Acasă Blog Pagina 3841

Cvintetul „Wiener Kammersymphonie” aduce pe scena Filarmonicii lucrări de Beethoven

0

Cvintetul „Wiener Kammersymphonie” va ajunge pe scena sibiană, în cadrul Stagiunii „Beethovenescu 2020- 2021” a Filarmonicii de Stat din Sibiu. Evenimentul, realizat în colaborare cu Forumul Cultural Austriac București, va avea loc sâmbătă, 22 februarie, de la ora 19.
„Ansamblul austriac cu un timbru fără egal vine în concert extraordinar la Sibiu. Vor fi capodopere beethoveniene într-o versiune inedită, special aranjate pentru cvintet de coarde. Muzicieni „cu intonaţie instrumentală, timbru catifelat şi profunzime descriptivă fără rival”, după cum scria Giornale dell’Umbria, membrii Wiener Kammersymphonie susţin un concert unic în România, la invitaţia Filarmonicii de Stat Sibiu şi Forumului Cultural Austriac”, spun reprezentanții Filarmonicii de Stat din Sibiu.
Cvintetul „Wiener Kammersymphonie” va propune, printre altele, la Sibiu, două dintre lucrările din creaţia lui Ludwig van Beethoven, respectiv „Uvertura Coriolan, opus 62”, compusă în 1807, şi „Simfonia a VIII-a, opus 93”, concepută în 1812.
Ansamblul „Wiener Kammersymphonie” este alcătuit din Sergio Mastro (violoncel şi conducere artistică), Lukas Medlam (vioară), Matyas Andras (vioară), Nebojsa Bekcic (violă) și Damían Posse (contrabas).
Biletele pentru concerte şi recitaluri sunt puse în vânzare la sediul Filarmonicii de Stat Sibiu, din strada Cetăţii Nr. 3 – 5, online pe www.iabilet.ro şi în seara concertului, la intrarea în sală.

România riscă amenzi uriaşe din partea UE, din cauza tăierilor ilegale de păduri

Reprezentanţii Comisiei Europene au lansat un apel la autorităţile din România, pentru a pune în aplicare Regulamentul UE privind lemnul. Ţara noastră și-a asumat angajamentul de a respecta aceste proceduri, iar în caz contrar, România ar putea avea de plătit amenzi considerabile.
Miercuri, 12 ianuarie, Comisia Europeană a lansat procedura de infringement împotriva României deoarece ţara noastră nu s-a conformat până în acest moment la standardele UE de oprire a defrişărilor şi combatere a poluării. Regulamentul UE privind lemnul interzice întreprinderilor din sectorul lemnului să producă și să introducă pe pieţele din Uniune produse obținute din bușteni recoltați în mod ilegal.
Autorităţile naționale sunt criticate de Comisie deoarece nu au reuşit să aplice sancţiuni corespunzătoare celor care taie lemn în mod ilegal. De asemenea, impactul asupra zonelor protejate nu este luat suficient în considerare, în activitatea de gestionare a pădurilor. Există probleme şi în ceea ce priveşte transparenţa autorităţilor când vine vorba de administrarea zonelor forestiere. Accesul publicului la informațiile privind mediul, din planurile de gestionare a pădurilor, este limitat. 
“În cazul României, autoritățile naționale nu au fost în măsură să verifice efectiv operatorii și să aplice sancțiuni corespunzătoare. Inconsecvențele din legislația națională nu permit autorităților române să verifice cantități mari de lemn recoltat ilegal. În plus, Comisia a constatat că autoritățile române gestionează pădurile, inclusiv prin autorizarea exploatării forestiere, fără a evalua în prealabil impactul asupra habitatelor protejate, după cum se prevede în Directiva Habitate și în Directiva privind evaluarea strategică de mediu. De asemenea, există deficiențe în ceea ce privește accesul publicului la informațiile privind mediul din planurile de gestionare a pădurilor. Comisia a constatat, de asemenea, că unele habitate forestiere protejate au dispărut din cadrul siturilor protejate Natura 2000, ceea ce reprezintă o încălcare a Directivei Habitate și a Directivei privind păsările.” au menţionat reprezentanţii Comisiei într-un comunicat de presă. 
România are la dispoziţie o lună pentru a pune în aplicare măsurile transmise de Uniunea Europeană. În caz contrar, se poate ajunge la acţiunea în instanţă, la Curtea Europeană de Justiţie. Astfel, ţara noastră ar avea de plătit amenzi considerabile.
“Prin urmare, Comisia a decis astăzi să trimită României o scrisoare de punere în întârziere, acordându-i un termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor identificate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită autorităților române un aviz motivat.” au concluzionat reprezentanţii CE. 
Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a reglementărilor europene.
Pentru mai multe informații privind procedura UE de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, se poate consulta textul integral al MEMO/12/12.

Se oprește curentul electric în Sibiu și Șelimbăr

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
VINERI 14 FEBRUARIE
· între orele 9-11 în SIBIU, strada: ARGESULUI.
· între orele 8-14 în SELIMBAR, strada: MIHAI VITEAZUL NR. 38 A.
MARTI 18 FEBRUARIE
· între orele 10-11 în SIBIU, strazile: MAGHERANULUI – partial ; CAMPULUI – partial.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929

Joburi în Spaţiul Economic European: peste 600 de posturi pentru sibieni

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 607 locuri de muncă vacante în diferite țări din Europa.
Sunt oferite joburi în țări precum Spania, Olanda, Norvegia, Belgia sau Germania. Sunt căutate persoane cu pregătire în domenii precum mecanic semiremorci, mecanic auto, tinichigiu auto, vopsitor auto, lucrător în fermă, operator serviciii clienţi, lucrător în sera de capşuni, muncitori necalificaţi în grădinărit şi horticultură.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, unde consilierul EURES îi poate îndruma.
Vă prezentăm oferta integrală a locurilor de muncă:
Belgia – 3 locuri de muncă pentru: tehnician producţie, inginer horticol/biotehnolog/agronom;
Germania – 37 locuri de muncă pentru: mecanic locomotivă, bucătar, cameristă/roomboy;
Norvegia – 33 locuri de muncă pentru: mecanic semiremorci, mecanic auto (camioane şi autobuze) mecanic auto vehicule uşoare, tinichigiu auto, vopsitor auto, lucrător în fermă, operator serviciii clienţi, bucătar/preparator pizza, lucrător în producţie, farmacist;
Olanda – 26 locuri de muncă pentru: lucrător în sera de capşuni, muncitori necalificaţi în grădinărit şi horticultură;
Spania – 500 locuri de muncă pentru: muncitor agricol, muncitor agricultura – recoltat fructe roşii (zmeura, mure, afine si capsuni);
Suedia – 8 locuri de muncă pentru: mecanic auto, vopsitor auto;

Aproape 950 de joburi pentru sibieni. Ofertă scăzută pentru cei cu studii superioare

În această săptămână, în judeţul Sibiu sunt disponibile 947 locuri de muncă vacante oferite de către 79 de angajatori. Din totalul locurilor de muncă, 17 se adresează persoanelor cu studii superioare.
Se caută agent servicii client, analist resurse umane, inginer căi ferate, drumuri şi poduri, inginer construcţii civile, industriale şi agricole, inginer instalaţii pentru construcţii, operator vânzâri prin telefon, profesor în învâţământul gimnazial sau proiectant inginer electronist, în timp ce 930 de joburi sunt pentru persoane fără studii superioare.
20 de posturi sunt pentru sudori, iar 11 posturi sunt oferite pentru lăcătuși mecanici. Alte 97 de locuri de muncă disponibile sunt pentru muncitorii necalificați în industria confecțiilor, iar 62 de locuri de muncă pentru agenți de securitate.
7 posturi sunt oferite pentru ajutor de bucătar și ospătar, iar 5 locuri de muncă sunt pentru asfaltatori. Ofertă de locuri de muncă se înregistrează și la montatori subansamble, unde sunt oferite 20 de joburi, 6 locuri de muncă fiind oferite vânzătorilor.
În același timp sunt oferite 66 de posturi pentru lucrători comerciali și 7 joburi pentru instalatori instalații tehnico-sanitare și de gaze. Sibienii aflați în căutarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de operatori mase plastice, tâmplari, programatori, stivuitoriști sau ajutor în bucătărie.
Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.

Programul Rabla 2020 va oferi sume mai mari și va accepta și achiziția de motociclete

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a prezentat detaliile Programului Rabla din acest an. Printre noutăți se numără bonusul pentru mașini pe GPL și o creștere a sumelor pentru mașini hibride. Motocicletele sunt incluse și ele din acest an în program.
Programul Rabla, așa cum este cunoscut programul guvernului de subvenționare a achiziției de mașini noi, vine cu câteva noutăți importante în favoarea cumpărătorilor de mașini și, din acest an, de motociclete. După cum a anunțat ministrul Mediului, Rabla Clasic va avea un buget mai mare decât anul trecut, ajungând la 504 milioane de lei. „Această sumă ne va permite să creștem, așa cum am promis, la 60.000 numărul mașinilor uzate pe care le vom scoate din trafic. Românii care vor să fie pe lista celor 60.000 de beneficiari trebuie să știe că valoarea primei de casare rămâne la 6.500 de lei (aproximativ 1.350 de euro).  Această primă poate crește cu încă 1.000 de lei, dacă mașina nou cumpărată se înscrie în pragul de emisii de 96 de gr. de CO2”, a declarat ministrul Mediului.
Ministrul a explicat că a fost introdus și un nou eco-bonus. „Am introdus un eco-bonus nou în Rabla Clasic de anul acesta. Valoarea lui este tot de 1.000 de lei adăugați la prima de casare. Eco-bonusul se poate cumula cu prima de casare în cazul în care mașina nou cumpărată este cu sistem GPL. Am decis inclusiv creșterea eco-bonusului pentru mașinile hibride convențional (cele care nu se încarcă la priză) de la 1700 de lei la 2500 de lei.”
Ministrul a arătat că suma totală accesată prin Rabla Clasic 2020 poate atinge 2.000 de euro în cazul în care mașina nouă respectă regulile a două eco-bonus-uri. De exemplu, dacă un român va alege să cumpere o mașină hibrid convențional, cu un prag de emisii de 96 de gr. CO2, i se va deconta din costul total al mașinii suma de  2.000 de euro. Cu alte cuvinte, eco-bonusurile pot fi combinate între ele și adăugate la prima de casare, exact cum am explicat anterior”, a detaliat ministrul.
Rabla 2020 pentru motociclete
Rabla Clasic mai vine cu o noutate: posibilitatea de a achiziționa prin program motociclete. Desigur, și în acest caz trebuie casată o mașină mai veche de opt ani. „Prima de casare pentru cumpărarea unei motociclete noi este de 3.500 de lei”, a anunțat ministrul Alexe. Vor fi acordate subvenții și pentru motocicletele electrice.
Programul Rabla va avea cel mai mare buget de când există acest program, 140 de milioane de lei. Achiziția de mașini electrice va avea în continuare cea mai mare primă din Europa, 10.000 de euro pentru full electric și circa 4.500 pentru mașini hibride plug-in (cu încărcare la priză), dar nu mai mult de 50% din valoarea autovehiculului nou. Cu bugetul de anul acesta, 2.500 de români își pot cumpăra o mașină full electric și 400 de români pot achiziționa mașini hibride plug-in.
A fost introdusă și condiția ca utilizatorii voucherelor Rabla Plus să nu înstrăineze mașina cel puțin un an după achiziție.
Programul Rabla urmează să fie demarat în luna martie, însă nu a fost anunțată data exactă.

CCR a respins sesizarea lui Ciolacu și Meleșcanu privind asumarea răspunderii guvernului pe legea bugetului

​​​Curtea Constituțională a României a închis un posibil conflict între guvern și parlament, pe tema asumării răspunderii pe legea bugetului. CCR a respins sesizarea formulată de președinții celor două camere ale Parlamentului, Marcel Ciolacu și Teodor Meleșcanu. CCR a judecat mai multe sesizări PSD și Avocatul Poporului.
Judecătorii CCR au luat decizia de respingere a sesizării celor doi președinți ai camerelor parlamentului în pirvința asumării răspunderii guvernului pe legea bugetului cu majoritate de voturi. Pentru respingere au votat șase judecători, iar împotriva respingerii au votat trei, Valer Dorneanu, Gheorghe Stan și Attila Varga.
Premierul Ludovic Orban a anunțat, pe 23 decembrie 2019, în plenul reunit al Parlamentului, că Guvernul își asumă răspunderea pe Legea bugetului de stat pentru 2020 și pe Legea bugetului asigurărilor sociale pentru anul viitor. Curtea Constituțională a fost sesizată de președinții celor două Camere ale Legislativului cu privire la posibilul conflict juridic dintre Guvern și Parlament pe legea bugetului de asigurări sociale și legea bugetului de stat pe anul 2020, în aceeași zi.
Curtea Constituțională a mai judecat și sesizarea PSD împotriva interzicerii cumulului pensiei cu salariul la stat, măsură luată de Guvernul Orban la finalul anului trecut și a admis această sesizare.
O a treia decizie a fost luată pe sesizarea Avocatului poporului în privința Codului Administrativ adoptat prin ordonanță de urgență de Guvernul Dăncilă. Sesizarea a fost respinsă.
Nu în ultimul rând, CCR a decis că asumarea răspunderii guvernului pe modificarea OUG 114 e neconstituțională. Sesizarea a fost depusă de PSD pe 30 decembrie, după ce Guvernul Orban și-a asumat răspunderea pe un proiect de modificare a OUG 114.
În acest caz, lucrurile au luat o altă întorsătură, deoarece guvernul a dat o ordonanță de urgență prin care a preluat majoritatea prevederilor din proiectul de lege asumat în parlament pentru modificarea OUG 114.

Magie de Valentine’s Day

0

Noi știm că iubirea se sărbătorește în fiecare zi. Noi știm că atunci când iubești și ești iubit, nimic nu este imposibil. Noi știm, pentru că în fiecare zi din iubirea noastră pentru preparate sănătoase și gustoase, pregătim bucate alese pentru clienții noștri.
De Valentine’s Day, noi te așteptăm la Jacob Grillhouse unde, atenți și cu pasiune, facem ce e mai bine ca să îți oferim o seară magică. O seară, în care alături de cel pe care tu îl iubești, devine acea seară în care totul este la superlativ.
Invită-ți jumătatea la o cină romantică, iar noi vom avea grijă ca într-un cadru perfect, să aveți o experiență memorabilă.
Rezervă-ți acum locul, iar vinul va fi cadoul nostru pentru voi!  Nu e orice fel de vin. Îți vei delecta simțurile cu o selecție de vinuri a uneia dintre cele mai renumite crame din România – Crama Alira.
Sună la Jacob Grillhouse – 0369809060
Vom fi onorați să fim parte din povestea TA!

Va face închisoare pentru furt și distrugere

Un bărbat în vârstă de 42 de ani din Cisnădie va sta aproape cinci ani la închisoare pentru distrugere și furt.
Marți, polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Sibiu pe numele unui localnic în vârstă de 42 de ani. Bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt, furt calificat și distrugere.
Acesta a fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliție al județului Sibiu și urmează să fie transferat într-o închisoare din cadrul Sistemului Național al Penitenciarelor pentru executarea pedepsei.

Peste 550 de evenimente și artiști din 73 de țări, la FITS 2020

0

A devenit o tradiție ca, preț de mai bine de o săptămână, Sibiul să devină capitala mondială a teatrului. Nume mari din artele spectacolului, din întreaga lume, vor ajunge și în această vară la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Evenimentul se va desfășura în perioada 12 – 21 iunie și va avea tema „Puterea de a crede”.
Timp de zece zile, Sibiul se va transforma într-o scenă uriașă pentru spectacole de teatru, dans, muzică, circ contemporan, ateliere, masterclass-uri, spectacole – lectură, conferințe și expoziții.
În total, potrivit organizatorilor, vor fi pregătite pentru FITS 2020 peste 70 de spații de joc, printre care biserici, situri istorice, cafenele și clasicele săli de spectacol.
În agenda FITS se află peste 550 de evenimente și 73 de țări participante.
„Ceea ce ne interesează este puterea de a crede că există continuitate, încredere, iubire, construcție, viziune, că putem să ducem mai departe ce am făcut 26 de ani. E a 27-a ediție a Festivalului și vom avea mai multe spectacole bune, mai multe spații de joc, mai mulți spectatori”, a declarat Constantin Chiriac, în cadrul unei conferințe de presă.
Nume noi pe Aleea Celebrităților
Ca în fiecare an, încă din 2013, în cadrul FITS și Aleea Celebrităților se îmbogățește cu nume noi. Organizatorii Festivalului au anunțat până acum șase nume ce vor primi câte o stea pe Aleea din Sibiu, respectiv coregraful Sasha Waltz, coregraful și dansatorul de flamenco Israel Galvan, actorul, cântărețul și actorul Denis O’Hare, regizorul Jan Lauwers și scenograful Helmut Sturmer. Potrivit lui Constantin Chiriac, președintele FITS și directorul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, ar mai fi vorba de încă o mare personalitate din artele spectacolului – un laureat cu „Oscar” – însă deocamdată se așteaptă confirmarea acesteia.
 
FOTO – Arhiva FITS

Reținut de polițiști după ce a bătut un consătean

În cursul zilei de marți, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un tânăr în vârstă de 20 de ani, din satul Nou, cercetat penal pentru lovire sau alte violențe.
Polițiștii au stabilit, în urma cercetărilor că în 9 februarie, în jurul orei 17,30, în timp ce se afla în curtea unui imobil de pe raza localității Nou, tânărul în cauză l-ar fi lovit cu pumnii pe un localnic în vârstă de 30 de ani, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, bărbatul bătut având nevoie de 3-4 zile de îngrijiri medicale.
Bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Cursuri suspendate din cauza virozelor pentru două clase de la Școala Gimnazială nr. 25 din Sibiu

0

Din cauza numărului mare de viroze, Școala Gimnazială nr. 25 din Sibiu a decis suspendarea cursurilor la două clase, respectiv clasa a IV-a B și clasa a VI-a B, în perioada 12 – 14 februarie.
„Cursurile sunt suspendate la clasele a IV-a B și a VI-a B de la Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu pe motiv că peste 20% din numărul de elevi din fiecare clasă absentează din cauza virozei. În aceste clase sunt înscriși 47 de elevi”, a explicat Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.
Potrivit acestuia, miercuri, la nivelul unităților de învățământ din județul Sibiu, au fost raportate, în rândul elevilor, 117 de cazuri cu suspiciune de gripă, cu nivel pozitiv la testarea rapidă, și 2654 de cazuri de viroză.
Conform aceleiași surse, cele mai multe cazuri sunt la: Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Sibiu – 127, Școala Gimnazială nr. 1 Sibiu – 105, Școala Gimnazială „Hermann Oberth” Mediaș – 102 și la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Avrig – 100 de cazuri de suspiciune de gripă și viroze.