Orașul trece printr-o perioadă specială. Străzile sunt tot mai goale, copiii nu mai merg la școală, sălile de spectacole sunt încuiate, muzeele și-au pus și ele afișul “ÎNCHIS” pe ușă. La tribunal nu se mai judecă decât procesele urgente, Sala Transilvania e pustie, iar pe străzi circulă tot mai puține mașini.
Nu cu mult timp în urmă, Sibiul gemea de lume, de turiști, români și străini, iar toată vara piețele și scenele din oraș au fost în centrul atenției milioanelor de oameni, localnici și vizitatori. Ceea ce se petrece astăzi cu economia orașului, cu viața culturală și socială a lui, este o tragedie. Sper din tot sufletul să nu apară  cazuri locale de îmbolnăviri cu coronavirusul, deși este foarte probabil ca speranțele mele să fie doar rezultatul unui optimism inutil.
Ei bine,  în ciuda efectelor devastatoare ale acestei “pustiiri”, ceea ce trebuie să facem acum este să o susținem și să ne ascundem unii de alții cât putem de mult.
După cum arată toate datele epidemiei de coronavirus, răspândirea bolii în toate colțurile lumii, inclusiv în fiecare sat din România, nu este o problemă de “dacă”, ci una de “cât de repede”. Din acest motiv, pentru a nu ne face și mai mult rău decât au făcut unii dintre ai noștri, grăbind importul virusului, din Italia, Israel sau de aiurea, trebuie să înțelegem că sunt două probleme serioase în acest moment. Prima ține de protejarea noastră, a copiilor și mai ales a bătrânilor, care se pare că sunt cei mai vulnerabili. A doua ține de limitarea la maxim a vitezei cu care boala se poate răspândi în oraș, astfel încât să nu sufoce sistemul de sănătate. Mai exact: dacă virusul va ajunge treptat, cu un ritm ponderat, în mijlocul orașului, medicii și spitalele vor avea timp să se ocupe de toți cei bolnavi, iar pierderilor vor fi minime. La vară efectele s-ar putea diminua serios, astfel că vom avea timp să ne pregătim, poate chiar cu un vaccin, pentru iarna viitoare. Dar dacă explozia unei epidemii locale va fi una violentă, de pe o zi pe alta, greu ne va fi să găsim un loc pe un pat de spital, fie la stat, fie la privat, iar viteza cu care unii dintre noi vom fi loviți crunt va fi mare. Foarte mare.
Din aceste motive, oricât de durearoasă este imaginea acestui oraș fără turiști, fără spectacole, fără muzee, trebuie să facem eforturi să stăm cât mai mult în casă. Trebuie să ne ținem copiii departe de cinematograf, de mall, de terase, de locuri de joacă. Un lucru a fost spus mai rar în aceste zile: numărul de cazuri depistate de autorități nu este numărul real de cazuri dintr-o țară sau dintr-un oraș. Sunt oameni fără simptome care poartă deja virusul, sunt persoane cu simptome ușoare care nu au ajuns încă la un medic. Fiecare zi în care ei circulă liberi și interacționează cu ceilalți e o zi în care virusul se răspândește tăcut. Depinde de noi dacă ieșim în calea lui sau așteptăm ca lucrurile să se liniștească.