Sunt două feluri de oameni atunci când aud cuvântul „ruletă”. Cei care se gândesc la jocul de noroc, din casino, respectiv cei care se gândesc la instrumentul de măsurare cu același nume. Dacă faci parte din a doua categorie, atunci acest articol este pentru tine.
O ruletă de măsurat nu trebuie să lipsească din trusa niciunui meșter, dar nu trebuie să fii neapărat de meserie pentru a avea în casă o ruletă. Mai ales că aceasta are o mulțime de întrebuințări, pe șantier, în tâmplărie, în amenajări interioare, în trusa unui instalator șamd. Acestea pot avea lungimi de 2, 3, 5, 8 sau 10 metri, dar există și modele mai mari, care oferă benzi de 30 sau 50 de metri, pentru utilizări în construcții sau peisagistică, pe distanțe mari. Acestea au, însă, marje de eroare destul de mari, o acuratețe moderată dată de problemele de tensionare.
Ruletele de masurat sunt, însă, de mai multe feluri, în funcție de modul lor de utilizare. Astfel, putem avea ruletă de măsurat convențională, ruletă de măsurat tip roată, ruletă electronică etc.
Ruleta de măsurat convențională este de fapt o bandă metalică gradată, înfășurată în interiorul unei carcase de stocare și protecție, din metal, plastic sau aliaj, fiind cel mai uzual instrument întâlnit în trusele de scule. Distanța se măsoară cu acest tip de ruletă simplu, analizând valorile inscripționate pe banda metalică în unități și subunități.
Ruleta de măsurat tip roată este un instrument care se deplasează pe distanța urmând a fi măsurată. Încorporează un dispozitiv sub formă de cerc / roată, ale cărui mișcări de rotație sunt cuantificate și măsurate, rezultând distanța totală parcursă de ruletă. Se recomandă pentru a determina mai degrabă distanțe care nu sunt neapărat în linie dreaptă și mai ales în domenii precum construcțiile sau peisagistica, unde se întâlnesc distanțe mari.
Ruleta electronică este întrebuințată tot pentru calcularea de distanțe, dar valorile sunt afișate pe un ecran electronic. Sunt mai multe astfel de modele: cu calculator, cu laser, ultrasonică etc. Acestea se numesc și telemetre, iar complexitatea și numărul de funcții ale acestora sunt proporționale cu prețul lor.
Majoritatea ruletelor sunt inscriptionate atât în sistem metric, cât și sistem imperial de măsurat distanțele și lungimile. Mai ales când vorbim de modele fabricate în străinătate, care sunt destinate atât pieței europene, cât și pieței nord-americane. În România și în restul Europei continentale, sistemul metric este cel folosit în mod uzual, dar multe modele de rulete au atât centrimetri/metri, cât și inchi/picioare pe banda de măsurare.
Fiecare ruletă are o anumită marjă de eroare, aceasta fiind cu atât mai mică cu cât are o clasă de acuratețe mai mică. Astfel, clasa I de acuratețe are o eroare mai mică decât clasa de acuratețe II sau III. Acestea sunt date de toleranța benzii metalice a ruletei la întindere, fiind calculate la temperatura standard de 20 de grade Celsius.
Clasa III arată, astfel, o marjă de eroare de 4,6 milimetri în plus sau minus la o lungime desfășurată de 10 metri. Clasa II de acuratețe se certifică prin două liniuțe într-un cerc și are o marjă de eroare de 2,3 milimetri la 10 metri. În fine, clasa I este, așa cum spuneam, cea mai precisă, având o marjă de eroare de doar 1,1 milimetri la 10 metri desfășurați.
Ruletele metrice au o istorie destul de scurtă și sunt legate de inventarea/adoptarea sisemului metric, în Franța, în secolul 18, dar oamenii au avut mereu nevoie de instrumente de măsurat lungimi și distanțe.
Prima ruletă de măsurat atestată oficial datează din 2650 înaintea erei noastre și era, culmea, din cupru. Această tijă de măsurare a fost găsită de germanul Eckhard Unger. În 1500 î. Hr. au existat rulete de fildeș folosite de civilizații din Valea Indului. Unele descoperiri din Lothal au arătat că există o ruletă de măsurat veche de 4.400 de ani, și avea o precizie de 1,6 milimetri. Prima ruletă pliabilă, apropiată de ce cunoaștem azi, a fost inventată de Anton Ullrich, iar prima ruletă flexibilă datează din 1902. În anul 1869, Alvin J. Fellows din Connecticut (SUA) a obținut primul brevet pentru un instrument de măsură într-o carcasă circulară.
Avantajele și întrebuințările unei rulete de măsurat
Sfaturile FBI pentru cei care dețin sau vor să-și cumpere un Smart TV
În prezent, aproape toată lumea care achiziționează un televizor nou optează pentru un televizor inteligent sau cum mai este numit, colocvial, un Smart TV. Deși acest lucru pare o idee bună în absolut toate cazurile, FBI (Biroul Federal de Investigații american) nu este de aceeași părere.
Pagina oficială a FBI a publicat, recent, un aviz adresat tuturor consumatorilor, prin care le dezvăluie acestora ce pericole presupune un Smart TV, dacă nu este folosit corespunzător.
FBI nu încearcă, bineînțeles, să descurajeze achiziția de televizoare inteligente, dar explică cum ar trebui să avem grijă, toți consumatorii, de anumite aspecte care țin de securitatea noastră. Cu tot mai multe și mai multe aplicații și servicii disponibile, televizoarele Smart s-au transformat în noua țintă a hackerilor și a atacurilor cu viruși.
Un hacker rău-intenționat ar putea compromite siguranța televizorului nostru inteligent, pentru a controla astfel router-ul sau pentru a asculta ce vorbim în casă, ba chiar și să vadă ceea ce facem, dacă Smart TV-ul nostru este dotat cu microfon și cameră video.
Samsung Smart TV –
FBI încearcă, așadar, să tragă un semnal de alarmă și să educe consumatorii cu privire la motivele pentru care ar trebui să fim preocupați de securitatea televizorului nostru inteligent, la fel ca și de cea a telefoanelor noastre inteligente.
Sfaturile celor de la FBI pentru deținătorii de Smart TV sau pentru cei care își propun să devină proprietari ai unui televizor inteligent:
– documentează-te și asigură-te că știi cu exactitate ce funcționalități are televizorul tău și cum să-l controlez. Caută pe Internet după numele și numărul modelului tău de Smart TV și cuvintele „microfon”, „cameră” sau „intimitate”. Poți încerca și cu variantele în engleză ale acestor cuvinte, cu siguranță o să găsești mult mai multe informații.
– nu te încrede în setările standard de securitate ale Smart TV-ului tău. Schimbă parola dacă poți la intervale cât mai dese și citește manualul de utilizare al modelului tău de televizor pentru a ști cum se pot opri microfoanele, camerele video și află cum culege acesta informații persoanele despre tine. Dacă nu le poți dezactiva, mai gândește-te dacă vrei să deții un asemenea televizor în propria casă. Alege modelele de smart TV care îți permit să faci aceste setări.
Oferte Samsung Smart TV –
– dacă nu poți dezactiva camera video a Smart TV-ului, dar vrei să o faci, poți încerca să lipești o bucată de bandă adezivă neagră peste aceasta.
– asigură-te că alegi un producător de Smart TV-uri care e capabil să-ți ofere actualizări constante ale dispozitivului cu sisteme de securitate.
– citește politicile de confidențialitate ale fabricantului televizorului și ale serviciilor de streaming folosite. Verifică în amănunt ce date colectează acestea despre tine și activitățile tale, cum le păstrează și în ce condiții și ce fac cu acestea.
Oferte Samsung Smart TV
Indiferent că ai deja un Smart TV sau ți-ai pus în cap să-ți achiziționezi unul, aceste sfaturi ale FBI sunt unele de bun simț și extrem de utile dacă ții la propria ta siguranță online. Tratează un Smart TV ca pe orice alt dispozitiv din casa ta care se conectează la Internet!
Simona Halep, 6 ani de dominație în tenisul feminin
În ziua de 27 ianuarie 2014, Simona Halep intra pentru prima oară în cariera sa în TOP 10 WTA la feminin. De atunci, românca a dominat tenisul feminin printr-o constanță nemaiîntâlnită la restul jucătoarelor, printr-o muncă extraordinară și un travaliu enorm avut la fiecare meci, iar toate acestea i-au adus două trofee de Mare Șlem și alte turnee importante câștigate, două perioade în care a fost numărul I mondial și șase ani consecutivi petrecuți în top 10 WTA.
Simona Halep este unica sportivă care nu a mai ieșit de acolo de atunci și dintre sportivele născute în 1980 sau după ea are cele mai multe săptămâni în Top 10 din istorie. Mai mult, Simo (2 WTA) și Serena Williams (8 WTA) sunt singurele două jucătoare care se aflau atunci între primele zece și sunt și acum. Victoria Azarenka (Belarus), Li Na (China), Agnieszka Radwanska (Polonia), Maria Sharapova (Rusia), Petra Kvitova (Cehia), Sara Errani (Italia), Jelena Jankovic (Serbia) și Angelique Kerber (Germania) erau celelalte tenismena din topul mondial în 2014.
Doliu în sportul mondial. Marele baschetbalist, Kobe Bryant a murit
Zi tristă de 26 ianuarie în sportul mondial profesionist. Unul din cei mai mari baschetbaliști din istoria acestui sport, Kobe Bryant a murit după un accident aviatic. Alături de el se afla și fiica sa Gianna, ea pățind același lucru, precum și ceilalți opt pasageri ce se aflau acolo, după ce elicopterul lor s-a prăbușit în orașul Calabasas din California.
Kobe Bryant avea 41 de ani. El a evoluat timp de 20 de ani la Los Angeles Lakers, în perioada 1996-2016. Perioadă în care a avut evoluții extraordinare pe parchet, el reușind să obțină cu echipa sa 5 titluri NBA, iar în anul 2008 a fost desemnat cel mai bun baschetbalist al planetei: MVP. Kobe a cucerit două titluri olimpice și unul mondial cu echipa masculină a Statelor Unite ale Americii.
Simona Halep s-a calificat în sferturi la Australian Open
Jucătoarea numărul I a României a continuat parcursul impecabil de la ediția 2019 a Australian Open și în optimile de finală ale competiției. Simona Halep s-a calificat în sferturi după o victorie în două seturi în fața belgiencei Elise Mertens (17 WTA), scor 6-4, 6-4. Constănțeanca a ajuns aici fără a ceda vreun set până acum și pare pregătită pentru primul său triumf în Oceania.
Simona Halep a trecut de Elise Mertens într-o oră și 38 de minute, după un joc dificil contra belgiencei. Românca a început partida mai bine și s-a distanțat la 3-1. Oponenta sa a revenit și a câștigat trei game-uri la rând, 3-4, însă sportiva antrenată de către Darren Cahill a făcut și ea la fel și s-a impus în setul I cu 6-4. În setul II, tenismena noastră a condus iar autoritar, 3-0 și 4-2, însă Mertens a egalat la 4 și juca excelent. În acel moment, Halep și-a arătat încă o dată clasa pe teren, și-a ridicat jocul și a obținut cele două game-uri de care mai avea nevoie pentru a treisprezecea sa calificare în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slem.
După acest succes, Halep a urcat pe locul 2 în clasamentul mondial feminin, 430 de puncte WTA fiind câștigate de ea după calificarea în primele opt sportive ale întrecerii. În sferturi, Simona va juca cu Anett Kontaveit, tenismenă din Estonia clasată pe locul 31 WTA și care a scris istorie fiind prima jucătoare din țara sa care ajunge în această fază la Australian Open. Kontaveit a trecut de poloneza Iga Swiatek, după un meci foarte strâns, 6-7, 7-5, 7-5. De-a lungul timpului, Halep și Kontaveit s-au întâlnit de două ori, Simona învingând în ambele meciuri.
FOTO – Pompierii sibieni s-au luptat 16 ore cu un incendiu, la Marpod
Pompierii au intervenit peste 16 ore pentru stingerea unui incendiu izbucnit sâmbătă, după-amiază, la un depozit de furaje din localitatea Marpod.
Două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă precum și o autospecială de prim-ajutor medical SMURD, 20 de pompieri militari sprijiniți de membrii Serviciului voluntar pentru situații de urgență al localității Marpod, s-au mobilizat pentru stingerea focului și pentru a evita extinderea focului la adăpostul de oi aflat în imediata apropiere.
Intervenția a fost una dificilă și de durată îndelungată din cauza suprafeței și cantității mari de lucernă depozitată precum și a condițiilor de vânt existente.
Salvatorii au asigurat peste noapte supravegherea focarelor existente și intervenția în cazul reaprinderii acestora, lichidând duminică, ultimele focare.
Focul a distrus 350 de baloți de lucernă pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați. Pompierii au reușit stingerea focului înainte să se extindă la adăposturile de animale situate în apropierea depozitului de furaje.
FOTO – ISU Sibiu
Octogenarii și cuplurile de aur vor fi premiate și în 2020, la Mediaș
Municipalitatea medieșeană va premia și pe parcursul acestui an persoanele din Mediaș și satul aparținător Ighișu Nou care vor împlini 80 de ani de viață în 2020 sau cuplurile care vor aniversa 50 de ani de căsătorie.
Pe ordinea de zi a primei ședințe ordinare din acest an se află proiectele de hotărâre privind premierea octogenarilor, respectiv a cuplurilor care vor împlini 80 de ani sau 50 de ani de căsătorie.
Anul trecut, fiecare octogenar a primit un premiu financiar în valoare de 400 de lei, iar 600 de lei au fost acordați pentru fiecare cuplu de aur premiat. Pe lângă premiile în bani, vârstnicii au primit și Diplome de Excelență.
Proiect de 5 milioane de euro pentru două investiții în Mediaș
Municipalitatea medieșeană este în evaluarea documentației de către ADR Centru pentru a obține finanțare în cazul unui proiect pe fonduri europene care vizează reabilitarea drumului care face legătura cu satul aparținător Ighișul Nou și amenajarea unui Centru Multifuncțional-Educațional în corpul E al fostei Școli de Aviație din oraș.
În privința reabilitării drumului care face legătura cu satul aparținător Ighișu Nou, responsabilii primăriei și-au propus reabilitarea sistemului rutier, realizarea de trotuare pentru trafic pietonal, amenajarea unei piste pentru bicicliști, reabilitarea podețelor, a rețelei de canalizare pluvială, consolidări ale zidurilor de sprijin și extinderea rețelei de iluminat. Valoarea acestui prim proiect este de 9,1 milioane de lei.
În privința Centrului Multifuncțional-Educațional, care urmează să fie amenajat într-unul dintre corpurile de clădire ale fostei de Școli de Aviație, se dorește implicarea medieșenilor în activitățile cultural-recreative care vor fi organizate. Viitorul centru va găzdui săli de teatru și spectacole, sală de canto, ateliere pentru machetare și printare tridimensională, ateliere meșteșugărești, săli expoziționale și săli de conferințe. Valoarea acestui proiect este de aproximativ 14,1 milioane de lei.
Primăria Mediaș a depus la finalul anului 2018 o cerere de finanțare pentru a primi fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Operațional 2014-2020, Axa 13.1 care vizează îmbunătățirea calității vieții populației din în orașele mici și mijlocii din România.
FOTO – O femeie a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un copac
O femeie a ajuns la Urgența spitalului din Agnita, duminică dimineața, după ce a intrat cu autoturismul într-un copac, pe drumul dintre Merghindeal și Agnita.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, se pare că femeia, în vârsta de 45 de ani, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile meteo și de drum, a ieșit de pe șosea și a intrat intr-un copac situat pe marginea drumului.
În urma impactului, femeia a suferit un traumatism cranio-cerebral. Un echipaj SMURD i-a acordat victimei îngrijiri medicale și a transportat-o la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului din Agnita. Polițiștii rutieri sunt la locul evenimentului și au demarat o anchetă.








