Acasă Blog Pagina 3755

Așa acționează coronavirusul: debut simptome – 5 aprilie, deces – 5 aprilie. Doar cinci persoane au murit duminică

Autoritățile au anunțat încă un deces, al unei persoane care a murit astăzi. În cursul dimineții, au mai fost anunțate cinci cazuri, toate consemnate ca deces ieri. Restul victimelor anunțate duminică au murit anterior, ieri fiind doar confirmată prezența virusului.
Unul dintre cazuri ne arată clar cât de agresiv este virusul, în special cu persoanele vârstnice, care pot avea alte afecțiuni grave sau cronice. Persoana în vârstă de 66 de ani a avut simptomele specifice coronavirus ieri, când a și fost internată la spital, unde a murit în aceeași zi. Cel mai recent caz, cel de astăzi, a fost confirmat încă de acum o săptămână, în acest timp aflându-se sub tratament, în spital. Ieri, organismul a cedat.
Decese anunțate pe 6 aprilie, dimineața
Deces  157
Femeie, 70 ani din jud. Iași.
Persoană contact cu un caz confirmat, internată pe secția în gastroenterologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Iași; transferată după confirmare în Spitalul de Boli Infecțioase Iași.
Data recoltare: 27.03.2020.
Data deces: 06.04.2020.
Data confirmare: 29.03.2020.
Deces 155
Femeie, 66 ani din jud. Cluj.
Persoană contact caz confirmat, cu debut al simptomatologiei în 05.04.2020, agravarea stării generale, comă, internată la Spitalul Municipal Turda în 05.04.2020.
Data recoltare: 05.04.2020.
Data deces: 05.04.2020.
Data confirmare: 05.04.2020.
Deces 156
Bărbat, 70 ani din jud. Bihor.
Persoană internată în secția pneumologie a Spitalului Orășenesc Aleșd în 26.03.2020; transferat în ATI Spitalul Municipal de Urgență Oradea în 27.03.2020.
Data recoltare: 27.03.2020.
Data deces: 05.04.2020.
Data confirmare: 28.03.2020

Încă 5 decese provocate de Coronavirus în România, anunțate luni dimineața

Încă 5 decese provocate de coronavirus au fost anunțate, luni dimineață de Grupul de Comunicare Strategică. Bilanțul total a ajuns astfel la 156 de morți.
DECES 152
Bărbat, 66 ani din jud. Constanța.
Persoană contact caz confirmat, internată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța.
Data recoltare: 27.03.2020
Data deces: 05.04.2020
Data confirmare: 27.03.2020
Deces 153
Femeie, 72 ani din jud. Satu Mare.
Persoană cu AVC în antecedente, internată în SJU Satu Mare din 29.03.2020.
Data recoltare: 29.03.2020.
Data deces: 05.04.2020.
Data confirmare: 31.03.2020.
Deces 154
Bărbat, 71 ani din jud. Hunedoara.
Persoană cu Diabet Zaharat, BPOC și HTA, internat din 30.03.2020 la SMU Hunedoara, în secția ATI din 01.04.2020.
Data recoltare: 01.04.2020.
Data deces: 05.04.2020.
Data confirmare: 01.04.2020.
Deces 155
Femeie, 66 ani din jud. Cluj.
Persoană contact caz confirmat, cu debut al simptomatologiei în 05.04.2020, agravarea stării generale, comă, internată la Spitalul Municipal Turda în 05.04.2020.
Data recoltare: 05.04.2020.
Data deces: 05.04.2020.
Data confirmare: 05.04.2020.
Deces 156
Bărbat, 70 ani din jud. Bihor.
Persoană internată în secția pneumologie a Spitalului Orășenesc Aleșd în 26.03.2020; transferat în ATI Spitalul Municipal de Urgență Oradea în 27.03.2020.
Data recoltare: 27.03.2020.
Data deces: 05.04.2020.
Data confirmare: 28.03.2020.

Clubul Gaz Metan va administra stadionul din oraș în următorii trei ani

0

Clubul Gaz Metan Mediaș va administra stadionul în următorii trei ani. Clubul medieșean a încheiat un contract de comodat cu societatea Transgaz. Practic în următorii trei ani, acesta va administra stadionul Gaz Metan și va suporta toate cheltuielile de întreținere a acestuia.
Președintele Gazului Metan, Ioan Mărginean a vorbit despre acest subiect în cadrul unei conferințe de presă și a explicat că oricine dorește să sprijine activitatea clubului este binevenit, fie printr-un contract de reclamă/publicitate, fie printr-unul de sponsorizare.
“Am încheiat un contract de comodat cu Transgaz și pe această cale îi mulțumesc domnului director general Ion Sterian care a avut încredere în noi și ne-a dat stadionul pe 3 ani, să nu trebuiască în fiecare an să facem hârtii și iar hârtii pentru obținerea licenței.
Din acest moment vedem și noi oamenii din Mediaș și nu numai, din județ și din țară care ne pot ajuta ci price e binevenit pentru un club care este, deocamdată, în reorganizare și este non profit. Toate spațiile din stadion revin clubului, le administrează, atât pavilionul administrativ, terenurile de fotbal, vestiare și tribune.
Vreau să știe lumea că orice om care vrea să ajute clubul Gaz Metan Mediaș este binevenit, atât prin contract de sponsorizare cât și prin contract de reclamă/publicitate, pentru ca sportul medieșean să nu moară”, a spus Mărginean.

FOTO: 15 hectare de vegetație uscată și fond forestier, în flăcări

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a intervenit, duminică după amiază, cu echipaje de pompieri militari și autospeciale de stingere cu apă și spumă, la incendii de vegetație uscată pe raza localităților Apoldu de Jos, Dumbraveni, la fața locului intervenind în sprijin și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al localității Dumbraveni și la ieșirea din municipiul Sibiu către localitatea Poplaca. Intervenția promptă a salvatorilor sibieni a condus la lichidarea incendiilor fără ca acestea să se extindă.
Cauza probabilă de producere a acestor evenimente a constituit-o utilizarea focului deschis în spații deschise, cetățenii efectuând igienizarea terenurilor prin arderea vegetației uscate, fără a respecta normele de apărare împotriva incendiilor, iar suprafața totală de ardere a fost de aproximativ 15 hectare vegetație uscată și fond forestier.

Scandal monstru: polițiștii au tras un foc de armă în piciorul unui bărbat care i-a amenințat cu drujba

Polițiștii din Tălmaciu au fost nevoiți să facă uz de armamentul din dotare pentru a potoli un bărbat care și-a bătut soția, iar pe oamenii legii i-a amenințat cu drujba.
Duminică după amiaza, polițiștii dinTălmaciu au fost solicitați să intervină în localitatea Turnu Roșu, pe strada Malului, în vederea aplanării unui conflict în familie.
La fața locului s-a deplasat un echipaj format din doi polițiști, care, din primele cercetări, au stabilit că un bărbat din localitatea amintită și-a agresat soția și a scos-o din locuință.
La sosirea echipajului de poliție, bărbatul a continuat să fie agresiv și, cu o drujbă, a amenințat polițiștii. Bărbatului i s-a pus în vedere să înceteze de îndată, însă, în ciuda somației, nu s-a conformat.
„În această situație, unul dintre polițiști a somat agresorul și a tras un foc de avertisment în aer. Întrucât nici de această dată agresorul nu a încetat acțiunile, polițistul a executat un foc de armă asupra bărbatului, rănindu-l în picior.
Agresorul este conștient, a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și a fost internat sub pază. Femeia este în afara oricărui pericol.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu în vederea stabilirii situației de fapt, a încadrării juridice a faptei și aplicării măsurilor legale în consecință”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

FOTO/VIDEO: Flori din partea ISU Sibiu pentru personalul medical de la Spitalul Județean Sibiu

Gest minunat al salvatorilor sibieni din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență. În frunte cu șeful ISU Sibiu, Cosmin Balcu, pompierii au oferit, duminică, flori personalului medical din cadrul Spitalului Clinic Județean Sibiu.
Pompierii au oferit flori și au aplaudat personalul medical în ceea ce s-a vrut o susținere morală și mulțumire în același timp pentru medicii și asistentele care luptă zi de zi cu problemele cauzate de Coronavirus.
„Dragi prieteni, în această perioadă dificilă, să nu uităm, în primul rând, să fim oameni! Un gest de mare umanitate și încărcătură emoțională deosebită a fost făcut azi de pompierii militari împreună cu dl. colonel Cosmin Balcu, șeful ISU SIBIU Aceștia au oferit ghivece cu flori și le-au aplaudat pe cadrele medicale, adresându-le și cuvinte de mulțumire și încurajare.
Respect întregului personal medical, respect ISU SIBIU și tuturor celorlalte instituții implicate în lupta împotriva COVID-19!”, au transmis reprezentanții Spitalului Clinic Județean Sibiu.


https://www.facebook.com/andra.maria.92/videos/3229439000407965/

CORONAVIRUS Niciun deces înregistrat astăzi, deocamdată. Numărul total al deceselor a urcat la 148

De la ultima raportare a deceselor, în ziua de 4 aprilie au mai fost confirmate 8 decese și a fost infirmat un deces declarat anterior. Este vorba despre o femeie de 82 care nu a murit, e în viață, dar este pozitivă. Toate persoanele au murit până pe 4 aprilie, data declarată a decesului. Pe 5 aprilie nu a sosit încă la Grupul de Comunicare Strategică niciun deces raportat de la DSP-urile județene.
Potrivit Ministerului Sănătății, Cazul 137 de la Galați se infirma. Persoana de 82 de ani care este instituționalizată intr- un cămin pentru persoane vârstnice este pozitivă. Este contact cu alta persoana din același cămin care a și decedat.
Deces 141
Bărbat, 51 ani din jud. Hunedoara.
Persoană cu ciroză hepatică, se internează în data de 31.03.2020 la Spitalul Municipal Hunedoara- Secția Boli Infecțioase, după  care e transferată în secția ATI.
Data recoltare: 31.03.2020.
Data deces: 31.03.2020.
Data confirmare: 03.04.2020.
Deces 142
Bărbat, 78 ani din jud. Hunedoara
Persoană cu cancer bronhopulmonar, se internează în data de 31.03.2020 la Spitalul Municipal Hunedoara- Secția Boli Infecțioase.
Data recoltare: 31.03.2020.
Data deces: 31.03.2020.
Data confirmare: 02.04.2020.
Deces 143
Femeie, 79 ani din jud. Hunedoara.
Persoană cu cancer gastric și mamar, se internează în data de 31.03.2020 la Spitalul Municipal Hunedoara- Secția Boli Infecțioase.
Data recoltare: 31.03.2020.
Data deces: 31.03.2020.
Data confirmare: 02.04.2020.
Deces 144
Bărbat, 53 ani din București.
Se internează în data de 24.03.2020 la INBI Matei Balș.
Data deces: 04.04.2020.
Data confirmare: 24.03.2020.
Deces 145
Bărbat, 84 ani din jud. Suceava.
Data internării:27.03.2020.
Data recoltarii:27.03.2020.
Data confirmării:02.04.2020.
Data deces:03.04.2020.
Contact cu fiica – caz confirmat Covid 19.
Deces 146
Bărbat, 61 ani din jud. Suceava.
Data internării:13.03.2020.
Data recoltării: 27.03.2020.
Data confirmarii: 03.04.2020.
Data deces: 31.03.2020.
Comorbiditati: boala Parkinson.
Deces 147
Bărbat, 82 ani din Caminul de bătrâni, jud. Galați.
Data confirmării: 03.04.2020.
Data internării: 03.04.2020 – BoIi Infecțioase -ATI.
Data deces: 04.04.2020.
Comorbidități: demență, cardiopatie ischiemica, fibrilatie atrială, insuficiență cardiacă.
Deces 148
Femeie, 70 ani din jud. Giurgiu. Internată și izolată în SUUB în 03.04.2020.
Data recoltarii: 03.04.2020.
Data confirmării: 04.04.2020.
Data deces: 04.04.2020.
Comorbidități: Insuficiență renală cronică dializată

Situația s-a dublat la Sibiu: alte 22 de cazuri de coronavirus confirmate, din 32 de teste prelucrate

În ultimele 24 de ore, pe raza județului Sibiu, se înregistrează un număr de 49 de cazuri pozitive cu coronavirus și 282 de rezultate negative, potrivit statisticilor autorităților. În total, sunt 331 de teste prelucrate, însă numărul probelor recoltate este mult mai mare.
Dacă o bună parte din aceste teste se află la laboratoarele din Cluj și celelalte localități care mai dețin astfel de linii de testare, cele mai noi probe recoltate au fost prelucrate la Spitalul Județean, unde a fost pus în funcțiune prima linie de testare din Sibiu pentru coronavirus. De asemenea, la Spitalul de Pediatrie este gata să înceapă testarea laboratorul propriu. Față de numărul de teste anunțat în 3 aprilie, când s-au făcut primele probe la Spitalul Județean, acum totalul este cu 51 de teste în plus. La nivel național s-au prelucrat 38.623 de teste.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează un număr de 2456 persoane izolate și 451 persoane în carantină în 5 centre de carantină de pe raza județului.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a gestionat un număr un număr de peste 120 de apeluri primite prin intermediul celor două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail [email protected]), puse la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice locale.
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns prompt unui număr de 37 de solicitări la numărul de urgență 112, intervențiile fiind preponderent cazuri de natură medicală.
La data de 02.04.2020, 218 de polițiști sibieni, 115 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, 11 efective MApN și 63 de polițiști locali au desfășurat 120 misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în cursul zilei de ieri, 4 aprilie, au fost aplicate 144 de sancțiuni în valoare de 266.000 lei, dintre care 122 de sancțiuni, în valoare de 250.000 lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.
În perioada de referință, 33 de persoane au fost conduse în centrele de carantină și 828 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină, fără a fi identificate persoane care nu au respectat măsura izolării. De asemenea, 6 societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență.
Întrucât pe raza județului Sibiu numărul de cazuri confirmate pozitiv a crescut, vă rugăm să rămâneți în casă, și să reduceți cât de mult posibil deplasările pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!
De asemenea aducem mulțumiri forțelor de ordine, pompierilor militari și în special personalului medical pentru toate eforturile pe care le depun!

Apelul președintei CJ, Daniela Cîmpean, la rațiune: „Toleranță zero pentru hărțuirea corpului medical!”

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis un apel sibienilor, în contextul în care sunt raportate cazuri ale unor persoane care „au agresat sau hărțuiesc personalul medical care face naveta sau care se deplasează pentru a îndeplini obligații profesionale”.
Dragi sibieni,
Trăim zile în care, din păcate, fiecare dintre noi suntem puși la încercare, zile în care, mai mult ca niciodată, ne temem pentru viața noastră și a celor dragi. Ca să facem față, ca să trecem cu bine peste asta, e nevoie de multă rațiune și mai ales de un comportament serios și responsabil.
E omenește să ne gândim la siguranța noastră, e chiar foarte bine să ne protejăm și să fim atenți la ce se întâmplă în jur, e omenește până la urmă să ne fie frică. Asta nu justifică însă comportamente precum agresarea vecinilor pentru ca sunt medici sau asistente și ar fi putut intra în contact cu virusul. Nu justifică, de asemenea, în nici un fel comportamentul celor care au agresat sau hărțuiesc personalul medical care face naveta sau care se deplasează pentru a îndeplini obligații profesionale.
E de neînțeles și este chiar revoltător cum, în contextul atâtor oameni care-și pun la dispoziție proprietățile gratuit pentru cei care luptă pentru viața și sănătatea noastră, un vecin poate încerca să îngrădească accesul celui de alături (cu care trăiește de o viață) la proprietatea sa, pentru că este medic sau asistentă medicală.
Iată de ce fac acum un apel la conștiință, la normalitate și rațiune, înainte de a face un apel la lege.
Protejarea, încurajarea și chiar răsplătirea personalului sanitar nu este doar o obligație a autorităților, ci un semn de normalitate din partea fiecărui sibian, o obligație de conștiință a fiecăruia dintre noi.
Suntem în această situație cu toții și trebuie să acționăm în scopul binelui comunității, toți, fără excepție. Trebuie să o facem împreună, fiindcă nu există salvare individuală! Și mai trebuie să o facem cu decență! Să acționăm astfel încât, atunci când totul se va fi terminat, să ne putem privi în ochi unii pe ceilalți!
Sper din tot sufletul că nu va fi nevoie de lege ca să îi apăram tocmai pe cei care ne apară pe noi! Însă, dacă va fi, vă asigur că nici unul dintre aceste comportamente sau altele asemenea nu vor rămâne fără urmările legale maximum posibile și că toleranța noastră va fi ZERO față de orice acțiune care amenință sau pune în pericol corpul medical și pe toți cei care luptă pentru viața și viitorul nostru.”

CORONAVIRUS Numărul cazurilor din Sibiu s-a dublat, odată cu creșterea numărului de teste. La nivel național avem 148 de decese, plus 27 peste hotare și 3864 de cazuri confirmate

Numărul de cazuri de coronavirus din Sibiu confirmate în urma testelor a urcat la 49, după ce laboratoarele locale de testare au început să prelucreze probe recoltate de la sibieni. Numărul de persoane infectate ar putea fi de aproximativ 10 ori mai mare, potrivit statisticienilor. La nivel național, numărul de cazuri noi din ultimele 24 de ore s-a ridicat la 251. Până acum, 148 de persoane din România au decedat. Cu tot cu românii care au murit peste hotare, numărul victimelor cu cetățenie română este de 175.
Până astăzi, 5 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 3.864 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 374 au fost declarate vindecate și externate.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate
1.Alba33
2.Arad150
3.Argeș25
4.Bacău38
5.Bihor46
6.Bistrița-Năsăud42
7.Botoșani68
8.Brașov131
9.Brăila11
10.Buzău12
11.Caraș-Severin21
12.Călărași30
13.Cluj110
14.Constanța114
15.Covasna47
16.Dâmbovița23
17.Dolj27
18.Galați101
19.Giurgiu24
20.Gorj8
21.Harghita1
22.Hunedoara124
23.Ialomița56
24.Iași88
25.Ilfov78
26.Maramureș42
27.Mehedinți12
28.Mureș57
29.Neamț160
30.Olt11
31.Prahova26
32.Satu Mare21
33.Sălaj8
34.Sibiu49
35.Suceava1.215
36.Teleorman21
37.Timiș176
38.Tulcea6
39.Vaslui13
40.Vâlcea8
41.Vrancea79
42.Mun. București552
                                       TOTAL3.864

 
 
Totodată, până acum, 148 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș și Mehedinți, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 251 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 141 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt  15.980 de persoane. Alte 108.810 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.600 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 55 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 38.623 de teste.
 
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 766 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 3.300 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
 
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 310 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
 
Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 7.935  de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 20.012.571 de lei.
 
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 401  cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 129 în Spania, 236 în Italia, 15 în Franța, 8  în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 27 de cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 7 în Franța, 4 în Marea Britanie, 6 în Spania și unul în Germania, au decedat.

Un fotbalist al Gazului Metan a plecat din România

0

Lukas Droppa, unul dintre străinii Gazului Metan care a rămas la Mediaș, s-a decis în cele din urmă să plece acasă.
Soția fotbalistului de la Mediaș a născut în weekend, iar Lukas a plecat, sâmbătă, de urgență spre casă. De altfel, în urmă cu câteva zile, Lukas Droppa a dezvăluit că se simte „ca la închisoare” mai ales în urma declarării stării de urgență în România.
„Sunt blocat în casă. Eu la Mediaș, familia în Cehia. Greșeala mare a fost acum două săptămâni, după ce s-a blocat campionatul. Trebuia să fim lăsați noi, străinii, să poată pleca din România, fiecare la familia lui. Am pierdut timpul, iar acum sunt blocat aici. Unde să te mai duci? Aeroportul e blocat, nu mai sunt curse. Și așteptăm ce? Stăm și ne antrenăm degeaba.
Unii nu și-au văzut copiii de trei luni, mai durează alte trei, deja e prea mult! Pe bune, de fapt e ca la închisoare, că nu poți să-i zici că ești în vacanță, deși nu faci nimic. Suntem mulți în situația de a ne vedea copiii o dată la șase luni. Soția mea e însărcinată, trebuie să nască. Azi, mâine, zilele astea, poate chiar acum, când vorbim!
Stau aici degeaba, fără să pot s-o ajut. Va naște un băiețel. Fetița noastră de patru ani mă sună zilnic și plânge: Tati, tu de ce nu vii la noi? De ce nu vii acasă?. Îmi vine să urlu, să plâng și eu, m-ar elibera, jur. Înnebunesc! Partea bună e că la Gaz Metan contractele sunt plătite la timp, oamenii au fost corecți mereu”, a declarat Lukas Droppa.
Despre plecarea cehului a vorbit portarul Răzvan Pleșca într-o intervenție la DigiSport.
”Toți străinii sunt aici, cred că totul este ok. Doar Droppa a plecat din România și a ajuns după 24 de ore la el acasă, în Cehia. Ieri i-a născut soția. Nu știu cum a făcut, sincer. Nu știu cine și cum l-a lăsat să treacă granița”, a precizat Pleșca la DigiSport.

FOTO: Șase hectare de vegetație au ars, la Axente Sever

Mai multe hectare de vegetație au ars, sâmbătă seara, la Axente Sever, în urma unui incendiu.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a intervenit, sâmbătă seara, pe raza localității Axente Sever cu un echipaj de pompieri militari pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care se manifesta la vegetația uscată.
La fața locului au intervenit în sprijin și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Axente Sever. Intervenția rapidă a salvatorilor a condus la lichidarea incendiului fără ca acesta să se extindă.
Cauza probabilă de producere a acestui eveniment a constituit-o utilizarea focului deschis în spații deschise, unele persoane efectuând igienizarea terenurilor prin arderea vegetației uscate, fără a respecta normele de apărare împotriva incendiilor, iar suprafața totală de ardere a fost de aproximativ șase hectare de vegetație uscată.