Medieșenii nu vor putea folosi mijloacele de transport în comun ale operatorului de transport public din oraș timp de trei zile.
Conducerea societății Meditur a decis să oprească transportul de călători în weekend-ul prelungit de 1 mai. Astfel, în zilele de 1, 2 și 3 mai, niciun mijloc de transport Meditur nu va circula în municipiul Mediaș.
Oprirea transportului public de călători a fost luată în contextul pandemiei de coronavirus și pentru ca oamenii să stea acasă înweekend-ul prelungit de 1 mai.
Transportul în comun din Mediaș, oprit trei zile
Campionatul Mondial de handbal U20 din România a fost reprogramat
Federația Europeană de Handbal a anunțat faptul că în lunile iunie și iulie ale anului 2020 nu se vor organiza nicio competiție sportivă în această disciplină. Astfel, toate evenimentele care erau programate atunci au fost reprogramate sau anulate. Printre acestea s-a aflat și Campionatul Mondial de handbal feminin U20 din România, întrecere care trebuia să se desfășoare în perioada 1-13 iulie, la București. Turneul a fost reprogramat șli se va disputa în perioada 2-13 decembrie a acestui an. ”Organele de conducere au ajuns la concluzia că organizarea evenimentelor viitoare în datele programate iniţial nu este posibilă din cauza focarului actual COVID-19. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, virusul se aşteaptă să se răspândească în toată lumea şi, prin urmare, găzduirea de evenimente în această vară nu este o opţiune. În plus, multe echipe calificate pentru evenimentele EHF din 2020 sunt afectate de măsurile restrictive impuse de ţările lor, împiedicându-le să se pregătească pentru evenimentele prevăzute în plan. În plus, din cauza incertitudinii cu privire la momentul în care vor fi ridicate interdicţiile de călătorie şi avertismentele de călătorie, nu se poate garanta că toate echipele şi alte părţi implicate vor avea posibilitatea de a călători la evenimentele în cauză”, se arată în comunicatul EHF.
Ciprian Tătărușanu a ratat calificarea în Cupele Europene
Portarul titular al naționalei de fotbal a României la seniori nu va fi prezent la anul în Cupele Europene. Ciprian Tătărușanu a ratat calificarea în Uefa Champions League sau Uefa Europa League, formația sa, Olympique Lyon terminând campionatul Franței pe locul 7, după 28 de etape, cu 10 mai puțin decât erau programate la începutul campionatului.
Liga Profesionistă din Franța s-a întrunit astăzi pentru a decide ce se va întâmpla în campionatul din Hexagon, după ce inițial oficialii luaseră decizia de a îngheța sezonul. Întâlnirea nu a fost una pozitivă pentru Ciprian Tătărușanu și echipa sa Olympique Lyon, deoarece aceștia au ratat cupele europene. Întreceri unde OL era obișnuită în secolul XXI să participe și să reprezinte fotbalul din Hexagon foarte bine. Olympique Lyon a terminat campionatul pe locul 7. PSG a cucerit titlul, iar alături de Olympique Marsaille va reprezenta Franța în Uefa Champions League.
Fotbaliștii lui Ajax au revenit la antrenamente
Fotbaliștii echipei olandeze Ajax Amsterdam au revenit pe teren, deși campionatul a fost anulat. Jucătorii s-au prezentat la complexul sportiv de la De Toekomst, conform celor de la Lequipe. Ei şi au particiat la şedinţe de pregătire în grupuri mici, cu respectarea regulilor de distanţare fizică. Antrenorul Erik Ten Hag speră să-şi ţină jucătorii într-o formă fizică acceptabilă în această perioadă şi în vederea revenirii în competiţii, care se va face probabil în septembrie.
Sezonul 2019-2020 al campionatului de fotbal al Olandei la seniori a fost anulat în urmă cu o săptămână. Decizia a venit urmare a faptului că guvernul a interzis desfăşurarea de evenimente majore până la 1 septembrie. Federaţia olandeză de fotbal (KNVB) a decis atunci că nu se va acorda titlul de campioană şi nicio echipă nu va ajunge în liga secundă.
Andy Murray a câștigat la Madrid
Tenismenul din Marea Britanie a obținut primul său succes într-un turneu on-line, din carieră. Andy Murray a câștigat prima ediție de tenis a competiției dedicată jucătorilor profesioniști, Mutua Madrid Virtual Open. În finală el l-a învins pe belgianul David Goffin. Meciul s-a decis la tie-break.
Andy Murray este campionul turneului on-line Mutua Madrid Virtual Open. Fostul lider mondial a trecut în ultimul act al întrecerii de belgianul David Goffin, scor 7-6. Finala a fost extrem de echilibrată, cei doi jucători arătând reale abilități și pe partea on-line, însă într-un final britanicul a obținut victoria.
Turneul madrilen va beneficia de o donație de 150.000 de Euro pentru cele două tablouri, WTA și ATP. Învingătorii vor decide cât vor oferi jucătorilor cu problemele cele mai mari economice, iar 50.000 vor fi donați Băncii de Alimente din Madrid pentru reducerea impactului social la Epidemiei de Coronavirus.
Grup de lucru la nivelul Ministerului Educației pentru sprijinirea învățământului particular
Ministerul Educației a inițiat un grup de lucru pentru a sprijini învățământul particular din România. Potrivit unui comunicat de presă al MEN, scopul este identificarea soluțiilor pentru sprijinirea acestui tip de învățământ.
Activitatea grupului va începe săptămâna viitoare, în 4 mai.
„Astăzi, 30 aprilie 2020, la sediul Ministerului Educației și Cercetării a avut loc o întâlnire între Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, Luminița Barcari, secretar de stat pentru învățământul preuniversitar și reprezentanți ai Asociației Școlilor Particulare și ai unităților particulare de învățământ din România. În prezent, în România există aproximativ 1.500 de unități particulare de învățământ autorizate și acreditate. Statul român asigură, conform L1/2011, finanțare de bază/elev/preșcolar pentru unitățile de învățământ particulare acreditate, reprezentând costuri pentru plata salariilor cadrelor didactice și pentru cheltuieli cu bunurile și serviciile. Finanțarea de bază pentru toți preșcolarii și elevii din învățământul general obligatoriu particular și confesional acreditat, precum și pentru elevii din învățământul profesional și liceal acreditat, particular și confesional s-a stabilit prin HG 106/2020”, arată reprezentanții Ministerului Educației.
Potrivit acestora, unitățile de învățământ particulare autorizate nu beneficiază de finanțare de bază – costul standard per elev – și au solicitat sprijin pentru traversarea dificultăților din această perioadă. Asociația Școlilor Particulare a înaintat Ministerului Educației și Cercetării mai multe variante de măsuri de susținere financiară, în contextul pandemiei Covid-19. În urma întâlnirii de astăzi, s-a convenit constituirea unui grup de lucru la nivelul ministerului din care vor face parte și reprezentanți ai învățământului particular, grup ce are drept scop identificarea soluțiilor pentru sprijinirea acestui tip de învățământ.
„Învățământul particular reprezintă o parte importantă a sistemului de educație din România. Atât eu, ca ministru al educației, cât și premierul Ludovic Orban suntem conștienți de calitatea actului educațional din cadrul acestor unități de învățământ și de impactul financiar pe care îl are măsura suspendării cursurilor. Am invitat la dialogreprezentanții unităților de învățământ particulare pentru a găsi soluții potrivite sprijinirii activității lor, în contextul epidemiologic din țara noastră”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.
Ultimele 22 de decese, anunțate în această seară. România are 717 decese în epidemia de coronavirus
Autoritățile au anunțate alte 22 de decese, în această seară. Majoritatea victimelor sunt din Suceava și Mureș, iar vârsta lor era între 46 și 90 de ani. Toate persoanele anunțate aveau cel puțin o afecțiune preexistentă, care a accelerat îmbolnăvirea și decesul. Numărul celor care au murit cu infecție COVID-19 a ajuns la 717.
Deces 696
Bărbat, 73 ani, județ Alba.
Dată internare: 28.04.2020 în Spitalul municipal Blaj, secția interne
Dată recoltare: 26.04.2020
Dată rezultat: 28.04.2020
Data deces: 30.04.2020
Comorbidități: Insuficienta respiratorie acuta, BPOC, Obezitate
Deces 697
Femeie, 65 ani, județ Vrancea
Dată internare: 31.03.2020 în Spitalul Județean de Urgenta Focșani, secția chirurgie, 11.04.2020 – transfer Spitalul Aiud, secția COVID, 18-04.2020-sectia ATI
Dată recoltare: 09.04.2020
Dată rezultat: 11.04.2020
Dată deces: 29.04.2020
Comorbidități: Fibrilație atriala, Proteza mitrala, BPOC ramura dreapta, Diabet Zaharat, Boala renala cronica
Deces nr 698
Femeie, 78 ani, județ Bihor
Dată internare: 05.04.2020 în Spitalul Clinic Municipal Oradea, secția COVID, 10.04.2020 – secția ATI
Dată recoltare: 05.04.2020
Dată rezultat: 06.04.2020
Dată deces: 30.04.2020
Comorbidități: Cardiopatie ischemica, HTA
Deces nr 699
Bărbat, 88 ani, județ Bihor
Dată internare: 20.04.2020 în Spitalul Clinic Municipal Oradea, secția chirurgie, 10.04.2020 – secția ATI, 22.04.2020- secția COVID
Dată recoltare: 21.04.2020
Dată rezultat: 22.04.2020
Dată deces: 29.04.2020
Comorbidități: Cardiopatie ischemica, HTA, hernie inghino-scrotala giganta, strangulata, cu ocluzie intestinala
Deces nr 700
Bărbat, 81 ani, județ Galați
Dată internare: 19.04.2020 în Spitalul Clinic Județean Galați, secția medicala, 26.04.2020 – secția ATI,
Dată recoltare: 19.04.2020
Dată rezultat: 20.04.2020
Dată deces: 29.04.2020
Comorbidități: Boala hepatica, Boala cronica neurologica, BPOC, Boala cardiovasculara
Deces nr 701
Femeie, 64 ani, județ Suceava
Dată internare: 09.04.2020 in Spitalul Neurochirurgie IASI, secția medicala, 21.04.2020 – secția ATI,
Dată recoltare: 11.04.2020
Dată rezultat: 12.04.2020 pozitiv (IRO Iași);
Dată deces: 29.04.2020
Comorbidități: HTA, insuficienta mitrala și tricuspidiana, Diabet zaharat tip II, obezitate grad II
Deces 702
Femeie, 80 ani, judet Arad
Data internare: 07.04.2020 in Spitalul Judetean de Urgență Arad, sectia Boli Infecțioase
Data recoltare: 07.04.2020
Data rezultat: 08.04.2020 pozitiv (Spitalul Județean de Urgență Arad);
Data deces: 08.04.2020 (SJU Arad nu a raportat decesul nici catre DSP Arad, nici catre INSP. O echipa din cadrul Serviciului de control in sanatate publica – DSP Arad a fost trimisa la SJU Arad)
Comorbiditati: Pneumonie bilaterala
Deces 703
Femeie, 88 ani, judet Brasov
Data internare: 17.04.2020 în Spitalul Județean de Urgență Brasov-UPU
Data recoltare: 17.04.2020
Data rezultat: 17.04.2020 pozitiv (SJU Brasov);
Data deces: 29.04.2020
Comorbiditati: Insuficienta cardiaca, insuficienta mitrala, cardiopatie ischemica, hipertensiune pulmonara, HTA, Infarct Miocardic Acut in antecedente
Deces 704
Femeie, 85 ani, judet Galati
Data internare: 16.04.2020 Spitalul CFR Galati
Data recoltare: 14.04.2020
Data rezultat: 15.04.2020
Data deces: 30.04.2020
Comorbiditati: Dementa, Parkinson
Deces nr 705
Femeie, 90 ani, judet Iasi
Data internare: 05.02-19.04.2020-Spital Socola, Paleative, 19.04-24.04.2020-SJU Sf. Spiridon Iasi, 24.04-25.04.2020- Spital Socola, 25.04.2020-SCBI Iasi
Data recoltare: 25.04.2020
Data rezultat: 25.04.2020 pozitiv (SCBI Iasi); (prima probă din 19.04.2020- rezultat negativ )
Data deces: 30.04.2020
Comorbiditati: Rectoragii, anemie severa, trombembolism pulmonar, dementa senila, HTA, insuficienta cardiaca
Deces 706
Bărbat, 84 ani, județ Suceava.
Dată internare: 11.04.2020-Spital Județean Suceava.
Dată recoltare: 21.04.2020.
Dată rezultat: 21.04.2020
Dată deces: 29.04.2020.
Comorbidități: Diabet zaharat tip II, HTA.
Deces 707
Bărbat, 83 ani, județ Suceava
Dată internare: 28.04.2020-Spital Județean Suceava.
Dată recoltare: 23.04.2020.
Dată rezultat: 27.04.2020
Dată deces: 29.04.2020.
Comorbidități: pacient cardiac, cu electrostimulare permanență, polip carcinomatos de colon rezecat în nov 2019.
Deces 708
Bărbat, 46 ani, județ Suceava.
Dată recoltare: 26.04.2020 (tesut necroptic).
Dată rezultat: 29.04.2020 pozitiv (INCDMI Cantacuzino).
Dată deces: 25.04.2020.
Comorbidități: Diabet zaharat tip II, HTA, Obezitate.
Deces 709
Bărbat, 65 ani, județ Suceava
Dată internare: neprecizat
Dată recoltare: 27.04.2020 (tesut necroptic).
Dată rezultat: 29.04.2020 pozitiv (INCDMI Cantacuzino).
Dată deces: 26.04.2020.
Beneficiar cămin de bătrâni
Deces 710
Bărbat, 69 ani, județ Suceava.
Dată internare: neprecizat
Dată recoltare: 26.04.2020 (tesut necroptic).
Dată rezultat: 29.04.2020 pozitiv (INCDMI Cantacuzino).
Dată deces: 25.04.2020.
Beneficiar cămin de bătrâni Bogdănești.
Deces 711
Femeie, 66 ani, județ Suceava.
Dată internare: 23.04.2020-Spital Județean Suceava.
Dată recoltare: 25.04.2020.
Dată rezultat: 25.04.2020
Dată deces: 29.04.2020.
Comorbidități: Leucemie, fază terminală.
Deces 712
Bărbat, 59 ani, județ Mureș.
Dată internare: 22.04.2020-Spital Vulcan.
Dată recoltare: 23.04.2020.
Dată rezultat: 25.04.2020
Dată deces: 30.04.2020.
Comorbidități: BPOC, HTA std. II, Obezitate gr. I
Deces 713
Femeie, 88 ani, județ Mureș.
Dată internare: 23.04.2020-Spital Clinic Județean de Urgență Mureș
Dată recoltare: 24.04.2020.
Dată rezultat: 24.04.2020
Dată deces: 29.04.2020.
Comorbidități: Tetrapareza post AVC, tumora cerebrala operata
Deces 714
Femeie, 80 ani, județ Mureș.
Dată internare: 26.04.2020-Spitalul Clinic Județean Mureș, Clinică Medicină Internă.
Dată recoltare: 27.04.2020.
Dată rezultat: 27.04.2020
Dată deces: 29.04.2020.
Comorbiditati: Boală cardiovasculară, HTA, pacemaker pt bloc AV.
Deces 715
Bărbat, 71 ani, județ Mureș.
Dată internare: 20.04.2020-Spital Clinic Județean Mureș, Clinică Medicină Internă, 22.04- transfer ATI.
Dată recoltare: 21.04.2020.
Dată rezultat: 21.04.2020
Dată deces: 29.04.2020.
Comorbidități: Boală cardiovasculară, HTA, secțiune infarct miocardic, Diabet Zaharat tip II, Sindrom depresiv.
Deces 716
Bărbat, 48 ani, județ Mureș.
Dată internare: 18.04.2020-Spital Clinic Județean Mureș.
Dată recoltare: 19.04.2020.
Dată rezultat: 19.04.2020
Dată deces: 30.04.2020.
Comorbidități: HTA
Deces 717
Bărbat, 84 ani, județ Mureș.
Dată internare: 23.04.2020-Spital Clinic Județean Mureș – Clinică Medicină Internă.
Dată recoltare: 23.04.2020.
Dată rezultat: 24.04.2020
Dată deces: 30.04.2020.
Comorbidități: HTA, neoplasm bronhopulmonar cu determinări secundare osoase.
Ultima câștigătoare a turneului de la Madrid și-a apărat titlul și on-line
Olandeza Kiki Bertens este câștigătoarea primei ediții a turneului WTA Mutua Madrid Virtual Open. Sportiva din Țările de Jos a câștigat întrecerea după un parcurs perfect, cu victorii pe linie de la startul competiției, până la finalul ei. În ultimul act al întrecerii, ea a trecut de franțuzoaica Fiona Ferro.
Kiki Bertens și-a apărat trofeul cucerit la Madrid în 2019. După ce atunci, olandeza câștiga întrecerea pe terenul de tenis, acum a făcut-o on-line, fiind neînvinsă în toată competiția. Bertens le-a învins pe rând pe următoarele jucătoare: Angelique Kerber (3-0), Donna Vekic (3-0), Eugenie Bouchard (3-0), Belinda Bencic (6-4), Caroline Wozniacki (7-5) și Fiona Ferro (6-2).
Turneul madrilen va beneficia de o donație de 150.000 de Euro pentru cele două tablouri, WTA și ATP. Învingătorii vor decide cât vor oferi jucătorilor cu problemele cele mai mari economice, iar 50.000 vor fi donați Băncii de Alimente din Madrid pentru reducerea impactului social la Epidemiei de Coronavirus.
FOTO: Incendii lângă autostradă și în Dealul Dăii
Pompierii sibieni au intervenit, joi după amiaza, cu un echipaj de pompieri militari și o autospecială de stingere cu apă și spumă, în proximitatea A1, la kilometrul 247 și pe Dealul Dăii pentru localizarea și lichidarea unor incendii care se manifestau la vegetația uscată și resturi vegetale.
Incendiile au fost lichidatate fără probleme. Cauza probabilă de producere a acestor evenimente a constituit-o utilizarea focului deschis în spații deschise, cetățenii efectuând igienizarea terenurilor prin arderea vegetației uscate, fără a respecta normele de apărare împotriva incendiilor, iar suprafața totală de ardere a fost de aproximativ două hectare de vegetație uscată și resturi vegetale.
FOTO – ISU Sibiu
Două filme despre povestea Sibiului, în regia lui Dumitru Budrala, prezentate duminică
Sibiul este personaj principal în două dintre filmele semnate de regizorul Dumitru Budrala. Acestea vor putea fi revăzute duminică, 3 mai, de la ora 18. Este vorba despre „Sibiu-Hermannstadt” și „Sibiu 825”.
„Sibiul se remarcă ca personaj principal de acum mai bine de două decenii în filmul „Sibiu-Hermannstadt”, realizat în 1997. Pe parcursul a 45 de minute, aflăm despre splendoarea și decăderea cetății, adesea comparată cu Viena și privită ca cel mai puternic bastion al Creștinătății. Povestea de culise a realizării filmului a fost o aventură în sine. S-au filmat mii de imagini, inclusiv aeriene, cu echipamentul (insuficient) pe care îl avea atunci la dispoziție Studioul Astra Film. Au fost antrenate în acest proiect personalități ale vieții culturale și religioase, arhitecți și istorici, regretatul compozitor și dirijor Marian Didu și-a oferit cu generozitate una dintre simfonii pentru coloana sonoră, iar lectura aparține actorului Ion Caramitru, pe atunci ministru al culturii. Regia este semnată de Dumitru Budrala și de Paul Barbăneagră, proaspăt revenit din exilul de la Paris pentru acest proiect. Filmul a coincis cu lansarea campaniei pentru restaurarea Sibiului, proiect ce avea să culmineze cu anul 2007, anul Capitalei Culturale Europene, și se poate spune că a contribuit din plin la pledarea cauzei orașului în cancelariile europene și în cercurile politice și economice internaționale”, spun reprezentanții Astra Film.
După exact 20 de ani, orașul avea să aniverseze 825 de ani de atestare documentară.
Astfel că filmul „Sibiu 825”, realizat în 2017, face o emoționantă cronică a orașului, de la începuturile sale până astăzi. Povestea înaintează prin secole, oprindu-se asupra unor momente de mare cumpănă, care au pus la încercare însăși existența orașului, alternate cu perioade de înflorire, când Sibiul, din ce în ce mai puternic și mai prosper, își câștigă o poziție dominantă în regiune, devenind, în diferite perioade ale istoriei sale, centrul comercial, religios, militar, administrativ și cultural al Transilvaniei.
PSG a devenit campioana Franței
Liga Profesionistă din Franța s-a întrunit astăzi pentru a decide ce se va întâmpla în campionatul din Hexagon, după ce inițial oficialii luaseră decizia de a îngheța sezonul. După ce au discutat, aceștia au ajuns la concluzia de a lua ca final clasamentul după 28 de etape disputate din cele 38 care trebuiau să se joace și să-i acorde titlul de campioană a Franței lui Paris Saint Germain.
PSG a câștigat al nouălea titlu din palmaresul clubului ce are sediul în capitala Franței. Mbappe și compania sunt la al treilea titlu consecutiv în Ligue 1. Podiumul competiției a fost completat de Olympique Marseille și Rennes. Amiens și Toulouse sunt echipele care au retrogradat în Ligue 2, iar Lens și Lorient au promovat pe prima scenă a fotbalului din Hexagon. „Clasamentul ia în considerare un indice de performanță în funcție de numărul de puncte obținute la toate meciurile jucate”, a spus Didier Quillot, președintele executiv al Ligii Profesioniste.
Clasamentul final al Ligue 1 este următorul:
- Paris Saint Germain
2. Olympique Marseille
3. Rennes
4. Lille
5. Nice
6. Stade Reims
7. Olympique Lyon
8. Montpellier
9. AS Monaco
10. Racing Club Strasbourg
11. Angers
12. Bordeaux
13. FC Nantes
14. Brest
15. Metz
16. Dijon
17. AS Saint-Étienne
18. Olympique Nîmes
19. Amiens
20. Toulouse








