Acasă Blog Pagina 3790

Ungaria eliberează românii blocați la granița cu Austria. Culoar de trecere în fiecare noapte

Ministerul Afacerilor Externe anunță că a ajuns la un consens cu Ungaria, pentru ca cetățenii români care vin din vestul Europei să poată traversa țara vecină, în pofida faptului că și-a închis granițele din cauza epidemiei de coronavirus.
Românii blocați între Ungaria și Austria au fost lăsați să treacă spre România, astăzi la ora 12.00 ora locală, după ce România și Ungaria au finalizat discuțiile pe acest subiect.  MAE a transmis un comunicat în care sunt precizate toate condițiile de tranzit. După această primă excepție, românii din vest vor putea merge spre România pe timpul nopții și doar pe trasee bine stabilite.
„Cu privire la blocajul reapărut la granița dintre Austria și Ungaria, în cursul acestei dimineți, generat de faptul că nu toți cetățenii români aflați la frontiera menționată au reușit să intre în Ungaria spre România în cursul acestei nopți, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut o nouă convorbire cu omologul său ungar, Péter Szijjártó, în vederea identificării unei noi soluții pentru asigurarea tranzitului și facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români.
Soluția agreată cu partea ungară este următoarea: se va permite accesul pe teritoriul Ungariei în vederea tranzitului, tuturor cetățenilor români care se află la acest moment la granița dintre Austria și Ungaria începând cu ora 12.00, ora Ungariei, până la eliminarea blocajului. În același timp, partea ungară a acceptat ca tranzitul să fie permis în fiecare zi, în intervalul orar 21.00 – 05.00, ora Ungariei, pe rutele indicate de către autoritățile ungare.
În contextul eforturilor constante pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați temporar în străinătate și care nu au alternative reale de a rămâne în statele în care se află la acest moment, Ministerul Afacerilor Externe continuă demersurile pentru identificarea unor soluții optime în cel mai scurt timp, inclusiv prin dialog cu alte state ale căror cetățeni se află în situații similare, în limitele posibilităților concrete de acțiune, care sunt tot mai reduse, pe măsură ce diverse state iau măsuri de autoprotecție.
Astfel, Ministerul Afacerilor Externe informează că în cursul zilei de ieri au revenit în țară 170 de cetățeni români: 59 cetățeni români care fuseseră blocați pe aeroportul din Budapesta, 23 din Maroc și 118 din Egipt. De asemenea, astăzi alți 78 de cetățeni români au revenit în țară din Iordania, ca urmare a demersurilor efectuate de Ambasada României la Amman, iar la acest moment sunt în derulare demersuri pentru facilitarea repatrierii unor grupuri de cetățeni români aflați în Portugalia, Maroc, Egipt și Malta.
Totodată, MAE consideră că soluții precum cele identificate împreună cu autoritățile ungare, care să permită cetățenilor europeni tranzitarea statelor în vederea revenirii în siguranță în țările de domiciliu, trebuie să continue să fie aplicate, solidaritatea fiind în acest moment esențială pentru soluționarea situațiilor umanitare cauzate de măsurile adoptate pentru gestionarea și prevenirea răspândirii infecției cu COVID-19.
În același timp, MAE apreciază că libera circulație a mărfurilor/bunurilor în interiorul Uniunii Europene trebuie respectată de toate statele membre, asigurându-se, astfel, aprovizionarea cu bunurile necesare gestionării acestei crize fără precedent.”

Statistici oficiale, miercuri, 18 martie: 29 de noi cazuri, cu vârste între 1 an și 72 de ani

Numărul bolnavilor de coronavirus a crescut cu alte 29 de noi cazuri, confirmate în urma testelor de laborator. Numărul total a ajuns la 246, dintre care 62 în ultimele 24 de ore.
Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului României a anunțat situația din această dimineață a cazurilor de coronavirus din România. Ultimele 29 de cazuri înregistrate, din care 12 București, 7 Iași, 3 Ilfov, 2 Hunedoara, câte 1 caz în Alba, Bihor, Maramureș, Olt, Suceava, au ridicat la 246 totalul bolnavilor din România.
În acest moment, sunt în carantină instituționalizată 3.441 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul coronavirus. Alte 23.679 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
În prezent, intervalul de vârstă s-a lărgit foarte mult, persoanele infectate având între 1 și 72 ani.
Potrivit GCS, persoanele nou confirmate sunt atât contacți ai cazurilor pozitive existente, cât și persoane care au călătorit în zone afectate că de exemplu Spania, Italia, Marea Britanie.
Mați, 17 martie, la ora 18, numărul total al cazurilor crescuse la 222 de persoane infectate , dintre care 19 s-au vindecat și au fost externate.
Dintre pacienții aflați în unitățile medicale, 4 dintre ei sunt la secția de terapie intensivă, dar au o stare generală stabilă.

Primăria anunță modificări în modul de lucru la Serviciul de Evidență a Persoanelor

În contextul actual al măsurilor speciale luate de autoritățile centrale și locale pentru prevenirea răspândirii coronavirusului,  activitatea Serviciului Public de Evidență a Persoanelor va suferi unele modificări, anunță Primăria Sibiu.
Potrivit unui comunicat transmis de primărie, programul cu publicul al Serviciului de Evidență a Persoanelor NU SE VA MODIFICA. Orarul pentru fiecare birou al acestui serviciu, este disponibil aici: https://www.sibiu.ro/index.php/primaria/serviciu/194
Începând de joi, 19 martie, se va modifica modul de primire a publicului la ghișee, pentru a respecta normele de siguranță, astfel:
SERVICIUL EVIDENȚA PERSOANELOR va prelua documente exclusiv în baza programărilor online care se pot face pe www.sibiu.ro, secțiunea programări online- Evidența Persoanelor
Subliniem că în baza Decretul președintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgență valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stării de urgență se prelungește până la expirarea stării de urgență. Prin urmare, spre exemplu, nu este necesar să veniți la ghișee în această perioadă pentru a prelungi cartea de identitate sau cartea de identitate provizorie.
SERVICIUL STARE CIVILĂ

  • Înregistrarea nou-născuților se va realiza în baza programărilor online pe site-ul Primăriei www.sibiu.ro, secțiunea programări online –Înregistrare nașteri. Se va menține și înregistrarea nașterilor în sistem clasic, in fata ghișeului urmând să se prezinte o singură persoană, pe rând.
  • Înregistrarea dosarelor pentru căsătorii se va realiza în sistem clasic pentru oficierile din zilele de miercuri, joi și vineri, iar pentru zilele de sâmbătă, înregistrarea se va face doar în baza programărilor online pe site-ul Primăriei www.sibiu.ro.

IMPORTANT: Numărul participanților la cununii va fi limitat la 15 persoane, iar protocolul organizat după  oficializarea  căsătoriilor va fi suspendat pe toată perioada stării de urgență, conform Ordonanței militare emise de  Grupul de Comunicare Strategică emis în data de 17.03.2020, potrivit căreia se suspendă activitatea de servire și consum a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spațiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locației.

  • Înregistrarea deceselor se va realiza în sistem clasic, fără restricții;
  • Înregistrarea dosarelor pentru transcrieri acte stare civilă din străinătate, schimbări de nume pe cale administrativă, rectificări, se va realiza doar în baza programărilor online pe site-ul Primăriei www.sibiu.ro, secțiunea-Programări online, transcrieri documente stare civilă;
  • Eliberarea certificatelor de stare civilă nașteri, căsătorii, se va realiza fără a fi necesară programarea online.

 

Un suspect de coronavirus a fugit din Spitalul Matei Balș din București

Un bărbat suspect de coronavirus, aflat în carantină la Spitalul Matei Balș, a fugit fără urmă, înainte de a fi testat. Autoritățile anunță că bărbatul nu este confirmat deocamdată ca fiind purtător al coronavirusului.
ACTUALIZARE: Autoritățile au anunțat că a fost finalizat testul pe baza probelor recoltate de la pacientul care a fugit din spital și acestea sunt negative, astfel că bărbatul nu reprezintă un pericol.
Poliția Capitalei a fost sesizată de reprezentanții Spitalului Mateși Balș din București despre faptul că un pacient internat pentru a fi testat pentru infecția cu coronavirus a plecat din spital, fără a avea acceptul medicilor. “În speță au fost demarate verificări pentru identificarea bărbatului și pentru luarea măsurilor care se impun. Facem precizarea că bărbatul nu este confirmat ca fiind infectat cu noul tip de coronavirus, ci doar suspect de contractarea acestui virus”, anunță Grupul de Comunicare Strategică.
Persoanele aflate în carantină trec prin momente tensionate, multe dintre ele nefiind capabile să suporte regimul care seamănă din multe puncte de vedere cu cel de privare de libertate. Chiar dacă beneficiază de servicii medicale și au acces la telefon, ideea de captivitate poate duce la depresii și gesturi necontrolate în unele cazuri, potrivit psihologilor.

Un pilot Tarom, din flota ATR, depistat pozitiv cu coronavirus. A început ancheta epidemiologică pentru identificarea contactelor

Un pilot Tarom din cadrul flotei de avioane ATR a fost depistat pozitiv la testul pentru coronavirus. Grupul de Comunicare Strategică al guvernului anunță că au fost identificate o parte din persoanele cu care pilotul a intrat în contact, acestea fiind izolate. Tarom recomandă tuturor persoanelor care știu că au intrat în contact cu pilotul să se autoizoleze.
„Având în vedere situația creată la nivelul Tarom prin depistarea pozitivă cu coronavirus a unui pilot din flota ATR, compania a recomandat tuturor persoanelor care au intrat în contact cu pilotul să intre în autoizolare la domiciliu.
La prima anchetă internă persoana a avut contact cu 9 piloți. O parte dintre aceștia au mai avut contact cu 22 de colegii și cu 19 membri de familie. Trebuie menționat că activitatea celorlalte departamente din cadrul Tarom se desfășoară normal. Piloții Airbus și Boeing împreună cu personalul navigant își desfășoară activitatea normal, cu respectarea măsurilor de combatere și răspândire a noului coronavirus.
De asemenea, flota ATR își desfășoară activitatea normal, cu excepția contacților direcți ai pilotului. Activitatea Aeroportului Otopeni și a celor care se ocupă de dirijarea traficului aerian nu este afectată de această situație.”, se arată în comunicatul GCR

Consiliul Județean Sibiu păstrează legătura cu cetățenii!

Centrul de Informare pentru Cetățeni al Consiliului Județean Sibiu își păstrează activitatea cu publicul, în intervalul orar cunoscut: zilnic, între 7.30 – 16, iar vinerea între 7.30 – 13.30, cu limitarea accesului în încăpere la o singură persoană o dată.
Persoanele din afara instituției au acces în sediul Consiliului Județean Sibiu după legitimarea lor de către agentul de pază și notarea în Registrul special de evidență, urmând să fie preluate de către angajații din serviciile de specialitate cărora li se adresează. Nu vor avea access în sediu persoanele care prezintă semne de îmbolnăvire (tuse, strănut, etc)!
Conducerea Consiliului Județean Sibiu îndeamnă cetățenii să folosească mijloacele electronice de comunicare, respectiv emailul oficial al CJ Sibiu – [email protected], unde pot să transmită sesizări, pețiții și pot să solicite informații, răspunsul fiind transmis în format electronic.
Activitatea de acordare a audiențelor de către președinta Daniela Cîmpean și cei doi vicepreședinți a fost suspendată, iar persoanele care doresc să se înscrie în audiență vor formula petiții scrise, on line și telefonic, la numărul 0269/217733.
”Nu e cazul să ne panicăm, este o situație specială pe care o traversăm ca județ și ca țară, dar instituțiile trebuie să funcționeze. Nu ne putem izola, însă trebuie să ne luăm toate măsurile ca să reducem impactul pe care acest virus l-ar putea avea. România se descurcă bine, iar în județul Sibiu nu avem niciun caz de infectare cu coronavirus. Sunt convinsă că acest lucru se datorează faptului că aici autoritățile și comunitatea s-au mobilizat și conlucrează foarte bine. Suntem bine la Sibiu și așa vom rămâne dacă vom continua să fim responsabili, calmi și oameni de echipă,”, este mesajul transmis de președinta Daniela Cîmpean angajaților Consiliului Județean Sibiu în cadrul unei ședințe organizate prin intermediul aplicației Microsoft Teams.

Mesaj al Serviciului de Ambulanță Sibiu către sibieni

Serviciul de Ambulanță Sibiu, unul dintre serviciile medicale cele mai solicitate în această perioadă, a transmis un mesaj sibienilor prin care îi asigură că asigură în continuare asistență medicală în cele mai bune condiții. Ambulanța îi roagă pe sibieni, totodată, să nu sune la 112 decât dacă este vorba despre o urgență medicală.
„Serviciul de Ambulanta Sibiu ii asigură pe toți cetățenii județului că asistența medicală este asigurată în condiții optime.
Suntem preocupați de sănătatea cetățeanului dar și a personalului  medical.
În acest sens:

  • Vă rugăm să respectați îndrumările autorităților;
  • Limitați la minim circulația și expunerea dumneavoastră;
  • Apelați cu încredere 112 doar pentru urgențe;
  • Facem eforturi să asigurăm toate materialele sanitare necesare precum și o continuitate a stocurilor având în vedere situația actuală.

Le mulțumim celor care deja ne-au sărit în ajutor!
Sibienii și organizațiile care doresc să ne sprijine activitatea o pot face sunând la 0269/230194 sau pe mail la [email protected]
Vă mulțumim!”

Măsuri pentru evitarea răspândirii Coronavirus, la Mediaș

Municipalitatea medieșeană a luat mai multe măsuri la nivelul instituțiilor subordonate  în privința evitării răspândirii noului Coronavirus.
Spitalul Municipal dispune de un spațiu amenajat pentru triajul pacienților și este pregătit să treacă la alt nivel de implementare. În instituție a fost interzis accesul aparținătorilor, iar de la începutul acestei săptămâni funcționează un cort pentru triaj epidemiologic.
Operatorul de transport local Meditur efectuează zilnic dezinfecția mijloacelor de transport în comun. Direcția de Asistență Socială sprijină la nevoie persoanele izolate la domiciliu sau în carantină prin aprovizionarea cu alimente și medicamente, dacă aceștia nu au aparținători care să îi ajute.
Toate activitățile culturale și artistice au fost amânate. Muzeul Municipal Mediaș dar și Sala Traube, instituții aflate în subordinea Direcției Municipale pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret, au fost închise încă de săptămâna trecută. Centrul de Informare Turistică s-a închis și el de la începutul acestei săptămâni.

O firmă din Sibiu a început producția de măști medicale pentru Spitalul Județean

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu a comandat, miercuri, câteva mii de măşti de protecţie de la o companie din județul Sibiu şi halate şi capişoane de la o fabrică din Mârşa, recunoscută pentru producţia de steaguri, a declarat, pentru AGERPRES, directorul unităţii medicale, Cornel Benchea.
ACTUALIZARE: Compania care a primit comanda de la Spitalul Județean este Coramed, cu sediul în Sibiu și unitate de producție în Călan, județul Hunedoara. 
„Acum am semnat o comandă să ne facă câteva mii de bucăţi cum sunt şi pe urmă le testăm. De ieri au făcut prima serie”, a spus Cornel Benchea.
Şi ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a confirmat că fabrica din Cisnădie a început, de marţi, producţia de măşti.
„Astăzi s-au produs primele 5.000 de măşti în România. Colaborăm de mulţi ani cu cei de la Coramed, de lângă Sibiu. Am lucrat pentru prima dată cu ei în Franţa (…). Am dat libertate totală spitalelor să-şi activeze reţelele proprii de distribuţie. Noi le dăm fonduri suplimentare”, a spus Victor Costache marţi seara.
Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, şi directorul SCJU au precizat, pentru AGERPRES, că fabrica de steaguri de la Mârşa a început să producă materiale de protecţie pentru personalul medical.
„Ei pot să facă pelerine şi capişoane. Ei nu pot face măşti, nu pentru prima linie, dar pot fi folosite de celălalt personal. Le-am dat şi lor să facă ceva, dar nu pentru ATI, Infecţioase, Urgenţă. Le vedem după ce ne vin”, a explicat Cornel Benchea, referindu-se la producţia de la Mârşa.
Potrivit acestuia, în urmă cu câţiva ani, la Cisnădie s-au mai produs măşti de protecţie pentru spitale, dar acestea erau mai scumpe decât cele importate din China.

Romgaz: Investițiile pot înregistra întârzieri, independent de voința companiei

0

În prezent, Romgaz Mediaș își desfășoară activitatea în condiții normale, fără a fi afectată de evoluția pandemiei de Coronavirus. Compania se axează pe atingerea țintelor incluse în propunerea de buget, chiar și în situația actuală. Romgaz cooperează cu autoritățile și întreprinde măsurile necesare pentru a asigura siguranța personalului și continuitatea activității.
Având în vedere situația actuală generată de pandemia de COVID-19, conducerea analizează permanent efectele acesteia asupra activității companiei. Pentru a preîntâmpina o eventuală diminuare a activității economice cu consecințe în consumul de gaze naturale, pe termen scurt, se are în vedere injecția gazelor naturale și amânarea livrărilor spre perioada de iarnă.
Din punctul de vedere al producției, se are în vedere desfășurarea activității în condiții de normalitate. În cazul izbucnirii unui focar de infecție într-un punct de lucru, există alternative de preluare a activității de către structurile cele mai apropiate. În cazuri excepționale impuse de autorități, situația din teren poate fi diferită.
Reprezentanții Romgaz susțin că deocamdată starea de normalitate, responsabilitate şi conștientizare guvernează desfăşurarea activităților de producție din teren. Investițiile însă, pot înregistra întârzieri, independent de voința companiei, întrucât relația cu terții furnizori în aceasta perioadă se desfășoară în condiții de stare de urgență declarată la nivel național.
Astfel, în această perioadă are loc reducerea activității în cazul firmelor contractante sau chiar închiderea fabricilor din țările afectate de pandemie, închiderea granițelor, ceea ce presupune imposibilitatea de a transporta materia primă sau echipamentele necesare, reducerea activității firmelor și a activității din birouri, lipsa personalului contractorilor ca urmare a situațiilor de izolare sau carantină, limitări pe plan logistic impuse de starea de urgență.
“Romgaz depune toate eforturile pentru a diminua efectele Coronavirus atât la nivelul activității companiei cât şi pentru a reduce la minimum riscul îmbolnăvirii angajaților. În acest sens, se iau continuu măsuri pentru siguranța lucrătorilor companiei, fiind asigurate condiții de muncă în ture şi posibilitatea muncii de acasă cât şi derularea în condiții optime, normale a activităților de bază.
În acest context, compania face un apel public la calm şi responsabilitate pentru a reuși să depășim cu bine această situație de criză şi pentru a limita la maximum efectele negative asupra activității companiei şi a economiei în ansamblul său şi asigură populația şi agenții economici că, Romgaz își va continua activitatea ca şi până în prezent”, se arată într-un comunicat al companiei medieșene.

Se închid restaurantele, cafenele, barurile, sălile de fitness și saloanele cosmetice

0

Ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat, marți seara, noi măsuri de limitare a răspândirii noului coronavirus. Printre acestea se numără suspendarea activității de servire și consum a produselor alimentare și alcoolice în restaurante, baruri și hoteluri.
Acestea vor putea oferi servicii drive-in, room-service și livra mâncare la pachet. O altă măsură anunțată este suspendarea tuturor activităților religioase, sportive, de divertisment și de îngrijire personală în spații închise. Toate evenimentele cu peste 100 de persoane organizate în aer liber vor fi interzise.
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu a vorbit și despre pregătirea unui pachet de măsuri economice, echivalent cu 2% din PIB pentru sprijinul sectoarelor afectate din economie, pachet pe care guvernul Orban ar urma să îl anunțe în cursul zilei de miercuri, 18 martie 2020. Una dintre măsurile luate în discuție ar fi posibilitatea amânării sau suspendării impozitului pe venit, pentru salariații din anumite sectoare, unde sunt probleme.
Peste 1 milion de angajați din economia românească riscă să rămână fără lucru iar zeci de mii de firme și PFA-uri să se închidă sau să își trimită salariații în șomaj tehnic din cauza crizei coronavirus.
În ultimele zile, sute de firme, în special din zona serviciilor către populație, organizării de evenimente și din HORECA și-au suspendat activitatea, fapt care va genera consecințe economice semnificative pe lanțurile de business, potrivit analizei unei firme de consultanţă.
”Ne uităm și la măsuri în ceea ce privește impozitul pe venit pentru persoane fizice și astăzi se va definitiva și această măsură, vedem cum va fi ea la final. Sunt mai multe variante. Există varianta să amânăm pentru două luni de zile plata impozitului pe venit pentru persoane fizice, dar pentru anumite sectoare, nu pentru toată lumea, acolo unde sunt probleme”, a spus Florin Cîțu.

FOTO: Cinci sibieni evacuați de pompieri în urma unui incendiu. O femeie are o arsură la nivelul feței

0

UPDATE – Incendiul fost lichidat de către pompieri militari sibieni. Femeia de aproximativ 70 de ani care prezenta o arsură la nivelul feței a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu de către echipajul SMURD. Celelalte persoane implicate nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
“Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul termic al unei lumânări lăsată nesupravegheată. Au ars obiecte de mobilier și diverse materiale textile”, a precizat plutonierul major Valentin Larie, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
O femeie a suferit o arsură la nivelul feței și cinci persoane au fost evacuate, miercuri dimineața, în urma unui incendiu produs în municipiul Sibiu.
Pompierii sibieni intervin, miercuri dimineața, cu două echipaje și autospeciale de stingere cu apă și spumă precum și două echipaje SMURD, în municipiul Sibiu, pe strada Târgul Peștelui, la un incendiu izbucnit la o casă.
Incendiul este localizat, se manifestă pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați și se lucrează pentru lichidarea acestuia, fără pericol de extindere la alte imobile.
„Din primele informații cele cinci persoane aflate în locuința au fost evacuate de către salvatorii sibieni,fiind  conștiente. Una dintre ele, o femeie de aproximativ 70 de ani, primește îngrijiri medicale prezentând o arsură la nivelul feței”, precizează ISU Sibiu.