Doi bărbați, băuți bine și fără permise, au condus pe rând o mașină, iar la un moment dat au intrat cu autoturismul într-un cap de pod.
Luni, polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au răspuns unei sesizări privind producerea unui eveniment rutier pe DJ 105G, în afara localității Sadu.
„La fața locului, polițiștii rutieri au identificat un autoturism proiectat într-un cap de pod din beton, iar în afara acestuia doi bărbați, în vârstă de 21 și respectiv 46 de ani, din Veseud și Hunedoara.
Cei doi bărbați au declarat că au consumat băuturi alcoolice înainte de a conduce autoturismul, au condus mașina pe rând până în momentul producerii accidentului rutier soldat cu pagube materiale, însă niciunul dintre aceştia nu a recunoscut faptul că a condus autoturismul în momentul accidentului rutier soldat cu pagube materiale.
Totodată, în urma efectuării verificărilor în bazele de date s-a stabilit faptul că nici unul dintre cei doi bărbați nu deține permis de conducere, iar mașina au furat-o.
Polițiștii rutieri i-au testat cu aparatul etilotest, rezultatele fiind de 1,07 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului de 21 de ani și de 0,80 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat în cazul celui în vârstă de 46 de ani.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Continuă lucrările la sistemele de apă și canalizare pe unele străzi din Mediaș, în 2020
Continuarea și finalizarea unor lucrări demarate pe parcursul anului trecut reprezintă principala prioritate a operatorului Apa Târnavei Mari pentru anul în curs.
Este vorba despre lucrările la sistemele de apă și canalizare demarate pe străzile Sticlei și Școlii, dar și lucrări similare la străzile recent reabilitate din cartierul Moșnei. De asemenea, investiții la sistemele de apă și canalizare vor avea loc și în zona Gloria, pe străzile Geologiei și Metanului.
Unul dintre marile proiecte ale anului 2020 este cel care privește lucrări la sistemele de apă și canalizare în Mediaș și zona de nord-est a județului Sibiu, valoarea totală a investiției fiind de aproximativ 120 de milioane de euro.
Proiectul este în fază avansată, urmând ca semnarea acestuia să aibă loc în prima jumătate a acestui an.
„În acest an ne-am propus să continuăm acele lucrările începute în anul 2019, lucrări pe care le realizăm în etape din cauza valorilor mari necsare pentru finalizarea lor. Ne referim aici la zona străzilor Sticlei și Școlii sau la cartierul Moșnei.
De asemenea, am început lucrările și în cartierul Gloria cu strada Sondorilor, urmând ca în acest an să continuăm cu strada Metanului. Acestea sunt doar o parte din activitățile de investiții pe care cu sprijinul și în parteneriat cu administrația locală.
O altă zonă de interes pentru noi este proiectul pe care îl avem în pregătire într-o fază foarte avansată, ne putem permite să spunem chiar într-o fază finală, așteptând doar niște avize de acord din partea instituțiilor, premergătoare semnării contractului de finanțare.
Este un contract în valoare de aproximativ 120 de milioane de euro care pe lângă anumite lucrări din Mediaș, vizează practic regiunea nord-est a județului Sibiu”, a spus Ioan Munteanu, directorul general al Apa Târnavei Mari Mediaș.
Achiziții de utilaje și modernizarea punctelor de colectare, priorități pentru EcoSal în 2020
EcoSal, operatorul de salubritate din Mediaș, și-a stabilit principalele ținte pentru acest an. Astfel, în ceea ce privește investițiile pentru anul 2020, reprezentanții EcoSal vor să continue proiectul de modernizare a punctelor de colectare, în special la cele subterane, de pe raza orașului.
De asemenea, amenajarea unor noi puncte de colectare reprezintă o altă direcție de acțiune pentru anul în curs, la fel cum achiziționarea unor utilaje reprezintă o altă țintă a responsabililor opratorului de salubritate din municipiul de pe Târnava Mare.
Anul trecut, EcoSal a investit 1,1 milioane de lei în achiziționarea unor utilaje și echipamente, iar la începutul acestui an a fost achiziționat un tractor multifuncțional, care va putea fi folosit atât la transportul deșeurilor cât și pentru activități de deszăpezire.
„Operatorul de salubritate și administrația publică locală au investit constant în tot ceea ce înseamnă infrastructura specifică acestui serviciu. Astfel, am achiziționat echipamente specializate, am modernizat punctele de colectare din zonele cu gospodării la bloc.
Evident, acest trend încercăm să îl păstrăm și în acest an în sensul că ne vom axa în special în achiziționarea de echipamente și utilaje care să dezvolte acest serviciu, respectiv să crească permanent calitatea. De asemenea, vom insista pe tot ceea ce înseamnă modernizarea punctelor de colectare. După cum s-a putut observa în 2019, acestea au avut o apreciere deosebită din partea medieșenilor și sperăm ca pe parcursul acestui an să putem amenaja cât mai multe puncte.
În 2019, ca și valoare totală a investițiilor, s-au investit aproximativ 1,1 milioane de lei, iar în acest an, după aprobarea bugetului local și al societății, vom putea să demarăm noi investiții. În ceea ce privește modernizările punctelor de colectare, prioritate vor avea cele prevăzute cu containere subterane, urmând ca pe parcurs să extindem amenajările și la celelalte”, a declarat directorul general EcoSal Mediaș, Dan Vasi.
Peste 4.500 de medieșeni și locuitori ai zonei de nord au actele de identitate expirate
La sfârșitul anului 2019, în evidențele Serviciului Public Comunitar Local pentru Evidența Persoanei Mediaș figurau un număr de 4.542 de persoane cu acte de identitate expirate. Dintre acestea, 3.774 sunt acte expirate în anii anteriori.
Este vorba, în marea majoritate a cazurilor, de persoane care sunt plecate din țară a căror acte au expirat, dar figurează cu domiciliul stabil în Mediaș și localitățile învecinate. Un număr mare de restanțieri sunt înregistrați și în ceea ce privește copiii care au împlinit 14 ani și care nu au cerut primul act de identitate în termen, în acest caz fiind vorba despre 1.245 de persoane.
Pentru a încerca diminuarea cazurilor de persoane care au acte de identitate expirate, reprezentanții Serviciului Public Comunitar Local pentru Evidența Persoanei Mediaș fac un apel către toate persoanele să își verifice termenul de valabilitate al actului de identitate.
De asemenea, Evidența Persoanei Mediaș trimite trimestrial înștiințări persoanelor care au actele de identitate expirate să se prezinte la sediul serviciului pentru intrarea în legalitate.
Termenul de eliberare a actelor de identitate în cadrul Serviciului Public Comunitar Local pentru Evidența Persoanei Mediaș este cuprins între una și patru zile lucrătoare, programul de lucru cu publicul fiind de luni până vineri între orele 8.30-13, în zilele de marți fiind program și după amiaza între orele 16-18.30.
Palatul Copiilor va deschide o bibliotecă, din cărți donate
Reprezentanții Palatului Copiiilor Sibiu au anunțat deschiderea unei biblioteci în incinta instituției. Cărțile provin din donații făcute de persoane fizice, cărți care cântăresc două tone.
Palatul Copiilor Sibiu a anunțat deschiderea unei biblioteci, în noua clădire unde își desfășoară activitățile, pe strada Henri Coandă, numărul 51. Biblioteca este momentan în stadiul de amenajare, însă îi va putea primi în curând pe cei mici.
Au fost donate câteva mii de cărți pentru noul centru educațional. Principalul donator a fost Dr. Alexandru Leluțiu, fapt pentru care noua bibliotecă îi va purta numele. Alexandru Leluțiu este medicul care a pus bazele secției de hematologie a Spitalului Județean din Sibiu. Colecția considerabilă de cărți donate a fost realizată alături de soția sa, Maria Leluțiu, profesoară de limba română și latină la Școala Generală numărul 17 din Sibiu. Colecția constă în două tone de cărți, care au fost transportate cu un microbuz până la Palatul Copiilor de cumnatul medicului, Nicolae Pușchilă din Săliște.
Sibienii care își doresc să doneze cărți pentru această bibliotecă o pot face prin intermediul paginii de Facebook a Asociației Pro Palatul Copiilor Sibiu. „Dacă și dumneavoastră doriți să donați cărți, vă rugăm lăsați un mesaj cu detaliile donației, iar noi venim să le ridicăm.” au menționat reprezentanții asociației.

Începând din luna octombrie a anului trecut, copiii au putut frecventa cercurile Palatului Copiilor din Sibiu în noul sediu. Instituția fost deschisă datorită sutelor de voluntari care s-au implicat în renovarea clădirii, fie prin muncă fizică, fie prin bani donați, vara trecută. Sediul, pus la dispoziție de Primăria din Sibiu, se afla într-o stare deplorabilă înainte de acțiunea voluntarilor.
FOTO – Un autoturism s-a izbit de un microbuz de marfă
Un tânăr a fost rănit, marți, pe Drumul Județean 106 Sibiu – Agnita în urma unei coliziuniîntre un autoturism și un microbuz de marfă.
Un șofer de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum a intrat pe contrasens și s-a izbit de un microbuz de transport marfă, condus de un bărbat de 50 de ani.
Un pasager din autoturism, în vârstă de 26 de ani, a fost rănit în urma impactului. Acesta prezenta un traumatism la coloană și a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe pentru investigații medicale. Polițiștii rutieri au demarat o anchetă.
FOTO – ISU Sibiu
FOTO – Persoane încarcerate pe Valea Oltului după o coliziune între un TIR și autoturism
Un nou accident rutier grav s-a produs pe Valea Oltului la limita județelor Sibiu și Vâlcea. Potrivit primelor informații, două persoane sunt încarcerate în urma coliziunii dintre un TIR și un autoturism.
La locul accidentului rutier au intervenit echipaje de prim ajutor al ISU și Ambulanței Sibiu. Astfel, au fost prezente un echipaj de Descarcerare, un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă și o autospecială cu apă și spumă, precum și o autospecială a Ambulanței Sibiu.
Salvatorii au efectuat manevrele de descarcerare pentru cele doua persoane. S-au acordat îngrijiri medicale ambelor persoane, iar echipajul SMURD a transportat la Unitatea de Primire Sibiu o femeie de aproximativ 49 de ani, inconștientă, care prezenta un traumatism cranio-cerebral. Echipajul Ambulanței Sibiu a transportat la spital un bărbat de 54 de ani, stabil, cu traumatisme minore.
“Din primele cercetări se pare că șoferul mașinii, un bărbat în vârstă de 54 de ani din Caraș Severin, care se deplasa spre Vâlcea, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un TIR condus de un bărbat de 48 de ani din Cluj. Șoferul mașinii și pasagera din dreapta sunt răniți”, a precizat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.




