Acasă Blog Pagina 3914

FOTO – Accident mortal pe DN 1, la Apoldu de Sus

Un bărbat de 61 de ani a murit iar un tânăr a fost rănit, luni dimineața, în urma unui accident rutier grav produs pe Drumul Național 1, la Apoldu de Sus.
Din primele cercetări ale polițiștilor se pare că șoferul unui autoturism care se deplasa spre Sibiu a pierdut controlul direcției, posibil de fondul vitezei neadaptate la condițiile meteo-rutiere și a intrat pe contrasens unde s-a izbit violent de un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani din Săliște.
Șoferul care a intrat pe contrasens a fost rănit grav și a decedat în urma accidentului rutier. Un pasager din autoturismul condus regulamentar a fost rănit, fiind transportat la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu. Echipaje de prim ajutor s-au deplasat la acest accident rutier pentru a acorda îngrijiri medicale persoanelor rănite. Au fost prezente echipaje SMURD și ale Ambulanței Sibiu
Polițiștii rutieri au deschis o anchetă în acest caz.

Avarie la rețeaua de distribuție a apei din Sibiu

0

Apă Canal Sibiu S.A. anunță că din cauza unei avarii produse la conducta de transport DN 800, în zona străzii Săcel din Sibiu, se va înregistra o puternică reducere a presiunii apei în cartiertele: Ștrand I si II, Lazaret, Reșița, Gușterița, zonele Lupeni, Oțelarilor, Ștefan cel Mare (blocuri), Zona Industrială Est, zona cuprinsă în perimetrul Șoseaua Alba Iulia – Turismului – Neculce – Malului, precum și în Orașul de Jos ( Piața Cibin,Turnului, 9 Mai, Constituției, Piața Gării, Regele Ferdinand, Uzinei, Parcul Tineretului, Hermann Oberth, Fabricii).
În funcție de consum, există posibilitatea ca, în unele zone, consumatorii să rămână fără apă. La dispoziția acestora, Apă Canal Sibiu SA a pregătit o autospecială cu apă menajeră ce se va deplasa la solicitările primite prin Dispecerat.
La fața locului se intervine pentru remedierea avariei estimându-se că lucrările vor fi încheiate în jurul orelor 24:00.
Apă Canal Sibiu S.A. își cere scuze tuturor consumatorilor afectați de situația ivită independent de dorința sa.
Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269.222.777, telverde 08008.202.202.

Concert al Filarmonicii de Stat din Sibiu, la Mediaș

0

Medieșenii sunt așteptați la un eveniment deosebit, la sfârșitul acestei săptămâni. Filarmonica de Stat Sibiu colindă în Mediaș, pe 20 decembrie la Sala Traube, sub bagheta dirijorului Virgil Popa și având-o ca solistă pe mezzosoprana Melinda Samson.
Cel mai cald și festiv concert al stagiunii ne va introduce în atmosfera sărbătorilor prin mult-iubitele lucrări clasice de Crăciun. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș. Biletele disponibile online, pe iaBilet.ro.
DIRIJOR: Virgil Popa
SOLIST: Melinda Samson
Programul evenimentului:
PARTEA I – P. I. Tchaikovski (1840-1893) – Suita “Spargatorul de nuci”
John Francis Wade (1711-1786) – Adeste Fideles
Adolphe Adam (1803-1856) – Cantique de Noël
Franz Lehar (1870 – 1948) – Valsul ”Gold and silver”
PARTEA a IIª – P. I. Tchaikovski (1840-1893) – Mars slav op.31
Leroy Anderson (1908-1975) – Mașina de scris – Bugler’s holiday
Franz Xaver Gruber (1787-1863) – Noapte de vis
Autor anonim – Din an în an
Dmitri Shostakovich (1906-1975) – Vals nº 2
Alan Silvestri (1950) – Christmas festival

Întreruperi de curent în Sibiu și mai multe localități din județ

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
LUNI 16 DECEMBRIE
• între orele 8.30-16 în ALAMOR, Localitate – partial, nr: 323;nr.326-478.
MARTI 17 DECEMBRIE
• între orele 9-13 în SELIMBAR, strada: ARMAND CALINESCU –partial.
• între orele 9-12 în  SEICA MICA, strada: PRINCIPALA – partial.
• între orele 8-10 în SIBIU, strazile: ARHIVELOR; BALCESCU N-partial; POPOVICI TIMOTEI; PIATA MARE – partial; PIATA SCHILLER; TIPOGRAFILOR; LAZAR GHEORGHE; PAPIU ILARIAN; POMPEIU ONOFREI.
• între orele 9-16 în SELIMBAR, strazile:CIMITIRULUI; LILIACULUI; TRIFOIULUI – partial.
• între orele 8.30-16 în ALAMOR, Localitate – partial, nr: 323;nr.326-478.
MIERCURI 18 DECEMBRIE
• între orele 8.30-16 în ALAMOR, Localitate – partial, nr: 323;nr.326-478.
• între orele 10-13 în SIBIU, strazile: BACCA PREOT; BRAZILOR; IZLAZULUI.
JOI 19 DECEMBRIE
• între orele 10-13 în POPLACA, partial – SOSEAUA SIBIULUI.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate.
Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

FC Hermannstadt a obținut un punct pe stadionul Ilie Oană

0

Chindia Târgoviște și FC Hermannstadt au terminat la egalitate a treia oară în cele cinci întâlniri avute între cele două formații. Cu puțin timp în urmă, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești, cele două echipe au încheiat 1-1. Ambele goluri ale disputei au fost marcate din penalty, Petrișor Petrescu (min.24) deschizând scorul pentru sibieni, iar Liviu Mihai (min.76) a egalat pentru gazde.
Chindia Târgoviște și FC Hermannstadt au oferit o partidă slabă în marea majoritate a timpului, excepție fiind până la primul gol al oaspeților și ultimele minute ale disputei. Primele 24 de minute au fost bune, ritmul de joc fiind excelent, iar fotbaliștii antrenați de Viorel Moldovan au avut două oportunități de a deschide scorul. Prima a fost prin fundașul lateral Negrea, a cărui șut a fost respins cu piciorul de Cristiano Figueiredo, iar apoi burkinabezul, Yameogo a scăpat singur cu goalkeeper-ul portughez, însă a tras peste. Ratările gazdelor s-au răzbunat la o fază la care Yazalde a fost faultat în careul advers de către Benga, centralul Adrian Comănescu a dictat lovitură de la unsprezece metri, iar Petrișor Petrescu a marcat fără emoții pentru 1-0. Culmea, golul oaspeților a pus ”plumb” în picioarele jucătorilor ambelor formații, iar după gol până în minutul 76 nu s-a mai întâmplat nimic interesant, jocul fiind extrem de slab și fără faze de poartă. Chindia a egalat după o neatenție colosală a lui Ionuț Stoica, fundașul Sibiului făcând un fault un careu, iar arbitrul a arătat din nou ”punctul cu var”. Liviu Mihai a șutat necruțător în vinclu și s-a făcut 1-1. A urmat iar o perioadă slabă, însă pe final ambele echipe au avut șansa de a-și adjudeca victoria, însă execuția violentă a lui Martac nu a fost suficientă pentru a-l învinge pe portarul lui FCH, iar la faza următoare, goalkeeper-ul Chindiei, Moldovan a respins lovitura de cap a lui Yazalde. S-a terminat 1-1, rezultat care nu ajută niciuna din echipe. Chindia rămâne pe unsprezece cu 21 de puncte, cu unul peste FC Hermannstadt, care este pe 13.
Chindia Târgoviște: Moldovan, Martac, Leca, Benga, Negrea, Neguț, Novac, Bic, Yameogo, Dumiter și Cherchez.
FC Hermannstadt: Figueiredo, Luchin, Rimane, Stoica, Opruț, Pires, Dâlbea, Offenbacher, Petrescu, Yazalde și Buzan.

FOTO – Copiii de la Școala Gimnazială din Axente Sever au primit daruri din partea liceenilor de la Liceul „Axente Sever” Mediaș

0

Începând din anul școlar 2017 – 2018 se desfășoară Proiectul de parteneriat „Împreună cu Ioan Axente Sever”, parteneriat care reunește Liceul Teoretic “Axente Sever” din Mediaș și Școala Gimnazială din comuna Axente Sever. Acest proiect cuprinde mai multe etape de derulare și are ca scop dezvoltarea patriotismului local și stimularea interesului elevilor pentru activităţi caritabile și schimburi de experienţă.
Proiectul de parteneriat „Împreună cu Ioan Axente Sever” continuă și în acest an școlar prin organizarea unor vizite reciproce care pun în prim plan discutarea aspectelor legate de personalitatea lui Axente Sever și a contextului social și politic în care a trăit acesta.
Un alt obiectiv il constituie desfășurarea unei activități caritabile care oferă șansa elevilor de liceu să devină altruiști, precum și derularea unor activități didactice cu ajutorul cărora elevii de la școala gimnazială pot cunoaște aspecte legate de disciplinele de învățământ predate la liceu.
Prima activitate din acest proiect a presupus, recent, o vizită a liceenilor axentiști la Școala Gimnazială „Axente Sever”, prilej cu care elevii din invățământul primar au pregătit o serbare cu ocazia apropierii Sărbătorilor de Iarnă. Elevii clasei a IX-a Matematică Informatică, îndrumați de către profesorii Lenuța Moldovan și Diana Streza au oferit cadouri de tip Shoebox, la realizarea cărora au contribuit toți elevii liceului și toate cadrele didactice.
Proiectul de parteneriat „Împreună cu Ioan Axente Sever” mai cuprinde vizite reciproce ale elevilor celor două unități de învățământ și participarea la activități didactice și extrașcolare. Proiectul se derulează până la finele anului școlar în curs.

FOTO – Tinerii din Banat, la Biserica din Cimitirul Ortodox Mediaș. Duminică a avut loc și Bazarul de Crăciun

0

A fost o duminică specială la Biserica „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel şi Sfinţii Transilvăneni” din Cimitirul Ortodox Mediaș.
Preotul Mihai din Reșița alături de un grup de 30 de tineri din Banat au participat la slujba de duminică, iar la final au încântat audiența cu minunate colinde. La sfârșitul slujbei, tinerii bănățeni au prezentat și un scurt program artistic, apreciat de toți cei prezenți.
De asemenea, copiii şi tinerii bisericii „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel şi Sfinţii Transilvăneni” au organizat duminică, 15 decembrie, la sfârşitul Sfintei Liturghii, Bazarul de Crăciun. Toate produsele care au fost oferite spre vânzare au fost realizate de copii, iar cu banii obţinuţi din vânzarea produselor vor fi ajutate mai multe persoane nevoiașe în săptămâna premergătoare marelui Praznic al Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Pe parcursul săptămânii viitoare, cei de la Centrul Bisericesc ”Sfântul Nectarie”, însoțiți de părintele Flaviu Fleșer, vor aduce daruri de suflet bolnavilor internați in Spitalul Municipal Mediaș, altor vârstnici internați în diferite instituții din oraș precum și unor familii nevoiașe din Mediaș, care vor primi în dar colinde și mici cadouri.

Victorie a tinerilor sibieni: Astrid Fodor i-a invitat la primărie pe tinerii amendați de la Fridays for Future 

Un eveniment extrem de important pentru democrație și pentru normalizarea relațiilor Primăriei Sibiu cu organizațiile tinerilor din oraș s-a petrecut la sfârșitul săptămânii. Primarul Astrid Fodor i-a invitat la o discuție pe tinerii de la Fridays for Future Sibiu, care în urmă cu două săptămâni fuseseră amendați de poliția locală.
Primăria Sibiu, primarul Astrid Fodor, dau semnale puternice că înțeleg mecanismele democrației. După ce, cu două săptămâni înainte, copiii, tinerii care au manifestat pașnic în fața primăriei fuseseră amendați pentru că au depășit spațiul autorizat manifestației, acum Astrid Fodor, primarul orașului, i-a invitat pe aceștia la o discuție pe tema manifestației lor. Este vorba despre elevi din clasele a VIII-a, a IX-a și a X-a de la liceele Samuel Brukenthal, Onisifor Ghibu și Pedagogic, după cum anunță primăria.
“Tema schimbărilor climatice este de mare interes pentru Primăria Sibiu și pentru mine personal. Am dorit să aflu direct de la acești tineri platforma programului la care ei au aderat și proiectele pe care le propun pentru a contracara efectele schimbărilor climatice în Sibiu. Sunt de acord că trebuie să acționăm din timp în direcția reducerii poluării, informându-ne despre posibilitățile pe care le avem pentru a reuși acest lucru și conștientizând populația cu privire la efectele schimbărilor climatice. În acest sens am lansat ideea formării unui grup de lucru alcătuit din reprezentanți ai Primăriei, ai Fridays for Future și ai altor organizații de profil care va avea ca scop gândirea unor proiecte care să conștientizeze comunitatea cu privire la schimbările climatice și care să accelereze eliminarea factorilor poluatori din oraș.”, a transmis Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, printr-un comunicat.

Primăria mai spune că „în cadrul discuțiilor au fost prezentate proiectele instituției în sensul protejării mediului, scăderii poluării și creșterii calității vieții în oraș. La rândul lor, reprezentanții Fridays for Future au prezentat ceea ce își doresc ei pentru Sibiu, pentru ca acesta să devină în cel mai scurt timp un smart green city, care să utilizeze energia regenerabilă, să fie neutru din punctul de vedere al emisiilor de CO2, iar minim 50% din suprafața sa să o reprezinte spațiile verzi.”

Acțiunea este, în cele din urmă, un gest de normalitate făcut de Astrid Fodor, după ce reprezentanții Poliției Locale Sibiu au decis să-i amendeze pe cei care au organzat mitingul Friday for Future. Cel amendat a fost unul dintre părinții copiilor, cel care semnase hârtiile de autorizare, iar motivul amenzii este că au plecat de lângă catargul unde era aprobat mitingul și au mers cu pancardele prin Piața Mare. Reacția sibienilor a fost una extrem de vehementă, în spațiul public, în comentariile postate la articolele referitoare la acest eveniment. Mai multe persoane publice au luat și ele poziții, oferindu-se să plătească amenda primită de organizatorii de la Fridays for Future. La acel moment, Primăria Sibiu a luat o poziție surprinzătoare, prin purtătorul de cuvânt Mirela Gligore, apărând decizia Poliției Locale Sibiu de a amenda tinerii care au protestat pașnic.

CSU Sibiu a obținut a cincea victorie consecutivă în campionat

0

Baschetbaliștii sibieni au avut parte de un meci extrem de greu în Sala Transilvania contra echipei Dinamo Știința București. Oaspeții au condus o mare parte din joc, însă ”vulturii” au revenit extraordinar, au dus jocul în prelungiri, iar acolo au fost superiori și au reușit să se impună la un punct diferență, scor 89-88 (12-21, 21-21, 19-14, 24-20, 13-12).
Partida dintre CSU Sibiu și Dinamo Știința București s-a jucat aseară și a avut parte de o atmosferă splendidă, fanii gazdelor fiind alături de echipa favorită din primul până în ultimul minut al disputei. A fost o partidă cu intensitate extrem de mare, iar la sfârșit CSU și-a adjudecat cea de-a șaptea victorie stagională și a cincea la rând în Liga Națională de Baschet Masculin.
Galben-albaștrii au început disputa foarte modest, iar de acest lucru au profitat din plin adversarii. Dinamo București reușea să se instaleze la conducere din primele minute de joc și să își adjudece prima secvență, la nouă puncte diferență, 21-12. În sfertul al doilea, elevii lui Dan Fleșeriu dădeau semne de revenire, dar tot nu au reușit să preia conducerea și distanța dintre cele două ”trupe” s-a menținut la intrarea formațiilor la cabine. Abia în sfertul al treilea BC CSU Sibiu reușea să mai recupereze din deficit, însă finalul sfertului IV a fost cel care le-a redat încrederea că pot încheia meciul cu o victorie. Barry Stewart a fost autorul unui coș de 3 puncte, de senzație, venit chiar în ultimele secunde, iar partida a intrat în prelungiri. Minutele suplimentare s-au încheiat la limită, BC CSU Sibiu reușind să își treacă în cont o nouă victorie, 89-88. ”Dinamo ne-a pus probleme mari, așa cum au pus și altor echipe. Noi am intrat în meci foarte relaxați, crezând că dacă la ei acasă i-am bătut destul de ușor, va fi ușor și acum, mai ales că le lipsesc jucătorii importanți. Din păcate ne-am făcut singuri viața grea, intensitatea în apărare, în primele 20 de minute a fost foarte slabă, față de ultimele două meciuri, și de acolo a plecat totul. Am ratat multe aruncări deschise, lucruri pe care, sunt convins că le putem îndrepta. Mă bucur foarte mult că spre final am reușit să egalăm, să nu renunțăm niciodată, deși am fost conduși cu puncte serioase. Îi felicit pe băieți pentru finalul meciului și sper să nu mai avem asemenea emoții. Sper să nu mai plecăm cu atitudine atât de slabă, în următoarele jocuri”, a spus antrenorul BC CSU Sibiu, Dan Fleșeriu.
Cel mai bun marcator al partidei a fost Isaiah Philmore care a pus 22 de puncte în coș, fiind urmat de Barry Stewart cu 20p, Chris Cooper 14p și 9 recuperări, Rolland Torok 13p, Randal Falker 8p și 8 recuperări, Jared Jordan 5p și 6 assist-uri, David Engi 3p, Tohătan și Chatman câte 2p.
Proiect co-finanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport 2019.

FOTO – Cabană distrusă de un incendiu la Sebeșul de Sus

O cabană din Sebeșul de Sus a fost distrusă în totalitate de un incendiu puternic care s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Un număr de 13 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu au intervenit pentru izolarea și stingerea focului, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Intervenția a durat nu mai puțin de trei ore, cabana fiind distrusă în întregime, pe o suprafață de 100 de metri pătrați. Nu au fost înregistrate victime în urma acestui incident.
FOTO – ISU Sibiu

FOTO – A lovit un autoturism pe care l-a proiectat în afara șoselei

Nepăstrarea distanței în mers a condus la producerea unui accient rutier, duminică dimineața, pe Drumul Național 1, între Avrig și Pormbacu de Jos.
Șoferul unui autoturism condus spre Brașov nu a păstrat distanța de siguranță față de un autoturism care a frânat pentru a vira la stânga și a intrat în coliziune cu acesta, proiectându-l în afara șoselei.
Șoferul care a produs accidentul are 31 de ani și este din Prahova. Celălalt autoturism era condus de un avrigean în vârstă de 62 de ani. Pasagera din autoturismul care a produs accidentul rutier, fost transportată la spital, conștientă.
ISU Sibiu a intervenit la locul producerii accidentului rutier cu un echipaj de pompieri și unul SMURD. S-au acordat îngrijiri medicale pentru două persoane implicate, un bărbat și o femeie, amândoi conștienți, ieșiți din autoturism.
Bărbatul de aproximativ 62 de ani cu traumatism cranio-cerebral minor a refuzat transportul la spital, iar femeia de aproximativ 38 de ani a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu cu traumatism cranio-cerebral și durere cervicală.

Acuzații de ilegalitate din partea PSD Sibiu în procesul de numire a lui Sebastian Dotcoș ca prefect

0

Numirea unui nou prefect în județul Sibiu capătă accente de scandal, după ce persoana vehiculată în toate mediile că urmează a prelua acest post, Sebastian Dotcoș, este acuzată de PSD că nu are studiile legale și nu îndeplinește condițiile necesare pentru a deveni prefect.
Sebastian Dotcoș, fost administrator public al județului Sibiu, în cadrul Consiliului Județean, este acuzat că vrea să ocupe funcția de prefect al județului fără să respecte legislația în vigoare. Cei care fac acuzațiile sunt cei din organizația PSD Sibiu, cunoscută pentru virulența atacurilor împotriva lui Klaus Iohannis, a PNL și a primarului Astrid Fodor. Dacă cele mai multe din atacuri au un caracter profund politic, de această dată acuzațiile aduse PNL și lui Dotcoș sunt unele de legalitate. Cei de la PSD susțin că încercarea de a-l impune pe Sebastian Dotcoș în uncția de prefect este ilegală.
Reamintim că Sebastian Dotcoș a renunțat la funcția de administrator public în mod voluntar. Informațiile neoficiale arătau că acesta se pregătește să fie numit în funcția de prefect. Săptămâna aceasta, guvernul a demis-o pe Maria Minea, prefect, numită de PSD, dar nu a numit niciun prefect în locul ei. În schimb a numit un subprefect, pe Rareș Macrea, pe un post vacant. Ce susține PSD în acest context? Că PNL încearcă să-i asigure lui Dotcoș legalitatea numirii printr-o serie de angajări și transferuri pentru a deveni funcționar public și astfel să poată fi numit.
„Domnul Dotcoș Sebastian și-a dat demisia din funcția de administrator public din cadrul Consiliului Județean Sibiu în data de 22 noiembrie. Dispoziția primarului orașului Săliște cu nr. 289 din 21 noiembrie 2019 ”privind angajarea domnului Dotcoș Sebastian Toader”, certifică angajarea prin transfer a acestuia în funcția contractuală de execuție vacantă inspector de specialitate. Deși dispoziția este emisă în data de 21, încadrarea în funcție se face începând cu data de 22. Exact în ziua în care și-a dat demisia de la Consiliul Județean, domnul Dotcoș a fost angajat direct la Primăria Săliște. În această postură de personal contractual, domnul Dotcoș încă nu era funcționar public.
Cu câteva ore înainte de ședința Consiliului Local Săliște din luna noiembrie, primarul orașului, Horațiu Dumitru Răcuciu emite Dispoziția cu numărul 290 din 25 noiembrie 2019, prin care suplimentează ordinea de zi, iar la punctul 3 de pe ordinea suplimentară, „se modifică anexa nr. 2 la HCL nr. 98/2019, referitoare la aprobarea Organigramei Statului de Funcții și a numărului de personal din aparatul de specialitate al Primăriei orașului Săliște”, înființând doar funcțiile prin care urma să fie încadrat fără concurs domnul Dotcoș Sebastian.
Imediat după ședința de Consiliu Local unde PNL are majoritate, este dată Hotărârea nr. 126/25.11.2019, prin care, la articolul 1, aliniatele 1 și 2, se înființează exact funcțiile prin care domnul Dotcoș urma să fie ”plimbat” și încadrat fără concurs în cadrul Corpului Funcționarilor Publici. Astfel, conform aliniatului 1 a hotărârii anterior menționate, ”Biroul Protocol își modifică denumirea și devine Biroul Patrimoniu Contracte Economice”, după care, la aliniatul 2, se specifică faptul că «în cadrul Biroului Patrimoniu Contracte Economice se înființează funcția publică de execuție inspector clasa I, grad profesional asistent, prin trasformarea postului personal contractual ocupat de domnul Dotcoș Sebastian Toader».
Tot în aceeași zi este dată Dispoziția cu numărul 291 din 26 noiembrie 2019 a primarului orașului Săliște, privind numirea în funcția publică de execuție în cadrul Biroului Patrimoniu Contracte Economice a domnului Dotcoș Sebastian Toader. La articolul 1 a Dispoziției anterior menționate, domnul Dotcoș se numește în funcția publică de execuție amintită. Tot în data de 26 noiembrie, primarul orașului Săliște emite Dispoziția cu numărul 292, prin care modifică raportul de serviciu și îl mută din nou pe domnul Dotcoș în cadrul Compartimentului Buget Contabilitate.
Astfel, în doar patru zile, domnul Dotcoș a devenit funcționar public fără să dea concurs, așa cum e normal. Totuși, domnul Dotcoș nu îndeplinea nici în acel moment cerințele de studii de specialitate pentru a accede la funcția vizată, aceea de prefect al județului Sibiu.
În data de 4 decembrie, Dotcoș Sebastian s-a prezentat la Prefectură cu o cerere de transfer de la Primăria Săliște, pe un post în cadrul Instituției Prefectului Județului Sibiu. Cererea dânsului a fost înregistrată cu nr. 15885/04.12.2019. A solicitat și o întânire cu prefectul în funcție la acea dată, pentru a obține pe loc avizarea solicitării de transfer, astfel încât să poată merge cu ea, personal, la Ministerul de Interne în vederea grăbirii procedurilor de aprobare, pentru a putea fi numit cât mai repede în funcția publică de la Prefectură și ulterior în funcția de prefect.
A fost refuzat de către prefectul de atunci, pe motiv că există proceduri legale care nu pot fi încălcate, cererea lui urmând să fie analizată de către departamentul de specialitate din Prefectură.
A doua zi dimineața domnul Dotcoș a mers din nou la Prefectură, solicitând avizarea pozitivă a cererii de transfer.
În data de 06.12.2019 Prefectura Județului Sibiu a respins cererea domnului Dotcoș Sebastian pe motiv că, la nivel de instituție «nu sunt anunțate posturi vacante ce urmează a fi ocupate prin modalitatea de transfer la cerere».”
Cei de la PSD au și o motivație a acestor acțiuni de transfer ale lui Dotcoș: „Pentru că domnul Dotcoș nu are studiile necesare, conform legislației în vigoare, să ocupe funcția de prefect al județului Sibiu. De aceea, domnul Dotcoș trebuia făcut rapid funcționar public, transferat la Prefectură tot pe o funcție publică pentru a putea fi numit și apoi promovat temporar pe funcția de Prefect chiar dacă NU are pregătirea și studiile necesare. Pentru acest lucru mai este nevoie acum doar de concursul actualului subprefect care să îi aprobe actele și de funcționarii și demnitarii din Ministerul Afacerilor Interne care să îl numească pe funcția de prefect. Dacă fac acest lucru, din punctul nostru de vedere, se fac la rândul lor complici la două infracțiuni: abuz în serviciu și trafic de influență, utilizând puterea publică în scopul de a-l favoriza pe numitul Dotcoș Sebastian de a accede la funcția de prefect, fără ca acesta sa aibă studiile necesare.”