Acasă Blog Pagina 3596

Trei elevi din județul Sibiu vor susține examenele Evaluării Naționale în sesiunea specială. Prima probă, mâine

Trei elevi din județul Sibiu vor susține probele scrise în sesiunea specială a Evaluării Naționale. Aceștia au fost izolați la domiciliu în sesiunea trecută.

Examenele vor începe luni, 29 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, iar marți elevii vor susține proba la Matematică. Miercuri, 1 iulie, va avea loc proba la Limba și literatura maternă.
La etapa specială a examenului de Evaluare Națională, la nivel național, s-au înscris 216 absolvenți ai clasei a VIII-a, conform situației centralizate până la această oră de către Ministerul Educației și Cercetării.
Probele vor începe la ora 9 și se vor desfășura în 60 de centre de examen din 37 de județe. Potrivit situațiilor transmise de către inspectoratele școlare, la nivelul județelor Arad, Covasna, Ilfov, Mehedinți și Tulcea nu au fost situații care să determine organizarea acestei etape speciale.
Primele rezultate se vor afișa joi, 2 iulie, până la ora 12, în centrele de examen. „În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui”, susțin reprezentanții MEC.
Contestațiile pot fi depuse în ziua de 2 iulie, în intervalul orar 14 – 20. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video și sunt organizate cu respectarea tuturor măsurilor de prevenție și protecție stabilite în contextul pandemiei COVID-19.
Ministerul Educației și Cercetării pune, în continuare, la dispoziția celor interesați, o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfășurarea Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil în perioada 29 iunie – 2 iulie, între orele 8 – 16, iar vineri, 3 iulie, între orele 8-14.
Media generală obținută în urma susținerii Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri, prin cifra de școlarizare aprobată, pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Două noi decese în Sibiu, în rândul pacienților COVID-19, și șase noi cazuri de coronavirus

Situația actualizată a epidemiei de coronavirus aduce două noi decese în Sibiu, din totalul de 23 de persoane care au murit la nivel național. Decesele vin pe un val nou de cazuri de coronavirus, care au început după ridicarea mai multor restricții în țară. În total, astăzi autoritățile au anunțat 291 de cazuri noi, însă pe parcursul weekendurileor scad în mod frecvent raportările, încă de la începutul pandemiei. Numărul de teste efectuat în 24 de ore a fost de 7291, cu un procent al testelor pozitive de aproape 4%.

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 644 de persoane (dintre care 602 adulți și 42 copii). Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 484 de persoane, iar 52 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv. De asemenea un număr total de 4 persoane au fost re-infectate dintre cele care au fost vindecate și externate, până în prezent.
Pe teritoriul României, au fost confirmate 26.313 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.814 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate
1.Alba435
2.Arad706
3.Argeș744
4.Bacău623
5.Bihor670
6.Bistrița-Năsăud518
7.Botoșani1.008
8.Brașov1.409
9.Brăila190
10.Buzău522
11.Caraș-Severin113
12.Călărași165
13.Cluj676
14.Constanța429
15.Covasna277
16.Dâmbovița507
17.Dolj287
18.Galați855
19.Giurgiu266
20.Gorj220
21.Harghita313
22.Hunedoara655
23.Ialomița425
24.Iași969
25.Ilfov714
26.Maramureș162
27.Mehedinți185
28.Mureș732
29.Neamț960
30.Olt216
31.Prahova365
32.Satu Mare76
33.Sălaj118
34.Sibiu644
35.Suceava3.998
36.Teleorman158
37.Timiș517
38.Tulcea180
39.Vaslui176
40.Vâlcea51
41.Vrancea1.016
42.Mun. București3.030
43.–33
                                       TOTAL26.313

DECESE CORONAVIRUS ROMANIA

Până astăzi, 1.612 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 27.06.2020 (10:00) – 28.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 23 decese (14 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, București, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava și Vrancea.
Dintre acestea, 3 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 40-49, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la persoane de peste 80 de ani.
Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

CAZURI CORONAVIRUS ROMANIA

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 291 noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 217 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 942 de persoane. Alte 66.953 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 694.909 teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 335 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Festivalul de Film Horror şi Fantastic Lună Plină, între 20 și 23 august la Biertan

Amatorii de filme fantastice și horror vor avea parte și în acest an de festivalul de profil, organizat în nordul județului Sibiu. Festivalul de Film Horror şi Fantastic Lună Plină va avea loc, între 20 şi 23 august, în comuna Biertan, unde vor avea loc proiecţii de film în aer liber, cine-concerte şi activităţi în natură precum ture cu bicicleta, ghost-hunt sau degustări de produse tradiţionale din zona Transilvaniei, au anunţat organizatorii în urmă cu câteva zile.

Selecţia de filme din acest an include cele mai noi şi captivante producţii, precum şi filme clasice horror & fantastice. Proiecţiile în aer liber au loc la Grădina Melies (curtea Centrului Evanghelic pentru Tineret/Casa Parohială) şi la Cinema Vertigo (curtea interioară a Şcolii generale din apropierea campingului). Organizatorii susțin că toate măsurile de siguranță aflate în vigoare vor fi respectate.
Festivalul „Lună Plină” este primul eveniment din România axat în exclusivitate pe cinema-ul horror și fantastic și are loc anual la Biertan. Organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și prezentat de Festivalul Internațional de Film Transilvania, „Lună Plină” intenționează să ofere publicului cele mai bune producții horror și fantastice, deopotrivă clasice și moderne, filme care fie au devenit repere ale cinema-ului de gen, fie sunt pe cale să devină.
„Programat iniţial pentru începutul lunii august, organizatorii au decis să mute festivalul astfel încât să se asigure că vor fi respectate toate regulile de siguranţă şi igienă pentru un festival de film. Bilete sunt disponibile la un preţ special până pe 1 iulie: de la 65 de lei pentru acces la proiecţii sâmbătă şi duminică la 120 de lei abonament pentru toate cele 4 zile şi acces în camping. Bilete pot fi achiziţionate de pe https://eventbook.ro/program/luna-plina”, se arată într-un comunicat de presă.

Mediașul participă și în acest an la Bătălia Cărților

Având în vedere că Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth” s-a redeschis de curând, instituția de cultură medieșeană s-a înscris și în acest an în proiectul național „Bătălia Cărţilor”. În 2020 sunt mai puține titluri înscrise în concurs, ca urmare a situației epidemiologice din țara noastră.

Sub egida Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth” Mediaș, în calitate de organizator și Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, în calitate de inițiator, lansează cea de a șasea ediție a Concursului Naţional de Lectură „Bătălia Cărţilor”. Concursul se desfășoară pe trei secțiuni: copii (11-13 ani), adolescenți (14-18 ani) și adulți. Participanții înscrişi la secțiunile copii și adolescenți vor avea de citit șase cărți, iar adulții opt cărți.
Aceștia vor da calificative de la 1 la 5 în carnetul de lectură primit, şi vor întocmi fişe de lectură pentru fiecare carte în parte. Perioada de desfășurare a concursului este iulie – noiembrie 2020. Premierea va avea loc în luna decembrie. Medieșenii interesați despre concurs și lista cărților participante găsesc detalii la Biblioteca Municipală „Stephan Ludwig Roth” Mediaș.
Scopul competiției este de promovare a literaturii contemporane pentru copii şi adolescenţi și a preferinţei pentru lectură în afara bibliografiei şcolare, unul dintre obiectivele urmărite fiind însuşirea de către participanţi a competenţelor de lectură, respectiv înţelegerea textelor literare, capacitatea de a reflecta asupra acestora, de a formula opinii, argumente şi interpretări proprii în scris (întocmirea unei fişe de lectură) şi oral, în cadrul unei dezbateri.
Lista cărţilor incluse în concurs este unică la nivel naţional, înscrierea la concurs este gratuită, dar este condiționată de deținerea permisului de intrare la bibliotecă, iar pentru participarea la finală de lecturarea celor zece cărți până la sfârşitul lunii septembrie. Fiecare participant va primi la înscriere lista cărților incluse în concurs, un carnet de lectură și un model de fisă de lectură.

Au fost afișate notele la Evaluarea Națională, după soluționarea contestațiilor

 

Astăzi, elevii care au depus contestații, fiind nemulțumiți de notele primite la Evaluarea Națională, au primit rezultatele finale. Conform statisticilor Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, promovabilitatea în județ a scăzut de la 78.78 % la 78.75 %.

În județul Sibiu, au fost întregistrate 316 contestații, cele mai multe fiind la Română – 160, apoi la Matematică – 140 și, în cele din urmă, la Limba și literatura germană – 16.
Potrivit IȘJ Sibiu, au fost 41 de note între 1-.1.99, 148 între 2-.2.99, 227 între 3-3.99, 269 între 4-4.99, 319 între 5-5.99, 375 între 6-6.99, 608 între 7-7.99, 686 între 8-8.99 și 544 între 9-9.99.
În plus, conform aceleiași surse, 2.538 de elevi nu au avut notă de trecere.
După contestații, numărul mediilor de 10 a rămas neschimbat. Șase elevi au obținut notă maximă la Română și Matematică: Beatrice Cristea, de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Mediaș, Teodora Dincă, absolventă a Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” Sibiu, Raluca Brădean, de la Școala Gimnazială nr. 18, Cătălina Georgescu, de la Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu, Carla Drăghiciu și Eduard Ruja, de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu.
Nota obținută în etapa de soluționare a contestațiilor este notă definitivă, indiferent de punctajul obținut, în plus sau în minus, față de nota acordată în etapa de evaluare inițială a lucrării. Potrivit Ministerului Educației, această notă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă.
„Media de admitere în liceu constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%). Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 2 – 6 iulie și va fi urmată de repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat (10 iulie), explică reprezentanții MEC.
În acest an, notele obținute la examenele naționale sunt anonime, iar candidații le pot vedea pe baza unui cod unic.
Situația la nivel național, după contestații
La nivel național, conform datelor obținute în urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 este de 76.2% (122.252 de candidați), ceea ce înseamnă o creștere a acestui număr față de rezultatele inițiale. A crescut, de asemenea, și numărul candidaților cu media generală de 10: de la 839 la 892 (aproape dublu față de anul trecut, când au fost 459).
La proba de Limba și literatura română, 135.242 de candidați (84%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 4.699 de candidați au obținut nota 10.
La Matematică, 112.721 de candidați (70.2%) au primit note mai mari sau egale cu 5(cinci), iar dintre aceștia, 3.335 de candidați au obținut nota 10.
La Limba și literatura maternă, 8.898 (93.1%) au primit note mai mari sau egale cu 5(cinci), iar un număr de 143 de candidați au obținut nota 10.
Au fost depuse 15.275 de contestații, mai puține decât în ultimii doi ani. În 2019, au fost depuse 21.509 contestații, iar  în anul  2018 – 23.761 de contestații.
Rata de participare la Evaluarea Națională a fost de 93%: 160.468 de candidați prezenți (dintr-un total de 172.531 de candidați înscriși). Șapte elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1.
 

Atenție: Circulație îngreunată pe Valea Oltului

Circulație îngrunată, sâmbătă seara, pe Valea Oltului din cauza unor bucăți de pământ căzute de pe versanți pe șosea.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe Valea Oltului, la kilometrul 229, pe raza localității Câineni din județul Vâlcea, circulația rutieră se desfășoară îngreunat, pe jumătate de cale, după ce pe carosabil au ajuns bucăți de pământ desprinse de pe versanți.
FOTO – Arhivă

Femeie rănită în urma unei coliziuni între un autoturism și o motocicletă

O femeie, pasageră pe o motocicletă, a fost rănită, sâmbătă după amiaza, într-un accident rutier produs în municipiul Mediaș.

Evenimentul s-a produs la intersecția străzilor Horea și George Topârceanu. Un șofer în vârstă de 29 de ani din Mediaș nu a acordat prioritate unei motociclete, iar în urma coliziunii a rezultat rănirea femeii, o sibiancă în vârstă de 27 de ani.
Un echipaj al Ambulanței Mediaș a intervenit pentru acordarea primului ajutor femeii accidentate. În urma impactului, aceasta a suferit un traumatism lombar și toracic precum și multiple escoriații și a fost transportată la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș. Polițiștii rutieri din Mediaș au deschis o anchetă în acest caz.

Guvernul repară cifrele privind testele de coronavirus, fără să crească numărul de cazuri

Guvernul revine cu o actualizare a numărului de teste și anunță că toate cazurile noi de coronavirus din această zi sunt 325, așa cum a anunțat anterior. În schimb, numărul de teste realizate crește la 12.236, fără să explice prea mult cum s-a întâmplat acest lucru: „deficiențe tehnice existente” este singura explicație.

Astăzi, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat la ora 13.00 un număr de 325 de cazuri noi de COVID-19, dar după numai 1877 de teste. „Menționăm că raportarea este parțială, necuprinzând datele de la 12 laboratoare, dintre cele 112 care funcționează în prezent.” au transmis cei din GCS, fără alte explicații. Evident, proporția dintre testele efectuate și numărul de cazuri a dus la o incidență de peste 17%, evident alarmantă. Ulterior, au revenit cu un nou anunț:
„În completarea informațiilor transmise anterior, Grupul de Comunicare Strategică face următoarele mențiuni:
Numărul testelor pentru noul coronavirus realizate până în prezent este de 687.618, respectiv de 12.236 în total față de cele comunicate în 26 iunie a.c. Actualizarea este necesară în urma comunicării parțiale a numărului de teste realizate la nivelul laboratoarelor din întreaga țară, determinată de procesul de centralizare a informațiilor, precum și a  unor deficiențe tehnice existente.
Numărul cazurilor depistate pozitiv cu noul coronavirus rămâne de 325 de persoane.”

Hermannstadt a primit licența pentru sezonul 2020 – 2021 pentru Liga I

FC Hermannstadt a reușit să rămână în Liga I și sezonul următor, după ce i se respinsese cererea de licenţiere în cadrul Instanţei de fond. La apel, echipa a primit dreptul de participare în ediţia 2020-2021 a primului eşalon în cadrul Departamentului de Licenţiere al Federaţiei Române de Fotbal, potrivit site-ul oficial al FRF.

Instanţa FRF respinsese cererea de acordare a licenţei formulată de FC Hermannstadt pentru încălcarea art. 47 (lipsa datoriilor financiare restante către angajaţi, de la criteriul financiar), şi sancţionase cu penalitate financiară de 50.000 lei încălcarea art. 23 (stadion pentru competiţiile UEFA şi pentru campionatul naţional de la criteriul de infrastructură din RNLC&FPF). Vineri, Comisia de apel a constatat că sunt îndeplinite toate cerinţele şi a schimbat hotărârea Instanţei de fond, acordând licenţa de Liga I clubului FC Hermannstadt şi anulând totoadă penalitatea financiară de 50.000 lei.
În aceeași situație s-a aflat şi Turris-Oltul Turnu Măgurele, care a primit licența pentru anul viitor.
Departamentul de licenţiere din cadrul FRF a acordat licenţa, încă din faza de fond, unui număr de 18 cluburi, 13 din Liga I şi 5 din Liga a II-a, după cum urmează: CFR Cluj, FCSB, Universitatea Craiova, Astra Giurgiu, Gaz Metan Mediaş, FC Botoşani, FC Viitorul, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, FC Voluntari, Academica Clinceni, Chindia Târgovişte, FC Dinamo, CSM Politehnica Iaşi, UTA Arad, CS Mioveni, Petrolul Ploieşti, FC Rapid şi FC Argeş.

Guvernul nu a reușit să mai transmită toate testele de coronavirus. 325 de cazuri din mai puțin de 2000 de teste

Raportările cazurilor de COVID-19 au trecut printr-un mare impas sâmbătă, deoarece INSP, respectiv Ministerul Sănătății, nu a reușit să transmită toate testele pentru a fi centralizate. „Menționăm că raportarea este parțială, necuprinzând datele de la 12 laboratoare, dintre cele 112 care funcționează în prezent.” precizează comunicatul de la Grupul de Comunicare Strategică, dar proporția este nefirească: sunt doar 1.877 de teste pozitive, în condițiile în care numărul laboratoarelor care nu au transmis date reprezintă circa 10% din total. În aceste condiții, incidența testelor pozitive la total teste este de 17,3%, uriașă față de tot ce s-a colectat până acum.

La Sibiu au fost raportate 6 teste pozitive, cu un caz mai mult decât cele de ieri. În total, de la începutul pandemiei au fost raportate 638 de bolnavi COVID-19, din care 50 de persoane au murit. De asemenea, 4 persoane au fost reinfectate.
Numărul de decese anunțate de autorități în România a fost astăzi 10, mai mic decât ieri, iar numărul de persoane în ATI a crescut din nou, la 199.
Până astăzi, 27 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 26.022 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.530 au fost declarate vindecate și externate.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
Nr. crt.  Județ    Număr de cazuri confirmate

  1. Alba 433
  2. Arad 706
  3. Argeș 715
  4. Bacău 613
  5. Bihor 670
  6. Bistrița-Năsăud 510
  7. Botoșani 995
  8. Brașov 1.395
  9. Brăila 165
  10. Buzău 494
  11. Caraș-Severin 113
  12. Călărași 165
  13. Cluj 669
  14. Constanța 421
  15. Covasna 276
  16. Dâmbovița 491
  17. Dolj 280
  18. Galați 842
  19. Giurgiu 266
  20. Gorj 217
  21. Harghita 309
  22. Hunedoara 654
  23. Ialomița 423
  24. Iași 960
  25. Ilfov 714
  26. Maramureș 157
  27. Mehedinți 183
  28. Mureș 731
  29. Neamț 958
  30. Olt 187
  31. Prahova 359
  32. Satu Mare 76
  33. Sălaj 117
  34. Sibiu 638
  35. Suceava 3.990
  36. Teleorman 158
  37. Timiș 517
  38. Tulcea 180
  39. Vaslui 175
  40. Vâlcea 51
  41. Vrancea 1.010
  42. Mun. București 3.006
  43. – 33

TOTAL  26.022
Până astăzi, 1589 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 26.06.2020 (10:00) – 27.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 10 decese (6 bărbați și 4 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Galați, București, Neamț, Prahova și Suceava.
Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 1 deces la o persoană de peste 80 de ani.
Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 325 noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 199 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.061 de persoane. Alte 69.472 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 677.259 de teste. Menționăm că raportarea este parțială, necuprinzând datele de la 12 laboratoare, dintre cele 112 care funcționează în prezent.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 423 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 914 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 460 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 159.552 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 6 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Totodată, în data de 26 iunie a.c., 52 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 4.795 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia,  561 în Spania, 107 în Franța, 2.075 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 115 cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 7 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați: 50 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
 

FOTO: A cincea zi de căutări a fetiței care a căzut în Cibin

Pompierii sibieni au reluat, sâmbătă dimineața, căutările fetiței de 5 ani din Sibiu, dispărută de marți în apele Cibinului. Peste 30 de pompieri militari organizați în echipe mixte au reluat, în această dimineață, misiunea de căutare a fetiței.

Astăzi, intervenția se desfășoară atât în zona barajului Robești, cât și pe raza localităților Bungard și Turnu Roșu. Scafandrii și un salvamar căută fetița în apă, iar pe suprafața răului acționează pompierii militari cu două bărci pneumatice. Pe malurile râului Olt acționează de asemenea pompierii militari, iar la fața locului se află un echipaj SMURD pentru asigurarea primului ajutor în cazul în care este necesar.
Vineri, pompierii militari și scafandrii au acționat pe un perimetru de peste 10 kilometri, echipele de căutare ajungând până în râul Olt.

Înfrângere clară: Gaz Metan – FC Botoșani 0-2

Gaz Metan Mediaș a pierdut fără drept de apel, scor 0-2, partida de pe tern propriu cu FC Botoșani la capătul unui meci foarte slab. În plus, medieșenii au evoluat fără atacant mai bine de o repriză după accidentarea lui Sergiu Buș din minutul 30.
FC Botoșani a început mai bine partida de la Mediaș, iar în minutul 15, Ofosu a pătruns pe partea dreaptă, a centrat în careul de 16 metri, iar Marko Dugandzic a reușit să deschidă scorul. De partea cealaltă, în minutul 26 Mihai Velisar a înscris și el, dar dintr-o poziție de off-side, iar reușita a fost anulată. Gaz Metan l-a pierdut pe Sergiu Buș după o jumătate de oră de joc.
Atacantul s-a accidentat, a părăsi terenul și a fost înlocuit de Ely Fernandes. În minutul 35, formația oaspete și-a dublat avantajul. Hamidou Keyta a pătruns pe partea stângă, a intrat în careul de 16 metri și a marcat cu un gol la colțul lung.
În debutul reprizei secunde, Marko Dugandzic a avut ocazia de a face dubla, dar tabela a rămas neschimbată. De partea cealaltă, gaziștii au încercat să se apropie de poarta adversă, fără claritate însă, iar lipsa unui atacant și-a spus cuvântul.
În minutul 83, după o schemă la o lovitură, Gabriel de Moura a întors o minge în fața porții, dar Denis Haruț a salvat din fața lui Fofana Boubacar. În urma acestei înfrângeri, Gaz Metan a ajuns pe poziția a șasea în play-off. Etapa viitoare, medieșenii joacă pe teren propriu cu Universitatea Craiova. Partida este prigramată vineri, 3 iunie, de la ora 20.