Acasă Blog Pagina 3886

CSU Sibiu joacă azi returul Cupei împotriva Universității Cluj

0

BC CSU Sibiu întâlnește marea rivală de la U-BT Cluj Napoca, în cadrul returului sferturilor de finală ale Cupei României. Partida se va disputa de la ora 19:00, la Sala Transilvania, iar ultimele bilete disponibile se pun în vânzare de la ora 18:00, la casieria arenei. Partida va fi transmisă LIVE pe DigiSport. Se anunță o atmosferă extraordinară în sală.
Misiunea jucătorilor lui Dan Fleșeriunu va fi una deloc ușoară, după ce în tur, echipa clujeană s-a impus la o diferență de 19 puncte, 83-64. ”Șepcile roșii” pornesc mari favoriți în a se califica în ”careul de ași” al întrecerii. Chiar și așa, BC CSU Sibiu va intra extrem de mobilizată în teren și speră într-o victorie pentru a-și lua revanșa pentru jocul din tur.
Înaintea partidei, antrenorul Dan Fleșeriu a declarat următoarele:
”Urmează un meci greu, aproape imposibil de întors diferența de 19 puncte, dar jucătorii noștri trebuie să arate atitudine, așa cum au avut timp de 35 de minute în meciul de la Cluj, când erau 4 sau 5 puncte diferență. Apoi am căzut. Va trebui să facem, evident, un joc mult mai bun aici, să încercăm să recuperăm după fiecare sfert, pas cu pas, și să ajungem în sfertul 4 cu șanse de a câștiga meciul. Dacă se poate, ar fi extraordinar să reușim să întoarcem rezultatul. Clujul, la ora actuală, este cea mai bună echipă din campionat, alături de Oradea, și, cu siguranță, nu vom avea un meci ușor cu ei, dar trebuie să ne mobilizăm. Obiectivul nostru este evident să câștigăm”.

FCH a pierdut amicalul cu elvețienii de la Winterthur

0

Jucătorii antrenați de către Vasile Miriuță au început cu stângul perioada de pregătire în ceea ce privește rezultatul de pe teren. FC Hermannstadt a pierdut jocul amical cu echipa elvețiană, FC Winterthur, scor 1-2. Formația de liga secundă a condus 1-0 după o reușită din lovitură liberă, sibienii au egalat în minutul 85 prin croatul Plazonja, însă FCW a marcat golul victoriei la ultima fază a disputei. Cristiano, Luchin, Viera, Rimane, Opruț, Pires, Taira, Dumitriu, Petrescu, Caiado și Yazalde au fost jucătorii trimiși ca titulari de Miriuță.

FC Hermannstadt va disputa astăzi primul amical din acest an

0

Echipa sibiană dispută în mai puțin de o oră primul meci amical din acest an. La ora 17,00, FC Hermannstadt va întâlni pe FC Winterthur, locul 6 din Challenge League, a doua ligă din Elveția. Meciul se va disputa pe stadionul Burgos Quintana și va fi primul pentru Vasile Miriuță de la revenirea sa ca antrenor principal al alb-roșilor. Tehnicianul sibienilor va putea vedea pentru prima oară în ce condiții se prezintă fotbaliștii săi și contra unor adversari, după patru zile de pregătire avute la Marbella.

Numărul nașterilor la Maternitatea Spitalului Județean Sibiu este în creștere

0

Pentru al șaptelea an consecutiv, numărul nou-născuților aduși pe lume în cadrul maternității Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a crescut.
Pe parcursul anului 2019 s-au născut peste trei mii de bebeluși la maternitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Comparativ cu 2018, numărul de nou-născuți este mai mare cu 3%, potrivit reprezentanților spitalului. Este al șaptelea an la rând, în care medicii SCJU Sibiu au înregistrat o creștere a numărului de nou-născuți.
„Pentru al şaptelea an consecutiv, datele statistice consemnate au indicat creşterea numărului de copii născuţi la Maternitatea SCJU Sibiu. Au fost înregistrate 3.098 de naşteri, dintre care 68 au fost gemelare şi 4 de tripleţi, numărul nou-născuţilor fiind de 3.174, cu aproape 3% peste cel din 2018. Din totalul nou-născuţilor, 1.652 sunt băieţi şi 1.552 de fete. Cea mai prolifică lună din anul precedent a fost septembrie. (…) Cei mai puţini copii au venit pe lume în luna februarie, cu 222 nou-născuți (109 băieţi, 113 fete)”, se menționează într-un comunicat al unității sanitare citat de Agerpres.
Reprezentanții spitalului sunt de părere că principalul motiv pentru care mămicile aleg serviciile maternităţii de stat sunt „condiţiile foarte bune”. Maternitatea din Sibiu a fost recent renovată şi modernizată. Lucrările au început în 2011 și au fost finalizate în aprilie 2015. Investiția a fost de aproape 26 de milioane de lei. 
„Calitatea serviciilor oferite este una de nivel european, mamele şi copiii fiind îngrijiţi în spaţii corespunzătoare, de la cabinete, săli de naşteri, sălile de operaţii şi până la saloanele de tip roaming-in, cu 2 paturi şi grup sanitar propriu, unde sunt cazate mămicile împreună cu bebeluşii. De asemenea, personalul medical al maternităţii are printre cele mai bune rezultate din ţară”, susţin reprezentanții unității sanitare.

Înfrângere în primul amical al iernii: Gaz Metan – FC Lausanne Sport 1-3

0

Gaz Metan a pierdut prima partidă de verificare disputată în cantonamentul din Spania. Formația lui Edi Iordănescu a fost învinsă cu scorul de 3-1 de FC Lausanne Sport, liderul Ligii secunde din Elveția.
Gaz Metan a început partida cu FC Lausanne Sport în formula Răzvan Pleșca, Romeo Roberto, Juel Thomas Nielsen, Marius Constantin, Mihai Velisar, Mickael Diakota, Neluț Roșu, Stephan Drăghici, Ioan Hora, Dumitru Cardoso și Sergiu Buș.
În actul secund, tehnicianul Edi Iordănescu a folosit o formulă compusă din Ricardo Batista, Marian Pleașcă, Răzvan Popa, Ionuț Larie, Răzvan Trif, Fofana Boubacar, Lukas Droppa, Paul Costea, Sergiu Ciocan, Nasser Chamed și Ely Fernandes.
Formația elvețiană a deschis scorul în minutul 28 al partidei prin Anthony Koura, care a înscris cu un șut din interiorul careului de 16 metri și a intrat în avantaj la cabine. FC Lausanne Sport și-a dublat avantajul după cinci minute de la reluarea jocului, după o lovitură de pedeapsă transformată de Christian Schneuwly. În minutul 76, s-a făcut 3-0 în urma unui contraatac.
Golul a fost marcat tot de Anthony Koura, care a reușit astfel dubla. Gaz Metan a marcat golul de onoare în minutul 89, după reușita semnată de Paul Costea.

Se oprește curentul electric în Sibiu și Păuca

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
JOI 16 IANUARIE
· între orele 10-16 în PAUCA, strada:NR. 169-199:286-310:57-63.
VINERI 17 IANUARIE
· între orele 15–17.30 în SIBIU, strazile: GARII ; DOROBANTILOR- partial ; Calea GUSTERITEI – partial ; MOARA DE SCOARTA –partial; TEILOR – partial; DECEBAL; LUPENI- partial; CUGIR; SERPUITA; ANA IPATESCU;MUNCII; CALAN; Fundatura LUPENI.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

A spart două locuințe și a furat electronice

Un tânăr din Mediaș a fost reținut de polițiști, el fiind bănuit că în vara anului trecut a comis trei furturi din două locuințe din municipiu.
Astfel, în continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar penal care vizează săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat, în cursul zilei de luni, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Mediaș au reținut un localnic în vârstă de 29 de ani.
Bărbatul este bănuit că, în cursul lunii august 2019, ar fi pătruns în două locuințe de pe raza municipiului Mediaș, într-una dintre acestea de două ori, de unde ar fi furat mai multe bunuri, printre care trei telefoane mobile și un televizor.
Față de medieșean s-a dispus reținerea 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat instanței pentru aplicarea unei măsuri preventive. Polițiștii medieșeni încarcă acum să afle dacă tânărul reținut a mai fost comis și alte furturi.
Pentru a preveni furturile din locuințe, polițiștii recomandă să nu permiteți accesul persoanelor necunoscute în locuință, asigurați-vă că toate căile de acces în imobil și/sau curte sunt încuiate, chiar dacă sunteți acasă și nu povestiți persoanelor necunoscute despre bunurile pe care le dețineți, chiar despre un banal telefon mobil.

Ziua Culturii Naționale, la Biblioteca Municipală Mediaș

0

Municipalitatea medieșeană, prin Direcția pentru Cultură, organizează miercuri, 15 ianuarie 2020, începând cu ora 12.15, în cadrul Bibliotecii Municipale „Stephan Ludwig Roth” un eveniment dedicat Zilei Culturii Naționale și marelui poet român, Mihai Eminescu.
Elevii claselor a IX – a A și a IX – a B de la Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth” din oraș, însoțiți de către profesorii Daniela Aparaschiței și Andreea Leitao, participă la activitatea intitulată „Mari Români: Mihai Eminescu – 170 ani de la nașterea poetului național”.
Este pregătit un film privind viața și activitatea poetului, după care, elevii vor citi poezii scrise de acesta. De asemenea, cititorii bibliotecii medieșene sunt invitați la inaugurarea expoziției de carte „Omagiu Poetului Mihai Eminescu”, ce va fi deschisă pe tot parcursul lunii ianuarie.

Oamenii de știință au creat aur de 18 carate din plastic

O echipă de cercetători elveției au creat o pepită de aur de 18 carate, din materiale sintetice. Acest nou tip de aur cântărește de până la 10 ori mai puțin decât cel tradițional. 
Cercetătorii Insitutului Federal Elvețian pentru Tehnologie din Zurich au creat o pepită de aur de 18 carate, folosind o matrice de plastic în locul elementelor de aliaj metalic. Într-un articol publicat în jurnalul Advanced Functional Materials și citat de publicația Mining, oamenii de știință au detaliat procesul descoperirii.
În locul unui element de aliaj de metal, precum compoziția aurului tradițional, ei au folosit fibre de proteină și un polimer de latex pentru a forma o matrice în care au încorporat discuri subțiri de nanocristale de aur. Au adăugat aceste ingrediente în apă și au creat o dispersie. Mai apoi au incorporat sare pentru a transforma dispersia într-un gel și au înlocuit apa cu alcool. Apoi, au pus gelul cu alcool într-un dispozitiv sub presiune, unde presiunea ridicată și dioxidul de carbon suprapresurizat au permis amestecul alcoolului cu gazul de dioxid de carbon. Atunci când presiunea a fost eliberată, amestecul s-a transformat într-un aerogel. Căldura a fost aplicată continuu pentru a căli polimerii de plastic, astfel transformând materialul și compactându-l în forma finală dorită, fără a pierde compoziția de 18 carate.
Aceast nou tip de aur cântărește de cinci, până la 10 ori mai puțin decât aurul de 18 carate tradițional. Aliajul convențional folosit pentru aurul mai ușor este format din trei pătrimi aur la o pătrime de cupru, cu o densitate de aproximativ 15 g/cm3. Aurul nou, sintetic, are o densitate de 1.7 g/cm3.
„Acest aur are proprietățile fizice ale plasticului” a declarat unul dintre autorii studiului, Raffaele Mezzenga. “Dacă o bucată din el cade pe o suprafață solidă, sunetul este la fel cu cel produs de o bucată de plastic. Dar sclipește precum aurul metalic și poate fi cizelat și lucrat în forma dorită.”
Potrivit lui Mezzenga, este posibilă până și ajustarea durității materialului, schimbând compoziția aurului sau înlocuind latexul din matrice cu alte plasticuri, precum polipropilenul, care ar putea fi folosit, dar doar la o temperatură specifică. 
Mai mult, forma nanoparticulelor de aur pot schimba culoarea materialului. „Ca o regulă generală, metoda noastră ne permite să creăm aproape orice aur ne dorim, respectând proprietățile dorite ” a mai spus Mezzenga.

Quique Setien este noul antrenor al Barcelonei

0

Două campionate, o cupă și o Supercupă a Spaniei în aproape trei ani de zile nu au fost suficiente pentru Ernesto Valverde să rămână antrenor la FC Barcelona, iar spaniolul a fost demis de catalani și înlocuit cu Quique Setien, fostul tehnician al celor de la Betis Sevilla.
Quique Setien a semnat un contrat valabil până în 2022 și va avea sarcina de a readuce FC Barcelona în topul fotbalului mondial la nivel de cluburi, plus menținerea dominației din La Liga. Antrenorul spaniol are 61 de ani și s-a născut în Santander. De-a lungul carierei el a antrenat echipele Racing Santander, Poli Ejido, Guineea Ecuatoriala (națională), Logrones, Lugo, Las Palmas și Real Betis Sevilla. În ultimul său mandat la Betis, Setien a impresionat prin jocul spectaculos de posesie al echipei sale, exact atuul principal pe care se bazează FC Barcelona. El a terminat cu Betis pe 6 și pe 10 în Primera Division, iar în Cupa Spaniei a ajuns o dată în sferturi, iar anul trecut a fost în semifinale.

Simona Halep a câștigat primul meci la simplu din acest an

0

Revenirea în Australia a fost bună pentru Simona Halep, care a reușit astăzi să câștige primul meci disputat la individual în acest sezon competițional. Tenismena românca a avut parte de un meci dificil cu jucătoarea clasată pe locul 52, Ajla Tomljanovic, din Croația. Partida a durat o oră și 38 de minute, iar la capătul ei, Halep s-a impus în două seturi, scor 6-4, 7-5.
Simona Halep s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Adelaide după un succes cu 6-4, 7-5 împotriva jucătoarei Ajla Tomljanovic (26 ani). Meciul din sudul Australiei a fost început foarte bine de tenismena antrenată de către Darren Cahill. Simona a făcut break imediat și s-a distanțat la 2-0, însă adversara sa a ajuns de fiecare dată la numai un game diferență, având o șansă la 5-4 pentru Halep de a egala, dar românca a oprit-o și și-a adjudecat setul inaugural cu 6-4. Setul al doilea a început asemănător ca primul, Simona ajungând rapid la 2-0. De data aceasta, croata a egalat imediat la 2 si de acolo jocul a fost echilibrat până la 6-5 pentru Halep, moment în care românca a reușit să facă break și să câștige duelul 6-4, 7-5.
În faza următoare, Simona Halep va evolua în compania învingătoarei partidei dintre Aryna Sabalenka (12 WTA) și Bernanda Pera (70 WTA). Meciul se va disputa joi.

Naționala României de handbal are un nou antrenor

0

Echipa națională de handbal feminin a României are un nou antrenor de astăzi, după plecarea suedezului Tomas Ryde. Este vorba despre Bogdan Burcea, tehnician în vțârstă de 47 de ani. Acesta a fost votat aproape în unanimitate pentru preluarea reprezentativei noastre, în ședința Comisiei Tehnice ce a avut loc cu puțin timp în urmă.
Bogdan Burcea și-a început cariera de antrenor în 1995, iar până acum a antrenat în campionatul Greciei, al Insulelor Feroe, Ciprului și al României, iar la naționala feminină a fost secund în ultimul mandat al lui Gheorghe Tadici. Cele mai mari reușite ca antrenor vin de pe banca Coronei Brașov și mai ales a celor de la SCM Craiova, el reușind ca în 2018 să câștige trofeul Cupei EHF cu oltencele.
Burcea va avea o sarcină dificilă la națională, România evoluând la Turneul Preolimpic (20-22 martie), iar orice altceva decât calificarea la JO de la Tokyo 2020 va fi un eșec pentru fanii echipei noastre. Turneul preolimpic se va desfășura în Podgorica (Muntenegru), iar România va juca cu Norvegia, Muntenegru și Germania/Danemarca/Kazahstan, primele două urmând să se califice pentru competiția din Japonia.