Acasă Blog Pagina 3585

Restricții de trafic pentru Turul Ciclist al Sibiului între 24-26 iulie

Circulația rutieră va fi închisă pe mai multe drumuri naționale și județene, în perioada 24-26 iulie, pentru buna desfășurare a celei de-a 10-a ediții a Turului Ciclist al Sibiului. Organizatorii anunță că se vor institui restricții de trafic temporare iar pe unele străzi nu se va putea circula, în anumite intervale orare.

Ediția din acest an a Turului Ciclist al Sibiului va avea loc între 23-26 iulie. Traficul va suferi unele modificări pe traseele pe care vor concura cicliștii, în zilele de vineri și duminică.
Vineri, 24 iulie, pentru Etapa 1 Sibiu – Bâlea Lac între orele 14:00 – 17:00 se va închide circulatia prin tunelul rutier de la Balea Lac, DN 7C Transfăgărășan, km 115+926 – km 116 +808. De asemenea, vor exista restricționări ale traficului pe porțiuni ale DN 7C între Cârțișoara și Bâlea Lac între orele 14:00 – 17:00.
Duminică, 26 iulie, pentru etapa 3A (contratimp individual) între Curmătura Ștezii Rășinari și Arena Platoș Păltiniș se va închide circulația pe DJ 106A între orele 09:30 -14:00, de la ieșirea din Comuna Rășinari și până la Arena Platoș Păltiniș. De asemenea, ruta alternativă spre Păltiniș – DJ 106J „Dealul Călugaru” se va închide circulației rutiere între orele 08:30 – 09:30 respectiv 10:15 – 14:00.

Vânătoare de Comori Arhitecturale în Mediaș

Sâmbătă, pe 11 iulie, are loc prima Vânătoare de Comori Arhitecturale din Mediaș. Asta înseamnă că timp de o oră și jumătate concurenții vor căuta, admira și fotografia mici și mari comori arhitecturale printr-un joc urban, pe echipe, în aer liber.

Comorile arhitecturale nu sunt neapărat monumente de arhitectură sau clădiri impozante. Pot fi și mici detalii arhitecturale, care se găsesc pe case aparent banale și care vorbesc de alte vremuri, altă estetică. Sunt mici detalii care dau farmec unei case, unui cartier, unui oraș.
Participanții la vânătoare trebuie să caute și să găsească uși, portaluri, ferestre, bovindouri, ancadramente, decorațiuni și multe altele. Concurenții vor primi un kit de vânătoare, respectiv o hartă, indicii, dicționar de termeni necunoscuți, iar concurenților le este recomandat să formeze echipe din 2 sau 3 coechipieri și să aiba un aparat foto sau un smartphone cu baterie încărcată. Din motive de siguranță, concursul se va desfășura pe două serii, pentru a nu exista niciun fel de înghesuială.
Concurenții pot opta pentru a face parte din prima serie, care începe la ora 18 sau din seria a doua, care începe la 18.30. Biletele pentru eveniment pot fi achiziționate de pe eventbook.ro, prețul unui bilet pentru adulți fiind de 50 de lei, iar pentru elevi și studenți până în 22 de ani prețul este de 20 de lei.

China: Alertă de ciumă bubonică după descoperirea unui caz suspect în nordul ţării

Autorităţile dintr-un oraş din regiunea autonomă chineză Mongolia Interioară au emis o alertă, duminică, la o zi după ce un spital a raportat un caz suspect de ciumă bubonică, informează Reuters.

Comitetul pentru sănătate din oraşul Bayannur a emis o alertă de nivelul trei, a doua cea mai scăzută dintr-un sistem cu patru niveluri, care interzice vânarea şi consumul animalelor ce ar putea transmite această boală. De asemenea, populaţiei i se solicită să raporteze orice caz suspect de ciumă sau de febră fără cauze clare şi să anunţe autorităţile dacă descoperă marmote bolnave sau moarte.
Avertismentul de duminică vine după raportarea a patru cazuri de ciumă în Mongolia Interioară în noiembrie anul trecut, dintre care două de ciumă pneumonică, cea mai gravă formă. Ciuma bubonică, cunoscută şi sub numele de „Moartea Neagră” în Evul Mediu, este o boală extrem de infecţioasă şi adesea fatală, fiind răspândită mai ales de rozătoare. Cazurile de ciumă nu sunt neobişnuite în China, însă focarele au devenit din ce în ce mai rare. În perioada 2009-2018, China a raportat 26 cazuri şi 11 decese din această cauză. (AGERPRES)

Bacalaureat/ Începe etapa specială; luni – proba scrisă la Limba şi literatura română

0

Etapa specială a Bacalaureatului începe luni, fiind înscrişi să susţină examenul peste 140 de candidaţi. Luni are loc proba scrisă la Limba şi literatura română, marţi se desfăşoară proba obligatorie a profilului, iar miercuri – proba la alegere a profilului şi specializării. Ultima probă scrisă – Limba şi literatura maternă – este programată joi.

Potrivit situaţiilor transmise de către inspectoratele şcolare, în 9 judeţe (Alba, Arad, Călăraşi, Dâmboviţa, Ilfov, Neamţ, Sălaj, Teleorman şi Timiş) nu s-au consemnat situaţii care să determine organizarea probelor scrise aferente acestei etape speciale. În Capitală vor susţine examenul 12 candidaţi, iar în judeţele Caraş-Severin, Tulcea şi Vaslui – câte un singur candidat.
Primele rezultate vor fi afişate vineri, până la ora 12,00. Contestaţiile se pot depune tot vineri, între orele 14,00 – 19,00. Duminică vor fi anunţate rezultatele finale. La etapa specială a examenului de Bacalaureat s-au înscris 141 de absolvenţi ai clasei a XII-a, conform situaţiei anunţate duminică de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune, în continuare, la dispoziţia celor interesaţi, linia TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfăşurarea acestei etape. Numărul va fi disponibil în perioada 6 – 9 iulie, între orele 8,00 – 16,00, iar vineri, 10 iulie, între orele 8,00 – 14,00. Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6. (AGERPRES)

Guvernul se reuneşte în şedinţă; pe ordinea de zi – proiectul referitor la carantină şi izolare în acord cu recomandările CCR

Guvernul se reuneşte în şedinţă luni, începând cu ora 12,00, pe ordinea de zi urmând să se afle şi proiectul de lege care pune în acord cu recomandările Curţii Constituţionale textele normative referitoare la carantină, izolare şi internarea obligatorie.

Ministrul Nelu Tătaru anunţa, vineri seara, că Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei au creat un grup de lucru în vederea înaintării unui proiect de lege pentru „punerea în concordanţă” a cerinţelor CCR referitoare la carantinarea şi izolarea persoanelor cu COVID-19. Duminică, într-o emisiune la Realitatea Plus, Tătaru a spus că proiectul este gata şi va fi pe ordinea de zi a şedinţei Executivului.
„Mâine vom avea o şedinţă de Guvern în care îl vom ridica pe ordinea de zi. Odată ce vom avea adaptate, statuate şi votate în Parlament ce înseamnă boală transmisibilă, ce înseamnă carantină, ce înseamnă izolare, ce înseamnă pacient internat, sunt lucruri pe care le vom pune pe tapet şi ne vom întoarce la ce înseamnă identificarea unui focar, izolarea unei zone, carantinarea unei zone”, a precizat ministrul Sănătăţii.
Săptămâna trecută, Curtea Constituţională a României a publicat motivarea deciziei din 25 iunie prin care a declarat ca fiind neconstituţională starea de carantină şi internarea obligatorie. CCR consideră că textele de lege privind internarea obligatorie şi carantina în timpul epidemiei sunt neconstituţionale, deoarece sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, au un caracter incert şi dificil de anticipat şi nu oferă garanţii privind respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale. De asemenea, CCR susţine că instituirea carantinei în România prin OUG reprezintă o veritabilă privare de libertate şi o restrângere a drepturilor fundamentale. (AGERPRES)

MAE: Cetăţeanul român confirmat cu COVID-19 a ajuns în Creta pe 1 iulie cu o cursă charter Bucureşti – Heraklion

Ministerul Afacerilor Externe informează că cetăţeanul român, confirmat cu noul coronavirus în Grecia, a sosit în Creta la data de 1 iulie (şi nu 2 iulie, aşa cum comunicaseră iniţial aceleaşi autorităţi elene), cu o cursă charter directă pe ruta Bucureşti – Heraklion.

„În continuarea precizărilor transmise referitoare la cazul turistului român confirmat pozitiv pentru infecţia cu COVID-19 în Grecia – Insula Creta, MAE precizează că, în urma solicitării Ambasadei României la Atena de clarificare a circumstanţelor cazului, autorităţile elene au informat că cetăţeanul român a sosit în Creta la data de 1 iulie (şi nu 2 iulie, aşa cum comunicaseră iniţial aceleaşi autorităţi elene), cu o cursă charter directă pe ruta Bucureşti – Heraklion. De asemenea, conform informaţiilor transmise de autorităţile elene, cetăţeanul român a fost deja transferat în unitatea hotelieră special destinată în care îşi va efectua carantina împreună cu un membru al familiei. Starea persoanei infectate este bună, aceasta beneficiind de monitorizare medicală”, precizează, duminică, MAE.
Conform sursei citate, reprezentanţii Ambasadei României la Atena sunt în dialog cu cei doi cetăţeni români, fiind pregătiţi să acorde asistenţă consulară, dacă situaţia o va impune, conform competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile statului de reşedinţă în contextul pandemiei de COVID-19.
MAE reaminteşte că a transmis şi transmite informaţiile relevante în acest caz în strictă conformitate cu elementele comunicate la rândul lor de autorităţile greceşti.
În context, Ministerul Afacerilor Externe arată că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena – 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic – 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români, care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă – 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic – 00306946049076.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet https://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. (AGERPRES)

Pierderi grele: Gaz Metan merge la CFR Cluj fără Marius Constantin și Sergiu Buș

Marius Constantin, căpitanul echipei Gaz Metan Mediaș, a încasat cartonașul roșu în meciul cu Universitatea Craiova, scor 1-2, din cadrul etapei a șasea a play-off-ului Ligii 1, și va rata meciul cu liderul CFR Cluj. Totul a plecat de la atacantul Sergiu Buș, care l-a înjurat pe unul dintre arbitrii asistenți, fiind eliminat.

Marius Constantin, înlocuit încă din minutul 37 din motive medicale și aflat pe banca de rezerve, a reacționat după eliminarea lui Sergiu Buș și, la rândul său, a aruncat cuvinte grele arbitrilor, motiv pentru care a văzut și el cartonașul roșu. Astfel, atacantul Sergiu Buș și căpitanul Marius Constantin vor lipsi cel puțin în etapa următoare, când Gaz Metan Mediaș va întâlni liderul CFR Cluj.
Partida este programată luni, 13 iulie, de la ora 21, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj. Rămâne de văzut câte etape de suspendare vor primi cei doi fotbaliști din partea Comisiei de Etică și Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal. La finalul partidei de la Mediaș, Sergiu Buș și-a cerut scuze față de brigada de arbitri.

Toate grădinițele din Mediaș vor funcționa în luna iulie

Toate cele șapte grădinițe de pe raza municipiului Mediaș vor fi deschise în luna iulie. Serviciul Învățământ din cadrul municipalității a primit 60 de cereri din partea părinților, astfel încât toate grădinițele din municipiu vor fi deschise în această lună.

Potrivit responsabililor Primăriei Mediaș, există posibilitatea ca grădinițele să rămână deschise și pe parcursul lunii august, în cazul în care vor exista cereri din partea părinților. Funcționarea acestora se va face cu respectarea tututor măsurilorimpuse de epidemia de coronavirus, regulile fiind extrem de clare.
Astfel, potrivit municipalității medieșene, preșcolarii vor desfășura doar activități recreative efectuate preponderent în aer liber cu evitarea contactului strâns între copii și a jocurilor care presupun apropierea între aceștia la mai puțin de doi metri. În spațiile închise se va asigura o suprafață de minimum 4,5 metri pătrați pentru fiecare copil.
Pe de altă parte, grădinițele din Copșa Mică nu vor fi deschise în perioada verii. Decizia a fost luată în urma unei întâlniri la care au participat conducerile Primăriei Copșa Mică, a unităților de învățământ, dar și părinți din oraș. În cantina Liceului Tehnologic “Nicolae Teclu” din Copșa Mică a avut loc, zilele trecute, întâlnirea cu părinții care au făcut cerere pentru înscrierea copiilor la acțiuni recreative în grădiniță, pe timpul verii.
FOTO – Arhivă

Sergiu Buș: Avem voie în România să fim neplătiți, mințiți și să jucăm accidentați?

Atacantul Gazului Metan, Sergiu Buș, a răbufnit vineri seara, la finalul partidei cu Universitatea Craiova, acuzând faptul că jucătorii sunt neplătiți de câteva luni și în plus, o parte dintre colegii săi au jucat accidentați.

Eliminat în partea secundă a partidei cu craiovenii după ce i-a transmis cuvinte grele arbitrului Ovidiu Hațegan, Sergiu Buș și-a cerut scuze față de centralul din Arad și a oferit o posibilă explicație pentru cuvintele adresate arbitrului. Buș a spus că în 4 luni de zile, el și colegii săi au primit câte 3.000 de lei și în plus, atât el cât și o parte dintre coechipieri au intrat nerefăcuți după unele probleme medicale.
Atacantul medieșenilor a spus că nu mai vrea să fie mințit și neplătit. Sergiu Buș a mai adăugat că și-a prelungit contractul cu Gaz Metan până la sfârșitul actualului sezon din Liga I.
„Îmi cer scuze echipei că am luat roșu. Am spus ceva ce nu trebuia să spun. Îmi cer scuze arbitrilor. Domnul Hațegan e unul de talie europeană, e un arbitru bun, nu merita așa ceva. Știu că nu avem voie, acum nu avem voie să ne îmbrățișăm, să scuipăm, nu avem voie să facem nimic. Dar avem voie în România să fim neplătiți? Să fim mințiti? Să jucăm accidentați?
Am fost 5 jucători cu probleme, cu accidentări. Marius Constantin sper să nu aibă ruptură, Larie a avut întindere de ligamente, Butean ajucat cu entorsă, Romeo la fel, eu cu probleme musculare. Ne-au plecat 9 colegi, am luat 3.000 de lei în 4 luni de zile. Eu mi-am prelungit contractul, vreau să joc. Pun suflet și mă exteriorizez. Am 27 de ani, o familie, am șansa să joc.
De la 21 de ani până la 25 am fost accidentat. Acum am simțit că e momentul meu să mă bucur de fotbal. Sper să nu îmi dea 3 etape de suspendare, am fost și le-am cerut scuze în vestiar arbitrilor. Au dreptate, m-au filmat. Dacă primesc suspendarea asta, s-a terminat. Vreau să mă lupt la campionat, vreau stabilitate. Vreau să știu cine mă vrea”, a declarat Segiu Buș la finalul partidei cu Universitatea Craiova.

Tânăr rănit într-un accident pe Șoseaua Alba Iulia din Sibiu

Un tânăr de 23 de ani a fost rănit, sâmbătă după amiaza, pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu, în urma unui accident rutier.

Polițiștii rutieri spun că evenimentul s-a produs după sensul giratoriu cu strada Autogării, pe direcția centru-aeroport. O sibiancă în vârstă de 48 de ani, în timp ce conducea un autoturism, nu a păstrat distanța de siguranță și s-a izbit de un autoturism care circula în fața sa, condus de tânărul de 23 de ani.
Un echipa SMURD din cadrul ISU Sibiu a intervenit pentru acordarea de îngrijiri medicale tânărului, care acuza unele dureri cervicale. Acesta a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu pentru investigații medicale. Polițiștii rutieri au demarat o anchetă.

Amenzi de 15.000 de lei, în județul Sibiu, din cauza nerespectării măsurilor impuse de starea de alertă

Mai multe societăți comerciale și persoane fizice autorizate au fost sancționate contravențional, în urma unor controale desfășurate de polițiștii sibieni în județ. Valoarea totală a amenzilor este de 15.000 de lei.

„Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid 19, sub coordonarea prefectului județului Sibiu, începând din data de 3 iulie a.c., structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și polițiștii locali desfășoară ample acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Acțiunile se desfășoară îndeosebi în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, precum și în trafic, fiind vizat transportul în comun”, a explicat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Potrivit acesteia, cu ocazia activităților desfășurate în seara zilei de 3 iulie, la nivelul județului Sibiu, au fost verificate 126 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate. Doi operatori economici au fost depistați nerespectând măsurile de diminuare a impactului riscurilor, conform Legii nr. 55/2020, cele două societăți fiind sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 2.000 de lei. e asemenea, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991. n total, în urma activităților desfășurate, au fost aplicate 84 de sancțiuni contravenționale în valoare de 15.000 de lei.
„Acțiunile continuă zilnic pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus”, adaugă Lazăr.

„Bujorul de Munte” nu va „înflori”, anul acesta, la Gura Râului

Festivalul „Bujorul de Munte” de la Gura Râului nu va avea loc, anul acesta, din cauza pandemiei cauzate de coronavirus. Este pentru prima oară în istoria evenimentului când festivalul nu poate fi desfășurat.

Festivalul ar fi trebuit să aibă loc în acest sfârșit de săptămână, în comuna din Mărginimea Sibiului.
„M-aș fi bucurat enorm să vă fi putut spune azi și mâine tuturor: „Bine ați venit la Gura Râului, la cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Bujorul de Munte!”. Din păcate, din cauza pandemiei care a cuprins întreaga omenire, anul acesta nu avem posibilitatea să ne bucurăm împreună de frumosul port popular, cântec, joc și voie bună și de toate frumusețile acestor minunate meleaguri! Cu siguranță, împreună vom învinge acest virus, iar în anii ce urmează să ne revedem cu toții sănătoși la Gura Râului! Doamne ajută!”, a transmis Gheorghe Călin, primarul comunei Gura Râului.
An de an, festivalul aduna artiști din folclorul românesc. De pildă, anul trecut, printre invitați, s-au numărat Ovidiu Homorodean, Stana Stepanescu, Tudor Furdui Iancu, Robert Târnăveanu, Nicușor Iordan, Carmen Popovici Dumbravă, Mariana Anghel, Adrian Stanca, Cristian Pomohaci și Nineta Popa. De asemenea, membrii Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” au făcut spectacol pe scena amplasată în aval de baraj.