportive: baschet, handbal, volei, rugby etc.;
  10. Construirea noului stadion la marginea orașului astfel încât traficul și zona „Sub Arini” să nu fie sufocate de fiecare dată când e un meci pe actualul stadion. Astfel, s-ar putea organiza pe noul stadion spre exemplu și diverse concerte de anvergură la nivel european;

Sperăm că veți lua în considerare toate aceste aspecte care, considerăm noi, ar putea veni doar în beneficiul Sibiului, contribuind la o dezvoltare constantă și armonioasă a orașului nostru, atât pe plan sportiv cât și cultural. Schimbările recomandate mai sus ar putea contribui la evoluția turismului și a industriei HoReCa, prin atragerea de noi oportunități și evenimente. 
Asociația „Al 6-lea Jucător”
Campania “FII PRIMARUL SIBIULUI!” a fost lansată în scopul de a  oferi o platformă de dialog despre viitorul orașului, sibienii fiind încurajați să-și trimită sugestiile și ideile pe [email protected]
 

Lucrări la rețeaua de apă cu afectarea furnizării în Vale și Săliște (parțial)

Apă Canal Sibiu SA anunță că miercuri, 15 iulie ac, vor fi executate lucrări de înlocuire a unei vane la rețeaua de apă din Săliște. Astfel, în intervalul 08,00 – 16,00, se va întrerupe furnizarea apei potabile în localitatea Vale precum și pe următoarele străzi din orașul Săliște: Dealului, Vale, Brata, Șipotului, Luncii, Spitalului, Oprea Miclăuș, București, Băii, Ioan Moga, Pieții Vechi, Piața Junilor, Gării, Câmpului, D.D. Roșca, Școlii, Ioan Lupaș, Onisifor Ghibu, Octavian Goga, Intrarea Pălărierilor și Piatra Albă.
Abonații sunt rugați să-și asigure rezervele necesare de apă potabilă.
Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777, telverde 08008.202.202.

Cum va arăta marele giratoriu din Veștem. DRDP Brașov a semnat contractul cu Strabag

Licitația desfășurată de CNAIR – DRDP Brașov pentru modernizarea intersecției din Veștem, comuna Șelimbăr, în care se întâlnesc DN1 și DN7, s-a încheiat prin semnarea contractului de execuție cu Strabag, unicul ofertant al acestei licitații. Execuția va dura 120 de zile, potrivit contractului.

Una dntre cele mai active companii de construcții din zona Sibiului, Strabag, va începe în scurt timp modernizarea marelui sens giratoriu de la intersecția șoselelor Sibiu – Rm. Vâlcea și Sibiu – Brașov. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a semnat contractul care va avea o durată de 120 de zile și care prevede un termen de maxim 30 de zile de prelungire a contractului în cazul apariției de situații neprevăzute. Proiectul, realizat de Predus Proiect din Brașov, prevede o micșorare a razei spațiului interior al giratoriului și lărgirea unor spații exterioare, astfel încât să se poată circula pe trei benzi în interiorul iratoriului și să existe racorduri de ieșire din giratoriu pentru vehicule.
Printre caracteristicile noului giratoriu, potrivit proiectului, se numără raxa interioară de 24,5 metri, raza exterioară de 41 de metri, bretele de racordare de intrare – ieșire  între 24 și 45 de metri, spre direcțiile Brașov, Sibiu și Rm. Vâlcea, o lățime a părții carosabile în giratoriu de 16,5 metri, dar și intrări în sensul giratoriu pe două benzi, pentru toate direcțiile. De asemenea, ieșirile spre Sib iuși Brașov vor avea două benzi. Lucrările se vor efectua pe domniul public, cea mai mare parte, dar și pe terenul aparținând OMV. Intersecția va fi iluminată cu 29 de stâlpi dotați cu becuri de tip LED.

Valoarea totală a proiectului va fi de 2,75 milioane de lei, la care se adaugă TVA.
Proiectul are ca scop fluidizarea traficului pe cele două drumuri naționale și reducerea timpilor de așteptare, care au devenit tot mai mari, în ultimele luni.
DRDP Brașov mai are în derulare un proiect în această zonă, respectiv un pasaj pietonal în Tălmaciu, care ar trebui să elimine cozile are se formează pe teritoriul acestei comune, dar și accidentele în care sunt implicați pietonii.

Nelu Tătaru despre legea carantinării şi izolării: Este mare nevoie de această lege

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat luni seară că este „mare nevoie” de legea carantinării şi izolării şi a dat asigurări privind disponibilitatea sa de a participa la dezbaterile din Parlament asupra acesteia. Tătaru a precizat că se va duce în Parlament marţi la Comisia juridică şi a spus că disponibilitatea sa este „maximă”.

„Am spus că voi veni oricând în Parlament, mâine mă voi duce la Comisia juridică. Am avut discuţii în această seară şi mâine voi merge acolo. Voi avea discuţii şi mâine dimineaţă. A fost toate aceste zile secretarul de stat domnul doctor Raed Arafat, care a discutat efectiv fiecare termen, fiecare problemă. (…) Vom merge şi noi în măsura în care mâine vom fi solicitaţi, deci, nu se pune problema. Eu sunt medic, poate reuşim şi juridic să o ducem la bun sfârşit, fiindcă este mare nevoie de această lege. Disponibilitatea mea este maximă pentru fiecare moment sau element care este în litigiu. Numai să avem această lege, să putem continua tratamentul în siguranţă atât pentru pacient, cât şi pentru cadrul medical. (…) Medical ne trebuie aceste pârghii”, a afirmat demnitarul la B1 TV.
El a spus că România este singura ţară din Europa care nu are în acest moment o lege în acest sens.
„Suntem singura ţară din Europa care nu are în acest moment o lege în care să putem controla internarea, izolarea, detaşarea personalului medical. Eu consider că este foarte utilă, necesară în acest moment”, a susţinut reprezentantul MS. (AGERPRES)

CCR discută sesizările pe legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor de serviciu

Curtea Constituţională a României dezbate marţi sesizările Avocatului Poporului şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor de serviciu. Pe 18 iunie, Secţiile Unite al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la legea care stabileşte un nou sistem de impozitare a pensiilor de serviciu.

Instanţa supremă susţine că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal este neconstituţională în ansamblul său, deoarece încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 16, ale art. 44, ale art. 53 alin. (2), ale art. 56 alin. (2), ale art. 73 alin. (3) lit. l, ale art. 75 alin. (1), ale art. 124 alin. (3), ale art. 134 alin. (4) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie. ICCJ arată în hotărârea de sesizare a CCR că unul dintre cele cinci principii ale fiscalităţii reglementate de Codul fiscal vizează „justeţea impunerii sau echitatea fiscală”, care „asigură ca sarcina fiscală a fiecărui contribuabil să fie stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcţie de mărimea veniturilor sau a proprietăţilor acestuia”.
„Aşezarea justă şi echitabilă a sarcinii fiscale constituie una dintre componentele statului de drept, aşa cum este definit statul român prin art. 1 alin. (3) din Constituţie. (…) În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut în mod constant că statul are o marjă largă de apreciere în stabilirea politicii fiscale şi revine legiuitorului competenţa exclusivă de a stabili cuantumul impozitelor şi de a acorda exceptări sau scutiri de la aceste obligaţii în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi anumite perioade de timp, sub rezerva respectării dispoziţiilor art. 56 din Constituţie privind justa aşezare a sarcinilor fiscale”, se arată în hotărâre.
Instanţa supremă menţionează că legea ce formează obiectul sesizării instituie taxa pe veniturile din pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă stabilite în baza unor legi speciale, legiuitorul instituind „un nou regim de impunere fiscală aplicabil numai în privinţa anumitor venituri şi anume pentru veniturile obţinute din pensii şi/sau indemnizaţii pentru limită de vârstă primite în baza unor legi/statute speciale”.
„Legea instituie o taxă pe venitul din pensiile reglementate de legile speciale care este diferită de impozitul pe venit şi se cumulează cu acesta din urmă, ceea ce înseamnă că acestei categorii de venituri, care fac obiectul taxării conform legii criticate, li se aplică atât impozitul pe veniturile din pensii, cât şi taxa nou instituită. Rezultă, astfel, că pensiile vizate de lege sunt supuse unei duble impuneri, contrar principiului nediscriminării şi principiului aşezării juste şi echitabile a sarcinii fiscale”, precizează ICCJ.
Potrivit Instanţei supreme, noua „taxă” nu doar că este discriminatorie şi reprezintă un impozit pe venit „deghizat”, dar se calculează practic asupra venitului net din pensii, după deducerea din pensia brută a impozitului pe venit, ceea ce ar duce, de la un anumit nivel, la un procentaj de fiscalizare calculat la pensia brută de 95%.
„În aceste condiţii, prin cuantumul ridicat, măsura instituirii taxei reprezintă o adevărată confiscare şi este de natură a afecta însăşi substanţa dreptului. Opţiunea promovată prin legea în discuţie reprezintă un subterfugiu prin care se aduce atingere chiar substanţei dreptului la pensie”, se afirmă în sesizare.
ICCJ mai arată că, prin raportare la cuantumul de 7.000 de lei al sumei nesupuse taxei criticate, impunerea taxei vizează o categorie restrânsă de contribuabili care obţine venituri din pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă în condiţiile legilor speciale. Un alt argument este reprezentat de încălcarea principiului statului de drept, în componenta sa referitoare la principiul impunerii fiscale juste şi echitabile, precum şi de încălcarea principiului egalităţii statuat de Constituţie şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Instanţa supremă mai acuză încălcarea principiului clarităţii, previzibilităţii şi predictibilităţii legii, a principiului independenţei judecătorilor, precum şi încălcarea principiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO. În privinţa motivelor de neconstituţionalitate extrinsecă, ICCJ apreciază că prin legea dedusă controlului de constituţionalitate se încalcă principiul constituţional al organizării ierarhice a normelor juridice, având în vedere că, în pofida caracterului său ordinar, actul normativ modifică, implicit, dispoziţii legale cuprinse în acte normative cu forţă juridică superioară, respectiv dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
„Astfel, ca urmare a aplicării noilor dispoziţii legale (cu caracter ordinar), dreptul la pensie al magistraţilor nu ar mai fi în realitate în cuantumul stabilit în Legea nr. 303/2004 (lege cu caracter organic), ci într-un cuantum mult diminuat”, se subliniază în hotărâre.
Un alt argument este acela că legea sesizată a fost supusă întâi dezbaterii şi adoptării Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional, ceea ce contravine normelor constituţionale care stabilesc o altă procedură în privinţa reglementărilor referitoare la statutul judecătorilor şi al procurorilor. Şi Avocatul Poporului a transmis Curţii Constituţionale o sesizare privind acelaşi act normativ. Pe 17 iunie, Camera Deputaţilor a votat modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care are ca obiect de reglementare instituirea unei taxe pe veniturile şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă. Conform unui amendament, pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85% pentru ceea ce depăşeşte această sumă. (AGERPRES)

Copiii din Laslea învață să fie ghizi locali la Școala de Ghidaj Turistic

O colaborare sibiană între agenții de turism, ghizi de turism profesioniști și sectorul ONG aduce, în premieră pentru Colinele Transilvaniei, Școala de vară pentru tineri ghizi locali. În perioada 13-16 iulie 2020, copiii de gimnaziu și liceu din satele comunei Laslea vor participa la ateliere non-formale de pregătire în ghidaj turistic şi vor ajuta la crearea unor trasee de drumeție.

Copiii locuiesc în sate renumite pentru patrimoniul lor cultural, istoric și natural, așadar a venit momentul să descopere conștient mai multe despre frumusețea locurilor natale și să o poată promova și turiștilor care le vizitează comuna. Tinerii  vor avea parte de sesiuni de formare interactive în care vor învăța despre istoria satelor săsești, despre diversitatea comunităților, confesiunilor, etniilor și obiceiurilor, despre stiluri arhitecturale. Alături de ghizi cu experiență, vor studia flora și fauna locală și vor identifica noi trasee de drumeție și bicicletă pe dealurile din jurul satelor, care vor fi integrate în programul Anul drumeției 2021. La finalul cursului, vor exersa tehnici care îi vor ajuta să prezinte povestea satelor lor turiștilor care le vizitează comunitatea.
Acest proiect promovează turismul sustenabil și crearea unor legături între comunitate și vizitatori. Pentru ca autenticitatea satelor transilvănene să se păstreze pentru generațiile viitoare, este extrem de important ca tinerii să învețe să aprecieze bogăția și valoarea patrimoniului local. Aceștia vor deveni ei înșiși resursa locală pentru a putea răspunde la paradoxul satelor transilvănene care atrag turiști, dar care găzduiesc localnici pentru care viața cotidiană rurală nu este deloc simplă social și economic.
Proiectul se bazează pe munca ghizilor de turism de la Beyond Romania Travel, Transylvania-Guide Sibiu, Wanderlust Tour și se bucură de sprijinul Asociației Județene de Turism Sibiu, Asociația Casa Naturii, UMD Colinele Transilvaniei, Fundația Mihai Eminescu Trust.
„Dorinţa noastră este ca, pe viitor, să încurajăm cât mai mult turismul responsabil şi social cu impact pozitiv asupra comunităţilor şi mediului înconjurător. Pentru aceasta, trebuie să începem chiar cu localnicii. Copiii trebuie să conştientizeze propriul patrimoniu (natural, cultural, arhitectural ori antropic). Într-un mediu cât mai relaxant, prin poveşti şi activităţi recreative, vom încerca să le stârnim curiozitatea, îi vom provoca la discuţii, vom încerca să le alungăm timiditatea şi să le dăm încredere în ei înşişi şi-apoi în propria comunitate. Nu e o muncă uşoară, dar, alături de oameni minunaţi, sunt convinsă că vom face un important pas înainte pentru tinerii de mâine”, spune  Adela Dadu, ghid de turism şi coordonator proiect.

Premiu județean pentru o elevă a Liceului Teoretic “Axente Sever” Mediaș

Samira Armenean este elevă in clasa a X-a a profilului de Științele Naturii intensiv Engleză de la Liceul Teoretic “Axente Sever”. Pe parcursul clasei a IX-a (dar și in anii de gimnaziu) pasiunea Samirei a fost și a rămas karate-ul, ea fiind componentă a clubului sportiv Ippon Mediaș.

Perioada pandemiei a întrerupt însă competițiile sportive, motiv pentru care Samira s-a remarcat și prin rezultate deosebite in activități școlare. Astfel, in lunile mai și iunie Palatul Copiilor din municipiul Sibiu a organizat un concurs interdisciplinar de eseuri, numit „Cultură și civilizație engleză, franceză, germană, spaniolă”.
La acest concurs au participat elevi de la majoritatea unităților de învățământ preuniversitar din județul nostru. Samira Armenean a reprezentat liceul medieșean la secțiunea de eseuri, având ca temă „Culori, sunete si traditii” (Colours, sounds and traditions). Samira a fost îndrumată de către profesorul Iulia Mărginean și a impresionat juriul Palatului Copiilor, obținând Premiul I la limba engleză.
“O felicităm pe Samira Armenean pentru rezultatul obținut și pentru abilitatea de a îmbina activitățile școlare cu cele extrașcolare, și-i dorim vacanță plăcută”, a fost mesajul conducerii Liceului Teoretic “Axente Sever” Mediaș

Campioana s-a impus fără probleme: CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș 2-0

Gaz Metan a pierdut luni seara, 0-2, în deplasarea de la campioana la zi a Ligii I, CFR Cluj Napoca, într-o partidă la care medieșenii au deplasat doar 14 jucători.
Medieșenii au avut prima ocazie a partidei din Gruia. În minutul 13, Lukas Droppa aflat în careul de 16 metri, a reluat din voleu peste poarta lui Giedrius Arlauskis. Replica CFR-ului a venit în minutul 36, atunci când Damjan Djokovic a reluat cu capul pe lângă bara din dreapta a porții lui Răzvan Pleșca, după o centrare a lui Ciprian Deac. Peste două minute, centralul Ovidiu Hațegan a acordat lovitură de pedeapsă pentru CFR Cluj, după un fault al lui Gabriel de Moura asupra lui Alexandru Chipciu. A executat și marcat Ciprian Deac.
CFR a început bine și repriza a doua, iar în minutul 49, Damjan Djokovic a dus scorul la 2-0 cu un șut pe jos din careul de 16 metri. În minutul 52, Nasser Chamed a șutat din alergare dar mingea a fost prinsă de Arlauskis. Același jucător a trimis puțin pe lângă poartă din lovitură liberă, la ultima fază a meciului.

Se vor face teste Covid-19 și la Spitalul Județean Sibiu

Începând de mâine, Sibiul va avea un nou laborator de testare Covid-19 la cerere. Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a anunțat că va efectua teste pentru depistarea noului coronavirus la cerere, din data de 14 iulie.

Analizele RT-PCR Covid-19 la cerere vor fi realizate în cadrul Laboratorului Clinic de Analize Medicale al unității, contra cost, la prețul de 300 lei/test, în limita a 25 de testări pe zi, iar rezultatele vor fi eliberate în maxim 48 de ore, de luni până vineri.
Programările se fac telefonic la 0269215050, interior 430, de luni până vineri între orele 11.00-15.00 iar prelevarea probelor va avea loc zilnic între orele 10.00 – 11.00, prin exsudat nazofaringian.
Pacienții trebuie să țină cont că prelevarea trebuie realizată înainte de toaletarea cavităţii bucale sau consumarea de alimente sau lichide, transmit reprezetanții SCJU Sibiu.

FOTO: Sute de cartușe descoperite pe strada Nicolae Iorga din Sibiu

Echipa pirotehnică a ISU Sibiu a intervenit pentru identificarea și ridicarea unor elemente de muniție rămasă neexplodată, în municipiul Sibiu, pe strada Nicolae Iorga. Muniția a fost găsită de către muncitori într-o zonă în care se efectuează lucrări de construcții.

Au fost ridicate aproximativ 200 de cartușe de infanterie calibru 7,65 mm, aproximativ 50 de tuburi goale de cartușe și o bucată dintr-o grenadă. Echipajul ISU Sibiu a efectuat proceduri de ridicare, transport și depozitare în condiții de siguranță a elementelor identificate, urmând să efectueze ulterior distrugerea acestora.
„În cazul descoperirii unor elemente de muniție neexplodată, recomandăm cetățenilor să sune imediat la numărul de urgență 112, să se îndepărteze de locul în care le-au găsit, să țină copiii și animalele departe de locul periculos, să anunțe trecătorii până la venirea pompierilor și să nu atingă muniția neexplodată”, a spus Cristina Criveanu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Se oprește curentul electric în Sibiu și Cisnădie

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 15 IULIE
· între orele 9-15 în SIBIU, strazile: GUTUILOR; DRUMUL OCNEI; PRUNELOR; NUCULUI; FRAGILOR; VISINILOR; STRUGURILOR; PARULUI; MARULUI; OBORUL DE VITE.
· între orele 12-17 în CISNADIE, strada: HORIA CREANGA.
JOI 16 IULIE
· între orele 8-16 în SIBIU, strazile: GUTUILOR; DRUMUL OCNEI; PRUNELOR; NUCULUI; FRAGILOR; VISINILOR; STRUGURILOR; PARULUI; MARULUI; OBORUL DE VITE.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.

Minoră accidentată în timp ce traversa pe bicicletă

O fetiță de 9 ani a fost accidentată, luni după amiaza, pe strada Cindrelul din Cisnădie, în timp ce traversa pe trecerea de pietoni pe bicicletă.

Copila a fost acroșată de un autoturism condus de un localnic în vârstă de 60 de ani. La locul accidentului rutier a intervenit un echipaj al Ambulanței Sibiu, care i-a acordat fetiței primele îngrijiri medicale. Aceasta a suferit un traumatism toracic și un traumatism la un picior. Minora a fost transportată la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Luther în stare stabilă. Polițiștii rutieri sibieni au început o anchetă în acest caz.