Apa Canal Sibiu SA anunță că miercuri, 01.07.2020, între orele 08.00 – 16.00, vor avea loc lucrări de cuplare a unui tronson al noii rețele de distribuție a apei PE 315 de pe strada Podului, secțiunea cuprinsă între strada Vasile Pârvan și str. Pinului, în lungime de cca 800 m.
Pe perioada lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei potabile pe strada Podului, între podul de peste Cibin și str. V. Pârvan, pentru imobilele existente pe partea stângă a străzii (numerele fără soț), dar și pentru imobilele cu numerele 2,4, 6, 8 și 10.
Abonații din zona menționată sunt rugați să-și asigure rezervele necesare de apă potabilă. În funcție de solicitări, Apă Canal Sibiu SA va pune la dispoziția consumatorilor afectați apă de utilizare menajeră prin intermediul unei autospeciale ce va staționa în zona intersecției străzilor Podului /Oltețului.
Lucrările sunt executate de firma Universal Business în cadrul contractului de înlocuire a rețelelor de apă de pe strada Podului, finanțat de Apă Canal Sibiu SA.
Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777, telverde 08008.202.202.
Rețea nouă de apă potabilă pe strada Podului din Sibiu
O nouă zi de scădere a numărului de cazuri de coronavirus în România. Cazurile active au depășit 6.000 de persoane, pentru prima dată după 16 mai
Autoritățile au anunțat și astăzi un număr redus de cazuri de coronavirus, în contextul unui număr de teste efectuate în weekend. Astfel, cele 269 de persoane infectate vin după un număr de numai 4.779 de teste realizate. Reamintim că protocolul Ministerului Sănătății prevede testarea doar a persoanelor simptomatice, a celor cu diferite afecțiuni care rpezintă riscuri, a personalului medical și a altor persoane cconsiderate vulnerabile. În Sibiu, este a treia zi consecutivă cu 6 cazuri noi de covid-19.
În ceea ce privește numărul de persoane din ATI, trendul este în continuare de creștere, începând din 7 iunie, când mai erau 144 de pacienți, la 210, cât au fost anunțați astăzi. De asemenea, numărul de decese a depășit 20 pentru a doua zi consecutiv.
Până astăzi, 29 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 26.582 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.912 au fost declarate vindecate și externate.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
- Alba 439
- Arad 706
- Argeș 770
- Bacău 632
- Bihor 671
- Bistrița-Năsăud 519
- Botoșani 1.011
- Brașov 1.437
- Brăila 201
- Buzău 533
- Caraș-Severin 113
- Călărași 171
- Cluj 676
- Constanța 434
- Covasna 279
- Dâmbovița 513
- Dolj 292
- Galați 866
- Giurgiu 268
- Gorj 226
- Harghita 314
- Hunedoara 655
- Ialomița 425
- Iași 980
- Ilfov 728
- Maramureș 181
- Mehedinți 185
- Mureș 732
- Neamț 960
- Olt 223
- Prahova 382
- Satu Mare 76
- Sălaj 118
- Sibiu 650
- Suceava 4.002
- Teleorman 158
- Timiș 517
- Tulcea 180
- Vaslui 177
- Vâlcea 52
- Vrancea 1.026
- Mun. București 3.071
- – 33
TOTAL CAZURI CORONAVIRUS ROMANIA 26.582
DECESE CORONAVIRUS ROMANIA
Până astăzi, 1.634 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 28.06.2020 (10:00) – 29.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 22 decese (12 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bihor, Botoșani, Brașov, Constanța, Iași, București, Mureș, Prahova, Suceava și Vrancea.
Dintre acestea, 3 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 deces la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la persoane de peste 80 de ani.
Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
CAZURI NOI CORONAVIRUS ROMANIA
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 269 noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 210 pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 919 persoane. Alte 63.788 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 699.688 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 319 apeluri la numărul unic de urgență 112.
Aproximativ 50 de kilograme de pește, gătite în weekend la Muzeul ASTRA
Weekendul trecut, între 26 -28 iunie, Muzeul ASTRA s-a transformat în… Delta Dunării. Doi pescari din satul Mila 23 au adus bucate tradiționale pentru vizitatorii Muzeului în Aer Liber. În total, potrivit conducerii Muzeului, s-au consumat 300 de porții de mâncare.
Muzeul ASTRA a înregistrat, în cele trei zile, 5.356 de vizitatori. În acest interval, la Muzeul ASTRA a fost organizat evenimentul „Sărbătoarea Deltei”, eveniment alfat la cea de-a patra ediție.
„La Târgul de țară din Muzeul în aer liber s-au pregătit porții de malasolca, o mâncare tradițională din Deltă, făcută din cartofi fierți, mujdei și pește. De asemenea, vizitatorii au servit aici și ciorbă de pește, făcută la fel ca-n Delta Dunării de doi pescari din satul Mila 23. În total, s-au consumat peste 300 de porții de mâncare tradițională din Delta Dunării și au fost folosite aproape 50 de kilograme de pește”, spun reprezentanții Muzeului ASTRA.
De asemenea, a fost amenajată și o expoziție foto, inspirată din arhiva Muzeului ASTRA și din cercetările întreprinse de muzeografi în Deltă cu 50 de ani în urmă. Tot aici au fost prezentate uneltele specifice pe care le foloseau și încă le mai folosesc pescarii din Delta Dunării, precum vintir, cuțite de pescuit și nabolcă.

Cei trei elevi sibieni înscriși la etapa specială a Evaluării Naționale, prezenți la prima probă
Toți cei trei elevi înscriși în etapa specială a Evaluării Naționale, în județul Sibiu, au susținut, astăzi, proba scrisă la Limba și literatura română. Aceștia au fost izolați la domiciliu, din cauza COVID-19, în etapa trecută.
Potrivit IȘJ Sibiu, etapa specială a EN se desfășoară la Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu.
Examenul va continua marți cu proba la Matematică (206 candidați înscriși), iar miercuri, 1 iulie, va avea loc proba la Limba și literatura maternă. La ultima probă, însă, nu sunt candidați sibieni care vor susține acest examen.
Probele încep la ora 9. Primele rezultate se vor afișa joi, 2 iulie, până la ora 12, în centrele de examen. Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.
Conform calendarului MEC, contestațiile pot fi depuse în ziua de 2 iulie, în intervalul orar 14 – 20. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video și sunt organizate cu respectarea tuturor măsurilor de prevenție și protecție stabilite în contextul pandemiei COVID-19.
Media generală obținută în urma susținerii Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri, prin cifra de școlarizare aprobată, pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.
118 elevi au primit note mai mici, în urma contestațiilor, la Evaluarea Națională
Elevii nemulțumiți de notele obținute la Evaluarea Națională au depus contestații, iar în urma soluționării acestora 178 de note au fost mărite, din totalul de 316.
Conform datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, cele mai multe contestații au fost depuse la Limba și literatura română, respectiv 160. 75 dintre note au fost mărite, iar 78 de elevi nu au avut noroc, astfel că au primit note mai mici decât cele inițiale. Șapte note au rămas nemodificate.
La Matematică, au fost înregistrate 140 de contestații. 91 de note au fost mărite, 36 micșorate, iar 13 au rămas la fel.
Cele mai puține contestații au fost depuse la Limba și literatura germană, respectiv 16. Aici, 12 elevi au primit note mai mari decât cele inițiale, iar patru note mai mici.
În total, 118 note au fost micșorate, iar 20 neschimbate.
„După rezolvarea contestațiilor, 2 538 elevi (78,75%) au obținut o medie de peste 5, iar 785 elevi (21,25%) au obținut o medie sub nota 5. La examenul de Evaluare Națională ce s-a desfășurat în luna iunie 2019, procentul elevilor care au obținut o medie de cel puțin nota 5 a fost de 75,83% (2 102 elevi). Numărul unităților de învățământ în care niciun elev nu a obținut media de cel puțin 5 la examenul de Evaluare Națională pentru clasa a VIII-a, sesiunea iunie 2020, după rezolvarea contestațiilor, a rămas același, ca și cel al unităților de învățământ cu procentaj de 100% sau al elevilor cu media 10 la EN 2020”, spune Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.
A șaptea zi de căutare a fetiței care a căzut în râul Cibin
Pompierii sibieni au reluat, luni dimineața, căutările fetiței de 5 ani care a dispărut marțea trecută în apele Cibinului.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, astăzi se intervine pe cursul râului Cin la ieșirea din municipiul Sibiu către localitatea Bungard. Peste 20 de pompieri militari acționează pe suprafața râului cu două bărci pneumatice și accesoriile din dotare, precum și pe malurile râului.
Reamintim că tragicul eveniment s-a produs săptămâna trecută, în cartierul sibian Ștrand, unde o fetiță de 5 ani a căzut în apele Cibinului în timp ce se juca cu alți copii. Nivelul crescut al apelor, generat de ploile torențiale din ultimele săptămâni, au făcut dificilă căutarea fetiței, chiar dacă efectivele aduse de ISU au fost numeroase.
Rezultate negative la a doua testare de COVID-19 de la reluarea Ligii I
Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, duminică, într-un comunicat de presă postat pe site-ul său oficial, că toate rezultatele jucătorilor, antrenorilor şi oficialilor din cadrul celor 14 cluburi au ieşit negative la a doua testare COVID-19 de la reluarea Ligii I.
La 11 iunie, la prima testare efectuată cu o zi înaintea reluării Ligii I, au fost confirmate 3 cazuri de infectare cu COVID-19, unul la un angajat al clubului Dinamo şi două la FC Botoşani, medicul echipei şi un jucător, ceea ce a dus la suspendarea meciurilor celor două formaţii şi deschiderea unor anchete epidemiologice de către Direcţiile de Sănătate Publică.
Echipele de fotbal şi-au reluat activitatea la 15 mai, când autorităţile statului au permis antrenamentele în grupuri restrânse, în condiţii de izolare. Începând cu data de 1 iunie, autorităţile au permis organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber (cu excepţia sporturilor de contact), fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi ministrului Sănătăţii.
„Liga Profesionistă de Fotbal ţine să mulţumească celor 14 cluburi membre pentru eforturile pe care le fac zilnic pentru continuarea cu bine a competiţiei Casa Liga I şi informează, de asemenea, că toate cluburile au efectuat şi cea de-a doua testare pentru COVID-19,de la reluarea competiţiei, rezultatele fiind negative în absolut toate cazurile. Aşadar, campionatul naţional Liga I merge mai departe”, se arată în comunicatul citat.
Proprietarul Trans Agape i-a scris lui Adrian Bibu
Numărul de mesaje generate de campania „Fii Primarul Sibiului!”, inițiată de platforma „Sibibu- Sibiul lui Adrian Bibu” este în continuă creștere. Acestea cuprind idei pentru dezvoltarea orașului, dar și recomandări cu privire la relația dintre administrație și comunitate.
Între expeditorii mesajelor primite se numără și antreprenori locali, organizații non-profit și susținători ai candidatului la Primăria Sibiu:
„Răspund îndemnului de a-i scrie lui Adrian Bibu” spune Vasile Presecan, proprietarul companiei Trans Agape, în scrisoarea în care sintetizează câteva dintre opiniile sale.
ü „În primul rând, aș face tot posibilul să investesc, nu prin împrumuturi BERD, ci să atrag, așa ca alte mari orașe, fonduri europene. Acum, în situația actuală, dacă tot avem excedent bugetar, aș pleda pentru cumpărarea de imobile/terenuri din intersecțiile aglomerate din oraș (Milea/Semaforului, Milea/Iorga, Cantemir/Cristianului/Maramureșului etc), le-aș propune spre demolare, pentru a avea loc un sens giratoriu. Amintesc că aceste imobile, în trecutul recent, au și fost de vanzare.
ü Aș propune cumpărarea de imobile/terenuri spre demolare, construind în locul lor instituții de învățământ.
ü Aș propune angajarea unui diriginte de șantier, onest și independent, care să monitorizeze investițiile publice ale Primăriei (se știe și se vede din avion „calitatea” lucrărilor din infrastructura orașului).
ü Aș vizita unitățile de învățământ din oraș și, dacă tot am excedent bugetar de atâția ani, aș schimba parchetul din sălile de clasa (la unele școli e vechi de peste 40 de ani).
ü Aș propune construcția unui complex sportiv, stadion, sală polivalentă, în zone de la marginea orașului, așa ca în mai toate orașele occidentale, iar până atunci vechiul stadion din parc l-aș păstra cu tribuna actuală pentru antrenamente și spectacole artistice. În locul tribunei vechi aș amenaja o parcare publică, ce ar servi zonei centrale a orașului.
ü Nu în ultimul rând aș gândi mai îndrăzneț, mai mare, și aș cere părerea/sfatul oamenilor onești din Sibiu, celor care au demonstrat ceva vis-a-vis de reconstrucția orașului.”
Campania „FII PRIMARUL SIBIULUI!” a fost lansată în scopul de a oferi o platformă de dialog despre viitorul orașului, sibienii fiind încurajați să își trimită sugestiile și ideile pe [email protected]
FOTO: Impact frontal între două autoturisme
Două persoane au fost rănite grav, luni dimineața, în urma unui grav accident rutier produs între Loamneș și Alămor, pe Drumul Județean 107B.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că evenimentul s-a produs pe fondul unei depășiri neregulamentare efectuate de către un șofer de 20 de ani, aflat la volanul unui autoturism condus dinspre Păuca, localitatea de domiciliu. Acesta nu s-a asigurat înainte de a intra în depășire, a intrat pe contrasens pentru a depăși o căruță și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de către un bărbat de 45 de ani, din Șura Mare.
Două echipaje SMURD, unul de Descarcerare și o autospecială de stingere din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu au intervenit la locul producerii evenimentului rutier. Echipajele de prim ajutor l-au descarcerat pe tânărul de 20 de ani, inconștient, și i-au acordat îngrijiri medicale bărbatului de 45 de ani, care s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral și un traumatism la umăr. Polițiștii rutieri au deschis o anchetă în acest caz.
Peste 510.000 de români îşi sărbătoresc luni onomastica de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
Peste 510.000 de români îşi sărbătoresc luni onomastica de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Conform statisticii Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, sunt 370.776 bărbaţi care poartă aceste nume şi derivate ale lor şi 139.301 femei. Între bărbaţi cei mai mulţi se numesc Petru – 131.079 şi Paul – 79.187.
Alte prenume masculine de români care sunt sărbătoriţi de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt: Paulică/Paulica – 1.172, Pavel – 31.624, Pavlov – 4, Pavăl/Paval – 158, Petre – 57.769, Petrică/Petrica – 35.217, Petrişor/Petrisor – 18.533, Petronel – 4.814, Petruş/Petrus – 3.212, Petruţ/Petrut – 6.799, Pătru/Patru – 1.192, Pătruş/Patrus – 14 şi Păvăluş/Pavalus/Pavăluş – 2. La femei, cele mai multe poartă numele Paula – 49.056 şi Petronela – 35.991.
Mai sunt întâlnite următoarele derivate ale numelor: Pauliana – 10, Paulica – 657, Paulina – 13.277, Pavelina – 283, Petra – 11.570, Petrica – 3.657, Petriţa/Petrita – 280, Petruţa/Petruta – 24.463 şi Pătra/Patra – 57. (AGERPRES)
SURSĂ FOTO – www.basilica.ro
Cod galben de instabilitate atmosferică în 32 de judeţe, până marţi dimineaţa
Un număr de 32 de judeţe se vor afla sub Cod galben de instabilitate atmosferică până marţi dimineaţa, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Astfel, în intervalul 29 iunie, ora 10:00 – 30 iunie, ora 10:00, în zonele de deal şi de munte, precum şi în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi în Moldova, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 40…60 l/mp.
Disconfortul termic va fi ridicat, iar mai ales în zonele de câmpie, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. (AGERPRES)
FOTO: Un TIR răsturnat blochează un sens pe Valea Oltului
Circulația se desfășoară cu dificultate pe Valea Oltului, în afara localității Boița pe sensul Sibiu-Vâlcea, din cauza unui TIR răsturnat care blochează respectivul sens de mers.
Potrivit polițiștilor rutieri, evenimentul s-a produs din cauza consumului de alcool. Șoferul TIR-ului, un bărbat în vârstă de 45 de ani din Baia Mare, avea o concentrație de 0,94 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În zona evenimentului rutier se circulă alternativ la această oră.








