Acasă Blog Pagina 3773

Ședință extraordinară pentru alocarea de fonduri suplimentare Spitalului de Pediatrie Sibiu

Consilierii locali sibieni se vor reuni, luni după amiaza într-o ședință extraordinară pentru a aproba suplimentarea fondurilor pentru Spitalul de Pediatrie din municipiu.
Aflând din presă că la Spitalul de Pediatrie au apărut necesități suplimentare, Primăria Sibiu a solicitat managerului Spitalului de Pediatrie să comunice instituției sumele necesare pentru achiziția echipamentelor în cauză. Fondurile necesare vor fi alocate imediat, într-o ședința extraordinară a Consiliului Local care va fi convocată luni, 30 martie.
„Primăria Sibiu mulțumește Asociației Pro Pediatria pentru sprijinul constant și pentru implicarea în proiectele Spitalului de Pediatrie, un suport binevenit care completează resursele financiare alocate acestui Spital. În ceea ce privește însă apelul public făcut de Asociația Pro Pediatria prin care se solicită sprijinul comunității prin donații pentru a putea porni linia de testare COVID amenajată în cadrul Spitalului, Primăria Sibiu face următoarele precizări:
Primăria Sibiu dispune de fondurile necesare pentru a asigura resursele financiare de care are nevoie Spitalul de Pediatrie, mai ales în contextul actual al epidemiei de coronavirus.
Precizăm, de asemenea, că Primăria Sibiu a alocat în data de 26 martie o sumă suplimentară Spitalului de Pediatrie, cu ocazia rectificării bugetare. Până la acea dată și nici până în prezent Spitalul nu a comunicat Primăriei că are nevoie de fonduri pentru achiziția unui echipament suplimentar pentru a porni linia de testare.
Asigurăm și pe această cale comunitatea că Primăria Sibiu a alocat și va aloca toate fondurile necesare Spitalului de Pediatrie pentru ca acesta să fie pregătit să facă față crizei actuale, cu condiția ca sumele necesare pentru gestionarea acestei situații să fie comunicate Primăriei, să se încadreze în prevederile legale și să poată fi justificate”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sibiu.

Școala de acasă: bucurie sau corvoadă?

0

Suspendarea cursurilor în data de 11 martie a surprins pe toată lumea. Începând de la elevi, părinți, profesori și autorități, situația actuală ne-a luat pe toți pe nepregătite. În acest context, profesorii sibieni au încercat să păstreze legătura cu elevii în mediul online, folosind diverse platforme. Neavând o reglementare legală, unitară, și nici o simulare prealabilă, școala online se desfășoară atât în Sibiu, cât și în restul țării, după cum a înțeles fiecare dascăl în parte că trebuie să facă.
Mutarea cursurilor din sala de clasă în fața calculatorului de acasă a generat multe controverse atât printre părinți, cât și printre profesori. Mulți preferă să vadă partea pozitivă, iar autoritățile încearcă să transmită mesaje de încurajare și să sprijine demersul educativ. Ministerul Educației a încercat să vină în sprijinul elevilor și al dascălilor. S-au organizat webinarii pentru profesori despre „școala de acasă”, s-a lansat programul „Teleșcoala”, pe toate rețelele de socializare circulă idei, fișe, link-uri, dar și numeroase păreri despre ce ar trebui să fie sau să nu fie această perioadă pentru elevi.

Alexandru Dumbravă, IȘJ Sibiu: „trăim o situație deosebită și încercăm să îi facem față”

Zilele trecute, Inspectorul Școlar General a postat pe pagina sa de facebook un mesaj în care făcea apel la echilibru. Acesta îndemna profesorii să nu îi „omoare” cu lecții și fișe pe elevii care stau acasă și nu au un calculator sau toner infinit, doar „să poată toată lumea să bifeze că a lucrat online”. Școala de acasă înseamnă altceva, iar situația de urgență în care ne aflăm nu ne ușurează deloc munca.
Contactat de noi, Alexandru Dumbravă ne spune că munca în echipă și comunicarea sunt esențiale în aceste momente, iar formula ideală pentru homeschooling sau digitalizarea rapidă a învățământului românesc nu există: „E dificil să spunem cum este rău sau cum este bine. Trăim o situație deosebită și încercăm să îi facem față. Fiecare dascăl, cred cu putere, face cu drag și dorința de a face bine ceea ce face. Nu există o rețetă perfectă, cel puțin nu la noi. Important pentru fiecare este să înțelegem că nu suntem singuri, ci suntem o echipă, fie și cu jucătorii împărțiți în zeci de mii de case”.
Șeful IȘJ Sibiu subliniază importanța unei atitudini pozitive: „Fiecare coleg dascăl, depășind teama și lipsa unor repere clare pe care să pășească, a căutat și va căuta să facă tot ce poate, cunoscându-și elevii, astfel încât să le fie de folos. Cred că poate fi un model de atitudine pozitivă”. Mesajul depășește așadar normele unei programe adaptate după ureche pentru școala digitală și îi îndeamnă pe elevi să citească cât mai mult, să se bucure de lectură în această perioadă și să își dezvolte baza de date pe care se clădește o personalitate solidă.

Profesor învățământ primar: „părinții mi-au solicitat întrevederile online”

Corina Mohanu este profesor pentru învățământul primar la Școala „Regina Maria”, din Sibiu. Ea ține zilnic, de luni până vineri, legătura cu elevii săi de clasa a II-a prin intermediul aplicației Zoom. „Eu am inițiat această activitate la solicitările părinților, ei au insistat, pentru că elevii simt nevoia de socializare. În același timp, vor și să se deconecteze de nebunia care îi apasă. Nu toți copiii înțeleg exact ce se întâmplă, dar văd în jurul lor agitația,” ne transmite Corina.
Ea face două, trei sesiuni de câte 40 de minute zilnic, axându-se pe recapitulare și consolidare, dar și pe teme și variante pentru Evaluarea Națională. „La început am transmis părinților câteva fișe să le printeze, pentru că nu știam ce și cum va fi, dar acum elevii lucrează la câteva zile o variantă dintr-un auxiliar achiziționat chiar înainte de suspendarea cursurilor.”
Corina Mohanu consideră extrem de benefică alternativa acestei „școli de acasă”. Ea nu crede că împovărează părinții pentru că elevii au deja acasă materialele necesare. În opinia ei, copiii devin independenți și responsabili, uneori fiind singuri acasă când se desfășoară orele. Cei mai mulți au deja competențele digitale necesare, chiar dacă mai sunt ajutați de părinți, iar feedback-ul este deocamdată pozitiv. „Părinții sunt liniștiți că într-un anumit interval copiii lor își umplu timpul util și socializează. Săptămâna trecută am avut sărbătoriți în clasă, am deschis cu toții microfoanele și am cântat împreună, câteodată abia așteaptă întrevederile”, ne spune emoționată Corina.

Totuși, cum văd părinții mutarea cursurilor acasă?

Unii părinți se simt copleșiți de mutarea acasă a orarului de la școală. Bineînțeles, este o mutare forțată de împrejurări, dar multe cadre didactice din Sibiu au trimis în această perioadă sute de fișe pentru a fi imprimate, rezolvate, fotografiate sau încărcate pe platforme digitale. „Și eu și soțul meu lucrăm de acasă în această perioada, iar programul de lucru nu ne-a fost diminuat: stăm 8 ore cu mici pauze în fața calculatorului, liniștind doi copii de 3 și de 9 ani. Suntem mai obosiți ca niciodată, iar faptul că avem zilnic teme și fișe de completat sau de printat ne solicită foarte mult. Cade conexiunea, nu e bun linkul pentru Zoom, cel mic vrea și el în fața ecranului… Eu apreciez efortul, dar am vrea puțină înțelegere din partea învățătoarei, chiar dacă toate temele sunt doar recomandate, nu trebuie să facă exces de zel”, ne transmite Andreea, mamă a doi băieți.
Fișele, linkurile sau alte materiale le sunt transmise elevilor pe diferite platforme, începând de la Whatsapp, Zoom sau Google Classroom. Ce nu știu unele cadre didactice, este că pentru unii dintre elevi, cei sub 16 ani, această activitate poate fi ilegală. În acest sens, termenii de utilizare ai platformei Whatsapp prevăd vârsta minimă de 16 ani pentru ca o persoană să se înregistreze și să aibă un cont. Altfel, sunt folosite conturile părinților, care din nou trebuie să fie dispuși să transmită temele venite din toate direcțiile. Totuși, rolul unui profesor în această perioadă este de a menține un contact cu elevii pentru ca acesta să nu uite niște deprinderi de bază, în niciun caz să facă performanță în condiții de stres maxim și izolare la domiciliu.
Pe de altă parte, alți părinți sunt foarte mulțumiți că timpul petrecut în fața unui ecran este folositor. „Prefer să fie ocupat cu lecții și teme și să se bucure de revederea cu colegii, decât să fie conectat în permanență la TV și jocuri video. Trăim în era tehnologiei, e normal ca școala și informațiile să fie la un click distanță”, ne transmite Adrian, tatăl unui elev din clasa a V-a.

Acum este timpul „timpului de calitate”

Ca profesor în sistemul de învățământ românesc, știu că orice mișcare trebuie dovedită pentru a fi luată în considerare. Îngroșarea portofoliului cu adeverințe este un sport practicat în învățământul actual, pentru a fi considerat de sistem un profesor merituos. Însă situația de criză în care ne aflăm trebuie să depășească aceste granițe, să vină în sprijinul elevilor prin empatie și înțelegere.
Presupunând că toți elevii din mediul urban au acces la tehnologie în aceste zile, trebuie să nu uităm că poate trăiesc într-un climat familial tensionat. Poate au rude bolnave, plecate, separate, stau la bloc și nu pot ieși din casă deloc. În aceste condiții, procesul de învățare nu va da roadele dorite. Profesorii trebuie să dea dovadă de echilibru și de empatie, fiind alături de elevii lor, însă nu de frica unei recuperări la fel de forțate ca școala de acasă sau a dovedirii unei munci pentru care nu fost nimeni cu adevărat pregătit până acum.
De-a lungul timpului, consilierii școlari au constatat în ședințele lor o mare lipsă. Mai toți elevii „cu probleme” se plângeau de același lucru: părinții nu mai au timp să se joace cu ei. În aceste momente grele, a venit timpul să ne axăm pe relațiile interumane, să apreciem valorile familiale. Să vedem izolarea ca pe o oportunitate de a consolida relația copil- părinte, dincolo de situația de urgență în care ne aflăm.

Două doctorițe, în stare gravă la spital, după ce au fost contaminate cu coronavirus la Spitalul Gerota de un polițist pensionar

Două doctorițe de la Spitalul Gerota (spitalul MAI) din București sunt în stare critică, la terapie intensivă. Acestea sunt cele mai grave cazuri din grupul de zeci de medici infectați după ce un fost polițist, confirmat ulterior cu coronavirus, i-a contaminat.
Minsitrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că doi medici sunt în stare gravă în spial. „Sunt ventilate mecanic, prognosticul medicilor este rezervat, dar ei fac toate eforturile necesare”, a declarat ministrul la Antena 3.
Ministerul Sănătății a anunțat că 184 de cadre medicale sunt infectate cu noul coronavirus, dintre care 90 de la Suceava.
Spitalul Gerota, spitalul MAI, a fost infectat în masă de un bărbat de 60 de ani, fost ofițer de poliție, internat pe 5 martie. El a omis să spună că fusese plecat în Israel, de unde s-a întors pe 26 februarie. La momentul internării, el declarase pe propria răspundere că nu a călătorit în afara ţării în ultimele două luni. Abia pe 9 martie s-a confirmat că are coronavirus, în tot acest timp intrând în contact cu personal medical, cu membri ai familiei, dar și cu mai bine de 100 de colegi de la ADP Sector 4.
În prezent, el este urmărit penal de procurori pentru răspândirea bolii provocate de virusul SARS-CoV-2.
Un alt medic, o doctoriță din Spitalul Victor Babeș din Timișoara, depistată pozitiv cu coronavirus, cere autorităţilor să aibă grijă de medicii care au rămas şi mărturiseşte că îi este teamă de toată această situaţie.

„Mă simt foarte rău, am niște dureri mari de cap, mai greu și cu lumina. (…) Nu-s fizic bine, mă tem. Rugămintea mea: aveți grijă de medicii care au rămas! Aveți grijă de personalul care a rămas în spitale! Trebuie să îi protejați pe ei în primul rând. Testată toată populația (…) Mă tem pentru fetița mea!  Mi-e ușor teamă! Mint dacă aș spune că-s vitează. Nu sunt vitează. Inclusiv acel scenariu negativ l-am luat în calcul. Pe toate le-am luat”, spune medicul Alina Popa, potrivit publicației actualdecluj.ro.
În Italia, până pe 27 martie se înragistraseră 51 de decese în rândul medicilor infectați cu coronavirus.

Alte 160 de persoane au fost infectate cu coronavirus în ultima zi. 25 de români sunt în stare gravă la terapie intensivă

Până astăzi, 28 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.452 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.452 de persoane confirmate pozitiv, 139 au fost declarate vindecate și externate (54 la Timișoara, 55 la București, 16 la Iași, 6 la Craiova, 6 la Constanța și 2 la Cluj).
Potrivit informațiilor oficiale, până acum 29 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj-Napoca și Neamț, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 160 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 13 și 83 de ani.
La ATI, în acest moment, sunt internați 34 de pacienți, dintre care 25 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 7.801 persoane. Alte 131.367 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 19.663 de teste, din care 1.277 în unități medicale private.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.122 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6.039 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Până în prezent, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite 209 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 4.235 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3, polițiștii au depistat 23.973 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 31.410.624 de lei.
De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 67 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 52 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 3 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie și Luxemburg. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 11 cetățeni români aflați în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franța și 1 în Marea Britanie, au decedat.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:
Până la data de 27 martie 2020, au fost raportate 265.421 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.
 
ŢARA    CAZURI CONFIRMATE    DECEDAȚI          VINDECAŢI*
 
Italia     80539 (+6153)  8165  (+660)      10950    (+589)
Spania  56188 (+8578)  4089  (+655)        9357  (+3990)
Franţa  29155 (+3922)  1696  (+365)        5707    (+752)
Germania          42288 (+5780)    253    (+55)        6658    (+985)
Regatul Unit      11658 (+2129)    578  (+156)          151        (+1)
 
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)
SITUAȚIE GLOBALĂ LA 27 MARTIE 2020
CAZURI CONFIRMATE    DECEDAȚI          VINDECAȚI*
528025 (+60315)              23672 (+2725)   131772  (+9062)
*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 26-27 martie.
Grupul de Comunicare Strategică

Trei femei din Arad au decedat astăzi, ca urmare a infecției cu coronavirus. Numărul morților urcă la 29

România are încă trei persoane decedate în urma infectării cu coronavirus. Autoritățile au anunțat cele trei cazuri după ce au fost raportate azi noapte și astăzi. Toate trei sunt din Arad.
Încă 3 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, numărul total ajungând la 29. Toate persoanele decedate sunt din județul Arad.
Decesul 27
Femeie, 71 ani din Arad, cunoscută cu diabet zaharat, s-a internat la Spitalul Județean, secția Boli Infecțioase prin Unitatea de Primiri Urgențe, în data de 25.03.2020. Din data de 27.03.2020 a fost transferată în secția de ATI, unde a decedat în aceeasi zi. La internare prezenta insuficienta respiratorie acuta. Ancheta epidemiologica este in curs, pentru identificarea expunerii.
Deces 28
Femeie, 74 ani , jud. Arad internată în 18.03. 2020 în Clinica de Diabet si Boli de Nutritie a SJU Arad. În 25.03.2020 i s-au recoltat probe pentru COVID-19.   Rezultat pozitiv în data de 27.03.2020. Din 26.03.2020 transferată in ATI. Data deces 26.03.2020.
Deces 29
Femeie, 60 ani,  jud Arad, internată în secția de boli infecțioase Arad din data de 25.03.2020, apoi transferată în ATI in aceiasi zi. Recolta pentru COVID-19 în data de 25.03.2020, rezultat pozitiv în 26.03.2020. Decedat în 26.03.2020.
Toate aceste decese au fost raportate către INSP din teritoriu în cursul nopții și în această dimineață.

A început campania „Un oraș pentru un spital”, la Mediaș

Asociatia Micăsasa Connect, susținută de Fundația Comunitară Sibiu, vine în ajutorul Spitalului Municipal din Mediaș prin campania „Un oraș pentru un spital”.
După unele discuții purtate cu reprezentanții spitalului, s-au stabilit care sunt nevoile prioritare în acest moment, pentru a preveni, detecta și raspunde pandemiei de COVID-19.
Personalul medical este cel mai expus la virus și necesită echipamente de protecție printre care se combinezoane, mănuși sterile, măști, ochelari de protecție, viziere sau dezinfectanți. De asemenea, sunt necesare echipamentele medicale strict obligatorii pentru un pacient critic, care are nevoie de asistare respiratorie și a funcțiilor printre care se numără aparate de ventilație mecanică sau monitor funcții vitale.
Donațiile ajung la Spitalul Municipal din Mediaș sub formă de echipamente și consumabile necesare în lupta cu noul coronavirus.
Persoanele care doresc să se implice în această campanie pot dona în conturile Fundația Comunitară Sibiu.
Cont RON: RO72RNCB0227130116020001
deschis la BCR Sibiu ( *cu mențiunea Mediaș)
Cont Euro: RO18RNCB0227130116020003,
Cod SWIFT: RNCBROBU, deschis la BCR Sibiu
De asemenea, pe pagina de internet a campaniei, se pot face donații direct cu ajutorul cardului prin Mobilpay.

CORONAVIRUS Decesul cu numărul 26 s-a produs în Timișoara

Autoritățile au început să comunice din ce în ce mai laconic cazurile de deces din România. Cel mai probabil, în curând vor fi comunicate doar o dată pe zi, așa cum s-a întâmplat și cu raportarea cazurilor de infectare. În această seară a fost anunțat cazul cu numărul 26.
Potrivit autorităților, este vorba despre un bărbat în vârstă de 65 ani, din județul Timiș, cunoscut cu afecțiuni cardiovasculare. În data de 10.03.2020 se internează la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, iar din data de 25.03.2020 se află intubat în secția de ATI.

În data de 27.03.2020 a fost confirmat pozitiv la COVID-19. În aceeași dată a decedat.
Și în acest caz s-a declanșat ancheta epidemiologică pentru a fi instituite măsurile necesare.
În ziua de 27 martie au fost anunțate 3 decese ale persoanelor infectate de coronavirus. În același timp, au fost anuțate alte 263 cazuri, astfel că totalul persoanelor infectate se ridică la 1292. Dintre acestea, doar 115 s-au vindecat.

Cel puțin două persoane infectate cu coronavirus se află în Spitalul Județean Sibiu, susțin medicii

Cel puțin două cazuri de coronavirus au fost confirmate prin analizele de laborator pentru pacienți din Sibiu. Persoanele au fost testate conform protocolului transmis de INSP.
La Spitalul Județean se află două persoane care au primit rezultate pozitive în urma probelor recoltate. Informația nu a fost transmisă oficial de autorități, care au oprit raportările înainte ca numărul cazurilor confirmate să ajungă la 500. Practic, ultimele aproximativ 700 de cazuri de coronavirus depistate în România nu sunt distribuite pe județe, astfel că nu este cunoscută localizarea loc. Potrivit informațiilor neoficiale din cadrul Spitalului Județean, una dintre persoane se află la terapie intensivă. Precizăm că în acest moment medicii se tem să-și asume comunicarea acestor cazuri. Reprezentanții Prefecturii Sibiu au precizat că “toate informațiile legate de posibilitatea cazurilor pozitive sunt confirmate sau infirmate doar de către Grupul de Comunicare Strategică.” România este singura țară din lume, în afară de Iran, care nu raportează localizarea cazurilor de infecții cu coronavirus.
Protocolul de testare în acest moment precizează că prioritățile în testare pentru virusul COVID-19 sunt:

  1. Persoane simptomatice cu istoric de călătorie internațională;
  2. Contacți apropiați simptomatici ai cazurilor confirmate;
  3. Personal medico-sanitar (inclusiv asimptomatic) contact apropiat cu caz confirmat;
  4. Cazuri de SARI (infecții respiratorii acute) fără altă etiologie (negativi la test de gripă), din toate categoriile de vârstă și din toate spitalele;
  5. Persoane instituționalizate simptomatice.

Astăzi, Prefectura Sibiu a confirmat faptul că o persoană din Sibiu a fost internată la Spitalul Județean Sibiu în stare gravă, cu simptome de insuficiență respiratorie severă. Pacientului i-au fost recolte probe, dar informația privinbd rezultatul nu a mai fost transmisă public.
„În urma informațiilor apărute în spațiul public, facem următoarele precizări: la Spitalul Județean Sibiu a fost transferat un pacient în stare foarte gravă, cu insuficiență respiratorie severă, al cărui test de gripă a rezultat negativ.
Pacientului i-au fost recoltate probe pentru noul tip de Coronavirus care au fost trimise spre prelucrare la Cluj.
În momentul de față acesta se află la Spitalul Județean Sibiu internat pe secția clinică ATI, intubat, sub supraveghere și tratament specific.
Conform declarațiilor pacientului, acesta nu a intrat în contact cu persoană declarată pozitiv la testarea Coronavirus și nici nu a călătorit în ultima perioadă”, transmite Andreea Ștefan, purtător de cuvânt Instituția Prefectului Județul Sibiu.

Peste 900 de italieni au murit în 24 de ore din cauza epidemiei de coronavirus

Cifră-șoc în Italia, vineri seara, atunci când s-a anunțat numărul pesoanelor decedate din cauza infecțiilor cu coronavirus. Autoritățile italiene au anunțat vineri 969 de decese în 24 de ore din cauza epidemiei de coronavirus, un record absolut, în ciuda faptului că unii experți au avertizat că în aceste zile s-ar putea înregistra un vârf.
Este cel mai mare număr de decese anunțat până acum, chiar dacă autoritățile au precizat că 50 dintre aceste persoane au decedat cu o zi înainte, dar nu fuseseră luate în calcul în bilanțul anunțat joi.
Cel mai grav bilanț de până acum fusese la sfârșitul săptămânii trecute și era de 793 de morți.
Numărul total al morților în Italia, de la începutul epidemiei, la sfârșitul lunii ianuarie, a depășit acum 9.100, fiind în continuare țara care suferă cel mai mult de pe urma pandemiei de Coronavirus.
FOTO – fri.fr

A fost înregistrat decesul numărul 25, la București

Autoritățile au anunțat că a fost înregistrat decesul numărul 25, în rândul persoanelor infectate cu coronavirus.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 81 ani, din București, internat prin Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului SF IOAN în 26.03.2020, ulterior transferat la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș, acolo unde s-a înregistrat în data de 27.03.2020 decesul în secția de ATI.
Nu ne-au fost furnizate date legate de comorbiditati.

Peste 200 de sibieni au fost izolați la domiciliu în ultimele 24 de ore. Numărul celor care sunt în carantină a crescut cu 54 de persoane

Autoritățile din Sibiu anunță că numărul persoanelor care sunt izolate în acest moment (27 martie) a ajuns la 3.674 de persoane, cu 222 mai mulți decât ieri. În același timp, 159 de persoane se află în carantină, în ultimele 24 de ore fiind introduse 54 de persoane și scoase 67.
Potrivit comunicatului oficial al Instituției Prefectului Sibiu, în județ sunt monitorizate 3674 de persoane izolate și 159 de persoane în carantină. Au ieșit din carantină un număr de 43 de persoane, ridicând cifra totală de persoane ieșite din carantină până în prezent, la 67 de persoane.
În ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 85 de apeluri pe cele două numere de telefon puse la dispoziția cetățenilor. Reamintim tuturor faptul că numărul unic 112, este destinat exclusiv apelurilor de urgență!
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu rămân mobilizați pentru gestionarea operativă a tuturor situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate. Doar în ultimele 24 de ore s-a intervenit pentru acordarea primului-ajutor calificat unui număr de peste 30 de cazuri de natură medicală.
Controalele sunt asigurate de 312 polițiști sibieni împreună cu un efectiv de peste 85 de jandarmi și 14 militari, care au desfășurat 252 misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. S-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 197 de persoane și 10 societăți comerciale au fost supuse controalelor pentru a se asigura suspendarea activității. În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, au fost aplicate 264 sancțiuni în valoare de 350.000 lei.
De asemenea, au fost conduse 30 persoane în centrele de carantină și 18 persoane au fost mutate din izolare la domiciliu, în carantină instituționalizată, întrucât acestea nu au respectat prevederile legale.

Apel-manifest al Ambulanței Sibiu: „Salvarea începe cu Linia Întâi”

Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu demarează campania „Salvarea începe cu Linia Întâi”, o campanie menită să informeze și să promoveze recomandări pentru cetățeni, în această perioadă dificlă, marcată de pandemia de Coronavirus.
De asemenea, personalul medical aflat în linia întâi face apel la sibieni, dar și la mediul privat, să sprijine financiar o campanie de achiziționare a materialelor sanitare. Potrivit reprezentanților Ambulanței Sibiu, este mare nevoie de ochelari, măști chirurgicale, măști FFP3 sau standard N95, termometre non contact și videolaringoscoape.
Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu numără, în prezent, 14 medici, 70 de asistenți medicali și 71 de ambulanțieri, organizați în patru substații (Mediaș, Agnita, Cisnădie și Tălmaciu) care asigură, în ture, nevoia în județul Sibiu.
Stocurile de materiale de protecție, atât de necesare în această perioadă, sunt limitate, iar pe parcursul următoarelor zile responsabilii Ambulanței Sibiu își propun să facă apel către toți cei care pot sprijini cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.
Aceste cadre medicale sunt primele expuse, în scenariul în care ne aflăm. Pe langă materiale de protecție e nevoie și de aparatură mai performantă care să permită efectuarea cu minim de expunere a unor manevre invazive.
”Zilele acestea sunt cumplite și cred că numai solidaritatea, adevărul și empatia ne mai pot salva. Pe lângă pandemia existenta, sistemul medical se confruntă cu multe lipsuri și suntem nevoiți să lansăm un strigăt tuturor celor din jurul nostru: cetățenilor le spunem să se protejeze, să stea în casă și să nu ne ascundă adevărul în cazul în care solicită un echipaj de urgență, companiilor și cetățenilor cu posibilități le adresăm rugămintea de a ne fi alături sprijinindu-ne cu donații pentru a ne putea achiziționa materiale de protecție pentru cadrele medicale, iar tuturor colegilor din Linia Întâi- sănătate, multă vigilență, tărie și energie. Fiți alături de noi!”, a declarat managerul Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, Constantin Popescu.
Toți cei care pot sprijini cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu pot face donații în contul Asociație De la Noi pentru Noi Ambulanța Sibiu, cu sediul in loc. SIBIU, strada Mărăști, nr.5, CUI: 30184649, IBAN: RO28BUCU1492232638017RON, deschis la Alpha Bank Sibiu.
Informații pot fi obținute la telefonul 0269.230.194 sau la adresa de email: [email protected].