Acasă Blog Pagina 3610

Consiliul Județean: 160 km de drumuri în lucru, contracte de 300 milioane de lei. Stadiul lucrărilor de infrastructură din județul Sibiu

Județul Sibiu are mai multe drumuri în plin proces de modernizare, aproximativ 160 km, cele mai multe având finanțare din fonduri europene. Consiliul Județean a prezentat situația celor mai importante proiecte din acest moment, care însumează, pe contractele încheiate, circa 300 milioane lei.

DJ 106
Unul dintre cele mai importante proiecte de drumuri din județul Sibiu și cel mai recent intrat în execuție este DJ 106 Agnita – Sighișoara. Proiectul este derulat împreună cu CJ Mureș, iar pe 15 iunie reprezentanții Consiliului Județean au emis ordinul de începere a lucrărilor.
Proiectul “Reabilitarea și modernizarea DJ 106 Agnita – Sighișoara” este finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 6. Constructorul care a cîștigat licitația este Geiger Transilvania SRL. Contractul de lucrări a fost încheiat pe o perioadă de 30 de luni, având o valoare de 94.344.647,57 lei cu TVA. Valoarea totală a proiectului este de 118.625.483,97 lei cu TVA, din care 653.986,07 lei sunt cheltuieli neeligibile suportate de cele două județe. Sibiul va contribui cu 367.016,98 lei.
Principalele lucrări vizează refacerea integrală a sistemului rutier (supralărgiri şi supraînălţări), consolidare, asigurarea scurgerii apelor, ieșiri la drumuri laterale, stații de autobuz cu peron, elemente de siguranță, acces la proprietăți, 1 pod reabilitat, 4 poduri demolate și reconstruite.
DJ 141
Un alt proiect în derulare este DJ 141 Mediaș – Bârghiș, finanțat de asemenea prin POR 2014 – 2020, Axa Prioritară 6. Potrivit CJ, stadiul lucrărilor este de 95%, la consolidarea drumului, 40% la drum (casetare, profilare șanțuri etc), între 5% și 80% la poduri și podețe. Pe ansamblu, stadiul proiectului este de 40% din total lucrări, cu o valoare a lucrărilor executate de circa 22 milioane lei. În total, valoarea proiectului este de 84,6 milioane lei, din care 2,46 milioane lei este contribuția CJ Sibiu.
Proiectul a fost atribuit prin licitație asocierii Drumserv SA – SC Betacops SRL, care vor primi pentru proiectare și execuție 56,25 milioane lei. Lucrările au început în august 2019 și au termen de finalizare 30 de luni.
DJ 106B
Un al treilea proiect care ar trebui să intre în faza de execuție este DJ 106B A1-Ocna Sibiului- Tapu, cu o valoare de 121,13 milioane lei, din care 2,41 milioane lei cofinanțare CJ Sibiu. Proiectul a trecut de faza de proiectare, are autorizație de construire și se află în plin proces de achiziție a lucrărilor de execuție. Procedura a fost reluată, după ce se încheiase în ianuarie – februarie, deoarece a fost depusă o singură ofertă, neconformă. În luna iulie vor fi deschise ofertele, dar evaluarea se va încheia în septembrie.
DJ 106T
Un proiect cu probleme, pe care locuitorii din zonă îl așteaptă de faorte mult timp și care întârzie, este Ocna Sibiului – Topârcea, DJ 106T, care a fost licitat, însă compania care a câștigat contractul l-a abandonat pur și simplu.  În prezent  nu se lucrează, iar cei din Asocierea :  Societatea Dual Districon SRL Sibiu – SC Dugaro SRL – SC Proconcept DI SRL au tot amânat sub diferite pretexte reluarea lucrărilor. Consiliul Județean a organizat deja o litiație nouă, „Servicii de optimizare a proiectului tehnic și realizare a lucrărilor rămase de executat pentru obiectivul de investiții Modernizare drum județean DJ 106T, Ocna Sibiului – Toparcea – intersectia Dj 106G (Ludos)”. Valoarea acestui contract care ar trebui să conducă la finalizarea lucrărilor se ridică la 18,1 milioane lei, iar singurul ofertant este Strabag. Vechiul proiect avea o valoare de 27 milioane lei și a fost realizat în procent de 13%. Președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a precizat că Dual Districon SRL va primi certificat de neconformitate, ca urmare a nerealizării contractului.
DJ106C
Sibiu – Cisnădie este drumul care prelungește Calea Cisnădiei în Cartierul Arhitecților și care va fi lărgit la trei benzi. Proiectul este în derulare, se lucrează la proiectul tehnic, însă termenul a fost prelungit din cauza stării de urgență și pentru a se corela cu proiectul Primăriei Sibiu, care face aceeași lărgire în oraș. Potrivit reprezentanților CJ, în luna august ar putea începe lucrările de lărgire, iar finalizarea este prevăzută pentru 2021. Contractul este executat tot de Strabag.
Varianta Ocolitoare Sibiu Sud
Am putea spune că este cel mai important proiect de infrastructură din județ, în acest moment, chiar dacă el se află într-un stadiu incipient. Dintre toate traseele prezentate și discutate în dezbaterile publice, CJ a ales două trasee posibile care vor fi analizate în studiul de fezabilitate. Ambele se suprapun pe cea mai mare parte a traseului propus, cu excepția zonei Pădurii Dumbrava, unde se tranzitează comunele Poplaca, Rășinari și orașul Sibiu: o variantă ocolește pădurea, cealaltă o subtraversează. Consiliul Județean încearcă să obțină finanțare europeană pentru acest proiect prin Programul operaţional Infrastructură mare 2014-2020, însă există și a doua variantă, pe cadrul financiar 2021 – 2027. În prezent se lucrează la parteneriatele cu UAT-uri, la colaborarea cu CNAIR și la pregătirile caietului de sarcini pentru PUZ, SF și proiectare.

Servicii online pentru pensionarii sibieni pentru evitarea deplasărilor la Casa de Pensii

Casa Județeană de Pensii Sibiu informează că în contextul existenței și menținerii riscului de răspândire a infecției cu coronavirus, Casa Națională de Pensii Publice a dezvoltat pe Portalul https://www.cnpp.ro, la secțiunea Comunicare cu Publicul, o rubrică denumită Depunere cereri și documente, pentru a facilita accesul și utilizarea serviciilor publice într-un mod cât mai eficient și transparent.

Crearea acestei secțiuni va veni în sprijinul persoanelor fizice și juridice, limitând  contactul dintre lucrătorii casei de pensii și persoanele fizice sau reprezentanții persoanelor juridice în ceea ce privește cererile de acordare a ajutorului de deces/plata pensiei în luna decesului. Având în vedere prevederile legale în vigoare, acestea vor fi transmise pentru soluționare conform fluxului de management al documentelor existent la nivelul Casei Județene de Pensii Sibiu.
De asemenea, în ceea ce privește cererile de acordare pensie,  la depunerea cererii solicitantul va pune la dispoziție numărul de telefon, ulterior fiind contactat pentru a se efectua programarea acestuia la ghișeu (zi, oră) în vederea preluării documentației specifice fiecărui tip de pensie (original și copiile aferente).
În acest fel vor fi cozile la ghișee, iar persoana să se deplaseze o singură dată la Casa Județeană de Pensii Sibiu, dar și pentru soluționarea efectivă să poată fi respectat fluxul de management al documentelor existent la nivelul Casei Județene de Pensii Sibiu.

Gaz Metan ar putea ieși din insolvență în 23 iunie

Peste doar câteva zile, în data de 23 iunie, clubul Gaz Metan Mediaș ar putea ieși în sfârșit din din insolvență. Anunțul a fost făcut joi de președintele clubului, Ioan Mărginean, într-o conferință de presă.

Programată inițial în 25 martie, ședința în cadrul căreia ar fi trebuit decisă ieșirea din insolvență a clubului medieșean a fost amânată din cauza epidemiei de coronavirus. În aceste condiții, 23 iunie este data la care ar trebui luată o decizie definitivă de către Tribunalul Sibiu în această privință.
În luna octombrie a anului 2016, clubul Gaz Metan a solicitat intrarea în procedura de insolvență, cerere acceptată de judecătorii Tribunalului Sibiu. Cea mai mare datorie a clubului Gaz Metan a fost către bugetul statului, de 3,3 milioane de euro. Falimentul clubului a fost cerut înca din luna mai 2014, când şase baschetbaliști și antrenorul de atunci, Marcel Țenter, au reclamat datorii totale de 200.000 de euro.

FOTO: Dusan Uhrin, prezentat oficial la Gaz Metan: Voi face tot ce pot ca echipa să meargă bine

Noul antrenor al formației Gaz Metan, cehul Dusan Uhrin, a fost prezentat oficial, joi, în cadrul unei conferințe de presă susținută la stadionul formației medieșene.

Sosit la formația medieșeană luni, în ziua partidei cu Astra Giurgiu, la care de altfel a și stat pe bancă, cunoscându-și noii elevi direct la meci, Uhrin are timp în acest play-ot să pregătească sezonul următor, formarea unei echipe competitive pentru campionatul viitor fiind unul dintre obiectivele sale.
Dusan Uhrin a semnat o înțelegere valabilă pentru următoarele două sezoane cu Gaz Metan. Staff-ul tehnicianului ceh va fi compus din Petr Cuhel care va fi „secund”, însă acesta va ajunge la Mediaș doar la începutul lunii august, în condițiile în care se află încă sub contract cu o echipă din Cehia. Denis Kavan va ocupa funcția de preparator fizic, în timp ce Dragoș Picu urmează să fie antrenor cu portarii.
Antrenorul ceh nu se află la prima aventură în fotbalul din țara noastră. Uhrin a antrenat o lună la CFR Cluj, martie-aprilie 2009, fiind înlocuit cu Toni Conceicao după ce s-a certat cu căpitanul Ricardo Cadu. A pregătit și Poli Timișoara în două rânduri, 2007-2008 și 2010-2011, cu care n-a câștigat niciun trofeu într-o perioadă în care echipa finanțată de Marian Iancu era una dintre forțele Ligii 1. În acest sezon, a antrenat-o pe Dinamo între august 2019 și martie 2020.
„În momentul când am primit oferta de la Gaz Metan nu aveam contract și am decis să accept. A fost un moment mai neobișnuit cu această epidemie de coronavirus, însă până la urmă am ajuns la meciul cu Astra. Eu cunoșteam aproximativ 12 jucători de la Gaz Metan, iar acum pot să îi cunosc pe toți. Vom începe pregătirea și voi face tot ce pot ca echipa să meargă bine.
Sunt mulți jucătorila final de contract, așa că trebuie să căutăm jucători noi. Nu va fi foarte ușor să îi găsim, însă vom face tot ceea ce trebuie pe linia asta. În ceea ce privește pregătirea fizică, au fost 3 luni de pauză, iar acum lucrurile trebuie luate ușor-ușor astfel încât jucătorii să ajungă la un nivel cât mai bun, un nivel cât mai optim de joc”, a spus Dusan Uhrin în conferința de presă de prezentare.

Se oprește curentul electric în Mediaș și Motiș

 
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
SAMBATA 20 IUNIE
· între orele 10-18 în MOTIS, SAT – PRINCIPALA.
LUNI 22 IUNIE
· între orele 8.30-14.30 în MEDIAS, strada: DOROBANTILOR, nr.5, bl.21, sc.A, B.
MARTI 23 IUNIE
· între orele 8.30-14.30 în MEDIAS, strazile: ALBA IULIA, nr.6, bl.49, sc.A, B; BLAJULUI, nr.6, bl.13, sc.A, B,C; VASLUI, nr.1, bl.16, sc.A, B, C.
MIERCURI 24 IUNIE
· între orele 8.30-14.30 în MEDIAS, strazile: ALBA IULIA, nr.5, bl.65, sc.A, B; BLAJULUI, nr.6, bl.13, sc.D, E.
JOI 25 IUNIE
· între orele 8.30-14.30 în MEDIAS, strazile: ALBA IULIA, nr.7, bl.64, sc.A, B; BLAJULUI, nr.6, bl.12.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.

Vitezomanii sibieni, trași pe dreapta și amendați de polițiști

Zeci de sancțiuni aplicate în doar câteva ore și mai multe permise de conducere reținute sunt rezultatele unei acțiuni a polițiștilor rutieri sibieni organizată pe două drumuri naționale.

Joi, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu, Biroul Drumuri Naționale și Europene împreuna cu polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu – Formațiunea Rutieră au desfășurat o acțiune pentru descoperirea șoferilor care nu respectă viteza legală de deplasare pe DN 1 și DN 7, tronsonul cuprins între municipiul Sibiu și orașul Tălmaciu.
În doar câteva ore, polițiștii sibieni au constatat 35 de abateri și au reținut 9 permise de conducere pentru încălcarea regimului legal de viteză. De asemenea, a fost retras un certificat de înmatriculare. Acțiunile polițiștilor sibieni continuă în vederea menținerii unui climat de siguranță a traficului rutier.
„Le reamintim conducătorilor auto necesitatea nu doar a respectării regimului legal de viteză, ci mai ales a adaptării vitezei la condițiile meteo – rutiere, îndeosebi în contextul în care precipitațiile, carosabilul ud și vizibilitatea redusă cresc riscul de producere a evenimentelor rutiere. La fel de nocive pot fi neatenția, conducerea sub influența alcoolului sau oboseala la volan. Așadar, conduceți prudent, fiți responsabili și dați dovadă de respect în trafic”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Cum au impact noile tehnologii și designul inovator al spațiilor fizice asupra procesului creativ, la Therme Forum din cadrul FITS

Ora 14 a venit, astăzi, cu „Therme Forum. Teatru și arhitectură. Puterea de a crede: Cum pot mediul construit și tehnologia împuternici artiștii să modeleze lumea în care trăim?”, un eveniment ce face parte din cadrul ediției online a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Astrid Cora Fodor, primarul municipiului Sibiu, Constantin Chiriac, președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Robert Hanea, fondator, președinte și CEO Therme Group™, Louise Herron, CEO Sydney Opera House, Anthony Sargeant, CEO, Luminato Festival Toronto, Alison M. Friedman – director Artistic, Performing Arts, West Kowloon Cultural District Authority, Alicia Adams, vicepreședinte International Programming, John Kennedy Center for the Performing Arts, Matthias Woo, director executiv, Zuni Icosahedron, Hong Kong, Neil Barclay, președinte și CEO, Charles H. Wright Museum of African American History sunt doar o parte dintre invitații celei de-a treia ediții a evenimentului „Therme Forum. Teatru și Arhtiectură”, organizat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu în parteneriat cu ARUP și Therme Group.
Ediția din acest an a evenimentului, organizată sub tema „Puterea de a crede: cum pot mediul construit și tehnologia împuternici artiștii să modeleze lumea în care trăim?” va avea loc online, ca toate celelalte evenimente din programul FITS, în perioada 18 – 20 iunie, și va fi transmisă pe site-ul oficial al FITS, dar și pe pagina de Facebook FITS.

„În cel de-al treilea an al acestui forum despre relația dintre mediul construit și teatru, invitații ediției, arhitecți, formatori de opinie și lideri ai unor cunoscute organisme naționale și internaționale, analizează modul în care mediul fizic și cel virtual pot susține și inspira excelența în comunitatea teatrală. Pe parcursul a trei zile, invitații vor discuta despre modul în care noile tehnologii și designul inovator al spațiilor fizice au impact atât asupra procesului creativ, cât și asupra interacțiunii cu publicul. Va fi analizat, de asemenea, modul în care aceste tendințe se reflectă în evoluția gândirii în jurul finanțării și viabilității financiare ale facilităților pentru artă și cultură, precum și oportunități mai mari de dezvoltare a relațiilor dintre activitățile artistice, educaționale și comerciale”, spun organizatorii FITS.

Program Therme Forum. Teatru și Arhitectură. Ediția 2020
Joi, 18 iunie 
Ora 14: Sydney Opera House – O instituție de referință, comunitatea sa și condiția lumii artelor spectacolului – discuție cu Louise Herron – CEO Sydney Opera House, despre cum această instituție emblematică de spectacole, recunoscută la nivel mondial, reprezintă și reflectă identitatea orașului Sydney, impactul pe care îl are în comunitate și felul în care lumea artelor spectacolului a fost afectată de pandemie.
Invitați:
· Louise Herron – CEO Sydney Opera House
· Tateo Nakajima – Arup Fellow
Ora 14:30: Tendințe majore privind modul în care mediul construit fizic și virtual modelează lumea artelor spectacolului. Tateo Nakajima – Membru Arup, lider global al artelor, culturii și practicilor de divertisment Arup – va oferi o prezentare introductivă (de aproximativ 10 minute) cu privire la tendințele și provocările din domeniu.
Invitați:
· Tateo Nakajima – Membru Arup (moderator)
· Anthony Sargent – CEO, Luminato Festival Toronto, 2015-2020, Founding General Director, Sage Gateshead, 2000-2015
· Alison M Friedman – Artistic Director, Performing Arts, West Kowloon Cultural District Authority
· Neil Hubbard – Partner & Group Leader, Heatherwick Studio
· Takashi Kudo – Branding Manager/Communications Director, teamLab
· Fahrudin Salihbegovic – Wallscourt Fellow, Performance and Performance Technologies at UWE Bristol, Co-founder, Studio for Electronic Theatre
Vineri, 19 iunie
Ora 14: „Expresia artistică și transformarea povestirii”.
„În lumea noastră în continuă schimbare, cum a afectat proiectarea tehnologiilor captivante și a mediilor fizice inovatoare, povestirea și procesul creativ? Ce oportunități oferă noile spații fizice și virtuale și cum se schimbă gândirea liderilor culturali și a creatorilor despre spațiu? Pe parcursul zilei, vom explora modul în care mediul nostru inspiră și susține creativitatea”, explică FITS.
Invitați:
· Matt Atwood – Theatre Consultant, ARUP (moderator)
· Alicia Adams – VP International Programming, John Kennedy Center for the Performing Arts
· Chilly Gonzales – Grammy-winning Canadian pianist and entertainer
· Matthias Woo – Executive Director, Zuni Icosahedron, Hong Kong
· Steven Chilton – Founder, Steven Chilton Architects
Ora 14:30: Therme Forum: Teatrul și Arhitectură 2018-2020 – Obiective și retrospective
Invitați:
· Constantin Chiriac – President, Sibiu International Theatre Festival, General Manager, Radu Stanca National Theatre Sibiu
· Dr. Robert C. Hanea – Founder, Chairman and CEO, Therme Group™
· Tateo Nakajima – Arup Fellow
Sâmbătă, 20 iunie
Ora 14: „Viabilitatea culturală și impactul social: Explorarea gândirii evolutive despre finanțare și valoare în domeniul artelor”.
„Evoluțiile în utilizarea povestirii fizice și virtuale, combinate cu nevoia în creștere pentru un stil de viață durabil, ne determină să punem întrebări despre valoarea teatrului pentru societate. În aceste sesiuni avem în vedere valoarea socială și economică a teatrului modern și a povestirii. Cum inspirăm și comunicăm această valoare? Și ce răspunsuri non-tradiționale asupra finanțării rezultă din aceste noi abordări?”, arată FITS.
Invitați :
· Tateo Nakajima – Arup Fellow
· Claire McColgan – Director, Culture Liverpool
· Lorena Sander – Partnership Development Specialist, UNDP
· Rachel Dickie – Investment Director, Legal & General’s Future Cites business
· Neil Barclay – President and CEO, Charles H. Wright Museum of African American History
· Shain Shapiro – Co-Founder & CEO, Sound Diplomacy
· Yaroslava Babenchuk – Fulbright Global Scholar 2020 – 2022 (Romania; Singapore)
Ora 14:30: „Cultura și identitatea orașului, economie și bunăstare socială”. O discuție cu Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu, Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, și Robert Hanea, președinte și CEO al Therme Group cu privire la rolul pe care îl joacă cultura în conturarea orașului Sibiu și o perspectivă asupra dezvoltării viitoare.
Invitați:
· Astrid Fodor – Primarul Municipiului Sibiu
· Constantin Chiriac – President, Sibiu International Theatre Festival, General Manager, Radu Stanca National Theatre Sibiu
· Dr. Robert C. Hanea – Founder, Chairman and CEO, Therme Group™
· Tateo Nakajima – Arup Fellow
Spectacolele și evenimentele din cadrul ediției speciale #FITSonline sunt difuzate gratuit, în limbile română și engleză, exclusiv pe site-ul festivalului www.sibfest.ro/fits-online și pe pagina de Facebook FITS, în limba română. Pe site, spectacolele sunt transmise și în reluare, în fiecare seară, după încheierea premierelor.
Pe pagina de Facebook sunt difuzate doar premierele, conform programului de pe site. Spectatorii care întâmpină probleme în accesarea online a transmisiunilor din cadrul festivalului au la dispoziție un info call, apelabil în fiecare zi de festival, între orele 9:00 și 00:00, la numărul de telefon 0728 048 830.

40 de filme, prezentate de Astra Film, în mediul online, în două luni

În două luni, Astra Film a prezentat, online, 40 de filme remarcabile din întreaga lume. Astfel, a adunat peste 224.000 de vizualizări.

„Publicul de acasă a avut parte până acum, timp de doar două luni de zile, de 40 de filme remarcabile din întreaga lume pe Astra Film Online. Filmele de nonficțiune realizate în urma unor viziuni regizorale inedite au explorat în mod autentic și curajos experiențe umane complexe și probleme existențiale dificile, surprinzând omul într-un periplu de transformări revelatorii”, au transmis reprezentanții Astra Film.
Documentarele au tratat istorii vechi și popoare misterioase, tradiții și obiceiuri fascinante, confesiuni emoționante și confruntări violente, reflecții sincere și sentințe grele, frici și traume covârșitoare, fenomenul emigrării și sistemele opresive, viitorul tinerilor și modernizarea lumii.
Filmele de nonficțiune special selectate pentru această perioadă au avut în total peste 224.000 de vizitatori unici. Pe pagina de Facebook, au fost 67.544 de vizitatori, iar pe canalul de Youtube 156.490.
În plus, pe lângă documentarele pentru publicul general, cei mici s-au putut bucura la rândul lor de aventurile și călătoriile neînfricate ale protagoniștilor din filmele propuse de Astra Film Junior, iar cinematografia documentară de renume s-a putut relaxa cu două concerte live inedite și extraordinare, avându-i în prim plan pe cei de la SonoRo și pe Silent Strike.
Programul amplu poate fi urmărit constant pe site-ul Festivalului-https://www.astrafilm.ro/online/, pe canalul de Youtube și pe paginile de Facebook.
Vineri, 19 iunie, de la ora 18, Astra Film va difuza filmul „Proiectul Corvin”, în regia de Klára Trencsényi.
Potrivit Astra Film, pelicula aduce în discuție un proiect mare de dezvoltare imobiliară din Budapesta, care duce la relocarea a peste o mie de familii și la schimbarea modului vechi de viață din cartier.

Opt elevi au lipsit de la proba de Limba și literatura maternă

Evaluarea Națională s-a încheiat, astăzi, cu proba scrisă la Limba și literatura maternă. 360 de absolvenți ai clasei a VIII-a din județul Sibiu, care au studiat într-o limbă a minorităților naționale, au fost înscriși la examen.

Potrivit lui Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu, au fost prezenți 352 candidați, iar opt nu s-au prezentat la examen. „Nu au existat candidați care să aibă temperatura peste maximul admis și nici elevi eliminați pentru tentativă de fraudă”, a spus Dincă.
Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura maternă vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.
Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16 – 19) și 23 iunie (în intervalul orar 8 – 12). În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.

NORMALITATE: Consultaţii oftalmologice gratuite în condiţii de siguranţă

Respectul şi grija pentru pacient, drumul către vindecare

 
La Clinica iMed Oftalmologie din Sibiu pacienţii sunt programaţi pe ore, se ia în calcul perioada de dezinfecţie a cabinetului, astfel încât pacientul să nu fie supus la un stres suplimentar. Pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie, cu programare în prealabil, pacienţii beneficiază de consultaţii oftalmologice gratuite în cadrul clinicii iMed (în spatele Dispensarului Cedonia). De curând, au fost reluate şi intervenţiile chirurgicale. Totul în condiţii de siguranţă pentru ca pacienţii să vadă viaţa cu ochi buni!
Care sunt măsurile luate de Clinica iMed Oftalmologie pentru a preveni răspândirea coronavirusului?
În primul rând, măsuri de distanţare, atât în sala de aşteptare, cât şi în intervalul dintre consultaţii, astfel încât cabinetul să poată fi aerisit şi dezinfectat după fiecare pacient. Este necesar un triaj al pacienţilor care constă într-un chestionar despre simptome, călătorii recente, contacte cu bolnavi COVID şi pentru o mai mare siguranţă se efectueaza termometrizarea pacienţilor la sosirea la consultaţie.  Se recomandă ca pacienţii să poarte mască şi să se prezinte neînsoţiţi la consultaţie, evitând astfel aglomerarea. Dezinfectarea mâinilor este obligatorie înainte de a intra în cabinet. Medicii, care sunt expusi riscului in timpul consultaţiilor, au si ei reguli mai stricte: poartă ochelari de protecţie şi viziere, mască, mănuşi. Sunt puse bariere de plastic la biomicroscoape întrucât apropierea este mare în timpul acestei examinări oftalmologice. Toate aparatele trebuie şi sunt dezinfectate cu atenţie după fiecare consult.

Amână pacienţii prezentarea la medic în această perioadă?
În această perioadă, pacienţii sunt mai stresaţi, trebuie să respecte regulile, alţii amână chiar vizita la doctor, punându-şi astfel în pericol vederea.
Aici, în cadrul Clinicii iMed Oftalmologie se lucrează după principiul “că pacienţii ne seamănă şi dacă îi tratăm corespunzător, vom fi trataţi adecvat, cu respect”. Personalul încearcă, în primul rând, să nu le creeze un stres suplimentar, adică să fie necesar să aştepte până sunt consultaţi. În acest sens, programările sunt făcute astfel încât să se ia în calcul timpii pentru dezinfectarea cabinetelor. Pacienții din zilele noastre sunt activi și sunt foarte informați si au așteptări mari atunci când se adresează pentru o consultație, în acest sens personalul medical din cadrul Clinicii iMed încearcă să nu îi dezamăgească şi desfăşoară o activitate continuă de perfecționare, participări la cursuri de specialitate și congrese, fiind la curent cu ultimele noutăți în domeniu pe care le aplică și aici, în țară. Indiferent dacă  este vorba de o prescripție de ochelari sau de o operație mai complicată, încă de la consultație, se explică pacienților variantele pe care le au astfel încât ei să poată lua cea mai bună decizie.
 Este Clinica iMed Oftalmologie din Sibiu pregătită să facă faţă acestei pandemii?
Pacienții sibieni şi nu numai găsesc  la Clinica iMed Sibiu soluţii pentru problemele lor oftalmologice medicale și chirurgicale. Pe partea de diagnostic, la clinica iMed există toată aparatură necesară, de la tomograf în coerență optică, biometru, câmp vizual computerizat Humphrey, topograf cornean, tonometru, refractometru și sinoptofor.
De asemenea, aici există posibilitatea tratării unor afecţiuni cu Laserul Yag, util în efectuarea  capsulotomiei pentru cataracta secundară, a trabeculoplatiei  și iridotomiei în cazul glaucomului, proceduri laser care pot fi efectuate în câteva minute, înlocuind astfel, tehnicile mai vechi care sunt intervenții pe glob deschis, cu riscurile aferente şi care trebuie efectuate în sala de operație. În ceea ce priveşte tratamentul şi interventiile oftalmologice, în cadrul clinicii iMed se efectueaza intervenții de cataractă, strabism, glaucom şi alte patologii de pol anterior (pterigion) și chirurgie oculoplastică.  Chirurgia oculo-plastică este este o subspecializare oftalmologică ce se ocupă de tratamentul afecțiunilor pleoapelor, aparatului lacrimal și orbitei. Aici dr, LASLĂU BIANCA s-a specializat pe o perioadă de un an jumatăte, la un spitalul universitar de renume, din Madrid, în cadrul Departamentului de Chirugie plastică oculară, orbită și căi lacrimale, în diagnosticarea afecțiunilor oculo-plastice și în tratamentul acestora prin tehnici chirurgicale moderne. Aceste tehnici se aplică în condiţii de siguranţă şi la Clinica iMed, unde se fac operatii pentru ptoza palpebrală, trichiazis si distichiazis, excizia tumorilor palpebrale, blefaroplastii, ectropion, entropion,  blefarospasm.

Pacienţii care au nevoie de intervenţii sunt testaţi pentru virusul COVID-19?
Au fost reluate şi operaţiile pentru cataractă deoarece existau pacienţi care nu mai puteau suferi amânare. O operație de cataractă durează aproximativ 15 minute, anestezia este topică în majoritatea cazurilor, adică doar cu picături și, mai nou, se incearca  o dilatare a pulpilei intraoperatorie care se produce aproape instantaneu scurtandu-se timpul de pregătire preoperatorie. Astfel,  la Clinica iMed există un circuit al pacientului care se operează de cataractă de la intrare în clinică până la ieşire după operaţie, între 2 și 3 ore, ceea ce este în standardul european. Pacienții nu își doresc să râmână spitalizați și aici se realizează această dorinţa prin tehnica miniminvazivă care se practică și prin pregătirea preoperatorie standardizată. Cristalinele artificiale au evoluat și ele foarte mult. Ele diferă atât în ceea ce privește materialul din care sunt făcute cât și modul de implantare. În marea majoritate, se utilizează acum cristaline foldabile care se introduc prin incizii mici de 2 mm și cristalinele foldabile preîncărcate sunt cele de ultimă generație. La iMed sunt utilizate doar cristaline preîncărcate de ultima generație și cristaline premium multifocale tot preîncărcate cu care pacientul poate să vadă şi la departare dar şi la aproape. În contextul actual, testarea pacienţilor pentru Covid se face în cadrul clinicii,  fiind inclus în costul operaţiei.
O altă întrebare care se ridică este dacă trebuie consultaţi copiii în această perioadă?
Şi răspunsul este da, deoarece în contextul izolării, copiii au petrecut mai multe  ore la calculator şi telefon,iar problemele vizuale nu întârzie să apară. Dureri de cap, de ochi, nervozitate, deviaţii acute ale globilor oculari, sunt principalele simptome care trebuie sa alarmeze părinţii şi să îi aducă la un consult oftalmologic. Vederea bună contribuie la dezvoltarea normală a copilului, din punct de vedere fizic și neuropsihic.  Astfel, echipa iMed recomandă ca prima consultație oftalmologică să se realizeze la vârsta de un an, apoi dacă nu sunt probleme, la 3 ani şi mai apoi la 6 ani. Evaluarea sistemului vizual trebuie continuată, la intervale regulate, de-a lungul copilăriei şi adolescenței. Rezulatele școlare pot fi, într-o mare masură, influențate și de felul în care copilul vede.
Există însă anumite situații în care părintele trebuie să se prezinte cu copilul la oftalmolog, cât mai repede: existența unei pupile albe, lăcrimarea excesivă, strabismul, pleoapa căzută, roșeața oculară cu secreție gălbuie.
În cadrul unei consultații oftalmologice la copil, e important să se depisteze dioptriile mari, diferențele de dioptrii între ochi și existența unui strabism, pentru a putea preveni instalarea ambliopiei (“ochiul leneș”). Din păcate, acestă afecțiune e depistată, de multe ori, la vârsta școlară sau adultă, atunci cand tratamentul este ineficient.
În acest sens, Clinica iMed Oftalmologie oferă în luna iunie o reducere de 20% la ramele de copii şi îi asigură pe părinţi că toate consultaţiile se desfăşoară în condiţii de siguranţă.
Clinica iMed Oftalmologie, Sibiu, strada Nicolae Iorga nr. 50 A
(în spatele Dispensarului Cedonia).
Programări la telefon 0369.435.804 sau 0770.801.854
 
 

TURĂ ÎN NATURĂ i-a scris lui Adrian Bibu!

Campania “Fii Primarul Sibiului!” inițiată pe platforma “Sibibu – Sibiul lui Adrian Bibu” continuă centralizarea recomandărilor sibienilor cu privire la viitorul orașului lor. După prima săptămână de la îndemnul “Scrie-i lui Adrian Bibu”, în căsuța de mail a organizatorilor au ajuns 217 mesaje. Lor li s-au adăugat deja multe altele, între care cel al Asociației <TURĂ ÎN NATURĂ> care a transmis candidatului la Primăria Sibiu ideile membrilor săi cu privire la infrastructura pentru sport și timp liber.
“Numărul mare de mesaje, precum și calitatea lor, îmi arată încă o dată  cât de mulți suntem cei care iubim acest oraș “ – Adrian Bibu, candidat la primărie din partea PNL.
Reprezentanții <TURĂ ÎN NATURĂ> militează pentru promovarea folosirii bicicletei și implicit în favoarea dezvoltării de facilități în acest domeniu.
<Tură în natură> propune:
*Prioritizarea deplasării cu bicicleta și a transportului în comun în detrimentul deplasării cu mașina personală în orașul Sibiu, atât ca și modalitate de luptă împotriva poluării tot mai crescute din orașul nostru, precum și ca modalitate de prevenire a problemelor de sănătate publică;
*Crearea în cadrul Primăriei Sibiu a unui departament special dedicat Infrastructurii pentru biciclete;
* Proiectarea pistelor de biciclete ca o rețea care să lege cartierele orașului de zona centrală precum și cartierele între ele;
* Reproiectarea pistelor de biciclete actuale prin delimitarea lor cu elemente de siguranță (bordură, stâlpi, etc.) față de banda de rulare și parcările pentru mașini;
* Aducerea gurilor de canal de pe pistele de biciclete la nivelul asfaltului sau scoaterea lor în afara acestora;
* Curățarea nisipului, noroiului, gunoaielor dar și a elementelor vegetale care mărginesc pistele de biciclete;
* Construirea de facilități pentru fluidizarea deplasării cu bicicleta, precum treceri subterane sau supraterane pentru biciclete la intersecții;
* Mutarea pistei de biciclete din Parcul Sub Arini de pe aleea pietonală în partea de jos a parcului (de-a lungul pârâului Trinkbach) și amenajarea aferentă a noii piste;
* Modificarea sensurilor giratorii prin crearea unor insule pe pistele de biciclete pentru protejarea bicicliștilor;
* Construirea de piste de biciclete care să traverseze toate podurile din Sibiu;
* Reproiectarea unor bulevarde mari ale Sibiului astfel încât să fie construite de-a lungul lor piste pentru biciclete cu dublu sens (de exemplu Calea Dumbrăvii, Blvd. General Vasile Milea, etc.);
*Identificarea de zone unde să se implementeze sistemul ”space sharing” aplicat în multe orașe din Uniunea Europeană prin care bicicliștii și pietonii au prioritate iar mașinile sunt ”invitați”;
* Realizarea unor zone de calmare a traficului auto, care determină reducerea vitezei autovehiculelor, cât și traversarea străzii de către bicicliști în siguranță;
* Montarea de parcări de biciclete sigure în tot orașul Sibiu;
* Inițierea unui sistem bike-sharing în orașul Sibiu după modelul altor orașe din România (Timișoara, Arad, Cluj);
* Montarea de săgeți indicatoare și panouri informative pentru bicicliști în tot orașul Sibiu care să indice direcțiile către principalele puncte de interes din oraș, cartierele orașului precum și principalele ieșiri din oraș spre localitățile înconjurătoare și obiectivele turistice de interes;
* Amenajarea în orașul Sibiu a unor facilități pentru bicicliști: stații de reparat biciclete, pompe de umflat roțile;
* Identificarea unor străzi din Sibiu unde să fie permis accesul pe sens interzis pentru bicicliști, după modelul unor țări vestice;
* Amenajarea de către Primărie a unor spații educative pentru tinerii bicicliști, care să cuprindă semafoare, treceri de pietoni, semne de circulație etc. astfel încât aceștia să învețe cum să circule corect în trafic;
* Deschiderea și transparența mai mare a Primăriei Sibiu către bicicliști prin invitarea reprezentanților lor la discuții pe proiecte și lucrări ale primăriei care vizează infrastructura pentru biciclete, inițierea unei liste de discuții pe site-ul Primăriei care să fie dedicată bicicliștilor, continuarea grupului de lucru ”Biciclist în Trafic” de către Primăria Sibiu și luarea în considerare a concluziilor reieșite în urma întâlnirilor acestuia;
* Inițierea de către Primăria Sibiu a unor campanii de promovare a mersului pe bicicletă în rândul cetățenilor;
* construirea de terenuri de sport gratuite în fiecare dintre cartierele sibiene care sa cuprindă piste de alergat cu tartan, terenuri de baschet, mese de ping-pong, etc. (vezi exemplul Clujului);
* Construirea unui Aqua Park ;
* Construirea unei Săli Polivalente cu o capacitate de 10.000 de locuri;
* Construirea de parcuri pentru copii mai mari cu facilitate diverse pentru copii și covor de tartan pentru protecția copiilor ;
* Amenajarea de zone de agrement cu trasee tematice, locuri de picnic si campinguri în zone de la marginea orașului (de ex. Campingul din Pădurea Dumbrava din spatele hotelului Hilton, Dealul Gușterița, etc.) ;
* Identificarea de noi zone în orașul Sibiu unde sa fie amenajate parcuri, cu alei pentru plimbat, alergat si biciclete separate unele de altele,  locuri de joacă pentru copii sigure (cu covor de tartan), cu suprafețe cat mai mari plantate cu copaci;
* plantarea de pomi sau introducerea de ghivece cu pomi în centrul orașului ;
* plantarea de copaci de-a lungul principalelor artere din Sibiu.
Campania “FII PRIMARUL SIBIULUI!” a fost lansată în scopul de a  oferi o platformă de dialog despre viitorul orașului și va cuprinde atât mesajele sibienilor, cât și pe cele ale reprezentanților mediului de afaceri, universitar, ai ONG-urilor și ai altor organizații, mesaje ale  personalităților  publice locale din diferite domenii.
 

Trei sibieni prinși la volan băuți sau fără permise de conducere

Trei bărbați au dosare penale după ce au fost descoperiți de polițiști la volan fie sub influența alcoolului, fie cei în cauză nu aveau permise de conducere.

Joi dimineața în jurul orei 1, pe Drumul Național 14, în Copșa Mică, polițiștii Secției de Poliție Rurală Axente Sever au descoperit în trafic un localnic în vârstă de 30 de ani în timp ce conducea un autoturism fără a deține acest drept. Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Miercuri seara,, pe strada Râului din orașul Tălmaciu, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 27 de ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tălmăceanul nu are permis de conducere, cu această ocazie fiind întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Tot miercuri seara, pe Calea Șurii Mici, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au descoperit un șofer aflat sub influența alcoolului. Este vorba despre un sibian în vârstă de 52 de ani, a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,55 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Polițiștii i-au întocmit bărbatului dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.