Acasă Blog Pagina 3624

Lucrări de modernizare pe Aleea Borsec din Mediaș

Municipalitatea medieșeană continuă lucrările de modenrizare în cartierul Gura Câmpului. Astfel, pe Aleea Borsec este în plin proces de reabilitare și modernizare.

În acest loc se vor realiza parcări de domiciliu, trotuare, scări de acces și va turna covor asfaltic. Imediat după finalizarea acestor lucrări, operatorul de salubritate EcoSal va reamenaja punctele de colectare a deșeurilor menajere.
După finalizarea lucrărilor pe Aleea Borsec, utilajele societății care se ocupă de investiție vor interveni pe strada Sondorilor din cartierul Gloria, iar după aceea pe strada Feleac din Gura Câmpului.
„În programul de întreținere a drumurilor, trotuarelor și de amenajare a locurilor de parcare am inclus în acest an și Aleea Borsec. Deși se derulează cu oarecare întârziere din motive pe care le înțelegem cu toții, graficul lucrărilor este cel stabilit încă de la începutul acestui an.
Mă bucură faptul că o mare parte dintre medieșenii cu care m-am întâlnit înțeleg, mă susțin și sigur că sunt mulțumiți de investițiile pe care le derulăm în zonă. După finalizarea lucrărilor pe Aleea Borsec, echipa se va muta în cartierul Gloria, mai exact pe strada Sondorilor, apoi vom relua lucrările începute anul trecut în cartierul Gura Câmpului, pe strada Feleac”, a precizat primarul Mediașului, Gheorghe Roman.

FOTO: Microbuz cu 13 pasageri, lovit de un autoturism pe Hula Bradului

Un bărbat de 34 de ani a fost rănit, marți după amiaza, pe Hula Bradului, în urma impactului dintre un autoturism și un microbuz.

Polițiștii rutieri spun că un șofer sibian de 47 de ani nu a păstrat o distanță de siguranță și a intrat în coliziune cu un microbuz de transport persoane condus regulamentar în fața sa pe direcția Sibiu-Brașov. Șoferul microbuzului, un bărbat de 34 de ani, a primit îngrijiri medicale din partea unui echipaj SMURD trimis la locul evenimentului.
În microbuz se aflau 13 pasageri care nu au fost răniți. Microbuzul efecuta cursa Sibiu-Avrig, iar pasagerii au fost preluați și transportați de un alt microbuz.

Minivacanța de Rusalii a adus un nou val de șoferi băuți și sibieni fără permise

Minivacanța de Rusalii i-a făcut pe mulți șoferi să se urce la volan după ce au consumat alcool, iar în alte cazuri polițiștii au prins în trafic bărbați conducând autoturisme deși nu aveau permise de conducere.

Pe strada Principală din localitatea Daia, polițiștii rutieri au depistat un șofer aflat sub influența alcoolului, cu o concentrație de 1,12 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Pe numele bărbatului în vârstă de 44 de ani, domiciliat în Cornățel, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Pe Drumul Județean 106E, între localitățile Poiana Sibiului și Jina, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, domiciliat în localitatea Rod. Pentru verificarea documentelor, tânărul a prezentat polițiștilor un permis de conducere eliberat de autoritățile italiene, însă, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că documentul este unul fals, cel în cauză neavând dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, uz de fals și complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale.
Pe Drumul Național 14, în orașul Copșa Mică, polițiștii rutieri au depistat un medieșean în vârstă de 58 de ani în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere valabil pe teritoriul României. Pe numele bărbatului s-a deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 335 aliniatul 2 din Codul Penal.
În municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus în Piața Andrei Șaguna de către un bărbat în vârstă de 47 de ani, domiciliat în localitatea Dârlos. În urma testării alcoolscopice a șoferului, s-a constatat că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan, având o concentrație de 1,01 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Pe raza localității Jina, a fost depistat un alt șofer aflat sub influența alcoolului. Este vorba despre un localnic în vârstă de 21 de ani, a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,79 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Și în această situație s-a întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile articolului 336 aliniatul 1 din Codul Penal.
În municipiul Mediaș, pe strada Blajului, un localnic în vârstă de 33 de ani a fost depistat conducând sub influența alcoolului, cu o concentrație de 0,85 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În prezent, bărbatul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Pe raza localității Coveș, un bărbat în vârstă de 58 de ani, localnic, a condus un moped aflându-se sub influența alcoolului, cu o concentrație de 0,61 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În municipiul Sibiu, pe Bulevardul General Vasile Milea, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au depistat un localnic în vârstă de 23 de ani în timp ce conducea un autoturism deși nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de autovehicule. Pe numele sibianului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Pe strada Samuel Brukenthal din orașul Avrig, polițiștii formațiunii rutiere din cadrul Poliției Orașului Avrig au depistat un tânăr în vârstă de 24 de ani în timp ce conducea un autoturism deși dreptul său de a conduce autovehicule pe drumurile publice era suspendat. Pe numele șoferului s-a deschis un dosar penal.
În Hamba, a fost depistat un alt șofer băut. Este vorba despre un sibian în vârstă de 56 de ani a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 1,04 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.În urma acestei constatări, pe numele conducătorului auto s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În Turnu Roșu, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 49 de ani.Întrucât șoferul emanaun puternic miros de alcool, acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul afișat de aparatul etilotest fiind de 0,60 miligrame/litrualcool pur în aerul expirat.În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Seria depistării șoferilor sub influența alcoolului a continuat în Tălmaciu, pe strada 1 Decembrie, polițiștii au depistat un localnic în vârstă de 48 de ani în timp ce conducea un autoturism având o concentrație de 0,51 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Pe numele celui aflat la volan s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În afara localității Racovița, un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost descoperit la volanul unui autoturism deși dreptul său de a conduce este suspendat. În cauză, pe numele conducătorului auto s-a întocmit dosar penal de cercetare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are acest drept suspendat.
Pe Șoseaua Sibiului din municipiul Mediaș polițiștii au descoperit un prahovean în vârstă de 44 de ani în timp ce conducea o autoutilitară deși se afla sub influența alcoolului, cu o concentrație de 0,92 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 7 iunie a.c., în jurul orei 15,30, pe Drumul Județean 105G, în zona trecerii la nivel cu calea ferată Podu Olt, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Sibiu au depistat un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Tălmaciu, în timp ce conducea un moped fără a deține permis de conducere și având o concentrație de 0,55 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Pe numele tălmăceanului s-a întocmit un dosar penal de cercetare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.
În afara localității Șeica Mare, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, domiciliat în Slimnic. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan are dreptul de a conduce suspendat. De asemenea, polițiștii au stabilit că autoturismul în cauză este neînmatriculat, iar numărul de înmatriculare aplicat pe mașină este unul fals. Pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având număr fals de înmatriculare.
Duminică, un bărbat a reclamat faptul că, în cursul nopții precedente, autoturismul său parcat în fața imobilului în care domiciliază pe raza localității Roșia, a fost avariat în urma producerii unui eveniment rutier. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că, duminică dimineața, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere, un localnic în vârstă de 22 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu autoturismul parcat. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. De asemenea, tânărul esta bănuit că, în dimineața zilei de 8 iunie, în jurul orei 08,00, ar fi spart mai multe geamuri ale imobilului în dreptul căruia s-a produs evenimentul rutier. În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și distrugere.
Pe strada Hambei din localitatea Șura Mare, un alt șofer a fost identificat în timp ce conducea sub influența alcoolului. Având o concentrație de 0,71 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, pe numele localnicului în vârstă de 42 de ani s-a deschis dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

A încălcat ordinul de protecție și și-a bătut fosta soție

În weekend, polițiștii din Șelimbăr au reținut un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Șura Mare, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a unei hotărâri judecătorești, respectiv violență în familie.

Sâmbătă dimineața, bărbatul ar fi încălcat dispozițiile emise de instanță printr-un ordin de protecție a femeii și ar fi intrat în imobilul unde locuiește fosta soție, ar fi amenințat-o cu moartea și ar fi lovit-o cu palmele peste față.
Bărbatul a fost reținut de polițiști 24 de ore pe bază de ordonanță, iar duminică a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Sibieni care nu au respectat izolarea, introduși în carantină

Mai mulți sibieni, din Tălmăcel și Ocna Sibiului, care au făcut scandal și nu au respectat izolarea la domiciliu, au fost introduși, în weekend, în carantină instituționalizată.

Sâmbătă seara, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu au fost solicitați să intervină pentru potolirea unor scandalagii în Tălmăcel. La locul incidentului, polițiștii au constatat că, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi și al consumului de alcool, între 5 localnici a izbucnit un scandal, unul dintre bărbați fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale după ce și-a provocat mai multe leziuni cu o sticlă spartă.
„În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, în vederea stabilirii situației de fapt și aplicării măsurilor legale în consecință. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că trei dintre bărbații care au participat la scandal și o femeie care a asistat la conflict, în stradă, au încălcat măsura izolării la domiciliu impuse după revenirea din străinătate. Cei patru au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 14.000 de lei și au fost introduși în carantină instituționalizată într-un centru de carantină din județ.
Duminică dimineața, pe strada Sub Vii din orașul Ocna Sibiului, polițiștii au descoperit doi localnici care au încălcat măsura izolării la domiciliu impusă după ce au revenit în țară. Cei doi au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare și au fost plasați ulterior în carantină instituționalizată, într-un centru de carantină din județ”, a precizat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Sibian dispărut de acasă, căutat de familie și polițiști

Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu caută un bărbat în vârstă de 74 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliul său din municipiul Sibiu într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni.

Duminică în jurul orei 10.30, un bărbat de 74 de ani a plecat voluntar de la domiciliul său din municipiul Sibiu, cu autoturismul personal, într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni.
Bărbatul are 1,65 de metri înălțime, 80 de kilograme, ochi verzi, păr grizonat cu început de calviție, constituție corpolentă.

În momentul plecării, bărbatul era îmbrăcat în haine sport, respectiv un trening gri, vestă neagră, șapcă neagră și pantofi sport de culoare închisă.
Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea persoanei în cauză sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112.

FOTO: Accident mortal între Daia și Cornățel

O persoană a murit, marți, într-un grav accident rutier produs între Cornățel și Daia, pe Drumul Județean 106, în urma impactului între două autoturisme. Unul dintre șoferi a murit în urma accidentului rutier.

Impacul dintre cele două vehicule a fost unul extrem de violent, produs, din primele cercetăriale polițiștilor, pe fondul pătrunderii parțiale pe sensul opus de mers. Un bărbat în vârstă 74 de ani, sibian, în timp ce conducea autoturismul spre Sibiu, a pătruns parțial pe contrasens unde a intrat in coliziune cu un autoturism condus de un bărnat de 52 de ani, din Agnita. În urma impactului, sibianul de 74 de ani a decedat, iar celălalt șofer a fost rănit grav.
ISU Sibiu a intervenit la acest eveniment cu un echipaj SMURD, Descarcerarea și un echipaj de pompieri, iar un echipaj al Ambulanței Sibiu care se întorcea de la un caz a oprit pentru a acorda îngrijiri medicale persoanelor rănite și a chemat alte echipaje de prim ajutor.
Traficul rutier a fost blocat zeci de minute in zona producerii accidentului rutier. Polițiștii Biroului Rutier Sibiu continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.

 

Muzeul ASTRA a avut peste 7.200 de vizitatori, în minivacanța de Rusalii

Minivacanța de Rusalii a adus la Muzeul ASTRA mii de vizitatori, fie sibieni, fie turiști dornici să vadă Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului.

Reprezentanții CNM ASTRA spun că, în perioada 6 – 8 iunie, instituția a înregistrat 7.275 vizitatori.
Muzeul ASTRA este deschis zilnic, între orele 8 – 20.
Muzeul ASTRA pune la dispoziție și doi kilometri de alei senzoriale.
„Vorbim despre alei pe care vizitatorii se pot deplasa pe alei de lemn, alei pietruite, alei din pământ. Cu ajutorul lor, practic, viziatorii descoperă alte opțiuni ale Muzeului și se pot bucura de liniște, de ambientul natural, aerul curat și…sănătos! Aleile senzoriale măsoară peste 2 kilometri. Amenajarea lor a început în urmă cu doi ani cu partea construită din lemn, iar bucata amplasată în pădure a fost realizată în toamna anului trecut”, au explicat reprezentanții CNM ASTRA.

 
 

Elevii cu CES vor avea locuri speciale la admiterea în licee și școli profesionale

Elevii cu cerințe educaționale speciale vor avea locuri speciale la admiterea din acest an în licee și școli profesionale.

Anunțul a fost făcut de Monica Anisie, ministrul Educației, care a declarat pentru Edupedu.ro că „Săptămâna aceasta realizăm procedura de repartizare în licee a elevilor cu cerințe educaționale speciale. Deci din acest an școlar primesc locurile speciale, în conformitate cu decizia CNCD”.
“Pentru anul acesta școlar procedura pe care o vom realiza împreună cu ANDPDCA va prevedea repartiția acestor copii pe locurile suplimentare, în etapa cazurilor speciale. Anul acesta, și pentru elevii de etnie romă am modificat admiterea, nu se mai realizează în ședință publică, ci prin repartiție computerizată în etapă specială, cu înscrieri pe 4-5 iulie. Deci tot într-o etapă specială se repartizează anul acesta și elevii de etnie romă, și la fel se vor repartiza și elevii cu CES“, a precizat Anisie, conform aceleiași surse.

Au început înscrierile în învățământul preșcolar! 5.149 de locuri, disponibile în județul Sibiu

Luni, s-a dat startul înscrierilor la grădiniță. Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a transmis că, la nivelul județului Sibiu, pentru această primă etapă, sunt disponibile 801 locuri la grupa mare, 913 locuri la grupa mijlocie și 3.435 locuri la grupa mică.

În perioada 8 iunie – 3 iulie are loc prima etapă de înscriere la grădiniță, pe locurile rămase libere după perioada de reînscriere.
Conform IȘJ Sibiu, la nivelul municipiului Sibiu sunt disponibile 351 locuri la grupa mare (din care 129 de locuri în limba germană și două locuri la limba maghiară), 465 de locuri la grupa mijlocie (din care 159 de locuri în limba germană și trei locuri la limba maghiară) și 1.291 de locuri la grupa mică (din care 140 de locuri la limba germană și trei locuri la locuri maghiară).
În ceea ce privește municipiul Mediaș, aici sunt disponibile 96 locuri la grupa mare (din care 16 de locuri în limba germană și un loc la limba maghiară), 78 de locuri la grupa mijlocie (din care 33 de locuri în limba germană) și 268 de locuri la grupa mică (din care 53 de locuri la limba germană și șase locuri la limba maghiară).
Criteriile de departajare generale sunt: existența unui certificat medical de încadrare a copilului în grad de handicap; copilul este orfan de ambii părinți sau provine de la o casă de copii/centru de plasament/plasament familial (situație dovedită pe bază de documente); copilul este orfan de un părinte (situație dovedită pe bază de documente); există un frate sau o soră înmatriculat(ă) la unitatea la care se dorește înscrierea.

Peste 170 de intervenții pentru salvatorii sibieni în minivacanța de Rusalii

Peste 100 de pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu s-au aflat, zilnic la datorie în minivacanța de Rusalii. Nu mai puțin de 174 de intervenții au avut de rezolvat pompierii din județ în zilele libere.

Astfel, între 5 și 8 iunie, salvatorii sibieni au acționat pentru stingerea a patru incendii, salvarea unui animal căzut într-un canal, acordarea asistenței medicale la două accidente rutiere și deblocarea a patru uși de apartament.
Printre intervenții se numără cea de sâmbătă dimineața, când pompierii din cadrul Secției Mediaș au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul II al unui bloc din municipiul Mediaș, pe strada Metanului.
Incendiul a fost lichidat în scurt timp de către pompierii militari. Un  bărbat de aproximativ 59 de ani a primit îngrijiri medicale și a fost transportat la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș, conștient cu arsuri de gradul III și IV.
În urma incendiului au ars elemente de mobilier dintr-o încăpere iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul termic al unei lumânări aprinse lăsată nesupravegheată.
Duminică seara, echipajele SMURD din cadrul ISU Sibiu au intervenit pe Bulevardul Victoriei din municipiul Sibiu la un accident rutier produs între două autoturisme. La fața locului s-au acordat îngrijiri medicale celor patru persoane implicate iar acestea au fost transportate la spital conștiente.

Un hectar și jumătate de vegetație a ars la ieșirea din Mediaș

Pompierii din municipiul Mediaș au intervenit, în week-end, pentru izolarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată și resturile vegetale de la ieșirea din municipiu spre localitatea Moșna.

Intervenția a decurs fără probleme, focul fiind stins rapid de pompieri. Incendiul a mistuit un hectar și jumătate de vegetație.