Daniela Emanuela Hainagiu, consilier școlar din Sibiu, a creat un joc interactiv și educativ pentru copii. Prin activitatea în mediul online – spun reprezentanții Centrului Județean de Resurse și de Asistență Educațională Sibiu – școlarii își dezvoltă competențele emoționale, nivelul atenției și viteza de lucru.
În jocul ”Galaxia emoțiilor”, denumirile emoțiilor se derulează la o anumită viteză, copilul citește denumirea emoției care se derulează și apasă pe expresia corespunzătoare denumirii, urmărind să colecteze cât mai multe răspunsuri corecte.
La finalul jocului, copilul va obține feedback sub forma răspunsurilor corecte, iar pentru învățarea și consolidarea noțiunilor de emoții copilul poate fi întrebat când a simțit o emoție prezentată în joc, cum s-a comportat atunci și dacă l-a ajutat.
Jocul este disponibil pe: https://wordwall.net/resource/2035554/galaxia-emo%C8%9Bilor
O sibiancă a creat “Galaxia emoțiilor”
Concursul Internațional “Begegnung mit Osteuropa”, câștigat de elevii CNOG cu „Poezia orașului” Sibiu
12 elevi, printre care Eveline Buta, Daniela Cernica, Nadia Ciorba, Ana Covalciuc, Robert Dăncăneț, Mihail Dinu, Irina Dobrin, Vlad-Cristian Iancu, Patrick-Nicholas Maier, Bogdan Marcu, Denis Rotari și Scarlet-Ritter Matthias, coordonați de prof. Nicoleta Elena Maier, au obținut locul I la secțiunea “Poezia orașului” a Concursului Internațional “Begegnung mit Osteuropa”.
În cadrul competiției, școlarii au realizat un filmuleț în care au interpretat o piesă dedicată Sibiului, în limba germană, și au redat spiritul și atmosfera orașului de pe Cibin.
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=3127579677262223&id=142541892432698
Întreruperi de curent în trei localități din județul Sibiu
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCURI 13 MAI
· între orele 9-17 în PAUCA, strazile: PRINCIPALA NR. 168-310; PRINCIPALA NR. 347-386.
JOI 14 MAI
· între orele 9-16 în COLUN, strada: PRINCIPALA – total.
VINERI 15 MAI
· între orele 9-16 în BRADU, Total.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.
Spitalul de Pediatrie Sibiu redeschide ambulatoriile de specialitate
Începând cu 15 mai, ambulatoriile de specialitate ale Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu își reiau activitatea.
Potrivit dr. Camelia Grigore, managerul Spitalului, consultațiile și investigațiile se vor face numai cu bilet de trimitere de la medicul de familie și programare telefonică la numerele 0269 217 810 și 0269 217 927.
Unde sunt ambulatoriile de specialitate
O parte din ambulatoriile de specialitatea se găsesc în clădirea Spitalului de pe strada Pompeiu Onofreiu, respectiv în Cabinetul Ambulatoriu de Pediatrie, Cabinetul de Dermatologie, Cabinetul Oftalmologie, Laboratorul de Analize Medicale, Cabinetul de Endocrinologie, dar și în clădirea de pe strada Gh. Barițiu („Luther”), respectiv Cabinetele de Ortopedie și Chirurgie, Cabinetul ORL și Laboratorul de Radiologie și Imagistică.
„Pentru distanțarea pacienților, vor fi primiți doar doi pacienți pe oră. Programarea pacienților cu risc crescut se va face la începutul programului de lucru”, explică dr. Camelia Grigore.
Potrivit acesteia, în momentul programării telefonice, aparținătorii vor fi întrebaț dacă copilul are simptome de răceală, strănut, tuse, dureri în gât, dificultăți de respirație și / sau febră (≥37⁰C), dacă există membri ai familiei cu aceste simptome, dacă au intrat în contact cu un pacient confirmat cu COVID-19 sau dacă suferă de o patologie cronică sau o afecțiune care îi reduce imunitatea.
De asemenea, la prezentarea pentru consultație/investigație se va măsura temperatura corporală în cabinetul de triaj din fiecare locație și se va solicita dezinfecția mâinilor. Dacă pacientul este afebril, acesta va fi îndrumat către cabinetul de consultație/investigație. Dacă pacientul este febril, acesta va fi îndrumat pentru consultație în Unitatea de Primiri Urgențe.
Laboratorul de Analize Medicale al Spitalului de Pediatrie poate efectua la cerere, contra cost, analize RT-PCR COVID-19, la prețul de 280 lei/test, precum și teste pentru determinarea anticorpilor (Ig M și Ig G – anti SARS-Cov-2) prețul fiind de 80 lei/test.
Tribunalul Sibiu anunță oficial mutarea pe 2 iunie în noul sediu. Situație specială între 15 și 1 iunie
Reprezentanții Tribunalului Sibiu au anunțat astăzi oficial mutarea în clădirea din strada Ocnei 33, după ce imobilul a fost renovat și pus la dispoziție de proprietar. Remaintim că Tribunalul Sibiu și Judecătoria Sibiu sunt nevoite să se mute din clădirea din Calea Dumbrăvii, care aparține MApN. Imobilul din strada Ocnei a fost ales în urma unei licitații.
Potrivit informațiilor transmise de Elena Prundaru, purtător de cuvânt al Tribunalului Sibiu, mutarea se va face din 2 iunie, dată de la care procesele se vor desfășura în noul sediu. Până atunci, în intervalul 15 mai – 1 iunie, activitatea instanțelor din Sibiu se va desfășura după aceleași reguli ca în timpul stării de urgență.
Integral, comunicatul Tribunalului Sibiu:
Având în vedere necesitatea mutării sediului Tribunalului Sibiu şi a Judecătoriei Sibiu în clădirea situată în municipiul Sibiu, str. Ocnei nr. 33, conform contractului de închiriere încheiat în urma licitației organizate în vederea închirierii unui imobil cu destinația de sediu administrativ pentru desfășurarea activității celor două instanțe;
Raportat la amplitudinea operaţiunilor de transport, complexitatea lucrărilor de reamenajare a birourilor şi aparaturii electronice;
Având în vedere situaţia epidemiologică actuală şi necesitatea protejării populaţiei şi a personalului instanţei de riscul îmbolnăvirii cu virusul Covid 19;
Având în vedere că termenele acordate deja în perioada 18 mai – 30 iunie se suprapun cu perioada de mutare, iar părţile nu sunt citate pe ore, pentru a asigura un flux redus, raportat şi la echipa amplă de persoane care va asigura operaţiunile de mutare;
Aducem la cunoștință opiniei publice că în perioada 15 mai 2020 – 01 iunie 2020, activitatea celor două instanțe se va desfășura după aceleași reguli stabilite pe perioada stării de urgentă, în conformitate Decretul semnat de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României din 14 aprilie 2020.
Așadar, în perioada 15 mai 2020 – 01 iunie 2020, la nivelul Tribunalului Sibiu se vor soluționa doar cauzele în privința cărora, pe perioada stării de urgentă, legiuitorul a stabilit caracterul urgent, în funcție de specificul fiecărei secții. Lista cauzelor urgente ce urmează să fie soluționate în această perioadă este publicată pe portal fiecărei instanțe.
În aceste cauze, citarea se va face la sediul actual din Calea Dumbrăvii nr. 30, la sala G (pentru Tribunalul Sibiu) și la sala J (pentru Judecătoria Sibiu).
Totodată, se interzice în continuare accesul publicului în incinta clădirii Tribunalului Sibiu, cu excepția părților din cauzele urgente, în cazul în care prezența lor este obligatorie, precum şi a avocaților care au delegații în dosare.
Se recomandă depunerea înscrisurilor prin mijloace de comunicare electronică permise de lege (e-mail, fax), urmând ca originalul acestor înscrisuri să fie transmis prin poștă, dacă este solicitat de instanță.
În această perioadă, acțiunile judecătorești sau orice alte acte vor fi depuse la cele două instanțe prin mijloace de comunicare la distanță, sau personal în locul special amenajat la intrarea în sediu, în intervalul orar 8,30 – 12.30.
În această perioadă, studiul dosarelor nu va fi permis decât în format electronic, utilizându-se aplicația electronică a dosarului pe bază de parolă și utilizator (prin accesarea www.tribunalulsibiu.ro), sau în cadrul instanței, la sediul actual din Calea Dumbrăvii nr. 30, în locul special amenajat la intrarea în sediu prin accesarea computerelor puse la dispoziția publicului cu asistența personalului arhivei, în intervalul orar 9-12.
Biroul de informare și relații publice din cadrul Tribunalului Sibiu poate fi contactat în această perioadă exclusiv prin intermediul telefonului (0269/217104, int. 131) sau adresa de e-mail: [email protected].
Procedura de lucru efectivă a compartimentelor din cadrul Tribunalului Sibiu este stabilită prin Decizia nr. 2/2020 și prin Decizia nr. 3/2020 de președintele instanței. Cele două decizii sunt publicate pe portalul instanței.
În ce privește dosarele cu termene de judecată stabilite după data de 18 mai 2020, termene care au fost acordate la sediul actual, acestea vor fi preschimbate cu termene noi, începând cu data de 2 iunie 2020 inclusiv, la sediul din strada Ocnei nr. 33, cu păstrarea aceleaşi săli de judecată, dar în mod obligatoriu prin stabilirea unei programări a cauzelor pe ore, în scopul evitării aglomerației, aşa cum consideră oportun fiecare complet de judecată în parte. Lista dosarelor cu termenele de judecată ce au fost preschimbate se va afișa pe portalul instanței.
În ce privește cauzele suspendate de plin drept în temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/16.03.2020, acestea vor fi repuse pe rol imediat după încetarea stării de urgenţă, iar termenele de judecată vor fi acordate la noul sediu din Sibiu, str. Ocnei nr. 33, începând cu data de 2 iunie 2020.
Începând cu data de 2 iunie 2020, Tribunalul Sibiu și Judecătoria Sibiu își vor desfășura întreaga activitatea la noul sediu, situat în municipiul Sibiu, str. Ocnei nr. 33.
Înțelegem că pe perioada mutării sediului este afectată activitatea de judecată, astfel, ne cerem scuze pentru situația creată și adresăm rugămintea tuturor justițiabililor, cât și avocaților implicați în cauzele aflate pe rolul celor două instanțe, să manifestate înțelegere în acest sens.
Prima zi din săptămână a adus patru infracțiuni pe șoselele din județ
În prima zi din săptămână, lucrătorii rutieri din județ au constatat patru infracțiuni la regimul circulației pe drumurile din Sibiu.
Luni seara, polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au oprit pentru control în trafic, pe strada Cornel Lupea din Racovița, un moped care nu avea aplicate plăcuțe de înmatriculare. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că mopedul era condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani, domiciliat în Racovița, care nu are permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul.
Totodată, au stabilit că mopedul nu era înregistrat sau înmatriculat pentru circulația pe drumurile publice. Polițiștii fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Tot luni seara, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au descoperit în trafic un conducător auto aflat în stare de ebrietate. Șoferul, un localnic în vârstă de 57 de ani, a fost oprit pentru control în trafic pe Șoseaua Sibiului din Mediaș, iar în urma testării cu aparatul etilotest rezultatul indicat a fost de 0,94 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Polițiștii rutieri medieșeni i-au făcut bărbatului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Un alt conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice a fost implicat într-o tamponare. Luni dimineața în jurul orei 1, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Tălmaciu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bisericii din Avrig a pătruns în Drumul Național 1 E68 fără să acorde prioritate de trecere vehiculelor care aveau acest drept și a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă regulamentar pe sensul Sibiu – Brașov.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul bărbatului din Tălmaciu rezultat indicând valoarea de 1,17 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Tânăr din Mediaș reținut pentru nouă furturi
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Mediaș, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind principalul suspect într-un dosar instrumentat de către polițiștii de la investigații criminale Mediaș sub aspectul săvârșirii a nu mai puțin de nouă infracțiuni de furt.
În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, în cursul zilei de luni, polițiștii specializați în investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reușit identificarea și reținerea unui bărbat bănuit de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt din auto și societate comercială.
Tânărul, în vârstă de 23 de ani, este suspectat că ar fi săvârșit nouă infracțiuni de furt calificat comise pe timpul nopții prin spargerea geamului lateral de la autovehicule precum și din societăți comerciale.
Luni, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Sibiu, urmând să fie prezentat cu propunerea legală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaș. Cercetările în acest dosar sunt continuate de către polițiștii Biroul Investigații Criminale Mediaș.
Terenul de baschet 3×3 „Elemer Tordai” de la de Sala Transilvania a fost finalizat
Pasionații de baschet pot folosi gratuit, începând din acest moment, noul teren 3×3, construit în exteriorul Sălii Transilvania. Terenul a fost recepționat oficial la începtul săptămânii.
Terenul de baschet 3×3 de la Sala Transilvania va purta numele jucătorului de baschet Elemer Tordai, unul din jucătorii emblematici ai Sibiului și ai României, de care se leagă cele două titluri naționale obținute de echipa de baschet CSU Sibiu, în anii 1995 și 1999. Elemer Tordai a fost căpitanul echipei de baschet CSU Sibiu și a fost selecționat în echipa națională, unde a jucat peste 100 de meciuri. S-a retras din sport la sfârșitul sezonului 2005/2006 și a încetat din viață în anul 2007.
„În această perioadă de izolare, la Sala Transilvania s-au executat lucrări pentru o amenajare care ne va ajuta să petrecem mai mult timp afară. Ne bucurăm să recepționăm azi un teren de baschet 3×3 la standarde internaționale, în aer liber, destinat publicului larg, pe care îl vom inaugura când condițiile o vor permite”, a declarat președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Câmpean.
Amplasamentul terenului de baschet 3×3 este situat în Sibiu, Strada Octavian Goga, nr. 1, zona noului teren de baschet fiind un trapez în jurul Sălii Transilvania.
Terenul de baschet 3×3 realizat la standarde FIBA are o suprafață de joc modulară demontabilă, cu dimensiunea de 15 metri x 11 metri. Suprafață de joc GERFLOR este una specială de tipul PowerGame + și a fost importată din SUA, fiind unica suprafață de joc de acest fel din județul Sibiu. Terenul este dotat cu un stâlp cu inel de baschet, conform reglementărilor FIBA, și are prevăzut perimetral o zonă de siguranță de 2 metri în spatele coșului de baschet, 1.5 metri pe cele două laterale și un metru pe latura dinspre tribune.

Noul teren de baschet 3×3 al Sălii Transilvania mai este prevăzut cu nocturnă, o cameră de supraveghere și una pentru transmisiuni livestreaming, cișmea de apă, 2 bănci de rezerve și o gradenă pentru spectatori cu o capacitate de 60 de locuri, realizată dintr-un lemn special cu durabilitate crescută și rezistentă la apă. Terenul are un podium de premiere special pentru a putea facilita și accesul persoanelor cu dizabilități, încărcare Wi-Fi pt telefoanele mobile și este împrejmuit cu gard pentru a preveni trimiterea mingii în afara zonei de joc.
„Terenul va fi inaugurat în vară, dar va putea fi utilizat și în perioada următoare, cu respectarea restricțiilor legate de numărul maxim de persoane care pot desfășura activități în aer liber”, a precizat Adrian Bibu, directorul Sălii Transilvania.
Valoarea investiției a fost de 529.550 lei (preț cu TVA inclus), fonduri alocate de Consiliul Județean Sibiu.
Intrarea pe terenul de baschet 3×3 se va face fără perceperea unei taxe, dar cu respectarea regulamentului de funcționare a terenului. În situația în care se dorește închirierea terenului pentru diverse evenimente, sportive sau culturale, se va percepe un tarif orar pentru utilizarea lui.
Un nou deces în Sibiu, al unui pacient COVID-19. Totalul deceselor la nivel național se apropie de 1000
Autoritățile au anunțat încă un deces în Sibiu, înregistrat ieri. Este vorba despre o femeie de 72 ani, care a fost confirmată cu virusul SARS-CoV-2 chiar în aceeași zi în care a murit. Femeia avea o serie de afecțiuni cardiace, fiind diagnosticată cu fibrilație arterială și insuficiență ventriculară. În județ sunt acum 33 de decese COVID-19. La nivel național este de așteptat ca, în următoarele 24 de ore, să depășim 1000 de decese ale persoanelor infectate cu noul coronavirus.
Dată confirmare: 11.05.2020.
Dată deces: 11.05.2020.
Comorbidități: FIA , Insuficieță ventriculară stangă, NYHA III-IV.
Deces 983
Bărbat, 31 ani, județ Neamț.
Dată confirmare: 25.04.2020.
Dată deces: 11.05.2020.
Comorbidități: Schizofrenie, Obezitate.
Deces 984
Femeie, 72 ani, județ Sibiu.
Dată confirmare: 11.05.2020.
Dată deces: 11.05.2020.
Comorbidități: FIA , Insuficieță ventriculară stangă, NYHA III-IV.
Deces 985
Bărbat, 47 ani, județ Constanța.
Dată confirmare: 14.04.2020.
Dată deces: 11.05.2020.
Comorbidități: Pneumonie acută.
Deces 986
Bărbat, 71 ani, județ Galați.
Dată confirmare: 18.04.2020.
Dată deces: 11.05.2020.
Comorbidități: Hepatită cronică, Neoplasm pancreatic, Insuficieță renală.
Deces 987
Bărbat, 70 ani, județ Mureș.
Dată confirmare: 29.04.2020.
Dată deces: 11.05.2020.
Comorbidități: Insuficiență cardiacă, HTA, Diabet zaharat tip II, Boală renală cronică, AVC în antecedente.
Deces 988
Bărbat, 74 ani, județ Timiș.
Dată confirmare: 09.05.2020.
Dată deces: 11.05.2020.
Comorbidități: HTA, insuficiență renală cronică, dializă.
Deces 989
Bărbat, 73 ani, județ Timis
Dată confirmare: 29.04.2020.
Dată deces: 12.05.2020.
Comorbidități: HTA, BPOC, scleroemfizem pulmonar.
Deces 990
Bărbat, 48 ani, județ Sălaj.
Dată confirmare: 29.04.2020.
Dată deces: 12.05.2020.
Deces 991
Femeie, 72 ani, județ Sălaj.
Dată confirmare: 02.05.2020.
Dată deces: 12.05.2020.
Comorbidități: HTA, diabet zaharat, insuficiență renală cronică.
Situația la zi în Sibiu: 3 cazuri noi de COVID-19 la copii și alți 5 adulți depistați cu coronavirus
Autoritățile au transmis datele pentru ziua de 12 mai, care cuprind cifrele cazurilor din ultimele 24 de ore. În acest moment, numărul celor spitalizați a scăzut din nou, la 183, după ce au fost externate alte 15 persoane videcate. Avem o creștere la copii, fiind confirmate alte trei noi cazuri în județ, iar la adulți fiind depistate alte 5 noi cazuri. În Spitalul Județean sunt acum 167 de pacienți (mai puțini cu 10 față de ieri), iar la Pediatrie sunt 16 copii în tratament COVID-19. În ATI, în stare gravă situația e staționară, cu 4 adulți.
Potrivit Prefecturii, în județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent, au fost efectuate un număr de 3.163 de teste. În total, numărul de persoane confirmate în urma testării SARS CoV-2, în este de 424 (dintre care 398 adulți și 26 copii) și 1.589 de persoane confirmate negativ. Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 208 de persoane, iar 33 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.
La data curentă, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează un număr de 577 persoane izolate și 326 persoane în carantină.
În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în cursul zilei de ieri, 11 mai, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare de 4.000 de lei, din care 2 pentru nerespectarea măsurii privind izolarea și 3 pentru fapte în context COVID 19.
În perioada de referință, 4 persoane au fost conduse în centrele de carantină, iar 564 persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.
Om de afaceri reținut de DNA după ce a încercat să mituiască un director Romgaz Mediaș
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 12 mai 2020, a unui inculpat, persoană fizică fără calitate specială, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită. Concret, acesta a promis că îi oferă 200.000 de euro unui director din cadrul companiei Romgaz pentru aprobarea plății într-un contract de vânzare-cumpărare.
În ordonanța procurorilor se arată că în perioada 28 aprilie – 11 mai 2020, inculpatul ar fi promis că îi va oferi suma de 200.000 euro unei persoane cu funcție de conducere în cadrul Romgaz, care este martor, pentru ca aceasta, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să aprobe plata unui contract de vânzare-cumpărare ce fusese anterior încheiat între compania națională respectivă în calitate de cumpărător și o firmă privată în calitate de vânzător, fiind apoi autentificat la notariat.
Obiectul contractului era achiziționarea, de către compania națională, a unei suprafețe de teren. La data de 11 mai 2020, inculpatul i-a dat martorului, în numerar, un avans de 50.000 euro din suma promisă, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. Marți, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Într-un comunicat de presă, Romgaz transmite că manifestă toleranță zero față de orice fapte de corpuție.
„Conducerea executivă ROMGAZ a luat act de informaţiile apărute în presă şi transmite public pe această cale că manifestă toleranţă zero faţă de orice faptă de corupţie şi va sprijini organele abilitate să efectueaze cercetările în acest caz. S.N.G.N. Romgaz S.A. mizează pe transparenţă şi corectitudine şi întreprinde toate acţiunile necesare pentru evitarea oricăror situaţii care pot crea vulnerabilităţi cu impact asupra activităţii curente şi a imaginii companiei”, au transmis oficialii Romgaz.
Sebastian Vettel va pleca de la Ferrari
Știrea anului în automobilismul sportiv mondial vine de la Scuderia Ferrari, cea mai longevivă și cea mai de succes echipă din istoria Formulei 1. Gruparea italiană nu s-a înțeles cu pilotul Sebastian Vettel, iar la finele acestui an cele două părți se vor despărți.
Sebastian Vettel va pleca de la Ferrari, la sfârșitul anului 2020. Pilotul german și Scuderia italiană nu au ajuns la un acord pentru un nou contract și vor încheia colaborarea după șase sezoane. ”Relația mea cu Scuderia Ferrari se va termina în anul 2020. Pentru a avea cele mai bune rezultate în acest sport este vital ca toate părțile să fie în armonie. Eu și echipa am realizat că nu avem o dorință comună de a continua după acest sezon. Partea financiară nu contează deloc. Scuderia Ferrari ocupă un loc special în Formula 1 și sper să obțină succesul pe care îl merită. Vreau să mulțumesc echipei și fanilor din întreaga lume”, a fost mesajul lui Vettel.
Sebastian Vettel are 32 de ani. El este al treilea cel mai de succes pilot din Formula 1 în secolul XXI, după Lewis Hamilton și Michael Schumacher. Vettel este cvadruplu campion mondial, fiind cel mai bun pilot din Formula 1 în anii 2010, 2011, 2012 și 2013. Atunci, el reprezenta echipa Red Bull Racing. Din 2015, Vettel a trecut la Ferrari, formația la care a scris istorie idolul său, Michael Schumacher. Locul 3 la finele lui 2015, locul 4 în 2016, două titluri de vicecampion mondial în 2017 și 2018 plus locul 5 în 2019 au fost clasările sale la finalul sezonului cu Ferrari. În primele patru sezoane, Sebastian Vettel a fost pilotul numărul I al echipei și cel mai puternic adversar pentru cei de la Mercedes AMG, pe când în ultimul el a fost depășit de monegascul Charles Leclerc. Vettel a reprezentat Ferrari în 101 curse până în acest moment. Neamțul a obținut 14 victorii, și a mai urcat de alte 39 de ori pe podium, fiind de 20 de ori al doilea și 19 locuri a terminat al treilea.


